Sunteți pe pagina 1din 10

FUTURISMUL

Automobilului de curse
de Filippo Tommaso Marinetti

Zeitate aprigă dintr-un neam de oțel,


automobil beat de spațiu
care fremeți, mușcînd zăbala!
Monstru japonez cu ochii de forjă,
hrănit cu flăcări și cu uleiuri,
flămînd de orizonturi și de prăzi și derale, –
îți pun în mișcare inima cu bătăi diabolice
și uriașele roți pneumatice, pentru dansul
pe care-l desfășori pe albele drumuri ale lumii.
Îți slobozesc în sfîrșit hățurile metalice și te-avînți,
beat de infinitul liberator!... . […]
Munți cu proaspete mantii de-azur!
Fluvii frumoase ce răsuflați în clarul de lună!
Cîmpii tenebroase! Vă-ntrec pe toate-n galopul turbat
al acestui balaur... O, stele, voi, stelele mele,
îi auziți oare pașii, icnetele plămînilor săi de oțel?
Pun rămășag că da, o, stelele mele!
Mai iute, mai iute!... și fără răgaz, fără odihnă!
Sloboziți frînele!... Nu puteți? Atunci rupeți-le!
Pulsul motorului să-și însutească bătăile-avîntate!
Ura! Nu mai ating pămîntul murdar!...
Mă smulg în sfîrșit și zbor mlădios
spre-amețitoarea în veci plenitudine-a astrelor
curgînd șuvoi în albia largă a cerului.
CUBISM

Guillaume Apollinaire,
Micul automobil, din Caligrame, 1918
EXPRESIONISMUL

Barul de noapte
de Gottfried Bienn
824: dragostea şi viaţa femeilor.
Violoncelul soarbe pripit o dată. Flautul
râgâie gros trei tacte în şir: minunată cină.
Toba citeşte romanul poliţist până la capăt.
Dinţi verzi, Pistrui pe mutră
face semn lui alde Pleoape bobotite.
Păr năclăit
îi turuie Gurii căscate cu polipi
vorbe de credinţă iubire speranţă în jurul gâtului.
Guşe tânără e amabil cu Nas cârn.
Îi plăteşte trei halbe.
Cur de găină cumpără garoafe
s-o îmbuneze pe Bărbie dublă.
Si bemol-minor: sonata opus 35
Doi ochi rag:
Nu împroşcaţi sângele lui Chopin în sală
pentru ca puşlamalele sa liorpăie prin el!
Basta! Hei, Gigi! -
Uşa undeşte: O femeie.
Deşert. Brun Kanaanic.
Castă. Doldora cu iaduri. Un parfum o-nsoţeşte. O părere.
E doar o dulce îmboltire de aer.
pe creierul meu.
O trupşenie osânzită tipăie după ea.
DADAISMUL

Cântec dada

de Tristan Tzara

cântul unui dadaist


care-avea dada de dor
istovea al sãu motor
care-avea dada de dor

ascensoru-urca un rege
liber greu lin ca fantoma
brațul drept i-l rupse-n lege
l-a trimis papei la roma

astea fiindcă se-nțelege


amintitul ascensor
nu avea dada de dor

mâncați caramea
spălați-vă mintea șchioapătă
dada
dada
beți apă.

cântul unui dadaist


nici prea vesel nici prea trist
ce iubea o biciclistă
nici prea veselă nici tristă

dar soțul de noul an


știa tot și într-o criză
le-a trimis la vatican
trupurile-n trei valize

nici amant
nici ciclistă
nu mai fură
cu-o figurã
nici prea veselă nici tristă
mâncați creieri buni cu ceapă
spălați-vã soldatu-n cișmea
dada
dada
beți apă

cântul unui dadaist


ce era dada de dor
ce era deci dadaist
ca toţi dadaii de dor

un şarpe purta eşarpe


el închise brusc supapa
şi-n eşarpe-n piei de şarpe
merse-a-mbrăţişa pe papa

e mişcător
burtă-n flori
nu mai fu-n dada cu dor
beţi apă de la rândunel
spălaţi-vă-acadelele-n cişmea
dada
dada
mâncaţi viţel
SUPRAREALISMUL

Iarba roșie

de André Breton

Iarba roşie, aurul marilor pălării marine

Compun pentru fruntea ta muzica şi penele

Infernului. Pe drumul tău înălbesc nicovalele

De se face frumos în inima ta ce tună pe rinichii tăi

Niciodată valea iubirii! Printre frunze dispar

Trenuri prinse cu lassouri de brumă...

Sânii spre ale cascadelor spumă

Să le întorci etern: lumina este tot ceea ce îmbrăţişez.

Cometă a râsului, pleacă unde neantul te cheamă,

Deschide picioarele tale ca un evantai sau o inflorescenţă;

Doar tu ştii să-mi faci primăvară în sânge şi apă.

Balanţele vieţii, cu tine pe post de braţ.


CONSTRUCTIVISMUL

Dor de mare

de Ion Vinea

Azi mă-ndeamnă iar să m-avânt în larg singuratica mare sub cer


şi un veler înalt şi o stea de-ndreptar este tot ce mai cer.
Şi timonul smucind şi al vântului cânt şi al candidei pânze cutremur
şi al negurii val pe al mării obraz când se crapă de ziuă şi tremur.

Azi mă-ndeamnă iar să m-avânt în larg ale largului aprige glasuri.


E un limpede, e un sălbatic apel, pe talazul cel fără popasuri ;
şi tot ce mai cer e o zi de vânt cu nori albi fugăriţi prin genună,
cu stropi spulberaţi, cu spume spumând şi păsări ce ţipă-n furtună.

Azi mă-ndeamnă iar să m-avânt în larg, fără loc, fără margini, destinul,
prin al vântului ca de cuţit tăiş, urmând pasărea, urmând delfinul.
Şi tot ce mai cer e un cântec de drum zis de-un vesel pribeag lângă mine
şi-un somn fără vis când e visul sfârşit şi-l ângână apele line.
UNANIMISMUL

Postumă

de Jules Romains

Lumea se teme. Lumea tremură

Doar un soare sleit

Atinge strugurii de septembrie.

Lumea se teme. Lumea aşteaptă.

Ce să-i spui ca s-o linişteşti?

Umbra se strânge încet.

Şi ce-are a face că noi cântăm!

Alte glasuri, năclăite, o-mbată;

Nu e de-ajuns pentru a îneca timpul.

Ea freamătă, c-o spumă pe buze.

Umbra vine să-i chircească tâmplele.

Lumea se teme. Lumea aşteaptă.


ERMETISMUL

Aurul curat al pustiei


de Giuseppe Ungaretti
Legănatul de aripi în fum
tulbură liniştea ochilor
Cu vântul se ciuguleşte coralul
de o sete de săruturi
Înmărmuresc în faţa zorilor
Mi se pritoceşte viaţa
Într-un labirint al nostalgiei
Scrutez acum urmele lumii
ce mă însoţea
şi adulmec direcţia
Până la moarte în stăpânirea drumului
avem răgazul somnului
Soarele curmă plânsul
Mă acopăr cu o mantie caldă
de aur curat
Din această terasă a dezolării
în braţe mă arunc
bunului timp
.

Avangarda.
Selecție de poeme