CAPTAREA SI STOCAREA EMISIILOR DE CO2.

OXI-COMBUSTIA
Schimbarile climatice reprezinta una dintre provocarile majore ale secolului nostru,
un domeniu complex in care cunoasterea si explicarea fenomenologica, cu luarea de masuri
imediate si corecte, reprezinta o preocupare a intregii societatii stiintifice si tehnologice.

Rolul nefast al emisiilor de CO2 asupra mediului, generate de industrie si mijloacele de

transport terestru, aerian si pe oceanul planetar, a alarmat. Oamenii de stiinta au inceput lupta
cu CO2 prin cercetare si prin inlocuirea combustibililor fosili care emit CO2. In paralel
cercetarile au fost indreptate spre metode tehnologice de captare a CO2 din atmosfera terestra.

Studiile de impact au pus in evidenta modificarile produse de schimbarea climei asupra

sistemelor naturale si au analizat masurile de adaptare pentru ca aceste modificari sa fie
minime, astfel incat sa se asigure resursele de hrana si dezvoltarea pe termen lung a societatii
si economiei.

Astfel, masurile de adaptare se refera, in principal, la procedeele de diminuare a

vulnerabilitatii ecosistemele naturale la schimbarea climei, in timp ce masurile de reducere
privesc diminuarea emisiilor de gaze cu efecte de sera rezultate in urma activitatii umane.

Articolul 2 al Conventiei Cadru al Natiunilor Unite pentru « Schimbari climatice «

(1992) prevede in mod expres ca obiectiv ultim stabilizarea concentratiei gazelor cu efect de
sera in atmosfera, la un nivel care sa nu aiba o influenta periculoasa asupra climei la nivel
global. Gazele cu efect de sera – GES- , specificate in Protocolul de la Kyoto sunt: dixidul de
carbon, metanul, oxidul de azot, hidroflorocerburi, perfluorocarburi, hexaflorura de sulf.

Dintre sectoarele economiei, responsabile de producerea de emisii de gaze cu efect de

sera sunt: industria energetica, industria miniera, industria chimica si petrochimica, industria
siderurgica si industria materialelor de constructie. Folosirea carbunelui fosil la producerea
energiei conduce la aparitia de emisii specifice de CO2 ceea ce inseamna o mai mare poluare a
climatului.

O evaluare a concentratiei de dioxid de carbon a indicat o raportare de cca.70 % la

industria energetica si in cadrul acesteia la utilizarea de combustibili fosili.

Emisiile de dioxid de carbon (CO2) rezultate din intrebuintarea combustibililor fosili

pentru producerea de energie, reprezinta in prezent sursa principala de incalzire
globala. Pentru a intretine rolul important al combustibililor fosili in mixt-ul energetic, trebuie
gasite solutii care sa reduca impactul utilizarii lor, la niveluri compatibile cu obiectivele legate
de un climat durabil.

Productia de energie bazata pe carbune in statele UE-27 (cele 27 state membre ale
Uniunii Europene) a generat circa 950 milioane de tone de emisii de CO2 in 2005, ceea ce
reprezinta 24% din totalul emisiilor de CO2 din UE. Emisiile provenind din energia generata
pe baza de carbune la nivel global se ridica la aproximativ 8 miliarde de tone de CO2 anual.

Combustibilii fosili raman o parte importanta a productiei de energie electrica la nivelul

UE si la nivel mondial, si in acest context, strategiile de abordare in domeniul schimbarilor
 climatice trebuie sa cuprinda solutii de generare a energiei electrice din combustibili fosili, cu
o emisii reduse de CO2.

In ceea ce priveste Romania, emisiile de CO2 generate din diferite sectoare de activitate
evidentiaza de asemenea contributia majora a sectorului energetic si a transporturilor, ceea ce
inseamna ca acestea sunt domeniile asupra carora va trebui sa actionam astazi in vederea
reducerii emisiilor de CO2.

Captarea si stocarea emisiilor de CO2 (Carbon Capture and Storage – CCS), parte din
portofoliul actiunilor de reducere a acestora, poate fi utilizata pentru stabilizarea concentratiilor
de CO2 din atmosfera. Aceasta consta in captarea CO2 de la instalatiile industriale, transportul
catre un amplasament de stocare si injectarea in formatiuni geologice adecvate, in scopul
stocarii permanente sau pe termen nedefinit.

Pentru introducerea pe piata a tehnologiei de captare si stocare sunt necesare stimulente

care sa aduca investitii substantiale, necesare pentru aceasta tehnologie suplimentara din partea
centralelor electrice si a industriei.

Romania, in calitate de stat membru, ar putea beneficia de asemenea, de aceste

stimulente, daca se va decide constructia unui pilot de laborator pentru inceput, sau cel putin ar
putea sa se implice in cele 12 proiecte demonstrative din UE, astfel incat la momentul in care
tehnologia va deveni comerciala, sa ne situam in „linia intai”.

Marile companii energetice ce au ca obiect de activitate producerea de energie pe baza

de combustibili fosili, au anuntat deja intentia de a construi 10-12 centrale pilot de mari
dimensiuni, care sa testeze diferitele metode de integrare a CCS in producerea de energie.

Utilizarea in viitor a carbunelui la producerea de energiei electrice va depinde de

posibilitatrea reducerii acestor emisii ( CO2 , NOx si SO2), dar si de pozitia competitiva a
centralelor nucleare, hidro si a surselor regenerabile. Pe plan mondial, tendintele actuale sunt
dezvoltarea si implementarea unor tehnologii moderne utilizate la captarea si sechestrarea
dioxidului de carbon. Exista trei directii principale pentru reducerea concentratiei de dioxid de
carbon:

- cresterea eficientei proceselor de conversie primara;

 -inlocuirea surselor energetice actuale cu altele cecontin putin carbon sau renuntarea totala la
acestea;

- capturarea si/sau sechestrarea emisiilor de CO2. Conceptul capturarii este relativ nou si exista
trei directii de abordare:
 capturare pre-combustie – capturare inainte de combustia finala;
 capturare post-combustie – capturare din gazele de ardere;
 capturare oxi-combustie – ciclu inchis (turbine cu gaze si combustie);
 capturare din curentii de proces industriali.

Metoda oxi-combustie se refera la arderea combustibililor solizi in oxigen in loc de aer,

produsele rezultate fiind H2O si CO2, usor de captat la sfarsitul procesului. O limitare –
care va fi inlaturata prin cercetare – consta in faptul ca se consuma cantitati mari de oxigen,
care in prezent se realizeaza cu costuri importante. Aceasta metoda poate fi adaptata.
 Tehnologia oxi-combustie foloseste oxigen pur in loc de aer, rezultand un gaz format in
principal din CO2 si H2O. In locul arderii clasice cu aer, combustibilul este ars intr-o atmosfera
de oxigen aproape pur si gaze de ardere recirculate.

O mare parte din dioxidul de carbon produs din ardere este recirculat inapoi in cazan cu
scopul de a inlocui azotul, astfel incat sa se pastreze pe cat posibil procesele de transfer de
caldura desfasurate intr-un cazan clasic. In continuare fluxul de gaze de ardere ramas,
care este concentrat in CO2, trece prin mai multe trepte de tratare pentru eliminarea pulberilor
in suspensie, a dioxidului de sulf si a vaporilor de apa, rezultand un flux de gaze cu o
concentratie de 98 %.

In cazul oxicombustiei, combustibilul se arde in oxigen pur si nu in aer ca in cazul

postcombustiei, produsele rezultate fiind H2O si CO2, usor de captat la sfarsitul
procesului. Inainte ca aceasta tehnica sa devina viabila, chestiuni precum controlul combustiei
– mai intensa, deci mai dificil de stapanit in aer – sau costul producerii de oxigen trebuie sa fie
cercetate in amanunt. In septembrie 2008, Vattenfall a pus in functiune prima centrala electrica
demonstrativa de 30 MWt, in cadrul careia este folosita oxicombustia.

Transportul CO2

In general, sursele de emisii de CO2 si amplasamentele de stocare sunt localizate departe

unele de celelalte, astfel incat prin transport se face legatura intre sursa de emisie si
amplasamentul de stocare. Anterior transportului – prin conducte sau pe nave – dioxidul de
carbon este lichefiat, avand in vedere faptul ca in stare lichida ocupa un spatiu de aproape o mie
de ori mai mic decat in stare gazoasa.

Cand situl de stocare este localizat pe uscat CO2 este transportat prin conducte, iar in
cazul in care acesta este in larg, CO2 poate fi transportat pe nave sau prin conducte pe fundul
marii. Transportul naval este de preferat atunci cand exista distante lungi si este o optiune buna
in cazul in care cantitatea de CO2 este mica sau cand flexibilitatea este foarte importanta.
Transportul prin conducte este preferat in cazul in care distanta pana la situl de stocare este mai
scurta, sau in cazul in care volumul de CO2 este mare. Din considerente legate de cost si de
proximitatea fata de corpuri de apa, conductele reprezinta principala metoda de transport
utilizata in cadrul operatiunilor CCS.

Stocarea CO2

Cel de-al treilea proces din cadrul tehnologiei CCS, stocarea, implica si masuratorile,
monitorizarea si verificarea. CO2 poate fi stocat in siguranta in puturi de petrol sau gaze (lucru
ce a fost facut timp de multe decenii), dar cele mai mari situri potentiale sunt formatiunile
geologice precum straturile acvifere saline (primul astfel de proiect de stocare, Sleipner, pe
riftul norvegian, a inceput sa opereze in 1996). In orice caz, un strat geologic care sa actioneze
ca un strat impermeabil de blocare trebuie sa existe deasupra sitului, iar stocarea trebuie sa fie
permisa doar in situri bine alese si care sa fie insotite de o monitorizare stricta si de obligatia de
a remedia orice scurgere.

Sechestrarea dioxidului de carbon in pamant nu este o inventie umana. In multe tari,

dioxidul de carbon aexistat in mod natural, in formatiuni geologice, de milioane de ani.
 Cel mai important lucru este procesul de selectie a siturilor si apoi gestionarea acestora.
Cerintele privind alegerea sitului sunt concepute astfel incat sa fie alese doar acele situri care
prezinta riscuri minime de scurgeri.

Daca, in pofida masurilor de precautie luate la alegerea sitului, apare o scurgere, avand
in vedere monitorizarea care trebuie efectuata in mod obligatoriu, masuri corective vor fi
aplicate in cel mai scurt timp posibil in scopul restabilirii securitatii sitului.

Potrivit IPCC, siturile bine alese si exploatate, au un risc scazut, cu mai putin de 1%
CO2 injectat ce ar putea sa scape din rezervoarele de stocare, de-a lungul unei perioade de peste
o mie de ani. IPCC estimeaza ca cel mai scazut nivel estimat al capacitatii de stocare este de
aproximativ 1.700 gigatone³ (emisiile anuale globale sunt de aproximativ 30 gigatone).

Tehnologie transformata in Directiva Europeana

In anii 90 au fost facuti primii pasi in dezvoltarea acestei tehnologii, Europa, Statele
Unite, Canada, Australia si Japonia punand la punct mai multe programe de cercetare care
vizeaza dezvoltarea acestui segment.Exemple de astfel de proiecte europene de cercetare a
diverselor aspecte ale CCS sunt Joule, Sacs, CO2Store, Recopol, Nascent, Gestco, CO2GeoNet,
CO2Net, CO2Net East.

Primul proiect de stocare a CO2 a fost realizat in 1996, in Norvegia si de atunci, in

fiecare an, peste un milion de tone de CO2 au fost stocate in stratul acvifer salin Utsira, la peste
1000 de metri sub fundul Marii Nordului.

Consiliul European si-a exprimat angajamentul ferm de a reduce pana in 2020 emisiile
totale de GES cu cel putin 20% in raport cu nivelurile din 1990 si cu 30% in cazul stabilirii unor
acorduri la nivel international. Ca rezultat al acestui angajament, in martie 2009, in cadrul
pachetului Energie – Schimbari Climatice, a fost aprobata Directiva CCS ce reglementeaza
cadrul legal pentru obtinerea autorizatiei de exploatare a sitului de stocare, competentele si
responsabilitatile factorilor implicati si conditiile de monitorizare in timpul functionarii si post.

Cand va fi realizata implementarea pe scara larga ?

Implementarea CCS va depinde de pretul carbonului si al tehnologiei, iar daca pretul pe

tona de CO2 evitat prin CCS va fi mai mic decat pretul carbonului, atunci tehnologia va incepe
sa fie implementata. Potrivit Comisiei Europene, aplicarea la scara comerciala a acesteia ar
putea incepe probabil in jurul anului 2020 si ar urma sa creasca semnificativ dupa aceea.

In momentul de fata CCS nu duce la reduceri semnificative de emisii de CO2 deoarece

exista doar cateva mari proiecte CCS, lucru care este insa pe cale sa se schimbe, pentru ca
diferite tari si companii mari considera ca tehnologia CCS este principalul instrument in
combaterea incalzirii globale.

Pentru a fi eligibile, proiectele CCS sustinute de UE trebuie sa demonstreze ca

tehnologia folosita poate capta 85% din emisiile de CO2 din instalatiile industriale cu o
capacitate de cel putin 300MW. O a doua conditie este siguranta liniilor de transport si a stocarii
carbonului in formatiuni geologice. Cunostintele obtinute ca urmare a acestor proiecte vor fi
puse la ulterior la dispozitia industriei
 Cat costa tehnologia de captare si stocare a carbonului ?

Costul CCS implica pe de o parte investitii initiale in echipamentul de captura, transport

si stocare CO2 si pe de alta parte, costurile de operare ale acestui echipament pentru a stoca
efectiv CO2. Ponderea cea mai mare o au costurile de captare (75-80 %) urmate de costurile de
stocare (10-15% ) si de cele de transport (5-10 %). In momentul de fata, cand tehnologia CCS
este inca in stadiu demonstrativ, tona de CO2 redus este de aproximativ 60 de euro, insa potrivit
specialistilor, aceste costuri vor scadea substantial pe masura ce tehnologia va fi verificata la
scara comerciala, ajungand la un pret de 35 de euro/ t C02 redus.

Prin folosirea tehnologiei de captare si stocare a carbonului, Europa isi va dezvolta

economia, va beneficia de securitate a aprovizionarii cu energie si isi va indeplini obiectivele
de reducere a CO2.

Programul demonstrativ CCS nu numai ca va dovedi angajamentul UE de a atinge

propriile tinte de reducere a emisiilor de CO2, dar va provoca si alte tari pentru a face acelasi
lucru. Prin implementarea tehnologiei CCS, industria europeana va fi stimulata, va crea noi
locuri de munca si va intari pozitia de lider a Uniunii Europene in domeniul tehnologiei.

Pe scurt, un program demonstrativ CCS al Uniunii Europene va dovedi ca tehnologia

CCS este o solutie reala, semnificativa si oportuna pentru a combate efectele incalzirii globale.

Subiectul CCS este unul destul de nou la nivelul intregii Uniunii Europene, insa primele
actiuni in domeniu au fost demarate in Romania incepand cu sfarsitul anului 2007. Promotorii
acestor initiative la noi in tara sunt specialistii din cadrul Institutului de Studii si Proiectari
Energetice (ISPE), din partea Institutului National de Cercetare – Dezvoltare pentru Geologie
si Geoecologie Marina – Geoecomar precum si din partea Asociatiei Profesionale CO2 Club.

Recunoscand importanta investitiilor in domeniul energetic si primind informatii

referitoare la diferite proiecte demarate in alte tari, specialistii romani si-au exprimat intentia
de a obtine unul dintre cele 12 proiecte demonstrative ce vor fi finantate de Uniunea Europeana.
Cu toate acestea, nicio propunere concreta nu a fost adresata Comisiei Europene si niciun
membru al guvernului nu si-a exprimat public suportul catre initiativele cercetatorilor. Din
cuantumul total al proiectelor ce vor primi finantare din partea Uniunii Europene, sapte au fost
deja repartizate unor tari precum Anglia, Franta, Germania, Olanda, Spania, Italia si Polonia.

PACHET ENERGIE – SCHIMBARI CLIMATICE OBIECTIVE

 O noua EU-ETS cu plafon UE si licitarea certificatelor care va conduce la

21% reducere emisii GES comparativ cu 2005

 Noi tinte nationale pentru 10% reducere emisii GES in sectoarele non-ETS
 Prima evaluare a Planurilor Nationale de Actiune pentru Eficienta Energetica
 O noua directiva cu tinta 20% energie regenerabila in consumul final de

energie si 10% biocarburanti in transport

 Noi linii directoare privind Ajutorul de Stat in domeniul mediului

DIRECTIVA PRIVIND STOCAREA GEOLOGICA A CO2

  Fiecare SM va trebui sa implementeze Directiva CCS in 2 ani de la data aprobarii
(prognozat 2011)
 Cadrul legal pentru obtinerea autorizatiei de exploatare a sitului de stocare,

monitorizare in timpul functionarii si post-inchidere, competente si responsabilitati

 Obligatii pentru centralele electrice noi cu Pt > 300 MW:
 Prevederea spatiului pentru viitoarea instalatie de captare a CO2
 Dimensionarea utilitatilor pentru sursa + instalatia de captare CO2
 Stabilirea modului de transport
 Stabilirea sitului geologic de stocare adecvat

 Criteriu in alegerea amplasamentului unei centrale electrice noi

DE CE STOCAREA GEOLOGICA?
 Intrucat cererea de energie la nivel global este in continua crestere cu o viteza fara
precedent, iar sursele de energie regenerabila nu sunt inca in masura sa satisfaca
necesitatile energetice este clar ca, in viitorul apropiat, combustibilii fosili vor continua
sa asigure o parte importanta a mixt-ului energetic
 Pe de alta parte, schimbarile climatice ne obliga sa actionam pentru a face combustibilii
fosili cat mai nepoluanti.
 Aplicarea tehnologiei de Captare si Stocare a CO2 (CCS), va permite functionarea
industriei, fara afectarea sa, concomitent cu reducerea impactului industriei asupra
schimbarilor climatice. SURSELE DE CO2

Cea mai importanta sursa de CO2 o reprezinta producerea de energie electrica si termica pe
baza de combustibili fosili in centrale electrice pe carbune, care emit volume mari de CO2
direct in atmosfera.
SCHEMA DE PRINCIPIU A TEHNOLOGIEI CCS
 Tehnologii de captare CO2

CAPTAREA CO2 OXICOMBUSTIE

 metoda consta in arderea combustibililor solizi in oxigen, in loc de aer, produsele
rezultate fiind H2O si CO2, usor de captat la sfarsitul procesului;
 limitare – care va fi inlaturata prin cercetare – faptul ca se consuma cantitati mari de
oxigen, care in prezent se obtine cu costuri importante;
 poate fi utilizata si la centralele electrice existente, in prezent fiind studiate conditiile de
adaptare;
 in curs de cercetare o noua si promitatoare forma de oxicombustie -tehnologia de
buclare chimica, care va permite evitarea utilizarii criogenice a oxigenului, care este
foarte costisitoare; prima centrala electrica demonstrativa de 30 MWt realizata de
Vattenfall, amplasata langa centrala electrica existenta Schwartze Pumpe
din Germania si care a fost pusa in functiune in 9.09.2008.
Schema generala a unei centrale electrice

CAPTAREA CO2OXICOMBUSTIE

Schema de principiu a unei centrale electrice cu functionare pe

combustibil fosil solid si oxicombustie
 CAPTAREA CO2 OXICOMBUSTIE

Randamentul pentru o centrala cu oxicombustie cu parametri

supracritici cu captare CO2

TRANSPORTUL CO2
 In general, sursele de emisii de CO2 si amplasamentele de stocare sunt localizate departe
una de cealalta, astfel incat, transportul reprezinta o etapa a captarii si stocarii CO2 care
face legatura intre sursa de emisie si amplasamentul de stocare.
 Transportul CO2 poate fi facut:
 Prin intermediul conductelor obisnuite de otel de acelasi tip cu cele destinate
transportului gazului natural;
 Prin intermediul navelor maritime, similar transportului gazului petrol lichefiat (GPL)
sau a gazului natural lichefiat (GNL).

STOCAREA GEOLOGICA CO2

 UNDE STOCAM CO2?

In zacaminte epuizate de petrol si gaze

 Utilizat pentru marirea productiei de petrol sau gaz natural;
 Formatiuni geologice foarte bine cunoscute;
 Costuri de explorare minime;
 Rezervoare cu capacitati de retinere a fluidelor dovedite;
 Se poate refolosi echipamentul de productie si de transport al petrolului si a gazelor
naturale;

In strate de carbune ne-exploatabile

 CO2 poate fi injectat in strate de carbune unde va fi adsorbit in pori si pe

suprafata acestuia;
 CO2 va inlocui metanul din stratele de carbune ajutand la recuperarea acestuia,marirea
productiei;
 Carbunii pot adsorbi un volum de doua ori mai mare de CO2 decat metanul

eliberat.
 In formatiuni saline de adancime

 Larga raspandire;
 Capacitate foarte mare de stocare;
 Structuri geologice mai putin cunoscute (decat in cazul anterior);
 Exista expertiza unor proiecte aflate in derulare;

CAPACITATEA DE STOCARE GEOLOGICA A CO2

ETAPELE STOCARII GEOLOGICE A CO2

A)Etapa pre-injectie
 Identificarea si selectia sitului;
 Caracterizarea sitului (structura geologica, mineralogia, geochimia acviferului si a
rocilor);
 Impactul asupra mediului inconjurator si sanatatii populatiei si managementul riscului;
 Acceptul publicului.

B)Etapa de injectie propriu-zisa

C)Etapa post-injectie (monitorizare)

COSTURILE CCS

Captarea (circa 75 ÷ 80% din investitia totala)

- Costuri de operare ridicate (abur necesar pentru regenerare solvent sau pentru inlocuire
absorbant;

- Comprimarea CO2 la o presiune ridicata (8÷10 MPa pentru sistemul de distributie);

- Pretratare (reducerea umiditatii si impuritatilor din debitul de CO2);

- Reducerea eficientei energetice (6 ÷10%).

Transportul (circa 5 ÷ 10% din investitia totala) in functie de modul de transport (conducte,
nave) si de distantafata de situl de stocare.

Stocarea (circa 15% din investitia totala), on-shore sau off-shore, in functie de capacitatea de
stocare si asigurarea facilitatilor necesare.

Va deveni CSC obligatorie ?

In momentul de fata, Directiva CCS stabileste cadrul legislativ pentru implementarea

proiectelor demonstrative CCS. Implementarea CCS va depinde de pretul carbonului si de
pretul tehnologiei.

Ulterior punerii in practica a celor 12 proiecte demonstrative la nivelul Uniunii

Europene, in 2015, prin revizuirea Directivei se va stabili daca se impune stabilirea unor
cerinte obligatorii in ceea ce priveste standardele de generare a emisiilor in cazul noilor
instalatii mari de combustie generatoare de electricitate.

Potrivit estimarilor initiale, Romania are un potential teoretic de stocare datorita

faptului ca petrolul si gazele naturale au fost extrase de peste 150 de ani. S- a mai afirmat
ca Romania ar putea stoca in formatiuni geologice 18 gigatone de dioxid de carbon in
acviferele saline si 4 gigatone in zacamintele epuizate sau in curs de epuizare de titei si gaze..

Reprezentantii CEN Craiova si-au exprimat intentia de a se implica intr-un potential

proiect demonstrativ, pornind de la premisa ca distanta intre centralele din regiune – Craiova,
Rovinari, Turceni – este foarte mica, de doar 30 de km, costurile de transport fiind in mod
semnificativ reduse.

Trebuie totusi amintit faptul ca Romania a intampinat intotdeauna dificultati in a cheltui banii
europeni – rata de absorbtie a fondurilor europene fiind de 9% in general. Motivele pentru
acest lucru sunt clare – ezitare, perioade lungi de evaluare, intarzieri in elaborarea
propunerilor de proiecte si lipsa de comunicare intre autoritati. Daca aceste obstacole vor fi
totusi, depasite, Romania va putea dezvolta un proiect CCS primind fonduri de la Uniunea
Europeana.