Sunteți pe pagina 1din 2

Rinaldi și se referă la reședința situată în Cea mai eficientă metodă de promova-

FRANCO
Castelnuovo Rangone. În cadrul acesteia re, care asigură nu doar recunoașterea SANNA
este încorporată renumita fabrică de pro- produsului, dar și creșterea consumu- DIRECTORUL
REPREZENTANȚEI CASA
ducere a oțetului, aceasta din urmă având lui, a fost considerată din toate timpuri- RINALDI ÎN MOLDOVA
mai mult de o sută de ani. le degustarea directă, pentru că propria
Prin sloganul companiei – „Casa Rinaldi impresie gustativă nu poate fi comparată
Specializarea exclusivă în export a
trezește italianul din tine” – , compania are cu un slogan sau cu o imagine. Iată de ce
companiei noastre a fost condiţia pe
ca scop să transmită spiritul italian sub Casa Rinaldi organizează cu regularitate
care a stabilit-o Giovanni când a pro-
orice formă și la nivel emoțional – fiecare degustări la punctele de vânzare, deve-
pus acest business familiei fondator –
dintre noi poate să se simtă un pic italian nind partener în cadrul unor evenimente
Rinaldi. El a intuit foarte bine stra-
și, inclusiv prin produsele Casa Rinaldi, de interes public sau organizând propriile
tegia de comerţ, pentru că a evitat o
această senzație se manifestă. evenimente, precum cine tematice și mas-
piaţă autohtonă suprasaturată şi a ofe-
ter classuri. Această practică este pe larg
rit produsele companiei celor care le
PROMOVAREA BRANDULUI cunoscută și la Chișinău.
râvneau – oamenii din străinătate. În
Odată ce a fost bine definit conceptul și mi-
prezent, Casa Rinaldi deține un por-
PRODUSE ALIMENTARE siunea afacerii, identitatea vizuală, a început, CASA RINALDI ÎN MOLDOVA
tofoliu uluitor și variat, asigurând cu
oarecum de la sine, campania de promo- În Republica Moldova, Casa Rinaldi este
PASTE FĂINOASE, ULEIURI ȘI ALTE produse țări din toate colțurile lumii.
vare a produselor. Iar primele detalii care prezentă de peste șase ani, avându-l ca
ALIMENTE DE CONSUM ZILNIC au asigurat memorizarea brandului Casa director general pe Franco Sanna, o per-
Rinaldi au fost etichetele lipite pe ambalaje, soană ce se dedică în totalitate răspândi-

P
care se diferențiază pe rafturi prin originali- rii calitative a produsului și afirmării sale
astele, uleiul de măsline, conturează imaginea prin brandul Casa tate. A urmat și promovarea în mass-media, pe piață. Astfel, în prezent Casa Rinaldi și atașamentul față de bucătăria italiană.

103
oțetul balsamic, con- Rinaldi, o marcă ce își merită pe deplin as- produsele Casa Rinaldi au apărut în diverse colaborează cu 80 % dintre rețelele de Cantitatea lunară de sare de mare pe care
țări sunt cuprinse în
dimentele italiene au tăzi renumele internațional, fiind prezent ziare internaționale specializate în sectorul supermarketuri, 50 % dintre restaurante, o vinde Casa Rinaldi este în jur de trei
portofoliul de distribuție
devenit, astăzi, indispen- cu produse alimentare exclusiv italiene în alimentar. În cele mai multe cazuri, acestea 80 % dintre hoteluri, iar planurile de viitor tone, în pachete de 1 kg – două tone de
Casa Rinaldi.
sabile pentru majorita- 103 țări ale lumii. Astăzi, în depozitul Casa sunt articole în care respectivele produse ale acestei companii sunt bine determi- sare fină și o tonă de sare grunjoasă. Cel
tea dintre noi și nu mai Rinaldi din Italia, care este foarte mare au obținut premii la concursuri organizate la nate și vizează inclusiv România. Cererea mai vândut produs Casa Rinaldi pentru
este nevoie să le solicităm rudelor să ni și modern, sunt permanent peste șase diferite expoziții în Germania, China, Rusia, pe piața autohtonă este îmbucurătoare, anul 2015 a fost cașcavalul Grana Padano.
le transmită din Italia, pentru că acestea mii de produse, dintre care aproximativ soană, Giovanni Magagni, cu intenția de a în țări scandinave ș.a. simțindu-se în creștere cultura, interesul Text: Doina Popa

sunt accesibile la supermarketul din apro- 800 de brand Casa Rinaldi și celelalte de combina un nume de familie tipic italian,
piere. Acest fapt se datorează în mare branduri diferite, fiindcă, între timp, Casa Rinaldi, cu toate valorile care pot fi incluse
parte companiei Casa Rinaldi, care, înce- Rinaldi a cumpărat alte companii. în cuvântul Casa – căldură, afecțiune, le-
pând cu anul 2010, a devenit prezentă în gătură familială. Rareori se întâmplă ca un
comerțul moldovean cu un portofoliu de SIMBOLURI DEFINITORII logotip să redea exact un obiect real, dar
peste 800 de produse de calitate superi- Denumirea și grafica brandului Casa Ri- iată că pentru Casa Rinaldi, casa reprezen-
oară, fără gluten și nemaipomenit de gus- naldi au fost concepute de aceeași per- tată în logo aparține proprietății familiei
toase. O confirmă consumatorii.

ISTORIA BRANDULUI
În anul 1979, Giovanni Magagni, anga-
jat pe atunci în afacerea familiei Rinaldi
de prelucrare a deșeurilor de carne în
scopul producerii electricității, propu-
ne angajatorilor săi un nou concept de
business în domeniul alimentar italian,
orientat exclusiv pe export. Inițiativa îi
este susținută, Giovanni își asumă toate
responsabilitățile fondării, dezvoltării
afacerii și, astfel, apare pe piață compa-
nia Alis SRL, care, șapte ani mai târziu, își

24  |  TOP 100 BRANDURI 2016 TOP 100 BRANDURI 2016  | 25
PRODUSE ALIMENTARE
PRODUSE DE PANIFICAŢIE de firmă, care include acum 14 magazi- toate având de câștigat consumatorul. mai mult de consumator, precum și
ne şi șase gherete. Anul 1995 înseamnă Anume lui îi promite „Franzeluța”, prin în- să educe printre oameni un mod să-

S
transformarea întreprinderii în societate tregul proces de producţie, promovare şi nătos de viaţă.
ocietatea pe Acțiuni plementate în cadrul întreprinderii, dar pe acţiuni cu proprietate mixtă, 56 la sută comercializare, calitate și originalitate la Brandul este promovat prin publicitate la

650
„Franzeluţa” și-a asumat şi certificatele Kosher și Halal, pe care din capitalul statutar reprezentând apor- prețuri accesibile. TV, la radio, în presa tipărită şi online, prin
mln. de lei este
angajamentul să satisfa- le deţine „Franzeluţa”, permit fabricarea tul statului. panotaj stradal şi în broşuri, prin partici-
cifra de afaceri
că nevoia clienţilor de produselor la nivelul standardelor inter- POLITICI ŞI STRATEGII DE pări la expoziţii şi la târguri, la conferinţe
a S. A. „Franzeluţa”.
a beneficia de produ- naţionale. Produsele „Franzeluţa” sunt BRANDUL „FRANZELUŢA” MARKETING de presă şi la seminare.
se sigure din punct de cunoscute şi peste hotarele ţării, fiind Experienţa vastă, tehnologia impecabi- Întreprinderea îşi propune obiecti-
vedere alimentar, fabricate prin meto- exportate în ţări ca Germania, Canada, lă, respectul pentru tradiţie și valori ca vul major să consolideze imaginea
de tradiţionale şi cu un excelent raport SUA, Grecia, România, Irlanda, Italia, SORTIMENTUL, DE LA PÂINE profesionalismul, dragostea, pasiunea şi brandului „Franzeluţa”, să crească
preţ-calitate. Sistemele de management Spania, Australia, Marea Britanie, Norve- PÂNĂ LA TORTURI ŞI COZONACI încrederea fac din „Franzeluța” un brand gradul de recunoaştere a companiei BORIS ANDROS
al calității ISO 9001 şi ISO 22000, im- gia şi Israel. Reţeaua de magazine specializate oferă o competitiv pe piața autohtonă, întâi de şi a produselor sale, să se apropie și DIRECTORUL GENERAL
AL S. A. „FRANZELUŢA”
diversitate largă de produse de panifica-
ţie, cofetărie şi paste făinoase. Sortimen-
tul vast de produse este destinat unui
Franzeluţa are misiunea de a le dez-
public eterogen: produse de panificație
volta clienţilor săi gustul pentru
(pâine, chifle, foitaje, pesmeți), produse
tradiţii şi pentru un mod sănătos de
de cofetărie (torturi, prăjituri), produse
viață, creând pentru ei o ambianță
de patiserie (checuri, turte dulci, biscuiți,
de încredere, inspiraţie şi căldură
fursecuri), produse din vafe, produse de
sufletească. Tehnologii Societății pe
covrigărie, paste făinoase, torturi şi colaci
Acțiuni „Franzeluţa” aplică toată mă-
la comandă pentru festivități speciale, co-
iestria şi experienţa ca să ofere oame-
zonaci şi panettone pentru sărbătorile de
nilor produse gustoase de o calitate
Paști şi de iarnă.
ireproșabilă. Produsele noastre sunt
fabricate conform tehnologiilor cla-
APARIŢIA
sice de preparare a aluatului, al căror
Anul înfiinţării S. A. „Franzeluţa” este con-
conținut se bazează doar pe adaosuri
siderat 1947, odată cu darea în folosință
naturale. Oferim tot ce e mai bun, mai
a primei fabrici de pâine din Chișinău.
divers, mai sănătos şi accesibil.
Procesul de dezvoltare a acesteia a dus
la crearea unei reţele proprii de comerţ

26  |  TOP 100 BRANDURI 2016 TOP 100 BRANDURI 2016  | 27

S-ar putea să vă placă și