Sunteți pe pagina 1din 18

PIERRE MARTINEZ

DIDACTICA
LIMBILOR STRĂINE
© Presses Universitaires de France
Pierre Martinez, La didactique des langues étrangères,
Presses Universitaires de France, Que sais-je ? nº 3199, 2005.

© 2008. Casa de Editură GRAFOART


Toate drepturile rezervate pentru prezenta traducere.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României :

MARTINEZ, PIERRE
Didactica limbilor străine / Pierre Martinez ;
ed.: Matei Bănică ; trad.: Ileana Littera, Mihaela Zoicaş. -
Bucureşti : Grafoart, 2008
ISBN 978-973-9054-39-3

I. Bănică, Matei (ed.)


II. Littera, Ileana (trad.)
III. Zoicaş, Mihaela (trad.)

371.3:81

Casa de Editură GRAFOART


Str. Braşov nr. 20, sector 6, Bucureşti, CP: 061448
Tel.: 0747 236 278 ; fax.: 0318 15 15 13.
Web : http://www.grafoart.ro
E-mail : contact@grafoart.ro
PIERRE MARTINEZ

DIDACTICA
LIMBILOR STRĂINE

Traducere din limba franceză


de Ileana Littera şi Mihaela Zoicaş

GRAFOART
INTRODUCERE

Niciodată nevoia de comunicare între oameni


care nu vorbesc aceeaşi limbă n-a fost atât de mare. Un
exemplu în acest sens este cazul spaţiului nostru
geopolitic, odată cu progresele Comunităţii europene şi
cu deschiderea graniţelor la estul continentului, odată cu
schimburile turistice şi comerciale sau cu migraţia
populaţiei.
Folosirea unei singure limbi (esperanto, engleza
sau oricare alta) este departe de a întruni unanimitatea şi
suscită obiecţii care nu sunt lipsite de temei. Cum însă
învăţarea unei limbi străine nu este un lucru uşor,
reflecţia asupra modalităţilor în care predarea acestora
se poate ameliora apare firească şi necesară. Mai mult ca
niciodată această reflecţie se impune tuturor acelora
care se ocupă de comunicarea umană şi posibila ei
perfecţionare.
Termenul didactică nu este, desigur, rezervat
domeniului limbilor: semnificaţia lui etimologică, mai
întâi ca adjectiv, este de „propriu instrucţiei „ (din
verbul grecesc didaskein, a învăţa pe cineva ceva). Într-o
definiţie provizorie foarte minimalistă şi privitoare doar
la limbi, substantivul didactică acoperă un ansamblu de
mijloace, tehnici şi procedee care concură la însuşirea, de către un
subiect dat, a unor elemente noi de toate tipurile, între care
putem deosebi:
– cunoştinţe lingvistice, de exemplu, lexicul, gramatica,
adică elementele şi regulile de funcţionare ale limbii;
– competenţe comunicative, sau savoir-faire, adică
5
mijloace de a acţiona asupra realului (moduri de a
ordona, de a aproba, de a se prezenta, de a
informa…);
– un mod de a fi, comportamente culturale, deseori
indisociabile de limbă deoarece sunt înscrise în limba
însăşi: de exemplu, în toate limbile, ritualizarea
interacţiunilor umane ia forme lingvistice specifice
(o cerere, cuvinte aparent inutile, forme de politeţe),
care corespund unor valori.
În această lucrare, termenul „elev” este folosit în
accepţia lui cea mai largă şi nu desemnează un individ
înscris într-un sistem administrativ, ci un individ aflat
într-o situaţie anume, în postura de a învăţa. (Opoziţia
élève/apprenant, care în limba franceză traduce tocmai
distincţia semnalată anterior, este inoperantă în limba
română în plan lingvistic – învăţăcel, echivalentul
aproximativ al lui apprenant, este un termen familiar,
uşor peiorativ).
În spaţiul social actual se dezvoltă, între profesor
şi elev, o „predare/învăţare” a obiectului în circulaţie:
limba străină. O idee simplă, dar fundamentală, este
aceea că între partenerii procesului există o inegalitate
de competenţă, profesorul ştiind mult şi elevul ştiind
mai puţin. Profesorul nu este însă niciodată altceva
decât un „facilitator” al însuşirii, al procesului care
vizează asimilarea unui obiect lingvistic prin adaptarea
lui în funcţie de scopul utilizării viitoare. Munca de
însuşire aparţine doar elevului; profesorul nu este în nici
un caz centrul acestui proces, oricare ar fi metodologia
de predare adoptată.
În plus, didactica se dosebeşte de pedagogie,
activitate care implică o relaţie între profesor şi elev şi
care pune accentul pe aspectele psiho-afective şi nu pe

6
aplicarea mijloacelor de predare. Această relaţie, cu
incidenţă totuşi asupra calităţii achiziţiilor, are şi alte
scopuri. Este vorba nu doar de însuşirea unor elemente
lingvistice şi de dezvoltarea unor competenţe, ci şi de
construcţia individului, ca adult sau ca cetăţean.
Ca şi termenul „educaţie” de altfel, termenul
„pedagogie” evocă, etimologic vorbind, un drum (în
greacă agogein înseamnă a conduce) pe care copilul (pais,
paidos) este îndrumat să-l parcurgă; alţi autori vorbesc de
andragogie (în greacă aner, andros înseamnă „om”)
pentru a desemna formarea adulţilor.
Vom vedea că pedagogia, ca şi alte ştiinţe sau
domenii ştiinţifice cum ar fi lingvistica, psihologia,
sociologia, ştiinţele cognitive, tehnologia etc., aduc
lămuriri în zona didacticii limbilor străine, contribuind
la fondarea ei ca disciplină teoretică. Aceste ştiinţe ne
fac totodată să înţelegem că noile întrebări cer
răspunsuri ample. Astfel, dezbaterile contemporane au
arătat că întrebarea „Ce înseamnă să înveţi o limbă
străină?” presupune întrebarea „Ce înseamnă să ştii o
limbă?”, iar de modul în care se defineşte această
cunoaştere depind obiectivele învăţării şi mijloacele
reuşitei ei. E vorba prin urmare de eliminarea
hazardului şi a accidentalului din actul învăţării.
Didactica nu se poate aşadar concepe în afara
unui ansamblu de ipoteze şi principii menite să permită
profesorului optimizarea proceselor de învăţare a limbii
străine. Vom numi acest demers raţional care decurge
din ipoteze şi principii metodă de predare:

– ipoteze, de exemplu, referitoare la modul de lucru


propus sau impus. Astfel, învăţarea pe dinafară este
benefică dar nu suficientă; un învăţământ eficace

7
trebuie să fie repetitiv, în spirală, să revină asupra
cunoştinţelor noi pentru a le reactiva; dobândirea
unor automatisme este un lucru bun, dar ea trebuie
să lase totuşi loc creativităţii subiectului vorbitor etc.;
– principii care derivă din aceste ipoteze: vom opta
pentru organizarea de grupe de lucru pentru a
dezvolta socializarea şi nevoia de comunicare, pentru
a nu-i lăsa pe elevi fără contact între ei, într-o relaţie
verticală cu profesorul; apoi, fazele de exprimare
liberă vor alterna cu faze centrate mai mult pe
structurarea şi fixarea noilor cunoştinţe etc.
Metodologia va urmări aşadar să degajeze
arhitectura şi raţiunea alegerilor făcute în contexte
didactice diverse şi în confruntarea cu elevi diferiţi ca
personalitate, istorie, aşteptări, obiective.
Nu vom abuza aici de termenul „didactologie”
care a fost propus pentru a deosebi reflecţia asupra
didacticii de domeniul însuşi de aplicaţie. Vom desemna
prin „didactică” atât aspectele teoretice cât şi cele
practice ale predării limbilor străine.
În sfârşit, vom face o distincţie între didactica
limbii materne – vom spune mai degrabă prima limbă –
şi didactica limbii străine sau limba a doua, căci ele
trimit la o istorie (adică la o constituire ştiinţifică, la
nişte instituţii, la o cercetare) şi mai ales la nişte condiţii
de punere în practică (procesul de învăţare) care nu sunt
decât parţial aceleaşi.
Obiectul lucrării noastre este analiza acestor
cuvinte-cheie. Cititorul nu va găsi în capitolele care
urmează nici un manual pentru clasă, nici elogiul
vreunei eventuale gândiri dominante în didactică, ci
nişte instrumente pentru o mai bună înţelegere a ceea ce
înseamnă predarea unei limbi străine.

8
Vom pleca de la o problematică globală –
procesul de învăţare şi procesul de predare în
interacţiunea lor – pentru a analiza în capitolele II şi III
metodologiile care au contat în didactică. Vom trece
apoi în revistă un număr de întrebări importante. Ele se
referă la preocupări diverse, cum ar fi gramatica,
evaluarea sau tehnologiile moderne. Informaţiile oferite
în legătură cu aceste probleme îl vor ajuta, sperăm, pe
cititor să-şi formeze o opinie, clară şi critică, asupra
perspectivelor care se deschid unui domeniu în plină
evoluţie.
La sfârşitul volumului există o bibliografie.
Anumite contribuţii vor fi doar semnalate (nume şi
dată) iar în note locul de editare, în cazul în care nu
există o altă menţiune, este Paris.

9
BIBLIOGRAFIE

LUCRĂRI
Allwright D., Bailey F., Focus on the Language Classroom. An
Introduction to Classroom Research for Language Teachers,
Cambridge UP, 1991.
Astolfi J. -P., Develay M., La didactique des sciences, Paris,
PUF, « Que sais-je ? », 1989.

Bachmann C., Lindenfeld J., Simonin J., Langages et


communications sociales, Paris, LAL Credif Hatier, 1981.
Bailly D., Luc Ch., Approche d'une langue étrangère à l'école (2
vol.), Paris, INRP, 1992.
Baker C., Prys Jones S., Encyclopedia of Bilingualism and
Bilingual Education, Clevedon, Multililingual Matters,
1998.
Bateson G. et al., La nouvelle communication (éd. Winkin Y.),
Paris, Seuil, «Points», 1981.
Bérard É., L’approche communicative. Théorie et pratiques, Paris,
Nathan, « CLE international », 1991.
Berthoud A. C., Py B., Des linguistes et des enseignants, Berne,
P. Lang, 1993.
Bertocchini P., Costanzo E., Manuel d'autoformation à l'usage
des professeurs de langues, Paris, Hachette, 1989.
Besse H., Porquier R., Grammaire et didactique des langues,
Paris, LAL Credif Hatier, 1984.

139
Boucher A. -M., Duplantié M., LeBlanc R. (éd.). Pédagogie
de la communication dans l’enseignement d’une langue
étrangère, Bruxelles, De Boeck, 1988.
Bourdieu P., Ce que parler veut dire. Économie des échanges
linguistiques, Paris, Fayard, 1982.
Bouton Ch. P., L'acquisition d'une langue étrangère, Paris,
Klincksieck, 1974.
Boyer H., Butzbach M., Pendanx M., Nouvelle introduction à
la didactique du français langue étrangère, Paris, Nathan, «
CLE international », 1990.

Briane C., Cain A. (éd.), Quelles perspectives pour la recherche


en didactique des langues ?, Paris, INRP, 1995.
Bronckart J. -P., Les sciences du langage: un défi pour
l'enseignement, Paris, Unesco et Delachaux & Niestlé,
1985.
Cain A. (dir.), L'analyse d'erreurs, accès aux stratégies
d'apprentissage: étude interlangues, allemand, anglais, arabe,
chinois, portugais, Paris, INRP, 1989.
Castellotti V., La langue maternelle en classe de langue étrangère,
Paris, Clé Inter, 2001.
Chiss J. -L., David J., Reuter Y., Didactique du français: état
d'une discipline, Paris, Nathan, 1995.
Cook V., Second Language Learning and Language Teaching,
Londres, Arnold, 1991, 1997.
Cook G., Seidlhofer B. (éd.), Principles and Practice in Applied
Linguistics, Oxford UP, 1995.
Coste D. (éd.), Vingt ans dans l'évolution de la didactique des
langues (1968-1988), Paris, LAL Credif Hatier, 1994.

140
Ellis R., Understanding Second Language Acquisition, Oxford
UP, 1995.
Fishman J., Sociolinguistique, Nathan, 1971.
Gagné G. et al., Recherches en didactique et acquisition du français
langue maternelle, t. 1: Cadre conceptuel, t. 2: Répertoire
bibliographique, Bruxelles, De Boeck, 1989 (mise à jour
1993).
Gajo L., Immersion, bilinguisme et interaction en classe, Didier,
LAL, 2001.
Galisson R., Coste D. (dir.), Dictionnaire de didactique des lan-
gues, Paris, Hachette, 1976.
Galisson R., D'hier à aujourd'hui la didactique générale des
langues étrangères, Paris, Nathan, « CLE international »,
1980.
Gass S. M., Schachter J. (eds), Linguistic Perspectives on Second
Language Acquisition, Cambridge UP, 1989.
Germain C., Évolution de l'enseignement des langues: 5 000 ans
d'histoire, Nathan, « CLE international », 1993.
Groux D., Porcher L., L'apprentissage précoce des langues,
Paris, PUF, « Que sais-je ? », 1998, 2003.
Halté J. -F., La didactique du français, Paris, PUF, «Que
sais-je?», 1992.
Hamers J., Blanc M., Bilingualité et bilinguisme, Bruxelles,
Pierre Mardaga, 1983.
Hawkins E. (éd.), Thirty Years of Language Teaching,
Londres, CILT, 1996.
Huot D., Étude comparative de différents modes d'enseignement/
apprentissage d'une langue seconde, Berne, Peter Lang,
1988.

141
Hymes Dell H., Vers la compétence de communication (trad. F.
Mugler), Paris, LAL Credif Hatier, 1984.
Jakobson R., Essais de linguistique générale, Paris, Le Seuil,
1963.
Kasper G., Blum-Kulka Sh. (eds), Interlanguage Pragmatics,
New York, Oxford UP, 1993.
Klein W., L'acquisition de langue étrangère (trad C. Noyau),
Paris, Armand Colin, 1989.
Lehmann D. (éd.), La didactique des langues en face à face,
Paris, Hatier Credif, 1988.
Lüdi G-, Py B., Être bilingue, Berne, Peter Lang, 1986.
Mackey W. F., Principes de didactique analytique (trad. Lan-
guage Teaching Analysis), Paris, Didier, 1972.
Martinez P. (dir.), Le français langue seconde. Apprentissage et
curriculum, Paris, Maisonneuve & Larose, 2002.
Moirand S., Enseigner à communiquer en langue étrangère, Paris,
Hachette, 1982.
Noyau C., Porquier R. (éd.). Communiquer dans la langue de
l'autre, Paris, PU Vincennes, 1984.
Nunan D., Language Teaching Methodology. A textbook for
Teachers, Prentice Hall (UK), 1991.
Perdue C. (éd.), Adult Language Acquisition: cross-linguistic
Perspectives (2 vol. : Field Methods, The Results), Cam-
bridge UP, 1993.
Puren C., Histoire des méthodologies de l'enseignement des langues,
Paris, Nathan, « CLE international », 1991.
Puren C., La didactique des langues étrangères à la croisée des
méthodes: essai sur l'éclectisme, Paris, Didier, 1994.

142
Raisky C., Caillot M. (éd.), Au-delà des didactiques, le didac-
tique. Débats autour de concepts fédérateurs, Paris,
Bruxelles, De Boeck Université, 1996.
Richards J. C., Rodgers Th. S., Approaches and Methods in
Language Teaching. A description and analysis, Cambridge
UP, CLTL, 1986.

Richterich R., Widdowson H. G. (éd.), Description, présenta-


tion et enseignement des langues, Paris, LAL Credif Hatier,
1981.
Roulet E., Un niveau-seuil, Strasbourg, Conseil de l'Europe,
1977.
Slama-Cazacu T., Psycholinguistique appliquée. Problèmes de
l'enseignement des langues, Paris, Nathan, 1981.
Sperber D., Wilson D., La pertinence. Communication et
cognition, Paris, Éd. de Minuit, 1989.
Springer C., La didactique des langues face aux défis de la for-
mation des adultes, Paris, Ophrys, 1996.
Stern H. H., Fundamental Concepts of Language Teaching,
Oxford UP, 1983.
Stern H. H. (ed. by P. Allen and B. Harley), Issues and
Options in Language Teaching, Oxford UP, 1992.
Widdowson H. G., Une approche communicative de l'enseigne-
ment des langues (trad. K. G. Blamont), Paris, LAL
Credif Hatier, 1981.

REVISTE
Revue Aile, « Nouvelles perspectives », D. Véronique (éd.),
Univ. Paris 8, Encrages, nº 1, 1992.
Revue Études de linguistique appliquée ( ELA), « Didactique
des langues: quelles interfaces ? », J. -C. Beacco, J. -C.

143
Chevalier (éd.), Paris, Didier Érudition, n° 72,
10/1988.
Revue Études de linguistique appliquée (ELA), «Langues et
curriculum, contenus, programmes et parcours », D.
Coste, D. Lehmann (éd.), Paris, Didier Érudition, n°
98, 4/1995.
Revue Études de linguistique appliquée (ELA), « Du concept en
didactique des langues étrangères », R. Calisson, Ch.
Puren (éd.), Paris, Didier Érudition, nº 105, 1/1997.
Revue Langages, n° 57, « Apprentissage et connaissance
d'une langue étrangère», C. Perdue, R. Porquier (éd.),
Paris, Larousse, 3/1980.
Revue Le Français dans le Monde, Recherches et applications (RA).
« Acquisition et utilisation d'une langue étrangère:
l'approche cognitive », D. Gaonac’h (éd.), Paris,
Hachette, 2/1990.
Revue Le Français dans le Monde (RA). « Méthodes et métho-
dologies », J. Pécheur, G. Vigner (éd.), Paris,
Hachette, l/1995.
Revue Le Français dans le Monde (RA). «La didactique au
quotidien », Actes Colloque 1994 ANEFLE, Paris,
Hachette, 7/1995.
Revue Repères, nº 6, « Langues vivantes et français à l'école
», Paris, INRP, 1992.

ŞI passim:
ELT Journal, Oxford UP.
International Journal of Applied Linguistics, AILA, Oslo,
Novus forlag.

144
Revue AILE (Acquisition et interaction en langue étrangère),
Université Paris 8.
Revue Langages, Paris, Larousse.
Revue Études de linguistique appliquée (ELA), Paris, Didier
Érudition.
Revue Language Teaching, Cambridge UP.
Revue Le Français dans le Monde (LFDM) et Francophonies du
Sud, Paris, Cleluter.
Revue Les langues modernes, Paris, APLV (Association des pro-
fesseurs de langues vivantes).
TESOL (Teachers of English to Speakers of other Languages)
Quarterly, Washington, Georgetown UP.
The Modern Language Journal (MLJ), Madison, University of
Wisconsin Press.

SITE-URI
CILT: Centre for International Language Teaching,
Londres, www. cilt. org. uk
FIPLV: Fédération internationale des professeurs de
langues vivantes, www. fiplv. org
Union européenne:
www. europa. eu. int/comm/education/policies.

145
TABLA DE MATERII

Introducere 5
Capitolul I – Problematica învăţământului 10
1. Câmpul comunicării 10
2. Reprezentările limbii
şi procesul de dobândire a cunoştinţelor 17
3. Teoriile limbajului şi implicaţiile lor 17
4. Ancorarea socială a limbilor 20
5. Lingvistică şi didactică 26
6. Un cadru de referinţă 31
7. Predarea şi a învăţarea 33
8. Scena comunicării didactice 41
9. Concluzii 46
Capitolul II – Metodologiile 48
1. Analiza/elaborarea manualelor
şi metodelor 48
2. Preliminarii la un tablou panoramic
al metodologiilor 53
3. Metodologiile zise tradiţionale 54
4. Abordarea directă 57
5. Abordarea audio-orală 61
6. Metodologiile audiovizuale 65
7. Concluzii 74

146
Capitolul III – Abordarea comunicativă 76
1. Originile 76
2. Originalitatea inventarelor 77
3. Priorităţile 80
4. Câteva linii de forţă 82
5. Abordarea comunicativă
şi procesul învăţării 83
6. Didactica de la o zi la alta 86
7. Un bilanţ critic 89
8. Concluzii 92
Capitolul IV – Probleme şi perspective 96
1. Organizarea predării 98
2. Oralul 101
3. Gramatica 104
4. Scrisul 108
5. Evaluarea 113
6. Civilizaţia 115
7. Dispozitive inovatoare
şi tehnologii moderne 119
8. Didactică şi gestiune lingvistică 126
9. Mize actuale, cercetare
şi pregătire profesională 131
Concluzii 136
Bibliografie 139

147