Universitatea: Titu Maiorescu

Facultatea de Finante Banci, Contabilitate si Administrarea Afacerilor

Master: Fiscalitate și Politici Financiare
Anul I

Spălarea banilor

Student:
- Poenaru Alexandru Cristian

Bucuresti
2018
 CUPRINS

Introducere .................................................................................................................................................. 3

Concept și evoluție ...................................................................................................................................... 3

Legislația în România ................................................................................................................................. 4

Infracţiunea de spălare a banilor în sistemul european şi internaţional ............................................... 5

Bibliografie .................................................................................................................................................. 8
Introducere

Spălarea banilor este partea financiară de facto a tuturor infracțiunilor prin care se obține
profit. Este procesul prin care infractorii încearcă să ascundă originea și posesia reală a veniturilor
provenind din activitățile lor criminale.1
Se spală nu toți banii, așa cum s-ar deduce din titlurile legilor românești, ci numai banii
catalogați drept murdari, obținuți în numerar.
Spălarea banilor este cea mai periculoasă componentă a economiei subterane. Prin procesul
de spălare a banilor se dă o aparență de legalitate unor profituri obținute ilegal de către infractori
care, fără a fi compromiși, beneficiază ulterior de sumele obținute.2 În categoria activităților ilegale
intră banii proveniți din activitățile de producție, distribuție și consum de droguri, traficul de arme,
traficul de materiale nucleare, jafuri, furtul de automobile, prostituția, traficul de carne vie,
corupția, șantajul, falsificarea de monede sau alte valori, contrabanda, etc.34
Acest proces dinamic de spălare a banilor se desfășoară în trei etape:5

1. mișcarea fondurilor obținute în mod direct din infracțiuni;

2. ascunderea urmelor banilor pentru a se evita orice tip de investigație;
3. disponibilizarea banilor pentru infractori, ascunzându-se din nou originea ocupațională și
geografică a fondurilor.

Concept și evoluție

Deși fenomenul spălării banilor a apărut cu mult timp în urmă, fiind legat de istoria comerțului
și apariția sistemului bancar, el a fost consacrat în timpul prohibiției din SUA când interzicerea
vânzării, producerii, consumării și transportării de alcool și de băuturi alcoolice și restricțiile
impuse de stat asupra jocurilor de noroc au condus la îmbogățirea infractorilor și a mafiei și, în
general, a celor care nu respectau interdicțiile impuse. Astfel, aceștia au acumulat sume imense de
bani în numerar. Al Capone ținea pe rafturile dintr-o cămară din casa sa din Chicago câteva
milioane de dolari care începeau să constituie o mare problemă. Rezolvarea a constat în
deschiderea unor afaceri paravan, din care se câștigau bani în numerar. Astfel, aceștia și-au deschis
spălătorii de mașini și de haine și astfel, „spălarea” banilor a fost consfințită ca terminologie.6

1 http://www.onpcsb.ro/pdf/MANUAL%20INSTRUIRE%20-%20ROMANA.pdf, pp. 8
2
Ibidem 1, pp. 8
3 https://www.librabank.ro/politici_securitate_bancara
4 http://www.procese-avocat.ro/opinii-juridice/consultanta-juridica-referitoare-la-spalarea-banilor
5 Ibidem 1, pp. 8
6 http://www.marketwatch.ro/articol/6021/Spalarea_banilor_Concept_si_evolutie/
 Profesorul C. Voicu defineşte spălarea banilor ca fiind infracţiunea ce conţine „sumele de bani
sau orice alte valori patrimoniale dobândite de una sau mai multe persoane în urma comiterii cu
intenţie sau participării la comiterea unei infracţiuni incriminate de legea penală română, având
drept scop şi rezultat obţinerea unor bunuri şi valori licite”. Unii autori francezi definesc spălarea
banilor într-o manieră simplistă, considerând-o că ar fi rezultatul multiplelor transferuri succesive
de fonduri sub acoperirea secretului bancar.
Există patru modalități prin care se poate lua parte la infracțiunea de spălăre de bani:
 prima modalitate a spălării banilor, adică convertirea (transformarea) şi transferarea
unei proprietăţi, se referă la fapte ce se comit, de obicei, de către cel care posedă acea
proprietate şi care doreşte să-i ascundă sau să mascheze originea ilegală a acesteia.
 a doua modalitate cuprinde „tăinuirea sau deghizarea naturii, originii, amplasării,
dispunerii, deplasării sau a apartenenţei reale a bunurilor sau a drepturilor relative”.
Făcând coraportul acesteia cu prima modalitate, rezultă că în calitate de subiect activ apare
unul special, de exemplu, angajaţi ai unor instituţii financiar-bancare, agenţi, comercianţi etc., care
ajută sau favorizează pe posesorii veniturilor ilegale în vederea mascării sau deghizării
provenienţei criminale a acestora.
 a treia modalitate recunoscută de către majoritatea autorilor, inclusiv prevăzută de
Convenţia de la Strasbourg, este „achiziţionarea, deţinerea sau utilizarea bunurilor”.
Faţă de această formă am avea anumite rezerve, din considerentul că simpla
achiziţionare sau deţinere a unui bun nu constituie deja o legalizare a originii lui, iar
utilizarea bunurilor ar fi similară primei forme sau celei de-a doua. Mai curând,
achiziţionarea unui bun ilegal ar fi, conform prescripţiilor teoriei generale a dreptului
penal, complicitate la infracţiunea primară în cazul în care cel ce achiziţionează bunul
de la subiectul infracţiunii primare a promis dinainte favorizarea acestuia.
 a patra formă de participare la infracţiune – tentativa sau complicitatea la comiterea
actelor de spălare – prevăzută atât în dreptul internaţional, cât şi în legislaţiile
naţionale, poate fi considerată în calitate de modalitate doar pentru legislaţiile ce nu
prevăd în structura legii lor penale Partea Generală şi Partea Specială. În alte cazuri,
trebuie de precizat, aceasta nu rămâne decât o modalitate de evidenţiere a necesităţii
de a pedepsi şi aceste etape ale infracţiunii spălarea banilor sau forme ale participaţiei.

Legislația în România

În România, spălarea banilor este o infracțiune definită astfel de art. 29 din legea 656/2002:7
a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni,
în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de

7
http://www.onpcsb.ro/pdf/L%20656%20din%202002%20forma%20in%20vigoare%20de%20%20la%2009.06.2017%20.pdf
 a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de
la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;
b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a
circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că
bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni;
c) dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din
săvârșirea de infracțiuni.

Art. 269 din Codul penal al României definește „Spălarea de bani” ca fiind operațiunea juridică
de orice fel, efectuată în scopul împiedicării identificării originii ilicite, a situării, a circulației, a
titularului real al dreptului de proprietate ori a existenței altor drepturi cu privire la un bun, de către
o persoană care, fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete, că acesta provine din
săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaște natura acesteia.

Infracţiunea de spălare a banilor în sistemul european şi internaţional

Infracţiunea de spălare a banilor în sistemul european şi internaţional, este împărţită în trei

secţiuni şi analizează reglementarea infracţiunii de spălare a banilor în sistemul european şi pe
plan mondial.
Incriminarea infracţiunii de spălare a banilor din legislaţia Marii Britanii face referire la
experienţa experţilor britanici în lupta contra spălării banilor, aceştia menţionând că spălarea
banilor constituie în prezent o activitate criminală specială extrem de rentabilă, iar pentru aceştia,
spălarea banilor este o cale uşoară spre o prosperitate aproape fără margini.
În Franţa infracţiunea de spălare a banilor a fost iniţial incriminată prin Legea privind sănătatea
publică şi viza spălarea fondurilor rezultate din traficul de stupefiante. În studiile de specialitate
elaborate de poliţia franceză s-a formulat o definiţie, mai mult tehnică decât juridică, a spălării
banilor, potrivit căreia „foarte schematic, este vorba pentru un individ care dispune de venituri
ilicite în numerar, în primul rând să convertească biletele de bancă într-o monedă scriptuală sau
financiară iar, în al doilea rând, prin diferite tehnici să poată justifica bunurile şi sursele de venituri.
”. În Franţa, Legea nr.627/1987 din Codul sănătăţii publice prevedea ca infracţiune, numai spălarea
banilor ( blanchiment d’argent) proveniţi din trafic de stupefiante. Ca obiect material al acestei
componenţe erau numai banii, nu şi alte bunuri sau valori. Prin Legea nr. 96-392 din 13 mai 1996,
în Franţa a fost incriminată spălarea produselor crimei sau ale delictului, infracţiune cu o sferă mai
largă de aplicare. Capitolul IV al Codului penal al Franţei include nouă articole în materia spălării
banilor(art.324-1 – 324-9).
Mulţi europeni se întreabă dacă ţările Comunităţii Economice Europene sunt sau nu pregătite
să facă faţă unor fenomene în creştere cum sunt criminalitatea, imigraţia ilegală, traficul de
stupefiante, rasismul etc. Un prim răspuns la această problemă l-a constituit înfiinţarea unei
Agenţii specializate denumită „Europol”, formată din specialişti ai poliţiilor din ţările Comunităţii
Economice Europene.
În mod evident, cea mai cunoscută sursă de bani „murdari” în Italia care dispare într-un loc
pentru a apărea şi mai puternică în altul, este traficul de droguri, însă profituri imense se obţin şi
pe alte căi, precum livrări ilegale de armament, traficul cu aur, bijuterii şi pietre preţioase, traficul
de fiinţe umane,corupţia politică pe scară mare, evaziunea fiscală şi contrabanda.
Trebuie subliniat faptul că soluţiile elveţiene au devenit un model pentru celelalte state
europene şi că în acelaşi timp, Elveţia dispune de un veritabil ansamblu de prevederi elaborate
pentru contracararea şi combaterea spălării banilor murdari. Profesionalismul şi abilitatea
funcţionarilor bancari coroborate cu stabilitatea ţării au făcut ca sistemul bancar al Elveţiei să se
bucure de un excelent renume şi de încrederea clienţilor. În egală măsură au existat condiţii foarte
bune de exploatare a acestui sistem de către organizaţiile criminale transnaţionale. Unul dintre
obiectivele fundamentale ale înţelegerii dintre bănci ( denumită mai departe VSB) este
contracararea abuzului în sfera secretului bancar, pentru păstrarea bunului renume al sistemului
bancar elveţian.
În Germania, spălarea banilor a fost incriminată printr-o lege din septembrie 1992. Legea
penală incriminează spălarea de bani şi valori dobândite în mod ilegal. Este incriminată fapta
persoanei care ascunde un obiect care provine din săvârşirea unei infracţiuni, disimulează
provenienţa, îngreunează sau periclitează aflarea provenienţei, găsirea, confiscarea, sechestrarea
unui asemenea bun. În cazuri grave, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 10 ani. Constituie
agravantă faptul că acţiunea făptuitorului a rezultat dintr-o îndeletnicire ori dacă autorul este
membru al unei bande, constituită în scopul săvârşirii în mod obişnuit a spălării de bani.
După ratificarea, la 22.12.1993, a Convenţiei de la Viena din 1988 contra traficului ilicit de
stupefiante şi substanţe psihotrope şi adoptarea, la 15 iulie 1993, a Legii privind lupta cu traficul
ilegal de droguri şi cu alte forme ale criminalităţii organizate, în legea penală germană a apărut o
nouă infraciune prevăzută de art.261 intitulat „Spălarea banilor. Tăinuirea bunurilor patrimoniale
ilegal dobândite”, alin.(1) al căruia prevede: „acel, care faţă de obiectul patrimonial, a cărui sursă
o constituie:
1) infracţiunea, svârşită de o altă persoană
2) delictul, săvârşit de o altă persoană şi descris în art.29 alin.1 pct.1 al Legii privind
substanţele narcotice
3) delictele ( potrivit alin.(1) art.246, 263, 264, 266, 267, 332, precum şi alin.(3)
art.334)comise de către un membru al grupării criminale în calitate de
îndeletnicire,comite fapta de tăinuire a acestui obiect sau de ascundere a originii lui,
depistarea, confiscarea, arestarea, preluarea sau păstrarea după această preluare a
acestui obiect”. Deja începând cu anii ’70 ai secolului al XX-lea în Germania s-a impus
necesitatea elaborării unor prevederi prin care s-ar conferi un anumit statut juridic
operaţiunilor de legalizare a capitalurilor care anterior se examinau în calitate de
modalitate a favorizării (art.258 (a), 259, 260,260 CP).Art.261 CP al Germaniei
constituie un exempluinedit în materia reglementărilor penale în cepriveşte spălarea
 banilor. Acesta poate fi facil înţeles ca urmare a interpretărilor doctrinare
ale„componenţei de faptă”, ale „componenţei subiective a faptei”şi ale „componenţei
obiective afaptei” ( acestea fiind similare elementelor componenţei de infracţiune).
Legiuitorul german în art.261 CP nu oferăo definiţie a spălării banilor, ci doar face o
succintădescriere a modalităţilor de comitere a acestei fapte. În avizul la proiectul
respectiv de lege, princare în Codul penal al Germaniei s-a introdus art.261, fapta se
definea ca fiind introducereaobiectelor patrimoniale, obţinute în urma activităţii
criminale organizate, în circuitul financiar-economic în scopul mascării lor [87, p. 38].
Din start, este necesar a menţiona că Codul penal al Germaniei a preluat recomandările
Convenției de la Strasbourg din 1990 în ce priveşte considerarea faptelor primare din
care se obţin veniturile ilegale ce vor fi supuse spălării, subiectul şi elementul
subiectiv, adică forma vinovăţiei cu care se comite spălarea banilor.
Ca punct de pornire în reglementarea pe plan internaţional a conceptului „spălarea banilor” se
reţine a fi, întâi de toate, Convenţia ONU adoptată la 20 decembrie 1988 la Viena contra traficului
ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope.Fiind impusă de exigenţa timpului şi pentru a înlătura
lacunele Convenţiei din 1988, a fost elaborată Convenţia privind spălarea banilor, depistarea,
sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activităţi infracţionale, semnată la Strasbourg
la 8 noiembrie 1990. Prescripţii privind instituirea răspunderii penale pentru spălarea banilor sunt
prevăzute şi înConvenţia privind criminalitatea organizată transnaţională de la Palermo din
decembrie 2000.
Concomitent, pe lângă convenţiile sus-enunţate, apreciind dezvoltarea recentă, care contribuie
la ameliorarea conştientizării şi cooperării la nivel internaţional în lupta împotriva corupţiei,
inclusiv prin acţiunile întreprinse de către Naţiunile Unite, Banca Mondială, Fondul Monetar
Internaţional, Organizaţia Mondială a Comerţului, Organizaţia Statelor Americane şi Uniunea
Europeană, în cadrul Consiliului Europei a fost adoptată Convenţia penală cu privire la corupţie.
Evoluţia alarmantă a crimei organizate şi cu predilecţie a traficului de droguri au determinat
autorităţile Statelor Unite ale Americii să declanşeze, începând cu anul 1970, o puternică ofensivă
în plan legislativ şi executiv împotriva acţiunilor ilegale de spălare a banilor proveniţi din afacerile
criminale.
Astăzi, pe plan mondial, oamenii cheltuiesc 500 miliarde de dolari pe an pentru stupefiante,
ceea ce impune pentru traficanţii de stupefiante spălarea profiturilor obţinute din acest comerţ
ilegal prin intermediul instituţiilor financiare. Ministerul Finanţelor SUA afirmă că traficanţii de
droguri spală 100 miliarde dolari pe an în SUA.
Bibliografie

Cărți:
Dan Drosu–Saguna ( 2001), Tratat de drept financiar si fiscal, Editura C.H. BECK, București
Voicu Costică ( 1999), Spălarea banilor murdari, Editura SYLVI, București
Bujor V., Buga L. ( 2003), Drept penal comparat, Chişinău
Lascu I. ( 2003), Spălarea banilor. Actualitate. Realitate socială şi incriminare, Revista Dreptul,
nr.6.
Camelia Bogdan ( 2010), Spălarea banilor - Aspecte teoretice și de practică judiciară, Editura
Universul Juridic
Dumitrache Alina Ana ( 2013), Spălarea banilor. Aspecte juridico-penale, Editura Universul
Juridic
Remus Jurj-Tudoran, Dan Drosu Șaguna ( 2013), Spălarea banilor - Elemente de teorie și
practică judiciară, Editura C.H. BECK

Site-uri:
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=38601
http://www.onpcsb.ro/
https://www.librabank.ro/politici_securitate_bancara