[...

]Adam plângând înaintea porţilor raiului pe care le-a închis prin neascultarea sa143, pentru
a dezvolta o teologie a păcatului şi a pocăinţei. Realismul acestei situaţii precum şi tonul emoţional al
întregii slujbe îi dau o alură profund dramatică şi evocă puternic condacele lui Roman Melodul144, Ca
şi în operele acestuia din urmă, slujba acestei duminici dezvoltă descrierea situaţiei lui Adam dinainte
şi de după cădere, facându-1 să rostească cuvinte de pocăinţă şi chiar să se adreseze raiului, devenit
astfel pentru el un mijlocitor la Dumnezeu: simte durere, raiule, împreună cu lucrătorul tău care a
sărăcit, şi cu sunetul frunzelor tale, roagă-L pe Făcătorul să nu-ţi încuie uşa..,”145.
Această dramatizare n-are drept scop doar accentuarea emoţiei credincioşilor şi
autenticitatea pocăinţei lor, ci permite şi stabilirea unei ambianţe de acelaşi tip cu cea care va fi
dezvoltată începând din Săptămâna lui Lazăr şi până în Sâmbăta Mare, perioadă în care urmărim
ceas de ceas şi zi de zi Patima lui Hristos, dând cuvântul, ca pe o scenă de teatru, diferiţilor
protagonişti ai dramei. Cele două extremităţi ale Postului Mare reprezintă deci, aşa cum aminteşte
Nichifor Calist146, cei doi poli cruciali ai istoriei mântuirii: căderea şi mântuirea. Cum scopul Triodului
e de a-1 face pe credincios să pătrundă în taina Economiei, sau mai degrabă să o actualizeze în sine,
pentru ca ceea ce e împlinit în Hristos, pentru întreaga natură umană, să se realizeze şi în persoana sa,
e potrivit ca el să fie făcut să retrăiască în chip viu şi realist aceste două etape esenţiale. Pentru a-L
„îmbrăca” pe Hristos, Noul Adam, şi a-I urma în moartea şi învierea Sa, trebuie mai întâi să ne
identificăm cu întâiul Adam căzut147 asumând în mod liber la intrarea în Postul Mare situaţia sa de
exilat şezând la porţile raiului: „Vino, ticăloase suflete, de plânge astăzi cele ce s-au făcut cu tine,
aducându-ţi aminte de goliciunea cea din Eden, prin care te-ai scos din desfătare şi din bucuria cea
neîncetată!”148.
Nu e cazul să revenim aici pe larg asupra temelor naturii originare a omului, a căderii şi
consecinţelor păcatului dezvoltate în imnologia acestei duminici, pe care le-am rezumat când am
vorbit despre antropologia Triodului. Să amintim numai că Adam ducea în rai o viaţă îngerească şi că
era regele creaţiei149, singura poruncă care i-a fost dată fiind aceea de a-şi respecta limitele proprii şi
de a rămâne în înfrânare, negustând din roadele pomului sădit în mijlocul grădinii. Din pizma şarpelui
şi slăbiciunea femeii, el a călcat porunca dumnezeiască atât prin mândrie, cât şi prin supunerea la
plăcere şi neînfrânare150. într-adevăr, cum s-a arătat altundeva, căderea poate fi ilustrată şi de ruptura
postului şi de lăcomie , fiindcă nebunia minţii sau nebunia pântecelui au în realitate aceeaşi con-
secinţă: idolatria eului şi refuzul iubirii de Dumnezeu. Graţie întrupăm şi Crucii, întoarcerea e de acum
înainte posibilă şi raiul a fost virtual deschis din nou pentru fiecare152, cu condiţia ca acesta să
colaboreze de bunăvoie la Economia lui Dumnezeu şi la nevoinţele ascezei153.
Această temă a raiului plasată la intrarea în Postul Mare permite, aşadar, definirea acestuia ca
un timp de întoarcere şi restaurare prin Hristos în demnitatea originară a lui Adam. Cele 40 de zile
adună simbolic ansamblul timpului califîcându-l prin modul de a fi (tropos) al ascezei şi al căinţei, dar
acest timp sfinţit apare astfel drept ocazia de a recapitula personal istoria mântuirii, retrăind dramatic
cele două extremităţi ale sale: izgonirea din rai şi învierea identificându-ne puţin câte puţin cu întâiul
iar mai apoi cu cel de-al doilea Adam.
Fragment din ,,Triodul explicat”