Sunteți pe pagina 1din 14

BAREM Neonatologie

1. Scorul Ballard :definiţie, criterii morfologice (enumerare), acurateţe

Scorul Ballard estimează vârsta gestaţională a nou-născutului prin notarea caracteristicilor fizice
şi neurologice de maturitate.
Scorul Ballard însumează 6 criterii fizice:
– aspectul tegumentelor (pielea)
– lanugo
– crestele plantare
– mamelonul
– urechea
– organe genitale masculine
– feminine
6 criterii neurologice:
– postura
– flexia mâinii pe antebraţ (unghiul de la articulaţia mâinii)
– revenirea în flexie a antebraţului (reculul braţelor)
– unghiul popliteu
– semnul eşarfei
– manevra călcâi-ureche

Evaluarea fizică şi neurologică a vârstei de gestaţie trebuie să se facă cât mai devreme posibil
după naştere, cel mai bine în primele 2 ore.
Scorul Ballard va fi individualizat pentru fiecare copil în parte şi îşi pierde din acurateţe după 5-6
zile.
Acurateţea scorului este de +/- 2 săptămâni.
Pot apărea erori în evaluarea scorului Ballard la nou-născutul cu greutate mică pentru vârsta
gestaţională, performanţa caracterelor fizice scăzând pe măsură ce acesta se apropie de termen. Examenul
neurologic furnizează mai multe perturbări ale scorului la nou-nascuţii cu detresă respiratorie, după
asfixie, anestezie, infecţii.
Evaluarea după scorul Ballard poate fi îmbunătăţită cu ajutorul unor reflexe cu valoare predictivă
(ex: reflex Moro) sau în cazul marilor prematuri prin examinarea vaselor capsulei anterioare a
cristalinului. Aceste vase dispar progresiv între 27 şi 34 de săptamâni de gestaţie.

Criterii morfologice : greutate, talie, perimetru cranian, plicile plantare, părul capului, organele
genitale externe, mamelon, pavilionul urechii.

2. Calcul IP, încadrare: G = 1450 g, PC =30 cm, PT=26 cm, T=46 cm, VG =37 săpt.

IP = G(g)/T3(cm) x100
VG >=37 săpt IP = 2,3 -3 (AGA-appropriate for gestational age/corespunzător VG)
IP < 2,3 (SGA-small for gestational age /mic pentru vârsta de gestaţie)
IP >= 3 (LGA- large for gestational age/ mare pentru VG)

VG < 37 săpt. IP = 2 - 2,3(AGA)


IP < 2 (SGA)
IP > =2,3 (LGA)

Nou născut prematur < 37 săpt; postmatur > 42 săpt; la termen 37-42 săpt.

După greutatea la naştere (Gn):


 N.n. cu Gn normală: 2500 – 4000 g (medie de 3000 g)
 N.n. macrosom: Gn mai mare de 4000 g
 N.n. cu Gn mică: sub 2500 g
N.n. cu Gn < 2500 g:
 N.n. LBW (Low Birth Weight): Gn = 2500 – 1500 g
 N.n. VLBW (Very Low Birth Weight): Gn = 1499 – 1000 g
 N.n. ELBW (Extremly Low Birth Weight): Gn sub 1000 g.

Talia la naştere (Tn): 47-55 cm, în medie 50 cm.


Pc la naştere: 34,5-35 cm (Pc=T/2 + 10 (+/- 2 cm))

IP= 1450/463 x 100 =1450/97336 x100 = 1,489


37 săpt => nou-născut la termen => IP = 2,3 – 3
G= 1450g => VLBW
IP = 1,48 < 2,3 => SGA
Încadrare: Nou născut la termen VLBW SGA.

3. Calcul IP, încadrare: G = 2900 g, PC = 31 cm, PT= 32 cm, T= 46 cm, VG = 43 săpt.

IP = G(g)/T3(cm) x100 = 2900/97336 x100 = 2,97


VG = 43 săpt = postmatur
G= 2900g => G normală
IP = 2,3 – 3 => AGA
Încadrare: Nou născut postmatur cu greutate normală AGA.

4. Calcul IP, încadrare: G = 550 g, PC = 22 cm, PT= 16,5 cm, T= 31,5 cm, VG=26 săpt.

VG=26 săpt => prematur


G= 550g => ELBW
IP= 550/31,53x100 = 1,75 => SGA
Încadrare: Nou născut prematur ELBW SGA.
5. Calcul IP, încadrare: G = 3500 g, PC =35 cm, PT=34 cm, T=52 cm, VG =38 săpt.

VG=38 săpt => nou născut la termen


IP = 2,3 -3
IP = 3500/523x100 = 2,48 => AGA
G=3500 g => greutate normală
Încadrare: Nou-născut la termen cu greutate normală AGA

6. Nou născutul prematur: definiţie, complicaţii

Definiţie: Nou-născut cu vârstă de gestaţie sub 37 săptămâni.


Complicaţii:
a) Precoce
1. Complicaţii respiratorii: sdr.de detresă respiratorie(deficienţa de surfactant); crize de
apnee din cauza imaturităţii mecanismelor de control, a funcţiei respiratorii; pneumonie
congenitală; hipoplazie pulmonară; hemoragie pulmonară.
2. Complicaţii cardiovasculare: persistenţă de canal arterial care poate duce la ICC;
hipotensiune sau hipertensiune; bradicardie; malformaţii congenitale.
3. Complicaţii neurologice: hemoragie intraventriculară; leucomalacie periventriculară;
encefalopatie hipoxic-ischemică; convulsii.
4. Complicaţii hematologice: anemia precoce din cauza depozitelor insuficiente de fier şi
secreţie adecvată de eritropoietină; hiperbilirubinemie precoce şi prelungită; hemoragii
subcutanate şi de organe (ficat, splină, rinichi); CID; deficienţă de vitamină K.
5. Complicaţii metabolice şi endocrine:tulburări ale metabolismului Ca şi Mg
(hipoglicemie, hiperglicemie, hipocalcemie, acidoză metabolică, hipernatremie,
hiperpotasemie).
6. Complicaţii renale: rinichi imatur caracterizat prin rata scăzută a filtrării glomerulare,
capacitate de concentrare scăzută => hipo sau hipernatremia, hiperpotasemia, acidoză
renală tubulară, glicozurie, edeme.
7. Complicaţii gastrointestinale: funcţie şi motilitate intestinală slabă; risc crescut de
enterocolită ulcero-hemoragică; hiperbilirubinemie directă.
8. Tulburări de termoreglare cu tendinţă la hipotermie în general.
9. Complicaţii imunologice din cauza deficienţei maturităţii umorale şi celulare prematurul
este mai susceptibil de a face infecţii, iar la prematurul sub 1500 g riscul de infecţii este
de 8 ori mai mare decât la prematurul de 2000 g.

b) Tardive

- Oculare: retinopatia prematurului, strabism, miopie


- Auditive: surditate, hipoacuzie.
- Neurologice motorii: de tip diplegie spastică, tetraplegie spastică, tulburări psihice, handicapuri
majore motorii şi retard mintal, disfuncţii cerebrale minore (tulburări de vorbire, de învăţare,
memorare şi atenţie, tulburări de comportament).
7. Nou născutul postmatur: definiţie, complicaţii

Definiţie: Nou-născut cu vârstă de gestaţie peste 42 săptămâni indiferent de greutatea la naştere.

Complicaţii ale postmaturităţii şi ale nn SGA:


- Asfixie la naştere
- Sindrom de aspiraţie de meconiu
- Hipertensiune pulmonară persistentă
- Tulburări metabolice de tip hipoglicemie, hipocalcemie

Complicaţii ale postmaturităţii şi a nn LGA:


– Traumatism mecanic la naştere
– Asfixie
– Tulburări metabolice
– Sindrom de detresă respiratorie

Clinic pot fi similari cu nou-născuţii la termen dar cea mai mare parte au un tablou clinic sugestiv care
sugerează un nou-născut de 1-3 săpt.
 Greutate mare la naştere, absenţa lanugoului, absenţa vernix caseosa, unghii lungi, pilozitate mare
scalp, descuamări, palme şi plante ridate “mâini de spălătoreasă”, stare de alertă mărită.
 Dacă se instalează insuficienţa placentară pot apărea: lichid amniotic meconial şi impregnarea
fătului cu meconiu, tulburări ale bătăilor cordului fetal, retard în greutate, frecvent confundat cu
postmaturitatea. (doar 20% din nn cu insuf placentară sunt postmaturi).

8. Nou născutul SGA: definiţie, complicaţii

SGA = nou-născutul cu greutatea la naştere sub percentilul 10 pe standardele de creştere


intrauterină; nou- născutul cu greutate mică pentru VG.
Relaţia greutate-lungime încadrată în indicele ponderal poate defini nou-născutul SGA simetric
sau asimetric.
Raportul greutate-lungime între percentilul 10 şi percentilul 90 pentru vârsta gestaţională indică o
simetrie în creştere, fără a ţine seama de prezenţa sau absenţa retardării creşterii, deci un SGA simetric va
avea un indice ponderal normal, în timp ce un SGA asimetric va avea un indice ponderal scăzut.
Factorii care influenţează creşterea fetală:
Cauze materne:
 Scăderea fluxului utero-placentar prin scăderea eliberării O2 şi nutrienţilor. HTA preexistentă
sarcinii, HTA indusă de sarcină, preeclampsia, diabet zaharat, boli sistemice.
 Hipoxemia maternă
 Malnutriţie maternă
 Sarcina multiplă
 Droguri
 Merdicamente: anticonvulsivante:fenitoina, antimetaboliţi:methotrexat.
 Alte cauze: vârsta maternă mică, primiparitate, multiparitate, cauze placentare
Cauze fetale:
 radiaţii, TORCH, malformaţii congenitale, deficienţă de insulină.
 Factori genetici
 Anomalii cromosomiale
 Malformaţii congenitale: anencefalie, atrezii gastro-intestinale, anomalii CV cu defecte septale.
 Infecţii congenitale

Complicaţii:
a) Moarte intrauterină – determinată de insuficienţa placentară, hipoxia cronică, malformaţii
incompatibile cu viaţa, infecţii severe.
b) Asfixia perinatală –> sechele:encefalopatia hipoxic ischemică, sindromul de aspiraţie de
meconiu, sindromul de persistenţă a circulaţiei fetale, insuficienţă cardiacă, insuficienţă renală.
c) Sindromul de detresă respiratorie prin deficienţă de surfactant nu apare mai frecvent la nou-
născutul IUGR(întârziere în creşterea intrauterină), din cauza stresului cronic intrauterin la care
sunt supuşi aceşti feţi, stres care stimulează producţia de hormoni corticosuprarenalieni care
accelerează maturarea pulmonară, scăzând astfel riscul de BMH (boala membranelor hialine).
Prin alte etiologii, decât deficienţa de surfactant: sdr.de aspiraţie de meconiu, hipertensiune
pulmonară, tulburări metabolice, poliglobulie, encefalopatie hipoxic-ischemică.
d) Hipertensiunea pulmonară persistentă: hipoxia cronică intrauterină conduce la o subţiere
anormală a peretelui muscular neted din structura arteriolelor mici pulmonare => reducerea
fluxului sanguin pulmonar şi în final grade variate de hipertensiune pulmonară =>persistenţa
circulaţiei de tip fetal.
e) Hipotermia: tulburări de termogeneză şi pierderi excesive de căldură

Complicaţii metabolice:
– Hipoglicemia: capacitate scăzută pentru gluconeogeneză, rezerve scăzute pentru glicogen; nivel
plasmatic scăzut al acizilor graşi; senzitivitate crescută la insulină.
– Hiperglicemia: nivel plasmatic redus al insulinei; iatrogen: perfuzii cu glucoză.
– Perturbarea metabolismului lipidic: niveluri plasmatice reduse de acizi graşi liberi şi trigliceride;
utilizarea şi oxidarea acizilor graşi liberi sunt diminuate; rata de pierdere a lichidelor este crescută.
– Perturbarea metabolismului proteic şi al aminoacizilor: rată mare de pierdere a proteinelor prin
materii fecale.
– Policitemia –sdr de hipervâscozitate sanguină : hipoxie fetală cronică;hematocrit ridicat.
– Adaptarea imunologică şi riscul infecţios

Altele: mineralizare osoasă mai redusă, hipocalcemie postasfixică, trombocitopenia, neutropenia,


alungirea timpului de trombină şi tromboplastină şi reducerea produşilor de degradare ai fibrinei;
enterocolita ulcero-necrotică; perforaţii gastro-intestinale;hernia inghinală, moartea subită.

9. Nou născutul LGA: definiţie, complicaţii

LGA = nou-născutul mare pentru vârsta gestaţională; este nou-născutul cu greutate peste 4000 g,
peste percentilul 90 pe curba de creştere intrauterină indice ponderal ≥ cu 3.
Cauze de apariţie a nou-născuţilor LGA: multiparitatea, diabet matern, constituţională: talia mare
a părinţilor şi obezitatea mamei, sindrom Wiedemann-Beckwith (boala congenitală caracterizată printr-o
creştere în volum a limbii, o hernie ombilicală, o hipertrofie a viscerelor, un gigantism şi o hipoglicemie
prin exces de secreţie de insulină).

Complicaţii:
 Traumatisme obstetricale mecanice:
– elongaţii de plex brahial – traumatisme craniene majore
– fractură de claviculă – hematoame subdurale
– paralizii de diafragm – rupturi de viscere
– cefalhematoame

 Traumatisme hipoxice
– asfixia
– sindrom de detresă respiratorie, mai ales la cel din mamă diabetică, care este şi prematur.

 Tulburări metabolice
– hipoglicemie, în cazul nou-născutului din mamă diabetică
– hipocalcemie

 Tulburări hematologice: poliglobulie


 Malformaţii congenitale: anomalii congenitale cardiace.

10. Examenul clinic în sala de naştere

Va viza doar 3 parametri importanţi care constau în:


1. Examinarea culorii tegumentelor ce trebuie să fie roz sau roz cu cianoza extremităţilor palmo-
plantară; culoarea tegumentelor nu trebuie să fie palidă sau cianotică în totalitate.
2. Tipul respiraţiilor. Prezenţa respiraţiilor spontane şi eficacitatea lor; eficacitatea se apreciază prin
coloraţia tegumentelor roz până la periferie. Respiraţiile nu trebuie să fie superficiale sau de tip gasp
sau întretăiate de perioade de apnee.
3. Frecvenţa cordului. Se apreciază prin ascultaţie pe 6 secunde x 10, FC normală =120-160 bătăi/min.
În afara acestor elemente clinice la 1, 5, 10 şi 20 de minute se va aprecia scorul Apgar. Acesta
constă în cele 3 elemente enumerate la care se adaugă reactivitatea la stimuli şi tonusul
muscular. El reprezintă o componentă aparte a examenului clinic în sala de naşteri.
Nou-născutul va avea imediat postnatal un examen sumar cu privire la elementele vitale şi la
eliminarea prezenţei urgenţelor chirurgicale (malformaţii congenitale ale tubului digestiv, atrezie de
esofag, gastroschizis, omfalocel sau hernie diafragmatică sau traumatisme la naştere cu fracturi de
humerus sau fracturi de femur sau torsiunea de testicul rară dar care poate exista chiar din viaţa
intrauterină).
După îndepărtarea acestor tipuri de urgenţe chirurgicale, se va examina copilul cu privire la
integritatea şi eliminarea malformaţiilor vizibile: defecte ale coloanei vertebrale care trebuiesc eliminate
din diagnostic: spina bifidă, mielomeningocel, encefalocel.
Alte malformaţii ale feţei evidente prin aprecierea simetriei feţei, prezenţei tuturor organelor
externe; se apreciază postanatal sexul nou-născutului clinic; în caz de dubiu se va indica efectuarea
cromatinei sexuale şi imediat postnatal se acordă îngrijiri de bază urmate de iniţierea precoce a
alimentaţiei naturale.
Examenul clinic detaliat al nou-născutului se va face în secţia de nou-născuţi după echilibrare
termică şi asigurarea mediului termic neutru.
Manevre hipocratice:
Inspecţie, Ascultaţie, Palpare (fontanele: ant 2/2 cm;post, triunghiulară, poate fi închisă la naştere;
cutia craniană (deformări, cefalhematom), clavicule(fracturi), oasele mari(integritate, eliminarea prezenţei
piciorului strâmb congenital); abdomen (flectarea uşoară a capului pt relaxarea abd, se palpează de jos în
sus până la aprecierea depresibilitaţii abdominale, şi mai ales a dimensiunilor ficatului – marginea
inferioară la max 2 cm sub rebordul costal), manevra Ortolani: cu policele în anterointern şi cu celelalte
degete pe marele trohanter bilateral cu tripla flexie la 900 se încearcă uşor abducţia şi extensia coapselor
pe bazin în aşa măsură încât să evaluăm posibilitatea apariţiei unui click – dacă nu se aude click excludem
displazia luxantă a şoldului; puls femural la ambele coapse în triunghiul lui Scarpa-excludere coarcataţie
Ao).
Examenul clinic exclude percuţia la nou-născut, aceasta fiind o metodă clinică ce nu se justifică
în examinarea bebeluşului deoarece percuţia foloseşte la evaluarea toracelui şi la nn evaluarea aceasta este
pre puţin benefică, aduce prea puţine informaţii.
Ascultaţia trebuie să se facă pe un copil liniştit; se apreciază frecv cordului pe o durată de 1 min,
apoi ritmicitatea şi eventuala prezenţă a suflurilor(examinări ulterioare: radiografia toracică, EKG,
fonocardiogramă, ecocardiografie).
Inspecţie: tegumente, detresă respiratorii, erupţii, anomalii de pigmentare, eventuala prezenţa a
scaunului, crizei genitale (secreţie albicioasă), cordonul ombilical.
Examinarea trebuie să fie rapidă, succintă.
Examen neurologic special care include efectuarea reflexelor arhaice:
Moro, reflex de supt, puncte cardinale (stimulare obraji- întoarcerea capului spre partea
stimulată), spadasin, de agaţare, de redresare a cefei, reflex de păşire, reflex Babkin (presiunea în palme
generează deschiderea gurii şi protruzia limbii); nervi cranieni (acustic VIII, facial VII), nervi periferici
(plex brahial), ROT (rotulian, tricipital).

11. Scorul APGAR


Aspectul tegumentelor 2 – roz în totalitate; 1 – acrocianoza; 0 – cianotice / palide.
Puls 2 – > 100 bătăi/min; 1 – < 100 bătăi/min; 0 – absente.
Grimase (răspuns reflex la stimuli –sonda de aspiraţie)
2 – mai multe grimase; 1 – o singură grimasă; 0 – absente.
Activitate musculară (tonus)
2 – hipertonie fiziologică;
1 – hipotonie pe membrele inferioare sau superioare;
0 – atonie / hipotonie generalizată.
Respiraţii 2 – ample şi regulate; 1 – neregulate de tip gasping; 0 – absente.

Scorul Apgar se face la 1, 5, 10 şi 20 minute.


Valoarea sa se corelează strâns cu vârsta de gestaţie, fiind mai mic la nou-născuţii prematuri.

12. Echipamentul necesar pentru reanimare (enumerare).

– Masă radiantă pregătită în prealabil


– Material pentru aspiraţie: sistem de aspiraţie centrală sau electrică, adaptor pentru sonda de aspiraţie,
conector al tubului pentru aspiraţia endotraheală, sonde de aspiraţie Ch (Charrière) 8 şi 10.
– Material pentru ventilaţie:
 balon de ventilaţie cu rezervor şi valvă PEEP (Positive End Expiratory Pressure)
de diferite volume: 250, 500, 750 ml; 1 balon de rezervă
 mască de ventilaţie din silicon (mărimea 00 şi 01); 1 mască de rezervă.
 2 seturi: laringoscop cu o lamă 00 (G<1000 g), 0 (G=1000-3000 g) şi 1 (G>3000
g); un set de rezervă şi baterii de rezervă.
 sonde endotraheale: 2,5; 3,0; 3,5; 4.0 (mm diametru intern) pentru intubaţie orală
şi nazală.
Diametrul sondei (DI, mm) Greutatea la naştere
2,5 <1000 g
3.0 1000 – 2000 g
3,5 2000 – 3000 g
4.0 > 3500 g
 leucoplast steril texil.
 Stetoscop pentru nou-născuţi
 Mască facială cu tubulatura aferentă de conectare pentru oxigenoterapie când
există respiraţii spontane
 Pipe Guedell 00/000
– Material pentru montarea accesului venos.

13. Paşii iniţiali ai resuscitării: prevenirea pierderilor de căldură, poziţionare, permeabilizarea


căilor respiratorii, evaluarea nou-născutului.

a. Prevenirea pierderilor de căldură prin plasarea nou-născutului pe masa cu căldură radiantă, ştergerea
secreţiilor cu un prosop uscat şi înlocuirea acestuia cu un alt prosop uscat.
b. Poziţionarea nou-născutului cu un sul sub umeri pentru a se face o moderată extensie a gâtului, mai
ales dacă nou-născutul are modelări sau bose la nivelul scalpului. Nu se va utiliza poziţia
Trendelenburg din cauza riscului de hemoragie intraventriculară.
c. Permeabilizarea căilor respiratorii prin aspirarea secreţiilor din nas şi orofaringe cu ajutorul unei
sonde de aspiraţie.
Presiunea de aspiraţie trebuie să fie < 200 mBari pentru a nu leza mucoasa bucală şi nazală.
Aspirarea se face blând, evitându-se stimularea peretelui posterior al faringelui, pentru a preveni reflexul
vagal cu stop cardiac. Întâi se aspiră gura, apoi nasul.
În condiţiile în care în lichidul amniotic există meconiu, aspirarea se face cu o sondă în orofaringe
imediat după expulzia capului şi înainte de expulzia umerilor, după care nou-născutul este plasat pe masa
cu căldură radiantă.
Există 2 situaţii:
> meconiu subţire şi nou-născut viguros – se aspiră oro-faringian şi se monitorizează nou-
născutul, sau
> meconiu gros “în piure de mazăre” şi nou-născut depresat – se aspiră pe lama de laringoscop
şi se intubează.
d. Evaluarea nou-născutului după următoarele 3 criterii:
 Respiraţia –regulată, eficientă,fără efort, cu ritm de 40-60/ min.
 Frecvenţa cardiacă: normală 100-160/min. Dacă este < 100/ min, se consideră bradicardie şi se
trece la ventilaţie cu balon şi mască cu presiune pozitivă. Dacă este > 100/min, se trece la
evaluarea următorului parametru.
 Coloraţia – nou-născutul trebuie să fie roz, sau roz cu cianoza extremităţilor. Dacă este cianotic
dar respiră singur se administrează O2 în flux liber la 1 cm de nas, flux 4-6 l/min, până devine roz,
apoi se îndepărtează treptat sursa de oxigen cu condiţia ca tegumentele să se menţină colorate roz
şi ulterior se monitorizează timp de 2 ore în sala de naştere.
Scorul Apgar nu este util în luarea deciziei de reanimare, ci în evaluarea eficienţei reanimării.

14. Parametrii ce definesc nou-născutul viguros.


Nou-nascutul viguros este copilul care prezinta:
- eforturi respiratorii eficiente
- tonus muscular bun
- frecvenţa cardiaca peste 100 batai/min

15. Iniţierea respiraţiilor – stimularea tactilă (metode acceptate, manevre interzise)

Dacă nou-născutul nu respiră spontan se instituie stimularea tactilă prin frecarea energică a
spatelui sau lovirea uşoară a plantelor cu bobârnace.
Manevre interzise:
– Flagelaţii cu alcool sau apă rece
– Suspendarea nou-născutului de picioare sau lovirea regiunii fesiere
– Alternanţa de băi calde şi reci
– Comprimarea cutiei toracice
– Flexia coapselor pe abdomen
– Dilatarea sfincterului anal

Manevrele iniţiale de resuscitare nu trebuie să depăşească 20 secunde. Se evaluează nou-născutul


şi, dacă nu s-au iniţiat respiraţiile, se instituie ventilaţia cu presiune pozitivă cu balon şi mască(VPP).
16. VPP – indicaţii

Ventilaţia cu presiune pozitivă cu balon şi mască se indică:


– absenţa respiraţiilor (apnee) / respiraţii ineficiente de tip gasp după 20 de secunde de stimulare tactilă.
– frecvenţa cardiacă < 100/min (chiar şi atunci când respiraţia este prezentă spontan).
– cianoza generalizată persistentă.

17. VPP – tehnică

Tehnica ventilaţiei:
- nou-născutul este poziţionat cu capul în uşoară extensie.
- persoana care va efectua procedura de ventilaţie se va poziţiona la nivelul extremităţii cefalice a
nou-născutului.
- se va alege forma măştii faciale – anatomică/ rotundă – şi dimensiunea corespunzatoare
prematurilor, normoponderalilor.
- se poziţionează masca pe bărbie, gură, nas şi se verifică etanşeitatea măştii, cu poziţionarea
mâinii sub forma literei C, astfel încat cel care ventilează să nu exercite presiune la nivelul traheei sau la
nivelul globilor oculari (reflex vagal – bradicardie).
- se utilizează baloane de ventilaţie cu o capacitate de 250-750 ml.
- frecvenţa compresiunilor pe balon trebuie să fie de 40-60/min, după ritmul: 1: compresiunea
balonului = simularea inspirului, 2-3: decompresie balon = simularea expirului nou-născutului.
- presiunea exercitată pe balon: 30-40 cm H2O, necesară deschiderii alveolelor, urmatoarele
ventilaţii fiind mai mici – 15-20 cm H2O. Atenţie! : o presiune mai mare pe balon poate genera
pneumotorax (ruperea alveolelor cu intrarea aerului în pleură).
- se urmăresc mişcările de ridicare a toracelui la fiecare ventilaţie. Dacă acestea nu sunt
corespunzatoare: se repoziţionează capul, se repoziţionează şi se verifică etanşeitatea măştii faciale, se
creşte presiunea de ventilaţie, se reevaluează prezenţa secreţiilor la nivelul orofaringelui sau la nivelul
nasului cu aspirarea acestora daca mai sunt încă prezente. Dacă nici după aceste repoziţionari şi corecţii,
mişcările toracelui nu sunt concordante cu presiunea de ventilaţie, nou-născutul va fi intubat.
- VPP se evaluează la 15-30 secunde şi nu trebuie să depăşească 2 minute.
Dacă după 2 minute nou-născutul nu-şi reia respiraţiile atunci se trece la instituirea intubaţiei
oro/naso-traheale. Când nu se realizează intubaţie din cauza lipsei abilităţilor, atunci se va introduce în
stomac o sondă oro-gastrică necesară pentru golirea stomacului plin de aer din cauza ventilaţiei.

18. VPP – evaluarea eficienţei ventilaţiei

Semnele unei ventilaţii eficiente:


- reluarea respiraţiilor.
- frecvenţa cadiacă în creştere > 100/min.
- ameliorarea coloraţiei.

Semnele unei ventilaţii ineficiente:


- mişcări asimetrice ale toracelui.
- absenţa murmurului vezicular la ascultaţie din cauza fie a unei etanşeităţi inadecvate a măştii,
căilor aeriene obstruate cu secreţii, fie presiunii insuficiente de ventilaţie. Observarea inflaţiei abdominale
nu trebuie folosită ca indicator pentru ventilaţia pulmonară efectivă.
Se va verifica:
– Poziţia capului cu repoziţionare dacă este necesar
– Reevaluarea prezenţei secreţiilor cu aspirare dacă sunt încă prezente,
– Repoziţionarea şi etanşeitatea măştii
– Creşterea presiunii de ventilaţie.

19. IOT – indicaţii

 Apnee prelungită peste 2 minute după VPP cu balon şi mască;


 Suspiciunea de hernie diafragmatică
 Sindrom de aspiraţie de meconiu cu meconiu gros, vâscos şi nou-născut asfixiat
 Nou-născut prematur cu respiraţii ineficiente.

20. IOT – tehnică

- Introducerea laringoscopului, ridicarea lamei şi vizualizarea glotei.


- Introducerea sondei pe o lungime egală cu greutatea la naştere (în kg) + 6 la baza gurii (Ex: la nn de
1000 g – 1+6-7 cm) sau până la trecerea ghidului radioopac printre corzile vocale.
- Verificarea poziţiei sondei prin observarea abdomenului şi toracelui.
- Ascultarea murmurului vezicular.
- Confirmarea radiologică a poziţiei sondei, corect la nivelul carinei.
- Încercările de intubaţie trebuie limitate la 20 secunde pentru minimizarea hipoxiei; între două
încercări copilul va fi ventilat cu balon şi mască.

21. IOT – verificarea plasării sondei de intubaţie


Când sonda este plasată corect se va observa:
 Ridicarea toracelui cu fiecare ventilaţie
 Zgomote respiratorii bilaterale şi egale pe ambele hemitorace
 Fără distensie gastrică

Când sonda este plasată incorect:


 Nu se aud zgomote respiratorii, se observă distensie gastrică, se ascultă cum pătrunde aerul în
stomac şi nou-născutul poate plânge – sonda este în esofag. Se extrage sonda, se ventilează cu
balon şi mască 30 secunde, apoi se reîncearcă intubaţia.
 Distensia hemitoracelui drept, cu murmur vezicular mai accentuat pe dreapta – sonda este plasată
în bronhia dreaptă. Se retrage sonda 1 cm şi se reevaluează murmurul vezicular.
După verificarea poziţiei sondei, asistenta va fixa sonda cu bandă de leucoplast pregătită anterior.
Complicaţiile intubaţiei: intubaţia incorectă în esofag sau bronhia dreaptă, leziuni ale mucoasei bucale şi
a glotei, leziuni ale traheei, pneumotorax, pneumomediastin.

22. MCE – indicaţii


- FC < 60/minut după 30 secunde de VPP
- FC între 60-80 / minut şi nu creşte
- Nou-născut care nu prezintă bătăi ale cordului

23. MCE – tehnică (2 metode)


Masajul cardiac extern va fi însoţit întodeauna de ventilaţia cu balon şi mască. Ventilaţia trebuie
efectuată pentru a asigura oxigenarea sângelui circulat în timpul compresiunilor toracice. Ritmul de masaj
este de 120 compresiuni / minut, cu succesiunea 3 compresiuni urmate de o ventilaţie.

1. Tehnica celor 2 degete: se folosesc vârful mediusului şi al indexului sau vârful mediusului şi cel al
degetului 4 pentru a comprima sternul. Cu cealaltă mână se susţine spatele nou-născutului. Mişcările
de compresiune trebuie realizate din articulaţia centurii scapulare şi nu din articulaţia pumnului. Este
cea mai anevoioasă din cele două tehnici, dar are avantajul de a putea fi realizată la toţi copiii,
indiferent de greutatea acestora sau de mărimea mâinilor reanimatorului.
2. Tehnica policelor: se folosesc cele două police pentru compresia sternului. Mâinile prin toracele şi
degetele sprijină spatele nou-născutului. Presiunea trebuie aplicată cu vârfurile policelor direct pe
stern, evitându-se comprimarea coastelor, care se pot fractura foarte uşor, generând şi leziuni ale
organelor subjacente.

Locul compresiunilor este la 1,5 cm sub o linie imaginară ce uneşte cele 2 mameloane, iar
adâncimea compresiunilor nu trebuie să fie mai mare de 1,5 – 2 cm. Nu se vor ridica degetele sau policele
de pe torace între compresiuni.

Evaluarea nou-născutului
Iniţial evaluarea se face la 30 secunde de masaj cardiac, prin determinarea frecvenţei cardiace pe
6 secunde şi înmulţirea rezultatului cu 10 (rezultă FC/min).
Determinarea se face fie prin ascultarea cu stetoscopul, fie prin palparea cordonului ombilical şi
evaluarea pulsaţiilor acestuia. Dacă frecvenţa cardiacă se menţine sub 80 bpm se continuă masajul cardiac
şi ventilaţia cu balon şi mască şi se asociază medicaţia. Masajul cardiac se întrerupe dacă frecvenţa este >
80 bpm, iar ventilaţia se întrerupe dacă nou-născutul respiră spontan, eficient.

24. Medicaţia de resuscitare


În reanimarea nou-născutului, ultima treaptă este administrarea medicaţiei.
Medicaţia se utilizează când celelate manevre de reanimare executate corect nu s-au dovedit
eficiente, când reanimarea se prelungeşte, când există acidoza metabolică dovedită în sângele din artera
ombilicală.
Căile de administrare:
– Cateter introdus în vena ombilicală,
– Vene periferice,
– Sonda endotraheală (doar pentru unele droguri: epinefrina sau naloxonul).
Medicaţia de resuscitare: adrenalina 1/10 000, volum expander – de tip cristaloid (ser fiziologic,
Ringer lactat), sau de tip coloid (plasmă proaspătă congelată, sânge integral, albumina umană 5-20%),
soluţie de bicarbonat de Na 4,2 % =0,5 mEq/l, glucoza 10%, nalorfina sau naloxona.

25. Adrenalina – indicaţie, concentraţie, doză, căi de administrare


Adrenalina 1/10 000: se pregăteşte iniţial într-o seringă prin diluare a 1 ml adrenalină 1/1000 cu 9
ml ser fiziologic.
Se administrează când frecvenţa cardiacă este sub 60 bpm după minim 30 secunde masaj cardiac
extern însoţit de ventilaţie cu balon şi mască.
Doza: 0,1-0,3 ml/kgc din soluţia 1/10 000.
Administrarea se face rapid intravenos sau pe sonda endotraheală. Ca efect creşte forţa de
contracţie a cordului şi se produce vasoconstricţie periferică. Se evaluează frecvenţa obţinută. Se poate
repeta adrenalina la interval de 5 minute, maxim 3 doze.

26. Volum expander – indicaţie, doză, tipuri de volum expander utilizaţi în reanimarea nou-
născutului.

Indicaţii:
– Suspiciune de sângerare acută (placenta praevia cu sângerare, sângerare din cordonul ombilical de
diferite cauze);
– Semne de hipovolemie –paloare persistentă după oxigenare;
– Puls slab cu frecvenţa cardiacă bună;
– Tahicardie;
– Timp de recolorare capilară peste 3 secunde;
– Tensiune arterială scăzută;
– Răspuns slab la manevrele de reanimare.
Doza: 10 ml/kgc –administrat lent intravenos, în 5-10 minute pe cateter ombilical sau venă
periferică.
După administrare se observă creşterea tensiunii arteriale, paloare diminuată şi puls mai puternic,
efecte care se datorează umplerii patului vascular şi îmbunătăţirii perfuziei tisulare.
Soluţiile cristaloide sunt izotone şi conţin apă şi electroliţi. Ele trec uşor prin membranele
semipermeabile, rămânând în spaţiul intravascular perioade mai scurte de timp. Aceste soluţii sunt rapid
disponibile, nu necesită teste speciale de compatibilitate, nu produc reacţii de hipersensibilitate şi au cost
scăzut.
Soluţiile coloide au greutate moleculară mare şi nu trec uşor prin membranele semipermeabile.
Acestea se menţin în spaţiul intravascular mai mult timp decât soluţiile cristaloide. Dezavantajele
coloizilor includ reacţii de hipersensibilizare, necesitatea testelor de compatibilitate şi cost crescut.

27. Bicarbonatul de Na – indicaţie, doză

Indicaţii:
– Acidoză metabolică dovedită din sângele din cordonul ombilical (PH <7, EB< -11)
– Prelungirea manevrelor de reanimare.
Doza: 2 mEq/kgc, cu administrare intravenos lent (cel puţin două minute, 1 mEq/kgc/min), pe cateter
ombilical.
Atenţie: nu se va administra niciodată bicarbonat la un copil care nu respiră sau la un copil care nu este
ventilat, deoarece există risc de alcaloză metabolică şi deprimarea secundară a respiraţiei!
De asemenea, pentru a minimiza riscul de hemoragie intraventriculară, doza şi ritmul de administrare
nu vor fi depăşite.

28. Naloxona – indicaţie, doză


Indicaţii:
– Istoric de administrare de narcotice (mialgin,morfina) mamei cu 3-4 ore înainte de naştere.
– Depresie respiratorie severă.

Doza:0,1 mg/kgc. Soluţia este de 0,4 mg/ml sau 1mg/ml. Calea de administrare i.v/ endotraheală.
Se poate administra şi intramuscular, dar acţiunea va fi întârziată. Administrarea se face rapid,
urmărindu-se apariţia respiraţiilor spontane. Durata de acţiune a naloxonului este de 1-4 ore. Timpul de
înjumătăţire a narcoticelor depăşeşte frecvent 4 ore, de aceea copilul poate necesita doze repetate de
naloxon.

29. Situaţii în care nu este indicată iniţierea resuscitării. Oprirea manevrelor de resuscitare.

Întreruperea manevrelor de reanimare se va face după 20 minute dacă nou-născutul nu prezintă


respiraţii spontane şi prezintă activitate cardiacă şi după 10 minute dacă nu se obţine nici activitate
cardiacă susţinută, nici respiraţii spontane. Prelungirea reanimării după acest interval poate să ducă la
apariţia complicaţiilor neurologice severe cu deces în primele 3 zile sau sechele neurologice tardive.

Nu se iniţiază resuscitare:
– Anencefalie
– Trisomia 13(Patau), 18 (Edwards)
– G<400 g
– VG<23 săptămâni