Sunteți pe pagina 1din 2

Îi plăceau copiii și purta sacouri colorate.

Purta pe degetele de la mâna stângă patru căsătorii


eșuate și încă două în suflet. Îi plăceau dulciurile și se enerva repede. Nu se uita la televizor decât
atunci când spăla rufe. Încă din adolescență căpătase patima băuturii.Nu era zi în care să nu
colinde birturile rău famate din târgușorul de provincie în care se chinuia să trăiască. Provocase
insomnii fetelor mari și o decepție amoroasă care s-a soldat cu moartea prin spânzurare a unei
fete de pension. Nu închidea ochii decât atunci când clipea și o făcea destul de rar. Trecuseră ani
și ani de zile de când nu își mai permitea un abonament decent la ziarul local. Avea vreo trei
copii sloboziți prin cartier cu trei femei diferite. Iliuță era cel mai mic dintre ei, avea un handicap
sufletesc și se închina la vitrinele cu prăjituri. Maică-sa era o matahală cu pieptul zborșit de
vergeturi și de regrete. Nu se ridica din fotoliu decât atunci când vizita buda. Era o muiere
slinoasă care trăia de câțiva ani cu un bețivan murat, un specimen care avea nu avea nici după ce
să cânte. Primea zilnic câte o porție de pumni și de picioare în gură după care bărbată-su o invita
la o savarină în oraș. Copilul mai stătea câteodată la mine. Da, eu sunt vecina de la patru, de la
scara de alături, acolo unde Dudu își chinuie existența printre bidoane de plastic, sticle de
băutură și igrasie. Se ferea să curețe locul în care stătea de teamă să nu se contamineze. Totuși,
atunci când ieșea în oraș se înțolea mai ceva ca un ginere în ziua nunții. Se îmbrăca numai cu
pantaloni strâmți pe picior, își punea o curea care se mai ținea într-o gaică dar care era ascunsă
de sacoul roșu fosforescent care venea peste cămașa neagră cu dungi sclipicioase, cambrându-i
talia ca într-o pictură ecvestră. Purta părul scurt la spate și voluminos în față, vopsit blond. Avea
ochii de un verde stins, măcinați de niște pleoape ușor coborâte, nasul acvilin era lung și creștea
cu fiecare minciună pe care o scotea pe gură atunci când mai agăța la crâșmă câte o orhidee
neexperimentată. În picioare purta pantofi cu slogan ratat, electric armonizați cu două nuanțe
romantice din vestimentația sa. Nimeni de la bloc nu avea mașină, numai el avea o Dacie
electrică, ultimul model găsit la un comerciant ambulant de autoturisme. Când ieșea în fața
blocului, după ce se saluta zgomotos cu toți fraierii de pe scară, își aprindea o țigară, și-o
poziționa cu o figură de șmecher în colțul gurii, apoi deschidea mașina, se urca la volan și băga
câte o manea de răsuna până la gară. Cum se mai jeluiau ciorile alea în difuzoare, de ziceai că își
dau duhul acolo. Lăsa să curgă cam o strofa, niciodată mai mult de un refren din câte o
shawormă din aia oriental-balcanică, își stingea țigara cu mare grijă, pentru că alta nu mai pupa,
apoi se urca la volan. Nu mergea niciodată mai departe de colțul blocului dar, nu se întorcea
niciodată mai devreme de miezul nopții, ca să nu bată de fraier în ochii vecinilor. De fiecare dată,
aducea în apartament femei noi, majoritatea niște curve de calibru, cu spermă la bot, cu țâțe
gigant, umflate cu silicon și cu buze ca niște ventuze. Tot felul de cocălărese cu muie de broască,
îmbrăcate în animal print ori în niște mizerii din vinilinin care scârțâia atunci când se mișcau,
încorsetate ca niște jamboane afumate în ciorapii lor de plasă prin care li se vedea celulita și
deseori chiloții năclăiți în care își mai scăldaseră pula și alții. Ultima dată adusese o blondă, cu
ochii depărtați, cu părul creț, care nu purta pe ea decât o fustă zgomotoasă și un sutien din
pietricele. În picioare avea niște botinuțe roz, cu vârf ascuțit, ciocate maneloidistice cu care
tropăia pe scară mai ceva ca nemții. Dudu i-a sărutat mâna înainte să o bage în buncărul în care
își bora existența, așa cum făcuse cu toate vagaboandele care îi trecuseră pragul pentru o partidă
de sex de ocazie. Tipa se înroșise ca o purcea înainte de Ignat, făcea figuri și fițe cum că ea nu e
din aia care se fute cu primul venit. Dudu încerca să o convingă că are planuri mari cu ea, că vrea
să se însoare cu ea, să o facă nevasta lui. Mai bine zis, sclava lui! Tipa, din lipsă de neuroni, a
pus botul și a acceptat să intre cu el. După ce închideau ușa, se putea desluși zgomotul sticlelor
date la o parte din drum. Niciodată nu treceau mai mult de 4 minute, că tipele astea care mergeau
la el, ieșeau în lacrimi. Nu am înțeles niciodată de ce plângeau, de ce se maimuțăreau pe scară și
înjurau. Unele dintre ele îl amenințaseră cu moartea.

Într-una din zile, m-am hotărât să-i fac o vizită lui Dudu. Am bătut la ușă dar nu mi-a
răspuns nimeni. Am apăsat clanța și era deschis. După ce mi-am făcut drum printre peturi goale
și după ce am dat la o parte câteva sticle de spirt, am dat de dormitorul lui. Tipul stătea întins în
pat, pe spate, în pula goală. Stătea cu mâinile sub cap și se uita la tavan. Pe jos, hainele urlau a
abandon, chiloți curvăsărești și sticle de spirt Mona, nădragi pătați cu substanțe dubioase și un
miros rânced de clor și de amoniac. Avea un pat cu o saltea portocalie în care se slobozise o
fundătură cât toate zilele Postului Mare. Tipul se uita în gol, nici nu mă auzise când am intrat.
Atât a murmurat printre dinți și spasme de bețiv:

-Îmi văd moartea cu ochii! Vezi? Acolo e, tu!Și cum mă amenință cu coasa... Eu am să mor la
50 de ani pentru că nu mai este bani... Of, dușmanii mei, că la toți le e ciudă pe mine că am
valoare și mașină!

După o clipă de tăcere:

-Eu sunt după ușă și am pielea crăpată de ger. Curvele astea expirate... le dai iubire și ele te fut!

M-am dus să îl învelesc cu o pătură pe care o luasem de pe un fotoliu, dar el mi-a apucat
mâna cu brutalitate și mi-a spus că vrea să mă taie în baie pentru că de mult visează să își păteze
faianța cu sânge. M-am retras violent, smuncindu-mi mâna din strânsoarea lui. Aproape că
sângele încetase să-mi mai circule prin vene, aveam încheietura tumefiată. M-am uitat cu draci la
el dar Dudu nu a făcut decât să-mi râdă ironic în față:

-Eu nu dau foc, eu tai femei cu inima!T u nu ții la glumă, femeie? Hai, că tot ești aici, dă să faci
la băiat oleacă de curățenie că eu îs barosan iar femeile trebuie să execute ordinul! Ordinul
comandantului!

S-ar putea să vă placă și