REGLAREA EMOȚIONALĂ ȘI ROLUL ACESTEIA ÎN DEZVOLTAREA

PERSONALITĂȚII COPIILOR

Prof. Consilier Obancea Maria, CJRAE-Școala ”Liviu Rebreanu”, Cluj-Napoca

Abilitatea de a identifica rapid informaţiile emoţionale importante din mediu, incluzând

pericolul şi recompensa, şi de a răspunde rapid şi adecvat la aceşti stimuli este foarte importantă
pentru supravieţuire (Darwin apud Phillips, Drevets, Rauch & Lane, 2003).
În acest sens, emoţiile au început să fie considerate funcţionale, esenţiale pentru supravieţuirea
speciei, contrar perspectivei conform căreia acestea aveau valenţă disfuncţională în sensul de a fi
ceva ce trebuie respins, controlat. În general Darwin (apud Ceangu, 2004) a considerat
comportamentele ca fiind proprietăţi funcţionale ale speciei care joacă un rol în adaptare. Astfel,
emoţiile ca paternuri de evaluare şi răspuns par să apară de-a lungul dezvoltării filogenetice şi
ontogenetice și se consideră că fac parte din procesul de a raţiona şi de a lua decizii (Damasio, 1994
apud Ceangu, 2004).
Astfel, pe lîngă caracterul adaptativ emoţiile sevesc unor funcţii reglatorii intrapersonale şi
interpersonale utile. Ele sunt “ reacţii subiective la evenimente relevante, caracterizate prin
modificări fiziologice, experienţiale şi comportamentale” (Stroufe apud Schaffer, 2005). Cele şase
emoţii primare frica, dezgustul, furia, surpriza, bucuria şi tristeţea sunt legate fiecare de o bază
neuronală particulară având şi un mod de exprimare specific (vezi Scaffer, 2005).
Orice stare emoţională implică componente precum evenimentul activator, un arousal
fiziologic, evaluarea, experienţa subiectivă, exprimarea comportamentală a emoţiei (Schaffer,
2005) şi un scop relaţionat direct cu stimulul care produce comportamentul (Plutchik apud Phillips,
Drevets, Rauch & Lane, 2003). În ceea ce priveşte evenimentul activator acesta este specific pentru
fiecare emoţie. Prin componenta fiziologică avem în vedere alterarea frecvenţei cardiace şi a
pulsului, respiraţia accelerată, transpiraţia, conductanţa electrică a pielii şi altele, controlate de
sistemul nervos autonom. Starea de activare este o componentă relaţionată cu intensitatea
experienţei noastre emoţionale. Ca rezultat al factorilor cognitivi aceeaşi stare de activare poate să
ducă la stări emoţionale diferite (teamă/ vs excitare). Totodata, teoria bifactorială asupra emoţiei
(Schacher & Singer apud David, Schnur, Birk) a arătat că stări emoţionale variate diferă fiziologic
destul de puţin. Componenta experienţială vizează sentimentele interne activate şi este o consecinţă
a interacţiunii dintre doi factori: activarea fiziologică şi cogniţiile. Aşadar, cogniţiile sunt relaţionate

1
cu calitatea experienţei noastre emoţionale (vezi David, Schnur, Birk -felul în care credinţele
raţionale/vs iraţionale generează emoţii calitativ diferite având la bază acelaşi arousal fiziologic).
Dacă funcţiile cognitive se bazează pe funcţionarea sistemului nervos central, emoţiile
implică în primul rând sistemul nervos autonom, parte mai primitivă a dotării noastre, care ne
apropie mai mult de specia animală (Schaffer, 2005).
Așa cum am menționat anterior, s-a pus în evidenţă funcţia emoţiilor în reglarea relaţionării
interindividuale, cu un accent puternic pe utilitatea expresiei faciale şi corporale a acestora.
Gross (1999) vorbeşte de două categorii de funcţii adaptative ale emoţiilor: (1) Funcţiile la
nivel de reglare intraindividuală se referă la: ajustarea stilului cognitiv în funcţie de cerinţele
situaţionale; facilitarea luării deciziilor; pregătirea individului pentru răspunsuri motorii rapide;
promovarea învăţării (Clore, 1994; Oatley & Johnson-Laird, 1987; Frijda, 1986 şi Cahill et al.,
1994, apud Gross, 1999). (2) Funcţiile de reglare la nivel interindividual (social) se referă la:
furnizarea de informaţii despre intenţiile comportamentale; oferirea de indicii despre caracterul bun
sau rău al stimulilor; permite respectarea scenariilor comportamentale sociale complexe (Ekman,
Friesen, & Ellsworth, 1972; Fridlund, 1994; Walden, 1991 şi Averill, 1980, apud Gross, 1999 apud
Ceangu 2004).
Dupond apud Ceangu, 2004 susține că emoţiile cu formele lor multiple nu sunt înnăscute, ci
construite social – sunt componente ale personalităţii pe care indivizii le creează pe baza
interacţiunilor cu alţi oameni pe durata dezvoltării.
Susanne Denham consideră competenţa emoţională ca fiind unul dintre elementele esenţiale
ale funcţionării sociale. Competenţa emoţională are trei componente de bază, considerate a fi
cruciale pentru rezolvarea cu succes a sarcinilor de tip social: experienţierea emoţiilor, exprimarea
emoţiilor şi înţelegerea emoţiilor.
Experienţierea Emoţiilor – se referă la conştientizarea şi recunoaşterea emoţiilor proprii şi a
celorlalţi, precum şi la abilitatea de a controla exprimarea propriilor trăiri în contextul
interacţiunilor sociale).
Exprimarea Emoţiilor - într-o manieră care să fie avantajoasă pentru interacţiune şi pentru
menţinerea relaţiilor sociale de-a lungul timpului. Din acest punct de vedere, a fi competent social
presupune: a conştientiza faptul că trebuie transmis un mesaj emoţional, a şti care expresie
emoţională este adecvată pentru situaţia socială în cauză, transmiterea mesajului într-o manieră
convingătoare, transmiterea mesajului afectiv ţinând cont de regulile impuse.
Înţelegerea Emoţiilor - presupune evaluarea iniţială a mesajului emoţional transmis de
celălalt, apoi interpretarea acurată a acestuia şi înţelegerea sa prin intermediul constrângerilor
impuse de reguli şi aplicate în cadrul dinamicii contextului social. Se consideră că la înţelegerea

2
emoţiilor contribuie atât experienţierea cât şi exprimarea emoţiilor, dar şi înţelegerea emoţiilor
contribuie la aceste ultime două aspecte ale competenţei emoţionale (Denham et al., 1998 apud
Ceangu).
Asocierea dintre temperament și reglarea emoțională
Reglarea emoțională poate fi un candidat potențial la procesul de dezvoltare care este
influențat de predispozițiile temperamentale care prezic modalități complexe de ajustare/adaptare.
Cercetătorii care studiază relația dintre reglarea temperamentală și cea emoțională susțin că atât
temperamentul cât și reglarea emoțională (inclusiv interacțiunea dintre ele) prezic numeroase
aspecte ale funcționării sociale, incluzând abilități de comportament social, comportament
prosocial, de ajustare /adaptare și acceptare din partea celor de aceiasi vârstă (Eisenberg et al. Apud
Blair et al., 2004). Spre ex., s-a găsit că reglarea emoțională ar reprezenta un predictor mai bun
decât temperamentul în cazul problemelor comportamentale la copiii cu o emoționalitate negativă
ridicată; invers, reglarea emoțională reprezintă un predictor destul de sărac în cazul copiilor care nu
sunt predispuși spre emoțiii negative (Eisenberg, Guthrie et al., 2000; Eisenberg, Fabes, Guthrie, et
al., 1996; Eisenberg și al., 2002 apud Blair și al., 2004);).
De asemenea, Eisenberg, Fabes, Guthrie, et al. (1996) și Eisenberg, Fabes, Murphy și al.
(1996 apud Blair et al., 2004) au descoperit că temperamentul negativ prezice problemele
comportamentale ridicate ca nivele ale autoreglării problematice. Toate acestea sugerează că, deși
temperamentul și reglarea emoțională furnizează aceiași predicție cu privire la competența socială și
a problemei comportamentale, efectele interacțiunii lor par să prezică calitatea funcționării sociale a
copiilor mult mai acurat decât o fac efectele singulare (Eisenberg et a., 2002 apud Blair et al.,
2004).
Ajustarea și reglarea emoțională au un rol esențial în prezicerea și/sau prevenirea tulburărilor
emoționale. Tot mai multe cercetări indică faptul că ajustarea emoțională joacă un rol semnificativ
în succesul academic al copiilor în anumite contexte (ex., Raver apud Blair 2004). Autorul
menționat anterior descrie câteva moduri în care copii este mai probabil să sufere din punct de
vedere academic. În primul rând, este dificil să-i înveți pe copiii cu comportament disruptiv – că ei
acordă mai puțin timp realizării sarcinii, primirii feedback-ului și a instrucțiunilor. De asemenea,
proasta ajustare emoțională a acestor copii se poate datora și faptului că aceștia par să beneficieze
mai puțin de învățarea de tip cooperant din interacțiunea cu cei de aceiasi vârstă. Ca rezultat al
acestor puține experiențe recompensatorii cu profesorii, covâsrtnicii, acești copiii pot manifesta-în
ultimă instanță un interes și o motivație tot mai reduse față de succesul școlar. În aceste condiții,
psihologii școlari realizează planuri de intervenție pentru ca acești copii să beneficieze de o mai
bună înțelegere cu privire la sursele de de coping adaptativ și dezadaptativ.

3
 Atât din punct de vedere academic cât și al sănătații mintale, înţelegerea interacţiunilor dintre
biologia temperamentului și abilitățile de reglare emoțională este importantă din două motive. În
primul rând, o mai bună înţelegere a acestora ar putea ajuta în identificarea cu precizie a cauzelor și
efectelor pe care acestea le-ar putea avea asupra unui copil (la nivel individual-ex: să fie agresiv
sau să aibă un comportament prosocial). În al doilea rând, ar putea contribui la dezvoltarea de
strategii pentru a ajuta copilul, care poate să întâmpine dificultăţi în ceea ce privește competenţa
socială şi cea emoţională. (Blair et al, 2004).
Strategiile cognitive de reglare emoţională, incluzând controlul atenţional, schimbarea
cognitivă, generarea de naraţiuni sau scenarii mentale (Gross, 1998; Ochsner & Feldman Barrett,
2001; Ochsner & Gross, 2005), autoconştientizarea emoţională prin metode de autoobservare scrisă
sau vizuală în condiţii nestandardizate (cele standardizate oferă rezultate contrare) sunt folosite
(Silvia P. J, 2002) cu succes pentru schimbarea stării emoţionale negative sau pozitive. Sumarizând
putem afirma că emoțiile, cu întreg arsenalul lor de funcții, componente, interacțiuni, strategii de
reglare, au un rol estențial în funcționarea și dezvoltarea individuală și socială a copiilor.
Pentru a încheia într-o notă pozitivă această scurtă abordare teoretică cu privire la emoții
amintesc ceea ce spunea psihologul Turchină (2008), și anume că-emoţiile şi sentimentele sunt acei
„musafiri” care ne vizitează în trecere. Uneori musafirii par a fi tirani, alteori par a fi prieteni.
Fiecare ne dorim să avem doar musafiri buni, pozitivi. Aşa cum fiecare dintre noi a învăţat să
citească, tot aşa putem învăţa să ne recunoaştem emoţiile, să le simţim în întregime, să ne gândim la
ceea ce ne transmit, să descoperim situaţiile şi evenimentele care le-au provocat. Şi pe măsură ce
vom învăţa toate acestea, „musafirii” se vor transforma treptat din tirani în prieteni. De aici încolo
se deschide un spaţiu care ne permite să simţim o gamă largă de emoţii, care dau sens vieţii.

BIBLIOGRAFIE

Blair, K., Denham, S., Kochanoff, A., & Whipple, B. (2004). Playing it cool: Temperament,
emotion regulation, and social behavior in preschoolers. Journal of School Psychology, 42(6), 419-
443. doi:10.1016/j.jsp.2004.10.002

Ceangu, E (2004). Dezvoltarea emoțională-aspecte teoretice. Cogniție, Creier, Comportament.

David, D., Schnur, J., Birk, J. (2004), Functional and dysfunctional feelings in Ellis` cognitive
theory of emotion: An empirical analysis, Cognition and emotion, Vol 18 (6).

Ochsner, K. N., and Gross, J. J., (2005). The cognitive control of emotion, TRENDS in Cognitive
Sciences Vol.9 No.5.

4
Phillips, M. L., Drevets, W. C., Rauch, S, L., & Lane, R. (2003), Neurobiology of Emotion
Perception I: The Neural Basis of Normal Emotion Perception, Reviews. Society of Biological
Psychiatry 3223(03);54:504–514.

Scaffer, H. R., (2005). Introducere în psihologia copilului, Ed. ASCR.

Silvia P. J., (2002) Cognition and Emotion, Volume 16, Number 2, pp. 195-216(22), Psychology
Press, part of the Taylor & Francis Group.

Turchină, T., (2008). Emoțiile care ne guvernează. Rev. Clipa, nr. 2.