Mândria cavaleriei române

- Generalul Radu Korne -

Radu Korne s-a născut pe 23 decembrie 1895 în Bucureşti, fiind fiul

avocatului şi poetului junimist Mihail D. Korne (1844 – 1901), provenit din
vechea familie boierească Cornea, dar generalul ţinea mult la vechea scriere
chirilică a cronicilor, aşa că numele a rămas Korne.
S-a înscris la Şcoala de Ofiţeri de Cavalerie din Târgovişte în 1913 şi
a absolvit-o pe 15/28 iunie 1915, primind gradul de sublocotenent. A fost
repartizat la Regimentul 9 Roşiori, însă un an mai târziu a fost mutat la
Regimentul 4 Roşiori Regina Maria, cu care a luat parte la primul război
mondial. În 1917 a fost promovat locotenent. S-a distins în a doua bătălie de
la Oituz, în timpul atacului de pe 31 iulie/13 august 1917 în atacul asupra
Dealului Tarapan, comandând o secţie de mitraliere în zona cotei 703. A fost
practic îngropat de explozia unui proiectil de 150 mm. A rămas în linia întâi,
fiind rănit opt zile mai târziu. Locotenentul Radu Korne a fost decorat
ulterior cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a, fiind printre puţinii generali
români din al doilea război mondial care au câştigat această distincţie în
prima linie în războiul precedent. A servit în Regimentul 4 Roşiori inclusiv
în campania din Ungaria, în calitate de comandant al Escadronului 2 şi apoi
al Grupului de Mitraliere. Aici, în timpul luptelor pentru eliberarea
Ardealului între Munţii Apuseni şi Tisa (16 mai – 1 iunie 1919), Brigada 2
Roşiori din Divizia a 2-a Cavalerie din care făcea parte, a acţionat în
sprijinul Diviziei a 7-a infanterie, în partea de nord a frontului acesteia.
După avansul prin luptă pe linia Cehu-Silvaniei – Hodod – Corund – Supuru
de Jos, brigada a cotit spre nord-vest eliberarând Satu Mare (19 aprilie) unde
capturează 18 ofiţeri, 600 de soldaţi, cai, armament şi muniţii. Brigada
urmăreşte spre vest Divizia de Secui pe care o zdrobeşte lângă Szekely.
După trecerea Tisei, Divizia a 2-a Cavalerie împreună cu Divizia a 7-a
Infanterie formează Grupul general Dumitrescu alături de care luptă până la
căderea Budapestei (20 iulie – 4 august 1919).
În octombrie 1919 era promovat la gradul de căpitan, iar anul următor
îndeplinea funcţia de adjutant al comandantului Brigăzii 2 Roşiori. În 1921 a
fost transferat în statul major al Diviziei 2 Cavalerie, iar la sfârşitul anului a
început cursurile la Şcoala Superioară de Război, pe care a absolvit-o în
1923. Şi-a continuat specializarea la Şcoala de Cavalerie de la Saumur,
Franţa, între 1925 – 1926. După întoarcerea în ţară a fost numit instructor de
călărie şi profesor de tactica cavaleriei la Şcoala Specială de Cavalerie de la
Sibiu, iar în 1927 este ridicat în gradul de maior şi după câteva luni a primit
funcţia de director de studii. În 1929 Radu Korne a fost mutat la
comandamentul Diviziei 2 Cavalerie, de unde a fost detaşat pentru o
perioadă în 1929 la Inspectoratul General al Cavaleriei. În 1931 a fost din
nou transferat la Inspectorat ca şef al Biroului 4 Servicii, iar apoi al Biroului
Organizare şi Mobilizare. În 1934 a fost promovat locotenent-colonel şi
numit comandant al Divizionului I/Regimentul 9 Călăraşi. În 1936 a
îndeplinit funcţia de şef de stat major al Diviziei 12, iar la sfârşitul anului
1938 şi începutul anului 1939 a fost şef de stat major al Inspectoratului
General al Cavaleriei. A fost promovat colonel şi numit comandant al
Regimentului 8 Roşiori.
22 iunie 1941, începutul războiului pentru eliberarea Basarabiei şi
Bucovinei de Nord, l-a găsit la comanda Regimentului 6 Roşiori purtat din
Brigada 5 Cavalerie, cantonat în nordul Moldovei. Marea majoritate a
trupelor române, respectiv cele aflate pe poziţii pe malul Prutului, au început
acţiunile efective de luptă pe 3 iulie, dând timp Grupului de Armate Centru
condus de feldmareşalul Feodor von Bock să anihileze intrândul existent în
centrul frontului dintre Baltica şi Marea Neagră în urma împărţirii Europei
de est între Stalin şi Hitler în urma Pactului Molotov-Ribbentrop de la 23
august 1939. În această perioadă de război static, trupele române vor
organiza incursiuni ofensive cu scopul de testare a rezistenţei şi fixare a
inamicului pentru ca unităţi sovietice să nu fie retrase şi trimise în ajutorul
centrului, acolo unde ofensiva începuse în forţă.
În schimb, Regimentul 6 Roşiori, condus de colonelul Radu Korne, a
început războiul chiar în zorii zilei de 22 iunie, când escadronul 3 a cucerit
cazematele sovietice de pe dealul Bobeica. Generalul Neuling, comandantul
diviziei 239 germane, i-a remarcat calităţile de excepţie, aşa că a intervenit
pe lângă generalul Ion Antonescu la 30 iunie, pentru a-i solicita amânarea
retragerii din armată a colonelului.
La 4 iulie Brigada 5 Cavalerie a trecut Prutul şi a înaintat cu un
detaşament comandat de colonelul Korne spre Lipnic, atingând Nistrul la 7
iulie. Armata a 3-a, cu cavaleria în flancul drept şi vânătorii de munte în cel
stâng, ocupa un sector de 20 km, între Locaineţ şi Atachi, de unde a forţat
Nistrul. Pe 17 iulie, la ora 3.45, a început trecerea râului pentru edificarea
unui cap de pod. Malul sovietic, cel dominant, era înţesat de cazematele
liniei fortificate “Stalin”, ceea ce făcea dificil orice asalt frontal. Nu s-au
putut concentra în zonă decât 172 de tunuri, deşi sovieticii numai în
cazemate aveau 182. Cu atât mai mult, victoria s-a datorat bravurii soldatului
român, care s-a aruncat asupra cazematelor de beton cu un elan şi o dăruire
care l-a făcut pe un comandant german să exclame: “Aţi fost mai mult decât
eroi, aţi fost nebuni!” Până seara la ora 8, capul de pod este stabilizat, a doua
zi reîncepând atacul la nord de Liasevţi spre Serebria, lupte cumplite dându-
se pentru fiecare grup de cazemate. Numele satelor Koslov, Nagorjani,
Năslevcea, Liasevţi, Serebria rămân pentru totdeauna probe de foc ale
curajului dovedit şi stropit cu sânge de soldatul român ce luptă pentru glia
strămoşească.
Străpungerea fiind reuşită, cazematele cucerite, de cele mai multe ori
prin atacuri din spate, în zonele mai vulnerabile, prin înaintarea Armatei a 3-
a a fost creată mişcarea ce va continua avansul, pivotând pe poziţiile Armatei
a 4-a aflată pe cursul inferior al Nistrului şi care va înainta ulterior către
Odessa. Favorizată de victoria Armatei a 3-a, Armata a 11-a germană aflată
între cele două armate române, va trece şi ea Nistrul.
Pe 20 iulie va începe înaintarea rapidă spre Bug, regimentul
colonelului Korne atingând Obodovka în aceeaşi zi. Pe 29 iulie a fost
constituit Detaşamentul Colonel Radu Korne, alcătuit din Regimentul 6
Roşiori, 3 escadroane mecanizate şi o secţie de artilerie de munte. Acesta
avea misiunea de a înainta rapid spre Mihailovka şi Savran. Bugul a fost
atins la începutul lui august, urmând înaintarea spre Nipru până la sfârşitul
lunii. Fluviul a fost atins la 28 august, românii luând în primire apărarea
unui sector întins, de peste 40 km, de la Nikopol la Berislov, pentru a da
siguranţă acţiunilor din dreapta lor ale germanilor, la Berislav, cheia
strategică a regiunii, întrucât era poarta de intrare în Crimeea prin istmul
Perekop.
La 25 septembrie atacurile ruşilor au fost reluate, începând cu sectorul
Brigăzii 2 Vânători de Munte. Curând, a venit rândul Corpului de Cavalerie
să înfrunte puternica presiune rusească, purtată de armatele 9 şi 18. În zona
Akimovka, Brigada 5 Cavalerie a colonelului Radu Korne a rezistat pe
poziţii, cu toate că restul Brigăzii 5 Cavalerie a fost împins înapoi. De un
real ajutor a fost aviaţia română care, deşi în acest sector dispunea numai de
aparate IAR, a executat atacuri la sol cu bombe şi mitraliere, distrugând
două baterii sovietice de artilerie şi angajând lupta cu vânătorii sovietici
superiori ca şi număr, doborând două aparate şi pierzând unul. La 1
octombrie, românii au observat o scădere vizibilă a elanului trupelor
sovietice. Acest lucru se datora intervenţiei spre sud a armatei blindate a lui
von Kleist, degajate după cucerirea Kievului. Un masiv atac al flotei aeriene
a generalului Loehr pe 29 septembrie în Stepa Nogai va prefigura ofensiva
distrugătoare a lui von Kleist. Apărarea viguroasă şi eroică a vânătorilor şi
cavaleriştilor români dăduse răgazul necesar organizării ofensivei dinspre
Dnepropetrovsk spre Mariupol. Profitând de retragerea ruşilor, românii trec
şi ei la contraofensivă, realizând joncţiunea cu von Kleist la Cernigorsk. A
doua zi, la Novi-Cernigovka, cele două armate sovietice cu 7 divizii
totalizând 104000 de oameni au capitulat cu întreg armamentul. Colonelul
Radu Korne, pentru faptele sale din timpul bătăliei, este distins cu Ordinul
Mihai Viteazu clasa a II-a.
Armata 11 germană, rămânând fără singura sa unitate motorizată,
Divizia SS Leibstandarte Adolf Hitler, trimisă în alt sector, generalul Erich
von Manstein având nevoie de trupe rapide, este constituit Detaşamentul
Mecanizat Radu Korne, format din Regimentele 6 şi 10 Roşiori Purtaţi, un
batalion antitanc, Divizionul 54 Artilerie Grea Moto şi o companie de
motociclişti. După ruperea apărării sovietice din istmul Perekop, poarta de
pătrundere în Crimeea, Detaşamentul Korne a fost angajat în lupta de
urmărire. Colonelul Korne s-a remarcat din nou, astfel de acţiuni părând să i
se potrivească foarte bine. Performanţele tactice realizate au fost deosebite,
detaşamentul reuşind să se infiltreze până la sud-vest de Simferopol unde,
izolat încă din seara de 31 octombrie, a tăiat posibilităţile de retragere ale
inamicului spre Evpatoria şi a dus lupte grele cu grosurile inamice ce îşi
deschideau drumul spre Sevastopol.
La 10 noiembrie, Armata 11 germană începe gruparea forţelor în
vederea investirii Sevastopolului. Detaşamentul Korne a fost subordonat
Corpului 54 german şi aluat parte la primul asediu al Sevastopolului, cea
mai puternică fortăreaţă maritimă din lume. Generalul von Manstein
intenţiona să încheie gruparea trupelor şi transportul muniţiilor până în 27
sau 28 noiembrie, dar apropierea iernii i-a dejucat planurile. Ploile
abundente au transformat drumurile în mlaştini, astfel încât asaltul a putut fi
demarat abia pe 17 decembrie. Detaşamentul Korne se afla în aripa dreaptă a
Corpului 54 german, cu grosul în valea Kacea şi elementele de supraveghere
pe litoral, spre nord, până la Beregovoe. Atacul detaşamentului a fost dat
spre sud, paralel cu litoralul, românii înfrângând rezistenţa înverşunată a
inamicului. Până la 23 decembrie a progresat 5 km atingând valea, iar până
în 25 decembrie a curăţat zona, avansând încă 5 km până la coasta Mării
Negre. Prin acţiunile sale cu forţe reduse pe un front apreciabil, colonelul
Korne a facilitat şi asigurat avansul Diviziei 22 germane, precum şi întreaga
armată a 11-a contra unor potenţiale debarcări inamice pe litoral.
În noaptea de 25 spre 26 decembrie, trupe sovietice debarcă în
extremitatea estică a Crimeii, în peninsula Kerci. Era clar pentru
comandamentul sovietic că, în ciuda întăririlor venite pe mare, inclusiv a
trupelor evacuate din Odessa cucerită de Armata a 4-a română, Sevastopolul
nu va putea rezista. O diversiune de mari proporţii, transormată într-un efort
major de recucerire a penisulei Crimeea, era pe cale de a începe. Drept
rezultat, trupe din dispozitivul de asalt al Sevastopolului sunt dirijate spre
noua ameninţare. Printre ele, alături de Divizia 4 munte, şi Detaşamentul
Radu Korne (Regimentele 6/10 Roşiori Purtate şi Regimentul 3 Călăraşi
Purtat) după un marş epuizant de 100 km în condiţii climaterice extreme. La
28 decembrie se află în zona Keneges, la dispoziţia corpului 42 Armată
german. La 30 decembrie are loc debarcarea sovietică de la Fedosia, în urma
căreia oraşul este ocupat. Detaşamentul Korne şi Divizia 8 Cavalerie sunt
întoarse din drum şi dirijate în zona Vladilavovka, pentru a face faţă noii
ameninţări. Un atac pus la cale împreună cu Divizia 4 Munte eşuează în
urma faptului că sovieticii anticipează mişcarea declanşând propriul atac.
Trupele româno-germane se retrag instalând o linie defensivă. Primul asalt
asupra Sevastopolului este abandonat, germanii fiind nevoiţi să trimită noi
trupe spre a face faţă noii ameninţări. Abia la 18 ianuarie, după un asediu de
patru zile, Fedosia este recucerită de către Corpul 30 armată, cu participarea
Diviziei 8 Cavalerie, Diviziei 18 Infanterie şi Detaşamentului Korne, ce au
acţionat la flancul stâng al Corpului 42 Armată, în sectorul cuprins între Seit
Asan şi mare, cucerind obiectivele propuse din prima zi şi rezistând cu
tenacitate tuturor contraatacurilor sovietice.
După căderea Fedosiei, ruşii întăresc continuu capul de pod din
peninsula Kerci, astfel încât în mai 1942 acolo se aflau Armatele 44, 47 şi 51
sovietice. Pentru distrugerea lor, generalul Erich von Manstein, comandantul
Armatei 11 germane, concepe Operaţiunea Trappenjagd. Strategia lui
Manstein consta în învăluirea fronturilor întărite cu faţa la vest pe la sud şi
lovirea capului de pod cu unităţi mobile din partea opusă, interzicând
retragerea sovieticilor după ruperea frontului. La 5 mai 1942, Detaşamentul
Korne se deplasează la Fedosia unde intră în componenţa Brigăzii Groddek,
o unitate germană ad-hoc ce reunea toate unităţile motorizate de care
dispunea Armata 11 la acel moment: Grupul 22 Recunoaştere von Boddien,
Compania 6 a Regimentului Brandemburg şi Compania Mixtă 560 Vânători
de Care. În această brigadă, Detaşamentul Korne devine principala forţă.
Misiunea brigăzii este ca imediat după străpungerea poziţiilor inamice
de la Parpaci de către Corpul 30, să înainteze cât mai repede de-a lungul
coastei Mării Negre şi să întoarcă succesiv rezistenţele inamice, pentru ca în
final să ajungă pe înălţimile de la sud-vest de Kerci, de unde ar fi putut ţine
în bătaia tunurilor portul, împiedicând îmbarcarea trupelor sovietice.
Acţiunea a început în dimineaţa de 9 mai, brigada înaintând pe
direcţia Dal Kamîşi de-a lungul coastei, la căderea nopţii ajungând la
Kipceak, mult în spatele aripii stângi inamice ce se retrăgea căutând să-şi
croiască drum spre Kerci. Seara, vremea se strică, transformând drumurile în
mocirlă. La 10 mai elementele de contact ale Brigăzii sunt întărite cu încă un
escadron român motorizat din Regimentul 6 Purtat, constituindu-se astfel
două grupări înaintate, una germano-română la Bikeci, pe direcţia principală
care duce la Saraimin şi una românească la Uzulnar, pe drumul care, de-a
lungul lacului Uzulnar, duce la Cenkişel şi apoi la Saraimin. Colonelul
Korne preia comanda şi la această grupare, primind misiunea de a înainta în
direcţia Cenkişel – Saraimin. Deşi dispunea de forţe încă slabe, trebuia
profitat neapărat de dezorganizarea inamicului şi a nu-i da răgaz să se refacă
şi să-şi retragă grosul în linişte. Practic izolaţi, fără nici o legătură cu trupele
amice, înfipţi ca o pană în dispozitivul advers, detaşamentul îşi împinge
înainte unităţile până la Cenkişel.
A doua zi, 11 mai 1942, brigada a înaintat cu dificultate spre Saraimin,
trebuind să respingă atacurile sovieticilor ce se retrăgeau spre Kerci. Practic
izolată, brigada reuşeşte să ajungă în faţa Saraiminului, important nod de
comunicaţii. Atacul dat în cursul serii, prin învăluire de la est şi de la vest
eşuează, fiind oprit în vale de tragerile de infanterie şi aruncătoare ale unui
inamic mult superior. Colonelul Korne fiind rănit la braţul stâng, comanda
este luată de comandantul Regimentului 10 Roşiori Purtat, locotenent-
colonelul Dumitru Dămăceanu. A doua zi, Korne revine bandajat şi preia
comanda. Contraatacurile sovietice au adus detaşamentul într-o situaţie
aproape disperată, înconjuraţi şi aproape lipsiţi de muniţii. Aruncătoarele de
ceaţă i-au salvat în ultimul moment, silind inamicul să se retragă. Rezistenţa
româno-germană din 12 şi 13 mai s-a constituit într-o adevărată epopee cu
proporţii epice cu rezultate covârşitoare asupra desfăşurării ansamblului
operaţiilor.
În după-amiaza de 13 mai, Brigada von Groddek atinge lacul
Tabecikoe, cu scopul de a-l traversa la Ortaeli şi de a înainta mai departe
spre Kamîş Burun, imediat la sud de Kerci. Se realiza astfel întoarcerea
rezistenţei inamice din zona Saraimin şi surprinderea totală. În dimineaţa de
14 mai, momentul atacului, comandantul brigăzii, colonelul von Broddek, a
fost rănit şi este evacuat (ulterior va deceda). Comanda întregii brigăzi
româno-germane este preluată de colonelul Radu Korne. Ortaeli a fost
atacată pe front de infanterişti şi pionieri germani şi ocupată în urma intrării
în acţiune a aviaţiei şi a mişcării de învăluire executată de un escadron din
Regimentul 10 Roşiori Purtat. În acest atac şi-a găsit moartea eroică în
fruntea unităţii sale sublocotenentul Alexiu.
După ocuparea localităţii Ortaeli, urmărirea inamicului aduce
motocicliştii germani în portul Kamîş Burun, unde colonelul Radu Korne a
luat contact cu generalul Lindemann, comandantul Diviziei 132 germane,
care intrase simultan în oraş. În urma acestor acţiuni concepute şi conduse
magistral de generalul Erich von Manstein, peninsula Kerci a fost curăţată
de sovietici, aceştia pierzând peste 160000 de prizonieri şi importante
cantităţi de armament şi material. Aportul Brigăzii Groddek, implicit a
detaşamentului Korne, a fost hotărâtor, după cum recunoştea şi generalul
Manstein în memoriile sale.
După bătălie, la 16 mai, detaşamentul a fost trecut în apărarea coastei
la sud de Kerci, apoi revenind sub comanda Corpului de Cavalerie. În luna
august a fost angajat în ofensiva din Caucaz. Colonelul Radu Korne a fost
numit în fruntea unui detaşament format din elementele motorizate ale
Diviziilor 5 şi 9 Cavalerie. A precedat înaintarea rapidă a celorlalte unităţi
române, un rol care îi venea foarte bine. La 31 august 1942 a ajuns lângă
Anapa, capturând pe dealul Nasurovo două baterii de 152 mm, pe care le-a
întors bombardând oraşul şi portul, facilitând capturarea acestuia.
Novorosiiskul a fost luat de trupele germano-române la începutul lui
septembrie. Eşecul ofensivei Diviziei 3 Munte a făcut ca la conducerea ei să
fie numit colonelul Korne (26 septembrie), acesta reuşind să o repună pe
picioare.
La 7 octombrie, Divizia 5 Cavalerie a început drumul spre frontul de
la Stalingrad, dar colonelul Radu Korne a primit comanda Diviziei 8
Cavalerie, pe care o cunoştea foarte bine din Crimeea. Acum aceasta era
subordonată Armatei a 4-a, la sud de Stalingrad. La 19 noiembrie 1942,
Jukov declanşează o puternică contraofensivă printr-o dublă învăluire prin
dispozitivele subţiate ale Armatelor 3 şi 4 Române, aflate la nord şi sud de
oraş. Cleştele se închide, prinzând în strânsoare Armata a 6-a germană a
generalului Paulus, precum şi numeroase trupe române din cele două armate.
Colonelul Korne, imediat după ruperea frontului, primeşte misiunea să
realizeze legătura între Corpul 6 şi 7 în zona Aksai. Punctul de rezistenţă
organizat la Krasnii Geroi a trebuit abandonat la 23 noiembrie, retragerea
efectuându-se spre Korobin şi apoi spre Kotelnikovo. În drum, colonelul
distruge împreună cu Detaşamentul german Panwitz o coloană sovietică.
Korne stabileşte o nouă linie de apărare în zona Dorganof şi Sarnutovski, pe
care a ţinut-o până pe 4 decembrie, când divizia s-a repliat spre Piman Cerni.
A luat parte la Operaţiunea Wintergewitter, subordonat Grupului Colonel
Popescu, reuşind să ia la 14 decembrie Dorganof, după lupte foarte grele.
Din păcate, încercarea de despresurare a Armatei 6 germane a eşuat poate şi
în urma ezitărilor lui Paulus, astfel că pe 26 decembrie a început retragerea
generală, cavaleriştii români fiind în permanenţă hărţuiţi de tancurile
sovietice. La 7 ianuarie 1943 a trecut Donul şi s-a îndreptat spre ţară, unde a
ajuns la 4 aprilie.
Pentru modul în care a comandat Divizia 8 Cavalerie în luptele din
noiembrie-decembrie 1942, precum şi din primăvara anului următor,
colonelul Radu Korne este avansat la rangul de general de brigadă. De
asemenea, este decorat cu Crucea de Fier în grad de Cavaler, fiind unul
dintre cei 17 comandanţi români distinşi cu cea mai înaltă decoraţie
germană.
Pentru el a urmat un an de pauză în lupte. Divizia 8 Cavalerie a fost
transformată în divizie motorizată, sub supervizarea generalului. Între
ianuarie şi martie 1944 a girat şi comanda Diviziei de Gardă.
Începând cu aprilie 1944 a fost numit la comanda celei mai puternice
unităţi româneşti: Divizia 1 Blindată România Mare. La 15 iulie 1944 a fost
trimisă pe frontul din Moldova şi pusă în rezerva Grupului de Armate
Wohler (Armata a 4-a Română şi a 6-a Germană).
Ofensiva sovietică din 20 august 1944 a spart frontul româno-german
de pe linia Iaşi-Focşani-Nămoloasa. Divizia 1 Blindată a intrat în luptă la
sud de Bahlui contraatacând tancurile ce spărseseră frontul. În noaptea ce a
urmat, Regimentul 1 Care de Luptă şi regimentele de vânători moto s-au
separat. Divizia a pierdut 34 de tancuri şi tunuri de asalt, distrugând în
schimb 60 de tancuri sovietice. Tentativa de refacere a frontului pe Bahlui şi
apoi pe linia fortificată Traian a eşuat, elementele diviziei acoperind pe cât
posibil retragerea. La 23 august a constituit o poziţie defensivă la nord de
Roman, între Siret şi Moldova, unde l-a şi găsit armistiţiul cu aliaţii.
După începerea ofensivei contra trupelor germane şi ungare în
Transilvania, generalul Korne a cerut să i se dea o comandă pe front, dar a
fost refuzat. A fost pus la dispoziţia Ministerului de Război pe 20
septembrie, iar la 21 octombrie 1944 a fost arestat la cererea Comisiei
sovietice pentru aplicarea armistiţiului. A fost închis la Comandamentul
Militar al Capitalei. Ruşii nu-l puteau ierta pentru că i-a umilit pe front de
atâtea ori. În februarie 1945 a fost eliberat, dar i s-a stabilit domiciliu
obligatoriu. Între 1945-1946 a fost cercetat de Tribunalul Poporului, dar
până şi acest tribunal subordonat comuniştilor şi ruşilor îl găseşte nevinovat.
A fost arestat din nou pe 24 martie 1948 pentru „uneltire contra siguranţei
statului”, fiind închis la Jilava. Pe 18 aprilie 1949 starea sănătăţii sale s-a
agravat, în urma chinurilor la care a fost supus, şi a fost dus la Spitalul
Central nr. 1 Văcăreşti. La ora 13, în data de 28 aprilie 1949, generalul Radu
Korne, mândria cavaleriei române, unul dintre cei mai viteji militari ce a
purtat uniforma armatei române, a decedat. A murit nu pe front, nu faţă în
faţă cu inamicii ţării sale, ci ucis în urma chinurilor provocate de către nişte
compatrioţi ai săi. Din păcate, nu a fost singurul.

Cristian Negrea
autor „Când armele vorbesc...”
 Bibliografie:

1. Niţu, Victor – www.worldwar2.ro

2. Gheorghiu, Dorin (gen.div.); Cioară, Ion (gen.bg.); Tudor-Bihoreanu,
Gheorghe (prof.dr.col.r.) – Armata a IV-a „Transilvania” pe drumul de foc şi
jertfă, vol. II, august 1941 – august 1944, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1997
3. Pandea, Adrian; Ardeleanu, Eftimie – Românii în Crimeea, Editura
militară, Bucureşti, 1995
4. Alexander, Bevin - Cum ar fi putut câştiga Hitler al doilea război mondial,
Editura Lucman, Bucureşti, 2003
5. Rotaru, Jipa; Moise, Leonida; Zodian, Vladimir; Oroian, Teofil –
Antonescu-Hitler Caucazul şi Crimeea, Editura Paideia, Bucureşti, 1999
6. Manstein, Erich von – Victorii pierdute, Editura Elit