Joaca cu biserica și eternitatea

Să nu credem că acest subiect este tangențial sau de importanță secundară. Discutăm

despre destinul veșnic al unor oameni. Subiectul are de-a face cu însăși biserica, prin
care Dumnezeu Își face astăzi lucrarea în lume. De ce este important ce se întâmplă la
evanghelizări?

 pentru că oamenii nemântuiți sunt pierduți pentru totdeauna, indiferent că sunt

înlăuntrul sau în afara bisericii. Este mai tragic să te înșeli în biserică, crezând că
ești mântuit, decât să fii afară, convins că nu ești.
 pentru că oamenii nemântuiți, care ajung membrii bisericilor, vor schimba radical
viziunea, practica, închinarea și valorile acelei biserici
 pentru că oamenii nemântuiți vor ajunge să se roage, să predice și să conducă
biserica și în câțiva zeci de ani vor duce biserica în apostazie

Mi-este greu să dau nume în acest articol, din trei motive: 1. Pentru că unii vor specula
motive false în precizarea lor; 2. Pentru că nu știu care este mai greșit decât altul și nu
mă pot hotărî asupra ordinii și 3. Pentru că scopul este o conștientizare a situației grave
în care ne găsim și nu atragerea atenției asupra unor persoane specifice. Voi face,
totuși, o excepție sau două. Oricum: mă adreseze TUTUROR acelor oamenilor care
practică sau încuviințează aceste lucruri; tuturor, fără excepție.

Vreau să atrag atenția asupra falselor metode de evanghelizare, în mod specific,

asupra metodelor false de smulgere a deciziilor oamenilor: repetarea rugăciunilor,
ridicarea mâinilor, venitul în față, țintuirea pe cruci de lemn a mărturisirilor sau a
deciziilor, pantomime (de ex: flăcările iadului și porțile raiului), drumul crucii, marșul
învierii etc. Afirm nu doar că aceste practici nu se găsesc în Biblie, ci că sunt anti-
creștine și distrugătoare pentru indivizi, pentru biserici și pentru lume.

Finneismul, captivitatea pelagiană a bisericii

Totul a început cu Charles Finney. Ceea ce a respins biserica la Pelagius și a

condamnat în unanimitate, a fost primit în secolul 19 prin acest predicator, în adunările
protestante. Desigur, bisericile tradiționale fac alergie și ar penaliza rapid asemenea
derapaje și circurile în evanghelizare care se fac astăzi. Evanghelicii, însă, se bucură că
“oamenii se întorc la Domnul”, indiferent că tehnicile aplicate sunt legimite sau nu.

Ce a făcut Finney? A fost primul care a adaptat serviciile de închinare după preferințele
necredincioșilor, a introdus practici de evanghelizare ca și: ridicarea mâinii, chemarea
oamenilor în față, solicitarea unei decizii pe loc etc. Că vrem sau nu să recunoaștem,
aceste practici s-au născut din convingerile complet eretice ale lui Finney: posibilitatea
unei vieți perfecte pentru creștini, negarea imputării păcatului lui Adam, abilitatea omului
de a-și crea o nouă natură (și de a se întoarce la Dumnezeu, fără intervenție
supranaturală), negarea ispășirii substitutive și puterea de a produce treziri prin
aplicarea unor metode specifice.

O singură întrebare ar merita pusă: oare cum s-a descurcat Dumnezeu și biserica timp
de 1900 de ani fără Charles Finney și metodele sale de evanghelizare și trezire? Oare
dacă Dumnezeu vroia să aducă trezirea, nu o aducea printr-un om care să nu se facă
vinovat de atâtea erezii? Evanghelicii i-au abandonat parțial ereziile, însă i-au păstrat
metodele născute din aceste erezii. Nu avem doctrine eretice, ci doar practici eretice
născute din aceste doctrine.

Scriptura fără Sola

Vrem sau nu să observăm, evanghelismul românesc a abandonat Scriptura ca singură

normă de învățătură și practică. Cei mai mari oponenți ai Scripturilor sunt predicatorii și
evangheliștii din România care vor să ne convingă că practicarea unor metode nebiblice
(eu argumentez că sunt psihologice, emoționale, hipnotice și manipulatorii) nu este
nebiblică deoarece, spun ei, Biblia nu ne prescrie tot ce trebuie să facem, ci, dimpotrivă,
noi trebuie să avem înțelepciune, să ne punem imaginația la lucru și să găsim metode
relevante și potrivite pentru generația noastră.

Oare a lăsat Dumnezeu cea mai mare misiune și cea mai gravă problemă a umanității
pe seama imaginației și inovațiilor omului? Cât de nebun trebuie să fie cineva care
afirmă așa ceva explicit sau implicit? Îl putem oare portretiza pe Dumnezeu într-un
asemenea hal? Unde este rușinea noastră? Scriptura este suficient de clară în privința
mesajului și metodelor de evanghelizare. Evanghelizarea este atât poruncită explicit cât
și practicată și exemplificată explicit în Scripturi.

Noi suntem chemați să facem ceea ce găsim în Scriptură, nu tot ceea ce, ni se pare
nouă, nu contrazice Scriptura. Mântuirea sufletelor este o problemă de veșnicie și ea
trebuie tratată cu atenția unui doctor cu mințile în cap care face cele mai complicate
operații.

Pragmatismul, relativismul și relevanță

Aceștia sunt cei trei mici dumnezei care produc practici de evanghelizare ce nu au nici o
legătură cu practica și porunca Domnului, cu practica și porunca apostolică și cu
practica și porunca Bisericii primare, post-apostolice și a bisericii Domnului până în
modernism.

În spatele evanghelizărilor în masă și a așa-ziselor cruciade de evanghelizare, se află o

filozofie pragmatică. Eu nu spun că n-ar exista evangheliști interesați sincer de
mântuirea sufletelor, ci spun că sunt la fel de inconștienți de pragmatismul cultural care
i-a infectat. De ce se aplică metodele care se aplică? Nu pentru că sunt găsite în Biblie
sau pentru că în istoria bisericii au fost practicate, ci pentru că funcționează. Asta este
tot ce contează - funcționează. Cu alte cuvinte, scopul (mântuirea sufletelor) scuză
mijloacele (smulgerea deciziilor, ridicarea mâinilor, țintuirea listelor cu păcate pe cruci
de lemn, venirea în față etc).

Acest pragmatism este dovedit ca fiind fals, când studiem cu atenție rezultatele. Fac
doar două observații: 1. Starea bisericilor scade în urma acestor așa-zise evanghelizări
de succes: 2. Statistic, puțini din cei care se convertesc rămân în creștinism - dovedind,
de fapt, falsele lor convertiri.
Pe de altă parte, am auzit oameni care promovează alte forme nebiblice de
evanghelizare și care critică, în același timp, metodele promovate de Finney și Billy
Graham. Am fost șocat. Care este logica lor? Aceeași - ei nu zic că acele metode “nu
sunt biblice” sau că ”nu funcționează” (pragmatism), ci că sunt vechi și “nu mai
funcționează” (tradiționalism). Cu alte cuvinte, ei legitimizează acele practici, numai că,
zic ei, sunt expirate pentru generația noastră. Așadar, intrăm într-un relativism al
metodelor de evanghelizare: ele se pot schimba de la generație la generație.

La o discuție în comitetul unei comunități, în urma unui articol scris împotriva

manipulărilor psihologice, emoționale și hipnotice din evanghelizările bisericilor
evanghelice, un frate mi-a argumentat că aceste metode sunt bune deoarece a
funcționat: el așa s-a întors la Dumnezeu. Cu acest prilej, recunosc că unii oameni (din
păcate prea puțini) se întorc la Dumnezeu, în ciuda falselor metode folosite și nu
datorită lor. Dumnezeu este suveran - acesta este motivul pentru care unii oameni au
parte de convertiri autentice, chiar și atunci când Evanghelia este ciuntită iar metodele
de chemare la mântuire sunt anti-creștine.

O altă justificare a noilor metode de evanghelizare este relevanța. Desigur, noi credem
că cel mai relevant lucru pentru un păcătos este să i se predice Evanghelia. Ce poate fi
mai relevant pentru un bolnav decât un medicament pentru boala lui? Însă aici vorbim
nu doar despre medicament, ci și despre administrare. Administrarea unui medicament
poate ucide pacientul. Administrarea trebuie adaptată după medicament și după
prescripțiile lăsate de cel care a făcut medicamentul. În evanghelizare nu funcționează
așa: noi am adaptat mesajul și am reinventat metodele. Ni se pare nouă că astea
funcționează și că sunt relevante generației noastre.

Sponsorizările, succesul și slava deșartă

Dacă este s-o spunem drept, trebuie să recunoaștem că pentru mulți evangheliști de
succes, forțele motrice sunt: sponsorizările americanilor de care depinde “succesul” în
evanghelizare (adică numărul de convertiți), o anumită dorință de popularitate născută
din dragoste pentru imaginea de sine (altfel nu se înțelege cum slujitori pătați sunt atât
de repede “restaurați” și readuși pe scenă). Din păcate, sub zelul pentru evanghelizare,
se ascund mulți demoni și multe păcate. Bineînțeles, această afirmație presupune o
judecată a motivațiilor, însă nu fac acest lucru specific pentru o persoană, deși la unii
este atât de strident. Mirarea mea constă în ușurătatea cu care membrii bisericilor trec
peste aceste “detalii”, doar pentru că există rezultate.

Printre altele, definirea greșită a succesului îi împinge pe evangheliști la perpeturarea

acestor metode false de evanghelizare. Succesul este definit fie cantitativ, fie calitativ.
Preferi să ai 20 de oameni născuți din nou în biserică sau 2000 care “s-au decis pentru
Isus”. Cineva va spune că cele două categorii nu se exclud deoarece cei născuți din
nou sunt aceia care s-au decis pentru Isus. Adevărat, însă opusul nu este la fel de
adevărat - cei mai mulți care s-au decis pentru Isus nu sunt născuți din nou. Verificați
statisticile făcute în urma cruciadelor de evanghelizare, statistici care ne spun că
populația Europei ar trebui triplată ca să fie reale listele cu noii convertiți. Recent a fost
un scandal pe numărarea greșită a celor ce s-au convertit. Dar de unde această
mentalitate? Succesul este măsurat în credincioșia față de Cuvântul lui Dumnezeu. Pur
și simplu nu contează câte decizii există, dacă acolo nu a fost respectată Scriptura.

Mentalitatea automatistă a tehnologiei

Suntem o generație nerăbădătoare. Odată cu revoluția industrială și explozia de

inteligență, inovație și inventivitate, ne-am pierdut capacitatea de a aștepta. Nașterile nu
se pot face la comandă. Trebuie să ne trezim urgent. Dumnezeu nu execută ordinele
noastre, doar pentru că noi am dezvoltat cutiuțe evanghelistice magice prin care putem
smulge decizii de la oameni. Nașterea din nou este miracolul aducerii la viață a unui om
mort față de Dumnezeu.

Nimeni nu mai caută să vadă străpungere a inimii, convingere de păcat – travaliul

pocăinței. În Scriptură, mântuirea nu poate fi programată de om. Regenerarea este
lucrarea suverană a lui Dumnezeu. Predicatorii Noului Testament au așteptat
străpungerea inimii, zguduirea, cercetarea și luminarea Duhului Sfânt. Nu mai avem
timp să asistăm travaliul și nașterile. Acestea sunt deseori însoțite de dureri, de
spasme, de convulsii iar nouă nu ne plac. Noi vrem nașteri pe bandă rulantă. Dar nu se
poate!

Umanizarea evanghelizărilor

Aproape că nu există evanghelist care să fie consecvent și să recunoască

suveranitatea absolută a lui Dumnezeu. Teologic, metodele anti-creștine de
evanghelizare au la bază o concepție falsă despre om și despre Dumnezeu. Fără
excepție! Prima variantă: omul este potent și se poate întoarce la Dumnezeu, trebuie
doar provocat să facă asta. A doua variantă: omul este mort în păcate, urător de
Dumnezeu, nu înțelege Evanghelia, ci o consideră o nebunie și, de aceea, avem nevoie
de o intervenție supranaturală a lui Dumnezeu în viața păcătoșilor. În funcție de
convingerea pe care o adopți, îți vei alege și metodele. Metodele folosite astăzi
trădează o concepție slabă și penibilă despre Dumnezeu și o concepție greșită și prea
înaltă despre om.

Nu mă tem să afirm că cei mai mulți predicatori care folosesc metodele nebiblice de
evanghelizare nu fac decât să manipuleze audiența prin mesaje hiper-emoționale
umaniste. De ce cred asta: pentru că de cele mai multe ori se predică o Evanghelia a
îmbunătățirii morale, o Evanghelie a îmbunătățirii vieții psihice și emoționale a omului, o
Evanghelie fără travaliul pocăinței, o Evanghelie fără smerenie profundă înaintea lui
Dumnezeu, fără convingere adâncă de păcat și fără capitulare înaintea lui Dumnezeu.

Decizionismul și psihologia hipnotică

În locul mesajului clar și scandalos al Evangheliei, avem o Evanghelie ciuntită, diluată,

pervertită și umanizată până la esență. Nu mai contează nimic decât decizia. Câți dintre
evangheliștii noștri spun ceva de genul: astăzi trei oameni au trecut prin travaliul
pocăinței - au capitulat înaintea suveranității lui Dumnezeu, au înțeles gravitatea stării
lor și că se află sub condamnarea eternă a lui Dumnezeu, au cedat în a-și mai făuri
propria neprihănire, înțelegând vinovăția infinită a păcatului lor, și-au conștientizat
profund păcatul și au fost convinși de starea lor disperată și au apelat cu lacrimi și
disperare la mila lui Dumnezeu? Tot ce spunem este asta: 10 oameni s-au decis pentru
Hristos. Aceasta este o travestire a Evangheliei și a convertirii. Să ne fie rușine și să ne
pocăim!

Mai mult, totul se reduce la o decizie manifestată fizic - prin repetare de rugăciuni,
ridicare de mâini sau venire în față. Întoarcerea la Dumnezeu este un eveniment
esențialmente spiritual, nu fizic. Și satana poate veni în fața altarului. De fapt, sigur vine.
Decizionismul a înlocuit și redefinit nașterea din nou și pocăința, a dat cu supranaturalul
pe geam sau l-a redus la o decizie.

Cele mai multe evanghelizări trădează convingerea predicatorilor că mântuirea nu este

un miracol, că nu este un act supranatural și că nu se află în mâinile lui Dumnezeu.
Pentru ei mântuirea nu este realizată într-o relație Dumnezeu - om, ci mântuirea este
ceva impersonal, undeva în aer, iar omul nu trebuie decât să o acceseze prin credință.
De fapt, nici o decizie umană nu poate produce supranaturalul. Noi n-avem nevoie de
convertiți, ci de oameni înviați. Nu numărul oamenilor, ci realitatea învierii oamenilor ar
trebui să ne atragă în mod final și primar.

Muzica hipnotică și misticismul

Cine spune că muzica nu influențează puternic psihicul omului este ori ignorant ori
ipocrit. Mântuirea fiind un eveniment crucial, cel mai important eveniment din viața unui
om, noi trebuie să ne asigurăm că nicăieri nu se strecoară falsități și nici nu trebuie să
creăm un mediu care favorizează dezvoltarea deciziilor false - dar tocmai acest lucru se
face prin aceste concerte creștine, prin muzica hipnotică-subțire-repetitivă din așa-
zisele evanghelizări și chiar muzica corală foarte populară în US pe fondul căreia se cer
decizii de la oameni. Rezultatele sunt pe măsură. Oamenii, ca oile fără minte, merg în
față și execută ce le spune un guru religios, după care își continuă viața nestingheriți.

Mântuirea este puternic misticizată. Unii chiar cred că repetarea unei rugăciuni și luarea
unei decizii aduce mântuire. Se aplică formula corectă și iată rezultatul. Se ignoră total
dinamismul relației cu Dumnezeu. Această mentalitate este, mai degrabă, păgână decât
creștină. Suntem noi preoți mijlocitori, între Dumnezeu și oameni, care rostesc
rugăciunile potrivite care atrag harul mântuitor peste oameni? Dacă nu, atunci ce
încercăm să facem prin aceste practici? Credem noi că scrierea păcatelor pe foi
înseamnă convertire? Să ne venim în fire! Oare credem noi că Duhul Sfânt poate
produce nașterea din nou și nu-l poate face pe un om să ia o decizie, să spună o
rugăciune? Aceasta este batjocorirea Duhului Sfânt.

Sentiment și performanță

Ce au ajuns evanghelizările? Fie că vorbim de biserici contemporane sau tradiționale (a

nu se confunda cu conservatoare, vă rog!), totul este pus la punct la minut. Accentul
este pe performanță. Nu-mi spune că acela este serviciu divin sau închinare, pentru că
nu este. Formații, trupe de laudă și închinare, muzică, gălăgie, volum și decibeli. Omul
să se simtă bine și să ia o decizie. Exact ca în biserica primară, exact cum au făcut
apostolii și, precis, cum a practicat Domnul Isus, nu? Dacă ne aveau ei pe noi de
sfătuitori, ce lucrare ar fi fost în biserica primelor veacuri! Dar, din nefericire, Duhul
Sfânt nu i-a luat sfătuitori pe acești mari evangheliști care au umplut cerul cu sfinți!

Desigur, omul este o ființă psihică și orice abordare holistică a omului trebuie să aibă o
psihologie sănătoasă la bază. Nu toate metodele psihologice sunt rele. Așadar, conform
Scripturii omul trebuie abordat, în mod primar, la nivelul minții, prin comunicarea
adevărului. Odată ce Evanghelia, prin lucrarea Duhului, își face loc în mintea omului, ea
va transforma sentimentele și va coordona voința în direcția corectă. În metodele
contemporane avem omul care este abordat sentimental sau prin nevoi umane. Metoda
este fatală. Numai Satan și sistemul lumii ne abordează sentimental, satisfăcând simțul
estetic, atrăgându-ne prin pofte, nevoi naturale și aparențe.

Concluzie

Ne aflăm la 500 de ani de la Reformă. La fel cum Charles Finney a respins doctrinele
reformei, astăzi avem de-a face cu o puternică contra-reformă pe toate fronturile. Iar
domeniul evanghelizării este unul dintre cele mai pervertite lucrări ale creștinismului.

Vinovați sunt păstorii care permit asemenea practici, chiar dacă nu sunt de acord cu ele
în totalitate sau parțial. Vinovați sunt slujitorii care, de dragul sponsorizărilor, și-au
schimbat teologia și tehnicile de evanghelizare. Vinovate sunt oițele care au văzut
deviațiile și nu au spus nimic, ci au înghițit în sec. Vinovați sunt slujitorii care, de dragul
prieteniilor (false de altfel, în cazul nostru), nu-și avertizează prietenii și pe ceilalți
slujitori care se fac vinovați de aceste grave derapaje. Vinovați sunt slujitorii care văd
aceste aberații și nu trag un semnal de alarmă.

Avertismentul Domnului Isus este valabil pentru evangheliștii zilelor noastre care străbat
lumea în lung și lat ca să strângă fiii gheenei în adunare: Matei 23:15 "Vai de voi,
cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi înconjuraţi marea şi pământul ca să faceţi un
tovarăş de credinţă şi, după ce a ajuns tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al
gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă. "

Aștept cu nerăbdare zilele în care predicatori, păstori și slujitori, tineri și bătrâni,

împreună cu adunările vor posti și se vor ruga, vor mărturisi Evanghelia individual
acasă, între vecini, la lucru, în universități și în școli, prin mesajul ei limpede și puternic,
acompaniată de o trăire nouă. Aștept zilele în care vom striga la Dumnezeu să învie
oameni la viață, să dea pocăință și credință și să ridice lucrători destoinici la seceriș.
Aștept să văd oameni care se pocăiesc cu adevărat, care își plâng, își regretă și își
mărturisesc cu scârbă păcatele, oameni care capitulează la picioarele lui Hristos și
imploră mila lui Dumnezeu, oameni care se prăbușesc sub povara păcatelor lor și a
condamnării care îi apasă și oameni care vin la Hristos cu credință.
Preluat de pe: http://sf3.ro/reformareaevanghelizarii/