UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE-PSIHOLOGIE
DEPARTAMENTUL DE PSIHOLOGIE, SOCIOLOGIE
ŞI ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

GHID
privind metodologia de elaborare a lucrărilor de licenţă şi/sau disertaţie

sau

Cum să redactăm o lucrare de licenţă şi/sau de disertaţie în domeniul

psihologiei?

Autori:
Conf.univ.dr. Laura GORAN
Lect.univ.dr. Mihaela ŢUŢU

BUCUREŞTI
 2011-2012
1. CUVÂNT ÎNAINTE

Prezentul „Ghid de elaborare a lucrărilor de licenţă şi/sau disertaţie” reprezintă

rezultatul experienţelor personale ale autorilor, pe parcursul mai multor ani, în coordonarea
lucrărilor de licenţă şi/sau disertaţie.
Prin acest Ghid oferim Dumneavoastră, studenţilor şi masteranzilor, etapele pe care să
le parcurgeţi în procesul de elaborare a lucrării, „o bibliotecă” de sfaturi şi comentarii privind
diferitele probleme (organizatorice şi/sau metodologice) cu care vă confruntaţi în procesul
menţionat, oferim consiliere privind modalitatea în care sunteţi nevoiţi să luaţi diferite decizii
privind lucrarea dumneavoastră de licenţă şi/sau disertaţie (cu accent pe criteriile ce trebuie
luate în considerare). De altfel, acest Ghid constituie o sursă de inspiraţie pentru întocmirea
planului lucrării, a calendarului lucrării, pentru realizarea aplicaţiilor practice, toate în
conformitate cu Noul Cod al Educaţiei Naţionale – Legea 1/2011, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 18/10.01.2011

2. ARGUMENT

• Extrase din Legea 1/2011 privind finalizarea studiilor universitare

Examene de finalizare a studiilor
Art. 143. – (1) Examenele de finalizare a studiilor în învăţământul superior sunt:
a) examen de licenţă, pentru ciclul de studii universitare de licenţă sau examen de diplomă
pentru învăţământul din domeniul ştiinţelor inginereşti;
b) examen de disertaţie, pentru ciclul de studii universitare de master;
c) examen de susţinere publică a tezei de doctorat;
d) examen de certificare, pentru programele de studii postuniversitare de tip specializare;
e) examen de selecţie, care precedă examenul de licenţă, în cazul studenţilor/absolcenţilor
care provin de la instituţii de învăţământ superior şi/sau programe de studii care au intrat în
lichidare.
(2) Examenele prevăzute la alin (1) se organizează şi se desfăşoară numai de către instituţiile
de învăţământ superior acreditate, pe baza unui regulament propriu aprobat de senatul
universitar şi care respectă metodologia-cadru, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei,

2
cercetării, tineretului şi sportului, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei
legi.
(3) Absolvenţii programelor de studiu din instituţiile de învăţământ superior autorizate
provizoriu vot finaliza studiile prin examen numai în cadrul instituţiilor de învăţământ
superior care au programe de studiu cu profil similar, acreditate, desemnate de Ministerul
Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
(4) Îndrumătorii lucrărilor de licenţă, de diplomă, de disertaţie şi de doctorat răspund în
solidar cu autorii acestora de asigurarea originalităţii conţinutului acestora.
(5) Este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către
cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de
doctorat.

• Responsabilităţi
I. Decanii şi Directorii de departamente sunt responsabili pentru elaborarea şi afişarea listei
temelor propuse pentru lucrarea de licenţă şi/sau disertaţie.
II. Persoanele care răspund în solidar de orginalitatea conţinutului tematic al lucrării de
licenţă şi/sau disertaţie:
• autorul: un absolvent al unui program de studii universitare, având toate
examenele din planul de învăţământ promovate sau echivalate prin sistemul
ACTS;
• îndrumătorul ştiinţific: un cadru didactic titular sau asociat la Universitatea
Spiru Haret din Bucureşti, având calitatea de îndrumător ştiinţific aprobată de
Consiliul Facultăţii;
III. Îndrumătorii ştiinţifici sunt responsabili pentru:
• temele propuse sau acceptate la propunerea studenţilor/absolvenţilor;
• îndrumarea studenţilor/absolvenţilor în realizarea lucrării de licenţă
şi/sau disertaţie;
• cunoaşterea şi aplicarea prezentei proceduri;
• menţinerea nivelului de calitate a LFSU fixat prin prezenta procedură;
• asumarea în solidar cu absolventul a originalităţii conţinutului lucrării
de licenţă şi/sau disertaţie.
IV. Studentul-masterandul/absolventul are responsabilitate:

3
 • alegerii temei şi înscrierii la cadrul didactic îndrumător până la data
comunicării în momentul afişării listei temelor pentru LFSU;
• realizării LFSU conform normelor prezentei proceduri;
• înscrierii la examenul de licenţă şi predării LFSU la termen.

3. REDACTAREA LUCRĂRII DE LICENŢĂ ŞI/SAU DISERTAŢIE

a) Structura lucrării de licenţă şi/sau disertaţie va conţine obligatoriu o parte

preliminară, conţinutul propriu zis al lucrării şi o parte finală.
• Partea preliminară va cuprinde:

• Coperta (pagina exterioară) (vezi Anexa 1). Aceasta va conţine:

 Universitatea Spiru Haret (pe partea de sus a paginii);
 Facultatea de Sociologie – Psihologie, Bucureşti (pe partea de sus a paginii);
 Departamentul de Psihologie, Sociologie şi Ştiinţe ale Educaţiei;
 Specializarea: Psihologie;
 Lucrare de Licenţă/Disertaţie (central – pe mijlocul paginii);
 Coordonator ştiinţific: gradul didactic, PRENUMELE şi NUMELE
coordonatorului, – pe partea stângă a paginii, mai jos decât “Lucrare de Licenţă/Disertaţie”;
 Absolvent: Numele autorului, identic cu cel înmatriculat la secretariat (sub forma:
„PRENUMELE NUMELE”) – pe partea dreaptă a paginii, mai jos decât numele
coordonatorului;
 Anul realizării (pe partea de jos a paginii).
• Pagina de gardă va conţine aceleaşi elemente ca şi coperta, cu precizarea că
aici se va scrie în loc de „Lucrare de Licenţă/Disertaţie”, titlul şi/sau subtitlul lucrării. (vezi
Anexa 2).
• Pagina de dedicaţii şi mulţumiri (opţional)

• Cuprinsul:
 Va cuprinde introducerea, capitolele (partea teoretică, partea
practică/aplicată/studii de caz, concluzii etc.), lista de referinţe bibliografice şi anexele,
numerotate cu cifre arabe (1, 2, 3 etc.);
 Capitolele vor fi dezvoltate pe două sau, opţional, pe trei niveluri, marcate cu 1.1,
1.2, 1.3; 2.1... ş.a.m.d.;
4
  Toate intrările din cuprins vor avea menţionată paginaţia corespunzătoare din text.
• Lista tabelelor (opţional)

• Lista figurilor, graficelor, diagramelor şi schemelor (opţional)

• Lista abrevierilor (opţional)

• Textul lucrării va fi compus din Introducere şi Capitole.

• Pagina de cuprins (vezi Anexa 3) trebuie să aibă obligatoriu următoarea

structură (cu specificarea în partea dreaptă, pe fiecare rând, a paginii unde se regăseşte
conţinutul respectiv – capitolul sau subcapitolul):
 Este o grilă orientativă necesară pentru a oglindi structura logică a lucrării de
licenţă/disertaţie (centru şi periferie, subiect central şi ramificările sale);
 Este subdivizat şi articulat în capitole, paragrafe şi subparagrafe; cuprinsul este de
dorit să fie cât mai analitic (divizat).

NOTĂ: Nu este necesar ca fiecare capitol al lucrării să cuprindă aceleaşi subdiviziuni

analitice cu a celorlalte. Există exigenţe de discurs care pot cere ca un capitol să fie subdivizat
în mai multe subdiviziuni, în timp ce altele nu necesită acest lucru. Există lucrări care nu
necesită prea multe diviziuni şi în care mai mult, diviziunea foarte minuşioasă fragmentează
şirul discursului.
b) Detalii privind structura lucrării de licenţă/disertaţie.

Introducere
Este firesc ca orice student/masterand, deci şi o lucrare de licenţă/disertaţie să aibă în
debutul său o Introducere în care să prezentaţi tema de cercetare şi să descrieţi, pe scurt,
strategia de investigare la care v-aţi gândit, atingând însă în expunere următoarele puncte:
care este problematica studiată, ce ipoteze aţi format referitoare la problematică, ce implicaţii
teoretice şi practice cere studiul întreprins şi, eventual, conclziile derivate.
 Reprezintă comentariul analitic al cuprinsului (sumarului); este chintesenţa lucrării;
 Relatează despre ce anume vreţi să faceţi;
 Nu trebuie să fie lungă (maximum 2 – 3 pagini).

OBSERVAŢII: Fiecare student trebuie să-şi propună un plan de lucru, care să

cuprindă de la început titlul, cuprinsul şi introducerea. Până nu veţi fi în măsură să scrieţi un

5
cuprins şi o introducere, nu veţi fi siguri că aceea este teza voastră. A scrie Introducerea
înseamnă a avea idei clare despre cum să începeţi; dacă aveţi idei clare despre cum să începeţi
este pentru că „bănuiţi” unde veţi ajunge; astfel, introducerea este ca o recenzie a lucrării deja
făcute. Introducerea şi cuprinsul vor fi rescrise continuu pe măsură ce lucrarea înaintează;
forma finală a cuprinsului şi introducerii pot fi, astfel, diferite de cele iniţiale (pe măsura
elaborării lucrării).

Capitolul 1 – Aspecte general - teoretice

 Trebuie să includă stadiul la care se află problema propusă, în literatura de
specialitate;
 Nu se face prezentarea teoretică în sine, ci se selectează informaţiile cele mai
relevante pentru temă, ce prezintă un punct important de la care se pleacă.
 Se va acorda atenţie aspectelor controversate, în raport cu care
studentul/masterandul poate manifesta o evaluare critică.
 Selecţia şi analiza surselor teoretice se va face în aşa fel încât să susţină procesul de
elaborare a ipotezelor care vor sta la baza propriei cercetări. Este important ca
studentul/masterandul să demonstreze capacitatea de a integra diverse contribuţii teoretice în
unităţi tematice cu privire la subiectul studiat şi de a se raporta critic, independent, la acestea.
Greşeli frecvente:
 referinţe bibliografice sumare, inconsistente;
 atitudine „pasivă”, expozitivă şi necritică asupra literaturii de specialitate;
 prezentare nesistematică, lipsită de coerenţă şi fără scoaterea în evidenţă a
aspectelor care susţin formularea ipotezelor cercetării.
Intraţi în profunzimea problematicii studiate, atingând aspectele specifice
problematicii.

Capitolul 2 – Aspecte concrete ale problematicii studiate

Dacă este nevoie, în acest capitol se pot aprofunda noţiunile din cap. I cu specificitatea
aferentă, conform temei stabilite.

Capitolul 3 - Metodologia cercetării (sau designul experimental)

Din punct de vedere metodologic, lucrarea trebuie sa respecte următoarea structură:
3.1. Obiectivele cercetării

6
 Obiectivele lucrării reprezintă ghiduri ale întregii cercetării, ele justificând, în mare
parte, însăşi cercetarea.
3.1.1. Obiective teoretice - Au caracter general teoretic- metodologic
3.1.2. Obiective practice - Au caracter ameliorativ
Greşeli frecvente:
 absenţa unor obiective clare sau a unor întrebări explicite, cărora cercetarea trebuie
să le găsească un răspuns.
3.2. Formularea explicită a ipotezelor cercetării.
Greşeli frecvente:
 ipoteze improprii, care nu au legătură cu obiectivele sau întrebările cercetării
(practic, ipotezele unei cercetări nu trebuie să fie altceva decât răspunsurile pe care le
avansează cercetătorul la aceste întrebări, pe baza literaturii de specialitate şi a propriilor
estimări);
 ipoteze generale, care nu fac referire la variabile măsurabile, care să poată fi testate
statistic;
 ipoteze care sugerează relaţia cauzală între variabile („ determină”, „influenţează”
etc.), atunci când acestea nu sunt măsurate în context experimental;
 ipoteze prea complexe, care fac referire la mai mult de două variabile, în timp de
procedura de testare statistică include numai două variabile;
 formularea ipotezelor de nul, alături de ipotezele statistice, ceea ce încarcă în mod
inutil textul (este subînţeles faptul că ipotezele de nul sunt negaţiile ipotezelor cercetării);
 ipoteze cărora nu le corespunde o testare statistică adecvată;
 enunţarea unor ipoteze care nu preced, ci urmează unei proceduri de testare
statistică.
3.3. Prezentarea lotului de subiecţi supus cercetării. Se referă la: descrierea
eşantionului sau lotului de subiecţi (mod de constituire, criterii de includere sau de excludere,
mărime, populaţie de referinţă, numărul de subiecţi să fie relevant). Opţional, vă puteţi referi
aici şi la descierea variabilelor cercetării.
Greşeli frecvente:
 omiterea prezentării variabilelor;
 prezentare confuză a variabilelor, fără identificarea explicită a variabilelor
dependente şi a celor independente;
 omiterea prezentării modului de constituire a lotului de subiecţi.

7
 3.4. Descrierea metodelor şi tehnicilor de cercetare. Instrumentele utilizate în
recoltarea datelor vor fi descrise în mod adecvat. A nu se confunda metoda cu tehnica de
cercetare! Dacă se utilizează teste cunoscute, se va face referire la referinţele care le susţin
din punct de vedere teoretic şi practic-aplicativ. Dacă se utilizează instrumente elaborate de
autorul lucrării, se va dedica un spaţiu corespunzător descrierii procesului de construcţie şi
testare a calităţilor psihometrice ale acestuia (analiză de itemi, consistenţă internă, validitate
de construct).
Orice instrument aplicat, indiferent dacă este cunoscut sau elaborat personal, trebuie să
se regăsească, sub formă de prototip, la sfârşitul lucrării, în ANEXE.
Greşeli frecvente:
 utilizarea unor instrumente de investigare ale căror caracteristici psihometrice nu
sunt cunoscute;
 omiterea analizei caracteristicilor psihometrice ale instrumentelor create de autorul
lucrării.
Cu referire la metodele şi tehnicile utilizate trebuie avute în vedere următoarele
aspecte:
 Într-o cercetare, aplicarea unei singure metode este incompletă, deoarece se
situează şi se finalizează într-un singur nivel analitic (cel mai frecvent descriptiv). Este
suficient să se aplice o altă metodă pentru ca întreaga construcţie teoretică să se clatine; de
aceea se necesită utilizarea combinată a metodelor, pentru a se crea posibilitatea
complementarităţii şi comparării lor. Se pot face combinaţii de gradul I (în cadrul aceleaşi
metode) – combinaţia între concepte, indicatori şi scale de măsurare în cadrul aceluiaşi
instrument de măsurare sau aplicarea repetată a aceluiaşi instrument de cercetare cu scopul de
a verifica gradul de stabilitate în producerea datelor şi nivelul de consistenţă a datelor
empirice culese în studii diferite şi combinaţii de gradul II (între metode diferite) – pentru a
elimina efectele induse de particularităţile fiecărei metode în parte (unele fiind predominant
cantitative, altele predominant calitative, iar un fenomen nu poate fi redus doar la un singur
aspect).
 A nu se confunda metoda cu tehnica! Faceţi distincţia clară între metodă şi tehnică
(de exemplu: chestionarul este tehnică sau instrument, iar metoda corespunzătoare acestei
tehnici este metoda anchetei)
 A nu se descrie metodele cunoscute! Ele doar se justifică în cadrul lucrării (de ce
le-am aplicat, ce-am urmărit, care este specificul lor în raport cu cercetarea noastră);
descrierea tehnicilor (instrumentelor) de investigaţie se face pe scurt (iar instrumentul ca atare
8
se prezintă la ANEXE). Excepţie constituie cazul în care studentul elaborează personal
metode şi tehnici (atunci se necesită descrierea completă a acestora)
3.5. Analiza datelor, prelucrarea şi interpretarea rezultatelor cercetării
 Există 2 modalităţi de prezentare a datelor:
a. Se prezintă datele în funcţie de ipotezele formulate (este cea mai bună
modalitate)
b. Prezentare prin aplicarea fiecărei metode (în funcţie de metode), în final
făcându-se un comentariu.
NOTĂ: Pentru fiecare ipoteză se menţionează şi metodele cu tehnicile aplicate.
OBSERVAŢIE: În cadrul analizei şi prelucrării statistice a informaţiilor se
accentuează pe următoarele elemente:
 Corectitudinea aplicării formulelor de calcul statistic;
 Analiza statistică a gradului de semnificaţie a rezultatului obţinut prin aplicarea
formulelor (teste de semnificaţie)
 Reprezentativitatea datelor obţinute şi semnificaţia psihologică
Acest capitol va trebui să valorifice în mod sistematic, clar şi inteligibil datele
obţinute, în sprijinul testării ipotezelor cercetării. Din acest punct de vedere, se vor avea în
vedere:
a. Prezentarea şi analiza datelor. Datele statistice vor fi supuse unei analize pe două
niveluri: analiza statistică descriptivă (prin indicatori adecvaţi scalei de măsurare a
variabilelor) şi testarea ipotezelor (prin proceduri adecvate fiecărei ipoteze, naturii şi
caracteristicilor variabilelor). În principiu, rezultatele trebuie să acopere cerinţele modelului
cercetării şi să vizeze în mod direct şi explicit ipotezele acesteia. Tabelele şi figurile vor fi
incluse în acest capitol numai în măsura în care sunt cu adevărat justificate.
Greşeli frecvente:
 abuzul de grafice (este recomandabil să se apeleze la grafice pentru ilustrarea unor
relaţii între variabile şi nu pentru reprezentarea unor variabile individuale; atunci
reprezentarea unei variabile individuale este absolut necesară, se va apela de preferinţă, la
modalităţi moderne – box-plot, stem and leaf, în locul histogramelor);
 grafice sau tabele incluse la Anexe, ceea ce face dificilă înţelegerea lucrării;
 tabele excesiv încărcate cu cifre, care fac dificilă înţelegerea acestora;
 abuzul de statistică, prin utilizarea unor prelucrări nejustificate sau prin testarea
aceleiaşi ipoteze cu mai multe teste statistice;
 teste statistice inadecvate ipotezei sau naturii relaţiei dintre variabile;
9
  plasarea rezultatelor la testele statistice în secţiunea Anexe (rezultatele se introduc în
text, acolo unde se şi discută semnificaţia lor psihologică);
 prezentarea incorectă a rezultatelor la testele statistice, de ex., se scrie numai
valoarea lui p, fără valoarea testului (se vor respecta recomandările specifice pentru
prezentarea rezultatelor fiecărui test statistic în parte, aşa cum sunt prezentate în cursul de
specialitate);
 exces de zecimale (în mod obişnuit, două zecimale sunt suficiente pentru
majoritatea indicatorilor statistici);
 exces de valori numerice, prin preluarea nejustificată a tuturor datelor afişate de
programele statistice, deşi cele mai multe nu prezintă un interes direct şi nici nu sunt înţelese
de student/masterand;
 absenţa unor etichetări adecvate a valorilor, fapt care face dificilă înţelegerea
rezultatelor; adesea, datele sunt preluate împreună cu texte în limba engleză, emise de
programele de prelucrare;
b. Interpretarea psihologică a rezultatelor se referă la transpunerea rezultatelor
statistice în concluzii cu semnificaţie psihologică. Se vor sublinia relaţiile dintre rezultatele
proprii şi cele raportate în literatura de specialitate.
Greşeli frecvente:
 prezentarea doar a rezultatelor numerice şi a semnificaţiei statistice, fără a se discuta
sensul psihologic al acestora;
 prejudecata după care neconfirmarea unei ipoteze de cercetare, prin admiterea
ipotezei de nul reprezintă un punct negativ al lucrării (în realitate, dacă modelul de cercetare a
fost bine realizat şi corect aplicat, o infirmare statistică a ipotezei poate fi foarte semnificativă
din punct de vedere psihologic, iar autorul trebuie să fie pregătit pentru a surprinde sensul
acestui rezultat).

Capitolul 4. Concluzii
4.1. Concluzii parţiale ale lucrării
 Acestea sunt de tip parţial şi se raportează la obiectivele şi ipotezele cercetării,
cuprinzând o sumară reluare a obiectivelor şi motivaţiei cercetării, urmate de sinteza
rezultatelor obţinute şi a semnificaţiei acestora în contextul literaturii dedicate temei analizate.
 În acest capitol (care e bine să nu cuprindă mai mult de 3 pagini) nu se mai dau
informaţii teoretice (ci doar ce s-a obţinut în raport cu obiectivele şi ipotezele cercetării) şi în

10
nici un caz nu se introduc abia acum informaţii teoretice noi! (Toate informaţiile teoretice
trebuie incluse în primul capitol).
 Se pot face aprecieri cu privire la dificultăţi întâmpinate pe parcursul cercetării,
eventualele puncte slabe ale acesteia, care vor trebui evitate în viitor, precum şi deschideri,
recomandări către alte direcţii de cercetare legate de subiectul respectiv.
 Capitolul va conţine un paragraf distinct dedicat „contribuţiei personale”, în care
vor fi menţionate cele mai relevante aspecte care au constituit contribuţia individuală la
realizarea temei. Dacă este cazul, se va include şi un paragraf în care se menţiona
„contribuţii originale”, acele aspecte care reprezintă o noutate în raport cu tema studiată.
4.2. Concluzii generale şi recomandări pentru cercetările viitoare
 Vom identifica şi câteva concluzii de tip generale şi recomandări pentru cercetările
ulterioare posibile.

• Partea finală
În partea finală a lucrării vor fi puse, în ordine, anexele, lista referinţelor bibliografice,
rezumatul în limba română.

Anexe (opţional)
În anexe se introduc informaţii care nu sunt imediat necesare în textul lucrării pentru
ca aceasta să fie înţeleasă sau care, dacă ar fi fost introduse în text, ar fi îndepărtat cititorul de
la cursivitatea ideilor. Aici se pot pune chestionarele utilizate, ilustraţii sau tabele
suplimentare, diverse prelucrări statistice, dacă sunt utile celor interesaţi de analize
suplimentare, precum şi orice materiale sunt considerate relevante pentru temă.
Se va avea în vedere ca numărul de pagini al anexelor să nu fie excesiv.

Rezumatul în limba română: de minim 350 şi maxim 500 de cuvinte. Pentru

lucrările care se bazează pe studii de cercetare, rezumatul va fi structurat astfel: suport
teoretic, obiectivele cercetării, metodologia cercetării, rezultate, concluzii. Pentru tezele care
dezvoltă alte tematici, rezumatul va fi astfel conceput încât să scoată în evidenţă cu precădere
contribuţia personală a autorului.

Bibliografie

11
 Lista referinţelor bibliografice ilustrează volumul şi calitatea documentării teoretice a
autorului şi este una dintre componentele importante ale lucrării. Ea este, de asemenea,
expresia atitudinii etice în raport cu sursele de informare utilizate.
Crearea unei liste de referinţe se supune câtorva reguli de bază:
- citarea tuturor surselor, indiferent de natura lor primară (surse scrise de orice natură,
surse electronice sau internet, surse orale, etc.);
- toate sursele citate în textul lucrării trebuie să se regăsească în lista de referinţe;
- toţi autorii din lista de referinţe trebuie să fie citaţi în text;
- utilizarea unui format standard de citare, unic pe tot parcursul lucrării.
 Mediul academic şi publicistic promovează reguli foarte stricte în ceea ce
priveşte formatul de citare a surselor. Nu există un standard universal, dar unul dintre cele mai
răspândite, nu doar în mediul psihologic, este cel promovat de APA.(Asociaţia Psihologilor
Americani).
Câteva reguli generale ale formatului de citare:
- În text, citarea se face prin numele autorului urmat de anul publicării lucrării. De
exemplu: „... text... (Ionescu, 2004)”, sau „...aşa cum afirmă Ionescu (2004)”.
- Se utilizează un singur stil de citare pe tot parcursul lucrării.
- Preluarea identică a unui fraze va fi citată cu indicarea paginii din sursa utilizată. De
exemplu: „text citat” (Ionescu, 2004, p. 125).
- În cazul în care sunt mai mult de trei autori, în text se va trece numai numele
primului, urmat de expresia et al. (în lista de referinţe se vor scrie numele tuturor);
- La citarea indirectă, se va scrie numele autorului şi anul publicării, urmate de
expresia cit in., după care se pune sursa directă. De exemplu: „... text... Popescu (2003), cit in.
Ionescu (2004)”
- În text nu se utilizează decât numele autorilor.
- În lista de referinţe prenumele autorilor poate fi limitat la iniţiale.
- Titlul revistei, al cărţii din care este citat un articol sau o secţiune, se vor scrie cu
litere italice. La fel se procedează şi cu titlul comunicării ştiinţifice la un congres.
- La citarea unui articol de revistă sau secţiune de volum, în lista de referinţe se vor
trece şi paginile (sau, cel puţin, pagina de început).
- Pentru sursele preluate de pe internet, se vor nota adresa şi data la care au fost
accesate.
- Lista de referinţe va fi ordonată alfabetic, cu indentarea liniei a doua şi a celor
următoare (dacă există), conform modelelor de mai jos.
12
 Exemplificări:
Ahrons, C. R., & Rodgers, R. H. (1987). Divorced families : a multidisciplinary
developmental view. New York: W.W. Norton.
Banderet, L. E., & Burse, R. L. (1991). Effects of High Terrestrial Altitude on Military
Performance. In R. Gal & A. D. Mangelsdorf (Ed.), Handbook of Military Psychology: John
Wiley&Sons Ltd.
Sacco, G. (2002). Errors, mistakes, cultures. Comunicare la 25th EAAP Conference,
Warsaw.
Wilde, G. J. S. (1994). Target Risk, http:\\pavlov.psyc.queensu.ca\target\index.html,
accesat la 25.05.2000

Exigenţe de editare
Lucrarea va fi editată pe computer şi tipărită la imprimantă, într-o formă care trebuie
să respecte următorul set de criterii:
o Formatul de pagină: A4, scrisă numai pe o faţă
o Margini: sus/jos: 2.5 cm, stânga: 3.5 cm, dreapta: 2,5 cm, 12 pct. (pentru text), la 1,5
rânduri, aliniat: stânga-dreapta (justify)
o La tehnoredactarea lucrărilor se utilizează obligatoriu diacriticele
o Tipul fontului: Times New Roman
o Mărimea fontului: 12
o Spaţiere: 1 ½ rânduri
o Numerotare pagini: jos, la mijlocul paginii
o Titlurile capitolelor, cu majuscule şi pe pagină nouă
o Titlurile subcapitolelor sau subpunctelor, în continuarea textului, la două linii
distanţă, cu litere bold
o Forma de prezentare: legată cu arc şi copertată transparentă sau cu copertă cartonată
o Număr de cópii: se depun două exemplare, unul la secretariat odată cu dosarul de
înscriere la examenul de licenţă/masterat, al doilea la profesorul coordonator
Nu este impusă o mărime standard a lucrării. Orientativ, aceasta poate avea între 60 şi
100 de pagini. În mod obişnuit, cele mai multe lucrări cuprind în jur de 60-80 de pagini.
Numărul de pagini în sine, nu reprezintă un criteriu de acordare a notei.
În general, trebuie respectată următoarea pondere din numărul total de pagini:
o 30-40% din lucrare - partea teoretică

13
 o 60-70% din lucrare - partea experimentală (de cercetare concretă)

Recomandări stilistice:
Teza va fi scrisă în stil impersonal (nu se va utiliza persoana I). Se va folosi un limbaj
simplu şi clar. Informaţiile vor fi comunicate într-o manieră directă şi inteligibilă, într-o
structurare logică şi coerentă. Se va acorda atenţie eliminării greşelilor gramaticale şi de
editare.

Cerinţe etice:
Citarea corectă vă fereşte de plagiat. A plagia înseamnă „a-ţi însuşi ideile, textele
(integral sau parţial), creaţiile altora, fără a cita”. Plagiatul este o problemă de etică
profesională.
Plagiatul „tradiţional” s-a extins prin apariţia plagiatului „on line” (sau digital sau de
pe Internet). Pentru a-l evita respectaţi regulile citării electronice! Aici sunt indicate a fi
folosite doar adrese de reviste de specialitate, cărţi tipărite în fomat integral (pdf) şi informaţii
postate pe site-uri ale unor instituţii sau institute de cercetare.
Există şi o formă „decentă” de plagiat, care este plagiatul involuntar. Evident, şi el
trebuie evitat! Acest tip de plagiat este „practicat” de cei care nu menţionează cui aparţin
ideile din text, considerându-le „bun comun”. Septimiu Chelcea, în cartea Cum să redactăm
(2003) recomandă câteva reguli pentru evitarea plagiatului involuntar, valabile atât pentru
citarea tipografică, cât şi pentru citarea electronică:
- să închidem între ghilimele orice text care aparţine altora;
- să menţionăm numele, titlul lucrării, locul de apariţie, editura, anul, pagina;
- să fim atenţi la distincţia dintre cunoştinţele comune, care au intrat în
patrimoniul ştiinţei şi informaţiile din sfera dreptului de proprietate intelectuală;
- să reproducem cu cuvintele noastre ideile centrale ale unui text, menţionând
corect autorul şi opera care ne-au inspirat;
- să prescurtăm textul original, exprimând într-o manieră proprie ideile de bază
din opera citată.

Notă suplimentară:
Ciclurile şi etapele cercetării psihologice

14
 Elaborarea lucrării de licenţă presupune o anumită procesualitate, desfăşurată
pe parcursul a trei mari cicluri, fiecărui ciclu al cercetării psihologice corespunzându-i
anumite etape:

I. Ciclul preparator (anticipativ)

 Conţine toate operaţiile intelectuale ale cercetătorului menite a pregăti desfăşurarea
concretă a cercetării, de la formularea problemei de cercetare până la stabilirea anticipativă a
instrumentelor de recoltare a datelor.
 Presupune parcurgerea următoarelor etape (demersuri):
1. delimitarea domeniului, temei şi problemei de cercetare;
2. informarea şi documentarea;
3. specificarea obiectivelor sau a scopurilor;
4. formularea ipotezelor şi a variabilelor;
5. definitivarea metodelor, procedeelor şi a tehnicilor de investigare;
6. alegerea şi descrierea domeniului de aplicare a metodelor.

II. Ciclul productiv

 Vizează acţiunile de aplicare a instrumentelor imaginate în vederea recoltării
datelor şi apoi a prelucrării lor.
 „Produce” date, concluzii, idei inovatoare.
 Presupune următoarele etape:
7. aplicarea metodelor şi recoltarea datelor;
8. prelucrarea datelor recoltate;
9. formularea concluziilor;
10. validarea concluziilor în vederea generalizării lor.

III. Ciclul final

 Se referă la finalizarea întregii lucrări de la reluarea ei.
 Încheie cercetarea cu două etape:
11. comunicarea sau publicarea rezultatelor şi concluziilor cercetării;
12. reluarea întregului ciclu.

OBSERVAŢII:

15
 a. Demersurile intelectuale şi practice întreprinse de cercetător de-a lungul celor 3
cicluri, prin trecerea de la unul la altul, sunt numeroase şi variate. Ele se înlănţuie unele de
altele, după schema logică prezentată, chiar dacă aceasta nu este rigidă şi ireversibilă.
b. Primul ciclu este interactiv- cercetătorul îl poate repeta până când este convins de
fundamentarea sa riguroasă. Pe măsură ce intră în posesia unor noi informaţii, el îşi poate
schimba sau reformula ipotezele, poate renunţa la unele instrumente de investigaţie, poate
concepe altele noi. Din momentul în care a aplicat însă metodele de cercetare şi a recoltat
primele date (deci când a trecut la ciclul productiv), nu mai are voie să se reîntoarcă la primul
ciclu pentru a schimba ipoteza, fundamentarea metodologică. Ele este obligat să-şi aplice
integral proiectul de cercetare, chiar dacă unele date recoltate îi vor invalida ipotezele.
Pertinenţa rezultatelor, a interpretării şi a concluziilor formulate vor justifica ciclul final-
comunicarea şi publicarea lor, iar invalidarea lor va constitui prilejul redeclanşării unui nou
ciclu al cercetării.

Detalii privind etapele cercetării psihologice

1. Delimitarea domeniului, temei şi problemei de cercetare

 Cu această primă etapă debutează orice cercetare, ea condiţionând într-un fel
derularea întregului ciclu al cercetării.
 Pentru elaborarea unei lucrări de licenţă, studentul va trebui să circumscrie mai
întâi domeniul, apoi tema şi în fine problema de cercetare. El trebuie să opereze o serie de
selecţii succesive care îl vor conduce spre formularea precisă a problemei ce urmează a fi
investigată.
 „Probleme” de cercetare sunt numai aspectele teoretice sau practice necunoscute
sau neinvestigate până la un moment dat, ci şi cele foarte bine cunoscute, mult investigate şi
teoretizate, însă insuficient, neconvingător sau unilateral abordate. De asemenea, ideile,
punctele de vedere şi conceptele controversate constituie probleme de cercetare.
 Cu cât problema de cercetare va fi mai bine şi mai exact circumscrisă, cu atât va
creşte probabilitatea soluţionării ei corecte.
 Problema poate avea un grad mare de specificare, chiar de la început, sau îl poate
căpăta pe parcurs, mai ales în urma celui de-al doilea ciclu al cercetării.

2. Informarea şi documentarea

16
  Constă mai întâi în localizarea (identificarea) informaţiei utile cercetării problemei
propuse şi apoi, în lecturarea şi asimilarea ei.
 Presupune rezolvarea următoarelor aspecte de către cercetător:
a. Care sunt metodele de care dispune pentru recoltarea informaţiilor necesare?
(de exemplu: metoda convorbirii, metoda analizei documentelor etc)
b. De unde recoltează informaţiile? (publicaţii, comunicări ştiinţifice, lucrări de
popularizare)
c. Care sunt formele recenzării informaţiilor?
 Contribuie la stabilirea stadiului atins în abordarea şi soluţionarea problemei
respective, la conturarea punctelor „tari” şi „nevralgice”, la identificarea dezacordurilor dintre
cercetători, a căilor posibile de investigare.

3. Specificarea obiectivelor
 Obiectivele unei cercetări reprezintă ghiduri sau principii călăuzitoare ale întregii
investigaţii, ele justificând, în mare parte, însăşi cercetarea.
NOTĂ:
Cercetarea nu are un scop în sine (cercetez de dragul de a cerceta!), ci este
subordonată fie asigurării avansului cunoaşterii ştiinţifice (scop teoretic), fie optimizării
acţiunilor şi activităţilor umane (scop practic).
 Există 2 mari tipuri de obiective:
d. Teoretice (generale)
 Au caracter teoretic- metodologic;
 Cum ar fi: formularea unor teorii, concepţii, puncte de vedere; stipularea unor
teorii, concepţii deja elaborate de alţi autori; corijarea unor explicaţii avansate în alte
cercetări; analiza comparativă a unor teorii sau soluţii în vederea desprinderii asemănărilor şi
deosebirile dintre ele; sintetizarea concepţiilor şi teoriilor existente cu scopul surprinderii
continuităţii sau rupturii dintre ele, a progresului sau regresului realizat prin trecerea de la
unele la altele; elaborarea unor modele sintetic-integrative; conceperea unor noi instrumente
de investigaţie; descoperirea unor noi variante de prezentare şi prelucrare statistico-
matematică a rezultatelor etc.
e. Practice (aplicative)
 Cu caracter ameliorativ
 Ţintesc spre intervenţia în realitatea studiată în vederea ameliorării
funcţionalităţii ei.

17
  Pot fi propuse programe de intervenţie, menite a contribui la soluţionarea unor
probleme practice.

OBSERVAŢII:
a. Claritatea, exactitatea şi pertinenţa obiectivelor (teoretice şi practice) evidenţiază
ancorarea şi anvergura aspiraţiilor şi demersurilor cercetătorului, capacităţile lui novatoare şi
previzionale.
b. Obiectivele oferă cercetătorului prilejul ca la capătul investigaţiilor sale să se
întoarcă de unde a pornit pentru a vedea dacă ceea ce şi-a propus a fost sau nu realizat.

2. Formularea ipotezelor şi a variabilelor

E Constituie cel mai important demers pentru o cercetare ştiinţifică (ele au fost
considerate ca reprezentând „nucleul” unei cercetări ştiinţifice).
E Rolul lor este acela de a ghida, de a direcţiona întreaga cercetare.
E Câteva definiţii:
f. REBER (1995) – „O ipoteză este o propoziţie sau asumţie care serveşte în
explicarea câtorva fapte”.
g. LENY (1997) – Ipoteza este o „propoziţie teoretică supusă probei faptelor”.
h. KERLINGER (1964) – „O ipoteză este un enunţ conjunctural despre relaţia
dintre 2 sau mai multe variabile”.(rezultă de aici că legătura dintre variabile nu este sigură, ci
probabilă).
i. GALTUNG (1967) – „O ipoteză este o propoziţie despre felul în care un set de
unităţi S este distribuit într-un spaţiu de variabile X1, X2, X3, …Xn.
E Structura ipotezei include:
 O unitate (grup, societate, instituţie, persoană etc)
 O variabilă (coeziune, inteligenţă, democraţie, ierarhie etc)
 Un set de valori ale variabilelor (puternică, autentică, înaltă, excepţională etc)
E Exemple de ipoteze (tipuri de formulări):
 Cu cât oamenii sunt mai inteligenţi, cu atât coeziunea grupului din care fac
parte este mai mare.

18
  Dacă societatea este autentic democratică, atunci ierarhia organizaţională în
instituţii nu este prea înaltă.
E Pentru a fi valide, ipotezele trebuie să se fondeze pe fapte reale, să fie verificabile
(confirmarea/infirmarea lor) şi specifice (să nu se piardă în generalităţi).
E Cel mai frecvent, ipoteza este formulată în termenii: „dacă”…..”atunci”
E În cadrul unei cercetări, întâlnim ipoteze denumite ipoteze empirice (ipoteze de
lucru): observând faptele şi fenomenele din viaţa cotidiană cercetătorul formulează ipoteze
despre regularitatea probabilă a producerii lor, despre legăturile posibile dintre ele, sau
analizând datele din cercetările empirice anterioare putem intui noi raporturi dintre variabile.

3. tipice:
j. Metodele de cercetare sunt deja elaborate şi disponibile. În acest caz, trebuie
selectate metodele cele mai adecvate cercetării în funcţie de concepţia general-teoretică
împărtăşită, de obiectivele şi ipotezele cercetării.
k. Elaborarea şi constituirea unor metode noi (situaţie în care este strict necesară
validarea instrumentului de cercetare).

4. Alegerea şi descrierea domeniului de aplicare a metodelor

E Cine vor fi subiecţii pe care urmează a se aplica metodele şi tehnicile de cercetare
definitivate în etapa anterioară? Ce caracteristici trebuie să deţină aceştia? De unde vor fi
selecţionaţi?
E Alegerea subiecţilor se va face în funcţie de natura problemei studiate şi de
intenţiile cercetătorului (de a aplica metodele şi tehnicile pe unităţi mai mari sau mai mici de
indivizi).
E Aspecte ce vizează stabilirea eşantionului, mărimea şi reprezentativitatea lui.
E În psihologie, cercetările nu se fac atât pe eşantioane, cât pe grupuri de subiecţi
(grupuri naturale, grupuri experimentale şi de control).

5. Aplicarea metodelor şi recoltarea datelor

E Vizează măsurarea variabilelor şi testarea ipotezelor formulate.
E Se pune problema modului de aplicare al metodelor şi instrumentelor de cercetare
şi locului de aplicare a acestora (laborator sau teren), care vor influenţa calitatea cercetării.

19
 6. Prelucrarea datelor recoltate
a. Analiza rezultatelor:
E permite stabilirea gradului de confirmare sau infirmare a ipotezelor de cercetare de
către fapte, precum şi precizarea modului în care orice aspect al datelor recoltate modulează
sau completează primele concluzii referitoare la ipoteze.
E poate fi cantitativă (surprinderea relaţiilor cantitative, numerice dintre variabilele
studiate) şi calitativă (interesate de substanţa fenomenelor, de aspectele psihologice calitative)

b. Interpretarea rezultatelor:
E Constă în corelarea şi integrarea tuturor informaţiilor rezultate în urma analizei,
fie în vederea formulării de noi ipoteze de cercetare, fie a sugerării unor moi direcţii de
cercetare.
E Este dependentă de gradul de confirmare a ipotezei:
 Confirmarea completă a ipotezei creează cele mai puţine probleme de
interpretare, deoarece faptul anticipat coincide cu cel măsurat.
 Confirmarea parţială (atunci când rezultatele obţinute nu acoperă decât o parte
din ipotezele de la care s-a pornit)
 Infirmarea (echivalând cu negarea demersurilor) ipotezelor ridică cele mai
multe şi mai grave probleme de interpretare.
E În aceste două cazuri, cercetătorul trebuie să dea dovadă de mare prudenţă
propunând strategii de cercetare care să fie confirmate în viitor (în cazul confirmării parţiale)
sau întreprinzând analiza erorilor metodologice, chiar a poziţiilor teoretice inexacte de la care
s-a pornit (în cazul infirmării ipotezelor).

7. Formularea concluziilor
E În urma analizei şi interpretării datelor recoltate, a stabilirii semnificaţiei lor în
raport cu problema abordată şi mai ales cu ipotezele elaborate, se recurge la formularea
concluziilor întregii cercetări (concluzii finale).
E Concluziile:
 Sunt exprimări sintetice care conţin sau rezumă esenţa rezultatelor obţinute
în cercetare.
 Pot avea un caracter mai general sau mai particular în funcţie de
generalitatea sau specificitatea obiectivelor şi ipotezelor iniţiale.

20
  Relevă gradul de originalitate a cercetării, dacă s-a ajuns la idei noi care le
depăşesc sau continuă pe cele deja cunoscute sau dacă ideile deja cunoscute sunt doar
confirmate sau întărite.
 Conţin uneori implicit sugestii, pentru viitoarele cercetări (este de dorit însă
formularea explicită a acestor sugestii)

Criteriile de evaluare a lucrării de licenţă/disertaţie

1. Îmbinarea dintre cercetarea teoretică şi cea aplicativă (cu pondere pe cercetarea
aplicativă).
2. Noutatea şi actualitatea temei.
3. Capacitatea de formulare clară şi riguroasă a obiectivelor şi ipotezelor.
4. Contribuţii personale:
 În plan teoretic: noi puncte de vedere, de abordare, delimitări conceptuale etc.
 În plan aplicativ: utilizarea unor metode mai noi sau mai vechi, creaţie de
metodă, de tehnici de investigaţie.
5. Informare bibliografică – recenţa bibliografiei, variaţia, adecvarea la subiect,
selecţia.
6. Aspecte de design a lucrării: structurare, punere în pagină, reprezentare grafică
etc.
7. Modul de susţinere a lucrării .

Bibliografia consultată:
CHELCEA, Septimiu (2010). Cum să redactăm o lucrare de licenţă, o teză de
doctorat, un articol ştiinţific* în domeniul ştiinţelor socioumane. Ediţia a IV-a revizuită şi
adăugită, Editura Comunicare.ro: Bucureşti.
ECO, Umberto (2006). Cum se face o teză de licenţă: Disciplinele umaniste. Editura
Polirom: Iaşi.

Mult succes!

21
 Anexa 1

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE-PSIHOLOGIE
DEPARTAMENTUL DE PSIHOLOGIE, SOCIOLOGIE
ŞI ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI
SPECIALIZAREA: PSIHOLOGIE

LUCRARE DE LICENŢĂ/DISERTAŢIE

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:
(Titlul didactic prescurtat-titlul ştiinţific prescurtat – prenume – nume)

22
 ABSOLVENT:
(Nume – iniţiala prenumelui tatălui. – prenume)

BUCUREŞTI
2012
Anexa 2

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE-PSIHOLOGIE
DEPARTAMENTUL DE PSIHOLOGIE, SOCIOLOGIE
ŞI ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI
SPECIALIZAREA: PSIHOLOGIE

LUCRARE DE LICENŢĂ/DISERTAŢIE
TITLUL

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:
(Titlul didactic prescurtat-titlul ştiinţific prescurtat – prenume – nume)

23
 ABSOLVENT:
(Nume – iniţiala prenumelui tatălui. – prenume)

BUCUREŞTI
2012
Anexa 3

Un model de CURPINS

Introducere ................................................................................................................. Pag.

Capitolul 1. Aspecte general – teoretice ...................................................................
Capitolul 2. Aspecte concrete ale problematicii studiate .......................................
Capitolul 3. Metodologia cercetării (sau designul experimental al acesteia) .....
3.1. Obiectivele cercetării .................................................................
3.1.1. Obiective teoretice .................................................................
3.1.2. Obiective practice ...................................................................
3.2. Ipotezele cercetării .......................................................................
3.3. Prezentarea lotului de subiecţi supus cercetării .........................
3.4. Metode şi tehnici utilizate .............................................................
3.5. Analiza datelor, prelucrarea şi interpretarea rezultatelor ........
Capitolul 4. Concluzii ................................................................................................

4.1. Concluzii parţiale ale lucrării ........................................................

4.2. Concluzii generale şi recomandări pentru cercetările viitoare ...
Anexe (opţional) .........................................................................................................

Rezumatul lucrării ....................................................................................................

Bibliografie .................................................................................................................

24