Sunteți pe pagina 1din 3

Graiul pâinii

poezie [ ]

de Octavian Goga [OCTAVIAN_GOGA ]

Poveste-ntunecată-a pâinii,
Nu-i strună să te ştie plânge,
Căci de durerea ta străveche
În suflet cântecul se frânge.
Când de strigarea strunei mele
Aş vrea plânsoarea ta s-o ferec,
Se sfarmă coardele strivite
De-atâta jale şi-ntunerec.

Din umbra nopţii care-ngroapă


Al vostru neam din vremi bătrâne,
Vă desluşiţi în negre rânduri,
Voi, dătătorilor de pâine.
Cinstite mâini, de soare arse
Şi înăsprite de sudoare:
Din truda săptămânii voastre
Trăieşte-a lumii sărbătoare.

Eu vă-ntâlnesc în drumul minţii


Şi-n calea visurilor mele,
Căci nu vor ochii să mă mintă,
Nu vrea urechea să mă-nşele.
Simt câte doruri nenţelese
Şi gemăte nepricepute
Acopere cu voi alături
Cenuşa veacurilor mute.

Aţi împletit atâta jale


În doina voastră care plânge,
Doar holdele cu spice grele
Răsar din lacrămi şi din sânge.
Dureri aţi zăvorât sub glie,
Şi patimi nemblânzite încă,
Eu le-nţeleg şi mă-nfioară
Cum fierb în matca lor adâncă.

Mustrarea mintea mea o sapă


Şi groaza sufletu-mi apasă,
Căci umbra voastră-ndurerată
Pe veci îmi străjuie la masă.
Simt duhul răzvrătirii negre,
Înfricoşata zi de mâine
Cum şi-au dospit amărăciunea
În bucătura mea de pâine.

Painea noastra cea de toate zilele

Vezi toate poeziile poetului Dumitru Matcovschi

(Fragmente)
1
Cand omul n-are paine el n-are nici destin,
el trece ca o umbra prin vreme si prin viata,
el bea pelin cu apa, se culca pe pelin
si cu pelin se spala in zori de zi pe fata.
Cand omul n-are paine el nu are nici dor,
nu are sarbatoare si nu stie sa cante,
si seamana, sarmanul, cu pasarea de zbor
ce se avanta-n glorii cu aripile frante.
Cand omul n-are paine el nu are nimic,
sa aiba munti de aur si mari de pietre rare!
Nadejdea noastra, sfanta, incape intr-un spic
ce creste din tarane spre timpurii viitoare.
Noi pentru spicu-acesta muncim din zori in zori:
il vrem intotdeauna copiilor pe masa
sa arda-n strop de roua cu-o mie de culori,
sa ne aduca pace si liniste in casa.
2
Pe Ilie Leahu l-au batut taranii:
a furat o paine de la Duca Anei.
L-a vazut copilul si-a chemat vecinii,
si l-au prins cu painea unde-s maracinii.
L-au batut cu parul, l-au udat cu apa
si-au venit acasa:
Las ca nu mai crapa!
A umblat Ilie nasadit o vreme
Sa mai fure paine, daca nu se teme!
Se temea. Dar painea, Doamne, tare-i paine!
L-au batut cu parul iara, ca pe-un caine
3
Paine de la iepure, cine n-a mancat!
Se-ntorcea bunelul de la targ in sat
si din cos de lozie grijuliu scotea
un calcai de paine si ne impartea.
Painea de la iepure avea gustul ei:
mirosea a minta si a flori de tei;
era calda inca, rumenita-n foc,
mirosea a minta si a busuioc
Paine de la iepure, nu te pot uita!
Si zambea bunelul,
si incaruntea
S-au topit in negura anii mei zglobii
Au ramas, preasfinte, cele bucurii
Paine de la iepure, unde esti acum?
Unde esti, bunelule?
Vii pe care drum?
Cosul tau de lozie
e si azi intreg!
Ale mele, fetele, nu ma inteleg
4
Bolnav si slab bunelul,
in patruzeci si sapte
petea pe o matusa
sarmana din mahala :
avea matusa vaca,
si numai vaca daca
ar fi putut sa-l scape
de foame si de boala
Nu l-a scapat nici vaca,
nici painea de secara
pe care-a dat hectarul
cel bun de la fantana:
s-a stins cu painea-n mana
intr-un amurg de vara
si noua painea ceea
ne-a fost pe-o saptamana
5
O masa-n prag de casa cu paine si cu sare.
Se-aseaza-ntai barbatul, intors de la ogoare.
El are palme grele si pe genunchi le pune:
E sambata, femeie, sau Miercure sau Luni e?
Ii toarna vin femeia si-i spune pofta buna.
Cana-i de lut: lovita de alta cana suna
Ca un balsam e vinul si bland te infioara
E inca primavara, femeie, sau e vara?
De-asupra casei luna ca ieri ca totdeauna:
o secera de aur de-asupara casei luna.
Si nucul creste-n poarta cu frunza lui cea deasa
Se duc baietii nostri, femeie, si ne lasa!
Mai toarna vin femeia, desteapta si cuminte,
din paine rupe paine si paine ii intinde
Ramane cana plina, cu vin pelin ramane
Sa ne culcam, femeie, nu-i sarbatoare maine!