UNIVERSITATEA DE ȘTIINŢE AGRONOMICE ŞI

MEDICINĂ VETERINARĂ DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ
ANUL II - ID, 2017-2018

FLORICULTURĂ:

ANTHURIUM ANDREANUM

STUDENT
MIHAI GALAFTION

1
 CUPRINS

I. ANTHURIUM ANDREANUM................................................................................................... 3
II. ANTHURIUM SCHERZERIANUM ......................................................................................... 4
III. EXIGENȚE ECOLOGICE ....................................................................................................... 4
1. TEMPERATURA ............................................................................................................... 4
2. LUMINA ............................................................................................................................5
3. APA ....................................................................................................................................5
4. AERUL .............................................................................................................................. 6
5. SOLUL............................................................................................................................... 6
IV. PROCEREA MATERIALULUI SĂDITOR .............................................................................. 6
1. SEMINȚE ............................................................................................................................... 6
2. DIVIZAREA TUFEI ................................................................................................................7
3. MARCOTAJ TERESTRU ...................................................................................................... 8
V. ÎNFIINȚAREA ȘI ÎNGRIJIREA CULTURII DE ANTHURIUM ............................................... 8
VI. BOLI ȘI DĂUNĂTORI............................................................................................................ 8
VII. RECOLTAREA FLORILOR ................................................................................................... 9
BIBLIOGRAFIE:........................................................................................................................... 10

2
 Genul Anthurium (anturium, pasărea flamingo) include circa 1000 specii originare din
America tropicală, fiind cea mai răspândită din familia Araceae. Dintre acestea, cele mai
cultivate şi cunoscute pentru producerea florilor tăiate sunt speciile Anthurium andreanum
Lind. (syn. A. x cultorum Hort.) şi Anthurium scherzerianum Scott. (syn. A. x hortulatum
Hort.).

I. ANTHURIUM ANDREANUM (grec. anthos = floare, oura = coadă, spadix)

Imaginea 1
Sursă: https://www.magnoliabox.com/products/anthurium-andreanum-flamingo-flower-hrp09323

Cunoscută în popor sub denumirea floarea flamingo, Anthurium andreanum este

originară din Columbia și Ecuador, fiind o monocotiledonată perenă ce preferă un climat cald,
puțin luminat și umed, precum cea găsită în pădurile tropicale.
Planta prezintă portul columnar, cu tulpina scurtă la început dar lungă până la 30–80 cm
pe măsură ce planta creşte; pe tulpină se formează muguri ce dau naştere unor noi lăstari, mai
ales în condiţii de muşuroire a plantei la bază. Frunzele sunt mari (25–30/15–20 cm),
cordiforme, lung peţiolate, pieloase, colorate în verde intens, lucioase. Inflorescenţa este un
spadix, cu spata mare (8–20/8–20 cm), pieloasă, bine întinsă la deschiderea maximă, colorată
în nuanţe aprinse de roşu, roz, alb sau verde–gălbui; spadicele este cilindric, drept sau uşor
curbat, alb, crem sau galben, lung de 5–10 cm. Pe spadice se formează flori femele şi
bărbăteşti (planta este dioică) iar fructul este o drupă indehiscentă de culoare roşie.
Se regăsește în multe dintre casele oamenilor sau clădirile de birouri, fiind o apreciată
plantă ornamentală datorită faptului că nu este pretențioasă dar și pentru că își păstrează

3
culorile intense (de regulă floarea roșie și frunzele de un verde închis) pe tot parcursul anului.
Datorită acestor caracteristici, în ianuarie 2018 a primit Premiul Asociației Horticole din
Marea Britanie.
Dincolo de meritele sale estetice, floarea flamingo se regăsește pe lista Studiului asupra
aerilui curat întocmit de NASA, aceasta contribuind substanțial la înlăturarea formaldehidei,
dimetilbenze, toluen și amoniac din aer.

II. ANTHURIUM SCHERZERIANUM (anthurium cu coadă de purcel)

Imaginea 2
Sursă: https://i.pinimg.com/originals/8e/cc/c1/8eccc14f7a236eb1a5a92ee52359e952.jpg

Denumirea coadă de purcel provine, desigur, de la forma spiralată a spadicelui,

aceasta fiind și una dintre diferențele față de specia anterioară. O altă deosebire este că este de
talie mai mică (30-40 cm) și are o inflorescență mai abundentă. Altminteri toate celelalte
caracteristici se aplică în mod corespunzători și speciei scherzerianum.

III. EXIGENȚE ECOLOGICE

1. TEMPERATURA ideală pentru floarea flamingo este 25 grade Celsius, cu
mențiunea că nu trebuie expusă unor temperaturi mai joase de 15 grade sau mai
mari de 32 grade. Temperaturile joase frânează creșterea și înflorirea, iar cele
ridicate pot dăuna aspectului și sănătății florilor și frunzelor. Amplasarea

4
 registrelor de încălzire sub patul de cultură este obligatorie pentru asigurarea
căldurii necesare la nivelul sistemului radicular al plantei (căldura de fond).
2. LUMINA trebuie să fie difuză, nu directă. Expunerea plantelor luminii puternice
poate duce la arderea și înfolierea frunzelor (vezi imaginea de mai jos).
Frunzele sănătoase, care primesc lumină suficientă, sunt de un verde închis (v.
imaginea 4).

Imaginea 3
Sursă: http://www.dragos-serban.ro/anthurium-pret-ingrijire-conditii-cum-se-uda.html

Imaginea 4
Sursă: http://anthurium.biz/files/2010/11/anthurium-care.jpg

3. APA este unul dintre cele mai importante aspecte ale plantei și probabil cea mai
mare exigență a sa, având pretenții ridicate faţă de umiditate, atât în substrat cât
şi în atmosferă. Substratul trebuie menţinut permanent umed (fără a se exagera
însă), umiditatea fiind mai mică în perioada de repaus relativ. Umiditatea

5
 atmosferică se va regla la nivelul de 80 %, prin pulverizarea repetată a
plantelor sau ceaţă artificială.
4. AERUL trebuie să fie proaspăt și, ca atare, spaţiile de cultură se vor aerisi
frecvent, cu grijă însă pentru a nu crea curenţi de aer; răspunde favorabil la
fertilizările cu CO2 în concentraţie de 0,1–0,15 %.
5. SOLUL trebuie să fie afânat, bine aerat şi drenat, cu multă turbă şi pH-ul 4,5–
5,5. Se poate folosi, de exemplu, un amestec din părţi egale de turbă fibroasă +
mraniţă bine descompusă + pământ de frunze semidescompuse + perlit +
polistiren.

IV. PROCEREA MATERIALULUI SĂDITOR

Plantele de Anthurium se pot produce atât pe cale generativă, din seminţe, cât şi
vegetativ, prin divizarea tufei şi marcotaj terestru.

1. SEMINȚE
Înmulţirea prin seminţe este folosită pe scară largă şi în lucrările de ameliorare pentru
obţinerea de soiuri şi hibrizi noi. Folosirea seminţelor ca mijloace de înmulţire a plantelor
floricole prezintă câteva avantaje considerabile, dintre care amintim:
- obţinerea unui număr mare de descendenţi;
- reproducerea rapidă şi relativ ieftină a plantelor;
- limitarea transmiterii bolilor criptogamice;
- simplitatea tehnicilor de semănat;
- durata mare de păstrare a seminţelor;
- cheltuieli reduse în procesul de păstrare a seminţelor;
- adaptabilitatea mare la condiţiile de mediu a plantelor obţinute din seminţe;
- variabilitate genetică sporită şi interesantă a plantelor, utilă în procesul de ameliorare
şi obţinere de soiuri şi hibrizi noi
Calitatea seminţelor este esenţială pentru calitatea plantelor obţinute din acestea.
Seminţele trebuie să fie perfect sănătoase, pure, întregi, mature morfologic şi fiziologic şi să
corespundă standardelor de calitate în privinţa purităţii (autenticităţii), facultăţii germinative,
energiei germinative, valorii culturale şi greutăţii (exprimată prin numărul de seminţe la gram
şi masa a 1000 de boabe).
Durata de păstrare a facultăţii germinative a seminţelor variază foarte mult în raport cu
specia sau chiar cu soiul, iar în cazul plantei Anthurium, aceasta îşi păstrează facultatea
germinativă numai câteva zile. Seminţele se obţin prin polenizare artificială, cu ajutorul
unei pensule speciale sau polenizare naturală, cu ajutorul furnicilor. Florile femele înfloresc
înainte florilor bărbăteşti.
6
 Seminţele odată obţinute se pot semăna fie împreună cu fructul (pulpa fructului uşor
zdrobită) fie separate de fruct. Prima metodă este cea mai uşoară dar există riscul ca seminţele
să putrezească odată cu pulpa fructului. Fructele se zdrobesc uşor şi se seamănă în lădiţe, la
distanţe mai mari, fără a se acoperi cu pământ, după un eventual tratament cu fungicide. Cea
de-a doua metodă, deşi mai dificilă, este mai avantajoasă întrucât nu mai există riscul de
putrezire a seminţelor. Semănatul se face sămânţă cu sămânţă, în lădiţe, la distanţele de 4 x 4
cm, acoperinduse seminţele cu un strat subţire de pământ care se va pulveriza cu un fungicid.
Substratul în care se seamănă este reprezentat de turbă fibroasă sau un amestec de 40 %
pământ de frunze semidescompuse + 30 % mraniţă bine descompusă + 10 % turbă fibroasă +
10 % pământ de ferigi + 10 % pământ de conifere. Semănăturile se acoperă cu o foaie de
sticlă şi hârtie de culoare închisă pentru menţinerea condiţiilor favorabile germinaţiei
(întuneric + 25 °C + 90–95 % UR).
Plantele răsar după circa 10 zile de la semănat iar primele frunze adevărate se dezvoltă
după circa 3 luni de la răsărire, când plăntuţele se repică în ghivece sau plăci alveolare, în
substrat de turbă + mraniţă bine descompusă + pământ de frunze semidescompuse. În aceste
ghivece sau plăci alveolare plantele rămân 5–7 luni, fiind îngrijite prin udări regulate şi
fertilizări faziale la interval de 15 zile cu îngrăşăminte minerale complexe în raportul 14 N :
12 P : 14 K (sau 17 N : 12 P : 17 K, după alţi autori), aplicate sub formă de soluţii cu
concentraţia de 0,02 %.
După acest interval plantele se transferă în ghivece cu diametrul de 10 cm, în acelaşi tip de
substrat, unde rămân timp de 4–5 luni. Plantele primesc aceleaşi lucrări de îngrijire,
fertilizările făcându-se însă la interval de 10 zile. La sfârşitul acestei perioade plantele se
transplantează în ghivece cu diametrul de 12–14 cm, unde primesc aceleaşi lucrări de îngrijire
pentru alte 4 luni, după care pot fi folosite la înfiinţarea culturilor producătoare de flori tăiate.

2. DIVIZAREA TUFEI
Plantele supuse divizării tufei trebuie să fie mature (să aibă între 2 şi 6–8 ani de la plantare
sau de la ultima divizare, în funcţie de specie) şi să permită obţinerea a cel puţin 2–3 diviziuni
alcătuite din mai mulţi lăstari sau frunze cu rădăcini, capabile să îşi continue singure creşterea
şi dezvoltarea după desprinderea de planta mamă.
Diviziunile de plante rezultate în urma separării de plantele mamă prezintă deja formate
atât sistemul radicular cât şi partea caulinară, singurul lucru care trebuie realizat fiind fixarea
la noul loc de cultură care va permite emiterea de noi rădăcini şi lăstari sau frunze.

7
 Perioada optimă de realizare a înmulţirii prin divizarea tufei este primăvara devreme,
imediat după reluarea vegetaţiei, pentru speciile cultivate în câmp şi intesificarea creşterilor
vegetative pentru speciile cultivate în seră.

3. MARCOTAJ TERESTRU
Marcotajul terestru se poate realiza fie prin muşuroire fie prin punerea tulpinilor din
loc în loc în contact cu substratul – marcotajul şerpuitor sau chinezesc.
La plantele Anthurium se folosește marcotajul prin mușuroire, motiv pentru care mai
jos voi trata doar acest tip de marcotaj terestru.
Marcotajul prin muşuroire se aplică la plantele cu tulpini scurte şi care prezintă muguri
la nivelul coletului sau pe tulpină. Aceşti muguri emit, în contact cu pământul (strâns sub
formă de muşuroi la baza plantei), lăstari cu rădăcini la bază care se detaşează de planta mamă
şi se plantează la noul loc de cultură.
Plantele Anthurium mature se muşuroiesc la bază primăvara, în urma muşuroirii
mugurii de pe tulpină formează noi lăstari cu rădăcini care vor fi desprinşi de pe planta mamă
în primăvara următoare, când sunt folosiţi la înfiinţarea culturilor florifere.

V. ÎNFIINȚAREA ȘI ÎNGRIJIREA CULTURII DE ANTHURIUM

Cultura de Anthurium se înfiinţează cel mai adesea pe bacuri înălţate şi în recipienţi
(ghivece, găleţi sau saci de plastic) şi grosimea substratului de cultură trebuie să fie de minim
30 de cm la Anthurium andreanum şi minim 20 cm la Anthurium scherzerianum.
Epoca optimă pentru înfiinţarea culturii este primăvara, în intervalul aprilie – mai,
nefiind excluse însă şi celelalte perioade dacă se dispune de condiţii favorabile înrădăcinării
plantelor.bCondiţiile favorabile pentru prinderea rapidă a plantelor sunt 20–25 °C + 90–95 %
UR + lumină difuză. Cultura de Anthurium durează cel puţin 8–10 ani după care este
necesară reîntinerirea plantelor.
Îngrijirea culturii se realizează uşor şi constă în asigurarea factorilor de mediu la
nivelul optim, conform precizărilor făcute la exigenţele ecologice. Fertilizările faziale se
aplică la interval de 3 săptămâni (exceptând perioada de repaus relativ), cu soluţii de
îngrăşăminte minerale complexe în concentraţie de 0,05 %, raportul optim dintre azot, fosfor
şi potasiu fiind de 17:12:17.

VI. BOLI ȘI DĂUNĂTORI

Anthurium este sensibila la păduchii de frunze, afide, tripsi, iar dacă în cameră este
cald și aer uscat, atunci este atacată ușor și de către păianjenul roșu. Se recomandă
8
pulverizarea cu apa pe frunze cel puțin o dată la două zile. Dăunătorii pot fi combatuți cu
substanțe specifice procurate de la fitofarmacii. O altă problemă ce poate aparea este ciuperca
Rhizoctonia (v. imaginea 5), care se instalează datorită umidității excesive din sol și care
determină putrezirea bazei plantei. Se combate cu fungicide aplicate direct pe pământ.

Imaginea 5
Sursă: http://www.dragos-serban.ro/anthurium-pret-ingrijire-conditii-cum-se-uda.html

VII. RECOLTAREA FLORILOR

Florile se recoltează prin tăiere, în momentul când spata este bine întinsă iar florile de
pe spadice au căpătat volum; recoltarea mai timpurie determină scurtarea perioadei de
păstrare a florilor şi chiar ofilirea rapidă a spatei. După recoltare florile se pun în fiole
individuale cu soluţii conservante iar pentru transport se ambalează individual fiecare tijă într-
o pungă de plastic perforată; astfel pregătite, tijele florale se aşează câte 25 de bucăţi în cutii
de carton perforate. Florile recoltate la momentul optim au o durată de păstrare în vase de 4–5
săptămâni, în condiţiile asigurării unei temperaturi de maxim 20–22 °C în spaţiile de
expunere. O plantă poate produce anual 10–15 flori, din care jumătate sunt de calitate
superioară.
Faza optima de recoltare este atunci când florile de pe spadix au început să se umfle.
Recoltarea mai timpurie nu asigură păstrarea florilor. Alt criteriu este locul de prindere a
spatei, care trebuie să fie tare. La florile recoltate mai devreme spata se ofilește mai repede și
se desprinde ușor.
Recoltarea se face prin tăiere cu un cuțit bine ascuțit, sterilizat (sterilizarea se face în
alcol izopropionic), după care se așază în vase care conțin apă curată. Într-un timp cât mai

9
scurt se duc în sala de ambalare, care trebuie să fie echipată cu instalație pentru aer
condiționat.

BIBLIOGRAFIE:
Conf. Univ. Dr. FLORIN TOMA, FLORICULTURĂ, Curs pentru Învățământul la
Distanță, 2014.

https://en.wikipedia.org/wiki/Anthurium

http://www.creeaza.com/referate/botanica/LUCRARI-DE-INGRIJIRE-APLICATE-
292.php

http://anthuriumhi.com/anthurium-scherzerianum-plant-care/

http://powo.science.kew.org/taxon/urn:lsid:ipni.org:names:85334-1

http://www.dragos-serban.ro/anthurium-pret-ingrijire-conditii-cum-se-uda.html

10