UNIVERSITATEA DE ȘTIINŢE AGRONOMICE ŞI

MEDICINĂ VETERINARĂ DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ
ANUL I - ID, 2016-2017

AGROMETEOROLOGIE
CONF.DR.ENACHE LIVIU

TEMĂ DE CASĂ
ELEMENTE METEOROLOGICE

STUDENT (GRUPA 1)
MIHAI NICOLAE FLORENTIN
 Cuprins
1. Temperatura solului
2. Temperatura aerului
3. Umiditatea aerului
4. Presiunea atmosferica
5. Vantul
 1 .Temperatura solului

Depinde în primul rând de cantitatea de energie solară primită, după cum

prezintă o. Berbecel şi colaboratorii. Căldura care ajunge la suprafaţa scoarţei terestre, venind
din interiorul pământului, prin termoconductivitate, precum şi cea rezultată din desfăşurarea
proceselor chimice şi biologice, nu are importanţă prea mare, deoarece cantităţile sunt mici,
iar efectul acestora este aproape neglijabil. Factorul primordial al încălzirii solului este
radiaţia solară.
Fluxul radiativ care ajunge la pământ este mult diminuat de existenţa în atmosferă a
vaporilor de apă şi a particulelor de praf. Vaporii de apă absorb mari cantităţi de căldură, iar
o atmosferă umedă şi înnorată împiedică o mare parte din radiaţia solară să ajungă la
pământ. Considaraţii teoretice asupra radiaţiei solare s-au emis permanent, dar este de amintit
că data calendaristică, ora, ziua, latitudinea geografică, modul de expunere a suprafeţei active
sunt elemente de care depinde cuantumul cantităţii de căldură care pătrunde în sol.
Cercetătorul american Shreve, măsurând temperatura solului într-o staţiune din Arizona
(SUA), în cursul lunilor mai şi iunie, la adâncimea de 8 cm, pe versantul nordic şi sudic al
unui deal, cu o înclinaţie a pantei de 18 grade, a constatat că pe versantul sudic media
maximelor de temperatură pe o perioadă de o săptămână este cu 5-7 grade mai mare decât pe
versantul nordic. Diferenţele de expunere au o mare însemnătate ecologică şi agricolă prin
aceea că temperatura solului este întotdeauna mai mare pe expoziţiile sudice decât pe cele spre
nord. Este de reţinut că nu numai marile inegalităţi ale terenului dau diferenţe de temperaturi
în sol pe versanţii expuşi diferit, dar chiar micile ondulaţii ale suprafeţei active (factor
climatogen - suprafaţa solului şi a învelişului vegetal care absoarbe direct radiaţia solară şi
atmosferică şi emite radiaţii în atmosferă).

Între suprafaţa terestră şi atmosferă se desfăşoară continuu schimbări de energie

în cadrul proceselor de interacţiune. Din această cauză caracteristicile fizice al stratului de aer
inferior sunt legate direct de natura suprafeţei de dedesubt. Pe această suprafaţă, aerul în
mişcare îşi modifică structura dinamică, viteza, direcţia. De natura acestei suprafeţe depind
cele mai esenţiale procese de transformare a maselor de aer, spre exemplu o arătură
cauzează diferenţe termice ale solului. Primăvara, temperatura solului pe coama arăturii este,
în medie, mai mare cu 1-1,5 grade Celsius decât pe terenurile plane (fără denivelări). Învelişul
vegetal şi stratul de zăpadă exercită influenţe considerabile asupra condiţiilor termice ale
solului, precum şi asupra fluctuaţiilor de temperatură ale acestuia. Vara, un înveliş vegetal
bine dezvoltat absoarbe o parte considerabilă din energia radiantă a soarelui, împiedicând
solul de la suprafaţă să devină tot atât de cald ca solul fără vegetaţie. Iarna, vegetaţia se
comportă ca un strat izolator, micşorând cantitatea de căldură pierdută din sol. În consecinţă,
un sol protejat este mai rece vara şi mai cald iarna. Din cercetările efectuate în judeţul Brăila
pe o serie de platforme experimentale cultivate cu porumb, dughie, pepeni, grâu şi
necultivate (izlaz şi ogor negru), pe care s-au instalat instrumente meteorologice, a rezultat că
variaţia zilnică a temperaturii solului la o adâncime de 10 cm este cu 2-4 grade Celsius mai
redusă decât a solului dezgolit, fără vegetaţie.

2.Temperatura aerului
Este una din mărimile principale de care se ocupă meteorologia. Temperatura aerului
atmosferei este determinată de radiația solară. Razele soarelui încălzesc mai întâi pământul
care degajă căldură încălzind aerul.

Temperatura aerului atmosferic variază în funcție de mai mulți factor:

 latitudine: scade treptat de la Ecuator spre cei doi poli.

 anotimpuri
 diferența dintre zi și noapte
 altitudine: când crește altitudinea scade temperatura (la 1000m altitudine, temperatura
scade cu 6 grade Celsius)
 încălzirea diferită a apei față de suprafețele terestre
 vânturi
 curenții marini.

Incălzirea aerului se face indirect, prin intermediul suprafeţei subiacente active

a atmosferei, care îndeplineste rol de sursă principală de căldură pentru aerul
atmosferei libere. O parte din energia recepţionată de suprafaţa terestră este
retransmisă, apoi, atmosferei prin mai multe procese si mecanisme, prezentate în
continuare.Conducția termică este una din modalitățile de transmitere a căldurii între
două medii aflate la o anumită diferență de temperatură, la care, spre deosebire de
convecție și radiație, transferul de energie are loc prin ciocniri între particulele
elementare învecinate, din aproape în aproape, în toată masa mediului.Conducția
termică este un fenomen de transport a energiei interne, datorate neomogenității
provocate de agitația termică la nivel molecular și este un fenomen ireversibil. În
 fluide se desfășoară asemeni fenomenului de difuzie, iar în solide are loc datorită
vibrației rețelei cristaline.O mărime fizică ce caracterizează acest fenomen este
conductibilitatea termică.

3. Umiditatea aerului
Prin umiditatea aerului se înţelege cantitatea de vapori de apă care se află în aerul
atmosferic. Aceştia provin, în cea mai mare parte, din evaporarea apelor de suprafaţă şi din
straturile superficiale ale solului, de pe plante şi din respiraţia animalelor şi unele procese
tehnologice.

Un alt factor de microclimă, important în aprecierea complexă a ambianţei termice la care ne

referim, aproape tot atât de des ca şi la temperatura aerului, este umiditatea. Umiditatea
atmosferei se poate exprima în 3 modalităţi: absolută, maximă şi relativă.

Umiditatea absolută reflectă cantitatea de vapori de apă prezentă efectiv într-un volum de aer,
în timpul investigaţiei, la temperatura existentă în acel moment. Umiditatea absolută variază
în funcţie de condiţiile atmosferice. La o anumită valoare a umidităţii absolute aerul poate fi
considerat umed sau uscat. Umiditatea absolută poate creşte până la umiditatea maximă, în
acest moment vaporii de apă se vor condensa. Umiditatea absolută se exprimă cel mai simplu
în grame de apă la metru cub de aer.
Umiditatea maximă reprezintă cea mai mare cantitate de vapori de apă care se poate găsi într-
un volum determinat de aer, la o anumită temperatură. Umiditatea maximă presupune
saturarea cu vapori de apă a aerului. Pentru aceeaşi temperatură, aerul este saturat cu aceeaşi
cantitate de vapori de apă.

Umiditatea relativă este o valoare care poate fi calculată, ce reprezintă raportul procentual
dintre cantitatea de vapori de apă pe care o conţine un volum de aer şi cantitatea de vapori de
apă care ar satura acelaşi volum de aer. Umiditatea maximă, în scopul stabilirii umidităţii
relative, se calculează la aceeaşi temperatură, la care se determină umiditatea absolută.

Procesul de condensare sau sublimare pe sol se produce datorita atingerii starii de saturate a
vaporilor de apa din aerul atmosferic din imediata vecinatate a solului, ca urmare a scaderii
temperaturii aerului.

In urma acestui proces se formeaza, atit pe sol cit si pe obiectele de pe sol: roua, bruma,
umezirea obiectelor, depunerile solide, chiciura si poleiul.

Roua se formeaza cind sint realizate conditiile unei raciri suficiente prin radiatie. Astfel, dupa
asfintit sau, uneori, chiar in zori (inainte de rasaritul Soarelui), cind cerul este senin si nu
bate vantul, datorita radiatiei si schimbului termomolecular si turbulent, scaderea
temperaturii aerului duce la starea de saturatie si are loc condensarea.

Bruma se formeaza daca in urma racirii suprafetei terestre temperatura aerului coboara sub
zero grade, iar vaporii de apa ating saturatia; se produce sublimarea vaporilor de apa sub
forma unor cristale fine de gheata.

Obiectele pe care se formeaza roua si bruma sint caracterizate, din punct de vedere fizic,
printr-o mica caldura specifica, si conductivitate termica redusa.

In prezent s-a constatat ca grosimea stratului de aer in care se for?meaza roua si bruma nu se
limiteaza numai la citiva metri ci cuprinde citeva sute de metri.

Umezirea obiectelor reprezinta un strat de apa destul de abundent, care umezeste copacii,
zidurile, sosele etc. Fenomenul se produce cind, dupa un timp mai indelungat, relativ rece,
soseste in regiunea respectiva o masa de aer mai calda si umeda. Efectul de umezire se
observa pe partea obiectelor expuse curentului aerian.

Depunerile solide reprezinta o crusta -- cristalina sau granulata -- care se formeaza in aceleasi
conditii ca si depunerile lichide, insa dupa o perioada de ger intens.

Chiciura reprezinta o depunere de gheata cu structura cristalina, care se depune de obicei de

ramurile copacilor, pe conductoarele aeriene etc. Aceasta se formeaza fie pe calea sublimarii
vaporilor de apa (chiciura cristalina), fie in urma inghetarii picaturilor de ceata subracita
(chiciura. granulara) ; ambele procese au loc la temperaturi coborite (pina la -- 20 sau chiar -
- 30?C) si in conditii de ceata. Chiciura se produce de obicei in regim anticiclonic, pe timp
linistit, in mase de aer cu umezeala ridicata. In aceste conditii, inghetarea pica?turilor de apa
supraracite decurge in mod intens in jurul nucleelor de condensare si sublimare. Spre
deosebire de bruma, chiciura se formeaza in orice moment al zilei si independent de starea
timpului.

Poleiul reprezinta o depunere solida, sub forma unui strat compact, care poate produce
pagube insemnate atit in circulatie cit si in agricultura, pomicultura, industrie etc. El se
formeaza in urma inghetarii picaturilor de apa, aflate in stare de supraracire, pe obiectele de
la suprafata Pamintului. Poleiul apare in anotimpul rece, cind in regiunea respective, puternic
racita anterior, patrund mase de aer umed, cu o temperatura cuprinsa intre -- 2 si -- 8?C ;
starea de supraracire a picaturilor noroase se poate prelungi pina la temperaturi mult mai
joase (--12... -- 18"C). Cateodata, poleiul se mai poate forma la suprafafa Pamintului prin
inghetarea picaturilor de ploaie, cu temperaturi pozitive de maximum 2--3?C. In contact cu
solul sau cu obiectele de pe suprafata acestuia, care au fost puternic racite in urma unei
perioade geroase, picaturile de ploaie se solidifica, formind un strat de gheata. Acest gen de
polei nu este atit de periculos, deoarece, in cazul cind ploaia continua, se topeste.

4. Presiune atmosferica
Prin presiunea atmosferica se intelege forta de apasare a unei coloane de aer de
inaltimea atmosferei, exercitata asupra unitatii de suprafata orizontala.Presiunea atmosferica
fost pentru prima data evidentiata de Torricelli, care a si construit barometrul cu mercur, ce se
foloseste si astazi.Presiunea exercitata de o coloana de mercur, cu inaltimea de 760mm, la
nivelul marii si temperatura de 00C se numeste presiunea normala.Variatia zilnica a presiunii
atmosferice prezinta doua maxime, la orele 10 si 22, si doua minime la orele 4 si 16.
Amplitudinea diurna a presiunii este mai mare vara decat iarna, pe cand amplitudinea
nocturna este mai mare iarna decat vara.Cauzele aparitiei maximurilor si minimurilor este
variatia zilnica a temperaturii aerului, cu o perioada de 24 h peste care se suprapune atractia
solara ce produce un fenomen analog cu mareele, cu o periodicitate de 12 h, numit maree
atmosferica.

Variatia anuala a presiunii atmosferice prezinta trei tipuri:

 1. tipul continental, cu un maxim iarna si un minim vara;

2. tipul oceanic, cu un maxim vara si un minim iarna;

3. tipul intermediar sau mixt, cu doua maxime in aprilie si noiembrie si doua

minime in ianuarie si iulie.

5.Vantul
Daca se urmareste repartitia presiunii atmosferice intr-un anticiclon, se
observa ca aceasta scade radiar dinspre centru spre periferie. Diferenta de
presiune dintre doua puncte, calculata in milimetri sau milibari se numeste
Gradient baric sau gradient de presiune. Gradientul baric este intotdeauna
perpendicular pe izobare si este orientat dinspre presiuea ridicata spre cea mai
coborata. Astfel, cu cat izobarele sunt mai dese cu atat granientul va fi mai mare,
marcad salturi bruste ale presiunii si cu cat distanta dintreizobare va fi mai mare,
gradientul baric va fi mai mic.
Intr-un ciclon presiunea aerului va scadea spre centrul sau si va creste
catre exterior. Vanturile de pe glob nu sunt altceva, deci, decat miscari ale aerului
provocate de diferentele de presiune mai inalta spre cele cu presiune mai joasa si
cu cat gradientii barici vor fi mai mari vanturile vor avea o intnsitate mai mare .
Daca Pamantul n-ar avea o miscare de rotatie diurna atunci vantul ar urma
gradientului baric. Dar, datorita acestei miscari, in scurgerea aerului intervine
forta de abatere. Forta gradientului baric si forta de abatere (Coriolis) ajung
repede in echilibru, iar vantul se va deplasa nu perpendicular pe izobare, ci treptat
va avea o directie paralela cu izobarele. Acest vant ideal, aflat in echilibru fata de
cele doua forte poarta numele de vant geostrofic in cazul in care izobarele sunt linii
drepte si paralele.

Clasificarea vanturilor:

Ciclonii sunt deplasari ale maselor de aer care iau nastere în regiunile tropicale ale
Oceanului Planetar. Se numesc cicloni de la cuvantul grecesc "kiklos" care
înseamna "cerc", aceste vanturi se învartesc furios într-un cerc.

Musonul îsi trage numele de la cuvantul arab "mausim" care înseamna "anotimp"
si indica periodicitatea lui, deoarece în Asia de sud si de rasarit vara sufla de la
mare spre uscat iar iarna invers.

Huricanele sunt cicloanele tropicale. Au fost denumite astfel de coraberii arabi de

la cuvantul "huri", care inseamna "ochi negri". Ele se nasc in apropiere de Capul
Verde {Africa} si traversand Atlanticul se abat cu furie asupra nordului Braziliei si
peninsulei Florida.

Taifunul este ca si huricanul un ciclon tropical care bantuie in China si Japonia.

Cuvantul taifun inseamna in limba chineza "vant mare".

Mistralul este denumirea vanturilor nordice atlantice si vine de la cuvantul

latinesc "magistralis", care inseamna "principal".

Sirokko este un vant fierbinte si uscat care bate dinspre rasarit în partile sudice ale
Italiei si în nordul Africii. Isi trage numele de la cuvantul arab "sark" si înseamna
rasarit.

Pasatele sun alizeele care sufla permanent in aceeasi directie, in regiunile

tropicale. numele acestor vanturi vine de la cuvantul italian "passata" care
înseamna
"trecere".

Harmsil este numele vantului fierbinte si uscat ce bantuie in Afganistan si în partile

sudice ale Asiei. Numele lui compus din cuvantul persan "harm", adica fierbinte, si
"sil", care înseamna "torent".

Hamsun este un vant fierbinte care sufla în Egipt si Arabia, pe o perioada care
dureaza 50 de zile, dupa cum arata însasi numele sau. Cuvantul hamsun înseamna
— în limba araba - "cincizeci". Vantul acesta îsi schimba foarte des directia muta
nisipul peste Canalul Suez dintr-un continent {Africa} în celalalt (Asia).

Simunul este un vant care se naste în desertul Sahara si provoaca vartejuri mari de
nisip. Cuvantul "simun" înseamna n limba araba "veninos". Arabii îl mai numesc
si "chehdi" adica "vantul de foc".
 Bibliografie

 https://www.google.ro/search?noj=1&q=ELEMENTE+METEOROLOGICE&oq=ELE
MENTE+METEOROLOGICE&
 Agrometeorologie-Enache Liviu / Bucuresti 2015 Universitatea de Stiinte Agronomice
si Medicina Veterinara- Bucuresti