Homeopatia în Țara Minunilor

Cosima Rughiniș și Sorina Vasile

Articol publicat pe Contributors.ro în trei părți:

http://www.contributors.ro/editorial/homeopatia-in-%C8%9Bara-minunilor-partea-i-oscillococcinum/

http://www.contributors.ro/editorial/homeopatia-in-%C8%9Bara-minunilor-partea-a-ii-a-marturii-adevarate-doar-placebo/

http://www.contributors.ro/editorial/homeopatia-in-%C8%9Bara-minunilor-partea-a-iii-a-trup-%C8%99i-suflet-camuflaj-
astrologie/

Homeopatia în Țara Minunilor. Partea I: Oscillococcinum

Poate știți, poate nu știți povestea uimitoare a lui Oscillococcinum, remediul homeopat care devine
popular în farmaciile românești odată cu sosirea sezonului de răceli și gripe și care la noi a avut vânzări de
peste 6 milioane de euro anul trecut [1]. Poate știți, poate nu știți istoria homeopatiei și cum diferă
remediile homeopate de suplimentele alimentare naturiste sau de medicamente. Voi trece rapid în revistă
cele de mai sus, de dragul poveștii și pentru orice eventualitate. Scopul meu este însă să răspund la o
întrebare de aici și acum: ce este homeopatia în România de azi?

Cred că răspunsul are mai multe ingrediente, care ne ajută să înțelegem și ce caută Oscillococcinum în
farmacii, și de ce mulți dintre noi am apelat cu încredere și satisfacție la consultații și remedii homeopate.
De exemplu:

1. Homeopatia NU este o versiune de tratament naturist, prin plante medicinale și alte substanțe
naturale; homeopatia NU înseamnă remedii tradiționale sau făcute acasă, transmise de la bunici;
2. Homeopatia este o metodă de diagnoză și tratament radical diferită de bio-medicina
contemporană dar și de tratamentele naturiste sau tradiționale; literalmente, vine din altă
poveste;
3. Homeopatia este un set de metafore ușor de înțeles, în comparație cu volumele medicale scrise în
limbaj criptat pentru nespecialiști: metafora „cui pe cui se scoate”, metafora „vaccinului”,
metafora „echilibrului” și a „informației”;
4. Homeopatia este o colecție de mărturii personale (și deci incontestabile între prieteni) despre
vindecări miraculoase; acestea sunt istorisite din propria experiență, așa cum o interpretează
povestitorul, dar și preluate dintr-un folclor al prietenilor și prietenilor prietenilor;
5. În România homeopatia este, prin organizarea cabinetelor, farmaciilor și prospectelor, o imitație
stilistică a medicinii convenționale; în ochii pacienților homeopatia apare ca o cu-totul-altă-
poveste, camuflată în aceleași halate și rafturi;
6. În același timp, opțiunea pentru homeopatie este o reacție de apărare la limitările și agresiunile
biomedicinii de azi, precum: tratarea reducționistă a suferinței pacienților, intruziunea intereselor

1
 comerciale ale Big Pharma în actul medical, dar și tratamentelor eșuate - unele ce ar fi putut fi
prevenite, altele datorate limitărilor cunoașterii sau practicii medicale curente;
o În România, opțiunea pentru homeopatie este, cu atât mai mult, un răspuns la efectele
degradante și uneori criminale ale sistemului de sănătate;
o Homeopatia este o promisiune fermă: „nu face rău”. Remediile homeopate nu sunt toxice
și nu au (nici nu pot avea) efecte adverse directe, dincolo de zahărul și lactoza pe care le
conțin;
7. Homeopatia poate deveni, pentru unii dintre noi, o pantă alunecoasă a credințelor, un tobogan
persuasiv care începe prin declararea armoniei cu medicina convențională și se scurge spre
respingerea totală a acesteia.

Pe scurt, homeopatia este jumătate mărturie, jumătate astrologie și jumătate camuflaj; nu dă 100%, dar în
homeopatie cantitățile funcționează altfel.

Voi începe cu povestea lui Oscillococcinum, în care realitatea bate filmul.

Povestea lui Oscillococcinum

Dacă ați avut curiozitatea să citiți prospectul Oscillococcinum, ați aflat că „O doză de 1 g granule
homeopate conține Anas barbariae, hepatis et cordis extractum 200 K-0,01 ml. Celelalte componente
sunt: zahăr, lactoză”. Anas barbariae este „rață sălbatică”, iar procesul de producție este atât aventuros,
cât și rutinier [2].

în primul rând, decapităm o rață sălbatică. Aici a fost partea aventuroasă. Apoi, amestecăm 35 g din ficatul
său și 15 g din inima sa și le punem într-o sticlă sterilă de 1 litru conținând un amestec de suc pancreatic și
glucoză. După 40 de zile, amestecul este gata pentru „potențare” – adică să-i amplifice proprietățile
energetico-informaționalo-curative, transferându-le apei. Amestecul va fi așadar diluat de 200 de ori în
felul următor:

- Pasul 1: se diluează amestecul de 100 de ori, golind sticla complet, fără a o clăti, și umplând-o din
nou cu apă pură. Metoda Korsakov presupune că, prin golire și reumplere, obținem o diluare de 1
la 100. Soluția este agitată puternic.
- Pasul 2: se diluează din nou amestecul rezultat 1:100, golind sticla complet, fără a o clăti, și
umplând-o cu apă pură. Soluția este agitată puternic.
- Pasul 3: se diluează a treia oară amestecul rezultat 1:100, golind sticla complet, fără a o clăti, și
umplând-o cu apă pură. Soluția este agitată puternic.
- …….
- Pasul 200: Ați prins ideea. Pentru a 200-a oară, se diluează amestecul rezultat în proporție de
1:100, golind sticla complet, fără a o clăti, și umplând-o cu apă pură. Se agită puternic.

În această soluție care a preluat toate proprietățile curative antigripale ale ficatului și inimii de rață, sunt
îmbibate niște biluțe mici de zahăr și lactoză. Biluțele sunt apoi ambalate în tubușoare. Gata, avem
Oscillococcinum. În acest moment, biluțele nu mai conțin nicio moleculă de rață.

Dar oricum, ce treabă are rața cu gripa? Și n-ar fi mai bine să mâncăm toată rața, în loc să o diluăm?

2
Oscillococcinum a fost inventat de Joseph Roy (1891-1978), un medic francez aflat pe front în Primul
Război Mondial, când gripa spaniolă a ucis între 50 și 100 de milioane de oameni la nivel mondial [2]. Roy
a examinat sângele victimelor și a văzut, prin microscop, un microorganism pe care l-a numit „oscillococ”,
deoarece conținea niște microsfere care oscilau rapid. Roy a descoperit această bacterie și în corpul
pacienților suferind de cancer, sifilis, tuberculoză, gonoree, eczemă, reumatism, oreion, varicelă și pojar,
ajungând la concluzia că este un patogen universal. În deceniile ce au urmat a devenit clar că această
bacterie nu există – nu a mai văzut-o nimeni și bolile de mai sus au cauze foarte diferite. Gripa însăși este
o infecție virală, nu o infecție bacteriană. Cancerul este cu totul altceva. Roy însă, la vremea respectivă, a
fost entuziasmat de descoperirea sa – așa cum am fi și noi dacă am descoperi o sursă universală a bolilor
[2].

În spiritul timpului, Roy a căutat să o transforme într-un remediu homeopat, deoarece noua doctrină
rezona cu descoperirea sa că bolile nu au cauze specifice, ci o sursă comună. El a găsit oscillococi
pretutindeni, inclusiv în rața sălbatică, care a devenit sursa remediului. În prezent Oscillococcinum este
produs de compania Boiron, fiind recomandat însă doar pentru stările gripale, nu și pentru cancer,
tuberculoză, sifilis sau pojar. Poate ar fi o dezamăgire pentru Roy, dar totuși succesul popular și comercial
al remediului i-ar oferi o compensație sufletească pentru îngustarea spectrului terapeutic.

Dar ce este homeopatia, pe scurt?

Ne aflăm în Europa secolului al XVIII-lea. Ceea ce numim astăzi medicină nu a fost încă inventat. Desigur,
există medici și oameni de știință, dar teoriile vremii privind sursa bolilor se vor dovedi false, iar practicile
medicale acoperă un spectru larg, de la umoristic la înspăimântător. Existența bacteriilor și virușilor va fi
documentată și afirmată abia în secolul următor, începând cu anii 1830 [3] – prin studiile lui Agostino Bassi
privind bolile viermilor de mătase, studiile lui Theodor Schwann privind drojdia și mai ales datorită lui
Louis Pasteur (1822-1895), prin cercetările sale privind fermentarea, pasteurizarea (procesul de sterilizare
care îi poartă numele) și vaccinarea împotriva antraxului și turbării.

Pornind de la teoria germenilor ca sursă a bolilor, în 1865 Joseph Lister introduce principiul antiseptic în
chirurgie – luând măsuri pentru ca bacteriile să nu poată intra în rănile cauzate prin operații [4]. Din acest
punct de vedere, unele spitalele românești se află în mijlocul secolului al XIX-lea – ceea ce este relevant și
pentru a înțelege succesul homeopatiei, atunci și acum. Tot la mijlocul secolului al XIX-lea a apărut și
invenția extraordinară a dezinfectării mâinilor și hainelor moașelor și celor ce asistau la nașteri [5].

În secolul al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea tratamentele medicale și intervențiile chirurgicale

lucrau în absența înțelegerii cauzale a bolilor produse de bacterii și viruși. Nu exista ideea de a spăla
mâinile sau instrumentarul medical înainte de a atinge o rană sau o persoană suferindă. Cât privește
remediile administrate pentru diverse probleme, de la indigestii la tuberculoză, conțineau ingrediente
care de care mai… naturale, precum balegă de cal, scoarță de copac, seu de cerb, plumb, găinaț sau
rubarbă, în diverse combinații [6]. Dacă adăugăm și practicile invazive ale vremii precum sângerările și
purgațiile, rezultă clar că o vizită la doctor, în secolul al XVIII-lea dar și al XIX-lea, era mai degrabă
primejdioasă decât vindecătoare.

3
Nemulțumit de practicile medicale ale vremii, medicul german Samuel Hahnemann a creat în 1796
sistemul terapeutic homeopat, bazat pe trei principii, sau, mai bine zis, metafore: principiul similitudinii,
principiul dozelor infinitezimale și principiul bolii ca dezechilibru al ansamblului corp-suflet.

Principiul similitudinii stipulează că bolile pot fi vindecate prin administrarea acelor substanțe care produc
simptome similare când sunt aplicate oamenilor sănătoși. De exemplu, cafeaua produce insomnie – deci
poate fi utilizată pentru tratarea insomniei, sub forma remediului Coffea Cruda. Ceapa ne face să plângem
și să ne curgă nasul, deci devine un remediu pentru răceală și infecții respiratorii. Iar arsenicul devine un
remediu împotriva patologiilor asociate cu nesiguranța și dependența de alte persoane (ilustrând probabil
dictonul „ce nu te omoară te întărește”).

Desigur, pentru a putea administra cafea celor ce suferă de insomnii, și arsenic celor ce suferă de
insecuritate, este nevoie de cel de-al doilea principiu, anume dozajul infinitezimal. După cum am văzut în
cazul Oscillococcinum, remediile homeopate sunt de regulă produse prin zeci sau sute de diluări și agitări
succesive. Această operațiune de diluare, numită potențare, este cea care ar transmite cumva remediului
final proprietățile curative ale substanței inițiale – chiar și atunci când substanța efectivă dispare complet
din remediu. Cele mai multe remedii homeopate sunt, din punct de vedere chimic, imposibil de
diferențiat. Dacă le ducem la un laborator de analize, ele conțin doar zahăr sau lactoză. Dar, spune
povestea, apa cu care au fost impregnate în procesul de producție a moștenit proprietățile curative pe
care le are, de exemplu, cafeaua pentru insomnie, ceapa pentru răceală și arsenicul pentru… viață în
general.

Poate că principiul similarității combinat cu principiul dozelor mici vă sună familiar: teoria funcționării
vaccinurilor poate fi rezumată prin aceeași schemă. Vaccinurile reprezintă suspensii conținând, de regulă,
microorganisme slăbite, omorâte sau fragmentate, sau toxine produse de acestea [7]. Medicii homeopați
utilizează uneori analogia cu vaccinurile pentru a explica și a justifica homeopatia. Există însă o diferență
esențială între vaccinuri și remediile homeopatice. Primele chiar conțin factorii care stimulează sistemul
imunitar, și este foarte clar de ce și cum sistemul imunitar reacționează și produce anticorpi după
vaccinare. Remediile homeopate nu conțin, din punct de vedere biologic sau chimic, nimic detectabil care
ar putea influența sistemul imunitar. Efectele lor pot fi imaginate prin analogii, metafore și alte figuri de
stil, dar nu corespund niciunui proces biologic sau chimic cunoscut.

Înainte de a merge mai departe, remarcăm ceva interesant: Oscillococcinum nu este propriu zis un
remediu homeopat, deoarece ficatul de rață nu a fost validat terapeutic prin testarea pe persoane
sănătoase. Practica homeopată de dezvoltare a unor noi remedii presupune testarea substanțelor active
(prin așa-numitele „încercări”, en. „provings”) asupra unor persoane sănătoase, pentru a studia
simptomele pe care le produc. Mulți homeopați fac aceste încercări chiar pe ei înșiși și notează în detaliu
fiecare stare pe care o au după ce înghit substanța. În funcție de aceste stări și simptome, substanțele
diluate vor fi recomandate pentru manifestări patologice specifice. Dar ficatul de rață nu a fost testat
pentru altceva decât potolirea foamei, iar oscillococcii nu există. Ceea ce, desigur, nu împiedică
producerea și comercializarea remediului Oscillococcinum, sau exprimarea unor mărturii personale asupra
eficienței sale terapeutice, printre cunoscuți și pe marele Internet (spre exemplu, citiți comentariul postat
la [8]).

4
În competiție cu medicina convențională a secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, homeopatia a câștigat teren.
Pe drept cuvânt, homeopatia putea spune că avea un avantaj enorm: nu omora pacienții și nici nu le făcea
vreun rău suplimentar. Remediile homeopatice nu aveau și nu au efecte adverse directe, nu conțin nicio
substanță activă (în afară de zahăr și lactoză, ce pot fi periculoase pentru diabetici sau cei cu alergii).
Homeopații și criticii homeopatiei sunt aici perfect de acord. Homeopatia este o metodă „blândă”, ne-
toxică, ne-invazivă.

Hahnemann a definit homeopatia înainte de descoperirea germenilor ca sursă externă a bolilor, precum și
înainte de înțelegerea structurii celulare a organismelor și a structurii moleculare a substanțelor. Pe
măsură ce medicina convențională a avansat în înțelegerea proceselor chimice și biologice din organism,
incompatibilitatea între homeopatie și biomedicină a devenit tot mai clară. Homeopatia a rămas ancorată
în modelele explicative ale secolului al XVIII-lea, înțelegând boala ca fiind rezultatul unui dezechilibru
intern, minimizând rolul patogenilor externi (bacterii, viruși). Idealul consultației homeopate este să
identifice acest dezechilibru în ansamblul corp-suflet al pacientului și să prescrie acel remediu super-diluat
care, prin simptomele pe care l-ar produce substanța de pornire într-o persoană sănătoasă, dar și prin
profilul psihologic al remediului (vezi mai jos), pare adecvat pentru re-echilibrare.

Dar stați puțin: nu este oare foarte adevărat că boala înseamnă un dezechilibru în funcționarea noastră ca
întreg? Nu este oare foarte, foarte adevărat că nu putem separa „corpul” de „psihic” sau „suflet” atunci
când vrem să înțelegem și să tratăm suferința? Nu este adevărat ca medicina modernă rupe organismul
biologic de umanitatea mentală și socială a pacienților, și tratează organele mai degrabă decât oamenii? Ba
da. De trei ori, ba da.

Din secolul al XVIII-lea încoace, homeopatia pornește de la niște adevăruri fundamentale ale naturii umane
și de la niște probleme foarte profunde și dureroase în relația medic-pacient. Multe s-au schimbat in
biomedicină – dar caracterul său reducționist, de-personalizant și anonim a sporit odată cu înțelegerea tot
mai specializată a diferitelor sisteme biologice și patologii.

Problema este că sesizarea unor probleme fundamentale ale suferinței și bunăstării umane nu este
suficientă pentru a vindeca infecții bacteriene sau virale, precum și alte degradări ale organismului uman.
De aceea nici poezia, nici filosofia nu țin locul radiografiilor sau antibioticelor. Sunt profund adevărate, dar
eficiența lor terapeutică este limitată în multe situații de boală.

Referințe

[1] M. Tiron, “Boiron: 13 mil. euro în România din medicamente homeopatice. Oscillococcinum, cel mai vândut
medicament homeopatic, are la bază extract de ficat şi inimă de raţă sălbatică,” Ziarul Financiar, 2016. [Online].
[2] J. W. Nienhuys, “The True Story of Oscillococcinum,” 2003.
[3] D. J. Guthrie, Ph. Rhodes, “History of medicine - Verification of the germ theory,” Encyclopædia Britannica.
[Online].
[4] F. F. Cartwright, “Joseph Lister, Baron Lister,” Encyclopædia Britannica. [Online].
[5] D. J. Guthrie, “History of medicine - Verification of the germ theory,” Encyclopædia Britannica. .
[6] A. Ireland, “Medical remedies from the XVIIIth centuries in Limerick.” [Online].
[7] E. K. Brunson, “Vaccine,” Encyclopædia Britannica. [Online].
[8] Office for Science and Society - McGill University, “The Curious ‘Science’ of Oscillococcinum,” 2012.
[Online].

5
 Homeopatia în Țara Minunilor. Partea a II-a: Mărturii adevărate. Doar placebo?
Cosima Rughiniș

Homeopatia, poezia, filozofia, iubirea și prietenia sunt foarte importante și eficiente în caz de boală. Felul
lor de a funcționa în vindecare a primit o denumire specială: efectul placebo. Efectul placebo nu apare
pentru toată lumea la fel, iar puterea sa de scurtă sau lungă durată depinde critic de natura problemei.
Puterea oamenilor de a se vindeca prin forța propriilor credințe este pur și simplu impresionantă.
Substanțele placebo pot duce la vindecare anumitor afecțiuni precum depresia clinică [9, 10], dar cu cât
degradarea biologică este mai puternică, cu atât limitele efectului placebo sunt vizibile pe termen mediu și
lung.

Un placebo este „orice terapie (sau acea componentă a unei terapii) care este folosită deliberat pentru
efectele sale nonspecifice psihologice sau psihofiziologice, sau care este folosită pentru presupusele sale
efecte specifice asupra unui pacient, simptom sau boală, dar care nu are o acțiune specifică asupra
condiției tratate, deși terapeutul și pacientul nu știu asta” [11]. De-a lungul timpului, doctorii au folosit
adesea intenționat remedii placebo, fiind conștienți că pilulele sau chiar intervențiile chirurgicale realizate
nu au un efect direct asupra etiopatogeniei bolii, dar având încredere că se va petrece o îmbunătățire din
rațiuni sufletești sau psihologice. Desigur, aplicarea în cunoștință de cauză a unui remediu placebo fără
nicio eficacitate specifică ridică probleme etice, fiind similară unei înșelătorii [12]. Totuși, medici de bună
credință au folosit această strategie conform principiului „scopul scuză mijloacele”: „Înșelăciune sau nu,
placebo-urile au fost de fapt administrate adesea de medici, pentru mulți dintre ei puterea fascinantă a
corpului de a răspunde la intervenții pur simbolice fiind o unealtă terapeutică prea puternică pentru a fi
ignorată” [12].

Toate remediile și medicamentele implică și un efect placebo asupra unora dintre pacienți. Antibioticele au
și ele un efect placebo, în măsura în care credem în puterea lor de a ne vindeca. Efectul placebo depinde
și de la pacient la pacient, unii dintre noi fiind probabil mai predispuși (sau mai capabili) de mobilizarea
sufletească a sistemului imunitar. Ceaiul de mușețel poate avea și el un efect placebo, fie că există sau nu
un efect specific. Efectul placebo nu este limitat doar la remedii imaginate. Desigur, el devine foarte
relevant atunci când vrem să explicăm mărturiile de vindecare prin soluții despre care știm, într-un fel sau
altul, că nu pot vindeca prin efectele lor biochimice.

În cazul homeopatiei, este vorba despre a doua variantă a definiției, care nu presupune înșelăciune,
deoarece atât terapeutul cât și pacientul cred în eficiența specifică a remediilor. Dar de unde știm că
remediile homeopate nu au alt efect în afară de efectul placebo?

În primul rând, este clar de unde NU știm. Mărturiile de vindecare, ale altora dar și ale noastre, nu mai
reprezintă în ziua de azi o formă credibilă de cunoaștere privind efectele terapeutice specifice ale
diverselor substanțe sau intervenții. De-a lungul secolelor, oamenii au crezut din tot sufletul că sunt
vindecați de substanțe dintre cele mai stranii, de la aur la praful de mumie. Unele mărturii au fost sincere
și bazate pe vindecări (deoarece efectul placebo este puternic și real), altele au fost interpretări mai…
generoase, de bună credință sau nu, iar altele au fost ultima verigă din telefonul fără fir.

6
Paradoxal, deși știm că mărturiile noastre proprii nu pot funcționa ca ghid pentru vindecare, nici pentru
noi înșine și cu atât mai mult pentru alții, nu le putem ignora. Când suferim de vreo boală, cu atât mai mult
atunci când medicamentele disponibile nu rezolvă nimic, încercăm totul, experimentăm, urmărim atent
„ce merge” și ce nu. Nu avem altă soluție decât să explorăm, să căutăm vindecarea. Dar încercăm oare
chiar totul? În caz de suferință, avem vreo limită de plauzibilitate pentru soluțiile pe care acceptăm să le
testăm pe propria piele, sau pe cea a persoanelor iubite?

Știința medicală a diferențiat ceea ce merge de ceea ce nu merge, ceea ce are un efect specific de ceea ce
nu are, prin teste experimentale randomizate cu grup de control. Pentru a fi lansat pe piață, un
medicament trece printr-o serie de verificări experimentale prin care compania farmaceutică
demonstrează că are un efect specific dincolo de efectul placebo. Fiecare experiment are o anumită
probabilitate de eroare, de confuzie a efectului specific cu efectul placebo. De aceea trebuie realizate mai
multe experimente. Există discuții numeroase privind eforturile pe care companiile farmaceutice le fac
pentru a trece, uneori la limită și nejustificat, proba de foc a experimentelor [9]. Dar, ca și democrația,
aceste teste randomizate cu grup de control rămân cea mai bună metoda imperfectă disponibilă pentru a
evalua eficiența specifică a medicamentelor.

Când sunt disponibile mai multe astfel de experimente, ele pot fi rezumate printr-o meta-analiză, care ține
cont de toate rezultatele obținute. O meta-analiză este mai puternică decât un experiment singular. De
exemplu, cea mai recentă meta-analiză privind Oscillococcinum, publicată de Cochrane Library în 2015,
[13], ajunge la concluzia că cercetările privind prevenția gripei nu indică eficiența preventivă a remediului
dincolo de efectul placebo, iar cercetările privind ameliorarea simptomelor de gripă au o calitate științifică
prea slabă pentru a putea trage concluzii.

Când sunt disponibile mai multe meta-analize, pentru mai multe tratamente, devine posibil să realizezi o
evaluare sistematică de ansamblu a unei abordări terapeutice. Până în prezent, cele mai ample evaluări
sistematice ale homeopatiei sunt:

- Raportul Comisiei de Știință și Tehnologie a Parlamentului Marii Britanii (UK House of Commons
Report), 2010 [14];
- Raportul Consiliului Național privind Sănătatea și Cercetarea Medicală a Guvernului Australian,
(NHMRC review), 2015 [15] – bazat pe studiul a peste 1800 de studii experimentale privind
eficiența tratamentelor homeopate dincolo de efectul placebo, dintre care 225 au fost suficient
de riguros realizate pentru a fi incluse în analiză.

Ambele evaluări sistematice au ajuns la aceeași concluzie: în ciuda sutelor de experimente efectuate, încă
nu există dovezi empirice pentru eficiența specifică a remediilor homeopate pentru nicio afecțiune, dincolo
de efectul lor placebo, care este desigur real. Prin urmare, pacienții care urmează exclusiv tratamente
homeopate își riscă sănătatea dacă amână tratamentele prin medicamente și intervenții validate clinic.

Evaluările sistematice sunt texte încâlcite. Ele nu sunt simpatice, nu sunt metaforice și nici nu sunt ușor de
înțeles. În spatele lor se află meta-analize iar în spatele meta-analizelor se află experimente randomizate
cu grup de control și un limbaj impenetrabil. Cât valorează astfel de concluzii impersonale și generale, în
fața mărturiilor unor prieteni foarte buni și a prietenilor lor?

7
Când prietenele mele îmi povestesc despre vindecările rapide, miraculoase ale copiilor lor prin remedii
homeopate, prescrise de un medic homeopat excelent pe care l-au găsit după multe încercări și eșecuri,
simt un impuls să aflu și eu numărul de telefon al doctorului și să încerc și eu. Sunt mărturii pe care nu le
pot contrazice, nu între prietene – doar nu mă mint? Sunt povești adevărate, în relația mea cu ele, povești
de necontestat care mă trag de mânecă. De ce să nu încerc?

Referințe

[9] G. Greenberg, “Is it Prozac? Or Placebo?,” Mother Jones, 2003. [Online].

[10] I. Kirsch, “Antidepressants and the Placebo Effect,” Z. Psychol., vol. 222, no. 3, pp. 128–134, 2014.
[11] A. K. Shapiro, “Semantics of the placebo.,” Psychiatr. Q., vol. 42, no. 4, pp. 653–95, 1968.
[12] H. Brody, “The lie that heals: the ethics of giving placebos,” Ann. Intern. Med., vol. 97, no. 1, pp. 112–8, Jul.
1982.
[13] R. Mathie, J. Frye, and P. Fisher, “Homeopathic Oscillococcinum® for preventing and treating influenza and
influenza‐like illness,” Cochrane Libr., no. 1, 2015.
[14] House of Commons. Science and Technology Committee, “Evidence Check 2: Homeopathy,” 2010. [Online].
[15] Australian Government. National Health and Medical Research Council, “Evidence on the effectiveness of
homeopathy for treating health conditions,” 2015. [Online].

8
 Homeopatia în Țara Minunilor. Partea a III-a: Trup și suflet. Camuflaj. Astrologie.
Cosima Rughiniș

Am povestit până acum ce este Oscillococcinum, ce este homeopatia, ce este efectul placebo. Am povestit
că homeopatia are un efect placebo real și puternic deoarece stârnește încrederea oamenilor în remediile
prescrise de terapeuții homeopați. Remediile homeopate sunt foarte, foarte de încredere. De ce?

- În primul rând, sunt persuasive prin mărturiile de necontestat ale prietenilor noștri și prietenilor
lor; nu-i poți contrazice în față, nu poți decât să îi crezi.
- În al doilea rând, sunt inteligibile prin metaforele homeopatiei, pentru cine ajunge să-și pună
problema: „cui pe cui se scoate”; dozele infinitezimale sunt ca o „informație” pe care sistemul
imunitar o ia din stimulii exteriori; remediile ne „echilibrează” în interior, ținând cont și de trup și
de suflet.

Dar asta nu e totul. Consultațiile și remediile homeopate sunt foarte, foarte de încredere în România și din
alte rațiuni:

- Homeopatia este camuflată în sistemul general de sănătate – iar mulți pacienți nici nu ajung să
afle cum diferă homeopatia de medicina obișnuită (biomedicina sau alopatia), sau de tratamentul
prin metode naturiste sau tradiționale. Medicii homeopați în România sunt, conform legii, și
medici alopați, absolvenți ai studiilor medicale de specialitate. Studiile de homeopatie sunt studii
post-universitare și de formare continuă, iar medicii sunt motivați să le urmeze pentru a obține
punctele necesare promovării prin perfecționare profesională. Unii medici sunt atrași de
homeopatie, alții nu. Pentru pacienți însă, diferența radicală dintre homeopatie și medicină este
dificil de observat, când aceiași medici practică ambele terapii. Mai mult, remediile homeopate se
vând în farmacii alături de medicamente și de suplimente alimentare care chiar conțin ingrediente
active. Găsiți Oscillococcinum alături de paracetamol sau ibuprofen. Găsiți Stodal alături de toate
celelalte siropuri de tuse, fie productivă sau uscată – cu o singură diferență: siropul homeopat
Stodal este singurul recomandat atât pentru tusea productivă, cât și pentru cea uscată. Dar de ce
nu? Doar le tratează pe amândouă la fel. Totuși, spre deosebire de medicamente, remediile
homeopate nu sunt testate clinic – ele fiind reglementate de o legislație specială. Compania
Boiron nu trebuie să dovedească prin teste clinice eficiența remediilor sale, Oscillococcinum sau
Stodal, spre deosebire de companiile farmaceutice ce produc medicamente obișnuite. Totuși,
produsele lor sunt vecine pe raft – alături de produse cosmetice și suplimente alimentare, care
contribuie la o confuzie generală a categoriilor.
- Consultația homeopată este o întâlnire în care pacientul este tratat personalizat, cu respect și
atenție pentru detaliile vieții sale personale și sufletești, precum și pentru multe detalii ale
suferințelor sale; în toată lumea dar cu atât mai mult în România, aceasta este o experiență
transformatoare, după câteva vizite prin spitalele și policlinicile din sistemul public de sănătate.

O consultație homeopată include o serie de întrebări neobișnuite pentru pacienții medicinii convenționale
– despre istoria personală, despre diferite senzații specifice și detalii ale propriului corp, despre preferințe

9
și gusturi, emoții și stări sufletești. Această conversație creează un portret detaliat și nuanțat al pacientului,
care nu poate decât să simtă că personalitatea sa este luată în considerație nu doar în ansamblu, ci prin
numeroase detalii mărunte și, cine știe, probabil semnificative. Consultația nu este despre simptomele
mele, ci despre mine. Remediile homeopate au ele însele o descriere a profilului de personalitate asociat,
foarte nuanțată și diversă. Remediile seamănă, ca portretizare, cu zodiile: includ o caracterizare colorată și
diversă.

Comparația dintre homeopatie și astrologie este ilustrativă pentru puterea camuflajului. Ca și homeopatia,
astrologia este un tip de descriere și clasificare a oamenilor care este radical incompatibil cu știința zilelor
noastre – în acest caz, cu psihologia. Totuși, mulți dintre noi ne citim horoscopul, mai în glumă mai în
serios. Ne cunoaștem zodiile și, tot mai-în-glumă-mai-în-serios, discutăm despre compatibilități și
incompatibilități, despre trăsături tipice ale berbecului sau balanței care explică ce s-a întâmplat azi la
birou când a apărut șeful, care e fecioară. Este o cunoaștere în care credem doar pe jumătate, sau pe
sfert, dar care e minunată pentru conversație și pentru a da sens unor mici incidente. Ce s-ar întâmpla
însă dacă ar exista studii postuniversitare în astrologie, pentru psihologi? Ce s-ar întâmpla dacă ar fi
legitim ca specialiștii în resurse umane să țină cont de zodia candidaților pentru a selecta persoana
potrivită pentru un job? Ce s-ar întâmpla dacă discuțiile despre zodii, compatibilități și caracteristici tipice,
în funcție de ascendent, ar fi instituționalizate în anumite birouri de resurse umane sau de terapie
psihologică? Cum am reacționa dacă deciziile critice ale celor apropiați nouă, privind căsătoria și divorțul,
prietenia și despărțirea, angajarea sau concedierea oamenilor, ar fi luate în funcție de zodia acestora?
Homeopatia funcționează ca o astrologie legitimată, prin camuflarea sa în sistemul medical național, prin
umbrirea diferențelor radicale de concepție a organismului uman și de înțelegere a bolii și tratamentului.

Homeopatia funcționează eficient prin efectul placebo. Există nu unul, nu două, nu trei – ci patru sau mai
multe procese care justifică încrederea pacienților români în homeopatie. Am discutat despre mărturii,
despre metafore, despre personalizare și despre camuflaj. Dacă puterea vindecării prin efectul placebo
depinde de intensitatea încrederii în remediu, atunci este clar că avem prea multe motive să ne simțim
mai bine, cel puțin pe moment, după o consultație sau un tratament homeopat.

Persuasiunea homeopatiei devine însă uneori o pantă alunecoasă care duce tot mai departe de medicina
științifică. Dacă acceptăm faptul că niște biluțe de zahăr îmbibate în apă în care au fost, dar acum nu se
mai află, molecule de ficat de rață pot să prevină gripa, vom accepta și remediile ce transmit informația nu
prin apă, ci prin hârtie? Adică: scriem corect numele remediului pe o foaie, punem un pahar cu apă pe
hârtie și lăsăm vibrațiile informaționale să se impregneze în apă, între 2 și 15 minute. Apoi bem apa.
Acestea sunt așa numitele „paper written remedies” [16]. Avem încredere că vor funcționa? Sau par prea
absurde? Mai absurde decât remediile homeopate obișnuite? Dar care e diferența? Mai are sens să facem
vaccinuri sau să ne tratăm cu medicamente cu acțiune biochimică, ce au riscuri și efecte adverse, atunci
când credem în remediile homeopate ce nu au nici un efect negativ? Dacă are sens azi, va mai avea sens și
peste un an, după ce ne vom fi convins de puterea terapeutică extraordinară și blândă a homeopatiei?

10
 ***

„Când însă iepurele a scos un ceasornic din buzunarul vestei și s-a uitat la el, luând-o apoi și mai tare la
picior, Alice s-a ridicat repede de jos, deoarece i-a fulgerat prin minte ca nu mai văzuse niciodată iepure cu
buzunar la vestă, ori cu ceasornic pe care să-l scoată din buzunar. Foarte curioasă, fetița porni în goană
peste câmp și soi tocmai la vreme să-l vadă pe iepure sărind într-o vizuină de sub un tufiș. Într-o clipă, Alice
se și repezi după el, fără să se întrebe cum va mai ieși ea de acolo”.

Alice în Țara Minunilor, de Lewis Carroll [17]

Referințe

[1] M. Tiron, “Boiron: 13 mil. euro în România din medicamente homeopatice. Oscillococcinum, cel mai vândut
medicament homeopatic, are la bază extract de ficat şi inimă de raţă sălbatică,” Ziarul Financiar, 2016. [Online].
[2] J. W. Nienhuys, “The True Story of Oscillococcinum,” 2003.
[3] D. J. Guthrie, Ph. Rhodes, “History of medicine - Verification of the germ theory,” Encyclopædia Britannica.
[Online].
[4] F. F. Cartwright, “Joseph Lister, Baron Lister,” Encyclopædia Britannica. [Online].
[5] D. J. Guthrie, “History of medicine - Verification of the germ theory,” Encyclopædia Britannica. .
[6] A. Ireland, “Medical remedies from the XVIIIth centuries in Limerick.” [Online].
[7] E. K. Brunson, “Vaccine,” Encyclopædia Britannica. [Online].
[8] Office for Science and Society - McGill University, “The Curious ‘Science’ of Oscillococcinum,” 2012.
[Online].
[9] G. Greenberg, “Is it Prozac? Or Placebo?,” Mother Jones, 2003. [Online].
[10] I. Kirsch, “Antidepressants and the Placebo Effect,” Z. Psychol., vol. 222, no. 3, pp. 128–134, 2014.
[11] A. K. Shapiro, “Semantics of the placebo.,” Psychiatr. Q., vol. 42, no. 4, pp. 653–95, 1968.
[12] H. Brody, “The lie that heals: the ethics of giving placebos,” Ann. Intern. Med., vol. 97, no. 1, pp. 112–8, Jul.
1982.
[13] R. Mathie, J. Frye, and P. Fisher, “Homeopathic Oscillococcinum® for preventing and treating influenza and
influenza‐like illness,” Cochrane Libr., no. 1, 2015.
[14] House of Commons. Science and Technology Committee, “Evidence Check 2: Homeopathy,” 2010. [Online].
[15] Australian Government. National Health and Medical Research Council, “Evidence on the effectiveness of
homeopathy for treating health conditions,” 2015. [Online].
[16] Freehomeopathy forum, “How to produce and test PRs,” 2010. [Online].
[17] L. Carroll, Alice în Țara Minunilor. Editura Tineretului, 1958.

11