Voinţa de a dezvolta şi încuraja respectul faţă de drepturile şi libertăţile

fundamentale ale omului este afirmată sub diferire forme şi în repetate rânduri.
Menţionăm art. 1, care se ocupă de scopul şi principiile Naţiunilor Unite; art. 13,
relativ la Adunarea Generală; art. 62, privind Consiliul economic şi social; art.
76,, care se ocupă de regimul internaţional al tutelei. Articolul 56, care coroborat
cu art. 55, stipulează că: “toţi membrii se obligă să întreprindă acţiuni în comun
şi separat în coloborare cu Organizaţia” , în vederea atingerii unor scopuri
precise, printre care şi “respectarea universală şi efectivă a drepturilor omului şi
libertăţilor pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie”.
Articolul 1 al “Declaraţiei universala a drepturilor omului”, adoptată de
către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1948,
evocând parcă acelaşi articol din “Declaraţia franceză”, reprezintă siteza şi
triumful concepţiei despre om: “Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în
demnitate şi în drepturi”. Declaraţia a fost urmată de numeroase documente
internaţionale în materie.
Curentul puternic în favoarea drepturilor omului creat pe întreaga Planetă
dar mai ales pe Continentul european s – a dovedit mai puternic decât întreg
arsenalul nuclear, răsturnând Imperiul Roşu cu toate bastioanele lui clădite în
decenii întregi.
Iată aşadar, într – o schiţă extrem de succintă, calea lungă şi sinuoasă de la
sclavie şi inegalitate la libertatea şi egalitatea universală a fiinţei umane în teorie
şi lege.
Persoana juridică sau morală. Subiect de drept nu este numai omul izolat,
considerat în planul dreptului ca persoana fizică. Viaţa în societate şi
multiplele interese care nu pot fi satisfăcute prin activitatea singulară a
individului l – au determinat să între în diferite colectivităţi. Aceste
colectivităţi organizate ca entităţi distincte de membri care le compun şi
sprijinite economic pe o masă de bunuri comune în vederea satisfacerii unor
interese comune, au devenit subiecte de drept de sine stătătoare. Ele sunt
persoane fizice sau morale.
Persoana juridică este subiect colectiv de drept civil, drept comercial sau
dreptul muncii, etc. Spre deosebire de persoana fizică, - omul privit individual –
persoana juridică este este un colectiv de oameni cu o structură organizată bine
determinată, dispunând de independenţa patrimonială şi care urmăreşte
realizarea unui scop în acord cu interesele obşteşti.
În baza art. 26 din Decretul 31/1954, în literatura juridică din ţara noastră
– a drept ceva mai veche dar în opinii autorizate – s – a ajuns la concluzia că:
“singurele elemente constitutive ale persoanei juridice sunt numai trei: a)
organizarea de sine stătătoare, b) un patrimoniu propriu, ambele afectate la
realizarea, c) unui scop în acord cu interesul obştesc”.
Doctrina juridică din ţara noastră a fost preocupată într – o mare măsură
de teoria persoanei juridice, asupra căreia nu – i locul să insistăm aici. Ea
formează capitole speciale mai ales în dreptul civil.
 Persoana juridică prezintă un subiect de drept cu o largă arie de răspândire
în circuitul juridic. Regiile autonome, companiile, societăţile comerciale,
instituţiile (învăţământ, ştiinţă, cultură, sănătate), organizaţiile cooperatiste,
sindicatele, organizaţiile de tineret, uniunile de creaţie, asociaţiile de tot felul,
apar în viaţa economică ca persoane juridice.