Curs de Dogmatică Ortodoxă

Conf. Dr. Vasile Cristescu

ANUL IV - sem I

Hristologia. Pregătirea omenirii în vederea venirii Mântuitorului

Ideea care accentueazaă necesitatea raă scumpaă raă rii omului caă zut îîn paă cat este
prezentataă îîn îîntreaga îînvaă tțaăturaă hristologicaă . Aceastaă activitate a lui Hristos este numitaă "o
nouă creație", iar El este numit "Noul Adam".
Omenirea a fost pregaă titaă pentru venirea Maî ntuitorului Iisus Hristos pe linie dublaă :
1. Prin păgâni sau prin revelație naturală, care este un mod îîn care nu se mai vede
paă strataă claritatea revelatției, Creatorul ajungaî nd a fi confundat cu creatura (ceea ce a dus la
panteism).
2. Altaă linie este cea a poporului ales, pregaă tit prin revelația supranaturală, dataă prin
Moise sț i care reface legaă tura cu faă gaă duintța dataă dupaă caă derea îîn paă cat (Fac. 3,15:
"Dușmănie voi pune între tine și între femeie, între sămânța ta și sămânța ei; aceasta
îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul").
Sf. Maxim Mărturisitorul arataă caă Revelatția supranaturalaă nu are numai scopul de a
manifesta sț i a comunica voia lui Dumnezeu îîn chip supranatural, ci sț i de a reliefa voia lui
Dumnezeu exprimataă prin revelatția naturalaă .

Posibilitatea Întrupării

IÎntruparea este aleasaă , "potrivit sfatului voii Sale", pentru a îmbina iubirea cu dreptatea.
Dumnezeu putea saă maî ntuiascaă pe om sț i altfel dar a voit saă -l îîndrepte din interiorul lui.

Cu privire la cauza Întrupării Fiului lui Dumnezeu, Sfintții Paă rintți vaă d mai multe
motive:
1. Ca să se păstreze calitatea ipostatică de Fiu sț i prin IÎntrupare. Hristos ne aduce îînfierea,
ne face fii față de Tatăl dupaă cum îîntreaga creatție s-a faă cut prin Cuvaî ntul, la fel sț i
raă scumpaă rarea.
2. Un alt doilea motiv este caă Dumnezeu Tatăl a grăit și grăiește prin Cuvântul Său.
3. Un alt motiv este caă Fiul e chipul Tatălui, iar noi suntem refăcuți după Chipul Lui.

Cu privire la timpul Întrupării, Sfintții Paă rintți vaă d mai multe motive:
1. Trebuiau cunoscute timpul, locul venirii lui Hristos
2. Trebuia preferat un vas ales al IÎntrupaă rii.
3. Dumnezeu îîntaî rzie IÎntruparea pentru ca raă ul saă poataă fi smuls din raă daă cini.

Cu privire la firea divină sț i cea umană îîn Iisus Hristos existaă mai multe maă rturii
scripturistice:
 Ps. 2,7: "Fiul Meu ești Tu; Eu astăzi te-am născut!".
Mih. 5,1: "și tu, Betleeme Efrata, deși ești mic între miile lui Iuda, din tine va ieși
Stăpânitor peste Israel, iar obârșia Lui este dintru început, din zilele veșniciei".
Fc. 3,15; Is. 11,1: "O mlădiță va ieși din tulpina lui Iesei și un Lăstar din rădăcinile lui
va da".
Is. 7,14: "Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în
pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuel";

Is. 53,3-10 - Patimile Maî ntuitorului Hristos:

Is 53,3 Disprețuit era și cel din urmă dintre oameni; om al durerilor și cunoscător al
suferinței, unul înaintea căruia să-ți acoperi fața; disprețuit și nebăgat în seamă.
4 Dar El a luat asupră-și durerile noastre și cu suferințele noastre S-a împovărat. Şi
noi îl socoteam pedepsit, bătut și chinuit de Dumnezeu,
5 Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre și zdrobit pentru fărădelegile
noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră și prin rănile Lui noi toți ne-am
vindecat.
6 Toți umblam rătăciți ca niște oi, fiecare pe calea noastră, și Domnul a făcut să
cadă asupra Lui fărădelegile noastre ale tuturor.
7 Chinuit a fost, dar S-a supus și nu și-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere
s-a adus și ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, așa nu și-a deschis gura
Sa.
8 Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat și neamul Lui cine îl va spune? Că s-a
luat de pe pământ viața Lui! Pentru fărădelegile poporului Meu a fost adus spre
moarte.
9 Mormântul Lui a fost pus lângă cei fără de lege și cu cei făcători de rele, după
moartea Lui, cu toate că nu săvârșise nici o nedreptate și nici înșelăciune nu fusese
în gura Lui.
10 Dar a fost voia Domnului să-L zdrobească prin suferință. Şi fiindcă și-a dat viața ca
jertfă pentru păcat, va vedea pe urmașii Săi, își va lungi viața și lucrul Domnului în mâna
Lui va propăși.

Există profeții cu privire la Sine Însuși:

Hristos Se numesț te pe Sine Fiu al lui Dumnezeu. Lucrul acesta se arataă îîn multe locuri
scripturistice:
bib:Io.3,17 Caă ci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Saă u îîn lume ca saă judece lumea, ci ca saă se
maî ntuiascaă , prin El, lumea.
bib:Io.5,17 Dar Iisus le-a raă spuns: Tataă l Meu paî naă acum lucreazaă ; sț i Eu lucrez.
bib:Io.10,30 Iar Eu sț i Tataă l Meu una suntem.
bib:Io.20,31 Iar acestea s-au scris, ca saă credetți caă Iisus este Hristosul, Fiul lui
Dumnezeu, sț i crezaî nd, saă avetți viatțaă îîn numele Lui.
bib:1Tim.3,16 Sț i cu adevaă rat, mare este taina dreptei credintțe: Dumnezeu S-a araă tat îîn
trup, S-a îîndreptat îîn Duhul, a fost vaă zut de îîngeri, S-a propovaă duit îîntre neamuri, a fost
crezut îîn lume, S-a îînaă ltțat îîntru slavaă .

IÎn Sfaî nta Traditție se vorbesț te îîn Crez (despre cele douaă firi).
 La fel sț i multți Paă rintți Bisericesț ti vorbesc despre Maî ntuitorul Hristos îîn cele 2 firi: Sfaî ntul
Macarie, Sf. Chiril al Alexandriei, etc.

Unirea ipostatică

Iisus Hristos este Dumnezeu adevaă rat sț i om adevaă rat. IÎn persoana Lui, Dumnezeu se
unesț te cu firea omeneascaă , astfel unirea ipostaticaă este unirea ipostasului Fiului lui
Dumnezeu cu natura umanaă îîn aceeasț i persoanaă . Cel ce poartaă natura umanaă este Cuvaî ntul
lui Dumnezeu.
Dogma despre unirea ipostaticaă a fost formulataă la Sinodul al III-lea Ecumenic, avaî nd
aprobarea celor 12 anatematisme ale Sf. Chiril al Alexandriei. La Sinodele IV sț i VI
Ecumenice ea a fost dezvoltataă sț i precizataă , sț i s-a araă tat caă îîn Iisus Hristos sunt douaă firi cu
douaă vointțe sț i douaă lucraă ri corespunzaă toare. Persoana care raă maî ne singurul subiect
neîîmpaă rtțit al acestor firi e Dumnezeu Cuvaî ntul. Modul unirii este afirmat la Sinodul IV de la
Calcedon: "neîmpărțit, nedespărțit, neamestecat, neschimbat". Acest mod este araă tat ca
o îîntrepaă trundere sau perihorezaă .
IÎmpotriva nestorianismului s-a araă tat caă unirea firilor s-a făcut în mod neîmpărțit și
nedespărțit.
IÎn argumentele contra monofizitismului s-a araă tat unirea în mod neschimbat și
neamestecat. Prin aceastaă unire Dumnezeu devine om sț i firea umanaă este îîndumnezeitaă .
Integritatea firilor se arataă îîn faptul caă lui Hristos, ca Dumnezeu I se atribuie îînsusț iri
omenesț ti sț i ca om - îînsusț iri dumnezeiesț ti.
Unirea ipostatică are o însemnătate deosebită deoarece dacă firile nu rămân unite
în veci se pierde și mântuirea obiectivă. Unirea ipostaticaă implicaă o serie de consecintțe
prin care se evidentțiazaă sț i mai mult rolul IÎntrupaă rii Cuvaî ntului sț i procesul de transformare
a firii umane îîn viatța lui Hristos.

Consecințele unirii ipostatice sunt urmaă toarele:

1. Comunicarea însușirilor. Datoritaă faptului caă îîn Hristos existaă cele douaă firi unite
dupaă modul definitției de la Calcedon, îîn singurul ipostas al Lui, are loc o comunicare reală
între cele două firi. Firile sunt mentținute fără vreo modificare sț i prin comunicarea lor reală
se evitaă totodataă separarea lor. Dacaă n-ar exista aceastaă comunicare Persoana divinaă a
Maî ntuitorului Hristos nu s-ar manifesta îîn îîntreaga lui unitate. Pe de altaă parte, nu s-ar mai
explica nici Întruparea Cuvântului, nici îndumnezeirea omului, nu ar fi posibil un dialog direct
al lui Dumnezeu Cuvântul cu oamenii.
Sf. Scripturaă vorbesț te de faptul caă Iisus Hristos a caî sț tigat Biserica cu propriul Saă u saî nge
(F.A. 20, 28: "Drept aceea, luați aminte de voi înșivă și de toată turma, întru care Duhul
Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstrați Biserica lui Dumnezeu, pe care a câștigat-o
cu însuși sângele Său"). Realitatea IÎntrupaă rii Fiului lui Dumnezeu faă raă de paă cat este
araă tataă îîn multe locuri. Prin moartea Lui a venit îîmpaă carea cu Tataă l (Rom. 5,10: "Căci dacă,
pe când eram vrăjmași, ne-am împăcat cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu atât
mai mult, împăcați fiind, ne vom mântui prin viața Lui").
 Iisus Hristos este Cel ce S-a coboraî t din cer (In. 3, 13: "Şi nimeni nu s-a suit în cer, decât
Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer") sț i va judeca viii sț i mortții.
Caî nd vorbesț te despre comunicarea îînsusț irilor celor 2 Firi îîn Persoana lui Hristos, Sf.
Maxim Mărturisitorul se exprimaă astfel: "Nici o fire din cele caă rora le era ipostas nu era
activataă îîn chip despaă rtțit de cealaltaă . Prin fiecare faă cea evidentaă pe cealaltaă . Fiind cu
adevaă rat sț i una sț i alta, ca Dumnezeu misț ca umanitatea, iar ca om descoperea dumnezeirea
proprie" (Răspunsuri către Talasie).
Comunicarea este o îînsusț ire realaă de calitaă tți sț i lucraă ri prin care subiectul comun al celor
douaă firi îîmpaă rtaă sț esț te firii omenesț ti pe cele dumnezeiesț ti sț i îîsți îînsusț esț te pe cele ale firii
omenesț ti. De aceea, lucraă rile lui Hristos sunt îîn acelasț i timp omenesț ti sț i dumnezeiesț ti
(teandrice). Dumnezeirea este prezentaă îîn paă timirea omeneascaă , iar umanitatea e prezentaă
îîn îîndumnezeire.
Leonțiu de Bizanț accentueazaă faptul caă prin comunicarea îînsusț irilor firile raă maî n ceea
ce sunt, nu sunt desfiintțate. "Noi potrivit Scripturilor sț i vederilor primite de la Paă rintți
(theoria), adeseori araă taă m îîntregul prin parte sț i folosim numele paă rtților pentru îîntreg
numind pe Dumnezeu Cuvaî ntul, Fiul Omului sț i maă rturisind caă Domnul Slavei a fost
raă stignit. Dar pentru aceasta nu desfiintțaăm prin comunicarea îînsusț irilor ratțiunea proprie a
fiecaă rei îînsusț iri" (Împotriva lui Nestorie).
Comunicarea îînsusț irilor îînseamnaă nu numai o atribuire nominalaă a îînsusț irilor sț i
lucraă rilor omenesț ti lui Hristos ca Dumnezeu, ci imprimarea realaă a îînsusț irilor sț i lucraă rilor
omenesț ti de caă tre cele dumnezeiesț ti sț i invers. În definiția Sinodului V Ecumenic,
expresiile cu privire la conlucrarea celor douaă firi sunt folosite astfel: "Şi precum Prea
Sfântul și neprihănitul Lui trup însuflețit și îndumnezeit fiind nu a fost desființat, ci a rămas în
definiția și rațiunea Lui, așa și voia Lui omenească îndumnezeită nu a fost desființată, ci mai
degrabă s-a păstrat, cum zice Grigorie Teologul".

2. Îndumnezeirea firii omenești în persoana lui Hristos. Firea omeneascaă a lui

Hristos a fost ridicataă la cel mai îînalt grad de îîndumnezeire (desaă vaî rsț ire), faă raă saă -sț i piardaă
calitatea proprie (Sinodul VI Ecumenic). IÎndumnezeirea firii omenesț ti îînseamnaă
desăvârșirea acestei firi în limitele ei nefiind vorba de schimbarea naturii. Cunoasț terea lui
Hristos ca om este scutitaă de erori, dar nu devine atotștiință divină. Ea crește și se dezvoltă
(Lc.2,52: "Şi Iisus sporea cu înțelepciunea și cu vârsta și cu harul la Dumnezeu și la
oameni").

3. Lipsa păcatului, în persoana Mântuitorului Hristos. Paă catul este îînchiderea omului
fatțaă de Dumnezeu sț i îîn acelasț i timp fatțaă de semeni. El implicaă sț i o slaă bire a caracterului
personal al omului caă ci "prin păcat persoana umană se scufundă în propria ei natură". IÎn
Hristos nu poate exista paă catul pentru caă firea Lui umanaă nu existaă ca o persoanaă
despaă rtțitaă de ipostasul Cuvaî ntului, ci este îîndumnezeitaă prin IÎntrupare.
Pe de altaă parte, umanitatea lui Hristos este deschisaă Sf. Duh. Lipsa de paă cat din sfera
vointței sț i actțiunii corespunde lipsei de erori îîn planul cunoasț terii. IÎn cunoasț tere se poate
vorbi de un progres, dar nu unul moral asț a cum afirma Teodor de Mopsuestia, afirmatție
condamnataă la Sinodul V Ecumenic.
Sf. Scripturaă maă rturisesț te lipsa de paă cat a Maî ntuitorului numindu-L "Sfaî nt" (Lc. 1,35: "Şi
răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui
Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui
Dumnezeu se va chema" sț i In. 8,46: "Cine dintre voi Mă vădește de păcat ?").
IÎn Sf. Scripturaă se arataă slaă biciunile firii omenesț ti ale lui Hristos dar nu este vorba de
patimile reprosț abile sț i paă caă toase, ci doar de cele ireprosț abile sț i curate. Hristos a primit
suferintța din iubire pentru oameni sț i prin atotputernicia Sa S-a folosit de ea pentru
maî ntuirea omului. Cu toataă maă rimea suferintței, Hristos nu se lasaă doboraî t de ea, ci o
îînvinge.

4. Lui Hristos I se cuvine o singură adorare atât după divinitate cât și după
umanitate. I se cuvine închinare, una singură, ca lui Dumnezeu, pentru că închinarea se
adresează persoanei iar persoana lui Hristos este una, adicaă Fiul lui Dumnezeu îîntrupat, lui I
s-a îînchinat ca lui Dumnezeu sț i Toma (Ioan 20,28: "Domnul meu și Dumnezeul meu!").
Dacă lui Hristos I s-ar da mai multe închinări, ar fi împărțit în mai multe persoane.
Sfaî nta Scripturaă vorbesț te de aceasta araă taî nd caă Dumnezeu L-a preaîînaă ltțat pe El: "Pentru
aceea, și Dumnezeu L-a preaînălțat și I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de
orice nume; Ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cerești și al
celor pământești și al celor de dedesubt" (Filipeni 2, 9-10) sț i "Ca toți să cinstească pe
Fiul, precum cinstesc pe Tatăl" (Ioan 5,23).
Sfântul Atanasie cel Mare spune îîn acest sens : "Noi nu adoraă m trupul despaă rtțindu-l de
Cuvaî nt, nici voind saă adoraă m Cuvaî ntul nu-l despaă rtțim de trup. Cine este faă raă de minte ca saă
zicaă Domnului: "Iesț i din trupul Taă u ca saă te ador" ? (I Cuvântare împotriva arienilor)".
IÎn acelasț i sens se exprimaă sț i Leontiu de Bizanț: "Dacaă numai îîn parte e Hristosul vostru
Fiul lui Dumnezeu sț i îîn parte e Dumnezeu sț i nu îîntreg, atunci El este o jumaă tate de
Dumnezeu. Dar pentru noi Hristos Cel Unul e îînchinat îîntreg ca Dumnezeu" (Împotriva lui
Nestorie).

5. Fecioara Maria este Născătoare de Dumnezeu îîntrucaî t din ea S-a naă scut IÎnsusț i Fiul
lui Dumnezeu dupaă firea Sa omeneascaă .
Dovezi scripturistice : Luca 1,35: "Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui
Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui
Dumnezeu se va chema"; Romani 1,3: "Fiul Său născut din sămânța lui David după
trup"; Galateni 4,4: "Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său,
născut din femeie".
A respinge calitatea de Naă scaă toare de Dumnezeu a Fecioarei Maria îînseamnaă a respinge
IÎntruparea Fiului lui Dumnezeu, a nega faptul caă Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu faă cut
Om. IÎn plus nu s-ar mai putea îîntțelege accentuarea pe care o arataă Hristos cu privire la
numirea Sa de Fiu al Omului.
Sfaî ntul Chiril al Alexandriei a luptat îîmpotriva lui Nestorie care afirma existentța a douaă
persoane îîn Hristos, pentru a sublinia faptul caă Hristos este o singuraă persoanaă . De aici
rezultaă caă cea care IÎl nasț te cu adevaă rat este Naă scaă toare de Dumnezeu.
Sf. Grigorie de Nazianz spune caă : "Dacaă cineva nu crede caă Sfaî nta Maria e Naă scaă toare
de Dumnezeu, este despaă rtțit de Dumnezeu". IÎn acelasț i sens Sf. Ioan Damaschin arataă :
"Propovaă duim caă Sfaî nta Fecioaraă e îîn sens propriu sț i real Naă scaă toare de Dumnezeu.
Dumnezeu S-a naă scut din ea nu îîn sensul caă a luat din ea îînceputul existentței, ci Cuvaî ntul
naă scut din veci din Tataă l, faă raă de îînceput cu Tataă l sț i Sfaî ntul Duh, îîn zilele din urmaă pentru
maî ntuirea noastraă S-a îîntrupat din ea. Sfaî nta Fecioaraă n-a naă scut un om, ci Dumnezeu
adevaă rat sț i nu un Dumnezeu simplu, ci Dumnezeu îîntrupat. Pentru aceasta o numim
Naă scaă toare de Dumnezeu" (Despre credința ortodoxă).

CHENOZA

Viatța Maî ntuitorului poate fi îîmpaă rtțitaă îîn douaă staă ri:
1. Una a desț ertaă rii sț i a umilintței;
2. Alta a preamaă ririi.

IÎncepe cu IÎntruparea Maî ntuitorului, dureazaă toataă viatța Lui sț i culmineazaă cu moartea
pe Cruce.
A doua îîncepe dupaă moarte sț i cuprinde coboraî rea la Iad, IÎnvierea, IÎnaă ltțarea sț i sț ederea
de-a dreapta Tataă lui.

Pentru a umple firea omeneascaă de Slava Sa ca Dumnezeu, Hristos a trebuit saă -sț i facaă
proprie aceastaă fire prin IÎntrupare. Aceasta reprezintaă smerirea firii lui Dumnezeu
(Chenoza) de slava Sa dinainte de IÎntrupare (Ioan 17,5: "Şi acum, preaslăvește-Mă Tu,
Părinte, la Tine Însuți, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi
lumea").
Fiul lui Dumnezeu, bogat fiind, a saă raă cit pentru noi pentru ca prin aceasta noi saă ne
îîmbogaă tțim asț a cum arataă Sfaî ntul Apostol Pavel îîn II Corinteni 8,9: "cunoașteți harul
Domnului nostru Iisus Hristos, că El, bogat fiind, pentru voi a sărăcit, ca voi cu
sărăcia Lui să vă îmbogățiți".
Leonțiu de Bizanț consideraă chenoza (coboraî rea Fiului lui Dumnezeu) singurul leac
al bolii noastre: "Prin iconomie, singurul Doctor îîntțelept al sufletelor noastre primind îîn
Sine paă timirile noastre a vindecat boala tuturor".
IÎnfaă tțisț area vietții Maî ntuitorului dupaă cele douaă staă ri are temeiuri îîn Sfaî nta Scripturaă sț i
Sfaî nta Traditție. Viatța lui Hristos descoperitaă îîn Evanghelii este un sț ir de lipsuri sț i
umilintțe (Ioan 1,14: "Şi Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut
slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr"; Evrei 2,10:
"Căci ducând pe mulți fii la mărire, I se cădea Aceluia, pentru Care sunt toate și prin
Care sunt toate, ca să desăvârșească prin pătimire pe Începătorul mântuirii lor").
Locul clasic despre cele douaă staă ri (Filipeni 2, 6-11: "Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a
socotit o știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, Ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob
luând, făcându-Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se ca un om, S-a
smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe cruce.
Pentru aceea, și Dumnezeu L-a preaînălțat și I-a dăruit Lui nume, care este mai
presus de orice nume; Ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor
cerești și al celor pământești și al celor de dedesubt. Şi să mărturisească toată
limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl").
Datoritaă faptului caă era deofiintțaă cu Tataă l, Maî ntuitorul Hristos putea saă se arate cu
toataă maă rirea Sa dumnezeiascaă dar ia chip de rob pentru a ne maî ntui sț i pentru a intra ca
Maî ntuitor îîn maă rirea lui Dumnezeu (Ioan 17,22: "Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am
dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem"). De aceastaă maă rire se îîmpaă rtaă sț esț te
acum sț i firea omeneascaă . Ideea desț ertaă rii ca micsț orare a maă ririi Lui Hristos o îîntaî lnim la
Sfintții Paă rintți.

Sf. Grigorie de Nazianz: "Ceea ce era S-a desț ertat sț i ceea ce nu era a primit".
IÎncercaî nd saă raă spundaă la îîntrebarea: IÎn ce chip Cuvaî ntul lui Dumnezeu nemaă rginit îîn
putere sț i maă rire a devenit subiect al naturii umane?, Sfântul Chiril al Alexandriei arataă
pe baza locurilor din Epistolele Sfaî ntului Apostol Pavel caă golirea nu se referaă la
umanitatea asumataă de Fiul lui Dumnezeu ci la Fiul lui Dumnezeu IÎnsusț i . Tot Sf. Chiril
arataă caă nu firea dumnezeiascaă a devenit paă timitoare, ci persoana acestei firi. Mai arataă
caă paă timirile ce tțin de firea omeneascaă au fost îînsusț ite de Fiul lui Dumnezeu devenit om
dar le-a biruit cu puterea Sa.
Chenoza, dupaă Sf. Chiril, constaă îîn asumarea naturii umane sț i, prin ea, suportarea
durerilor de caă tre Dumnezeu-Cuvaî ntul: "Dar cum a saă raă cit ? prin aceea caă , fiind
Dumnezeu cu firea Sa, S-a faă cut om sț i S-a naă scut trupesț te din saă maî ntța lui Adam" (Sf.
Chiril, Că Dumnezeu este Unul). Chenoza este astfel acea îîmpropriere a îînsusț irilor firii
omenesț ti sț i a saă raă ciei ei, neîîmputținate îînsaă de starea de paă cat.
Sfaî nta Scripturaă , desț i vorbesț te de starea de umilintțaă, arataă mereu caă Hristos este
Dumnezeu adevaă rat sț i lucreazaă ca Dumnezeu adevaă rat. Sinoadele IV sț i VI Ecumenic se
pronuntțaă îîmpotriva unei chenoze radicale, îîntțelegaî nd renuntțarea la îînsusț iri. Chenoza
trebuie explicataă îîn raport cu planul maî ntuirii sț i pe temeiul iubirii lui Dumnezeu fatțaă de
om. Cea mai corectaă îîntțelegere a chenozei existaă îîn formula Sinodului IV de la Calcedon.
"Prin chenozaă credem caă trebuie saă îîntțelegem această împletire a firii dumnezeiești îîn
existentța sț i activitatea sa cu firea omeneascaă , araă taî ndu-le oamenilor îîndumnezeirea nu
altfel decaî t îîn chipul smerit al omului".

EREZIILE HRISTOLOGICE

Prin profunzimea misterului ei hristologia staă alaă turi de dogma Sfintei Treimi, de
îînvaă tțaătura despre creatția din nimic sț i de cea cu privire la prefacerea euharisticaă .
Datoritaă profunzimii sț i importantței ei a polarizat îîn istorie îîntreaga gaî ndire teologicaă . Pe
de altaă parte a staî rnit multe reactții adverse. Asț a au apaă rut ereziile hristologice. Acestea
se referaă la divinitatea, omenitatea sț i unirea ipostaticaă a Maî ntuitorului.

Erezii cu privire la divinitatea Mântuitorului

Au existat eretici care au negat total divinitatea Maî ntuitorului consideraî ndu-L ca un
om simplu. Au apaă rut îîncaă din perioada apostolicaă : Cerint sț i Ebion, combaă tutți de Sfaî ntul
Ioan Evanghelistul.
IÎn secolul al II-lea: Teodor, Carpocrat sț i Artemon, combaă tutți de Tertulian sț i Ipolit.
IÎn secolul al III-lea: Pavel de Samosata, condamnat la Sinodul de la Antiohia din anii
264 sț i 270.
Perioada modernaă – erezia este îîntaî lnitaă la socinieni.
 Arianismul – Pr. Arie din Alexandria – îînvaă tța caă Logosul nu are un suflet omenesc ci a
unit cu El numai un trup neîînsufletțit. El a îînlaă turat expresiile precum "viatța sufleteascaă "
a lui Hristos sț i a crezut caă pe aceastaă cale ar putea saă demonstreze caracterul creat al
Logosului: este tributar filosofiei neoplatonice.

Erezii antitrinitare (patripasiene)

Au plecat de la premiza caă Dumnezeu este Unul nu numai îîn Fiintțaă ci sț i îîn Persoanaă .
Plecaî nd de la afirmatția caă îîn Revelatție se face mentțiunea celor Trei Persoane, au afirmat
caă îîn plan iconomic Dumnezeu, Care este Unul, se manifestaă îîn trei moduri. S-au îîmpaă rtțit
îîn modaliști sț i dinamici. Combaă tutți de Sfaî ntul Irineu, Epifanie, etc.

Erezii cu privire la umanitatea Mântuitorului

Au araă tat caă firea umanaă a Maî ntuitorului este firea divinaă . Sfaî nta Evanghelie arataă
îînsaă realitatea vietții paă maî ntesț ti a lui Hristos îînsaă îîntr-un mod îîn care nu mai existaă
îîndoialaă cu privire la dualitatea trupului sț i a sufletului. Dupaă IÎnviere Hristos vine îîn fatța
ucenicilor: Luca 24,39: "Pipăiți-Mă și vedeți, că Duhul nu are carne și oase". Ioan 1,
14: "Cuvântul S-a făcut trup" ; I Ioan 4,2: "orice duh care mărturisește că Iisus
Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu" ; I Ioan 1, 3-4: "Ce am văzut și am auzit,
vă vestim și vouă, ca și voi să aveți împărtășire cu noi. Iar împărtășirea noastră este
cu Tatăl și cu Fiul Său, Iisus Hristos. Şi acestea noi vi le scriem, ca bucuria noastră
să fie deplină".

Dochetismul – apare la sfaî rsț itul secolului I sț i îînceputul secolului al II-lea ; au apaă rut
ereticii care tăgăduiau realitatea trupului omenesc al lui Hristos și a vieții Lui pământești
sț i faă ceau saă disparaă patimile sț i moartea Lui. Sf. Ignatie Teoforul, îîn Epistola către
Smirneni 2,1 arataă caă Hristos nu a suferit aparent. Punctul de plecare al acestei
îînvaă tțaături gresț ite – scrisorile Sf. Ignatie "scandalul Crucii" (Gal. 5,11: "Dar eu, fraților,
dacă propovăduiesc încă tăierea împrejur, pentru ce mai sunt prigonit? Deci,
sminteala crucii a încetat!"). Dochetismul a fost mai taî rziu combaă tut de Sf. Irineu sț i
Tertulian. Dupaă cum au scos îîn evidentțaă Paă rintții Bisericii, dochetismul, îîn ultimele sale
consecintțe, conduce la anularea patimilor și suferințelor lui Hristos, la devalorizarea
acestora pentru mântuire, la minimalizarea credibilității Sfintei Scripturi și la anihilarea
Euharistiei.

Gnosticismul – este dualist. Afirmă existența spiritului și a materiei socotită rea în

sine. Gnosticii araă tau caă este nedemn pentru Dumnezeu saă se coboare îîn materie. Sectele
gnostice taî rzii, care-I atribuiau lui Hristos atât un trup aparent, fără realitate (Vasilide și
Marcion) sau un trup astral, ceresc (Valentin) au plecat de la dualismul gnostic dupaă care
nu era posibilă o legătură a Logosului cu trupul omenesc.
Pe baza dualismului gnostic au apaă rut conceptțiile gresț ite ale maniheilor sț i
priscilienilor.
 Cele mai vechi maă rturisiri de credintțaă mentționeazaă îînsaă realitatea principalaă a vietții
paă maî ntesț ti a Maî ntuitorului. IÎn acest sens sunt Simbolul Apostolic, Sinodul de la
Calcedon (451) îîl numesț te pe Hristos "Dumnezeu adevaă rat sț i om adevaă rat".

Erezii referitoare la sufletul Mântuitorului

Sunt tributare sistemelor filosofice. Ereziile care au formulat doctrinele contrare
Bisericii au urmat o singuraă cale: Iisus Hristos nu a avut suflet rațional. Apolinarie de
Laodiceea, plecând de la trihotomismul platonic (trup-suflet-duh), a arătat că Logosul
divin a luat un trup uman și un suflet animal. Locul sufletului rațional a fost luat de
Logosul divin. El a crezut caă prin aceasta ar putea saă mentținaă corectaă afirmatția cu privire
la unitatea Persoanei sț i la lipsa de paă cat a lui Hristos. Dupaă ce Apolinarie a fost
anatematizat de sinodul al II-lea Ecumenic (381) sț i de un Sinod roman sub conducerea
Papei Damasus (382).
Sinodul de la Calcedon, a îînvaă tțat cu privire la umanitatea lui Hristos urmaă toarele: El
este desaă vaî rsț it dupaă umanitate, om adevaă rat, care constaă din suflet ratțional sț i trup
asemenea nouaă .
Dovezi scripturistice:
Maî ntuitorul ne spune despre sufletul Saă u omenesc:
"Întristat este sufletul Meu până la moarte" (Mt. 26,38).
"Părinte în mâinile Tale încredințez duhul Meu" (Lc. 23,46).
Caracterul ratțional al sufletului lui Hristos este araă tat îîn rugaă ciunea Maî ntuitorului din
graă dina Ghetsemani: "Părinte, de voiești, treacă de la mine paharul acesta. Dar nu
voia Mea, ci voia Ta să se facă" (Lc. 22,42).
Dovezi patristice:
Sf. Clement Romanul maă rturisesț te ambele paă rtți ale naturii umane a lui Hristos: "Sț i-a
dat trupul pentru trupul nostru sț i sufletul pentru sufletul nostru".
Sf. Ignatie de Antiohia numesț te pe Hristos "om desaă vaî rsț it" (Ep. către Smirneni,
Cap.IV).
Sf. Grigorie de Nyssa…

Erezii cu privire le nașterea din Fecioara Maria

Reprezentate îîn perioada apostolicaă de Cerint, Ebion sț i Carpocrat care afirmau caă
Hristos s-a naă scut din Fecioara Maria pe cale naturalaă .

Erezii cu privire la Unirea Ipostatică

Nestorianismul
Nestorie (Patriarh de Constantinopol – 428) a subliniat caă realitatea celor douaă firi îîn
Persoana Maî ntuitorului, este ataî t de mult accentuataă îîncaî t a ajuns saă spargaă unitatea
persoanei. Fiul Fecioarei Maria este altul decât Fiul lui Dumnezeu; corespunzător celor
două naturi în Hristos, trebuia admise în El două persoane. Ambele sunt legate într-o
unitatea accidentală sau morală; omul Hristos nu este Dumnezeu, ci numai purtător de
Dumnezeu. Întruparea nu înseamnă o însumare a naturii umane, ci numai o locuire a
Logosului în omul Iisus Hristos, așa cum Dumnezeu locuiește în cei drepți.
Predicatele umane: nasț terea, suferintța sț i moartea, sunt afirmate numai pornind de la
omul Hristos.
 Predicatele: creatția, vesț nicia sț i viatța numai de la Logosul divin.
Fecioara Maria nu mai poate fi numitaă Naă scaă toare de Dumnezeu, ci numai naă scaă toare
de om sau de Hristos.
Tendintțele nestoriene au iesț it îîn evidentțaă sț i îîn hrisologia scolasticii timpurii (Abelard,
Petru Lombardul).
Dogma Bisericii cresț tine afirmaă caă Hristos este o persoanaă care a primit prin
IÎntrupare natura umanaă . Natura umană a fost primită în realitatea Persoanei divine.
Sinodul III Ecumenic de la Efes (431) a confirmat cele 12 anatematisme ale
Sfaî ntului Chiril de Alexandria. Contținutul lor este urmaă torul:
- Hristos este îîmpreunaă cu trupul Lui, Unul Singur. Acelasț i este Dumnezeu sț i om
deodataă .
- Dumnezeu Cuvaî ntul este unit cu trupul printr-o legaă turaă interioaraă . Hristos nu este
purtaă tor de Dumnezeu ci Dumnezeu adevaă rat.
- Predicatele dumnezeiesț ti sț i omenesț ti pe care Sfaî nta Scripturaă sț i Sfintții Paă rintți le
atribuie lui Hristos, nu trebuie îîmpaă rtțite la douaă persoane: Hristos omul sț i Hristos
Cuvaî ntul, ci, trebuie atribuite unui singur Hristos. El este Cuvaî ntul dumnezeiesc care a
suferit îîn trup, a fost raă stignit, a murit sț i a îînviat.
Sinodul IV de la Calcedon (451) arataă caă amaî ndouaă naturile lui Hristos se unesc
îîntr-o persoanaă . Termenul de unire ipostaticaă nu a fost folosit decaî t la Sinodul V
Ecumenic de la Constantinopol (553) care l-a folosit fatțaă de îîmpaă rtțirea nestorianaă îîn
douaă persoane sț i fatțaă de tendintța de a le amesteca îîntr-o naturaă : "Dacaă cineva nu
maă rturisesț te caă Cuvaî ntul lui Dumnezeu S-a unit cu trupul îîntr-un ipostas sț i caă datoritaă
acestui fapt nu este decaî t una sț i aceeasț i persoanaă , saă fie anatematizat".

Dovezi scripturistice:
Rom. 9,5: "Ai cărora (israeliți) sunt părinții și din care după trup este Hristos, Cel
ce este peste toate Dumnezeu".
I Cor. 2,8: "Pe care (înțelepciunea de taină) nici unul dintre stăpânitorii acestui
veac n-a cunoscut-o, căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei".

Monofizismul

Arhiepiscopul Eutihie din Constantinopol, îîmpotrivindu-se lui Nestorie a caă zut îîn
cealaltaă extremaă .
Datoritaă îîntțelegerii gresț ite a formulei Sfaî ntului Chiril de Alexandria, Eutihie a afirmat
caă îîn Hristos nu existaă decaî t o singuraă naturaă ; natura umanaă a fost absorbitaă de natura
divinaă .
Sinodul de la Calcedon a definit egalitatea unirii firilor pe baza formulaă rilor Sfaî ntului
Chiril sț i pe cea a Epistolei dogmatice a Papei Leon I caă tre Patriarhul Flavian de
Constantinopol: "Învățăm că Unul și Același Hristos, Fiul lui Dumnezeu este recunoscut în
două naturi neamestecate, neschimbate, neîmpărțite și nedespărțite". IÎn Sfaî nta Scripturaă
Hristos este araă tat ca om adevaă rat sț i Dumnezeu adevaă rat îîn multe locuri: In. 1,14: "Şi
Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a
Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr"; Filip. 2,6: "Care, Dumnezeu fiind în
chip, n-a socotit o știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu".

Monotelismul

Este un monofizism camuflat naă scut din îîncercarea Patriarhului Serghie de

Constantinopol de a-i caî sț tiga pe monofizitți, propunaî ndu-le formula: "În Hristos sunt
două naturi, dar numai o voință – cea dumnezeiască și un singur mod de lucrare". Naturii
omenesț ti îîi este atribuitaă numai semnificatția unui produs faă raă vointțaă îîn maî inile
Logosului divin. Pentru apaă rarea credintței cresț tine Sfaî ntul Sofronie Patriarh de
Ierusalim sț i Sfaî ntul Maxim Maă rturisitorul au afirmat îînvaă tțaătura despre cele douaă vointțe
îîn Hristos. Monotelismul – respins de Sinodul de Lateran (649), sub Papa Martin I sț i
condamnat la Sinodul VI Ecumenic de la Constantinopol: "Potrivit învățăturii Părinților
mărturisim că în Hristos sunt două voințe, două moduri de lucrare, nedespărțite,
neamestecate, neîmpărțite și neschimbate".
IÎn Sfaî nta Scripturaă Hristos a deosebit vointța Sa omeneascaă de vointța divinaă sț i a scos
îîn evidentțaă supunerea vointței omenesț ti fatțaă de cea dumnezeiascaă – Mt. 26,39: "Treacă
de la Mine paharul acesta. Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiești".
Lc. 22, 42: "Nu voia Mea, ci voia Ta să se facă".
In. 6, 38: "M-am coborât din cer, nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui care M-a
trimis pe Mine".
In. 10,18: "Putere am Eu ca să-l pun (sufletul), și putere am iarăși să-l iau.
Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu".
Is. 53,7: "Chinuit a fost, dar S-a supus și nu și-a deschis gura Sa".
Sf. Atanasie cel Mare arataă caă Maî ntuitorul face cunoscutaă aici realitatea celor douaă
vointțe.

Adopțianismul
Apare îîn sec. al VIII-lea îîn Spania. Condamnat la Sinoadele din Spania, Frantța, Italia.
Este un nestorianism taî rziu care arataă caă Iisus Hristos este numai Fiul adoptiv al lui
Dumnezeu Tataă l.

Mântuirea obiectivă

Întreita slujire a Mântuitorului

IÎnvaă tțaătura Bisericii despre Persoana Maî ntuitorului vorbesț te sț i despre lucrarea Lui
maî ntuitoare. IÎn acest sens ea nu desparte activitatea maî ntuitoare de persoana Lui
Hristos.
Din punct de vedere ortodox, opera lui Hristos nu se poate despaă rtți de Persoana Lui,
deoarece activitatea maî ntuitoare este rezultatul lucraă rii lui Hristos sț i numai îîn legaă turaă
directaă cu El ne putem maî ntui.
Opera Maî ntuitorului are trei aspecte sau slujiri: cea de Profet, Arhiereu sț i IÎmpaă rat.
Aceste trei activitaă tți existaă ca laturi ale lucraă rii Sale maî ntuitoare; Iisus Hristos a fost
considerat de la îînceputul Bisericii ca Arhiereu (Evr. 9,11: "Iar Hristos, venind Arhiereu
al bunătăților celor viitoare, a trecut prin cortul cel mai mare și mai desăvârșit, nu
făcut de mână, adică nu din zidirea aceasta"), ca IÎnvaă tțaător sț i ca Profet (In. 5,20: "Că
Tatăl iubește pe Fiul și-I arată toate câte face El și lucruri mai mari decât acestea va
arăta Lui, ca voi să vă mirați") sț i ca IÎmpaă rat (Apoc. 12,10: "Şi am auzit glas mare, în
cer, zicând: Acum s-a făcut mântuirea și puterea și împărăția Dumnezeului nostru
și stăpânirea Hristosului Său"; Mt. 28,18: "Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor,
zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer și pe pământ"). Maî ntuitorul a îîmplinit aceste
demnitaă tți îîn sens propriu la El fiind unite spre deosebire de oameni la care sunt
separate.
IÎn acest sens îîn V.T. ele sunt îîn relatție cu persoane diferite – Is. 42,1-4: "Iată Sluga
Mea pe Care o sprijin, Alesul Meu, întru Care binevoiește sufletul Meu. Pus-am peste
El Duhul Meu și El va propovădui popoarelor legea Mea"; Ps. 109,4: "Tu ești preot în
veac, după rânduiala lui Melchisedec"; Ps. 2,6: "Iar Eu sunt pus Împărat de El peste
Sion"; Ps 2,7: "Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te-am născut!".
IÎn N.T. aceastaă profetție devine realitate. Evanghelisț tii sț i Apostolii vorbesc de lucrarea
maî ntuitoare a lui Hristos prin cele trei demnitaă tți.

Chemarea Profetică
Prin aceasta se îîntțelege activitatea Maî ntuitorului ca IÎnvaă tțaător, prin care descoperaă
adevaă rul religios despre Dumnezeu sț i care confirmaă prin fapte îînvaă tțaătura Sa.
Semnificatția soteriologicaă a chemaă rii profetice se referaă la faptul caă necunoasț terea
religioasaă se datoreazaă urmaă rii paă catului venit îîn lume prin ispita diavolului (Rom. 1,18:
"Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer peste toată fărădelegea și peste
toată nedreptatea oamenilor care țin nedreptatea drept adevăr"). Maî ntuitorul a
venit ca saă zdrobeascaă lucrarea diavolului (I In. 3,8: "Cine săvârșește păcatul este de la
diavolul, pentru că de la început diavolul păcătuiește. Pentru aceasta S-a arătat Fiul
lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului") sț i saă ridice pe oameni din îîntuneric la
luminaă , la adevaă r (In. 8,32: "Şi veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi").
IÎn Sfaî nta Scripturaă existaă trimiteri la aceastaă demnitate (Deut. 18,15: "Prooroc din
mijlocul tău și din frații tăi, ca și mine, îți va ridica Domnul Dumnezeul tău: pe Acela
să-L ascultați").
Hristos se arataă pe Sine ca Lumina lumii (In. 8,12: "Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi
urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții"; In. 18,37: "Eu spre
aceasta M-am născut și pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru
adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu") propovaă duiesț te adevaă rul,
numindu-se Domnul sț i IÎnvaă tțaătorul vostru (In. 13,13: "Voi Mă numiți pe Mine:
Învățătorul și Domnul, și bine ziceți, căci sunt").
Hristos este cel mai mare Profet pentru caă îînvaă tțaătura Lui arataă adevaă ratul drum de
desaă vaî rsț ire al umanitaă tții. IÎn Hristos subiectul îînvaă tțaăturii se identificaă cu obiectul ei.
Orice progres faă cut de omenire îîn directția desaă vaî rsț irii ei spirituale îîl face pe drumul
sț i spre tținta indicataă de Hristos. La revelatția adusaă de Hristos nimeni nu mai poate
adaă uga nimic.

Slujirea arhierească
 Dacaă îîn slujirea de profet activitatea lui Hristos este îîndreptataă spre noi, îîn slujirea de
arhiereu El se aduce jertfaă , iar aceasta este îîndreptataă îîn mod direct spre Tataă l, dar ea
implicaă îînsaă sț i o directție îîndreptataă spre oameni. Sfintții Paă rintți au accentuat ataî t de mult
aspectul jertfei îîncaî t i-au determinat pe unii teologi ortodocsț i saă vadaă îîn ea mai putțin o
directție îîndreptataă spre Dumnezeu, caî t una îîndreptataă spre oameni.
IÎn slujirea arhiereascaă a lui Hristos sunt cuprinse toate suferintțele îîndurate de
Hristos de la IÎntrupare paî naă la moarte sț i îîn mod deosebit moartea pentru oameni sț i
maî ntuirea lor. IÎn centrul slujirii arhieresț ti a lui Hristos este jertfa de raă scumpaă rare a
omului sț i îîmpaă carea lui cu Dumnezeu. Unii teologi îîntțeleg starea de paă cat a omului ca o
dusț maă nie fatțaă de Dumnezeu sț i nu ca o supaă rare a Lui. Ei se bazeazaă pe mai multe texte
cum ar fi cel de la Rom. 5,1: "Deci fiind îndreptați din credință, avem pace cu
Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos" îîn care se afirmaă caă Dumnezeu nu S-ar
îîmpaă ca cu omul, ci îîmpacaă pe om cu Dumnezeu. IÎmpotriva aceste concluzii staă textul de
la Rom. 10,3: "Deoarece, necunoscând dreptatea lui Dumnezeu și căutând să
statornicească dreptatea lor, dreptății lui Dumnezeu ei nu s-au supus" unde se arataă
caă omul se luptaă ca saă -sț i îîntaă reascaă dreptatea lui. Acesta este un lucru care îîl scaî rbesț te
pe Dumnezeu, asț a cum se arataă la Is. 64,6: "Căci toată dreptatea omului este mai
murdară decât orice ură".
Scriptura o numesț te sț i raă utate. Nicolae Cabasila spune îîn acest sens: "Hristos a faă cut
dreptate de la Dumnezeu sț i raă scumpaă rare sț i desfiintțeazaă dusț maă nia îîn trupul Saă u sț i
îîmpacaă pe Dumnezeu cu noi" (Despre viața în Hristos). IÎntțelegerea cea mai cuprinzaă toare
a jertfei lui Hristos este astfel cea care se îîndreaptaă spre Dumnezeu caî t sț i spre oameni.
IÎn V.T., Isaia vorbesț te despre o jertfaă ca sț i caî nd ar fi prezentaă . Ps. 109, 4 ("Tu ești
preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec") scoate îîn evidentțaă arhieria lui Hristos.
Epistola caă tre Evrei vorbesț te cel mai mult despre arhieria lui Hristos. Autorul arataă caă
Hristos a îîmpletit îîn Sine tot ce se cerea de la preotți Evr. 5,1: "orice arhiereu, fiind luat
dintre oameni, este pus pentru oameni".
Ca om, Hristos a fost chemat de Dumnezeu spre arhierie – Evr. 5,5: "Așa și Hristos nu
S-a preaslăvit pe Sine Însuși, ca să Se facă arhiereu"; Evr. 5,9: "Desăvârșindu-Se, s-a
făcut tuturor celor ce-L ascultă pricină de mântuire veșnică"; Preotția lui Hristos este
ridicataă peste preotția leviticaă a V.T., Evr. 7,27: "El nu are nevoie să aducă zilnic jertfe";
Evr. 7, 26: "Un astfel de arhiereu se cuvenea să avem: sfânt, fără de răutate, fără de
pată deosebit de cei păcătoși, și fiind mai presus decât cerurile". La I Cor. 5,7, Sfaî ntul
Apostol Pavel îîl numesț te pe Hristos "Paștile nostru Hristos" Care "S-a jertfit pentru
noi"; Sinodul de la Efes (431) îîmpreunaă cu Sfântul Chiril de Alexandria declaraă :
"Cuvaî ntul care vine de la Dumnezeu a devenit Arhiereul nostru caî nd S-a faă cut trup sț i om
ca sț i noi". Paă rintții au accentuat de la îînceput caă crucea lui Hristos este o jertfaă pentru
paă catele oamenilor. Epistola lui Barnaba arataă îîn acest sens: "El îînsusț i a voit saă se ofere
pentru paă catele noastre, pentru ca ceea ce a fost numai ca chip saă ajungaă la îîmplinire:
jertfa oferitaă pe altar adusaă de Avraam".
Alte aspecte ale jertfei Maî ntuitorului se referaă la:
- Adeverirea misiunii Sale dumnezeiesț ti sț i adeverirea îînvaă tțaăturii Sale;
- Oferirea ca pildaă de umilintțaă, raă bdare sț i lepaă dare de sine;
- Sfintțirea legii noi prin saî ngele Saă u;
- Dovedirea iubirii sale nemaă rginite fatțaă de oameni.
 Demnitatea împărătească
Pentru îîmplinirea operei de maî ntuire trebuia ca pe laî ngaă starea de smerenie a lui
Hristos saă se arate sț i slava divinaă .
Profetul Ieremia IÎl îînfaă tțisț eazaă pe Dumnezeu ca Cel ce judecaă sț i face dreptate (Ier.
23,5: "Voi ridica lui David odraslă dreaptă și va ajunge rege și va domni cu
înțelepciune, va face judecată și dreptate pe pământ").
IÎn N.T. îîngerul IÎl vestesț te pe Mesia ca IÎmpaă rat vesț nic – Lc. 1,33: "Şi va împărăți peste
casa lui Iacov în veci și împărăția Lui nu va avea sfârșit".
Sfaî ntul Apostol Pavel îîl numesț te "Împăratul împăraților și Domnul domnilor" (Tim.
6,15). Maî ntuitorul IÎnsusț i maă rturisesț te despre Sine îîn fatța lui Pilat care IÎl îîntreabaă : "Ești
Tu Împăratul?"; El raă spunde: "Tu spui aceasta" – accentueazaă îînsaă caracterul
supralumesc al îîmpaă raă tției Sale: "Împărăția Mea nu este din lumea aceasta" (In.
18,36).
Demnitatea îîmpaă raă teascaă este exercitataă de Hristos îîn parte îîn viatța paă maî nteascaă ,
apoi deplin dupaă moarte. Pe paă maî nt este araă tataă prin minuni; dupaă moarte prin
coboraî rea la iad sț i IÎnviere. Ea s-a exercitat chiar sț i îîn primirea mortții. Desț i este un act al
arhieriei Sale, moartea lui Hristos sț i modul cum este suportataă ea sț i îînvinsaă , tține de
puterea lui îîmpaă raă teascaă . Aceastaă putere a avut-o Hristos sț i îînainte de IÎnviere.
Cu privire la puterea exercitataă de Hristos asupra sufletelor, aceasta s-a dovedit prin
adevaă rul propovaă duit caî t sț i prin jertfa îîn care se vestea îîmpaă raă tția lui Dumnezeu ca o
îîmpaă raă tție a iubirii. IÎnsaă la puterea deplinaă îîmpaă raă teascaă Hristos este ridicat prin IÎnviere
(Mt. 28,18: "Datu-mi-sa toată puterea, în cer și pe pământ").
Sfîîntul Apostol Pavel se referaă la aceasta caî nd spune: "Pentru aceea, și Dumnezeu L-
a preaînălțat și I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume" (Filip. 2,9).

Aspectele esențiale ale răscumpărării

Aspectul de jertfă al răscumpărării

Caracterul de jertfaă al operei de raă scumpaă rare a lui Hristos constaă nu numai îîn faptul
caă Hristos aduce natura umanaă pe calea desaă vaî rsț irii, ci sț i îîn cel ce se arataă caă suferaă
pentru paă cat. Paă catul este îîn primul raî nd neascultarea omului fatțaă de Dumnezeu. El se
exprimaă îîn realitatea firii umane ca o slaă bire a voii sț i a îîntțelegerii sț i îîn acelasț i timp ca o
cresț tere iratționalaă a patimilor. Maî ntuirea este îînsaă nu numai o refacere a naturii umane
îîn ea îînsaă sț i, ci sț i revenirea omului la ascultarea de Dumnezeu. Prin aceasta se ajunge la
iesț irea din starea de paă cat sț i la participarea la viatța dumnezeiascaă . Ascultarea fatțaă de
Dumnezeu trebuia saă fie permanentaă sț i completaă . Ea îînsaă nu putea fi dataă de om
datoritaă universalitaă tți paă catului straă mosț esc (Rom. 5,12: "De aceea, precum printr-un
om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea, așa și moartea a trecut la toți
oamenii, pentru că toți au păcătuit în el"). Lipsa de ascultare este acum îînvinsaă prin
IÎntruparea Fiului lui Dumnezeu, care ia o naturaă omeneascaă faă raă paă cat îînsaă ia asupra Sa
natura cu efectele neascultaă rii, care face grea chiar ascultarea de Dumnezeu sț i
suportarea mortții. Prin ascultarea lui Hristos se pune îîn evidentțaă maă rirea lui Dumnezeu,
preamaă rirea Lui. Prin faptul caă Iisus Hristos daă lui Dumnezeu o ascultare desaă vaî rsț itaă
atrage sț i pe oameni la ascultare.
IÎnsaă Sfintții Paă rintți merg mai departe îîn îîntțelegerea acestui aspect. Ei arataă caă , dacaă
am raă maî ne numai la aceastaă îîntțelegere, ascultarea lui Hristos ar putea fi interpretataă
doar ca exemplu pentru oameni. Paă catul îînsaă a fost pedepsit prin moarte pentru a se
araă ta caă cel care crede caă poate traă i faă raă Dumnezeu nu pierde numai o parte din viatța
îîntreagaă . Tot Sfintții Paă rintți mai arataă caă destinul omului este moartea. IÎnsaă constitutția lui
cuprinde nu numai acest moment, ci "crucea, mormântul și învierea" (Sf. Maxim
Mărturisitorul). Prin aceasta ei îîntțeleg îîncetarea activitaă tții create a omului sț i primirea
harului necreat prin care omul ajunge saă aibaă un caracter duhovnicesc pentru ca lumea
saă scape de moarte. Paă catul trebuia pedepsit cu moartea pe care a luat-o Hristos. El a
luat firea umanaă de bunaă voie cu slaă biciunile care conduceau spre moarte sț i S-a faă cut
blestem pentru paă cat (Gal. 3,13: "Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii,
făcându-Se pentru noi blestem; pentru că scris este: "Blestemat este tot cel
spânzurat pe lemn").
IÎn acelasț i timp, Hristos merge sț i îîn cealaltaă directție sț i îînainteazaă îîn ea prin smerenie
sț i ascultare ca om, prin care opresț te moartea datorataă paă catului, cu moartea îîn
Dumnezeu, "moartea dătătoare de viață" (Nicolae Cabasila). El îînvinge moartea pentru
caă îîn El comuniunea omului cu Dumnezeu este realizataă îîn mod culminant prin moarte
sț i aceasta implicaă sț i sfintțirea.
Purificarea naturii umane a lui Hristos de ispita oricaă rui egoism sț i suportarea
durerilor sț i ostenelilor care sunt legate de renuntțare primesț te caracterul unei sfintțiri
sau a unei mortți pentru Dumnezeu.
Moartea lui Hristos este astfel o străbatere a drumului de renunțare și de sfințire în
comuniunea cu Tatăl. Dar la aceasta se poate paă trunde prin caracterul de jertfaă curataă pe
care l-a dat Hristos, care imprimaă sț i omului starea de jertfaă , introducaî ndu-l sț i pe el la
Tataă l. (Evr. 9,12: "El a intrat odată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge
de țapi și de viței, ci cu însuși sângele Său, și a dobândit o veșnică răscumpărare").
Prin faptul caă Hristos suferea moartea ca pedeapsaă , luaî nd-o de bunaă voie, face ca
moartea saă nu fie o pedeapsaă simplaă ci sț i o evidentțiere a preamaă ririi lui Dumnezeu.
Ideea caă , prin moarte, Hristos intemeiazaă comuniunea omului cu Dumnezeu, îînvingaî nd
definitiv moartea, a exprimat-o Sf. Chiril al Alexandriei: "Domnul nostru Iisus Hristos
legaî nd ciurda demonilor necuratți sț i vaă rsaî nd saî ngele Saă u pentru noi sț i oferind astfel
moartea sț i nestricaă ciunea, ne face ai Saă i proprii, ca unii ce nu mai traă im viatța noastraă , ci
a Lui. Dacaă nu ar fi murit pentru noi, nu ne-am fi maî ntuit sț i dacaă nu ar fi fost îîntre mortți
nu ar fi scuturat staă paî nirea crudaă a mortții" (Glafire, cartea a III-a).

Hristos a murit cu dreptate pentru lume dar cu dreptate a sț i îînviat personal, pentru
caă dreptatea Lui personalaă a îînviat fatțaă de nedreptatea lumii sț i moartea ca pedeapsaă
pentru nedreptate.

Aspectul ontologic al Răscumpărării

Spre deosebire de aspectul de jertfaă , care reprezintaă directția spre Tataă l, aspectul
ontologic reprezintaă directția spre firea umanaă a Lui. Prin aceasta se arataă caă ascultarea
sț i moartea lui Hristos ridicaă natura umanaă din starea de slaă biciune la nestricaă ciune.
Neascultarea omului de Dumnezeu a implicat îîn natura lui o stare de stricaă ciune care se
terminaă cu moartea. Ascultarea lui Hristos de Dumnezeu sț i moartea Lui ca jertfaă a
produs îîn natura umanaă o desaă vaî rsț ire care merge paî naă la îîndumnezeire. Prin jertfa,
ascultarea sț i moartea lui Hristos au fost eliminate din firea de dupaă caă dere afectele sț i
moartea. Firea este restabilitaă ontologic, fiintțial sț i nu moral. Comuniunea restabilitaă
acum îînseamnaă ataî t firea omeneascaă restabilitaă din egoismul ei caî t sț i iubirea lui
Dumnezeu care se arataă tot acum neîîmpiedicataă îîn vointța lui Dumnezeu de a îîmpodobi
pe om cu darurile Lui.
Sf. Paă rintți explicaă aceasta prin faptul caă cel care se aduce jertfaă lui Dumnezeu se
sfintțesț te, umplaî ndu-se de Duhul Sfaî nt. Ascultarea sț i moartea lui Hristos au avut efectul
de ridicare a firi umane din stricaă ciune sț i moarte, deoarece nu a fost ascultarea sț i
moartea unui om simplu. Prezentța puterii dumnezeiesț ti este cea care daă viatțaă oricaă rei
creaturi. De aceea era necesar ca natura umanaă a lui Hristos saă porneascaă de la lipsa de
paă cat îîn ea sț i saă facaă prezentaă dumnezeirea îîn ea pentru ca vointța saă nu mai fie slaă bitaă
de paă cat. IÎn acest sens viatța lui Hristos apare ca o straă batere treptataă a naturii umane de
caă tre natura divinaă . Aceasta este prima parte a îîndumnezeirii.
La capaă tul acestei faze îîncepe faza a doua a îîndumnezeirii prin care umanitatea lui
Hristos obtține nestricaă ciunea dupaă trup. Prima fazaă a tținut paî naă la moartea lui Hristos
îîn cea de a doua a intrat prin IÎnvierea Lui. Leonțiu de Bizanț scoate îîn relief faptul caă
natura umanaă a lui Hristos nu a fost de la îînceput la fel, ci a fost îîn Hristos o devenire.
Combaă taî nd pe un monofizit, Leontțiu de Bizantț afirmaă caă , îîn cazul îîn care natura umanaă a
lui Hristos a primit nestricaă ciunea îîncaă de la IÎntrupare, nu ar fi trebuit saă traă iascaă pe
paă maî nt ca om, saă paă timeascaă sț i saă îînvieze: "Dacaă cum spui tu îîntrupaî ndu-Se pentru noi a
avut prin aceasta sț i nestricaă ciunea, nu sț tiu de ce a mai petrecut îîn viatțaă, a murit sț i a
îînviat".
Datoritaă faptului caă IÎntruparea este baza celui de al doilea proces, Sf. Paă rintți arataă ca
îîn IÎntrupare este dataă îîn mod potentțial îîntreaga îîndumnezeire a firii umane a lui Hristos
sț i îînceputul maî ntuirii. Iisus Hristos este acum un punct fix neschimbabil prin caă dere îîn
ansamblul uman, iar oamenii se pot ridica din paă cat îîn legaă tura cu El. Leontțiu de Bizantț
ne arataă de fapt motivele pentru care Cuvaî ntul a luat firea noastraă de dupaă caă dere dar
faă raă paă cat. Acestea sunt:
- pentru caă pe firea aceasta a venit saă o maî ntuiascaă , nu pe cea de dinainte de caă dere;
- pentru caă numai asț a este o pildaă de luptaă cu ispita sț i de îîndeplinire a dreptaă tții.
Prin ispitele primite s-a dat prilejul ca afectele saă simtaă staă paî nirea vointței. Hristos a
asumat durerea care este prezentaă îîn afecte. Dupaă cum arataă Sf. Maxim Mărturisitorul,
afectele pot fi de douaă feluri: de plaă cere sț i de durere. Hristos le-a asumat pe cele de
durere. Afectele de durere sunt legate indirect de natura umanaă caă zutaă . Plaă cerea este un
paă cat, deoarece este o preocupare egoistaă sț i o uitare de Dumnezeu. IÎnsaă Dumnezeu, care
a vrut maî ntuirea omului, a saă dit îîn plaă cere contrariul ei – durerea, ca pe o oprire sț i o
pedepsire a ei.
Omul se aflaă îîn fatța aceste situatții: îîndreptaî ndu-se spre plaă cere fuge de durere.
Plaă cerea nasț te îînsaă o nouaă durere, ultima fiind moartea. Hristos a avut îîn natura Lui
umanaă numai durerea. Naă scaî ndu-Se din lucrarea Sfaî ntului Duh asupra Fecioarei Maria,
îîn firea Lui nu a paă truns plaă cerea. Hristos îînsaă a luat de bunaă voie durerea firii caă zute sț i
moartea care este o consecintțaă a durerii. Deoarece durerea e laă sataă spre pedeapsa firii
care a primit plaă cerea, Hristos a suferit prin aceastaă durere nediluataă de plaă cere sț i
pedeapsa îîn firea Sa umanaă , pentru ca aceasta saă se îîntaă reascaă prin raă bdare, paî naă la
capaă t, îîmpotriva paă catului.
Rezistentța lui Hristos ca om îîn toate durerile a îîntaă rit firea umanaă , conducaî nd la
dominarea spiritului asupra ei. Prin aceasta, El a scos sț i durerea din fire sț i a dus firea
spre nepaă timire. Dar aceasta I-a venit Lui numai dupaă suportarea supremei dureri –
moartea. De acest proces este legataă sț i IÎnvierea lui Hristos care este o îîncoronare sau o
îîndumnezeire a firii umane a lui Hristos. Moartea lui Hristos este trecere spre îînviere,
mijlocul suprem prin care firea îîsți arataă curaă tțenia, taă ria sț i aversiunea îîmpotriva
paă catului. Prin aceastaă moarte, firea osaî ndesț te paă catul de care s-a despaă rtțit. Sf. Maxim
arataă caă Dumnezeu osaî ndesț te, prin ea, paă catul sț i elibereazaă firea.

Aspectul recapitulativ al Răscumpărării

Opera raă scumpaă raă toare a lui Hristos are sț i o directție îîndreptataă spre oameni. Acesta
este araă tataă prin faptul caă Hristos se aduce pentru noi jertfaă Tataă lui sț i îîndumnezeiesț te
firea Sa umanaă . IÎnvaă tțaătura despre recapitulare este îîntaî lnitaă la Sf. Irineu de Lyon. El
vorbesț te despre aspectul recapitulaă rii virtuale prin care Hristos ne cuprinde îîntr-un fel
tainic chiar îînainte de a ne atrage prin credintțaă îîn procesul maî ntuirii. Prin jertfa Sa ca
om sț i îîndumnezeirea firii Sale umane, noi totți am fost adusț i îîn mod virtual jertfaă sț i
îîndumnezeitți. Aceasta o arataă Epistola caă tre Efeseni 2, 6: "Şi împreună cu El ne-a sculat
și împreună ne-a așezat întru ceruri, în Hristos Iisus". Hristos ne cuprinde îîntr-un
mod cu totul deosebit. Caî ntaă rile Bisericesț ti arataă caă orice act al lui Hristos este un act îîn
care totți suntem inclusț i. Prin aceasta El se deosebesț te îîn lucrarea Lui de lucrarea
celorlaltți oameni.
Astfel, îîn Mineiul din Decembrie, 13, caî nt. 4, Canonul 2, se arataă caă Fiul lui Dumnezeu,
îîn momentul îîn care se îîntrupeazaă , "pe mine, omul, mă îndumnezeiește". Sau "pe noi ne-a
îndumnezeit duhovnicește întru Sine" (Triod, caî nt.7).
Hristos spune caă tre Sf. Ioan Botezaă torul: "Botează-Mă pe Mine, și întru Mine se vor
curăța greșelile oamenilor" (Mineiul 4 Ian.).
Din multele taă lmaă ciri ale raă stignirii sț i IÎnvierii lui Hristos putem da ca exemplu pe cea
din Octoih Gl.8, Caî nt.6: "Pe Mesia Cel singur drept în mijlocul tâlharilor celor fărădelege
spânzurându-Se împreună cu Sine a înălțat pe toți". "Ieri m-am îngropat cu Tine
Hristoase, astăzi mă scol împreună cu Tine".
Maî ntuirea noastraă personalaă este îînsusț irea, prin vointțaă, a ceea ce este prezent îîn El.

Modelul recapitulării lui Adam cel Nou

IÎn ansamblul umanitaă tții, Hristos detține pozitția unui nou Adam, care ne cuprinde pe
totți dupaă cum ne-a cuprins sț i Adam cel vechi. El este îînsaă acum un izvor prin care
primim viatțaă nouaă iar noi dobaî ndim adevaă rata noastraă viatțaă numai prin El (Rom. 5,19:
"Căci precum prin neascultarea unui om s-au făcut păcătoși cei mulți, tot așa prin
ascultarea Unuia se vor face drepți cei mulți".
Sf. Grigorie Palama: "Sț i asț a saă fie cu adevaă rat Adam nou sț i saă raă maî naă cu adevaă rat
nou sț i puternic neîînvechindu-se nicidecum sț i pe Adam cel vechi saă -l rezideascaă îîn Sine,
sț i saă -L paă streze pururea nou".
 Ataî ta timp caî t din Adam cel vechi primim existentța indirect, prin Adam cel nou
primim existentța îîn mod direct.
El este Adam cel nou pentru caă este Fiul lui Dumnezeu sț i omul cel dintaî i, anterior lui
Adam sț i de la care sț i-a primit Adam existentțaă.

Iisus Hristos – centrul umanității

Umanitatea lui Hristos este focarul din care iradiazaă spre oameni infinitatea vietții
divine, ataî t caî t pot ei primi. Prin aceasta, El este centrul umanitaă tții. Umanitatea Lui este
umanitatea ipostasului divin sț i El sț i-o poate da tuturor, ca un Dumnezeu, faă raă saă îînceteze
de a fi a Lui. Astfel, prin IÎntruparea, viatța sț i patimile Sale, Hristos trimite spre oameni
iubirea Sa compaă timitoare. Ea s-a faă cut araă tataă prin IÎntrupare dar flacaă ra ei se face tot
mai puternicaă prin viatța sț i patimile Sale, iar dupaă îînviere nu mai este îîngraă ditaă de
slaă biciunile trupului. Prin aceasta, Hristos a vietțuit sț i a paă timit sț i cu fatța caă tre oameni,
nu numai caă tre Dumnezeu, proces îîn care este implicataă sț i natura Sa umanaă . Aceastaă
iubire este o manifestare a unei legaă turi ontologice mai adaî nci care staă îîntre Hristos sț i
oameni, îînainte de IÎntrupare. Prin îîntrupare, moarte sț i îînviere, natura umanaă a lui
Hristos devine un vas comunicant al energiilor lui Dumnezeu caă tre oameni.

Legătura dintre Hristos și oameni

Sensul unitaă tții dintre Hristos sț i oameni este acela caă oamenii sunt cuprinsț i îîn Hristos
îîntr-un mod relatțional care nu-i anuleazaă ca persoane proprii sț i prin care el se simte
legat de noi. Prin patimile sț i moartea Sa ne-a scos din blestem sț i ne-a îîndumnezeit (Gal.
3,13: "Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se pentru noi blestem;
pentru că scris este: "Blestemat este tot cel spânzurat pe lemn"). Prin jertfa adusaă
Tataă lui sț i prin îîndumnezeirea umanitaă tții Sale, Hristos a faă cut posibil oamenilor usț or de
auzit chemarea Sa pentru a ajunge la îîmpaă rtaă sț irea cu El.

Dumnezeu Sfințitorul
Concepția ortodoxă despre har

IÎ nvaă tț aă tura ortodoxaă nu concepe Darul ca pe un bun îî n sine, detasț abil de

Dumnezeu. Ca dovadaă , este faptul caă ea alterneazaă afirmatț ia caă maî ntuirea se
dobaî ndesț te prin har cu cea caă "omul dobaî ndesț te maî ntuirea îîn comuniune cu Hristos
sau prin Duhul Sfaî nt". IÎ n privintț a harului, trebuie accentuataă calitatea lui de putere
inepuizabilaă care vine din dumnezeirea lui Hristos sț i se saă laă sț luiesț te îîn umanitatea
Lui. El deschide astfel o perspectivaă de luminaă sț i-l deschide pe om spre comuniunea
cu Hristos sț i Sfaî nta Treime. Harul este o fereastraă spre Dumnezeu ca Persoanaă , fiind astfel
comuniunea cu Hristos îîn Duhul Sfaî nt. Pentru a îîntțelege prezentța persoanei lui Hristos
îîn lucrarea harului, care ne este dataă prin Duhul Sfaî nt, este folositaă analogia relatț iilor
dintre persoanele umane. Caî nd o persoanaă are o influentaă pozitivaă asupra alteia,
influentț a ei nu raă maî ne o simplaă lucrare exterioaraă ci se imprimaă îîn fiintț a ei ca o
putere exercitataă neîîntrerupt de ea îînsaă sț i sț i pe care cealaltaă o poate actualiza caî nd
voiesț te.
H a r u l D u h l u i S f aî n t i m p r i m a t c a p u t e r î n f i n tț a o m u l i e s t e s i m tț i d e l c a p r e z n tț aă sț i c a l u c r a e a L u i . E x i s t aă d o u aă f o r m e d e p r e z n tț aă h a r u l i î n o m :
 - imprimare în el ca puter ;
- p r e z n tț aă s i m tț i aă c a l u c r a e , p r i m t aă p r i n v o i n tț a o m u l i .
H a r u l , c a e n r g i e n e c r e a t ă , i z v o r aă sț t e d i n f i n tț a d i v n aă d a r n u s e s e p a r ă d e a f i n d o l u c r a e a c e l o r 3 p e r s o a n e d i v n e sț i o d o v a d ă a p r e z n tț e i l o r . IÎ n v aă tț u r a c e a s t a sț i - a t i n s c e a m a i c l a r ă e x p r e s i e î n f o r m u l a r e a S f â n t u l i G r i g o r i e P a l m a " H a r u l e s t e o e n r g i e n e c r e a t ă i z v o r aî t ă d i n f i n tț a d u m n e z i a s c aă c e l o r t r e i p o s t a s u r i sț i n e d s p aă r tț i aă d e l e " .
en rg ia — lu cra e.
ÎI n d i s p u t a c u V a r l a m , A c h i n d i n sț i N e c h i f o r G r e g o r a s , S f . G r i g o r e P a l m a a c e n t u e a z ă , p e b a z d o v e z i l o r p a t r i s t i c e , r e a l i t a e a c aă , î n h a r , e s t e p r e z n t aă î n s aă ț i p e r s o a n c a r e î l s ăa v î r sț e t e , d a r h a r u l s e d i s t i n g e d e f i n tț a e i : " D e o s e b i r e a a c e a s t a p r o v i n e d e a c o l c aă c e i c e s e î m p aă r t aă sț e c d e h a r u i l e î n d u mn e z i t o a r e a l e D u h l u i n u s e î m p aă r t aă sț e c sț i d e f i n tț aă " . A t a n s i e c e l M a r e z i c e c aă n u f i n tț a l u i D u m n e z u o v aă d s f i n tț i , c i s l a v L u i c a sț i a p o s t o l i p e m u n t e . L a f e l g r aă i e sț t e D a m s c h i n c a r e o n u m e sț t e " r a z ă n a t u r a l ă a d u m n e z i r i " sț i c a r e o c aî n t aă z i c aî n d c aă a u v aă z u t - o c e i c e s - a u u r c a t î m p r e u n aă c u I i s u p e m u n t e p r i n t r - o p u t e r d u h o v n i c e a s c aă sț i n e g r aă i t aă . A u z i - l a c u m p e A p o s t o l z i c aî n d : "În Iisu s
locu ieș te to a tă du mn ezei re a plin ir ii tru peș ti " ( Co l. 2,9 ) iar din pl inire a
lui, s pune ucenicul iubit "noi toți am luat" (Ioan 1, 16 ). Dar sț i prin Ioil a
spus Dumnezeu "vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul" (Ioil 3,1). Sț i cum
nu este necreat ceea ce se varsaă îîn Duhul afaraă doar dacaă nu este sț i Duhul
creat? Vasile cel Mare zice caă "a vaă rsat Dumnezeu, n-a creat, a daă ruit n-a
creat ", iar Paă rintele Gură de Aur graă iesț te "Nu Dumnezeu, ci harul se
varsaă ". Iataă maă rturii caă harul este necreat " (Apologia mai extinsă). Despre
posibilitatea vederii sau primirii acestui har vorbesț te tot Sf. Grigorie
Palama araă taî nd caă "cuviosț ii baă rbatț i caî nd se îînvrednicesc de îîmpaă rtaă sț irea
îîndumnezeitoare a Sfaî ntului Duh atunci vaă d îînsusț i vesț maî ntul dumnezeirii
îînaintea lor fiind umplutaă de slavaă sț i de straă lucirea nespus de frumoasaă ce
izvoraă sț te din Cuvaî ntul s-a umplut de slavaă ".
Caă ci slava pe care a dat-o Tataă l Lui a dat-o sț i El celor ce ascultaă de El, cum
spune cuvaî ntul evangheliei: "Şi a voit să fie aceștia cu El și să vadă slava
Lui" (Ioan 17, 22-24).
IÎn tr eb a r e p e ca r e sț i- o pu n e S fâ n tu l G r ig o re s t e cu m s - ar pu t ea în s aă în ta mp l a c e a st ru p esț t od at ă c e n u ma i e st p re z n t ru p e sțt d u p aă în aăl tț r ea l ce r ? S e în ta mp l aă d ec i în o r ic e a z, sp i r tu al .
To t S f aîn tu l G rig o r e a r t aă c s en u l v ed r i h aru l i n e cr at sți p rin a c e s t a ved ri lui D mnez u poate fi pr vit în dou aă directț i:
- una prin care dob aîndim pe Dumnez u sți-L ved m prin luminare d la E ;
- îlcunoasțtem iînțlegmp Dunez .
Cunoasțter a re un î tțel s dubl dup aă cum ar tă Sf. Va sile c l Mare: "A cu n o a sț t e p e D u mn e z u a r e mu l t e în tț e l s u r i . D e f a p t s p u n e m sț i n o i c aă cu n o a sț t e m aă re tț ia lu i Du mn e z u , p u te r a , în te l p c iu n e a, bu n aă t e a , p ro v id en tț a Lu i, d a r n u sț i f in tța Lu i. L u cr aă i l e u i Du mn e z u s n t v ar i t e , f i n tța în s aă e st si mp l aă. N o i z c em că u n o a ș t em p e D u mn e z u n o s t r u d i n l u c ră i l e d u mn e z i e ș t i , d e f i n ț a L u i î n să n u n e p u t e m a p r o p i a " . C a e n r g i e s f i n tț i o a r e h a r u l a r e d u p ă î n v ă ț t u r a c r e ș t i n ă c a l i t a e a d e a pu n e p o m în leg ă tu ra n emi jlo ci tă cu D mn ez u sp re d o seb ir e d c ei ca re ap ărau învă ț tu ra desp re ha ru l crea t și după ca re o mu l est lă sa t in gu r c o puter imp e rso n a lă ș i p u să la d isp o zi ț a lu i. C a en rg i e c a re sf in tțe s , h a ru l e st a l Du h lu i S fâ n t că i e l d esă vâ r șe t via ț no a s tră sp ir t u a lă . E l d ev in e ma i n ti m "n o uă " acoperindu-se c subiectul nostru încât "ved m prin el și ucrăm p in el" (Los ky).
"C h ip u l D h u i Sfâ n t - m u lț i ea sf n ț il o r "
P r i n l u c r a r e a h a r u l u i , S f aî n t u l D u h u n e sț t e p e o m î n m o d f u n d a m e n t a l c u H r i s t o s ț i - l î n z e s t r e a z ă c u n i sț t e p u t e r i c a r e - l r i d c aă d e a s u p r a p u t e r i l o r s t r i c t e a l e n a t u r i l u i . D a r n o i p r i m h a r u l s t aî n d î n s t r aî n s aă l e g aă t u r aă c u H r i s t o s C e l î n v i a t .
S fâ n tu l S ime o n ro ag ă p e H ri sto s aă n u -i re t ag ă ac e s t h a r: "H r is to as e a l m eu c ar e m-a i u mp lu t d e Du h l Taă u d mn e z i es c , d aă ru i esț t p aîn ă la sf aî rsț i t f aăr et r ag er , ro b u l i T aă u , î n î n t r e g i m e h a r u l T aă u " .
H a r u l e s t e o s t a r e c o n t i n u aă , o p r e z n tț aă c o n t i n u aă sț i a c t i v aă l u i H r i s t o s . E l s e m a i n u me sț t sț i " a l I u i H r i s t o s " sț i e fo l s e c a l t e r n a t iv e xp r e s i l e ' su n t em î n h a r s au D u h p r in c o m u n i n e a cu H r i s t o s " , s a u s u n t e m în H r i s t o s p r i n îm p aă r t sț i r e a d e D u h l S f aî n t . N u s e p o a t e s p u n e c a i n t r aă m î n c o m u n i u n e c u H r i s t o s ț i a p o i p r i m h a r d eo ar c e op era lu i H risto sți a D uh l i S faîn t sun t in sep ar b ile sți e p trec d eo ată. H a r u l ș i d a r u i l e p e c a r e l e a d u c e s u n t b u n r i l e c u p r i n s e î n a t u r a î n d u m n e z i t ă a l u i H r i s t o s c a r e s u n t î n i t e r i o ru l n o s t r u p r i n D u h l S f â n t .
S f â n t u l S i m e o n N o u l T e o l g s p u n e c aă " d a c ă F i u l e s t e u sț a c a r e d u c e l a T a t ă l , S f aî n t u l D u h e s t e c h e i a c a r e d e s c h i d e a c e a s t a u sț aă " . IÎ n v aă tț u r a c aă S f aî n t u l D u h e s t e p e r s o a n aă n e f e r e sț t e d e p e r i c o l u l d e a c o n s i d e r a p u t e r e a c u c a r e c u n o a sț t e m p e D u m n e z u sț i n e î n d u mn e z i m c a o p u t e r a n o a s t r aă . P r in S f aîn t u l D u h n o i n t r aă m în t r - u n d i a l o g c u H r i s t o s c a r e d e v i n e m e r e u m o d e l p e n t r u n o i . D i a l o g u l a c e s t a e s t e v a l b i l a t î î n p l a n u l i s t o r i c aî t sț i î n c e l a l v i e tț i v e sț n i c e . A c e a s t a î n s aă n u a n u l e a z ă p e o m c a p e r s o a n ă c i p aă s t r aî n d u - n e î n a c e a s t aă c a l i t a e sț i r i d c aî n d u - n e p aî n ă l a m aă s u r a î n c a r e o m u l d e v i n e o î n c o r p o r a r e a D u h u l u i . IÎ n s e n s u l c aă p e r s o a n e l e u m a n e s e
î m p l i n e s c n u m a i î n t r - o l e g aă t u r aă s t r aî n s aă c u S f aî n t u l D u h , " S f â n t u l D u h n u n e d ă c e v a p r o p r i u n u m a i L u i , c i d u m n e z e i r e a c o m u n ă a c e l o r 3 P e r s o a n e ( d u m n e z e i r e - n u f i n ța du mn e z ia scă i en rg ia fi n țe i ".
A c tu a l i z a r e a c e s t e i a s e a r t aă î n c e a c e s e n u me sț t " d a ru i l e S f â n t u l i D u h " . C e a c a r e a r e î n î n t r e g i m e a c e s t e d a r u r i e s t e B i s e r i c a . A s t f e l h a r u l , c a l u c r a e a Duh l i sț a lui Hr sto , se misțcaă în Biser caă sți Duh l Sfaîn t ține d Biser caă, deoar ce Biser ca în saăți luat fi n tțaă prin pog raî e Duh l i Sfaîn t.
D a r u i l e î n s ă n u d a u p r o p r i u - z i s î n d r e p t a r e a o m u l i . A c e a s t ă î n d r e p t a r e o d ă h a r u l , î n t o t a l i t a t e a l u i , d e l a î n c e p u t , î n a i n t e d e a s e f a c e a c t u a l î n d a r u r i , î n s ă d a r u i l e d e s ă v â r ș e s c p e o m u l î n d r e p t a t . U n d e s u n t e l , e s t e s e m n c ă o m u l e s t e p e c a l e a d e s ă v â r ș i r i , e s t e î n d r e p t a t , d e o a r e c e r ă d ă c i n a l o r e s t e h a r u l . N u e x i s t ă o sep a r ț ie în t re ha r ș i da ru i . H a ru l în sea m n ă , în g e ra l, p en tru B i se r c a R ă s r i t e a n ă , î n t r e a g b o g ă ț i e a n a t u r i d i v n e , d e o a r e c s e c o m u n i c ă o a m e n i l o r , e s t e d u m n e z e i r e a c a r e s e v a r s ă î n a f a r a e s e n ț e i l a c a r e o a m e n i p a r t i c i p ă p r i n e n r g i . N u m a i î n B i s e r i c ă î n s ă s e c o n t i n u ă l u c r a e a S f â n t u l i D u h s a u h a r u l .
S f â n t u l I r i n e u d e L y o n a r t aă c a " u n d e s t e D u h l , a c o l e s t e B i s e r i c a sț i u n d e stBierca,olstSfînuDh".IÎsaăSfîntulDhțicraeLustolndes aflăHristo cu rplLiîndumezit(Pr.ulofpDaSteănrimlo ,aîTeugrihDo,matcăl.2v)esrzupinRL,îțIÎdo.taăilDuercha,noîfămlSitecsrpun,țitaăoîsdreHnuitțlazbhăr,Dn
opnersaluDhidvtțăfc mz,npareoîuiBschdălStTfm.
ets piț erac ifnî tez rplâSntufaeVcsiMo:"E
tțo
luh Derps (i"
) tn â f S
.

i ș ra H
ta re b i l
e
 R a p o r t u l d i n t r e n a t u r aă sț i h a r e s t e x p r i m a t a t î d e t e o l g i o r t o d c sț i c aî t sț i d e roman-ctli prnumaătorel pinc :
· H a r u l e s t a b so l u t n e c s a r p en t r u mâ n tu i r e . E l f a c e î n c e p u t l m aî n tu i r sț i e n cesar în to impu l ei. Tem iu r : Io an 6,4 - nec sita e harul i a început l maîntu ir - "Nimen upoatesă vin la Mine,dacă nu-l va trge Tatăl";Ioan 3,5:"De nus van ște cin va din pășidn Duh vapute sa intre î mpăr ția lu Dmnezu".
Cupriv elancsitead contiuare h luiînprocesulmaîntir,SfaîntulPve s p u n e : " D u m n e z u e s t e C e l c e l u c r e a z ă î n o i ș i s ă v o i m ș i s ă l u c r ă m î n t r u b u n ă v o i r e " (Fil p . 2,13).
Cel c a tăg duit nec sita e harul i - Pelagiu - spune caă ste n c sară p ez nța h ru l i în tr- un mo d rela tiv. Haru l est nec sa r nu mai pentru o ma i u șo ară ea liza re a Binelui. Acesta po te fi rea liz t și pr n puteri p o ri . Condam t la sino adel din Apus ți Raăsrit.IÎmporvaă-celmi portan -FeictulAgsin.
· Ha rul se dă gratu i . E ste un dar l u i Dumn ez u sți nu est ob tțin u t de no i de la Dumnez pntru a mite fap le noastre. P Dumnez ca Personaă u-L ptemforța p in mic a să intre în relatție cu noi. Pe d altă parte, rebui sp ecif at că Hristo nu refuzaă omenilrcu aElprinh,cestd iuro.
EIest Clcaretim harulSămaîntuiorpe ua te fipusînlcraesțiînSfatFecioră.NlaCbsirtăcaSfînFeiorăapusct erînluca n i m e n i a l t u l . " E a a m i sț c a t p e D u m n e z e u l a i u b i r e f a tț aă d e o m s i a a t r a s p e c e l naciprtdbîselCoFunpmcfaăS-sțirt
ulatpăc
i".
Harulcest vniumaprît eFiul Dmnezdia.
i:urmeT
.3omR
untreaîcmpăsiLlhdațetnr24:"Î
o ts irH
s".
Opin a semip lagi nă, dupaă c re omul încep o era mîntuir sale i r ha ul vine p u r m aă s p r e a î n t aă r i p u t e r i l e s a l e n a t u r a l e , e s t e g r e sț i t aă , c o n d a m n a t ă l a s i n o a d e l e c u m e n i c e .
· Harulnestg,ivdfoțzăbp.Falcnusemîitdorțbăhl.aPncesmt,ui-pdrțHoSfîlDnh.acătimeruoîsțpdla-fz.
ITim.2,4:Dunezvractoțsăî-"Cișmenuâăatscloțdvri"
ITim.2,6:Dunez-"pățdrscaot
Mat.20,16:"mulțisnchedrpș
Mat.1,2;4Is5Apoc30:ă"ulșibdevnazgsMchu,oltrșivaen"
ÎInBisercaPotuăhlfvzîdniers.S-a m p u s î n v aă tț u r a d e s p r e p r e d s t i n a tț i a d i n v e c i a l u i D u m n e z u . H a r u l s e d aă n u m a i credinosțlp taisrevțncaă.Trept,dsinaț cetvrusaăfielgtdosținavăî -putsafcărelib pomaliertățun.
AceastăiudnfomlSIr1647.

Coancepțixdrtăsulșh

Deosbir adntrecaoli sț ortd csți u prvie la c st apec îsțiarepunct ldep car înst eaprimodală omu i.IÎnacestă r,atăînvțuraotdxă, muoleraif:vhînts,cpțăraest, ăacentuz caăhrulesta no ruexclsiv.
Teolgia oc dentală c entua că hrulafost upradăg tnauri mane. Rstaure omluiafstconepuaă ndosextrnalg tție anurăsțizeDmtîcdabjh
om.
T e o l g i a r ă s r i t e a n ă a c e n t u a t f a p t u l c aă h a r u l e s t e i m p r i m a t î n a t u r a uman ă sți maîn tu irea omu l i co n staă în co nlu cra e natu ri cu ace st h ar.= Aerca sutlaăno c
e ig r n i s
.
tlumia eruntîmibra ed tțni uva ălntedicoagleT
ul
i
Dumnez, caăzînd în predstinaț m. Sub influetța filoze aristoelc care a
arătucnesîdbo,gilxfmratnțezăîod rmalsțifăra h .Această nditțaăcondueaînsă la pe gndcaîi,tțsprebmo-v.DHnuaitrexlsfămî
î n t r - u mo d p el ag i n s t .
Penotrulgiadxăvhîsmnrtuețialbă.LcSfîDhvspnaurie o,c liberazădtocmrginesțptua sță-idezvoltpu rile . SfaîntulDh vreasă-lfac peomliber pntu ibrea luiDormfneaătbzliugjs,cr"pn
ezDumn
8,uom.(R"
21).
Lib erta e ace sta est o elib ra e d rob ia p siun lor ca e s pot ascunde sub mascliertăț.Eacsîmpreunăviatțs ulă.IÎn:emacîtisjzSțfrbulDaăhec,ntvid
iașultăcepgdbrm-sIoHinîțvuhlega"
 imorț
om.i"(R
8,
2.)
:nimeoatțcudjrfvăbeialgtcsDup
egalniprțudcjfv ,aălsșițgr"A
ățibertl
c.2,i"(Fa
12).
uilntaîSfercu aoblcdeuimotrfcaăilp etrbL
uhD
.
DisputeldnOc ,uprivela tțdnrhasituă-nacdio eprahulicaofrtțăimpesonalăcreupoatfidecî saumi lbaăsumitredcaîfoțmuli.IÎnsaăîtreDmzucaPsonățimcaftreănu po ate fi con u ren tțaă în ma ifestare puteri . Harul ca m nifestare iub ri lui D u mn ez u n f ac e d c aît saă p z e as c ă iu b r ea n o as tr aă lib er aă. Ch ia r c a p e rso an ă absolutăcare st mai reDumnze ,prin ub rea lui,poatelim a ăibernlstfmpoacurelbsipt
uioml
.
uaăoderntîc usera binpc,erutnip aăzerucl nmD
nuelr,daimzDbstfnceprulhaodm.IÎățib
neîmpig sțnu etrag silncpreiub ,c nedaăputr s imtț în odliberu aliDumnez.Ptruapneî vid tțaăleg urint secaăîntr uaăsțihr,P ntți Bserciaufolstimagne ochiul sțaumin :ochulnpoatesăvd pân uarelmin îel;at comprați:suflrea,d cț șiarom.Pinel sacntueză spar eînt lucrae hulisțnatur mă.
Aceast rnsfomaătrep subactțineSfaîtuliDh,prmesțt ofrmaănu,seconfigurazădp moelu iHrsto,îțiregaăs t formaintțlăse rpusaăîn devrat i țaă.
IÎnvaătțuro t o d o x aă d e s p r e h a r , c a l u c r a e p e r s o n a l ă a S f aî n t u l u i D u h u sț r e a z aă î n tț e l g e r a r a p o r t u l i d i n t r e n a t u r aă sț i h a r p r i n a n l o g i a r a p o r t u l i d i n t r e o p e r s o a n ă sț i a l t aă p e r s o a n aă . D e a c e a sț i r a p o r t u l d i n t r e a c e s t e a e s t e c u g r e u d e d e f i n i t p e n t r u c aă e s t e g r e u d e d e t r m i n a t s t aă r i l e p e r s o n a l e p e c a r e l e p r o d u c r a p o r t u r i l e d i n t r e u sț i t u . IÎ n a c e l a sț i t i m p s e a r t aă u n i t a e a , c a r e s e p r o d u c e î n t r e p u t e r i l e o m u l i sț i h a r . R a p o r t u l d i n t r e n a t u r aă sț i h a r e s t e c o n s t i u i t a s t f e l î n t r - o l e g aă t u r aă i n t e r i o a r ă . D a c ă v r e m s aă m e r g e m l a c a u z a d e o s e b i r i l o r î n t r e R aă s aă r i t sț i A p u s , p e c a r e c r e d e m c aă l e î n tț e l e g e m , t r e b u i e s aă n e î n t o a r c e m f aă r î n d o i a l ă l a p u n c t u l d e l a c a r e t r a d i tț a d i n R aă s r i t sț i A p u s a pucat drum i d ferit , la felu sți modul c m est întțel s ți legaătu rile între c a ce nu m i n a t u r aă sț i h a r . T e o l g i a g r e a c ă e s t e ,
î n p a r t e a s a i c o n m i c aă o t e o l g i e a î n d u mn e z i r n a t u r i u ma n e . P e n t ru e a n u e x i s t aă d o u aă o r d in e d i f e r i t e a l e r e a l i t aă ț i , n a t u r a l ă sț i s u p r a n t u r a l ă , c i h a r u l , d a r u l S f aî n t u i D u h , e s t e d e s ăa v î r sț i r e a n a t u r i , " t r a n s f o r m a r e a s p r e a s e m aă n r e a c u D u m n e z u " p r i n t r - o n o u aă u n i r e , s t r aă l u c i r e a l u i D u m n e z u d u p aă c h i p u l c aă r e i a n a t u r a f o s t c r e a t ă . IÎ n a c e a s t aă p e r s p e c t i v aă , î n R aă s r i t s u n t p aă s t r a t e m a i p u tț i n î n o p z i tț e t e m p o r a l u sț i s p i r t u a l u c a î n A p u s u n d e A u g s t i n a s t aă p î n i t î n t r e a g g aî n d i r e c r e sț t i n aă . B i s e r i c a e s t e v aă z u t aă c a u n a c e d aă i m p e r i u l i p a r t i c u l a r i t a e a , p e r f e c tț i u n e a sț i b u n aă s t a r e a s a . L e g i l e c r e d i n tț e i s i a l e c u l t u l i B i s e r i c i n u s u n t s a n c tț i o n a t e d u p aă p r i n c i p u l " p r o s c r i e r e t e x c o m u n i c a r e " - c o n f i s c aă - i a v e r a sț i e x c o m u n i c aă - l , c i s u n t l e g a i n t e r i o a r ă a I m p e r i u l i . D i n a c e a s t aă c a u z aă , n u e s t e d e m i r a r e c aă
î m p aă r t u l s e d aă d r e p t c e l m a i î n a l t m o d e r a t o r a l u i . A c e s t a e s t e s e n s u l c e l i d e a V I - a n o v e l a l e g i l u i J u s t i n a n ( Y v e s C o n g a r ) .

Înd reptarea în cel trei confe siun i

ÎI n d r e p t a r e a s a u s f i n tț i r e a o m u l i a r t aă n a sț t e r a sț i p r o g r e s u l î n v i a tț d u p aă H r i s t o s ( R o m . 8 , 3 0 : " Iarpecăi-hoâtnmî,ș;arcetpin-dî a,ceșmărit" ) .

D e o a r e c o m u l n u s e p o a t e j u d e c a p r i n p r o p r i l e p u t e r i , e l e s t e c h e m a t s p r e D u m n e z u p r i n l u c r a e a d i v n aă ( I o a n 6 , 4 : " mNeniuăpoastvMl,dc-rgTCimșEunîoavzdep" ) .
Chemar cup indeî mnulrev atți exprimat deBisr caăți dresat omul i: pentru a se d chide suflet sț i a consimtț la ucra e harul i pentru maîntuirea lui. Exstaăofzpregi ahulîncrestiluapec rivsfntțea ă ri p aăc to as e , t ea m fa tță d e r ep t a e d iv n aă, ve r s iu n e a f tț aă d e p aăc t d aîn putințade jung laîdrept .Acast fzănuest ficentaăp rumîntie.Eanu est cauz îndreptaări omul i c est leg ată de r zu lta ul pregaătir sale. Nu est uficentaăp ruc aînsem aăpun îdretauilp săenbmaruitloănsîaefurlHa.iemo
uez nmD
.
aăuoder aptedrnIÎ
e tc p sa
:
aerg tsț-
iu l ta căp
;
-
aeritțnfs
.
C e l d o u aă s p e c t e , n u s u n t d e s p aă r tț i e u n l d e c e l aă l t . H a r u l n u c u r aă tț sț i a p o i sfintțe , ci uraătț si fntțes în acel sți tmp.Paăc tel i rtae suntier a în mod realsținu mai coperit .Omulîndrepta s efaăcutdrep în realit sț nu mai soc t . Tousți raămîneourmae păcatuli -conupiscentța. Aplecar east pre aăc tnumai re însaă n cel îndrep ta un car ter d paăc t, ci est desfi ntța ă reau întrebu intțare voin tțe care c u m t i n d e n u m a i s p r e D u m n e z u . S f i n tț i P aă r i n tț i a u a r ă t a c aă î n c e i c a r e sț i - a u c u r aă tț i impuls pre aăc t devin mjloc de x rcita e vointțe . Sfintțe a ste are d înfier a o m u l u i d e c aă t r e D u m n e z e u p r i n h a r . E a n u a r e n u m a i u n c a r a c t e r i n t e r i o r , c i s e c o n c r e t i z e a z ă î n c o n l u c r a e a o m u l i c u h a r u l î n f a p t e b u n e sț i î n p r o g r e s u l s p r e b i n e , î n d r e p t a r e a p o a t e f i î n s aă sț i p i e r d u t aă p r i n p aă c a t . S f i n tț i P aă r i n tț i a u c o m b aă t u t e r e z i a pelagi nă dupa c re omul ar ve posib l ta e un i epaăc tuir pe f ct , arătînd caă hi r în s ta r e d e s fi n tț e i p o at e s aă e xi s t a en d i tța ( i sp ta ) sp r e aău . E i n e -au r aăt a st f el c aă n im en i u po a te fi s g u r d e maîn tu ir e a lu i p en t ru caă nu sț ti e
d a că sți - o p a te p aă st r a p r in fe ri ea d e p aă c te ( Ro m. 1 ,2 0 : " aDinucezdrțfostă(m),lpine.Nuîgaâcft-" ).

Po zi ț a o rt d ox ă
 S p r e d e o s e b i r e d e î n v aă tț aă t u r a c a t o l i c aă , O r t o d x i a n u v o r b e sț t e d e m e r i t e s a u d e m e r i t e p r i s o s i t o a r e , c i n u m a i d e v r e d n i c i e s a u n e v r e d n i c i e î n a i n t e a l u i D u m n e z e u . M e r i t u l , c a f a p t aă b u n aă c e d aă d r e p t u l l a r aă s p l a t aă , n u e s t e b a z a t p e i u b i r e . A c e a s t a s e t r a n s f o r m aă î n t r - u n r a p o r t j u r i d c o n t r a c t u a l . F a p t e l s ăa v î r sț i t e d i n i u b i r e d e p aă sț e c , d u p aă î n v aă tț u r a o r t o d x aă , r a p o r t u l j u r i d c a l o m u l i c u D u m n e z u . E l e s e s ăa v î r sț e c n u m a i î n u n i r e c u H r i s t o s ț i - n a c e a s t aă u n i r e i u b i r e a c a r e s e n a sț t e f a c e c a p e r s o a n c a r e o t r aă i e sț t e s aă n u m a i p r e t i n d aă n i m i c . E a s e u i t aă p e s i n e sț i s e j e r t f e sț t e p e n t r u c e l aă l t . P r i n a c e a s t aă c h e n o z aă v o l u n t a r ă , p e r s o a n u m a n ă p aă r s e ț t e g o i s m u l p r o p r i u f aă c aî n d p o s i b i l s aă c r e a s c aă
c e a l t aă p e r s o a n aă . IÎ n p r o b l e m a m e r i t u l u i , d i f e r n tț a d i n t r e o r t o d x i e sț i c a t o l i c s m c o n s t aă î n f a p t u l c aă o r t o d c sț i a f i r m aă c aă î n v i a tț v i t o a r e o m u l î l o b tț i n e p e î n s u sț i D u m n e z e u , i a r c a t o l i c i c aă o m u l o b tț i n e o s e a m aă d e b u n u r i s u p r a n a t u r a l e c r e a t e . A c e s t e a s u n t o b tț i n u t e m a i m u l t p r i n r e v e n d i c aă r i j u r i d eatțruăcimpl,dnvsbeoaxtOrcD.uinîpdăbțofteasrP
suflet isțatruplideatm.R litaecăsmrpatenidxvmăstuoeic:rpadl t,eincosugaălrtpv-edicnoaîsț-tuărcip,a
peintțfasurmă lecodinuDgSaîsțpTr
rca
e o p rimesțt . A stfel, vredn ic a nu est un merit, ci o dispo zitț e, o cap i ta e d eschriaomuplDnz.Eăbeicuharlînmodpzitv,searănituț,arîmod"negtivprsmnețilpaăd e patim . L a b za con ep tție ca to lic e staă no tțiu n ea d rep ta e, car e cia,rubăpzmentîsdc.VDuțioaărejtp
rapotuleisnm.
Nu pot fi acept meritl oprisaet din
muaătore
l
e
e v i to m
:

tnusilmoe ptaF
alnosrep
e;
- O ri câ t d e mu lt e a r fi el , fa p t el n u d ep ă șe sc e r cu l da to ri e p ro nvidulharotjecâșăs d
17,(Luc.
a10:"Așivo,cândețftuplrăzsSmginbce,taufrdosăm.")
eințsfătmpraczugleoixnrBsmbt-Î
să t re a că în mod n e c sa r d e la sf in ț la n e cr d in c o ș i, ci leg ă tu ra es t mo ra lă .Ajutorl pecar el mai pruotțnsciepdltroMs.îuil pntramfSesță odutprinvaefdsțcnutblpmreix dtațsnuelfibr
uitțalfnîmbăoesrcip ațubetmolsic-n rațăîgexoitc
uzeDmn
.
Lafeldipstămțnocrgu.Nelîa i c , cu m e s t p o s i b l c a c e a c e n u i a r t aă D u mn e z u p e n t r u j e r t f a l u i H r i s t o s (pedsltmora)ăp ietrahfăcînduzemritlMaînuo isțel
orlintțSf
.
eracp t dnirpcseutmaîă drec,iua tțdrnilpe gaîrmisțtcA.nazduicmelopnîui stHrlițaăped rbuitacos HrnîaeuitmprsdaătțvnîmiprxealvPotspAunaîfSăclpt erdvnîuta espnitțrc daîgl iurjtpS
ueznmDilatpedr,cisaftțăpedrnuoisat lerdva leftscărumanîostiHr.lepafnirgătsțîco-ie
,6.t(Ma
3
3:
eatprdișuzemnDlaițărpîânt aimțău"C
uL
ueznmDilatperdsțcanupolevPtsAunaîfS.i")
,3p.il(F
9:
ă"ŞmisuaînflEtr,vâdepcLg srințaloHî,tdepcDumzărinț")
,3p.il(F
6:
"În ce vperișt râvna, gponrit al
eBis
r
i
c
i
i
;

î
n

c
e

p
r
i
v
e
ș
t
e

d
r
e
p
t
a
t
e
a

c
e
a

d
i
n

L
e
g
e
,

f
 ă
r
ă

d
e
prihană
.
udIaizntțfăcoserpg îblmuidtațcenoprf.Eublmadicesotțnîrfăpblagizevunj.SfîAotsP,dmpraăciebțn oulmdxstaăieAp"frnv,țHîo.cstumiaădeplDnzEocrusț-gaîătimdlf,vneocrțHîs.itPaălu,oețistEînmlCcar-uoe,dfpbisăvatțuhndr(Rom.8,5-6)
Rom.8,5:e"Căciunstdprgla uăeDh,ci".
v.6:"Căncidoțaremst Duhlvșpc".
v.9:"Darouinesțîtc,hdălmzoinșv.IarceuDhHlst,Li".
i u l t x e t n o c a e r a t e c r e c n i d aă v r e sb o e s a t s a e c A . s o t s i r H n î lu r o v z i e r a i sț - e c pDtaerluimnzsțSfîAgotbl Pasven u s
î
ncare ste fo l sit erm nul de r pta e. "Ia r d că Hristo est în voi, trup l est morpenuaăt;icDhl,vțd.I eCuaînitp I su din mo rți lo cu ie șt în voi, Ce l c a în v ia t pe Hristo Iisu din morți va f ce viștruploaecsm"(R.8,10-)
roietx vzinu a elE.irfae ci dome lu r aeixodtrOnIÎ
firdncaepos.IÎtrlețicdnaăxstoleguraăînsicetarăs nouafir.Cedtțsîncpulaetisărdînoe,casntiuăpr n fap te. Trebui însaă r ta că pro cesuil atncîefSs arescutl dpousmiaîbcnl iamun isț optr nHulcegaătp ru anîe
hu D
.
PentruOodxi,faptelbun satcevdîrintțaculză.,IÎseta
mMaxiSf.
uorsitMă
:punels
at,nrocelbisțd"C
antțiderc s lenibra
t azi l u c
coltanîisță"
ets iuț rvatni"F
o ts irH
s"
.
Spre d osebir de catolic sț protes antți or d xiaulcrohndestiț rneaămoliutfrpa,ecuimdonaălbpc
nvid
.
oOdrtbxiavesțpuflcăHS-noai,îrtesbvdpxăcnuoa.SlstmirpdțefăîNcbCa.DuolisdreptmnzcaăfuîHiodevtțnsmclz.HriopaîădetcsluDmnzațiîetbro.Hsudălgpațicm-nîe VhulTst,Efacizvoprden.P stugîălacE,remfozpin.
Starepdnusfloxițcratăm,esdînlouipcfaătrmedlsobcfiu.Pnatprțedmăoc-lazHsritțeunîEpvL.
"CapeHristoădbânc,șmfluîEvaeLgipcrnstdțăîoH,aeDlumzptcrinăț-soLeEșavÎu"(Filp.3,89)

eBricas-ognlmâtușfț
nMtuaîireomslzăpfdcțHntuajgelmrsbăivî-FDnz(Ef.4,13:"PâoumagejțitlcrdșnFDumea,zstbărildvâș pnțuHsto").rieClca,îSădpmunoiBrsea,thflț.cpznăireaumoît pIÎ.
Bisercatuloînmpă rectHs:i"PnuaovbămptrecîEl.SdasțiufnobăterCc-îvaidsțozm,ănbruîpeacEl.DgmnStfMir,săjpțaLuecîmtdnzir.IÎsfaț, căhepîtSmnriadsțuezlcpotămniasîțTruSgecHol-tpnaăIdiîFre.Asțc,obvfmunCalS-IÎptrsțiîdez,cmuvano"(NliCbs).
uDmrlacestîpgținoH.E(v)dumlcearstbinăf.A uEcleaotprPis,Hmînț uareplcăxtidL.îBs,fanerluoiHtm.Acphdv,sîanăeoiț-rmluEc.
Bisercat,lțmpîudnăhiSftD.Esevalb,cxpruîn"ămBiashlStfD,creățuînmiHsoalBercțunămi.StfîDhosHaeBrcțdni,tpomuaăel.
nPacerist,oăvmțud preasc.PntbiîățdhFpIÎeloAsratmcnivSufîDhpgeLs-ăoAltrcaniuî(.F1,4:ț"Teșt-cgsăaruînimpfeșlM,aiIsurcțL").BetgflăînmodsiaprțuSDhenctăLi.Asfl,aîrzxduoHnțcemsiptaL,îrdvfnuBeică.Hstoaîr, nudmpestvi.BcaîlrțHospetăinSufaîDh.IÎBrcțsepitlTn,auHro.
Aceastunlgriățhî pHos,caet"ulLi(C.219:Înățrâsdpcaetuo,lhîișgărnâsed-mtcu,poîșaliDnz").
 oNlaeicCbs:"Brtăpnuțmoi,clsearădnpumiț,cazsDolvtrăde".
Bisercaînăutoțmx,devignarstopuSfîlDh.NmcindaezărtțosAflBcvinHîupraeSDth.

BisercanșStfTl

Bisercauntmbvăzîoț,ieanprsld.DcvtmîăițSfeTrnaIÎdpMoutslgăi"cețnfadpm,PTruîtMșiEe"oan(I172).RlțrutsfmdipeaonîBrcă.
nPaărtțiuslofcempbndtriavăsțolecîupndrzi(asmo,tlec.)uPățgraintopselumățcxrinavdo(sl),utăeriadvn.NsțlîcomuePptaSfiDh,TănFlrosțîcepStufaDhiTă.
oOdrtmxiafăcnues vțrita.CcesănSfTmourita.Pcesdzănob Bir.Sctaeîglăsnpdțuritaezsdvăț(col)ipnrta.
DeacînBisrOtodxă țlzeancprîtufăsmi BUvealnruboscă,itBenmfarcUvsl.
Bisercolanuptfț,gzăîveirsalBcuntHopSfîDh.
CelcarfundmtoibsăBpcevrgltuSfânasiVMțîp"Delh-unStsfagricțîpde".

ConstiuțaBerc

IÎnBisercaOtodxălgțpuîmrinhe,tacfsopăunlrteia-îh,dsțfcponitruSEmesgalîvățcBi.Hrtouznmdeps,țiacBîră.Cound-leStfDhIÎmicapbzgorndîsl,e(Tit15;Fap.423mI-9,6)

T5it1,:"Penruacsă-mlîCdpzeișaronțăc,tum-âd".
Fapt.14,23:o"Şihnredu-lfțîcbsăgâpti,naredDomulCîcăsz".
ITim9.3,2-:
.2 uSenvc,idaropslăfhbtuengmi,voțrîplcsdtăenvați,
3. Nebțiv,ndprsăatgocâșul,inebrdat
4. nBvechisdralu,âoptă bnv-cți;
5. Căcidanuștevsâ-ropl,maăgdeijBucsDnz?
6. Episcoulăendfârabt,zmv-csăîonduil.
7. Daerbultsăișmndc,faîăoirusvl.
8. aDconi,desmtrbăuf vîli,ndeațmutgorscâș
9. Păstrândaceiîțug.
ITim.5,2:"Nu-țpneâladgbărcftșoe.Pasu-zr"
Fapt.6,:"Perci-unsîolșgâdapmiet".

pAostliaufmrHCeînvțdpcas-tmiBr.uEțoen,îcsptaă.
âSntufelComaRpsîc:"Ai-bnvt,dfrmțeHsoa iDun.ztdcelmpsțoaHri"(SIcănteC,.42)
âSntuflIgaieAoh:"Hrsmp ctul-ziadeTă"o(nI15,:Dmvcslugiaeștfăpân,-mvoiructeazdlăTM-mfnosut"),careipzăldîțusonfertai,păhlH"(E.C3n)SgtufîIaierpcosmzăldHtTuiț-Lcnaîreo.
Sf.ClemonatRupscă"irdțîenupltbscoadhițnervusăc.Aaztpmiîoțle-rnducăva,szîjboftlțirp".
"Apstfel,icourmațnăshiecțaluînvtropăzB"(SiseIcC,a.42)
Fpiecarostumlț ăfenacoîuitțlp.Dsrhăevadmiutconpî,sțhrlexaămui.Lndco,prestflmaîuidăoj.Erecthvns,aluSfîDțimăecdtnraosl,puîțiebcHrtn.
Temiulscrpt:Ma.20,8"DășFOmin-vetsIluacj ă".ÎSfînAptoslPvecaiur,jțmă"tnîdspecairțlouthfmbensacîăivor.Dlpute-admnzfsirță(ICo13,0:"Pentuacvsifdță,âoenucztmasprid -oDeuln,spâdărma").
gOenriatăcpsoubl d ehmpatisconul,jregîBi.

eSfinaltT

BisercoaOdtxăînvțpfumlesiBrcaă,tnHoîElfpemsțira-dtucjvzbnlîmpăiharo-tSfeT.LzcțdspnBirOtoxaăîeblucDhiSfntprmjoas lețuntrgiî.Mas,dpăvoxmulecizhfnartț.IÎsg,Tecpziaădrltțsnu eîo.Chipaldmtrsnuă"(9Efe1,:câF-oativSldupăbnse,țcmfhrâîiatn").IÎls,Teuomcjpariăhnldv.Astf,TueoîiaHrpnc-mfăvt,zseîțoulihadn.

 atțFoădlgein,crfsmu"țpaetvăzni,dîrspuacetoănți.OdrxmzulastcoSefTndribulagsomț,npHtSîuflDhac.IÎesmirănuztagîceț.Eprisădvnmacet rîDuzfi"ol(IC.15,28:aândcteuvrpsLișFlîSaCceI-usto,Dmnăzfiîț").Parelcst,DumnziSfă-odaîelrcstnCțiuă.RzaHlrocmefBistaănrîHoeblțdicptmaăunSr,îliceț.BsantumăforipeDlztca.n,oîgidxărțuletsBc.SopabvidnmeltțruBz-îc,MgainmjloEhrstfîțuS.IÎeacinolstdmurpeaîncăoițls.IÎt,EuhrneazBiMg.pIÎsmlcăutroțfdenaîiBzMg.ulstmorhvecțpiand Hst.
ÎInEuhariste,omlăcîHțpSfDunestrio.Ehampvțîădent,cisrua.IÎ mleingPtrupaăcdBozsțM,ebirntaPcăEuhsîedpilorțvatc.
n"ŞădtieCcalvîpDomuIs șineăațfîpruvoc"(IC.4,1)
Notelcarisnu:,pvăzțet.
Inestiuar
nFdluicraăsteMoî,mpțhn(irucaădelstzop)mnhțiarcîăseu.Hlvdto(nI1,7:"PcărLegapMis-duhlșvntrIoHi")aApuscmelDrnz(ICo.4,1:ă"AșastpceifmrujlHoașntiDemuză")sțvîrcSflTandtMoui.prăcesfndațtluoiHrs,Apn-afăctmîedoițv.DparntgluseăîidMo(BtzțEharn)siecAplumSîfă.t
ePaărtzuvsmițclbdB,oeazăsîprtuhlnv.
mFoarn-cstiuădvelț.
Nuestncarăbîițdmpuo-fst.l
ePartunvăzshldi.gîofțmartTn,ecăpsiuhf.Daorețtnldjxs