Sunteți pe pagina 1din 3

Figura 3.

Punctele forte P&G,


Sursa:https://www.pg.com/ro_RO/_images/content/company/company_img_cor
estrengths.gif

Înţelegerea consumatorilor
Nicio altă companie din lume nu a investit mai mult decât P&G în cercetări de
piaţă şi privind consumatorii. Interacţionăm cu peste cinci milioane de consumatori în
fiecare an în peste 60 de ţări din lume. Derulăm peste 15.000 de studii de cercetare în
fiecare an. Investim peste 350 de milioane $ pe an în înţelegerea consumatorilor. Aceste
demersuri conduc la o cunoaştere în profunzime a acestor aspecte şi ne indică
oportunităţile pentru inovaţie şi maniera în care putem să îi deservim şi să comunicăm cu
consumatorii.
Inovaţia
P&G este lider de inovaţie în domeniul nostru. Aproape întreaga creştere
organică a vânzărilor pe care am înregistrat-o în ultimii nouă ani a provenit din
comercializarea de noi mărci şi din inovațiile realizate privind produse noi sau
îmbunătăţite. Consolidăm permanent capacitatea noastră de inovare şi resursele noastre
de tinere talente investind, în medie, de două ori mai mult decât principalii noştri
concurenţi. Mai mult decât atât, ne sporim capacitatea internă de inovare prin intermediul
unei reţele globale externe de parteneri ai P&G pe teme de inovare. Mai mult de jumătate
din activitatea de inovare a produselor create, în prezent, de P&G include, cel puţin, o
componentă majoră provenită de la un partener extern. Un indicator al eficacităţii
programului nostru de inovare îl reprezintă Raportul SymphonyIRI privind iniţierea în
domeniul noilor produse (SymphonyIRI New Product Pacesetters Report) - o listă
publicată anual în care sunt prezentate cele mai mari inovaţii la nivelul industriei noastre,
evaluate în funcţie de vânzări. În ultimii 15 ani, 125 de inovaţii realizate de P&G şi-au
câştigat un loc pe lista cu Cele mai bune 25 de produse de pionierat (25 Pacesetters list) -
mai mult decât au reuşit cei mai mari şase concurenţi ai noştri împreună. Mulţumită
acestor rezultate deosebite, SymphonyIRI a recunoscut P&G ca fiind cel mai inovator
producător, în ultimul deceniu, din industria bunurilor de consum ambalate - oferind
Companiei premiul „Realizări extraordinare în domeniul inovării”. În 2009, P&G a lansat
5 dintre primele 10 inovaţii cu cel mai mare succes din domeniul nealimentar, conform
aprecierilor SymphonyIRI: Tide Total Care, Gillette Venus Embrace, Bounty Extra Soft,
Always Infinity şi Secret Flawless.
Crearea de mărci

P&G este liderul în industrie în ceea ce priveşte crearea de mărci. Am creat cel
mai puternic portofoliu de mărci din industrie prin lansarea a 50 de mărci de top printre
care se numără cele mai cunoscute nume din lume - şi care, împreună, totalizează 90%
din vânzările P&G şi peste 90% din profit. Douăzeci şi trei din aceste mărci generează,
fiecare, vânzări anuale cifrate la peste 1 miliard $.

Capacităţile de plasare pe piaţă


De-a lungul timpului ne-am consolidat capacitatea de plasare pe piaţă a
produselor, devenind lideri în industrie. P&G este permanent nominalizată de către
comercianţii de top cu amănuntul, în cadrul sondajelor din industrie, ca fiind un furnizor
preferat şi lider în industrie în ceea ce priveşte o gamă largă de capabilităţi, inclusiv cea
mai clară strategie de companie, cele mai importante mărci pentru comercianţii cu
amănuntul, cele mai solide baze în afaceri şi programe inovatoare de marketing.

Economia la scară
P&G creează avantaje la scară economică largă, printr-o integrare cât mai bună
în domeniul nostru de activitate, acţionând permanent ca o singură Companie unitară la
nivelul domeniilor în care şi pieţelor pe care suntem prezenţi. Ştim că dacă valorificăm
forţa mărcilor şi categoriilor noastre prin intermediul unei Companii unite, putem veni
mai eficient în întâmpinarea unui număr mai mare de consumatori din mai multe colţuri
ale lumii şi într-un mod mai complet. Toate categoriile, mărcile, ţările şi funcţiile noastre
individuale sunt elemente esențiale şi fiecare din acestea are o valoare unică de adăugat.
Dar la nivelul complet al Companiei, putem crea avantaje la scară economică largă prin
alocarea de resurse într-o manieră mult mai strategică şi eficientă decât ar putea-o face
oricare dintre afacerile noastre individuale, exclusiv prin forţe proprii. Combinaţia de
componente individuale este mai puternică dacă este reunită sub forma unei singure
Companii, decât dacă este luată drept suma părţilor – iar noi suntem concentraţi pe
maximizarea acestei valori totale.

S-ar putea să vă placă și