SIZE=3]Casatoria monahului n-a fost si nici nu poate fi admisa sub nici un motiv.

El a facut juruinta, cum ca-

si aduce trupul si sufletul jertfa Domnului. Fagaduinta sa facuta solemn in fata sfantului altar, unde ingerii si
oamenii o marturisesc si Domnul o primeste, este un act de cult, un juramant pe care nu-l mai poate retrage
sub nici o forma, iar calcarea lui aduce osanda fara iertare ca lui Iuda (Num. 30,1-16; Deut. 23, 21-23; IRegi.
14- 45; Prov. 20,25; Ecles. 5,4-5; F. Ap. 5,4). Justificarile omenesti nu-i pot usura situatia, caci el trebuie sa
stie de la inceput ca trebuie sa-si implineasca singur toate nevoile gospodaresti. Poftele trupului, daca si le
stapaneste de la inceput in cuget si fapta cu ajutorul chemarii harului (Matei. 19, 11-12; I Cor.7,1-15) si a
credintei mai tare decat moartea, (I Cor. 9, 27), el ajunge la seninatatea curateniei, incat pentru el a trai este
Hristos, iar a muri este dobanda, caci i s-a dat harul nu numai sa creada, ci sa si patimeasca pentru Hristos
(Filipeni 1, 29). Insa, duhul adormirii intru pacate (Rom. 11,6), l-a dus la apostolie ca un cazut din har-(Gal.
5,4; 12, . 15). Numai o femeie si un nas instrainati de harul Domnului se mai pot apropia de ei si un preot
care numai cu buzele cinsteste pe Domnul (Ier. 8,11; 23, 1; Matei. 7, 21-23) va indrazni sa-l cunune (Amos. 2,
11-12), ca un pastor strain de turma lui Hristos (loan. 10, 1-12). Deasupra tuturor zboara secerea lui Zaharia
(5, 3-4).[/SIZE]