Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
ALE ACESTEIA
Drd. Ionela Bălțătescu – cercetaă tor sș tiintșific gradul III la Institutul de Economie
Mondialaă , Sectorul Integrare Europeanaă ; specializaă ri: analizaă economicaă a
institutșiilor sș i politicilor publice; problemele economice ale integraă rii europene sș i
globalizaă rii, economia statelor din Balcanii de Vest sș i Sud-Estul Europei; teorii
economice.
38
1. INTRODUCERE
38
inerent supusaă fluctuaţiilor care pot degenera îîn recesiuni şi crize economice şi
susţine necesitatea controlului de caă tre stat a investiţiilor dintr-o economie. Keynes
susţine intervenţia guvernamentalaă prin manipularea cheltuielilor şi deficitelor
bugetare şi a ratei dobaî nzii de politicaă monetaraă .
Douaă concepte cheie îîn teoria keynesistaă sunt tezaurizarea („hoarding”) sau
preferinţa pentru lichiditate („liquidity preference”) şi rigiditatea salariilor îîn
termeni monetari („sticky wages”).
Concepţia keynesistaă a preferinţei pentru lichiditate este importantaă prin
consecinţele sale asupra teoriei dobaî nzii care îîn accepţie keynesistaă contrasteazaă cu
teoria fondurilor îîmprumutabile a dobaî nzii (D. Robertson) precum şi cu teoria Şcolii
austriece a dobaî nzii bazate pe conceptul preferinţei de timp („time preference”).
Ideea de rigiditate a salariilor îîn termeni monetari reprezintaă îîn teoria
keynesistaă punctul cheie îîn justificarea concepţiei despre nivelul optim sau corect al
venitului dintr-o economie. (Punctul F îîn Fig. 4) Keynes consideraă caă venitul monetar
social şi nivelul şomajului sunt elemente corelate, presupunaî nd caă existaă un anumit
nivel al venitului social pentru care şomajul ar fi zero şi sub care echilibrul pieţei ar
fi atins cu un şomaj non-voluntar mai mare decaî t zero. Aceastaă situaţie de echilibru
cu şomaj non-voluntar este explicataă , îîn ultimaă instanţaă , îîn cadrul teoriei keynesiste
prin rigiditatea salariilor îîn termeni monetari.
Pentru a ilustra explicaţia keynesistaă a ciclului de afaceri, rolul conceptelor de
preferinţă pentru lichiditate sau tezaurizare şi de rigiditatea salariilor îîn
termeni monetari, dar şi soluţiile de prevenire sau remediile anti-crizaă , din
perspectivaă keynesistaă se va recurge la prezentarea tuturor acestor elemente
utilizaî nd urmaă toarele instrumente de analizaă : piaţa fondurilor îîmprumutabile
(„loanable funds market”), frontiera posibilitaă ţilor de producţie, piaţa muncii,
raportul dintre veniturile şi cheltuielile agregate la nivelul unei economii 1.
Concepţia despre dobaî ndaă a economistului J. M. Keynes bazataă pe concepţia
preferinţei pentru lichiditate este îîn contrast cu teoria fondurilor îîmprumutabile a
dobaî nzii („loanable fund theory of interest rate”), elaborataă de D. Robertson
38
(Garrison 2001, p. 139). Conform abordaă rii keynesiste, cererea şi oferta merg îîn
aceeaşi direcţie (Fig. 1) iar rata dobaî nzii raă maî ne neschimbataă , nefiind afectataă de
schimbaă rile care intervin la nivelul cererii şi ofertei de fonduri îîmprumutabile:
scaă derea cererii pentru fonduri îîmprumutabile nu poate conduce ceteris paribus la
scaă derea ratei dobaî nzii (cum este cazul, de pildaă , îîn teoria economicaă clasicaă şi îîn
cazul teoriei fondurilor îîmprumutabile a dobaî nzii), ci conduce la scaă derea
veniturilor, a economisirii şi a ofertei de fonduri îîmprumutabile; totodataă , datoritaă
preferinţei pentru lichiditate (a tezaurizaă rii), o creştere a economisirii nu poate
conduce la o creştere a ofertei de fonduri îîmprumutabile. Spre deosebire de
abordarea keynesistaă , conform teoriei fondurilor îîmprumutabile a dobaî nzii, o
creştere a cererii de fonduri îîmprumutabile conduce ceteris paribus la o creştere a
ratei dobaî nzii, iar o scaă dere a cererii conduce la scaă derea ratei dobaî nzii. Mutatis
mutandis o creştere a ofertei de fonduri îîmprumutabile conduce ceteris paribus la
scaă derea ratei dobaî nzii, îîn timp ce o scaă derea a ofertei conduce la creşterea ratei
dobaî nzii.
Totuşi teoria keynesistaă a dobaî nzii, bazataă pe conceptul preferinţei pentru
lichiditate admite variaţii ale ratei dobaî nzii (îîn speţaă creşteri ale ratei dobaî nzii)
datorate tezaurizaă rii speculative.
Graficul frontierei posibilitaă ţilor de producţie2, prezentat Fig. 2 ilustreazaă , de
asemenea, concepţia keynesistaă privind raportul consumul-investiţii dintr-o
economie, comparativ cu alte concepţii şi teorii economice. Frontiera posibilitaă ţilor
de producţie reprezintaă , îîn acest caz, „combinaţii sustenabile” ale consumului şi
investiţiilor îîntr-o economie” îîn condiţiile deplinei utilizaă ri a factorilor de producţie
(Garrison 2001, p. 44). Trecerea de la un punct la altul pe FPP relevaă o relaţie invers
proporţionalaă („trade off”) îîntre consum şi investiţii sau investiţii şi consum.
Combinaţiile consum-investiţii care se aflaă îîn interiorul frontierei indicaă o
„contracţie” a economiei şi implicaă existenţa şomajului şi a altor factori de producţie
disponibilizaţi. IÎn abordarea lui Keynes, scaă derea consumului nu conduce la
creşterea investiţiilor ci, dimpotrivaă , la scaă derea acestora (dataă fiind preferinţa
38
pentru lichiditate) şi îîn consecinţaă la contracţie economicaă , la şomaj şi la utilizarea
suboptimalaă a resurselor.
Scaă derea investiţiilor, care are ca factor principal scaă derea „eficienţei
marginale a capitalului” şi ca factor agravant „preferinţa pentru lichiditate” are
consecinţe pe piaţa muncii: scaă derea cererii de forţaă de muncaă . IÎn accepţiunea
economiştilor clasici echilibrul pe piaţa forţei de muncaă ar putea fi atins prin
reducerea preţului muncii (a salariilor). IÎn acest punct se poate demonstra rolul ideii
de rigiditate a salariilor din cadrul teoriei keynesiste. IÎn concepţia lui Keynes, pe
piaţa muncii echilibru cu şomaj zero nu poate fi atins, tocmai datoritaă rigiditaă ţii
salariilor îîn termeni monetari. IÎn abordarea economiştilor clasici, coordonarea pe
piaţa muncii se produce la fel ca pe oricare altaă piaţaă prin creşterea/scaă derea
preţurilor (salariul fiind preţul factorului muncaă ) îîn funcţie de cererea şi oferta
pieţei. Dataă fiind rigiditatea salariilor asumataă de Keynes, apare aceastaă situaţie
ciudataă a economiei îîn echilibru dar cu şomaj mai mare decaî t zero3. (Fig. 3)
3
Chestiunea contestată de criticii teoriei keynesiste este însăşi existenţa rigidităţii
salariilor/preţurilor în termeni monetari pe piaţa liberă. Politicile salariului minim şi a rate
salariale prestabilite în anumite domenii (datorită presiunii unor grupuri de interese sau grupuri
profesionale) sunt intervenţii pe piaţa liberă, nu sunt rezultatul liberei competiţii pe piaţă. Ca
38
atare ideea keynesistă conform căreia piaţa în echilibru cu şomaj ar fi posibil într-o economie
fără intervenţie (fără controlul preţurilor sau salariilor) nu este întemeiată. (Hazzlit 1959, pp.
263-273)
IÎn accepţiunea lui Keynes, o economie este îîn echilibru atunci caî nd venitul
agregat (Y) corespunzaă tor acelei economii este egal cu suma consumului (C) şi
investiţiilor (I) totale.
Y = C+I (1)
Condiţia economiei îîn echilibru este reprezentataă îîn graficul din Fig. 4,
cunoscut şi sub denumirea „modelul crucii lui Keynes” („Keynesian Cross”). Conform
acestui model, venitul şi cheltuielile sunt elemente corelate: venitul creşte pe maă suraă
ce cresc cheltuielile (E). Cele douaă componente ale cheltuielilor (E) sunt consumul
(C) şi investiţiile (I). Dintre cele douaă , consumul (C) este considerat componenta
stabilaă , direct legataă de venit, iar investiţiile (I) componenta instabilaă , legataă indirect
de venit. Keynes presupune caă existaă un anumit nivel al venitului (F) care
corespunde ocupaă rii totale a forţei de muncaă îîntr-o economie. Pentru orice nivel al
venitului mai mic decaî t F (spre exemplu, F’) economia poate atinge echilibrul dar cu
şomaj mai mare decaî t zero. Reducerea investiţiilor datorate scaă derii „eficienţei
marginale a capitalului” are un rolul esenţial îîn declanşarea fluctuaţiilor economice,
conform teoriei keynesiste. Scaă derea investiţiilor îînseamnaă scaă derea venitului sub
nivelul necesar ocupaă rii depline a forţei de muncaă şi antreneazaă şi scaă derea
consumului.
38
Abordarea keynesistaă – recesiunea Abordarea keynesistaă – recesiunea
economicaă economicaă
W = Salarii E = Expenditures; Y = Income; C=
N = numaă rul de angajaţi Consum; I =
Investiţii;
F = Nivelul venitului la care şomajul este
zero
Fig. 3 Piaţa muncii Fig. 4 Venituri şi cheltuieli
Sursa: R. Garrison, Time and Money, Routledge, 2001
38
resorturi interne de a ieşi din crizaă , iar intervenţia guvernamentalaă este necesaraă
ataî t pentru a preveni caî t şi pentru a soluţiona criza.
38
Şomaj zero Creşterea venitului social prin politici fiscale
W = salarii E = Expenditures; Y = Income; C = Consum; I =
N = numaă rul muncitorilor Investiţii
Fig. 5 Piaţa muncii – ajustări prin policitici Fig. 6 Venituri şi cheltuieli - ajustări prin
fiscale şi monetare, abordarea keynesistă policitici fiscale şi monetare, abordarea
keynesistă
38
Rolul politicilor fiscale este central îîn teoria keynesistaă clasicaă , îîn timp ce
politicile monetare au un rol secundar. IÎn contextul teoriei keynesiste creşterea
ofertei de bani prin maă suri de politicaă monetaraă (expansiunea creditului) îîn
contextul crizei poate saă rezolve problema aşa numitei tezaurizaă ri speculative. IÎn
cazul Marii Depresiuni Economice din anii ‘29-’30, economiştii de orientare
keynesistaă au susţinut importanţa politicilor fiscale îîn raport cu cele monetare pe
parcursul crizei. Spre deosebire, economiştii monetarişti au susţinut dimpotrivaă ,
poziţia conform caă reia oferta monetaraă nu a fost suficient de mare pentru a face faţaă
contracţiei din timpul Marii Depresiuni din 1929. Cu toate aceştia, nici adepţii
keynesismului nu au optat îîn decadele care au urmat Marii Depresiuni Economice
pentru o politicaă monetaraă austeraă ; dimpotrivaă au promovat o politicaă a banilor
ieftini pentru a menţine o rataă scaă zutaă a dobaî nzii pentru îîmprumuturile
guvernamentale. (Friedman, 1968) (Friedman & Schwartz 2009).
38
schimbaă ri externe. Creşterea cererii poate saă nu ducaă automat la creşterea
producţiei. Creşterea cererii pentru anumite servicii sau bunuri de consum este
relevataă pe piaţaă prin creşterea preţurilor respectivelor bunuri. Totuşi simpla
creştere a preţurilor bunurilor de consum poate saă nu conducaă la o creştere a
producţiei bunurilor sau serviciilor respective îîn condiţiile îîn care preţurile
factorilor de producţie care servesc la producerea acestora cresc mai rapid.
Antreprenorii aleg sau nu saă creascaă producţia analizaî nd structura preţurilor
relative ale factorilor de producţie şi ale preţurilor de vaî nzare ale bunurilor pe care
le produc. Rigiditatea şi mecanicismul modelului poate fi evidenţiat şi prin faptul caă
nu sunt luate îîn calcul anticipaă rile antreprenorilor. Antreprenorii aleg saă creascaă
producţia şi saă investeascaă mai mult îîn lumina anticipaă rilor pe care le au cu privire la
preţurile relative viitoare ale factorilor şi bunurilor care pot fi produse pe baza lor şi
nu îîn mod automat doar luaî nd la cunoştinţaă situaţia preţurilor istorice. (Rothbard
2000, pp. 63-65) (Huerta de Soto 2006, pp. 565-568)
38
teoriei keynesistaă – vine pe fondul unei pieţi a muncii reglementate îîn sensul
menţionat anterior. IÎn plus relaţia invers proporţionalaă dintre inflaţie şi şomaj s-a
dovedit a nu fi o regulaă , mai ales îîn anii ’70 caî nd îîn multe ţaă ri ataî t inflaţia caî t şi
şomajul au atins niveluri ridicate (situaţie cunoscutaă şi sub denumirea de stagflaţie).
(Rothbard 2000, pp.42-47); (Rothbard 2006, pp.174-176)
38
existente sunt puse îîn mişcare mai multe proiecte de investiţii decaî t ar putea fi îîn
ultimaă instanţaă susţinute.
BIBLIOGRAFIE:
1. Evans, Anthony J. and Baxendale, Toby (2008) “Testing Times for Central
Banks – Is there Room for Austrian Ideas at the Top Table?”, Economic Affairs, Vol. 28,
Issue 4, pp. 36-41, December 2008.
2. Friedman, Milton (1968), “The Role of Monetary Policy” in The American
Economic Review, Vol. 58, No. 1 (Mar., 1968), pp. 1-17.
3. Friedman, Milton şi Scwartz Anna J. (1963), „Money and Business Cycles”,
Review of Economics and Statistics, February, 32-64.
4. Friedman, Milton şi Scwartz, Anna Jacobson (2009) The Great Contraction,
Princeton University Press, pp. 32-64
5. Garrison, Roger (2001), Time and Money – The Macroeconomics of Capital
Structure, Routdlege.
6. Hazlitt, Henry (1959), The Failure of New Economics – An analysis of the
Keynesian Fallacies, Van Nostrand.
7. Hutt, W. H., A Rehabilitation of Say’s Law, Ohio University Press: Athens, 1974.
8. Huerta de Soto, Jesus (2006), Money, Bank Credit and Economic Cycles, Ludwig
von Mises Institute.
9. Keynes, John Maynard (2006), The General Theory of Interest, Employment
and Money, Atlantic Publishers & Distributors.
10. Lucas, R.E., Jr. (1972), “Expectations and the Neutrality of Money,” Journal of
Economic Theory, 4, 103-124.
38
11. Rothbard, M. N. (2000), America’s Great Depression, Ludwig von Mises
Institute.
12. Rothbard, M. N. (2006), “Inflation and the Business Cycle: The Collapse of the
Keynesian Paradigm” in For a New Liberty, Ludwig von Mises Institute.
13. Snowdon, Brian and Vane, Howard R. (2005), Modern Macroeconomics – Its
Origin, Development and Current State, Edward Elgar.
14. Paul A. Samuelson, William D. Nordhaus (1998), Economics, ediţia a 16-a, The
Mc Graw – Hill Companies, Inc.
15. White, William (2009), „Modern Macroeconomic is son the Wrong Track”,
Finance & Development, December 2009, Vol. 46, No. 4.
38