Sunteți pe pagina 1din 6

Câmpurile de urne din Epoca Bronzului

În perioada Bronzul târziu se produc o serie de schimbãri semnificative în privinţa


practicilor de înmormântare. Se trece de la înhumarea corpurilor la incinerarea lor şi depozitarea
în urne ce urmau ulterior sã fie îngropate în cadrul unor movile de pãmânt. Practica incinerãrii
devine ceva frecvent pentru toatã Europa Centralã în aceastã perioadã.

Deşi cultura tumulilor practica înmormântarea prin incinerare încã din perioada
Bronzului mijlociu, practica nu devine proeminentã decât cãtre sfârşitul Bronzului mijlociu,
începutul Bronzului târziu1.

Fig 1: Percentages of inhumation and cremation graves from the Middle to the Late Bronze Age

Dupã cum putem observa din graficul de mai sus, înhumarea încã era practicatã de o
însemnatã parte a populaţiei. Grupul cultural Knoviz din Boemia, de exemplu, încã mai practica
înmormântarea prin înhumare; dovadã în acest sens fiind numeroasele morminte descoperite în
zona acestei culturi. Acelaşi lucru este valabil şi pentru cultura Lusaţianã; numeroase morminte
din zona bazinului râului Oder au arãtat cã înhumarea încã mai era practicatã de aceastã culturã

1
Frank, Falkenstein, The Development of Burial Rites from the Tumulus to the Urnfield Culture in Southern Central
Europe, în ,,Ancestral Landscape. Burial mounds in the Copper and Bronze”, Udine, 2008, p. 334.

1
în timpul fazei de tranziţie cãtre bronzul târziu. Apariţia a numeroase locuri destinate special
incinerãrii corpurilor se petrece abia în timpul bronzului mijlociu, fenomenul urmând sã se
intensifice abia în timpul bronzului târziu2.

Fig 2. Distribution of cremation burials in the Bronze C period in southern Central Europe and percentages
of cremations in cemeteries.

Din imaginea de mai sus putem observa cã în perioada târzie a culturii Tumulilor,
înmormântarea prin incinerare era rãspânditã în aproape toate regiunile. Perioada de difuzare a
acestei practici este consideratã de Frank Falkenstein ca find plasatã între bronzul mijlociu şi
bronzul târziu. Tot acest autor afirmã cã înmormântãrile prin inginerare prelevau în zonele de
lângã Alpi şi în cele de lângã cursul Dunãrii şi a Rinului3.

Practica înmormântãrii suferã numeroase modificãri în timpul bronzului târziu.


Mormintele destinate unei persoane sau unui grup special de persoane încep sã scadã drastic
începând cu ~1300 B.C. În jurul anului 1200 B.C se produce marea schimbare, mormintele
2
Marija, Gimbutas, Bronze age cultures in Central and Eastern Europe, Mouton & Co, 1965, p. 309.
3
Frank, Falkenstein, art.cit, p. 335.

2
singulare dispar şi încep sã aparã în zona central şi sud europeanã numeroase morminte colective
(câmpurile de urne). Morţii erau incineraţi şi apoi depuşi în nişte urne special concepute ca
ulterior sã fie îngropaţi în nişte cimitire gigantice; unele cimitire conţinând mii de urne4.

Primele semne ale existenţei unui culturi a câmpuri cu urne se datoreazã cronicarilor
medievali. Cu toate acestea, existenţa unui astfel de culturi a fost recunoscutã abia în secolul al
XIX-lea, mulţumitã muncii a numeroşi arheologi germani. Otto Tischer (1843-1891) a fost
primul care a stabili cã aceste morminte aparţin epocii bronzului (1300 B.C-750 B,C). În ciuda
faptului cã arheologii germani vorbesc adesea despre o ,,cultura Urnenfelder”, ea nu a constituit
niciodatã o culturã arheologicã în adevãratul sens al cuvântului. Ritualul comun de înmormântare
leagã o serie de entitãţi culturale regionale între ele, şi astfel este mai potrivit sã vorbim de un
complex al câmpurilor cu urne decât o culturã a câmpurilor cu urne5.

Câmpurile cu urne sunt considerate a fi un fenoment central european. Ele pot fi gãsite cu
precãdere în zona Germanie, Austriei, Sloveniei, Cehiei, Ungariei şi Poloniei. O trecere de la
înhumare la incinerare s-a întâmplãt şi în zona Scandinaviei şi a Insulelor Britanice, dar aici
mormintele sunt foarte mici în comparaţi cu zona Europei Centrale, iar acest lucru ne face sã le
excludem din cadrul complexului câmpurilor cu urne. Punctul de difuziune a acestei practici este
considerat estul Europei Centrale. De aici s-a rãspândit în nordul şi vestul Germaniei, urmând
mai apoi calea cãtre Polonia şi nordul Italiei. Cãtre anul 1000 B.C încep sã rãspândeascã şi în
zona Franţei şi nordul Spaniei, numãrul lor fiind însã inferior celor din Germania sau Polonia6.

Cultura câmpurilor de urne este recunoscutã pentru modul inedit în care se realizau
înmormântãrile. Spre deosebire mormintele din perioada bronzului timpuriu, pline cu obiecte
preţioase ce desemnau rangul celui înmormântat, majoritatea mormintelor din bronzul târziu sunt
sãrace în astfel de obiecte. Majoritatea mormitentelor din cadrul culturii câmpurilor cu urne
conţin unul sau mai multe vase ceramice ce pãstreasã cenuşa celui decedat pe rugul funerar.
Singurile artefacte ce ar putea fi gãsit într-un astfel de mormant sunt podoabele purtate de cel
decedat; în general, ace din bronz şi bijuterii sau mãrgele de sticlã sau chihilmbar. Gropile în
care au fost plasate urnele conţin adeseori şi cenuşã sau aşchii de lemn, sugerând cã incinerarea

4
Peter Bogucki, Pam J Crabree, Ancient Europe. 8000 B.C-A.D 1000, Encyclopedia of the Barbarian World, vol. II,
Thomson Gale, p. 86.
5
Ibidem, p. 86.
6
Ibidem, p. 87.

3
s-a produs aproape de locul înmormântãrii. În unele morminte au mai fost gãsite şi nişte vase
suplimentare ce conţineau hranã sau alte obiecte metalice. La Poing, în Bavaria, de exemplu, au
fost gãsite nişte pãrti ale unui vagon cu patru roti într-unul dinte morminte7.

Cu excepţia acelor cimitire amintite mai sus, cultura câmpurilor de urne conţine şi
numeroase cimitire gigantice. Cel de la Kietrz, din zona Sileziei din sudul Poloniei, de pildã,
conţine nu mai puţin de 3000 de morminte. Un alt cimitir, cel de la Zuchering-Ost din Bavaria,
este estimat sã conţinã aproximativ 1000 de morminte, iar cel de la Moravicany din Moravia
conţine 1260 de morminte. Prezenţa aşchiilor de lemn, precum şi a cenuşei ne face sã presupune
cã crematoriul se afla în apropiere de lucul unde au fost îngropate urnele. Pe lângã cele trei
expuse mai sus, mai existã şi alte cimitire mai mici. Cel de la Vollmarshausen din zona centralã a
Germaniei conţine aproximativ 262 de urne. În zona Germaniei şi a Poloniei au fost excavate
zeci de astfel de cimitire şi, probabil, încã câteva sute au fost distruse din pricina dezvoltãrii
agriculturii şi a cultivãrii intensive a pãmântului8.

O diferenţiere se impune pentru cimitirile din cadrul culturii câmpurilor de urne.


Diferenţa de bazã constã în modul în care acestea au fost realizate. Un prim tip de cimitir este cel
peste care s-a ridicat o movilã artificialã de pãmânt; urna era îngropatã, iar peste ea era turnat
pãmânt. Cimitirul de la Zirc-Alsomajer din Ungaria mi se pare a fi cel mai bun exemplu în acest
sens. El cuprinde aproximativ optzeci de movile ce au fost construite peste locul unde s-a realizat
incinerarea, unele dintre movile au la bazã şi nişte plãci de calcar9. Al doilea tip de mormânt e
caracterizat de prezenţa unor structuri de lem. La Kietrz, de exemplu, au fost descoperite
morminte ce sugerau cã peste groapa care conţinea urna cu cenuşa decedatului şi bunurile
acestuia a fost ridicatã o structurã micã de lemn; rolul acestei structuri fiind cel mai probabil de a
asigura stabilitatea mormântului10.

Un alt cimitir impresionant se aflã în zona Slovaciei actuale, mai exact în apropiere de
Ockov. Aici a fost gãsit un mormânt unde fusese îngropat un individ împreunã cu numeroase
obiecte din aur şi bronz. Trupul şi obiectele au fost incinerate, iar peste locul unde acestea au fost

7
Ibidem, p. 87.
8
Ibidem, p. 87-88.
9
A. F. Harding, European societies in the Bronze Age, Cambridge University Press, 2000, p. 99.
10
Peter Bogucki, Pam J. Crabree, op.cit, p. 88.

4
incinerate s-a ridicat o movilã de aproximativ 6 metrii înãlţime înconjuratã de un zid de piatrã.
Conţinutul, precum şi modul în care a fost realizat acest mormânt ne permite sã facem unele
presupuneri în legãturã cu statutul persoanei înmormântate aici. Prezenţa a numeroase obiecte de
bronz şi aur îndicã foarte clar faptul cã aici a fost îngropat un membru important al comunitãţii,
cel mai probabil find îngropat chiar liderul ei11.

Cu excepţia tipurilor de mai sus, mai existã şi un alt tip, cam neobişnuit, de mormânt din
aceastã perioadã; cel în formã de gaurã de cheie; privit de sus acest tip de mormânt semãnã cu o
gaurã de cheie. Acest tip este specific nord-vestului Germaniei şi Olandei. Pentru acest tip de
mormânt, un şant cu diametrul de aproximativ 3-4 metri era construit în jurul locului unde se
realiza incinerarea; şanţul era alungit într-o anumitã direcţie pentru a închide o zonã alungitã. La
Telgte în nord-vestul Germaniei au fost descoperite treizeci şi cinci de astfel de morminte.12

Adoptarea incinerãrii ca practicã funerarã sugereazã o schimbare fundamentalã a


concepţiei faţã de rolul trupului în viaţa de apoi. Convingerea cã trupul joacã un rol imprtant şi
dupã moarte e sugeratã de practica înhumãrii, convingerea cã corpul extern nu joacã nici un rol
în acest sens e sugeratã de practica incinerãrii. În câteva cuvinte, practica incinerãrii corpului
persoanei degedate sugereazã un concept spiritual ce presupune cã materia fizicã nu joacã un rol
în viaţa de apoi. Adoptarea şi acceptarea rapidã a incinerãrii ca practicã funeralã generalizatã
sugereazã aceastã schimbare de atitudine faţã de importanţa corpului fizic.

11
A. F. Harding, op.cit, p. 100.
12
Peter Bogucki, Pam J. Crabree, op.cit, p. 88.

5
Bibliografie

 Bogucki, Peter, Crabree J. Pam, Ancient Europe. 8000 B.C-A.D 1000, Encyclopedia of
the Barbarian World, vol. II, Thomson Gale.
 Falkenstein, Frank, The Development of Burial Rites from the Tumulus to the Urnfield
Culture in Southern Central Europe, în ,,Ancestral Landscape. Burial mounds in the
Copper and Bronze”, Udine, 2008, p. 329-340.
 Gimbutas, Marja, Bronze age cultures in Central and Eastern Europe, Mouton & Co,
1965
 Harding, A. F, European societies in the Bronze Age, Cambridge University Press, 2000