Sunteți pe pagina 1din 2

Cazul ,,George”

Ca un exemplu concis de tânăr ce a fost afectat din pricina jocurilor de noroc găsim cazul
unui tânăr pe nume George, în vârstă de douăzeci și patru de ani, student al unei universități
prestigioase din Cluj-Napoca.

Acest tânăr a fost adus de către ambii părinți din pricina urmatoarelor probleme:

Practicarea în exces a pariurilor sportive, prezența unui imens dezinteres pentru facultate
și, nu în ultimul rând, un comportament sexual de risc ridicat.

Stadiul incipient presupunea în cazul acestuia, mize modeste de până la cincizeci de Ron
în primul an. Odată cu trecerea timpului, în următorii ani, mizele au crescut treptat până la suma
maximă două mi de Ron la un singur pariu. Din acest moment, tânarul a început să împrumute
sume ce sunt cuprinse între o sută și cinci sute de Euro.

Datoriile acestuia s-au adunat până la suma amproximativă de patruzeci de mi de Ron.


Un loc de muncă a devenit o necesitate vitală, din nefericire acesta neputând rezista mai mult de
trei zile.

În afara principalei probleme ce o reprezentau pariurile sportive, acesta a dezvoltat și un


comportament sexual nepotrivit. Cu ajutorul internetului tânărul face cunoștință cu un număr
ridicat de femei cu care cheltuia sume considerabile de bani. Acest lucru a condus încet dar sigur
la neglijarea, aproape în totalitate, a obligațiilor legate de facultate.

Ca o confirmare a faptului că George a căzut în patima pariurilor sportive si că acest viciu


a devenit în mod evident greu de controlat:

,,[…] a răspuns afirmativ la 16 din cele 20 de întrebări ale jucătorilor anonimi din S.U.A și
satisfăcea și criteriile DSM-IV-TR și ICD-10 pentru jocul patologic de noroc. La el, apărea foarte
evident ideea controlului iluzoriu asupra jocului, în sensul că, deși era foarte inteligent, el nu făcea
distincția între <<ședințele de pariuri>>.”1

1
Viorel Lupu, Jocul patologic de noroc la adolescenți. Oraș: Cluj-Napoca, Editura RISOPRINT, 2008.
George a ajuns atât de departe, încăt, la un moment dat, a juns să parieze zece mi de Lei
pentru paisprezece rezultate. Treisprezece dintre aceste rezultate au ieșit favorabile, iar cel de-al
paisprezecelea aducându-l în pierderea banilor și înmulțirea datoriilor deja existente.

Acest lucru nu l-a descurajat, ambiționându-l și mai tare. George este sigur că data
viitoare va ieși câștigător deoarece acum a fost atât de aproape.

Cazul acestui tânăr a fost rezolvat prin psihoterapie cognitiv-comportamentală dar și cu


ajutorul tratamentului medicamentos. Într-un final, acesta a reușit să-și termine studiile dar și să
aibă o parteneră stabilă.

Din cazul acestui tânăr se poate sublinia faptul că această problemă, problemă ce a luat o
amploare considerabilă în ultimii ani în rândul tinerilor, poate fi controlată, combătută și oprită
cu desăvârșire dacă tinerii primesc ajutorul necesar și specific ficăruia, de la tratament cu
ajutorul psihoterapiei până la tratament medicamentos.

Cazul acestui tânăr este doar unul dintr-o multitudine de cazuri ce atrag atenția asupra
faptului că, jocurile de noroc dar și promovarea excesivă a acestora pot deveni o problemă ce nu
poate fi trecută cu vederea transformându-se într-un viciu aproape imposibil de controlat.

S-ar putea să vă placă și