Povestea lui Harap-Alb

De Ion Creanga

Povestea lui Harap-Alb este un basm cult scris de Ion Creangă. A apărut în
revista Convorbiri literare in anul 1877. Ion Creangă a fost un scriitor român.
Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, acesta
este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române. „Opera lui Creangă este
epopeea poporului român. Creangă este Homer al nostru. În Creangă trăiesc credințele,
eresurile, datinile, obiceiurile, limba, poezia, morala, filozofia poporului, cum s-au format în
mii de ani de adaptare la împrejurările pământului dacic, dedesuptul fluctuaților de la
suprafața vieții naționale. Creangă este un reprezentant perfect al sufletului românesc între
popoare, al sufletului moldovenesc între români, al sufletului țărănesc între moldoveni, al
sufletului omului de munte între țăranii moldoveni. Creangă explică ceea ce zugrăvește prin
proverbe. De aici frecvența proverbelor în scrierile sale”. -Garabet Ibraileanu, Povestirile
lui Creangă
Basmul cult este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje
purtatoare ale unor valori simbolice (ele reprezinta confruntarea dintre bine si
rau care se incheie cu victoria binelui), cu o actiune implicand fabulosul si
supusa unor stereotipii care infatiseaza parcurgerea drumului maturizarii de
catre erou. Personajele indeplinesc, prin raportare la erou o serie de functii:
antagonistul (adversarul protagonistului), raufacatorii (produc o dauna care
trebuie indreptata de catre erou), ajutoarele (il sustin pentru a duce la sfarsit
sarcina). Reperele temporare si spatiale sunt vagi: „Amu”, ”odata„, ”tara„,
”taram„. Ca in orice basm se regasec cliseele compozitionale prin care se
defineste specificul acestei naratiuni si marcheza intrarea si iesirea din fabulos.
Acestea sunt initiale ”Amu cica era odata intr-o tara un crai, care avea trei
feciori”, mediane ”Si merge, si merge el pana se innopteaza bine.”, finale ”Si a
tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca; cine se duce acolo bea si
mananca. Iar pe la noi, cine are bani bea si mananca,iara cine nu, se uita si
rabda.”
Motivul mezinului apare atunci cand cei doi frati mai mari nu reusesc sa
treaca de proba podului, exagerand la intoarcerea acasa. Superioritatea
feciorului este cristalizata atunci este cand singurul care reușește să treacă
proba, ajutat de Sfânta Duminică care îl pregătește la inițiere sugerandu-i să
pornească la drum cu hainele, armele și calul din tinerețe a tatălui său, urmand
astfel drumul inițierii acestuia. Calul, deși la început apare ca fiind un biet
animal slab și bătrân, se demonstrează a fi unul înzestrat cu puteri
supranaturale și va deveni tovărașul și sfătuitorul tânărului. In opinia mea, cel
mai mic fiu are un avantaj consideabil in fata fratilor lui, deoarece viziunea sa
asupra vietii este diferita, fiind inca sub influenta varstei fragede. Aceasta
calatorie marcheaza sfarsitul copilariei, iesind din zona de confort oferita de
crai si confruntandu-se cu diverse situatii.
Alt motiv este reprezentat de imparatul fara urmasi. Situatia initiala nu este
echilibrata, deoarece povestea debuteaza cu o problema ”imparatul acela,
aproape de batranete, cazand la zacare, a scris catre fratine-sau craiului, sa-i
trimita grabnic pe cel mai vrednic dintre nepoti, ca sa-l lase imparat in locul sau
dupa moartea sa”. Lumea este reprezentata de haos, craiul avand trei feciori,
iar imparatul Verde trei fete.
Episodul coborarii in fantana reprezinta un punct important in maturizarea
mezinului, acesta schimbandu-si identiatea si devenind sluga Spanului. Naiv,
baiatul se lasa pacalit ”Cum o pune la gura, pe loc o ia, otarandu-se, si varsa
toata apa dintr-insa”. Atras in fantana dintr-un viclesug, mezinul este
determinat sa accepte juramantul pe palos. Numele capatat este o sintagma
oximoronica: substantivul comun, de origine populara ”Harap”, desemneaza o
persoana de culoare neagra, un sclav, iar epitetul cromatic ”Alb” sugereaza
originea nobila.
O alta secventa care evidentiaza valorile tanarului este aceea cand in
ocroteste o nunta de frunici. Fiind in drumul spre imaparatia imparatului Rosu,
aceasta trebuie sa treaca un pod, dar este intampinat de evenimentul
fapturilor. Acesta se sacrifica, trecand prin apa si riscand sa se inece ”Sa trec
peste dansele, am sa omor o multime; sa dau prin apa, ma tem ca m-oi ineca,
cu cal cu tot. Dar tot mai bine dau prin apa, cum a da Dumnezeu, decat sa curm
viata atator gazulite nevinovate„. In urma generozitatii de care a da dovada,
obtine promisiunea furnicilor ca ii vor sari in ajutor cand va avea nevoie.
In concluzie, ”Povestea lui Harap-Alb” ilustreaza tema si viziunea despre lume
prin protagonistul basmului care fiind supus acestor situatii limita, dobandeste
cea mai buna versiune a sa. Tanarul reuseste a invinge intr-o lume in care limita
dintre bine si rau este neclara.