UNIVERSITATEA “ ŞTEFAN CEL MARE” DIN SUCEAVA

FACULTATEA DE INGINERIE ALIMENTARĂ

PROIECT
OPERAŢII ŞI APARATE ÎN INDUSTRIA
ALIMENTARĂ
Titlu: Debit

Coordonator:

Prof.dr.ing. Nicolae Solomon

Studenţi:

Neacşu Laura-Mihaela

Pascariu Andreea Rut

Reciulschi Natalia

Anul III CEPA,2C

2018
 Cuprins
Introducere

Consideraţii teoretice

Factorii care influenţează operaţia

Descrierea matematică a operaţiei

Utilaje pentru măsurarea debitelor

Studiu de caz

Concluzii

Bibliografie
Introducere
Procesele tehnologice industriale se caracterizează printr-un număr mare de parametri:
temperaturi, presiuni, debite, etc.
Cunoaşterea modului de desfăşurare a unui proces tehnologic necesită obţinerea rapidă de
informaţii privind valoarea fiecărui parametru.
Scopul proiectului costă în mijloacele de măsurare a debitului în industria alimentară.
Măsurarea debitelor în sistemele tehnice este o componentă de bază a procesului de
funcţionare a sistemelor pneumatice şi hidraulice, întrucât variaţiile necontrolate ale acestui
parametru ar putea pune în pericol nu numai funcţionarea, dar şi securitatea celor care deservesc
sistemul: muncitorii, tehnicii, personal de control şi verificare, personal de întreţinere.
Procesul de măsurare este partea integrantă şi absolut necesară a oricărui tip de producţie.
În funcţie de tipul de producţie, se aleg mijloace de măsurare potrivite.
Controlul trebuie să asigure o productivitate corespunzătoare prelucrării şi execuţiei
produselor să fie cât mai economic.
Măsurarea valorii debitelor de fluid se face atât pentru exprimarea volumetrică cât şi
masică a debitului. În cazurile când densitatea fluidului se cunoaşte cu suficientă certitudine,
măsurătorile de debit se rezumă la cele volumetrice. Inginerii şi tehnicii care activează în
domeniul instalaţiilor pentru vehicularea fluidelor se confruntă adesea cu o mare varietate de
debitmetre disponibile. Condiţiile de instalare, caracteristicile funcţionale şi preţul de cost sunt
primele aspecte luate în seamă când alegem un debitmetru şi acestea depind apoi de principiul de
lucru esenţial al debitmetrului.
Capitolul 1. Consideraţii teoretice
Debitul se defineşte ca fiind cantitatea de substanţă solidă, lichidă sau gazoasă care trece
printr-o secţiune oarecare în unitate de timp.
Metode după care pot fi clasificate debitmetrele sunt:
1. Metoda volumetrică;
2. Metoda gravimetrică;
3. Metoda micşorării locale a secţiunii de curgere;
4. Metoda centrifugală;
5. Metoda rezistenţei opuse de un corp la înaintarea fluidului(rotametre);
6. Metoda exploatării câmpului de viteze;
7. Metoda electromagnetică;
8. Metoda injectării sau diluţiei.

Debite volumice 𝑄𝑣 măsurate în 𝑚3 /𝑠 – volum de fluid scurs în unitate de timp.

ΔV 𝑚3
𝑄𝑣 = [ ]
Δ𝑡 𝑠
V-volumul;
t-timpul;.
Debite masice 𝑄𝑚 , măsurate în Kg/s- masa de fluid scurs în unitatea de timp.
Δm 𝐾𝑔
𝑄𝑚 = [𝑠]
Δt
m-masa lichidului;
t-timpul.
Între cele două tipuri de debite există relația: 𝑄𝑚 = ρ ∗ 𝑄𝑣 , (ρ- densitatea fluidului).

Măsurarea debitelor de fluide se bazează pe:

1. Determinarea presiunii diferenţiale;
2. Determinarea presiunii dinamice;
3. Determinarea vitezei de eplasare;
4. Inducţia electromagnetică;
5. Propagarea oscilaţiilor sonore în fluid;
6. Ionizare;
7. Efecte calorice asupra fluidului.

I.1 Mijloace pentru măsurat debitul după metoda volumetrică:

1. Contorul Voltmann (contorul cu turbină) se foloseşte pentru apă rece şi caldă. Pentru
sensibilităţi şi precizii mai mari se conectează la acesta un al doilea contor, de exemplu unul
cu cilindru inelar.

Fig.I.1 Contorul Voltmann

 2. Contor cu tambur are trei camere. După umplerea camerei I, fluidul trece în camera II şi
se schimbă centrul de greutate. Ca urmare se roteşte tamburul în sens trigonometric şi
lichidul trece în camera III. Rotirea tamburului este transmisă la un numărător.

Fig.I.2 Contor cu tambur

3. Contorul cu piston se foloseşte pentru debite mari. Contoarele cu 2 şi cu 4 cilindri ocupă

spaţiu mare, dar măsoară mai rapid. Ele sun prevăzute şi cu compensatoare de
temperatură.

Fig.I.3 Contor cu piston

4. Contorul cu roţi dinţate foloseşte un angrenaj de cilindri ovali danturaţi.

Fig:I.4 Contor cu roți

5. Contorul cu cilindri rotativi- foloseşte doi cilindri ovali comandaţi de două roţi dinţate în
angrenare pentru a evita frecare între cilindri. Se foloseşte pentru debite mari; cădere de
presiune e mică (15...25mm 𝐻2 𝑂). Sunt contoare rapide (1500rot/min).

Fig.I.5 Contor cu cilindri rotativi

I.2 Metoda gravimetrică:

Debitul este produsul dintre volum şi densitatea fluidului trecut prin contor într-un interval
de timp.
Firma FLAND Gruppe prezintă debitul masic:
 Fig.I.6 Debitmetru masic
 Folosit pentru măsurarea debitelor masice;
 Domenii de lucru: până la 430000 kg/h;
 Diverse tipuri de racorduri.
Firma SIS Internaţional prezintă un nou tip de debitmetru masic pe principiu termic:

Fig.I.7 Debitmetru masic

Senzorul termic conţine două termorezistenţe protejate. În proces o termorezistenţă este

încălzită, iat cealaltă termorezistenţă măsoară temperatura procesului. Diferenţa de temperatură
dintre cele două termorezistenţe este citită şi convertită în debit în funcţie de proprietăţile
mediului din proces. Cu cât debitul este mai mare sau mediul este mai dens termorezistenţa
preîncălzită este mai puternic răcită şi se reduce diferenţa de temperatură dată de cele două
termorezistenţe.
Avantajele dispersiei termice:
 Nu există părţi în mişcare sau orificii;
 Precizie pentru măsurarea debitului şi pentru aplicaţii cu debite mici;
 Repetabilitatea bună pentru măsurători precise în procese complexe;
 Uşor de instalat;
 Afişă direct debitul masic nu mai este nevoie de compensarea debitului cu presiunea şi
temperatura.

I.3 Metoda centrifugală

Se aplică la lichide şi la gaze şi foloseşte legătura funcţională dintre debit şi diferenţa de
presiune care se creeză într-o curbă parcursă de un fluid între porţiunea concavă şi cea convexă,
considerând aceeaşi secţiune transversală. Curba în care se măsoară diferenţa de presiune se
numeşte cot de măsurare.

Fig.I.8 Cot de măsurare

 I.4 Metoda rezistenţei opuse de un corp la înaintarea fluidului
Foloseşte proporţionalitatea care există între debitul trecut printr-un tub şi mărimea
deplasării unui corp care are dimensiuni cunoscute sau care pot fi calculate.
Aceste mijloace de măsurare se numesc rotametre şi pot avea mai multe forme
constructive.

Fig.I.9 Rotametre

1. Rotametru cu corp liber este un instrument compus dintr-un tub cu o uşoară conicitate,
aşezat în poziţie verticală, în care, sub acţiunea presiunii fluidului, se deplasează liber un
corp calibrat, cu o formă specială şi a cărui poziţie indică debitul fluidului.
2. Rotametru cu corp ghidat se deosebeşte de primul rotametru prin faptul că piesa din
interiorul tubului nu mai este liberă, ci se deplasează solidar cu o tijă am cărei capăt
indică valoarea debitului.
3. Rotametrul cu corp articulat se compune dintr-un corp a cărui poziţie indică debitul, fiind
articulat şi solidar cu o tijă al cărei capăt indică debitul scurs, pe o scară gradată.

I.5 Metoda exploatării câmpului de viteze

Este o metodă care se aplică atât la lichide, cât şi la gaze. Ea foloseşte legătura directă
dintre debit şi viteza de curgere a fluidului.

Fig.I.10 Mijloace de măsurare a vitezei fluidului

a) Flotorul este un corp plutitor, antrenat de curentul de lichid, folosit la determinarea

direcţiei de curgere şi a vitezei curenţilor de suprafaţă sau de adâncime.
 b) Sonda de gaze este un instrument sub formă de tijă, care, introdus într-o conductă,
permite stabilirea vitezei la o anumită adâncime.
c) Tubul Pitot-Prandtl este tot o dondă, prevăzută cu prize de prsiune, şi este folosit pentru
măsurarea diferenţei dintre presiunea dinamică şi cea statică.
d) Morişca este un instrument prevăzut cu o elice, căreia curentul de fluid îi imprimă o
mişcare de rotaţie. Măsurând viteza de rotaţie, se determină debitul.

I.6 Metoda injectării sau diluării

Se aplică la lichide şi la gaze, şi constă în introducerea unor soluţii rentificabile în fluid,
urmată de determinarea în aval a concentraţiei de substanţă, ştiind că diluţia este proporţională cu
debitul. În procedeul măsurării timpului de tranzit, indicatorul este injectat de conductă şi se
măsoară intervalul de timp în care acesta parcurge o lungime cunoscută între două secţiuni.
La această metodă se folosesc:
 Trasori neradioactivi (NaCl;LiCl)
 Trasori radioactivi (brom 82,sodiu 24, crom 51, tritiu, aur 198).

I.7 Clasificarea debitelor

Se poate face după mai multe criterii, dintre care cele mai importante sunt:
 Principiul de funcţionare,
 Modul de afişare a valorii măsurate,
 Precizia de măsurare.

După principiul de funcţionare se deosebesc:

 Debitmetre diferenţiale – sunt aparate care măsoară debitul pe baza determinării
diferenţei de presiune care se crează la trecerea fluidului printr-un element de strangulare,
montat e conducta respectivă. Diferenţa de presiune se măsoară înainte şi după elementul
de strangulare. Debitmetrele diferenţiale sunt cele mai răspândite aparate folosite la
măsurarea debitului. Cu ajutorul lor se poate măsura debitul tuturor fluidelor.
 Rotametrele denumite şi debitmetre cu diferenţa constantă de presiune funcţionează pe
principiul presiunii dinamice a fluidului dintr-o conductă, care poate deplasa, pe direcţia
verticală, un plutitor aflat în interiorul unui tub de măsurare conic. Se foloseşte curent la
măsurarea debitelor mici şi mijlocii de lichide şi gaze şi , în unele cazuri, chiar a aburului.
 Tuburi de presiune cunoscute şi sub denumirea de tuburi Pitot- Prandtl măsoară indirect
debitul prin determinarea vitezei medii a fluidului într-o conductă. Este o metodă
anevoioasă, din care cauză determinarea debitului pe această cale are un caracter
informativ.
 Debitmetrele electromagnetice sau de inducţie îşi bazează funcţionarea pe principiul
tensiunii electromotoare care ia naştere între doi electrozi, plasaţi în fluidul al cărui debit
se măsoară. Aceste aparate folosesc la măsurarea debitelor de lichide şi, în special, a
celor agresive şi vâscoase.
Capitolul 2. Factori care influienţează operaţia de curgere

2.1. Densitatea: este unul din cei mai importanţi parametrici în măsurarea debitelor de fluide şi
unul din puţinii parametrici disponibili pentru evidenţierea naturii fluidului şi, respective, când
natura este cunoscută, a stării fluidului. Densitatea se măsoară în kilogram/metru cub şi se
exprimă prin relaţia:

m
ρ=
V

În timp ce densitatea lichidelor este, practic, neinfluienţată de presiune, variind aproape

exclusiv cu temperatura, densitatea gazelor, datorită compresibilităţii acestora, este puternic
influienţată atât de presiune cât şi de temperatură.

2.2. Greutate volumică: Se numeşte greutate volumică ɣ (gamma), greutatea unei unităţi de
volum dintr-un corp omogen:

𝐺 𝑚𝑔
ɣ=𝑉= = ρg
𝑉
Greutatea volumică se măsoară în newtoni/ metru cub( N/𝑚3 )

2.3. Presiunea: O forță F, uniform repartizată pe o suprafață S, exercită pe această suprafață o

presiune p a cărei măsură este dată de raportul F/S.
Unitatea de măsură în S.I. pentru pesiune este Newton/metru pătrat (N/𝑚2 ) sau pascalul
(Pa).
Înafară de unitățile S.I. menționate, se mai folosesc pentru măsurarea presiunii următoarele
unități:
- atmosfera tehnică (at)
- milimetrul de coloană de apă (mm 𝐻2 𝑂)
- milimetrul coloană de mercur (mm Hg)

Dacă forța F este produsă sau echilibrată de către masa unei coloane de fluid, apăsând pe o
suprafață orizontală S, se poate măsura presiunea fără intermendiul unităților de presiune.

2.4. Vâscozitatea: În timpul curgerii, în spatele fluidele se nasc niște forțe interne care sunt
interpretate ca fenomene de vâscozitate. Pentru gazele perfecte, singura explicație a vâscozității
o constituie agitația moleculară. Pentru gazele reale se adaugă forțele de atracție intermoleculară,
cele care conferă lichidelor coeziune, mult mai mare ca cea a gazelor.

2.4.1. Variația vâscozității gazelor cu temperatura

 În timp ce la lichide vâscozitatea scade cu creșterea temperaturii, la gaze ea crește pe
măsură ce temperatura crește. Această creștere este determinată de o intensificare a agitatiei
moleculare.
Variația vâscozității dinamice cu temperatura se poate obține cu ajutorului relației lui
Sutherland:

𝐶
𝑇 1+
ɳ𝑇 = ɳ𝑁 √273,15 × 273.15
𝐶
1+
𝑇

Unde: ɳ𝑁 - vâscozitatea dinamică la 0°C( 273,15 K)

ɳ 𝑇 - vâscozitatea dinamică la T
T – temperatura termodinamică, K.
C – constanta lui Sutherland.

3.4.2. Influiența presiunii asupra vâscozității gazelor

Din teoria cinetică rezultă următoarea ecuație a vâscozității gazelor ideale:

1
ɳ= 3 N m 𝜔 l
unde: N - numarul de molecule conținut într-un 𝑐𝑚3 de gaz
m – masa moleculei, g.
𝜔 - Viteza medie, cm/s.
l - parcursul mediu liber al unei molecule, cm.

Deoarece N si l, pentru o temperatură dată, sunt invers proporționale, rezultă că

vâscozitatea dinamică a gazelor nu depinde de presiune. Această concluzie se verifică prin
experiență, anume, variația vâscozității gazelor în limitele presiunilor uzuale este atât de redusă
încât, cu o aproximație satisfăcătoare, se poate considera că vâscozitatea dinamică a gazelor este
constantă sub 50 bari. Pentru gazele reale, vâscozitatea gazelor crește pe măsură ce crește
presiunea. Această creștere devine sesizabilă pe măsură ce gazele se îndepărtează de starea
ideală.
În măsurarea debitelor de fluide, vâscozitatea se folosește exclusiv pentru determinarea
felului curgerii, cu ajutorul numărului Reynolds.

2.5. Criterii de similitudine. Numărul lui Reynolds.

Legea similitudinii afirmă că dacă printr-o conductă cu diametrul 𝐷1 se transportă un

fluid cu densitatea ρ1 și vâscozitatea ɳ1, respectiv printr-o altă conductă cu diametrul 𝐷2 , un
fluid cu densitatea ρ2 și vâscozitatea ɳ2 , curgerea în cele două conducte este similară din punct
de vedere mecanic atunci când:

𝐷1 𝑤1 ρ1 𝐷2 𝑤2 ρ2
=
ɳ1 ɳ2
 În care 𝑤1 și 𝑤2 sunt vitezele medii în cele două cazuri.

Similitudinea se obține pe de o parte datorită asemănării geometrice, fiind vorba de țevi

cu secțiune circulaă la care, cu necessitate, suprafața pereților interior trebuie să fie geometric
asemenea, iar pe de altă parte, raportul forțelor de inerție si de frecare, care apare în timpul
deplasării fluidului, trebuind să fie același.
Relația stabilită experimental de Reynolds este cunoscută sub numele de numărul
Reynolds( Re) și are, în general, expresia:

𝑤𝐷 ρ
Re =
ɳ
Capitolul 3: Descrierea matematică o curgerii fluidelor

3.1. Ecuațiile fundamentale ale dinamicii fluidelor

Studiul curgerii fluidelor necesită cunoașterea tuturor bilanțurilor care intervin în acest
proces:
- blianțul de materiale (ecuația de continuitate)
- bilanțul forțelor (ecuațiile echilibrului dinamic)
- bilanțul energetic (ecuațiile lui Bernoulli).

Toate acestea se studiază sub formă de bilanțuri diferențiale poartă denumirea globală de
ecuații fundamentale ale fluidelor.

3.1.1. Ecuațiile bilanțului de materiale (Ecuațiile de continuitate)

Conform legii conservării masei în regim nestaționar, masele intrate sunt egale cu cele ieșite
și cele acumulate:

Paralelipipedul elementar
 Se consideră un volum elementar de formă paralelipipedică dV raportat la un sistem de axe
de coordonate spațiale xo,yz, cu laturile dx, dy, dz izolat din masa fluidului în mișcare. Se scrie
ecuația maselor pentru direcția x:

- masa care intră în elementul de volum în timpul dt este:

𝑚𝑖𝑥 = ρ × wx × dy × dz × dt
- masa care părăsește volumul elementar în aceeași perioadă de timp pe fața opusă egală
cu masa 𝑚𝑖𝑥 la care se adaugă variația acesteia pe distanța dx (variază ρ, w sau amândoi
parametrii) și are expresia:
Ә(𝜌 × wx )
𝑚𝑒𝑥 = ρ × wx × dy × dz × dt + dx × dy × dz × dt
Ә𝑥
Diferența dintre cele două mase reprezintă masa acumulată în volumul elementar pe
direcția x:
Ә(𝜌 × wx )
𝑚𝑖𝑥 - 𝑚𝑒𝑥 = - × dV
Ә𝑥
Însumând pentru toate direcțiile se obține:

Ә(𝜌 × wx ) Ә(𝜌 × wy ) Ә(𝜌 × wz )

𝑚𝑖 - 𝑚𝑒 = - × dV × dt + × dV × dt - × dV × dt
Ә𝑥 Ә𝑦 Ә𝑧

Deoarece masa acumulată în paralelipipedul elementar 𝑚𝑎𝑐 este:

Ә𝜌
𝑚𝑎𝑐 = × dt × dV
Ә𝑡
Scriind bilanțul de materiale rezultă ecuația diferențială a continuității pentru regim
nestaționar:
Ә𝜌 Ә(𝜌−wx ) Ә(𝜌− wy ) Ә(𝜌− wz )
+ + + =0
Ә𝑡 Ә𝑥 Ә𝑦 Ә𝑧

În regim staționar ecuația continuității devine:

Ә(𝜌 × wx ) Ә(𝜌 × wy ) Ә(𝜌 × wz )

+ + =0
Ә𝑥 Ә𝑦 Ә𝑧
În practică, se utiliează forma integrată a ecuației diferențiale de continuitate:

Ә(𝜌 × wx ) Ә(𝜌 × wy ) Ә(𝜌 × wz )

+ + = d(𝜌 × w) = 0 (debitul masic pe unitatea de suprafață rămâne
Ә𝑥 Ә𝑦 Ә𝑧
constant în cazul curgerii în regim staționar)

Schema pentru demonstrarea ecuației de curgere

 În cazul unui tub cu secțiune variabilă prin care curge un fluid în regim staționar, pentru
doua secțiuni transversale 𝐴1 si 𝐴2 , ecuația integrală a bilanțului de masă este:
ρ1 × w1 × A1 = ρ2 × w2 × A2 = const. → debitele masice in diferite secțiuni ale
conductei sunt egale.
În cazul fluidelor necompresibile, ρ1 = ρ2 = 𝜌 → w1 × A1 = w2 × A2 (debitele volumice
sunt deasemenea egale și constante.

Capitolul 5. Utilaje pentru măsurarea debitului

5.1. Măsurara debitelor cu diafragamă:

Diafragmele sunt discuri din oţel cu orificiu central. Se urmăreşte măsurarea debitelor cu
ajutorul diafragmei, care este un dispozitiv pentru masurarea debitului in conducte circulare,
bazat pe principiul strangularii tubului de curent.
Într-o secţiune a conductei de diametrul D se introduce o placa prevazută cu un orificiu
central de diametru d, orificiu coaxial şi calibrat.

Fig.V.1 Schema de principiu la diafragmă

Partea interioara a diafragmei este prelucrată cilindric la intrare şi apoi conica divergentă
la un unghi de 30° faţă de axă. O priză de presiune plasată în amonte de diafragmă preia
presiunea statică din curgerea neperturbată, iar a doua priză de presiune, din aval de diafragmă,
preia presiunea din curgerea strangulată.Prin cele două prize de presiune diafragma se racordează
la manometrul diferenţial.
Determinarea debitului în funcţie de presiunea diferenţială măsurată, se poate face cu
relaţia simplificată:
Q = k √∆h.

Q - debitul de fluid
h - presiunea diferenţială măsurată cu un manometru diferenţial;
k - o constantă depedentă de caracteristicile fluidului natură și dimensiunile elementului de
strangulare de sistemul de unităţi de măsură.
Diafragmele sunt cele mai simple dispozitive de strangulare folosite la măsurarea
debitului.Au rezulate corecte în măsurări atunci cand se montează pe conducte al căror diametru
interior D este mai mare de 50 mm.
5.2.Măsurarea debitelor cu tubul Venturi :

Este un dispozitiv destinat măsurării debitului în conducte, bazat pe principiul strangulării

tubului de current ( ca şi diafragma). Tubul Venturi înlocuieşte o porţiune a conductei de
diametru D. Se compune dintr-un cilindru de intrare de diametru D este egal cu al conductei, un
ajutaj convergent, ( trunchi de con cu unghi la vârf de 21°), un tub cilindric de strangulare de
diametru d şi lungime d, precum şi un ajutaj divergent ( trunchi de con cu unghiul la vârf între 7°
şi 15°), toate coaxiale. Cu D/2 înainte de ajutajul convergent şi la mijlocul tubului de strangulare
de diametru d sunt plasate prizele de presiune prin care tubul Venturi se racordează la un
manometru diferenţial.

Fig.V.2 Schema de principiu la tubul Venturi

5.3. Măsurara debitelor cu debitmetre diferenţiale:

5.3.1. Debitmetru diferenţial plutitor:

Fig.V.3. Schema de principiu la debitmetrul plutitor

1- vasul plus;2- vasul minus; 3- plutitorul; 4- mecanismul de transmitere; 5-scară
gradată

Unul și doi sunt vase manometrice de volume egale dar static diferite. În vasul 2 este
montat plutitorul 3 a cărei poziție depinde de diferența de presiune statică p1-p2. La aceste
aparate plutitorul nu mai este proporţional cu presiunea diferenţială creată de dispozitivul de
strangulare şi cu debitul de fluid care se scurge prin conducte.
5.3.2. Debitmetru diferenţial de tip balanţă:

Fig.V.4. Schema de principiu la debitmetrul de tip balanţă

1- Inelul tubular; 2- perete despărţitor;3- traversa; 4- reazemul; 5- lichidul manometric;
6- contragreutate

Este reprezentată schema de principiu a unui debitmetru diferenţial cu balanţă cu vase

inelare (balanţă inelară), mult mai răspândit decât aparatul cu vase cilindrice, fiind utilizat
frecvent la măsurarea debitului aburului, lichidelor şi gazelor. Inelul tubular 1 în care se află
peretele despărţitor 2 se sprijină prin traversa 3 pe reazemul 4. Presiunile p1 şi p2 de valori
diferite, aplicate lichidului manometric 5, se transmite peretelui despărţitor 2 provocând rotirea
vasului fiind proporţional cu diferenţa de presiune dintre p1 şi p2. Momentrul antagonist este dat
de contragreutate 6.

5.4.Măsurara debitelor cu rotametru:

Fig.V.4. Schema de principiu la rotametru

1- Tub de sticlă; 2- plutitor

Rotametrele sunt formate dintr-un tub de sticlă 1 având o mică conicitate, în care se
mişcă liber un plutititor 2 din metal. Plutitorul este mai stabil când are crestături piezise
pe coroana lui. Ele au rolul de a-i imprima , sub acţiunea curentului ascedent de fluid, o
mişcare de rotaţie în jurul axei sale. Curentul ascedent de fluid impinge plutitorul de jos
în sus până ce forţa de împingere, funcţie de viteza fluidului, egalează greutatea
plutitorului. Acest echilibru corespunde unei viteze fixe a fluidului şi deci unei poziţii
variabilă plutitorului în tubul conic în funcţie de debit.
5.5. Măsurarea debitelor cu tubul Pitot: 1

2 3
Fig.V.5. Schema de principiu la tubul Pitot-Prandtl
1- conductă;2-braţ în care se exercită presiunea totală; 3- braţ în care se exercită numai
presiunea statică

În principiu tubul este format din două ţevi concentrice, orificiul celui din interior
deschizându-se „în faţă”, în direcţia din care curge fluidul, iar unul sau mai multe orificii ale
tubului exterior deschizându-se „lateral”, cu axele într-un plan perpendicular pe direcţia de
curgere a fluidului. Orificiul din faţă captează presiunea totală, iar cele laterale presiunea statică.
Cele două presiuni pot fi legate la un manometru diferenţial
Ecuaţia lui Bernoulli pentru punctele 2 şi 3.
𝑝𝑤 2
𝑝2 + = p3
2
𝑝𝑤 2
𝑝2 -𝑝3 = 2
Pentru fluidele reale introducând coeficientul de debit C, apropiat ca valoare de 1:

𝑝3−𝑝2
𝑤2 = C√2 ρ

5.6. Măsurarea cu disc de frânare:

Discul oscilar se utilizează în general penrtu măsurare debitelor de apă.

Fig.V.6. Schema de principiu la disc de oscilaţie

Elementul mobil al aparatului este un disc fixat pe o bilă. Prin centrul bilei trece un mâner
care se poate roti în jurul unui ax magentic.
Fluidul pătrunde şi iese din camera de măsură prin două deschizături. Trecerea lichidului
prin aparat imprimă discului o mişcare de oscilaţie, datorită diferenţelor de presiune între intrarea
şi ieşirea din aparat. Oscilaţia discului duce la rotirea mânerului în jurul axului
magnetic.Magnetul este cuplat la un înregistrator mecanic sau la un element de transmisie.
5.7. Măsurarea pe cale inductivă/ electromagnetică:

Fig.V.7. Schema de principiu la debitmetru electromagnetic

Consider că lichidul în curgerea echivalentului a unui conductor electric se deplasează

între polii unui magnet. Electromagnetul produce un câmp magnetic de inducţie B, ale cărui linii
de câmp sunt “tăiate” de conductorul lichid format de fluidul care curge cu viteza w (orientată
perpendicular pe secţiunea de curgere, dinspre planul desenului). Tensiunea electromotoare
indusă este “culeasă” de doi electrozi metalici, conectaţi la un voltmetru V a cărui indicaţie este
proporţională cu viteza de curgere, deci cu debitul fluidului.

U= B*D*w
B- inducţia
D- diametrul
w- viteza lichidului
Tensiunea indusă este direct proporţională cu viteza, deci cu debitul de fluid. Semnalul de
debit generat este propoţional cu câmpul magnetic inductor dar este influenţat şi de semnale
parazite ( zgomote sincrone ) care trebuie eliminate.
Variante de generare a câmpului magnetic:
- curent alterativ; pentru un debit constant se obţine o tensiune indusă de forma unui
semnal sinusoidal având amplitudinea proporţională cu viteza. Deoarece semnalul este
continuu sunt greu de filtrate zgomotele din proces care au aceeaşi fază cu semnalul
generat.
- Cu impulsuri de current continuu sau de current alternativ: cînd apare impulsul de c.c se
măsoară semanulul corespunzător debitului şi zgomotelor. Deoarece semnaul nu este
continuu, zgomotele pot fi eliminate după încheierea fiecărui ciclu. În acest fel creşte
precizia de măsură, mai ales la măsurarea debitelor mici. În plus prin întreruperea
curentului continuu se previne dezvoltarea unei polarităţi pronunţate a electrozilor.

5.8. Măsurarea debitului cu efect Coriolis:

Fig.V.8. Schema de principiu la efecul Coriolis

 Debitmetrele cu efect Coriolis sunt utilizate pentru măsurarea debitelor masice şi
lichide.Acestea aplică curentului de fluid o accelerație Coriolis artificială și măsoară momentul
unghiular obţinut.
Debitmetrul cu efect Coriolis se utlizează 2 tuburi paralele în formă de U. Cele 2 tuburi li se
imprimă o mişcare oscilatorie, cu ajutorul unui generator de vibraţii.

generator de vibraţii

debit senzori

Fig.V.8.1. Debitmetru Coriolis

Generatorul de virbraţii constă dintr-un miez conectat la un tub şi un magnet conectat la
celălalt tub.Miezul i se aplică un curent alternativ.Datorită schimbării polarităţii curentului,
magnet este atras sau respins, iar tuburile se apropie sau se depărtează.
Dacă debitul prin tuburi este diferit de 0, forţa Coriolis generează o deviere suplimentar,
producând o diferenţă a semnalului provenit de la senzori.
Deviaţia arată că efectul Coriolis apare numai dacă debitul este diferit de 0 şi dacă tuburilor
li se imprimă o mişcare de rotaţie.

6. Prezentarea unui studiu de caz din producţia alimentară:

Debitmetrul electromagnetic poate avea indicare locală şi ieşire electrică de curent 4-20 mA
care poate fi folosită pentru înregistrare, reglare şi control. Este utlizat pe scară largă în sectorul
industrial ca industria chimică, metalurgie, industria farmaceutică, fabricarea hârtiei.

6.1. Principiul de funcţionare:

Tubul de măsură este o conductă scurtă din aliaj nemagnetic căptuşit interior cu un material
izolator. Pe conducta de măsură sunt montaţi doi electrozi care străpung conducta.Capul
electrodului este practic paralel cu suprafaţa interioară a căptuşelii. Când bobinele de excitaţie
sunt alimentate cu pulsuri dreptunghiulare bidirecţionale,este generat un câmp magnetic de
intensitate B perpendicular pe conducta de măsură. Dacă un lichid conductor curge prin conductă
liniile de câmp vor induce o tensiune electromotoare E. Tensiunea electromotoare E este direct
proporţională cu fluxul magnetic B, produsul dintre diametrul interior şi viteza medie a
lichidului, tensiunea E (semnalul de debit) este preluat de electrozi şi transmis prin cablu la
convertor. Dupa ce convertorul amplifică semnalul de debit , debitul va fi afişat şi furnizat ca
ieşire de puls şi curent analogic utilizat pentru controlul şi reglarea debitului.

E= KBdV
E -Tensiunea captată de electrozi (v) ,B- Densitatea fluxului magnetic (T), d-diametrul
interior al conductei (m) ,V - Viteza medie a debitului (m/s).

Condiţiile de curgere dacă se păstrează simetria axială nu afectează rezultatul

măsurării.Acesta este un merit deosebit al debitmetrului electromagnetic pe care alte debitmetre
nu îl au. În conducta de măsură nu sunt părţi în mişcare sau obturatoare de aceea aproape nu
există cădere de presiune şi fiabilitatea este foarte ridicată.
În general pentru debitmetrele electromagnetice utilizate în industrie viteza mediului de
măsurare va fi de 2~4 m/s.