Ștefan al III-lea (n. 1438-1439, Borzești - d.

2 iulie 1504, Suceava), supranumit Ștefan cel Mare

sau, după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română, Ștefan cel Mare și Sfânt, a fost
domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A fost fiul lui Bogdan al II-lea, domnind timp de 47 de
ani, cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române.

Ștefan cel Mare este considerat o personalitate marcantă a istoriei României, înzestrată cu mari
calități de om de stat, diplomat și conducător militar. Aceste calități i-au permis să treacă cu bine
peste momentele de criză majoră, generate fie de intervențiile militare ale statelor vecine fie de
încercări, din interior sau sprijinite din exteriorul țării, de îndepărtare a sa de la domnie. În
timpul domniei sale Moldova atinge apogeul dezvoltării sale statale, cunoscând o perioadă
îndelungată de stabilitate internă, prosperitate economică și liniște socială.

Pe plan intern și-a bazat regimul pe o nouă clasă conducătoare formată din oameni proveniți
preponderent din mica boierime, ridicați la demnități pe baza meritelor militare, loialității față de
domn sau a înrudirii apropiate cu acesta. De asemenea a sprijinit foarte mult dezvoltarea
răzeșimii prin împroprietăriri colective ale obștilor de răzeși, în special în urma războaielor și
bătăliilor purtate, fapt care i-a asigurat loialitatea acestei clase, liniștea socială în țară și forța
umană pentru a avea o armată de masă -„oastea cea mare”.

Pe plan extern a reușit să ducă o politică realistă având două mari linii directoare: impunerea sau
susținerea unor conducători favorabili în țările vecine mici – Țara Românească și Hanatul Crimeii
– și o politică de alianțe care să nu permită nici uneia din marile țări vecine – Imperiul Otoman,
Regatul Poloniei și Regatul Ungariei să obțină o poziție hegemonică față de Moldova. A încercat,
fără succes, realizarea unui sistem de alianțe internaționale împotriva turcilor, trimițând soli la
Papa de la Roma, Veneția, Ungaria, Polonia, Cehia și Persia.

În plan militar a urmărit două direcții majore de acțiune. Prima a fost crearea unui sistem de
fortificații permanent la granițele țării - în timpul său construindu-se sau dezvoltându-se rețeaua
de cetăți ce cuprindea cetățile de la Suceava, Neamț, Crăciuna, Chilia, Cetatea Albă, Tighina,
Orhei, Lăpușna și Hotin. Cea de-a doua direcție majoră a fost crearea unei armate moderne cu o
componentă permanentă, profesionistă și semiprofesionistă și o componentă de masă, formată
din corpuri de răzeși înarmați, mobilizați în cazul marilor campanii militare.

Pe parcursul domniei a dus peste 40 de războie sau bătălii, marea lor majoritate victorioase, cele
mai semnificative fiind victoria de la Baia asupra lui Matei Corvin în 1467, victoria de la Lipnic
împotriva tătarilor, în 1469 sau victoria de la Bătălia de la Codrii Cosminului asupra regelui
Poloniei Ioan Albert, în 1497. Cel mai mare succes militar l-a reprezentat victoria zdrobitoare din
Bătălia de la Vaslui împotriva unei puternice armate otomane conduse de Soliman-Pașa -
beilerbeiul Rumeliei, la 10 ianuarie 1475. În urma pierderii acestei bătălii, În anul următor
sultanul Mehmed al II-lea va conduce în persoană o expediție în Moldova încheiată cu
înfrângerea armatei Moldovei, în bătălia de la Valea Albă-Războieni.

După 1476, Ștefan a fost nevoit să acepte suzeranitatea Imperiului Otoman, dar a obținut
obținând condiții foarte bune pentru Moldova. În schimbul unui tribut anual modic, țara își
conserva intacte instituțiile și autonomia politică internă.

Ștefan cel Mare a fost un mare sprijinitor al culturii și al bisericii, ctitorind un număr mare de
mănăstiri și biserici atât în Moldova, cât și în Țara Românească, Transilvania sau la Muntele
Athos. Pentru aceste merite a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, cu numele de Ștefan
cel Mare și Sfânt, la 20 iunie 1992.

A fost căsătorit de trei ori, cu Evdochia - fiica marelui cneaz de Kiev, Maria din Mangop - din
familia imperială bizantină și Maria Voichița - fiica lui Radu cel Frumos, căsătorii în care s-au
născut șapte copii. Începând cu 1497 l-a asociat la domnie pe fiul său Bogdan al III-lea, care-i va
succede la tron. A murit la 2 iulie 1504 fiind înmormântat la Mănăstirea Putna.

Stefan cel Mare - portret.jpg

Fost-au Ștefan Vodă om nu mare de stat, mânios și de grabu a vărsa sânge nevinovat; de multe
ori la ospețe omora fără județ. Amintrelea era om întreg la fire, neleneș și lucrul său îl știa a-l
acoperi și unde nu gândeai, acolo îl aflai.

La lucru de războaie meșter, unde era nevoe însuși se vâra, ca văzându-l ai săi, să nu îndărăpteze
și pentru aceia rar războiu de nu biruia și unde-l biruia alții, nu pierdea nădejdea, știindu-se căzut
jos, se ridica deasupra biruitorilor.

_______ Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei[1]:p. 65

Cuprins [ascunde]

1 Biografie și familie

2 Personalitatea
3 Accederea la tron

4 Politica internă

4.1 Consolidarea bazei politico-sociale

4.2 Relația cu marea boierime

4.3 Crearea noii elite conducătoare

5 Viața economică și socială

5.1 Agricultura

5.2 Infrastructura

5.3 Comerțul

5.4 Administrația financiară

6 Politica externă

6.1 1457-1469

6.2 1470-1486

6.3 1487-1504

7 Puterea armată

7.1 Arta militară

7.2 Organizarea armatei

7.3 Armamentul

7.4 Sistemul de fortificații

8 Războaie și bătălii

8.1 Aspecte generale

8.2 Marile bătălii

8.2.1 Bătălia de la Baia

8.2.2 Bătălia de la Vaslui-Podu Înalt

8.2.3 Bătălia de la Războieni-Valea Albă

8.2.4 Bătălia de la Codrii Cosminului

9 Arta, cultura și religia

9.1 Arhitectura

9.2 Cultura scrisă

9.3 Istoriografia

9.4 Arta decorațiunilor

10 Moldova după Ștefan cel Mare

11 Controverse, neclarități și incertitudini

12 Figura și epoca lui Ștefan cel Mare reflectate în literatură și artă

13 Galerie foto

14 Referințe și note

15 Bibliografie

16 Vezi și

17 Legături externe

Biografie și familie

Evdochia de Kiev

Maria de Mangop

Maria Voichița

Mormântul de la Mănăstirea Putna

Conform tradiției, Ștefan cel Mare s-a născut la moșia tatălui său de la Borzești, ca fiu nelegitim
al viitorului domn al Moldovei, Bogdan al II-lea și al Oltei. Bogdan era la rândul său fiu nelegitim
al lui Alexandru cel Bun, iar soția sa, Oltea provenea dintr-o familie de boieri de lângă Bacău, cei
doi cunoscându-se în perioada în care Bogdan s-a aflat în exil la curtea lui Vlad Dracul. Familia a
mai avut încă trei băieți: Ioachim, Ion și Crâstea și două fete: Maria și Sora. [2][3][4]:p. 35

Data nașterii nu este cunoscută cu certitudine, cele mai plauzibile variante fiind anii 1438[5] sau
1439.[4]:p. 36 Despre copilăria lui Ștefan cel Mare nu sunt date cunoscute, cel mai probabil
acesta și-a petrecut-o la reședința familiei.

În toamna anului 1449, tatăl său, Bogdan sprijinit cu un corp de oaste trimis de Iancu de
Hunedoara, învinge armata lui Alexandru al II-lea la Tămășeni, lângă apa Moldovei, la 12
octombrie 1449 și se proclamă domn.[6]:p. 46 Alexandru se refugiază în Transilvania, de unde va
încerca să își recapete tronul. La rândul său, Bogdan, după o încercare nereușită de a căpăta
sprijinul și protecția polonezilor, și-a îndreptat eforturile diplomatice către Ungaria.[6]:p. 47

La 11 februarie 1450, Bogdan emite în „târgul de jos” — Roman — un hrisov de recunoaștere a

suzeranității lui Iancu de Hunedoara, căruia îi făgăduiește sprijin și ajutor, în orice împrejurare,
pentru ca în schimb „iubitul nostru părinte să ne ocrotească sub mâna sa și să ne apere de orice
dușmani ai noștri”. La sfârșitul actului, unde sunt enumerați martorii care girau acel document
este menționată, imediat după domn credința iubitului meu fiu, Ștefan Voevod. Actul reprezintă
prima atestare documentară a viitorului domn al Moldovei.[7]:p. 26 Din menționarea de către
tatăl său ca asociat la domnie, rezultă Ștefan împlinise în 1450 cel puțin unsprezece ani, vârsta
minimă impusă de cutumele vremii pentru o astfel de demnitate. [4]:p. 36

Bogdan avea să fie asasinat, la 15 octombrie 1451, la Reuseni, de către fratele său vitreg Petru,
alt fiu nelegitim al lui Alexandru cel Bun și care va domni ulterior sub numele de Petru Aron.[8]
Cronicarul polonez Jan Długosz relata astfel scena:

„Un oarecare Petru, care pretindea că are drept la domnia Moldovei și se înțelesese cu
Alexandru ca să împărțească toate deopotrivă, alegând prilejul când Bogdan, poftit la țară, la un
unchi de frate al aceluiași Petru, era beat, pe o noapte urâtă, sosind numai cu o sută de
moldoveni, înșelă străjile lui Bogdan și, prinzându-l, îi tăie capul.”[9]

_____ Jan Długosz, Historiae Polonicae

După omorârea lui Bogdan, familia sa, inclusiv tânărul Ștefan vor pleca în exil în Transilvania și
apoi în Țara Românească, după instalarea ca domn a lui Vlad Țepeș.[10]:p. 13 Mama sa, Oltea
avea să moară la 4 noiembrie 1465.[11]:p. 71

Ștefan cel Mare a fost căsătorit de trei ori. Dacă predecesorii săi încercaseră prin căsătorii și
alianțe matrimoniale să se apropie de suzeranii lor catolici, regii Ungariei și Poloniei, politica
dinastică a lui Ștefan cel Mare privind căsătoriile a fost diferită - după cum remarca istoricul P. P.
Panaitescu - toate trei soțiile lui sunt principese ortodoxe din țări vecine: Evdochia, fiica lui
Simeon Olelkovici(d) de la Kiev, Maria din Paleologii de la Mangup, în Crimeea, Maria, fiica lui
Radu cel Frumos din Țara Românească. [12]:p. 25

Căsătoria cu Evdochia a avut loc la 5 iulie 1463 când, după cum scrie Grigore Ureche, luatu-s-au
doamnă de mare rudă, pre Evdochiia de la Chiev, sora lui Simeon Împăratul. Iară cronicariul cel
leșescu scrie că au fostu Evdochiia fată lui Simeon Împăratul, iară nu soră.[1]:p. 36 Căsătoria a
durat doar patru ani. Din această căsătorie au rezultat doi băieți și o fată. Băieții, Bogdan-Vlad
născut în 1466 și Petru născut în 1467, au murit amândoi de tineri în anul 1479, la câteva luni
distanță, fiind îngropați împreună în același mormânt. Fata, Elena, avea să se mărite cu fiul
țarului Ivan al III-lea al Rusiei. Evdochia moare și ea în 1467, posibil la nașterea lui Petru, fiind
înmormântată în Biserica Mirăuți din Suceava.[13]:pp. 449-440

La 14 septembrie 1472 Ștefan se căsătorește din nou, cu Maria, din familia domnitoare din micul
regat grecesc pontic Mangop-Theodoro, din Crimeea. Isaac, fratele noii doamne, poartă titlul de
„domn de Theodoro și al întregii Khazarii”, iar Mariei înseși i se atribuie o multiplă obârșie
împărătească. [14]:pp. 585-587 Cuplul nu a avut copii. Căsătoria a fost una de conveniență și
interes politic, care a durat atâta timp cât acest interes a existat.

„În 1475 însă după luna lui iulie, în care Caffa fiind luată de turci, Mangopul intră in stăpînirea lor,
Ștefan cel Mare ne mai având nici un interes a păstra ca soție pe moștenitoarea acelei domnii
pierdute, se desparte de odrasla Comnenilor și duce la altar pe cealaltă Marie sau Vochița, fata
lui Radu Vodă.”[13]:p. 398

_____ A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană

Maria va mai trăi puțin după divorț, la 19 decembrie 1477, după cum nota Grigore Ureche
pristăvitu-s-au doamna Maria ce era de la Mangop, fiind înmormântată la Mănăstirea Putna.
[1]:p. 36
În anul 1475, după divorțul de Maria de Mangop, Ștefan s-au încununat cu doamna Voichița, fata
Radului Vodă.[1]:p. 48. Căsătoria avea să dureze până la moartea domnului, Maria Voichița
supraviețuindu-i încă șapte ani. A murit în 1511 find înmormântată la Mănăstirea Putna. Din
căsătoria lor au rezultat doi copii, un băiat, viitorul domn Bogdan al III-lea și o fată, Maria,
decedată în 1518 și înmormântată la Mănăstirea Putna. [13]:pp. 398-401

Ștefan a avut și un număr de concubine, cea mai cunoscută fiind Maria Rareș din Hârlău, mama
viitorului domn Petru Rareș. [13]:p. 399 Un alt posibil fiu nelegitim, a cărui mamă nu este
cunoscută, a fost viitorul domn Ștefan Lăcustă.[6]:p. 280

Ștefan cel Mare a murit la 2 iulie 1504 în urma infectării unei răni mai vechi, fiind înmormântat la
Mănăstirea Putna.[15]

Personalitatea