DOAR CEI NEIUBIȚI URĂSC…

Posted on 17 iunie 2016 by Hrisostom Filipescu under Uncategorized

„Întotdeauna roagă-te ca ochii tăi să vadă lumina din viața

oamenilor, inima ta să aibă puterea de a ierta răul, mintea să uite

ce nu a fost bine, iar sufletul să nu-și piardă speranța.”

„Când vremurile se tulbură, Dumnezeu ridică glasuri din mijlocul turmei

sale cuvântătoare. Prin Părintele Hrisostom Filipescu învăţăm să folosim

bucuria în loc de cuvinte, ne vindecăm de rana necuvintelor din jur printr-

un plasture al firii uitate: zâmbetul”, scrie Părintele Constantin Necula în

prefaţa cărţii „Ascultă Priveşte Atinge”.Hrisostom Filipescu, ieromonah,

psiholog, poet şi prozator, este la ora actuală unul dintre cei mai citiţi autori

de limbă română din mediul bisericesc, datorită modului armonios şi unic

în care îmbină, în scrierile sale, noţiuni de psihoterapie şi teologie.Într-un

interviu acordat în exclusivitate ziarului Sibiu 100%, ieromonahul vorbeşte

despre puterea dragostei, a credinţei şi a speranţei, singurele care pot

aduce adevărata bucurie în viaţa noastră.

În cărţile dumneavoastră, tot timpul pledaţi pentru puterea dragostei. De ce

simţiţi nevoia să o accentuaţi, consideraţi că lipseşte în zilele noastre?

Sunt animat de dragostea pentru viață și umanitate. Dragostea este forța

cea mai puternică din lume și, paradoxal, ea adeseori lipsește. Doar cei

neiubiți urăsc. Suntem născuți pentru a iubi și a ne lăsa iubiți în mod

sănătos! Uităm că dragostea nu este ceea ce spui, ci ceea ce faci concret.

Dragostea este când oferi omului drag șansa să aleagă și el te alege pe

tine. Tot timpul există cineva căruia îi pasă de tine fără ca tu să știi. Când
nu îl vezi sau nu îl simți, privește Cerul! Nu există spațiu gol în minte.

Mintea se umple imediat.

Cum să facem să dobândim dragostea, dacă e prea puţină?

Subconștientul nu face diferența dintre prezent, trecut și viitor. În lobul

frontal se creează secvențele. Trăind ca și cum ai avea deja dragostea, o

dobândești. Cine se pregătește este deja! Dacă ai zâmbetul de heruvim, vei

topi orice coajă din inima celuilalt. Schimbarea începe din interiorul

fiecăruia, nu din exterior. Cum îți vezi tu sufletul? Păstrați curățenia

sufletului! Recomand o igienă a gândurilor, a emoțiilor și a

comportamentelor! Sunt oameni care caută locuri frumoase, alții fac locul

frumos. Depinde de fiecare.

Scrieţi aşa: „ruşinea şi critica nu schimbă pe nimeni, lumea are nevoie de

dragoste”. Nu credeţi însă că uneori e bine să îi arăţi cuiva că greşeşte –

nenumind-o neapărat critică – pentru că altfel, dacă persoana primeşte

numai iubire, indiferent că face bine sau rău, cum se va mai îndrepta, cum

va conştientiza că răneşte oameni în jur?

Cine sunt eu să arăt cu degetul spre fratele meu? E doar un episod din

viața lui… Dacă Doamne îl așteaptă, eu de ce să nu aștept? Unde mă

grăbesc? Tot acolo ajung și eu, și celălalt. În brațe la Doamne. Fiecare cu

drumul lui. Cea mai grea lovitură în suflet și în minte este să te simți în plus

acolo un e cândva erai totul! Părintele Zaharia Zaharou de la Essex mi-a

așezat cândva la inimă gândul de a fi sensibil și delicat cu sufletul celuilalt.

Am învățat să mă conectez la inima lui, nu la mintea lui!

Cum simţiţi ca duhovnic lumea de astăzi, dominată de zgomot, de poleială,

de viteză, mai reuşesc oamenii să aibă momente de conectare cu sufletul

lor?

Trăim într-o lume în care toți își dau seama dacă ai slăbit sau dacă te-ai

îngrășat, dar niciunul dacă ești trist. Uneori cea mai bună decizie este să

faci liniște în interior. Nu mai știm să ne bucurăm de tăcere. Eu cu mine și

cu Doamne… Acesta e începutul. Să pot să stau în tăcere, fără să am

nevoie de fundal sonor ca să nu mă simt singur, trist. Nu ai nevoie să îți

duci inima și mintea departe pentru a fi bine. Coboară în inimă și fii blând

cu tine, fii delicat cu ce găsești acolo și întoarce-te ori de câte ori simți

nevoia. Ai fugit destul de tine ca să te întâlnești cu tine! Când te doare,

spune-I lui Doamne!

Statisticile arată că există tot mai multă depresie, deznădejde, tristeţe. Ce

este de făcut?

Dincolo de diagnostic este o poveste de viață. Cine ascultă povestea până

la capăt? Rănirea gravă și repetată a celor 6 nevoi de bază (siguranță,

conexiunea cu ceilalți, autonomie, stimă de sine, autoexprimare, limite

realiste) ne face ca să devenim vulnerabili. Adeseori suntem atrași de

persoane care sunt reci cu noi, ori punem nevoile celorlalți pe primul loc,

așa încât uităm să ne dăm seama că avem și noi nevoi nehrănite. Trăim din

firmituri și dezvoltăm codependențe emoționale. Se pune praf pe suflete

când uităm de zâmbete. Cred că e imposibil să nu fim frumoși când suntem

fericiți. Am uitat să ne bucurăm. Trăim pe pilot automat și nu suntem

conectați în Aici și Acum. E nevoie să acceptăm că în viață ne vom

îndepărta de oamenii cu care am avut relații speciale la un moment dat, pe

care i-am pus pe piedestal. Oricât de mult doare. Să înțelegem că atunci

când cineva nu îți influențează viața în mod sănătos e nevoie să-l lași să

plece. Ne agățăm de celălalt și cerșim iubire, atenție, prezență, afecțiune

când nu mai există cale de întors, poate, demult. Și suferim ciocănind la uși

închise. De exemplu, una dintre temnițele interioare în care oamenii trăiesc

este teama de ceea ce cred alții despre ei. Să nu uităm că de la magazin nu

putem cumpăra iubire, prietenie, fericire, respect sau timp.

Dumneavoastră sunteţi şi psiholog clinician, scriitura dumneavoastră fiind

puternic motivaţională – care este principalul sfat pe care îl daţi celor care

parcă nu mai au puterea să ţină piept greutăţilor vieţii?

Oamenii nu mai știu să aprecieze ceea ce au deja, văd doar ceea ce le

lipsește. Starea de recunoștință este cea care ne trezește. Fericirea nu îi va

găsi pe aceia care nu se bucură de ceea ce au deja. Am învățat că cel mai

bun medicament este familia, cu tot suportul emoțional, cu valorile și

prezența ei! Oriunde te întorci e familia! Familia are nevoie de resuscitare

pentru a avea o societate sănătoasă și oameni de vocație acolo unde e

rânduit pentru fiecare. Biserica. Școala, Familia și Sănătatea nu sunt într-o

luptă de putere, ci într-o lucrare comună pentru creșterea calității vieții!

Familia este cea mai mare operă de artă a lui Dumnezeu! Familia este o

lume născută din iubire. Eu cred în Iubire!

Încurajez oamenii să dea glas nevoilor lor. Stai în fața vitrinei cu înghețată,

îți este poftă, dar spui că vrei covrigi. Așa se naște vulnerabilitatea.

Care sunt punctele în care greşesc oamenii astăzi, astfel încât au ajuns să

nu mai creadă în Dumnezeu, să se declare atei?

Nu cred că există atei! E doar la nivel declarativ, ca mecanism de apărare a

unor răni. Violența verbală sau fizică, neglijența emoțională, se întâmplă

atunci când nu știm ce să facem cu suferința noastră. Uneori oamenii merg

la psihoterapie pentru a învăța cum să se comporte cu oamenii care nu

merg la terapie, deși ar trebui. Avem nevoie de psihoeducație în toate

domeniile de activitate. Copilul tău îți va urma exemplul, nu sfatul! De câte

ori nu te-ai apărat în fața minții tale? Dar îți amintești momentele când

mintea nu mai are ce să spună? Momentul acela de iubire necondiționată…

Succesul, aşa cum îl defineşte literatura motivaţională, ne poate distrage

de la credinţă?

Dacă am ochelari de soare când lumina de afară cere asta, nu înseamnă că

nu știu cum e să privesc și fără! Eu am un fel de succes și nu mi-am

pierdut credința! Nici părintele profesor Constantin Necula, părintele

Nicolae Tănase, maica Siluana Vlad, sau mulți alții care sunt în spațiul

public și fac misiune. E nevoie de dreaptă socoteală în toate! Bunul simț,

omenia, smerita cugetare…

Cum ar trebui să ne raportăm la viaţă, pentru a avea mai puţine lacrimi şi

mai multă bucurie?

Întotdeauna roagă-te ca ochii tăi să vadă lumina din viața oamenilor, inima

ta să aibă puterea de a ierta răul, mintea să uite ce nu a fost bine, iar

sufletul să nu-și piardă speranța. Sufletul nu are nevoie de cadouri scumpe.

Sufletul are nevoie de siguranță, de iubire și iertare necondiționată.

Bucură-te, ești o minune, omule!

E greşit să sperăm că persoanele din jur se vor schimba în bine, chiar

atunci când nu există niciun indiciu că s-ar putea întâmpla acest lucru?

Cum le-am putea ajuta mai mult?

Ca să schimbi ceva în jur, primul pas este să fii tu un exemplu. Nu promite

când ești fericit, nu răspunde când ești nervos, nu decide când ești trist!

Nu încerca să schimbi oamenii. Doar iubește-i. Iubirea este cea care ne

schimbă!

Susţineţi că suntem singurii responsabili pentru libertatea, fericirea sau

suferinţa noastră. Există însă oameni convinşi că toate relele le vin de la

alţii, şi-au găsit nişte ţapi ispăşitori. Cum pot aceştia să-şi deblocheze

acest tip de gândire?

Experiențe și experiențe de viață. Repetăm greșelile până învățăm lecțiile.

Nu vârsta maturizează o persoană, ci experiențele pe care le-a avut. Tu nu

mai ești cel de ieri și mâine nu vei mai fi cel de astăzi. Ca să poți fi fericit

este nevoie să dai drumul lucrurilor care te fac trist. Și uneori orice rău are

un beneficiu. Altfel oamenii ar renunța. Știți cum e: rău cu rău, dar mai rău

fără rău! Exemplu de gândire disfuncțională. Avem nevoie să gândim în

afara cutiei. E important să știi cine ridică steagul alb în interiorul tău! Cine

te-a recunoscut când erai plin de noroi, prin sârma ghimpată a gândurilor

tale și a spus: „ba nu, ești al meu!” Un nou stil de viață, cu ajutorul unei

echipe pluridisciplinare (duhovnic, psihoterapeut, medic – dacă este nevoie

și alți specialiști care doresc împreună creșterea calității vieții) se

reconstruiește într-un an, doi, nu peste noapte.

Nu există loc în interiorul tău care să nu poată fi cucerit!

Care este citatul biblic sau patristic care vă reprezintă şi vă inspiră?

Inmul Dragostei (I Corinteni 13, 1-13). „Dragostea toate le

crede… Dragostea nu cade niciodată… Şi acum rămân acestea trei:

credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este

dragostea”

Atunci când vă rugaţi, ce îi cereţi lui Dumnezeu pentru români?

Doamne, Te rog să alini toate sufletele rănite, să aduci pe cineva bun în

viața celor singuri, să umpli cu iubire toate inimile care au uitat să

iubească, să iei toate grijile celor care au necazuri și să-i ajuți pe aceia care

nu au putere să ierte! Amin!

Omule, simte, iubește, strânge în brațe și prețuiește!

Universul ne răspunde întotdeauna!

Posted on 15/02/2015 by Niculina Gheorghita 10 comments

Veți întreba cum adică, pentru că eu îmi doresc ceva de mult timp și nu am
primit nici până acum? În ce fel ne răspunde? Poate la unii, dar nu la toți?
etc.

Acestea sunt întrebări pe care mi le-am pus și eu încă de când eram copil,
pentru că nu mi se părea drept ca Dumnezeu să dea la unii ce vor iar la alții
nimic, ci chiar multe suferințe. Căutând încă de pe atunci răspunsuri la
aceste dileme, am găsit diverse corespunzătoare etapelor evoluției mele.
Acum vă voi transmite cât mai schematic și cât de simplu posibil acest
proces prin care Universul sau Dumnezeu ne răspunde.

Autor articol: psiholog Niculina Gheorghiță

Dumnezeu, Universul sau Potențialul cuantic (Sursa tuturor creațiilor) ne

răspunde întotdeauna la ceea ce vrem. Se spune că interiorul creează
exteriorul sau că exteriorul este o reflexie a interiorului. Simplu spus,
haideţi să vedem cum se întâmplă asta. Vă voi reda mecanismul și
ingredientele de bază prin care Universul (Dumnezeu) ne răspunde.

Iisus ne-a lăsat niște învățături monumentale, dar pentru a le înțelege e

nevoie să ne explicăm și să le simțim. De aceea avem un verset care spune
„Cere și ți se va da…”. Fiecare percepe acest verset în funcție de
capacitatea de înțelegere pe care și-a activat-o prin cunoaștere și trăire.

Din punctul meu de vedere, încă de pe atunci el ne transmitea învățăturile

în termenii fizicii cuantice și a atragerii prin rezonanță din Dumnezeu sau
Univers ceea ce cerem. În mare parte majoritatea oamenilor am fost învățați
să cerem doar cu gura și să așteptăm ca cineva exterior nouă să
împlinească ce vrem noi.

Ce e important să înțelegem după atâtea studii științifice a minților geniale

adevărul cum că atragem din univers pe frecvență specifică doar ceea ce
trăim și simțim. De ce așa? Deoarece pentru a crea o frecvență specifică
avem nevoie de energia care încarcă informația, avută, și care creează o
hologramă necesară împlinirii în câmpurile noastre. Energia
respectivă este combustibilul cu care atragem. Cu cât energia este mai
puternică și mai multă cu atât atragem ceea ce vrem mai repede.

Ingredientele necesare creării realității exterioare sunt: gândul, trăirea

(simțirea), vorba și fapta (acțiunea).

Hai să vedem cum le punem în practică și cum funcționează aceste

ingrediente pentru a materializa ceea ce ne dorim.
Gândul este o formă de energie pe care o accesăm din
exterior pe nevoile și dorințele noastre interne, de
dezvoltare și evoluție. Dacă începem să dăm atenție
gândului respectiv, creierul începe să secrete niște
neurotransmițători care se transmit în corpul fizic și
creează emoțiile, simțirea. În momentul în care simțim,
ne apropiem de realizarea gândului sau primirea
răspunsului de la Univers. După ce am simțit, spunem
că așa este, și apoi atragem prin frecvență specifică
împlinirea.
În concluzie, noi atragem răspunsul Universului, prin ceea ce emitem ca
energie.

Pentru această concluzie găsim în Biblie, un alt verset spus de către Iisus
“Dați și vi se va da … Căci totul vi se măsoară cu măsura cu care ați dat”.

Cum funcționează efectiv acest verset? Dacă accepți un gând de frecvență

coborâtă (supărare, furie, ură, critică, judecată, etc) și îl întreții adică-l rulezi
și îi dai energie, atunci asta vei atrage în viața ta. Dacă accepți un gând de
frecvență ridicată (bucurie, pace, liniște, calm, bunătate, onestitate, iubire,
etc) și îl întreții adică îi dai atenție și îl experimentezi prin manifestare,
atunci asta vei crea și atrage în viața ta.

În Univers nu există bine sau rău ci particule, care se atrag prin frecvențe.
De aceea ceea ce întreținem la nivel interior prin atenție, atragem din
Univers și creăm în exterior ca realitate înconjurătoare. De aceea suntem
suma tuturor acestor emisii. Această sumă determină viața noastră ca fiind
o binecuvântare sau un chin.

De aceea dacă vă uitați la viața voastră veți conștientiza ce conțineți, ce

gânduri ați acceptat și le-ați dat energie (atenție) care au dus la trăire și
apoi la materializare.

Pentru a primi de la Univers un răspuns constructiv, bun pentru noi e

necesar să acceptăm gânduri de frecvență înaltă pe care le rulăm mereu și
le dăm atenție până le simțim ca fiind reale și imediat apare și
materializarea lor.

De noi, de fiecare în parte, depinde această tranformare a vieții noastre.

Din fericire nimeni în locul nostru nu poate să ne întrețină gândurile sau

mintea. Noi suntem singurii și unicii creatori ai vieții noastre.

De ce din fericire? Pentru că atunci când îți dai seama că nu mai vrei să
trăiești în suferință, boală sau durere poți schimba asta acceptând și
întreținând gânduri de fericire, sănătate, iubire.

Pentru a ajunge să primim răspunsuri constructive de la univers e

necesar să întreținem gânduri de frecvență înaltă prin disciplina minții.

Cum ne putem disciplina mintea ca să nu mai acceptăm și întreține gânduri

de frecvență joasă? Sunt mai multe metode. Vă voi explica una foarte
simplă și la îndemâna oricui. Pentru această metodă este nevoie doar să
devii conștient de tine și de cum te simți într-un moment sau altul.

Poziția de observator.

Cum se accesează această poziție? Te poți ajuta prin două întrebări și de

un mod conștient de a acționa. Întrebările sunt:

1. Ce gândesc eu acum?
2. Ce simt eu acum?
Iar atunci când îți dai seama ce simți, schimbi conștient gândul
distructiv care te-a dus la starea de rău, cu unul constructiv. În acea clipă,
creierul începe să secrete substanțele necesare unei stări de frecvență
înaltă conform vibrației gândului. Asta te va duce pe un flux de conștiință
superior și îți vei schimba starea în câteva momente.

Dacă vreți să trăiți o viață minunată fiți atenți la voi, observați-vă gândurile
comportamentele și trăirile. În acest scop vă puteți ajuta de afirmația “Eu
sunt dintotdeauna observatorul (observatoarea) gândurilor mele”.
Dacă vă place viața voastră înseamnă că voi creați și emiteți din interior
spre exterior combustibil de frecvență înaltă și Universul vă răspunde cu
aceeași măsură.

Dacă nu vă place viața voastră înseamnă că voi creați și emiteți din interior
spre exterior combustibil de frecvență coborâtă și Universul vă răspunde
cu aceeași măsură.

Dacă vreți să schimbați viața nefericită cu una fericită intrați cât mai des în
poziția de observator și recreați-vă emisiile și combustibilul pentru o viață
minunată.

Spor la lucru conștient, cu voi și cu mintea voastră. Cu drag din cunoaștere

și iubire pentru cunoaștere și iubire.
 Echilibrarea emisferelor cerebrale deschide
poarta spre viaţa spirituală

„Pe Pământ s-a ajuns la o nouă criză de transformare, la fel de crucială pe

cât a trebuit să fie criza care a marcat apariţia Vieţii în Materie sau criza
care a marcat apariţia Minţii în Viaţă. Acum se pregăteşte pătrunderea
Supramentalului pe această planetă care va transforma umanitatea într-o
rasă supraumană. Această transformare este inevitabilă şi va avea loc cu
sau fără noi. Iar ca o primă etapă, va avea loc o schimbare în funcţionarea
organelor materiale şi mai ales a creierului. Creierul va deveni un canal de
comunicare pentru forma gândurilor, o baterie a presiunii acestora asupra
corpului şi asupra lumii exterioare în care ele (gândurile) vor fi atunci direct
eficace, comunicând cu ele însele de la minte la minte, fără să treacă prin
mijloace fizice (telepatie) şi vor produce, de asemenea, în mod direct,
efecte asupra gândurilor, actelor, vieţii celorlalţi, sau chiar asupra
obiectelor materiale. Dincolo de Minte, omul complet regăseşte în mod
conştient ceea ce Materia reprezenta deja în mod inconştient: Energie şi
Pace.” (Sri Aurobindo)
Revoluţia interioară e pregătită de revoluţia neurologică. Creierul nostru se
pregăteşte, de mai bine de un secol, pentru intrarea într-o nouă eră.
Transformarea aceasta a început să se simtă în perioada 1945 – 1965.
Gândirea celor născuţi între aceşti ani conţine deja elemente din vechile şi
noile modele de gândire. Există date de ultimă oră care arată că s-a produs
o schimbare radicală de structură în creierul omenesc, produsă pe
parcursul unei generaţii, cel mult două. La scară evolutivă, asta înseamnă
mai puţin de o milisecundă. După 1965, au început să se nască oameni cu o
nouă structură a creierului. Savanţii au identificat trăsături specifice ale
acestui creier, pe care l-au numit „turbo“, de aceea şi adolescenţilor şi
tinerilor de azi li se spune „adolescenţii turbo“.
Iată o parte dintre caracteristici:
1. Înmulţirea numărului de ramificaţii dendritice – rămurele foarte fine care
pornesc din fiecare neuron, ca o arborescenţă. Creşterea enormă a acestor
dendrite, înregistrată în ultimii ani indică o capacitate mult mai mare a
fiecărui neuron de a primi simultan mult mai multe semnale, mult mai multe
impulsuri nervoase.
2. Înmulţirea semnificativă a sinapselor; sinapsele reprezintă conexiunile
efective dintre neuroni, iar multiplicarea lor demonstrează capacitatea nouă
a creierului de a procesa în paralel mult mai multă informaţie, mult mai
rapid.
3. Creşterea suprafeţei scoarţei cerebrale.
4. A crescut greutatea cortexului şi chiar a numărului de nevroglii - celule
care există pe lângă neuroni, de trei ori mai multe decât aceştia, a căror
activitate o susţin. Cu cât avem mai multe nevroglii este semn că suntem
mai inteligenţi şi că neuronii funcţionează la capacitate mult mai mare.
5. IQ-ul (coeficientul de inteligenţă) creşte constant la nivel mondial. La
fiecare 10 ani IQ-ul creşte cu aproximativ 4,5 - 5 puncte. Vârful de lance
sunt japonezii care au o creştere cu 7,7 puncte la fiecare 10 ani, ultimul loc
îl ocupă americanii cu 1,1 puncte odată la 10 ani. Dacă evoluţia continuă în
acest ritm, mulţi psihologi consideră că peste 50 ani Pământul va fi locuit
de oameni complet diferiţi faţă de cei din zilele noastre.
Semnele acestei transformări nu par prea vizibile. Tânăra generaţie învaţă
totuşi mult mai repede, de zeci de ori mai repede decât învăţau oamenii în
urmă cu 50 ani şi asimilează cu mare uşurinţă foarte multe informaţii.
Puterile paranormale se multiplică odată cu spirele din ADN
Transformarea despre care a vorbit Sri Aurobindo este însă mult mai
profundă şi nu se limitează la creier. În ultimele decenii s-au descoperit
modificări uluitoare la nivelul ADN-ului care, după 1980, s-a îmbogăţit cu o
a treia spiră.
După anul 1965, au început să se nască o serie de copii, numiţi „indigo“, iar
după 1980 a apărut generaţia copiilor de cristal - care au capacitaţi absolut
uluitoare. În China s-au descoperit zeci de mii de astfel de copii.
Cercetătorii care i-au studiat rupeau, spre exemplu, o foaie de hârtie dintr-o
carte, o mototoleau în pumn şi îi întrebau pe subiecţi ce scrie pe ea. Aceştia
erau capabili să redea cuvânt cu cuvânt textul; alţi copii puteau să vadă tot
ceea ce petrece în camera alăturată şi chiar să redea informaţii din cărţile
aflate acolo. S-a constatat că ADN-ul celor mai mulţi dintre aceştia nu mai
era obişnuit, avea o a treia spiră, iar în ultimii ani s-a descoperit şi o a patra
spiră în ADN-ul unora dintre aceşti copii.
Unii clarvăzători afirmă că ADN-ul nostru suferă în prezent mutaţii care-i
vor reface structura sa iniţială, de corp de lumină cu 12 lanţuri, pe măsură
ce Pământul se pregăteşte să-şi mărească frecvenţa de vibraţie proprie.
Atunci vom putea să ne manifestăm cu adevărat calităţile şi
puterile dumnezeieşti cu care am fost înzestraţi.
Până acum, oamenii de ştiinţă au ajuns să studieze aproximativ un milion
de copii de genul acesta, însă un raport de ultimă oră estimează un număr
de peste 60 de milioane. Ei sunt mesageri ai unei noi umanităţi, de aceea se
încarnează cu anumite calităţi deja trezite, dar ADN-ul îmbogăţit a început
să apară deja şi la oameni maturi, iar asta demonstrează că, pe măsură ce
creşte numărul unor astfel de tineri transformaţi, modificaţi şi pregătiţi
pentru un salt spiritual, se generează un câmp morfic, un fel de câmp
informaţional la nivelul întregii planete care începe să-i influenţeze şi pe
adulţii pregătiţi.

Mai mulţi neuroni în creier decât atomi în univers.

Este cea mai complexă structură de pe pământ, dar savanţii au ajuns la
concluzia că ar putea fi cea mai complexă structură din universul pe care îl
cunoaştem. De ce? Iată câteva argumente:
1. Creierul conţine peste 100 de miliarde de neuroni, mai mult decât
numărul stelelor din Calea Lactee; după prima lună de dezvoltare
intrauterină, în creierul unui făt încep să se producă 250.000 de neuroni pe
minut şi se menţine acest ritm minut de minut, până în momentul naşterii.
2. Între cei 100 de miliarde de neuroni din creierul uman se realizează în jur
de 60 de trilioane de sinapse neuronale (această cifră variază de la om la
om şi face în general diferenţa între un geniu, un om obişnuit sau un om cu
inteligenţă medie). Dar ceea ce este fascinant este faptul că s-a calculat
faptul că, din punct de vedere probabilistic, sunt posibile mai multe
conexiuni neuronale - deci sinapse - între neuronii din creier, decât
numărul de atomi din întregul univers.
3. Deşi are o greutate destul de mică, 2% din totalul corpului, creierul
consumă cam 25% din energia corpului.
4. Este atât de vascularizat, încât toate capilarele sale puse cap la cap
totalizează 1200 de km.
5. Lungimea totală a fibrelor nervoase din întregul sistem nervos central
este de peste 5 milioane de km.
6. Fiecare neuron are între 1000 şi 100.000 de sinapse în care se
conectează cu alţi neuroni.
Transformarea profundă la nivelul ADN-ului şi al creierului ne pregăteşte
deja pentru modificarea totală a paradigmei şi pentru o înţelegere complet
diferită a realităţii din care facem parte.

De la stânga la dreapta spre infinit

Creierul decodifică informaţie non-stop şi astfel ne creează realitatea. Cele
două emisfere din care este alcătuit par identice, dar funcţionează ca două
creiere foarte diferite. Corpul calos prin care circulă aproximativ 300 de
milioane de trasee nervoase este puntea îngustă prin care comunică.
Există o serie de experienţe uluitoare care demonstrează cum poate fi
modificat comportamentul unui om după emisfera cerebrală asupra căreia
se intervine. Fiecare dintre acestea îndeplineşte funcţii specifice. Emisfera
stângă ne conectează la lumea fizică, dar o face atât de mult, încât dacă ne
bazăm doar pe ea, ne-am blocat în graniţele acestei realităţi iluzorii şi
rămânem izolaţi şi identificaţi cu trupul.
Dacă ducem energia către emisfera dreaptă încep să se deschidă multiple
porţi, nenumărate căi de acces în planurile multidimensionale ale unei
realităţi infinit mai vaste. Creierul fiecărui om prezintă o alternanţă de
predominanţă superficială între cele două emisfere, care se manifestă cam
la 90 de minute, odată cu trecerea respiraţiei dominante de pe o nară pe
alta. Nu despre acest tip de predominanţă momentană este vorba aici. Ci de
obişnuinţa profundă de a vedea lumea doar din perspectiva uneia dintre
emisfere.
Emisfera stângă este analitică; are o viziune statică a vieţii, este suportul
gândirii logice, cunoscătoare, se bazează pe concepte, pe cuvinte, pe
numere, pe vorbire, pe ceea ce sistemul actual de învăţământ ne-a antrenat
să facem zi de zi.
Emisfera stângă înseamnă structurare; ordonează lucrurile, deşi le vede pe
porţiuni, nu ca întreg. Înseamnă limbaj şi organizare în formă fizică.
Reprezintă ceea ce numim „gândire raţională“. Persoanele întemniţate în
emisfera stângă nu pot vedea însă conexiunile reale care există între
fragmente; sunt numai aici, în lumea fizică. Nu pot înţelege şi percepe
sincronicităţile şi nu pot face legături intuitive dintre realităţile fizice şi cele
subtile.
Emisfera dreaptă este conectată la ceea ce există „dincolo“, e inventivitate,
inspiraţie, înţelegere profundă. Persoanele care îşi folosesc mai mult
emisfera dreaptă sunt fantastic de creative, intuitive, înclinate către artă,
mai deconectate de realitatea fizică, pentru că emisfera dreaptă ne scoate
cumva din timp. S-a constatat că, în momentul în care există predominanţa
emisferei drepte, trăim spontan în prezent. Din contră, atunci când ne
ducem către emisfera stângă ca predominanţă, începem să simţim o
presiune din ce în ce mai mare a timpului.
Emisfera stângă ne izolează de ceilalţi şi ne blochează în lumea palpabilă,
materială. Când predominanţa migrează în emisfera dreaptă însă, lucrurile
încep să se interpenetreze şi apare senzaţia de comuniune cu cei din jur.
Emisfera dreaptă are calităţile şi puterile unei căi spirituale.
E important totuşi ca adevăraţii practicanţi spirituali să găsească armonia
între trăirile şi comportamentele pe care le generează cele două emisfere
cerebrale. Să evite înlocuirea unui dezechilibru cu altul. Să evite tendinţa
de a se refugia în activităţile emisferei drepte, acordându-i supremaţia.
Deoarece asta implică riscul de a pierde priza pe lumea fizică şi de a
dezvolta tendinţe psihotice. Este necesar să avem control şi asupra acestei
realităţi, pentru a fi eficienţi în ceea ce realizăm.
În tradiţiile spirituale autentice, fie yoga, budism sau isihasm, ghizii
spirituali nu permit neofitului să rupă legătura cu oamenii pentru a se
retrage în singurătate deplină şi a medita. Doar când adeptul ajunge la un
înalt nivel de echilibru fizic, mental şi emoţional primeşte acceptul să se
izoleze şi să aprofundeze căutarea spirituală. Dar această stare de echilibru
interior se traduce şi prin armonie şi funcţionare egală a celor două
emisfere. Acesta este, de asemenea, unul din motivele pentru care şi ghidul
nostru spiritual încurajează atât de mult realizarea acţiunilor de Karma
yoga, împreună cu alte metode yoghine.

Fără hartă, în călătorie prin propriul creier

Dr. Jill Bolte Taylor a trăit o experienţă inedită. Nu este singura, dar cei care
trec de obicei prin astfel de experienţe nu au cunoştinţele şi specializarea
sa în neuroanatomie.
Într-o dimineaţă, Jill a avut un atac cerebral. Emisfera stângă a creierului a
început să nu-i mai funcţioneze. În pofida felului dramatic în care i s-a
modificat viaţa, Jill a considerat că are o şansă uriaşă să observe şi să
descrie experienţa din interior. Iată relatarea ei:
„În dimineaţa accidentului, m-am trezit cu o durere puternică în spatele
ochiului stâng, acel gen de durere înţepătoare care apare când muşti dintr-
o îngheţată. Mă apuca şi apoi mă lăsa, iarăşi mă apuca şi din nou mă lăsa.
Era foarte neobişnuit să simt orice fel de durere, aşa că m-am gândit:
„Foarte bine, o să-mi încep programul obişnuit“.
Aşadar m-am ridicat din pat şi am sărit pe aparatul de exerciţii cardio. În
timp ce-mi făceam exerciţiile, am realizat că mâinile mele arată ca nişte
gheare încleştate de bara aparatului. Şi m-am gândit: „Asta-i foarte ciudat“.
Am privit în jos spre picioare şi m-am gândit: „Uau, sunt o chestie care
arată bizar“. Era ca şi cum conştiinţa mea alunecase din starea normală de
percepere a realităţii într-un spaţiu în care mă privesc pe mine având
această experienţă.
Şi totul e deja foarte ciudat, iar durerea mea de cap nu făcea altceva decât
să se amplifice. Când păşesc pe podeaua camerei de zi, simt că totul în
interiorul corpului meu s-a încetinit. Fiecare pas este foarte rigid şi foarte
calculat, sunt concentrată doar pe sistemele interne. Stau în baie, pregătită
să intru la duş, şi aud dialogul din interiorul trupului meu: „Voi, muşchi,
trebuie să vă contractaţi. Voi, muşchilor, relaxaţi-vă“.
Îmi pierd echilibrul şi mă sprijin de perete. Îmi privesc mâna şi-mi dau
seama că nu mai sunt în stare să stabilesc cu precizie care sunt limitele
trupului meu. Atomii şi moleculele mâinii mele s-au întrepătruns cu atomii
şi moleculele peretelui. Şi tot ce mai pot percepe este această energie -
energie.
„Ce-i în neregulă cu mine? Ce se întâmplă?“, mai apuc să mă întreb. Dar
din acea clipă taifasul din emisfera stângă a creierului meu se opreşte cu
totul. De parcă cineva ar fi luat o telecomandă şi ar fi apăsat butonul ‘mut’.
Linişte absolută. În primul moment, am fost şocată de această minte tăcută.
Apoi m-am simţit fermecată de grandoarea energiei care mă înconjura. Mă
simt imensă şi în expansiune. Unită cu toată energia aceea. Apoi, dintr-o
dată, emisfera mea stângă revine pe fir şi îmi spune: „Hei! Avem o
problemă! Avem o problemă! Trebuie să primim ajutor“. Şi eu: „Aah! Am o
problemă. Am o problemă“.
Dar imediat sunt trasă înapoi din exterior în conştientizare - şi cu drag mă
refer la acest spaţiu ca la Ţara Tralala. Pentru că e frumos acolo. Imaginaţi-
vă cum ar fi să vă deconectaţi cu totul de la vorbăria propriului creier, cea
care vă conectează cu lumea exterioară.
Mă simt uşoară. Imaginaţi-vă: toate legăturile cu lumea exterioară şi orice
factori de stres legaţi de ea - nu mai există. O senzaţie de pace interioară
profundă. Imaginaţi-vă cum ar fi să pierdeţi 37 de ani de bagaj emoţional!
O, am simţit euforie. Euforie. Era atât de minunat.“

Atacul cerebral a făcut-o să descopere extazul mistic

Dr. Jill Bolte Taylor îşi continuă cu umor relatarea. „Emisfera stângă intră
iar pe fir şi zice: „Hei! Trebuie să te concentrezi. Trebuie să cerem ajutor“.
Şi eu mă gândesc: „Trebuie să cer ajutor. Trebuie să mă concentrez“. Aşa
că ies de la duş, mă îmbrac mecanic şi umblu prin apartament, gândindu-
mă: „Trebuie să ajung la serviciu. Trebuie să ajung la serviciu. Oare pot să
conduc?“.
În acel moment, braţul drept mi-a paralizat complet. Atunci am înţeles: „O,
Doamne! Am un atac cerebral! Am un atac cerebral!“.
Iar următorul lucru pe care mi-l spune creierul: „Uau! Asta e foarte tare“.
Asta-i foarte tare! Câţi cercetători ai creierului au ocazia să-şi studieze
creierul din interior spre exterior?“
Nu-mi puteam aminti numărul de la serviciu. Dar mi-am adus aminte că în
birou aveam o carte de vizită. Aşa că am scos un teanc de cărţi de vizită
gros de 8 centimetri. Mă uit la cartea de vizită de deasupra, dar nu pot să
spun dacă e cea pe care o caut sau nu, pentru că tot ceea ce vedeam erau
pixeli. Şi pixelii cuvintelor se contopeau cu pixelii fundalului şi cu pixelii
simbolurilor, iar eu chiar nu puteam să fac diferenţa.
Am aşteptat până a venit ceea ce numesc un val de luciditate. În acel
moment am fost capabilă să mă lipesc la loc de realitatea normală şi să
spun: „Nu-i asta cartea de vizită... nu-i asta... nu-i asta“. Mi-a luat 45 de
minute ca să parcurg 2 centimetri din teancul de cărţi de vizită. În acest
timp, vreme de 45 de minute, hemoragia cuprindea emisfera mea stângă.
Nu înţeleg numerele. Nu înţeleg telefonul, dar e singurul plan pe care îl am.
Aşa că iau telefonul şi-l pun în faţa mea. Iau cartea de vizită şi o pun alături
şi încerc să potrivesc forma îmbârligăturii de pe cartea de vizită cu forma
îmbârligăturii de pe telefon. Dar chiar atunci alunec înapoi în Ţara Tralala şi,
când mă întorc, nu mai ţin minte dacă formasem deja acele cifre. Aşa că a
trebuit să-mi controlez braţul paralizat ca un buştean şi să acopăr cifrele pe
măsură ce le apăsam, ca atunci când mă întorc la realitatea normală să pot
spune: „Da, am format deja această cifră.“
Până la urmă, am reuşit să formez întreg numărul. Ascult la telefon, colegul
meu ridică receptorul şi îmi spune: „Ham ham ham ham“. Şi mă gândesc:
„O, Doamne, ăsta parcă-i un câine Golden Retriever!“
Aşa că îi zic - foarte clar la mine în cap: „Sunt Jill! Am nevoie de ajutor!“.
Dar ce iese pe gură este doar: „Ham ham ham ham“. Mă gândesc: „O,
Doamne, parcă-s şi eu un Golden Retriever!“. Aşa că nu puteam şti - nu
aveam de unde şti că nu puteam vorbi sau înţelege un limbaj până nu am
încercat. Însă el înţelege că am nevoie de ajutor şi îmi trimite o ambulanţă.
Când mă trezesc ceva mai târziu în aceeaşi după-amiază, sunt mirată să
descopăr că mă aflu în viaţă. La un moment dat simţisem spiritul predându-
se şi îmi luasem rămas-bun de la viaţă. Dar mintea mea e suspendată încă
între două planuri ale realităţii foarte diferite. Simt ca pe o durere pură
stimulii care sosesc prin sistemele mele senzoriale. Lumina îmi arde
creierul ca un foc, iar sunetele sunt atât de puternice şi haotice, încât nu
pot separa o voce de zgomotul de fundal. Nu-mi doresc decât să evadez.
Nu-mi pot identifica poziţia corpului în spaţiu, aşa că mă simt imensă şi în
expansiune ca un duh tocmai eliberat din sticlă. Şi spiritul meu se înalţă
liber, ca o balenă uriaşă plutind într-o mare de euforie tăcută. Nirvana.
Găsisem Nirvana. Şi îmi amintesc că mă gândeam că nu există nicio
cale prin care să fiu în stare să strâng sinele meu imens înapoi în acest
corp minuscul.
Dar conştientizez în acele momente: „Sunt vie! Încă sunt vie şi am
Nirvana şi încă sunt vie,
descoperit Nirvana. Iar dacă am descoperit
atunci oricine care este viu o poate descoperi“. Şi îmi
închipui o lume plină cu oameni frumoşi, paşnici,
plini de compasiune şi iubitori care ştiu că pot
pătrunde în acest spaţiu în orice clipă. Şi că pot alege în
mod deliberat să păşească în emisfera dreaptă sau în cea stângă şi să
găsească această pace. Şi înţeleg în aceste momente ce cadou uriaş ar
putea fi această experienţă, ce prilej de iluminare ar putea reprezenta în
legătură cu modul în care ne trăim vieţile. Asta m-a motivat să-mi revin.
La două săptămâni şi jumătate după hemoragie, chirurgii m-au operat şi
mi-au înlăturat un cheag de sânge de mărimea unei mingi de golf care
apăsa pe centrii lingvistici. Mi-au trebuit opt ani ca să-mi revin în totalitate.“

Tu ce conştiinţă alegi?
Experienţa uluitoare pe care a trăit-o, îi prilejuieşte omului de ştiinţă Jill
Bolte Taylor câteva concluzii importante.
„Aşadar cine suntem noi? Suntem forţa vitală a universului, cu dexteritate

Avem puterea de a
manuală şi două minţi cognitive.

alege, clipă de clipă, cine suntem şi

cum vrem să ne poziţionăm în lume.
Emisfera noastră dreaptă este dedicată momentului prezent. Totul este
„aici şi acum“. Gândeşte în imagini şi are un mod de a învăţa kinestezic
prin mişcarea trupurilor noastre. Informaţia, în formă de energie, izvorăşte
simultan prin toate sistemele noastre senzoriale şi apoi explodează în acest
imens colaj care descrie cum arată momentul prezent, cum miroase
prezentul, ce gust are, cum îl simţim şi cum sună. Sunt o fiinţă de energie
conectată la energia care mă înconjoară prin conştiinţa emisferei mele
drepte. Suntem fiinţe de energie, conectaţi unul la celălalt prin conştiinţa
emisferelor noastre drepte, formând o singură familie: umanitatea. Aici,
acum, suntem fraţi şi surori pe această planetă. Ne aflăm aici pentru a face
lumea un loc mai bun. Şi în acest moment suntem perfecţi, suntem
compleţi şi frumoşi.
Emisfera mea stângă este un loc cu totul diferit - gândeşte liniar şi metodic,
se axează pe trecut şi pe viitor. Emisfera noastră stângă este concepută în
aşa fel încât să preia acel imens colaj care constituie momentul prezent şi
să aleagă detalii, alte detalii şi mai multe detalii despre aceste detalii. Apoi
le aşază pe categorii, organizează toate aceste informaţii, le asociază cu tot
ceea ce am învăţat în trecut şi proiectează în viitor toate posibilităţile.
Emisfera noastră stângă gândeşte în termeni lingvistici. Este acel taifas
neîntrerupt care mă conectează pe mine şi lumea mea interioară cu cea
exterioară. Este acea voce micuţă care îmi spune: „Hei, să-ţi aduci aminte
să cumperi banane când te întorci acasă. Am nevoie de ele mâine
dimineaţă“.
Este acea inteligenţă calculată care-mi aminteşte când trebuie să-mi spăl
rufele. Dar probabil cel mai important aspect este că e acea voce măruntă
care-mi spune: „Eu sunt. Eu sunt“. Şi imediat ce emisfera mea stângă îmi
spune: „Eu sunt“, mă izolez de rest. Devin un individ singular, separat de
fluxul de energie din jurul meu, desprins de voi. Aceasta a fost porţiunea
din creier pe care am pierdut-o în dimineaţa în care am avut accidentul
cerebral.
Aici şi acum, pot păşi în conştiinţa emisferei mele drepte, unde devin
conştientă că sunt forţa vitală a universului. Sunt forţa vitală a 50 de
trilioane de frumoase gene moleculare care îmi dau formă, împreună cu tot
ceea ce există. Sau pot alege să păşesc în conştiinţa emisferei mele stângi,
unde devin un individ singular, compact. Izolat de curgere, izolat de voi.
Sunt doctor Jill Bolte Taylor - intelectuală, specialistă în neuroanatomie.
Acestea sunt „noi“ din interiorul meu.
Ce aţi alege voi? Pe care o alegeţi? Şi în ce moment? Sunt încredinţată că,
pe măsură ce petrecem mai mult timp alegând să rulăm circuitele unei păci
interioare adânci oferite de emisfera dreaptă, proiectăm mai multă pace în
lume, iar planeta noastră va deveni din ce în ce mai paşnică.
Şi m-am gândit că aceasta e o idee care merită răspândită.“
Cum decodifici, aşa trăieşti
Iată o experienţă cu adevărat extraordinară. Dr. Jill Bolte Taylor a trăit în
propriul trup, în propria minte adevărul că noi suntem decodificatori de
informaţie, iar ceea ce este în jur este iluzie. O iluzie holografică
decodificată. Când era la duş şi funcţiona numai prin emisfera dreaptă, Jill
îşi vedea braţul ca nişte atomi care începeau să se unească şi să se
interconecteze cu atomii şi moleculele peretelui. Aceeaşi senzaţie de
fuziune şi când privea cartea de vizită: „Mă uitam la ea şi erau pixeli şi
pixelii se confundau cu fundalul“.
Aşa vede emisfera dreaptă - de acolo începem să percepem realitatea ca
energie. Emisfera stângă concretizează şi dă coerenţă. Avem nevoie şi de
asta, pentru că altfel nu am putea să ne descurcăm în această lume.
Echilibrarea este cheia eficienţei şi puterii, nu bascularea într-o parte sau
alta.
Suntem învăţaţi că tot ce există în jurul nostru este real. De fapt, totul este
iluzie. Această lume fizică nu e fizică; nici măcar nu există în afară. Există
aici, înăuntru. E o proiecţie holografică. O iluzie a ceva fizic, material; o
iluzie a solidităţii. Noi suntem Conştiinţă. Noi decodificăm realitatea. Iar
felul în care o decodificăm determină realitatea pe care o trăim.
Dacă rămânem izolaţi în conştiinţa corpului, nivelul de percepţie a realităţii
şi nivelul de dezvoltare a minţii sunt înăbuşite. Aceasta este situaţia actuală
a umanităţii.
Indivizi care sunt în realitate Conştiinţă Infinită ajung să opereze doar la
nivel de conştiinţă a trupului. Este ceea ce vor manipulatorii noştri
dintotdeauna. Dacă nu ne conectăm dincolo de această dimensiune şi nu
ne primim inspiraţia interioară, cunoaşterea intuitivă de dincolo, atunci
către ce sau către cine ne îndreptăm pentru a înţelege cine suntem şi ce se
petrece în lume? Începem să privim lumea doar prin simţurile noastre. Prin
limitele şi slăbiciunile noastre. Şi cine controlează această informaţie? Cei
ce controlează mass-media, informaţia, educaţia etc. Dacă rămânem la
acest nivel ne-au prins, iar riscul să ne pierdem este imens.