Figurile istorice prezente în imnul național al României

Imnul naţional al României este "Deşteaptă-te

române!". (Constituţia României art.12 al.3)
Versurile imnului naţional aparţin lui Andrei Mureşanu
(1816-1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător,
un adevărat conducător al epocii marcate de Revoluţia de la
1848. Muzica a fost compusă de Anton Pann (1796-1854),
poet şi etnograf, om de mare cultură, cântăreţ şi autor de
manuale de muzică.
Poemul "Un răsunet" al lui Andrei Mureşanu, redactat
şi publicat în timpul Revoluţiei de la 1848, a fost pus pe note în câteva zile, deoarece îl auzim cântat pentru
prima oară pe data de 29 iunie 1848 la Râmnicu Vâlcea (în Ţara Românească Revoluţia a izbucnit pe 11 iunie).
Poemul va deveni imn sub titlul "Deşteaptă-te, române!", câştigându-şi instantaneu gloria recunoscută datorită
mesajului energic şi mobilizator pe care-l conţine. Începând din 1848, "Deşteaptă-te, române!" a fost un cântec
foarte drag românilor, insuflându-le curajul în timpul momentelor cruciale, în timpul Războiului de
Independenţă (1877-1878), cât şi în cel al primului şi celui de-al doilea Război Mondial.
Imediat după instaurarea deplinei dictaturi comuniste la 30 decembrie 1947, când regele Mihai I a fost
forţat să abdice, "Deşteaptă-te, române!", ca şi alte marşuri şi cântece patriotice, au fost interzise, intonarea sau
fredonarea lor fiind pedepsite cu ani grei de închisoare.
Pe 22 Decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, imnul s-a înălţat pe străzi, însoţind uriaşele
mase de oameni, risipind frica de moarte şi unind întregul popor în sentimentele nobile ale momentului. Astfel,
instituirea sa ca imn naţional a venit de la sine, sub formidabila presiune a manifestanţilor.
Mesajul imnului "Deşteaptă-te, române!" este în acelaşi timp social şi naţional; social, deoarece impune o
permanentă stare de vigilenţă pentru a asigura tranziţia către o lume nouă; naţional, deoarece alătură această
deşteptare tradiţiei istorice. Imnul conţine acest sublim "acum ori niciodată", prezent în toate imnurile
naţionale, de la "paion"-ul cu care grecii au luptat la Marathon şi Salamina până la "Marseilleza" Revoluţiei
franceze.
Invocarea destinului naţional este culmea cea mai înaltă pe care un popor o poate atinge în zborul său către
divinitate. Acest "acum ori niciodată" concentrează toate energiile vitale, mobilizând la maximum. Imnul de
stat al României este alcătuit din unsprezece strofe, primele trei şi ultima dintre ele fiind cântate la ocazii
festive.
Pe lângă acest imn, românii mai au "Hora Unirii", scris în 1855 de marele poet Vasile Alecsandri (1821-
1890), care a fost cântat în timpul unirii Principatelor (1859) şi, în general, în toate ocaziile când românii aspiră
la uniune şi armonie. "Hora Unirii" este cântat pe ritmul unui dans lent, dar energic, ce reuneşte întreaga
adunare. Dansul în cerc (hora) este el însuşi un vechi ritual, simbolizând comunitatea spirituală, egalitatea şi
dorinţa românilor de a trăi laolaltă.
Imnul național este constituit din unsprezece strofe, fiecare dintre ele având câte patru versuri. În cuprinsul
poeziei se manifestă o înșiruire de îndemnuri, toate având ca modalitate de exprimare verbe la imperativ,
implicând și adresarea directă către neamul românesc, idee conturată prin vocativul „române”, care are
valoare atotcuprinzătoare, deoarece prin acest substantiv se subînțelege toată colectivitatea națională (adică
toată națiunea română, trecută, prezentă și viitoare). Versurile sunt lungi, măsura fiind de 13-14 silabe, rima
este încrucișată, iar ritmul iambic.
Prin intermediul poeziei "Un răsunet" Andrei Mureșeanu exprimă în mod direct propriile sentimente de
dragoste, de admirație și de prețuire față de țară, își exprimă propria opțiune pentru libertate și unitate națională
și se contopește cu idealurile poporului în numele căruia vorbește, dovada fiind formele pronominale și verbele
de persoana I plural: : "noi", "ale noastre", "nostru", "să dăm", "păstrăm"etc. Exprimarea directă este dovedită
și de prezența unor substantive în cazul vocativ: "române", "mărețe umbre", "preoți", "români (din patru
unghiuri)" etc. și a unor verbe la imperativ: : "deșteapă-te", "priviți", "uniți-vă" etc., în felul acesta poetul
adresând și anumite îndemnuri și dând poeziei un ton profetic, solemn și energic.
Imnul național al României, "Deşteaptă-te române!", demonstrează originea majoritară a poporului român
reprezentată de originea romană, "Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume/ Că-n aste mâni mai curge un
sânge de roman", fapt ce reflectă că această lucrare, simbol al României, redă îndemnul scriitorului spre
oameni de a dovedi prin fapte că sunt urmașii demni ai romanilor, ca, spre final să își facă loc imboldul la
unitatea națională "Români din patru unghiuri, acum ori niciodată/ Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!".
În întregul conținut al textului se remarcă mari
personalități care fac parte din trecul tuturor de pe
pământul României, din ceea ce suntem astăzi, și
anume: Traian (numele său complet fiind Marcus
Ulpius Nerva Traianus, Împăratul Imperiului Roman),
Mihai Viteazul (domnul Țării Românești), Ștefan al III-
lea (domnul Moldovei, supranumit Ștefan cel Mare), și
Matia Corvin (rege al Ungariei, de etnie română).
Primul nume cu o puternică emoție asupra
poporului român evocat în strofa a doua a imnului este
Împăratul Imperiului Roman, Marcus Ulpius Nerva
Traianus, prin intermediul căruia românii sunt
impulsionați să își croiască o viață demnă; odată cu
răspicarea acestui nume mândria de a fi urmași ai
românilor este exprimată prin faptele desăvâlșite de
către marele Împărat Roman care l-a învins pe Decebal,
cucerind, astfel, Dacia: " Şi că-n a noastre piepturi
păstrăm cu fală-un nume/ Triumfător în lupte, un nume
de Traian!".
Datorită numărului mare de reușite, Traian este un simbol, un exemplu pentru toată lumea largă, deoarece
numele său îi corespunde unor fapte greu de realizat de-a lungul a doar nouăzeci și opt de ani, de exemplu: în
timpul guvernării sale Imperiul Roman a atins maxima sa întindere, caracterul său onest și serios l-au făcut să
fie apreciat atât de Senat cât și de popor (încă de la început), a perfecționat sistemul de asistență socială
cunoscut sub numele de Alimenta (câștigând din partea poporului renumele de Optimus, " cel mai bun"), a
reușit să prefacă " Dacia în provincie romană" (în urma a două războaie grele, cele două războaie daco-
romane), a fost un general strălucit, aşa cum ne arată realizările sale militare din titulatură: “Germanicus,
Dacicus, Parthicus”, era foarte popular în rândul trupelor datoriră condiției sale naturale de a participa la
muncile grele ale soldaților săi, este bine cunoscut pentru programul său amplu de construcții publie care a
remodelat Roma și a creat repere durabile cum sunt Forul lui Traian și Columna lui Traian (capodopere ale
arhitectului Apollodor din Damasc), a dispus drenarea Mlaștinilor Pontine, a construit un nou port la Ostia, a
construit foarte multe drumuri și poduri, iar cel mai important eveniment din "cariera" sa este reprezentat de
acordarea titlului de "Optimo principi" (în timp ce încă mai era în viață) de către Senatul Roman (adică "cel
mai bun Împărat"). Prin intermediul acestor fapte realizate de Traian se poate observa analogia realizată de
Andrei Mureșeanu pentru a evidenția românilor că nimic nu este imposibil, drept urmare, imboldul creat de
scriitor pentru principiul de a lupta, îndemnându-i pe toți românii la deșteptarea națională, la eliberare de sub
tiranie, încurajându-i totodată să-și construiască o altă soartă, mai bună, mai frumoasă, pe care să o invidieze
până și dușmanii: " Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,/ În care te-adânciră barbarii de tirani!/
Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soarte,/ La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani".
Trebuie remarcat faptul că personajul Traian are două înțelesuri în contextul lucrării naționale "Deşteaptă-te
române!", de o parte mândria de a avea sânge latin și de a avea origini extrem de bine conturate (apartenența
poporului român către poporul roman), de a avea drept exemplu o personalitate istorică foarte importană și care
a avut un parcurs al vieții deosebit de activ și plină de învingeri și succese, persoană de la care putem învăță să
nu ne dăm bătuți, să continuăm să privim către un loc mai bun pentru noi și să luptăm pentru ceea ce este al
nostru "Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,/ Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost'pământ!", iar pe
cealaltă parte faptul că el se află în antiteză cu celelate trei personalități prezente în imn, deoarece el se află în
postura "de străin", de cel care l-a învins pe Decebal , de invadator pe acest tărâm, spre deosebire de celelalte
trei personaje care au fost de partea României de astăzi și nu împotriva ei.
Alături de Traian, în "Deşteaptă-te române!", sunt evocate "mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine", mari
personalități istorice ale poporului român de-a lungul timpului, prin intermediul cărora românii pot vedea că
sunt demni urmași ai luptei lor de independență și libertate națională. Îndemnul este expriat prin verbul la
imperativ, "priviți", și prin enumerarea unor domnitori exemplari, "Mihai, Ștefan, Corvine", ca simboluri ale
celor trei provincii românești (Țara Românească, Moldova și Transilvania).
Mihai Viteazul este evocat în imnul național,
întrucât este considerat în istoria românească primul
unificator al poporului român (27 mai 1600). În timpul
domniei sale, el a realizat pentru prima dată unirea
politică a celor trei țări românești cu un singur
conducător . În punctul cel mai înalt al destinului său,
Mihai Viteazul se întitula la 27 mai "Domn al Țării
Românești, Ardealului și Moldovei" și își confecționa
conscuta ștampilă pe care figurează cele 3 țări române
surori. Fiind simultan domnitor în Țara Românească,
Transilvania și Moldova, Mihai Viteazul a realizat pentru
prima dată unirea unui teritoriu apropiat ca întindere de
cel al României de astăzi, fiind perceput de români ca unul dintre cei mari și importanți eroi naționali.
Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare, sau după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română,
Ștefan cel Mare și Sfânt, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. Ștefan cel Mare este o personalitate
marcantă care s-a făcut cunoscută de-a lungul istoriei prin numeroasele sale fapte pentru Moldova: în timpul
domniei sale Moldova atinge apogeul dezvoltării sale statale (având o lungă perioadă de stabilitate internă,
prosperitate economică și liniște socială), a creat un sistem de fortificații permanent la granițele țării (în timpul
său construindu-se sau dezvoltându-se rețeaua de cetăți ce cuprinde cetățile de la Suceava, Neamț, Crăciuna,
Chilia, Cetatea Alba, Tighina, Orhei, Lăpușna și Hotin), a creat o armată modernă, a condus peste 40 de
războaie dintre care majoritatea sunt în favoarea sa (cel mai mare succes militar l-a reprezentat victoria
zdrobitoare din Bătălia de la Vaslui împotriva unei armate otomane) și a construit multe mănăstiri și biserici.

Matei Corvin a fost ultimul mare rege al Ungariei de etnie română, el născându-se în Cluj. Domnia sa este
considerată ca fiind una dintre cele mai glorioase capitole ale istoriei Ungariei, marcate prin campanii militare
victorioase ale temutei sale "Armata neagră".
În concluzie, trebuie să urmăm exemplul lor, întrucât noi, românii de astăzi, să învățăm din faptele celor
dinaintea noastră și să-i putem depăși, să îi luăm drept imbold, să nu le ignorăm sacrificiile pe care le-au făcut,
după care să luptăm pentru ceea ce suntem, pentru ceea ce avem, pentru visurile noastre, pentru ceea ce ne
dorim să dobândim și, cel mai important, pentru crearea ș dezvoltarea unei vieți mai bune și frumoase.
.