Sunteți pe pagina 1din 8

Managementul spectrului electromagnetic

Introducere

În aproape 120 de ani de dezvoltare tehnologică, omenirea a reușit să dezvolte sisteme de


comunicații, noncomunicații, supraveghere și investigații medicale care utilizează unde
electromagnetice cu frecvențe cuprinse între câțiva hertzi și frecvențe din domeniul razelor X.
Ca urmare a oportunităților create de dezvoltarea rapidă a tehnologiilor din domeniul
comunicațiilor și informaticii, din ce în ce mai multe organizații și structuri guvernamentale sau
nonguvernamentale își manifestă interesul pentru utilizarea undelor electromagnetice în aplicații
specifice domeniilor lor de activitate.
Spectrul electromagnetic este compus dintr-o infinitate de unde electromagnetice, dar,
deși infinit, acest spectru nu poate oferi resurse nelimitate oricărui utilizator, deoarece există o
serie de limitări care fac ca banda de frecvențe disponibilă pentru aplicațiile care utilizează unde
electromagnetice să se restrângă la un subdomeniu al spectrului electromagnetic cunoscut ca
domeniul undelor radio. O primă sub formă de câmp electromagnetic în spațiul din jurul
antenelor infestează de multe ori domenii spațiale de care serviciul radio nu are nevoie.
Tehnologiile de care dispunem permit doar într-o foarte mică măsură ghidarea câmpului
electromagnetic de la emițător la receptor și, drept urmare, în fiecare punct al mediului
electromagnetic se suprapun unde electromagnetice nu doar de frecvențe diferite, ci chiar și de
aceeași frecvență, conducând la perturbarea reciprocă a unor servicii.
Deși, în interiorul granițelor sale, fiecare stat este proprietarul întregului spectru
electromagnetic, datorită specificului propagării pe lungimi de undă diferite, o parte din benzile
de frecvență trebuie să facă obiectul unor reglementări naționale, regionale sau internaționale.
Necesitatea reglementării este impusă de o serie de factori, dintre care amintim:
 În deplasarea lor, undele radio nu respectă granițele geografice, astfel că în apropierea
acestora pot să apară interferențe ca urmare a folosirii acelorași frecvențe de utilizatori
din state diferite;
 Repartiția frecvențelor pe utilizatori trebuie să respecte principiul non-interferenței. În
interiorul granițelor unui stat, repartiția frecvențelor se realizează astfel încât, pentru
poziții geografice și momente de timp clar delimitate, doar un singur utilizator va avea
dreptul de a folosi o anumită frecvență (canal radio).
 În funcționarea lor, emițătoarele radio se bazează pe utilizarea unor circuite neliniare de
prelucrare a semnalelor. Cu ajutorul acestora, semnalul informațional din banda de bază
este translatat în frecvență până pe frecvența de emisie. Dezavantajul acestor circuite este
că, pe lângă semnalul util, ele produc o mulțime de alte semnale care sunt radiate în
mediul înconjurător. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt armonicile și
interarmonicile.
Zona din spectrul electromagnetic care face obiectul reglementărilor este cuprinsă între
8,3 kHz și 275 GHz. Cele două extreme ale spectrului electromagnetic care, la frecvențe ridicate,
cuprind undele infraroșii și undele gamma, iar la frecvențe scăzute banda cu frecvențe de până la
8,3 kHz, nu sunt supuse reglementărilor naționale și internaționale.

Uniunea Internațională pentru Telecomunicații

Uniunea Internațională pentru Telecomunicații este cea mai veche organizaţie


internaţională interguvernamentală, fiind practic însuşi prototipul acestora. A fost creată la 17
mai 1865 prin semnarea, la Paris, a primei Convenţii Internaţionale privind Telegrafia. Aflată în
prezent sub egida Organizației Națiunilor Unite, UIT are sediul actual la Geneva, Elveția.
Obiectivele UTI sunt următoarele:
 să menţină şi să extindă cooperarea internaţională între statele membre în vederea
ameliorării şi utilizării raţionale a telecomunicaţiilor;
 să promoveze şi să crească participarea diverselor entităţi şi organizaţii la activităţile sale,
şi să faciliteze cooperarea între acestea şi statele membre în vederea atingerii obiectivelor
UTI;
 să promoveze şi să acorde asistenţă tehnică ţărilor în curs de dezvoltare în domeniul
telecomunicaţiilor, şi să promoveze mobilizarea resurselor necesare pentru ameliorarea
accesului la servicii de telecomunicaţii în aceste ţări;
 să promoveze extinderea beneficiilor noilor tehnologii de telecomunicaţii la toată lumea;
 să armonizeze acţiunile statelor membre şi să promoveze cooperarea fructuasă şi
constructivă între statele membre şi membrii de sector în atingerea acestor scopuri;
 să promoveze la nivel internaţional, adoptarea unei abordări globale a chestiunilor legate
de telecomunicaţii în societatea şi economia informaţională globală
Regiunile Spectrului Electromagnetic

Fig 1. Spectrul electromagnetic

Clasificarea undelor electromagnetice


Undele (radiaţiile) electromagnetice pot fi grupate după fenomenul care stă la baza
producerii lor. Astfel , radiaţiile numite herţiene se datorează oscilaţiei electronilor în circuitele
oscilante sau în circuitele electronice speciale (cu cavităţi rezonante). Prin transformarea energiei
interne a oricărui corp în energie electromagnetică rezultă radiaţiile termice.
Radiaţiile electromagnetice , numite radiaţiile de frânare , apar la frânarea brusc a
electronilor în câmpul nucleului atomic
.Radiaţiile sincrotron (denumirea se datorează faptului că acest fenomen a fost pus în
evidenţă la o instalaţie de accelerare a electronilor în câmp magnetic , numit sincrotron) şi au
originea în mişcarea electronilor într-un câmp magnetic.
Acestor grupe de radiaţii le corespund anumite domenii de frecvenţe. Cea mai uzuală
clasificare a radiațiilor electromagnetice se face însă după frecvența și lungimea sa de undă în
vid. Această împărţire cuprinde următoarele grupe:
 Undele radio: Domeniul de frecvență a acestor unde este cuprins între zeci de hertzi până la
un gigahertz ( 1GHz = 109 Hz ) , adică au lungimea de undă cuprinsă între câțiva km până la
30 cm . Se utilizează în special în transmisiile radio și TV. După lungimea de undă se
subîmpart în unde lungi (2 Km - 600 m ) , unde medii ( 600 - 100 m ) , unde scurte ( 100 - 10
m ) și unde ultrascurte ( 10 m - 1 cm ).
 Microundele: Sunt generate ca și undele radio de instalații electronice . Lungimea de undă
este cuprins între 30 cm și 1 mm . în mod corespunzător frecvența variază între 109 –
3*1011 Hz. Se folosesc în sistemele de telecomunicații , în radar și în cercetarea știinifică la
studiul proprietăților atomilor , moleculelor și gazelor ionizate. Se subîmpart în unde
decimetrice, centimetrice și milimetrice.
 Radiația infraroșie: În general sunt produse de corpurile încălzite. În ultimul timp s-au
realizat instalații electronice care emit unde infraroșii cu lungime de undă submilimetrică.
 Radiația vizibilă: lungime de undă între 400 nm şi 700 nm . (Cât de mare este un
nanometru? 1 mm = 1.000.000 nm; ori, altfel spus, dacă împărțim un milimetru într-un
milion de segmente egale, un nanometru este dimensiunea unuia dintre cele un milion de
părţi.)
 Radiația ultraviolet: Este generată de către moleculele și atomii dintr-o descărcare electrică
în gaze. Soarele este o sursă puternică de radiaii ultraviolete.
 Radiația X ( sau Roentgen ): Aceste radiații au fost descoperite în 1895 de fizicianul
german W. Roentgen. Ele sunt produse în tuburi speciale în care un fascicul de electroni
accelerați cu ajutorul unei tensiuni electrice de ordinul zecilor de mii de volți , bombardează
un electrod.
 Radiația gamma: Constitue regiunea superioar ( 3*1018 – 3*1022 Hz ) în clasificarea
undelor electromagnetice în raport cu frecvena lor. Sunt produse de către nucleele atomilor.
Fig 2. Spectrul electromagnetic, cadru comparativ

Ochiul Uman şi Spectrul Vizibil

Se întâmplă, rezultat al evoluţiei, ca ochiul omenesc să fie calibrat pentru captarea


undelor electromagnetice din spectrul vizibil. Celule specializate din globul ocular sunt sensibile
la diferitele frecvenţe ale spectrului vizibil, creierului transformând apoi radiaţia
electromagnetică în senzaţii vizuale, în culori. Faptul că vedem lucrurile din jurul nostru se
datorează interacţiunii dintre fotoni (purtătorii luminii) şi mediu, precum şi faptului că lucrurile
au capacitatea de a absorbi şi reflecta diferite frecvenţe dinspectrul vizibil. Un măr roşu reflectă
radiaţia cu frecvenţe între 610 şi 700 nm, absorbind celelalte frecvenţe. Cum lesne se poate
înţelege, lucrurile nu au culoare în sine, ci doar felul de construcţie al ochiului uman şi
specificitatea interacţiunii dintre materie şi lumină face ca noi să spunem că un obiect are o
culoare sau alta.
Invizibilitatea

În principiu, un lucru devine invizibil în două situaţii, când nu reflectă lumina ori când
lumina reflectată nu ajunge la ochi. Un geam complet transparent are un indice extrem de mic de
reflexie a luminii; astfel, cu greu determinăm prezenţa acestuia. În laborator s-a reuşit în mare
măsură "invizibilitatea" unui obiect prin curbarea radiaţiilor reflectate.
Aceleaşi principii sunt folosite şi de celebrele avioane de luptă americane tip "Stealth".
Acestea devin greu detectabile ori nedetectabile de către radarele militare, întrucât vopseaua
folosită are un indice ridicat de absorbţie a undelor electromagnetice; pe de altă parte, construcţia
specială a avionului oferă suprafeţe de reflexie foarte mici, în aşa fel încât undele reflectate către
radar sunt neconcludente.

Energia Undelor Electromagnetice Şi Fotonii

Conform fizicii cuantice, undele electromagnetice sunt transmise discretizat, în particule


de energie numite fotoni (împotriva opiniei comune, fotonii nu sunt doar vehicule ale luminii, ci,
în general, ale radiaţiei electromagnetice). Există o legătură directă între cantitatea de energie pe
care o deţine un foton şi frecvenţa undei electromagnetice; cu cât este mai mare frecvenţa, cu atât
este mai mare cantitatea de energie.
Formula de calcul pentru energia undelor este foarte simplă: E = h f , adică energia unui
foton este rezultatul înmulţirii dintre frecvenţa undei şi constanta lui Planck, h. H are valoarea
6.626*10−34 J s.

Scutul Anti-Electromagnetic Al Pământului

Cea mai mare parte a undelor electromagnetice nu pot atinge pământul. Atmosfera
terestră reprezintă un adevărat scut împotriva radiaţiilor cosmice. Desigur, după cum se ştie, o
parte a acestora ca, de pildă, frecvenţele radio, radiaţiile din spectrul vizibil ori parte din undele
ultraviolete traversează atmosfera. Astronomii, pentru a putea capta unde din altă gamă trebuie
să-şi posteze instrumentele la altitudini care să le permită acest lucru; prin urmare, folosesc
baloane urcate la peste 35 km, avioane ori sateliţi.
Combaterea fenomenului de interferență

Combaterea fenomenului de interferență se realizează cu o serie de metode


organizatorice utilizate într-un proces care conține două etape.
A. Reglementarea accesului la spectru la nivel national
La nivel național, un utilizator va avea acces la resurse spectrale numai cu aprobarea
autorității naționale care administrează spectrul de frecvențe. Emisia va fi caracterizată de un set
de parametri care îi precizează caracteristicile spațiale, temporale, spectrale și tehnologice.
Parametrii fiecărei emisii sunt aprobați de autoritatea națională care administrează frecvențele,
astfel încât utilizatorii care obțin dreptul de a emite să nu producă interferențe perturbatoare
pentru alți utilizatori activi. În România, autoritatea națională care administrează frecvențele
radio este Agenția Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).
Reglementarea accesului la spectru presupune parcurgerea unui proces de atribuire,
alocare și în final asignare a frecvențelor radio. Pentru benzile de frecvențe atribuite serviciilor
guvernamentale militare, acest proces este administrat de Agenția pentru Managementul Militar
al Frecvențelor Radio (AMMFR), care, prin intermediul Dispozițiunii pentru Comunicații, alocă
planuri de frecvențe și canale de radiofrecvență structurilor cu nevoi de resurse radio din cadrul
Ministerului Apărării Naționale. Totodată, AMMFR deleagă managerilor de frecvențe radio din
structurile cu nevoi de resurse radio din cadrul MApN dreptul de a asigna frecvențele radio din
planurile de comunicații.
B. Crearea condițiilor de lucru în comun a mai multor surse și receptoare de emisii
electromagnetice.
A doua etapă a procesului de combatere a fenomenului de interferențe presupune
identificarea unor seturi de caracteristici de emisie care, asignate echipamentelor din grupul de
emițătoare și receptoare dintr-un raion, să nu conducă la apariția de perturbații pe frecvențele
repartizate receptoarelor. Astfel, din grupurile de frecvențe din planurile de alocare, managerul
de frecvențe radio va trebui să selecteze canalele ale căror benzi de radiofrecvență pentru
semnalele utile (semnalele care se doresc a fi transmise), dar și pentru semnalele parazite
(benzile de radiofrecvență din jurul armonicilor și interarmonicilor) nu se vor suprapune cu
spectrele de radiofrecvență ale canalelor asignate receptoarelor din același grup.
Bibliografie

1.***https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2014/02/27/organizatii-internationale-uniunea-
internationala-a-telecomunicatiilor-10-25-55
2.***http://www.radartutorial.eu/07.waves/Benzile%20de%20frecven%C5%A3%C4%83.ro.htm
l
3.*** http://www.cissb.ro/Revista_informaticii_2016_1/12.pdf
4.*** http://www.scientia.ro/fizica/electromagnetism/44-spectrul-electromagnetic.html

S-ar putea să vă placă și