Scurtă cuvdntare

despre Sfdntul Filofteii Sinaitul

Fi1ofte~, Prea Cuviosul Părintele nostru, fostul Egumen al Cuvântătoarei turmî ceî
din Sinai, care pentru aceasta „Sinait” s-a~ numit, în ce vreme a înflorit şi s-a~
sfârşit, nu să ştie.
Această carte de faţă împărţită în 40 de capete, ce pre o aleasă de dânsul f~ind
alcătuită, şi multe pentru care nu să poate a zice, de Duhovniceasca înţălepciune şi
de suf1etescul folos plină, către ceata celorlalte capete de trezvire s-a~ adăogat
aicî. Iar că multe sunt de trebuinţă spre îndreptarea ştiuteî trezvirî, şi păzirea minţiî
şi curăţia inimeî, să poate zice întru adevăr.

(Spre ştiinţă). La aceste capete a Srantului Fi1oftet~ Sinaitul, Stareţul Vasilie de la

Poiana Măruluî din Romania, a racut o inainte cuvântare vrednică de toată luarea
aminte, pe care şi Grecil a~ tipărit-o în filadă aparte. Iar noi pentru a urma întocmai
originalul FilocalieîEline, am adăogat la urmă aici. (Nota traducătorului).
Ale Fericitulu)~ Filofteiii Sinaitul,
Pentru Trezvire,
Capete 40

i . ESTE ÎNTRU noî înşine războiă de gând, mai cumplit decât cel simţitor. Şi
să cuvine lucrătoruluî bunei credinţe, a alerga şi după scopos a goni în minte ~‚ ca
desăvârşit pre cea de Dumnezeă aducere aminte, în ininiâ ca pre un mărgăritar, saă
altă piatră scumpă, a o învistieri. Şi să cade toate a le vinde, şi trupul şi pre viaţa
cea de acum a o def~aima, pentru ca pre Dumnezeă singur în inimă să-1 câştigăm.
Căcî că ati zis Dumnezeescul Gură de Aur: ajunge cea după minte vedere de
Dumnezeă, a pierde pre războinicii cei vicleni.
2. Decî cu toată puterea sunt datori cei ce gânditori să nevoesc, lucrări
Duhovniceşti din Dumnezeeştile scripturi a alege, şi a le pune pre minte ca pre
nişte însânătoşetoare plasture. Şi de dimineată adecă, cu prea sârguitoare aducere
aminte de Dumnezeă, şi cu rugăciunea cea nelipsită a luî Iisus Hristos în suflet, cu
bărbăţie şi cu asprime a sta în porţile inimei, şi a omorî prin strejuirea cea
gânditoare pre toţî păcătoşii pământului. Şi întru starea şi Aducere aminte de
Dumnezeti ceî credincioase, împreună a tăia capetele celor puternici prin Domnul,
şi începătoriele gândurilor celor Iuptători. De vreme ce în chip oareşicare ştim, şi
întru sudorile cele gânditoare oarecare Dumnezească lucrare şi rânduială. Şi aşa să
cuvine a face, silindu-ne până ce vremea ospătării sta de faţă. Iar după aceasta
multămind Domnuluî, Celui ce pentru singură iubirea de oameni, îndoit ne umple
pre noi de hrană, şi Duhovniceşte, şi trupeşte; (pre ceilaltă vreme întru aducerea
aminte şi cugetare de moarte să cade să o cheltuim; Şi în ziua cea viitoare, iarăşî că
de abea aşa în fteştecare zi făcând, vom putea a scăpa întru Domnul de mrejile
vrăjmaşului celuî Gândit. Aşa lucrarea întărindu-se întru noî, naşte pre aceste trei
fapte bune: credinţa, nădejdea şi dragostea. Din care adecă, credinta, ne aşazâ pre
noi către adevărata frica lui Durnnezeă. Iar nâdejdea pre frica cea robească
gonindu-o, naşte dragostea lui Dumnezeă şi a oamenilor. Dacă nădejdea nu
ruşinează, dupre obiceiă născând îndoita dragoste de care să spânzură legea şi
Prorocii, atuncî şi dragostea din partea sa niciodată nu cade, nicî în veacul acesta,
pentru că aici să face întru împărtăşirea sa pricina împrinireî Dumnezeeştilor
puneri de lege, şi nici în cel viitor veac.
3. Însă foarte rar este a af1a, pre ceî ce cu partea cea cuvântătoare să liniştesc.
Şi singur acelora este, careii pre cea Dumnezească bucurie dupre mângâiere, prin
lucrul acesta meşteşugind a să apropiea de dânşii. Deci dacă voim a umbla întru
cea dupre Hristos iubire de înţălepciune, prin păzirea minţii şi prin trezvire întru
lucrarea cea gânditoare, prin înfrânarea mâncărilor celor multe, dupre ceea ce este
de faţă calea aceasta să o începem, cu cumpănire mâncările şi băuturile primiitdu-
le. Pentru că să grăeşte trezvire cu cuviinţă, calea adecă ceea ce duce întru
Împărăţie: şi întru cea
Numele apare dactilograftat Filofteii şi Fi1ofteii)~
~ ln versiunea engleză a Filocaliei apar mult mai multe trimtieri. De pildă în
acest cap. 1 se fac două trimiteri
inexistente în mss. Filocaliei de la Prodromul: Fi1. 3, 14 şi Mat. 13, 44-46.
Patruzeci de capete pentru trezvire 51 7
dinlăuntru nostru, şi întru cea ce va sâ fte. Iar de gând lucrare, ca ceea ce lucreazâ
şi albeşte năravurile minţiî, şi dintru cea pătimaşă, întru nepătimire rte mutâ. Pentru
că se aseamănă uneî ferestruice luminoase prin care Dumnezeă plecându-se se
aratâ minţiî.
4. Unde este smereniea şi aducerea aminte de Dumnezeă care, întru trezvire
împreunâ alcătuindu-se, şi desimea rugăciunei împrotiva vrăjmaşilor ftind
înstâlpită acolo, este de aceia locul lui Dumnezeă; Adecă, Cer inima, întru care
pâlcul cel drâcesc să teme a petrece, pentru Dumnezeă Cel ce în locul acela
lâcueşte.
5. Nimica nu este maî turburătoare, decât multa vorbire; şi decât limba cea
neînfrânată maî răă, ceea ce poate a pierde trezvirea şi statomiciea suf1etului.
Pentru că cele ce în fteştecare zi le zidim, le răsipeşte multa cuvântare. Şi pre cele
ce cu osteneală le adunăm, prin bârftre suf1etul le răsipeşte. Ce este decât aceasta
mai rea? Căci că ea e o neînfrânată răutate. Decî să cuvine aceştia a-î hotărî, saă şi
silă a-i pune, şi a o sugruma pre aceasta, ca aşa să zic, cele ce sunt spre trebuinţă,
numaî prin cuvinte a le sluji. Câ cine poate sâ spuie toată paguba ceea ce să
pricinueşte din limbă?
G. Întăia uşă ce duce înlâuntru întru gânditorul Ierusalim al luăriî aminte, este
tâcerea gurei cea întru înţălegere, măcar dacă şi nu încă mintea liniştează până
acum. Iar a doua: cea despre mâncări şi băuturi înfrânare cu mâsurâ. Iar a treia ceea
cu mintea şi cu trupul curăţeşte: a morţii nelipsită cugetare şi aducere aminte.
Frumuseţa aceştia eă adecă odată vâzându-o, şi cu Duhul, iar nu cu ochiul,
rânindu-mă, şi veselindu-mă, soţie miîe întru toată viaţa am voit a o câştiga, iubitor
prin râvnire a buneî cuviinţi şi a frumuseţei aceştia făcându-mâ. O! cum este de
smeritâ! cu bucurie mâhnindu-sâ; Socotitoare înspâimântată a drepteî cercări cei
ftitoare, temându-să de sorocul vietiî; Şi din ochii ceî simţitori adecâ, apă vie
dătătoare de vieată vin decătoare, obicinueşte din ftre a pica. Iar din ochii cei
înţălegători, izvor slobozind de cugetări prea înţâlepte, care curgând şi săltând,
veseleşte pre minte. Pre aceasta, precum am zis, pre ftica lui Adam, adecă
pomenirea morţii, însetam de-a pururea împreună vieţuitoare a o câştiga, şi
împreună cu aceasta a dormi, şi cu aceasta a vorbi, şi ce va să fîe după stricăciunea
trupului acestuia împreună a ispiti; Ci de multe ori nu m-aă lăsat pângărite de
uitare, ftica diavolului cea întunecată.
7. Este râzboiă întru ascuns de la duhurile vicleniei, prin gândurî cu suf1etul
lovindu-sâ. Pentru că nevâzut acesta ftind, şi acelea de răă voitoare puteri, după
asemănarea ftinţiî acestuia, prin războiul cel nevăzut să apropie de dânsul. Şi este a
vedea între dânşii, şi între dânsul, şi arme, şi întrarmări, şi înşălăciuni viclene,
râzboiă înfricoşat, şi luptare războinicească, şi biruinţă, şi biruiri despre amândouâ
părţile. Insă numaî una îî lipseşte gânditorului acestuia, de care ne învăţâm un
războuiă cel vâzut, adecă: vremea sorocului războiului. Pentru că războiul cel
simtit adecâ, ştie a hotărî luişi vreme şi rânduială; Iar aceasta, fără de veste să
întrarmează, şi de nâprasnă împrejurul părţilor celor maî din mijloc micî ale inimiî
stând, pre suf1et îl omoară prin păcate. Pentru ce dar nevoinţa aceasta şi lupta să
alcătueşte împreună asupra noastrâ? Pentru aceea, ca voia lui Dumnezeă care ne
rugăm grăind „Să fte voia Ta întru noî” (Luc. 11.2) prin noi sâ se facă. Iar aceasta
poruncile lui Dumnezeă. Şi dacă cineva gânditor întru Domnul pre mintea sa cu
trezvire prin încetare, oprindu-o despre înşălăciunea dracilor, intrările acestora şi
împletiturile cele ce din năluciri să alcătuesc, împreună cu Dânsul 1e-ar pândi, va
af1a prin iscus. Pentru aceasta şi Dornnul împrotiva necuvioşilor dracî, scoposul
întinzându-1, ca un Dumnezeă înţăl egerile acestora înainte văzându-le, din
împrotiva minţiî acestora, aă pus poruncile Sale, înfricoşând pre cei ce le calcă.
S. Când întru oarecare deprindere ne-am face, a înfrânăriî grâesc, şi a depărtăriî
de relele cele ce să văd, care prin cele cinci simţiri să lucrează, maî pre urma
acestora, vom putea şi inima a o păzi, şi cu oarecare dorire ferbinte, bunătatea lui
prin minte a o gusta. De vreme ce nu pentru altceva am

Sfârna Evanghelie după Luca, 11, 2: “Şi le-a zis: Când vă rugaţi, ziceţi: Tatăl
nostru, Care eşti îll ceruri, sfrnţească-se numele Tău, Vie împărăţia Ta. Facă-se
voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”.
518 SFÂNTUL FILOFTFU SINAITUL

luat lege a curăţi inima, ci pentru ca noriî vicleşuguluî, eşind din văzduhul inimei,
şi răsipindu-să prin desimea rugăciuneî, ca întru un sănin curat, să putem a vedea
pre Iisus Soarele dreptăţii; Şi despre o parte prin luminare a ne străluci în minte, cu
înţâlegerile cuvintelor Mărireî Luî. De vreme ce nu obicînuesc din fîre a să arăta
tuturor, f~ară numaî celor ce-şi curăţesc cugetul.
9. Aşa să cuvine a nu săvârşi pre înşine în fteştecare zi, în ce fel ni să cuvine a
ne arăta înaintea luî Dumnezeă. Pentru câ zice Prorocul Osie (12.6) 2,,Mila şi
judecata pâzind, apropie-te la Dumnezeul tăă totdeauna”. Şi iarăşi Malahie (1.6)~
ca despre faţa luî Dumnczeă zice „Fiul slăveşte pre Tatăl, şi sluga de Domnul sâă
sâ teme. Şi dacă Pârinte sunt Eă, unde este Slava mea? Şi dacă Domn sunt, unde
este frica mea? grâeşte Domnul a tot Ţiitorul” Şi Apostolul zice: „Să ne curăţim
pre inşine de toată supărăciunea trupuluî şi a Duhului” (2Cor. 7. 1) ~‚. Şi
înţâlepciunea „Cu toatâ păzirea păzeşte pre inima ta; Că dintru aceasta sunt eşirele
vieţiî” (Pil. 4.23) ~. Şi Domnul Iisus Hristos zice „Curăţeşte pre cea dinlăuntru a
pâharului, pentru ca să fte şi cea din afară curată (Mat. 23.26)~.
l O. Vorbirele cele fără de vreme uneori adecă, urâciune, de la cei ce ascultă
ne pricinuesc nouă; Iar alteori, dosădire şi batjocură, pre cea a graiurilor nebunie,
defăimându-o. Iar alteori, întinăciune a ştiinţiî; Altele, pre cea de Ia Dumnezeă
osândire şi întristare a Sfăntului Duh: Care şi tnai înfricoşată este decât celelalte
toate.
l l. Ce1 ce curâţeşte pre inima sa, şi din rădăcină smulge păcatul, prin
Domnul, şi sâ osteneşte pentru cunoştinţă maî Dumnezească, şi vede în minte pre
cele nevăzute de mulţî, nu i să cuvine pentru aceasta asupra cuiva a sâ înâlta. Căcî
că nimica este mai curat întru cele zidite, decât cel fără de trup, şi nimic este decât
Ingerul mai cunoscător; Ci înălţându-se, din Cer, ca un fulger a fost aruncat jos pre
pâmânt. Aşa că înţălegerea cea înaltă a însuşi acestuia, necurătie la Dumnezeă s-aă
socotit. Deci arătati su nt cei ce sapă Aurul.
l 2. Zice Apostolul „Cel ce sâ nevoeşte, de toate să înfrânează” (lCor. 9.25) ‚.
Pentru că nu este cu putinţă împreună cu pântecele plin de bucate, spre Începătorii
şi Stăpânitorii, spre cele nevâzute şi voitoare de râutate Puteri a să întrarma, cei ce
s-’aă legat împreună cu chinuitorul şi de-a pururea împrotiva Duhuluî poftitorul
trupul acesta. „Căci că rtu este Împărâţia luî Dumnezeă mâncare şi bâutură” (Rom.
14. l 7) ~. „Inţălegerea trupuluî că nicî poatc” (Rom. 8.7) ~. Şi arătat este cum că
pentru aceasta nu poate a să supune, de vreme ce pământesc fîind, şi cu vărsătură,
şi cu sânge. şi cu arsură împreună fîind amestecat, şi de-a pururea cu îngreuere jos
atâmând, de-a pururea pătimeşte spre ceste pământeşti; şi să îndulceşte întru
dulceţile ceste peritoare ale veaculuî acestuia. „Fiindcă înţălegerea trupuluî este
moarte. Iar cei cc sunt în trup, lui Dumnezeă a plăcea nu pot” (Rom. 8.8)
l 3. De multă smerenie este trebuinţă nouă, celor ce prin purtarea de grijă ne
grijim prin Domnul de străjuirea minţiî; Întăi către Dumnezeă şi către oamenî. Prin
tot chipul totdeauna a zdrobi pre
Osea. 12, 6: “Dar Dumnezeu este Domnul Savaot, Domnul este numelc Lui”.

Maleahi. 1, 6: “Feciorul cinsteşte pe tatăl său şi sluga se terne de stăpânul său~ şi

dacă Eu sUllt părinte, unde este cinstea ce trebuie să-Mi daţi? Şi dacâ sunt Stăpân,
unde este teama de Mille?, zice Domnul Savaot Către voi, preoţilor, care deraimaţi
nunlcle Meu. Dar voi răspundeţi: «Cu ce am dispreţuit nuinele tau»?”.
~A doua Epistolă câzre Carintenia SfântuluiApastolPavel. 7, 1: “Având deci aceste
ragăduinţe, iuhiţilor, să ne curăţinl pe noi de toată îlltinarea trupului şi a duhului,
desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu
Pildele lui Soia,,wn. 4. 23: “Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, câci din ea
ţâşneşte viaţa”.
Sfâiita Evanghelie dupâ Matei, 23, 26: “Fariseule orb! Curăţă întâi partea dinăuntru
a paharului şi a blidului, ca să fie curată şi cea din afară”.
!ntâia Episzolâ câtre Corinteni a Sjântului Apostol Parel, 9, 25: “Şi oricine se luptă
se înfrânează de la toate. Şi aceia ca să ia o cuiiună stricăcioasă, iar noi,
nestricăcioasa
Epistola ctître Roniani a Sfântului Apostol Pavel, 14, 17: “Căci împărăţia lui
Dumnezcu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pacc şi bucurie îri Duhul
Sfânt”.
lde,n, 8, 7: “Fiindcă dorinţa căruii este vrăjrnăşie îrnpotriva lui Dumnezcu, căci flH
se supune legii lui Dumiiezeu, că nici nu poate”.
lde,,i, 8, 8: “lar cei ce sunt în carne nu pot să placâ lui Dumnezeu”.
Patruzeci de capete pentru trezvlre 519

inintă, tot ceea ce smereşte meşteşugind. Iar a zdrobi şi a smeri pre inimă, ştie
aducere aminte a vteţuirei noastre ceî dintăi în lume, dacă cu amăruntul să
pomeneşte de la noi. Şi aducere aminte a tuturor păcatelor celor din pruncie, după
chip de la minte de iznoavă văzându-să, afară de cele trupeşci, că aducerea aminte
a acestora, pregătitoare este. Şi a smeri ştie, şi lacrămi a naşte, ~ pre buna
mulţămire lui Dumnezeă din toată inima pre noi a ne porni, precum şi cea de-a
pururea curgătoare şi arătată aducere aminte de moarte. Căci că aceasta şi plângere
naşte, cu dulceaţă oarecare, dimpreună şi cu bucurie, şi cu trezvire a minţiî. Şi prea
tare smereşte pre înălţarea cea prea înaltă; Şi aducera aminte a patimilor Domnului
nostru Iisus Hristos duprc chip şi acestea prin aducerea aminte adunându-se şi
pomenindu-se, lacrămi daă adecă şi acestea. Şi spre acestea smeresc întru adevăr
pre suflet şi facerile de bine ale luî Dumnezeă cele multe, cele spre noi dupre chip
numărându-să şi de iznoavă văzându-să. De vreme ce spre dracii mândrieî luptarea
o avem.
l 4. Nu lepădă din pricina iubireî de sine pre unele ca acestea mântuitoare şi de
suflet lecuitoare ierburi, o omule! De vreme ce nu eştî de aceia ucenic al lui Hristos
încă nici luî Pavel următor. „Nu sunt îndestulat, zice, a mă chema Apostol” (lCor.
15.9) Şi iarăşi „pre celace eram mai întăihulitor, şi gonitor, şi dosăditor” (lTim. 1.
13) I2~ VeziMândrule, pre Sfăntul, cumnu erauitătorvieţuirei ceî maî dinainte?
Încă şi toţî Sftnţiî dintru începutul zidirei până şi acum, cu acestea desăvârşit prea
mai de pre urmâ a lui Dumnczeă Sfănta îmbrâcăminte să îmbrăcă. Fiindcă şi însuşî
Domnul nostru Iisus Hristos Dumnezeă fîind necuprins, şi necunoscut, şi negrăit,
vrând a arăta calea vieţiî ceî vecînice, şi a Sfînţeniei, cu smerenie s-aă îmbrăcat
întru toată viaţa Luî cea în trup. Deci aşa şi Dumnezeasca bunâtate, cu dreptate este
datoare a să chema, şi Stăpânesc veşmânt Sfănta Smerenie. Încă şi Îngeriî, şi toate
cele de sus, Puterile cele luminoase, spre bunătatea aceasta să nevoesc şi o păzesc.
Ştiind în ce fel de greşală a câzut Satană cel ce s-aă mândrit. Şi întru pilda fricei
căderei şi a Îngerilor şi a oamenilor, zace întru adâncime vicleanul, decât toată
ceilaltă zidire, maî fără de cinste spre Dumnezeă, pentru a sa mândrie arătat
făcându-să. Şi ştim şi în care cădere a căzut Adam din mândrie. Deci atâtea pilde
având ale bunătăţii ceî făcătoare de suflet, prin tot chipul de-a pururea să ne
smerim, pre acestea uneltindu-le pre cât ne este puterea. Să ne smerim cu sufletul
şi cu trupul, şi cu cunoştinţa şi cu voirea, şi cu graiurile, şi cu înţălegerile şi cu
chipurile, şi pre dinafară şi pre dinlăuntru, care maî ales a o căuta să cuvine, pentru
ca nu pre Iisus Hristos pre Fiul lui Dumnezeă, şi Dumnezeă, pre Cel ce este pentru
noi, împrotiva noastră să-1 avem. „Căcî că Domnul mândrilor li să împrotiveşte,
iar smeriţilor le dă darul” (Pil. 3.34) 13• Şi „necurat este la Dumnezeă tot cel înalt
cu inima” (Pil. 16.6) I’î~ Şi „cel ce să smereşte, pre sine, înălţa-se-va” (Luc. 18.
14) ~3. Şi „învăţaţi-vă de la mine că blând sunt şi smerit cu inima” (Mat. 11.29) 8~
Pentru aceasta ni să cuvine a lua aminte!
l 5. „Vedeţî, zice Mântuitorul nostru, să nu să îngreuieze inimile voastre, ş.c.l.”
(Luc. 21.34) „. Şi Apostolul „Cel ce sâ nevoeşte de toate să înfrânează” (lCor. 9.25)
18 Deci toate cele ce sunt către
Întâia Epistolâ către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, 15, 9: “Căci eu sunt cel
mai mic dintre apostoli, care

nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica lui

Dumnezeu”.
2 Epistola Întâia câtre Tiniotei a Sfântului Apostol Pavel, 1, 13: “Pe rnine, care mai
înainte huleam, prigoneam
şi batjocoream. Totuşi an~ fost niiluit, căci în necredinţa rnea, am lucrat din
neştiinţă”.
~ Pildele lui Sol(),,I(),î, 3, 34: “de cei batjocoritori El râde, iar celor smeriţi le
dă har”.
» ldem. 16, 6: “Prin iubire şi credinţă se ispăşeşte păcatul şi prin frica de
Dumnezeu te fereşti de ele”.
3 Sfânta Evanghelie după Luca, 18, 14: “Zic vouă că acesta s-a coborât mai
îndreptat la casa sa, decât acela.
Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine, se va
nălţa”.
» Sfâ,îta Evaiighelie după Matej, 11, 29: “Luaţi jugul Meu asupra voastră şi
învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând
şi smerit cu inirna şi veţi găsi odihnă suf~etelor voastre”.
2 Sfânta Evanghelie după Luca, 21, 34: “Luaţi seama la voi înşivă, să nu se
îngreueze inimile voastre de mâncare
şi de băutură şi de grijile vieţii, şi ziua aceea să vină peste voi rară de veste”.
111 Intâia Epistolă către Corinte,îi a Sfântului Apostol Pavel, 9, 25: “Şi oricine se
luptă se înfrânează de la toate.
Şi aceia, ca să ia o cunună stricăcioasă, iar noi, nestricăcioasă”.
520 SFÂNTUL FILOFTEU SINAITUL
noi grâite întru Dumnezeasca scriptură ştiindu-le, cu înfrânare vieaţa să o
sugrumăm. Maî înainte de toate despre mâncările cele multe, prin orânduială
îmbunătăţită, şi prin obicînuinţă trupul să-1 obicînuim, cu măsură hrana acestuia
dându-i-o. Pentru că aşa şi săltările a singure părţiî cei poftitoare, maî cu lesnire să
alinează, şi să supun, Stăpânuluî, adecă părţiî cei cuvântătoare, dacă să cuvine
adecâ credincios şi adevărat a zice, şi cele ale părţiî cei iuţoase. Căci şi de la
celelalte greşale cu lesnire ne depărtăm. De vreme ce şi bunătate adevărată aceasta
să socoteşte, celor ce ispitire aă luat a bunâtâţii, adecâ, (cea cu deprindere) a sâ
depărta despre tot chipul răuluî. Căci că pricină a curăţeniei cu urmare înainte
adecă este Dumnezeă, pricinuitorul şi dătătorul tuturor bunătăţilor; Iar apoi şi cea
despre mâcările cele multe, în fteştecare zi potrivitâ şi măsurată înfrânare.
l 6. Precum Satana împrotivindu-să luî Dumnezeă, pentru ca să nu facă voia Luî,
ceea ce sunt poruncile, prin care însuşi să ispiteşte prin noî cu Dumnezeă a să
lupta. Aşa iarăşî prin noî voeşte Dumnezeă a să săvârşi Prea Sfănta Sa voire, ceea
ce este precum am zis Dumnezeeştile şi de vieaţă făcâtoarele Lui poruncî, prin cea
a noastră şi a acestuia plecare pre pierzătorul gând al vicleanuluî surpându-1. Căci
că pre cea a vrăjmaşuluî neînţăleasă sfătuire care să pare, luî Dumnezeă împrotivă
a să pune, prin care face poruncile acestuia prin nebăgare de samă a să călca, însuşî
Dumnezeă iarăşî prin neputinţâ omenească le surpă. Şi vezî, dacă nu este aşa. Toate
poruncile Dumnezeeştiî Evanghelii, adecă, pre cele trei părţî ale sufletuluî, să par
prin punere de lege a le îndrepta, şi sănătoase a le face prin cele ce porunceşte. Şi
maî vârtos nu numaî că văd, ci şi întru adeverinţă pre acestea le însânătoşază. Decî
pre acestea trei părţi ale sufletului şi diavolul să vede ziua şi noaptea luptându-le.
Şi cu cele trei părţî luptându-să Satana, arătat este cum că cu poruncile lui Hristos
să luptă, ftindcă Hristos pre cele trei părţi ale sufletuluî învaţâ prin porunci. Iar
acestea sunt: cea iuţoasă, cea poflitoare, şi cea cuvântătoare. Şi socoteşte, cel ce să
mânie pre fratele săă în deşert, este vinovat judecăţiî (Mat. 5.22) ‚~‘ şi celelalte
porunci ale Acestuia. Iată lecuire a cei iuţoase. Iar vrăjmaşul pre porunca aceasta,
şi pre cele ce sunt împrejurul aceştia, prin gândurile pricinelor, şi ale ţinereîminte
de răă, şi ale pizmei, înlăuntru a le surpa să ispiteşte. Pentru că ştie însuşi împrotivă
luptătorul, cum că a părţiî cei iuţoase, stăpânitor este partea cea cuvântătoare. Şi
pre aceasta prin gânduri, precum am zis, săgetându-o, ale părerilor, ale pizmei, ale
iubirei de biruire, ale pricireî, ale vicleşuguluî, ale mărireî deşarte, o face a să pleca
şi a-şi părăsi casnica sa începătorie, şi a da iuţimei fr âiele şi neocârmuită o lasă.
Iar mâniea ca pre un ocârmuitor (pre cuvântare) pierzându-o, scoate prin gură întru
cuvinte, pre cele ce maî întăî zăcea în inima acestuia, cele ce prin gândurile
vrăjmaşuluî, şi prin trândăviea minţiî, în inimă aă fost învistierite. Şi prin inimă în
Ioc de Dumnezeesc Duh, şi de cugetări Dumnezeeşti, de răutate fîind plină,
atuncea este a o vedea precum a zis Domnul „din prisosinţa inimei grăeşte gura
(Luca 6.45) 211~ Căci că dacă spre cuvinte pre cele ce înlăuntru să cugetă, afară a
le scoate va putea vrăjmaşul, nu numai „raca” va zice frateluî, fîind robit şi nebun,
ci din graiurî dosăditoare, şi întru ucideri va cădea de multe ori. Şi acestea adecă, le
unelteşte vicleanul, pentru Dumnezeă cela ce a dat poruncă a nu să mâniea în
zădar. Cele ce cu putinţâ era a nu eşi afară spre graiuri dosăditoare, şi cele ce după
acestea urmează, dacă din asupreală îndată s-ar ft izgonit prin rugăciune, şi prin
luarea aminte de cele dintru inimă. Aşa necuratul gândul săă îl dobândeşte, dacă
adecă pre cele ce prin gânduri le-aă băgat în inimă, le ar afla răsipind Dumnezeasca
poruncă.
l 7. Iar care sunt cele ce dupre partea cea poftitoare de la Stăpâneasca poruncă aă
fost poruncite? „Cel ce a căutat spre muere, spre a o pofli pre ea, iată aă prea curvit
cu dânsa întru inima

~ Sfâ,îta Evanghelie dupâ Matei, 5, 22: “Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie
pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule,
vrednic va fi dejudecata sinedriului; iarcine va zice: nebunule, vrednic va fi de
gheena focului”.
»Sfânta Evanghelie dupâ Lrica, 6, 45: “OmuI bun, din vistieria cea bunâ a inimii
sale, scoate cele bune, pe câtid ornul rău, din vistieria rea a inimii lui, scoate cele
rele. Căci din prisosul inimii grăieşte gura lui”.
Patruzeci de capete pentru trezvire 521

sa” (Mat. 5.28) 21 Şi pre această cale văzându-să lucrătorul răutăţii, feluri de mrejî
împrotiva porunciî împleteşte în minte. Căci că departe de Ia materiea cea
zădărâtoare depărtându-să, războiul aceştiea îl suferă înlăuntru pătimind (omul) Şi
este a vedea în minte zugrăvindu-să de la dânsul, şi chipuri, şi feţe curveşti, şi
cuvinte a auzi zădărâtoare spre patimă. Şi altele, cele ce cei ce aă tscusinţa minţiî le
ştiă.
l B. Dar oare, care este porunca ceea ce sfătueşte pre partea cea cuvântătoare? „Iară
Eă zic vouă, nicîdecum să nu văjuraţi” (Mat. 5.34) 22~ „Şi va ft cuvântul vostru,
aşa, aşa; şi nu, nu (37) 23 Şi cel ce nu s-aă lepădat de toate, şi nu urmează mie, nu
este Mie vrednic” (Luc. 14.33) 24 „Şi intraţi prin uşa cea strâmtă” (Mat. 7. l 3) 22~
Acestea sunt poruncile părţii cei cuvântătoare. Decî iarăşî luptătorul, ca pre un
oareşcarele Voevod prea ales, vrând a-l robi, carele este partea cea cuvântătoare,
prin gândurile îndrăcirei pântecelui, şi a nebăgării de samă şi a nedeosebirei pre
aceasta din minte despărţindu-o şi batjocorindu-o, mâniea şi pofta, ca pre nişte
slujitori bălaurul le unelteşte. Iar puterile acestuia, partea cea poftitoare grăesc, şi
cea iuţoasă, de cea cuvântătoare slobozite fiind, pre cele cinci simţiri ale noastre
spre a păcătui, întru arătare slujitoare le unelteşte; şi acestea sunt greşalele. Decî
atuncea şi ochî iscoditori împrejur, neavând pre minte înlăuntru legându-î pre
dânşii, şi urechî deşarte, iubind a auzi; şi mirosire, de slăbănogire mijlocitoare; şi
gură neînfrânată; şi mâinî slobode spre cele ce nu să cuvine, este a vedea. Cărora le
urmează: nedreptate, în loc de dreptate; Nebunie, în loc de înţălegere;
Pângăriciune, în loc de curăţenie; Frică în loc de bărbătie. Pentru că acestea patru
bunătăţi cuprinzătoare, adecâ: Dreptatea, înţălegerea, întreaga înţălegere, şi
bărbăţiea, sânătoase ftind, prin cele trei părţi ale suf1etuluî le chiverniseşte. Şi cele
trei părţî bine ocârmuindu-să, opresc pre simţiri de la cele necuviincioase. Şi
atuncea adecă pre linişte mintea aducând, puterile sale Dumnezeeşte ocârmuindu-
se şi ascultătoare fîind, lesne va izbândi întru luptarea cea de gând. Iar dacă să
turbură puterile sale, de neluarea aminte şi de asuprele biruin-du-să, Dumnezeeştile
poruncî cu nebăgare de samă le calcă. Deci călcătoriî poruncilor prin tot chipul
urmează, saă pocăinţă de asemenea, saă muncă întru cea viitoare. Decî bine este
de-a pururea a să trezvi mintea prin care lucru întru cea dupre ftre stând, să face
păzitoare de Dumnezeeştile porunci, cu adevărat.
l 9 . Suf1etul, ca un părete fîind îngrădit şi înconjurat de duhurile răutâţiî, să leagă
cu legăturile întunerecului. Şi din pricina aceasta nu poate a să ruga cum să cuvine.
Deci să leagă cu dânsele în taină, şi orbesc pre ochii cei dinlăuntru. Iar când el va
pune început cu rugăciunea a alerga către Dumnezeă, şi va începe după putere a să
trezvi întru rugăciune, atuncea încet, încet, va începe a să deslega cu puterea
rugăciuneî şi de întunerec. Iar altfel a să deslega cu neputinţă este. In vremea
aceasta cunoaşte el că înlăuntru inimeî este altă luptă, altă împrotivă luptare
ascunsă, altă luptă în cugete, de la duhurile răutăţiî pornindu-sâ, precum
mărturiseşte şi Sfînta scriptură când zice „Dacă Duhul celui ce stăpâneşte se va sui
asupra ta, nu-i lăsa locul luT” (Eclis. 10.4) 2i~i~ Locul mintii, este cea întărită
stare în faptele bune, şi în cea păcătoasă, unde scriptura zice „Fericit bărbatul
carele n-a

Sfânta Evanghelie dupâ Matei, 5, 28: “Eu însă vâ spun vouă: C~ oricine se uită la
femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui”.
22 Idem, 5, 34: “Eu însă vă spun vouă: Să nu vă juraţi nicidecum, nici pe cer,
fiindcă este tronul Iui Dumnezeu”.
23 Idem, 5, 37: “Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu,
nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este”.
24 Sfânta Evanghelie dupâ Luca, 14, 33: “Aşadar, oricine dintre voi care nu se
leapâdă de tot ce are nu poate să

fie ucenicul Meu”.

25 Sfânta Evanghelie după Matei, 7, l 3: “intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă
este poarta şi Iată este calea care
duce la pieire şi mulţi sunt care o află”.
2~ Eccle.riasjul, 10, 4: “Dacă mânia stăpânitorului se ridicâ împotriva ta, nu te
clinti din locul tău, căci firea

domoală înlâtură mari neajunsun

522 SFÂNTUL FILOFTEU SINAITUL

umblat în sfatul necredincioşilor, şi în calea păcătoşilor n-a şezut” (Ps. 1. 1) 27 Şi

Apostolul învaţă „Fie mijloacele voastre încinse cu Adevărul (Ef. 6. 14) 2S~
2 O. Să ţinem pre Hristos foarte cu tărie, despre ceî ce să nevoesc neîncetat a-1 lua
pre Acesta din suflet. Pentru ca să nu iasă Iisus, mulţime de gânduri fiind în locul
sufletului (Ioan 5. I 3) 29~ Pre carele nu este cu putinţă fară de durerea sufletuluî
cu tărie a-1 ţinea. Şi să pipăim pre cea în trup a Acestuia vieţuire, pentru ca pre cea
a noastră cu smerenie să o ocârmuim. Şi să ţinem pre patimile Acestuia întru
simţire, pentru ca pre cele necăjitoare să le suferim, râvnind Acestuia. Şi să gustăm
pre cea negrăită şi împreună pogorâtoare pentru noi a Acestuia rânduială, pentru ca
din gustarea cea bună a sufletului, să cunoaştem cum că bun este Domnul. Şi preste
toate, saă şi maî înainte de toate, fără de îndoială să credem Acestuia, care vine la
noî în fteştecare zi să o aşteptăm, şi oricum s-ar întâmpla viind cu bună mulţămire,
şi cu sărutare, şi cu osârdie să o primim. Pentru ca să ne deprindem numai către
Duninezeă a privi carele toate le chiverniseşte prin Cuvântul Dumnezeeştiî
Înţălepciuni. Şi când toate acestea Ie-am face, atuncea nu departe undeva de la
Dumnezeă suntem. De vreme ce blagocestiea, nesăvârşitoare săvârşire este,
precum aă zis unul din Bărbaţii cei purtători de Dumnezeă şi desăvârşit cu Duhul.
2 l . Pentru că cel ce bine răscumpără pre a sa vieaţă, şi prin toate întru cugetare şi
aducere aminte de moarte sâ îndeletniceşte, cu înţălepciune în patimi furând pre
minte, prin lucrul acesta, unul ca acesta şi pre fiinţele cele de faţă ale asuprelelor
dracilor, în fîeştecare ceas, maî cu isteţime a le vedea arătat obicînueşte din ftre. Iar
cel ce a voit a petrece fără de aducere aminte de moarte, pentru singură cunoştinţa
curăţind inima, şi nepăzind cugetarea cea plângătoare cu totul; uneori acestuia
părândui-să, că prin alergare osârduitoare toate patimile cele pierzătoare le-aă
stăpânit, legat fu de una precum nu ştie, de cea maî rea decât toate, şi cade, când
este fară de Dumnezeă, întru înalta înţălegere. Acestuia i să cade foarte a să trezvi,
pentru ca nu îngâmfăndu-se, să-şîprăpădească minţile. Pentru că obicînuesc din
fire, precum grăeşte Pavel Apostolul (1 Cor. 8. 1)
sufletele cele ce de aicî şi de acolo adună cunoştinţa, a să înălţa asupra celor ce
sunt maî micî, cărora înlăuntru nu este scânteie a dragostei ceea ce zideşte, precum
mi se pare. Iar cel ce de aducere aminte de moarte, adecă aducându-şi aminte
despre seară, năpădirele dracilor maî iute izgonind le loveşte mai vârtos decât cel
ce în altfel să află văzându-le.
22 . Obicinueşte din fire aducerea aminte cea frunioasă a lui Dumnezeă, adecă
Iisus, împreună cu mâniea inimeî, şi amărăciune mântuitoare, a răsipi toate
amărăciunele cele nieşteşugitoare ale gândurilor, înţălegerile, cuvintele, nălucirele,
chipurile cele întunecate: Şi deodată prost a zice, prin cele ce să turbură şi să
trufeşte a tot perzătorul, suf1etele pipăindu-le, a le înghiţi căutându-le. Iar
chemându-să Iisus, pre toate le arde cu lesnire, pentru că întru nimenea altul este
mântuirea noastră, fără numai întru Iisus Hristos. care adecă şi însuşi Mântuitorul a
zis „Fără de mine nu puteţî face nimica” (Ioan 15.5) ~‚.
23. Deci cu toată păzirea, pre inima noastră în tot ceasul, şi întru cea mai mică
parte a ceasuluî, să ne păzini de gândurile cele ce ca o negură întunecă oglinda
sufletuluî (inima): Întru care a să scrie adecă şi luminos a să închipui Iisus Hristos
obicînueşte din fire înţălepciunea lui Dumnezeă şi a 22 Psalmii, 1, I: “Fericit
bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat
şi pe
scaunul hulitorilor n-a şezut”.
2~ Epistola către Efeseni a SfântuluiApostolPavel, 6, 14: “Staţi deci tari, având
mijlocul vostru încins cu adevărul
şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii”.
29 Sfânta Evanghelie după Ioan, 5, 13: “Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci lisus
se dăduse Ia o parte din
mulţimea care era în acel loc”.
fntâia Epistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, 8, I: “Cât despre cele
jertfite idolilor, ştim că toţi avem cunoştinţă. Cunoştinţa însă semeţeşte, iar iubirea
zideşte”.
~ Sfânta Evanghelie dupâ Ioan, 15, 5: “Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce
rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci rară Mine nu puteţi face
nimic”.
Patruzect de capete pentru trezvtre 523

Părintelui şi Puterca; şi înlăuntru inimei neîncetat Împărăţiea Cerurilor să o

căutăm. Şi grăuntele, şi mărgăritarul, şi aluatul, şi toate celelalte taine le vom af1a
înlăuntru nostru, dacă vom curăţi ochiul minţii. Căcî pentru aceasta şi Domnul
nostru Iisus Hristos a zis „Împărăţia Cerurilor înlăuntru vostru este” (Luc. 17.2 l)
32~ Arătând înlâuntru inimeî toată Dumnezeirea petrecând.
24. Şi trezvirea adecă luminos curăţeşte pre ştiinţâ. Iară aceasta urăţindu-să, ca o
lumină acoperită îndatâ strălucind, mare intunerec goneşte. Iar acesta izgonit ftind,
cu deasă curăţeniea trezvirei, celc ascunse iarăşî ştiinţa Ie arată. Şi prin minte
învaţă cu trezvire pre lupta cea nevăzută, şi pre Râzboiul cel cuvântător, şi cum să
cuvine a arunca sâgeţile întru luptarea cea siguratecă, şi a Iovi adecă găndurile cu
săgeţile ccle bine nemeritoare, şi a nu să lovi mintea, ascunzâdu-să către Hristos, în
locul vătămătorului întunerec, lumina poftindu-o; pre care cel ce aă găsit, a înţăles
ceea ce grâesc. A căruia lumini gustarea, cu foamea sugrumă maî vârtos pre suflet,
cu Duhul hrănindu-să, şi nicidecum săturându-sâ. Ci pre cât mănâncă, iarăşi
flănîânzeşte. Lurnină care trage pre minte, precum Soarele pre ochiă. Care
netălmâcită fiind, tălmăcindu-să nu cu cuvântul, ci prin iscusul celui ce o aă prirnit,
saă mai cu adeverinţă a zice, a celui ce s-aă rănit, a tâcea mie îmî porunceşte. Cu
adevărat că mintea voeşte a să desfata intru a grăi pentru cele ce să zice „Pacea să
ţineţî cu toţii şi Sfinţeniea, fară de care nimenea nu va vedea pre Dumnezeă” (Evr.
12. 14) ~. Că pentru câştigarea dragosteî şi a curăţeniei sunt acestea, adecâ, Pacea
şi Sftnţeniea.
2 5. Să cuvine a întrarrna mâniea spre singuri dracii ceî ce prin gânduri nouă ne
vrăjmăşuesc, şi asupra noastră să mânie. Iară pre chipul războiului celui dinlru noî
~1in fieştecare ceas, ascultă şi-1 fă. Cu trezvirea împreunează rugâciunea, căci că
trezvirea pre rugăciune o curăţeşte; iar aceasta, pre ceea ce o curâţeşte. Fiiitdcă
trezvirea adecâ cu nelipsire pândind pre toate cele dinlăuntru, prtcepe prc eei cc
intră, şi oprindu-i pre dânşii puţin dc la intrare, chemă întru ajutorinţă pre Domnul
nostru Iisus Hristos sâ izgonească pre cei vicleni; Iar luarea arninte îî opreşte pre
dânşiî grăind Împrotivâ. Şi glăsuindu-să Iisus, izgoneşte prc draci dimpreunâ cu
nâlucirele lor.
26. Foarte cu de-arnăruntul, sâ fti păzindu-ţi pre mintea ta. Deci eând ai
cunoaşte gândul, să grâeşti lui împrotivă; şi îndatâ de grab cheamă pre Hristos spre
izbândire. Iar dulcele Iisus, încă tu grăind va zice: iatâ de fatâ sunt, a da ţie apârare.
lar tu, toţi vrăjmaşii aceştiea prin rugăciune arătat îmblânzindu-să, iarăşi ia minte
minţii. Iată iarăşî valurî, rnaî multe decât cele dintăî, unele preste altele pornindu-
să asupra ta, de care suf1etul să pară că să cufundă întru adânc. Ci iată iarăşî Iisus
de la Ueenicî deşteptându-să, şi pre viclenile duhurile acestca, ca un Dumnezeă
certându-le (Mat. 8, 23-26) ~. Iar priiî îndeletnicire bine vrenîelnicind dintru
acestea un ceas toate, saă un sfert slăveşte pre Cel cc te-a mântuit, şi cugetă de
moarte.
2 7. Dcci, cu a ininîeî luare aminte, sâ călătorim întru simţirea suf1etuluî; Căci că
luarea aminte şi rugâciunea în fieştecare zi înjugându-să, de asernenea sunt carului
celui purtător de foc a luî Ilie, 1a înălţimea Ceru]uî pre părtaşul săă înălţându-I. Şi
ce grăesc? Căci câ inima cea curată a celui ce trezvirea o îndreptează, saă o
îndreaptâ sa sârgueşte, cu Soarele, şi cu Luna şi cu Stele]e cele înţă]egătoarc,
înţâlegâtor Cer s-aă facut, şi luî Dumnezeă celui neîncâput, încăpere să face, după
tăinuitoarea încăpere şi suire. Căruia dar laudâ pentru Dumnezeasca bunătate, să se
ispitească a
Sfânta Evanghelie dupâ Luca. 17, 21: ~‘Şi uici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo.
Căci, iată, împărăţia Iui
Durnnczeu cste iriăuntrul vostru”.
~ Epistula câtre Evrci a Sfântului Apo.~tn1 Pavcl. 12, i 4: ~~Căutaţi pacea cu toţi
şi sfinţenia. fără de care nimeni nu
~‘a vedea pe Durnnui”.
~ Sfântci Evanghchc dupct Mutef, 8, 23-26:
“23. lntrdnd E1 în curabie, uceilicii Lui L.-au urmat.
24. Şi iată, furtună n~are s-a ridicat pe rnare, încdt corabia se aeoperea dc vaiuri;
iar El dormea.
25. Şi venind ucenicii la Ei, L-au dcştcptat zicdnd: Doamne, mântuieşte-nc că
pierim.
26. Iisus le-a zis: De ce vă este fi’ică, puţin credincioşilor? S-a sculat atunci, a
certat valurile şi marea şi s-a racut
linişte deplinâ”.
524 SFÂNTUL FILOFTEU SINAITUL

aduce, împreună cu ajutorinţa Domnuluî, şi cu osârdie cuvintele spre lucrurî. Şi cel

ce cu oarecare silă opreşte pre cele 5 sirnţirî, dintru care ştie suf1etul a să vătăma,
mai uşoară face minţiî sale pre~ lupta inirneî şi râzboiul. Deci opreşte pre toţî ceî
din afară cu oarecare meşteşugită chibzuire, şi te luptă cu gândurile cele ce să nasc
înlăuntru dintru dânşiî, prin meşteşugirele cele Dumnezeeşti, povăţuidu-te de
Duhovnicescul iscus. Prin osteneala priveghereî, dulceţurile le izgoneşte; şi despre
mâncări şi băuturi, cu înfrânare te ţine; şi trupul de ajuns îl subţiează, ca uşor pre
râzboiul ininîei cu lesnire să ti-1 faci, ţie bine facând, nu altuia. Şi cu cugetarea
morţii munceşte pre suf1et. Cu pomenirea Iui Iisus Hristos adună prea râspândita ta
minte. Pentru că în nopţi mai vârtos obicînueşte mintea în a însemna prin vedeniî ]
uminos cele ale luî Dumnezeă şi ale celor Dumnezeeşti.
2 8. Şi să nu ne lepâdăm de ostenelele nevoinţelor celor trupeştî. Câ din pământ
adecă grâă, iar dintru unele ca acestea, Duhovnicească bucurie şi iscus a celor bune
odrăsleşte. Nici pre ştiinţă să o arnăgim, vorbind nouă cele mântuitoare şi
lucrâtoare; şi cele ce să cad cele ce sunt cu datorie, cu neîncetare grăindu-le; şi mai
ales, dacă s-ar întâmpla prin lucrătoare şi făcătoare şi supţire trezvire a minţii
curăţindu-să. Fiindcă atuncea cu cuviincioase graiuri, şi cu neîndoitejudecăţile cele
grabnice pentru curăţirea eî, obicînueşte a aduce afară. Pentru aceasta nu să cuvine
a o amăgi pre dânsa pentru acestea. Căci că vieaţă plăcută luî Dumnezeă vesteşte
înlăuntru a ft; Şi pre suf1et cu asprime ntustrându-l, care cu păcate ca când văpsită
fiind mintea, pre îndreptarea greşalei iarăşi o arată; sfatuind pre inima ceea ce a
greşit a să pocăi, cu frumoasă împreună sfătuire vindecarea arătându-o.
2 9. Fumul sus săltând din lernne, greă să face ochilor; Ci însă arată lumină
acestora, şi veseleşte maî pre urmă, pre care maî întăî îi mâhnea.Şi luarea aminte
adecă cu nelipsire ţiind ochii minţiî, aduce greutate, iar ajungând întru rugăciune,
pre Iisus chemându-1 luminează inima. Şi a Acestuia pomenire, dă împreună şi
strâlucirea, ceea ce e maî bună decât toate bunătătile.
3 O. Obicinueşte din ftre vrâjmaşul nostru în chip oarecare a turbura pre minte, şi
ţărână a mânca şi noi împreună cu el dorcşte. Şi pofteşte cu cei dupre chipul luî
Dumnezeă, pre pântece a umbla. Pentru aceasta zice Dumnczeă ‚ ‚Vrâjmăşie voiă
pune între tine şi între el” (Fac. 3. 1 5) ~. Pentru aceasta să cuvine nouă de-a
pururea pre Dumnezeă a-] răsuf1a, ca dintru aceasta nerăniţî de sâgeţile dieavoluluî
cele înfocate în toate zilele să petrecem. „Acoperi-l vOiă pre dânsul, zice, pentru că
aă cunoscut Numele meă” (Ps. 90. 14) ~. Şi „însă aproape este nîântuirea Luî, de
cei ce să tem de Dânsul” (Ps. 84. 10) ~‚.
3 l. Fericitul Apostol Pavel, vasul a]egeriî, grăitorul cel întru Hristos cel ce avea
multă iscusintă a războiului celui dinlăuntru, şi întru noî înşine nevăzut şi gânditor:
Efesenilor scrie grăind „Nu este nouă lupta spre sânge, saă spre trup, ci spre
începătoriele, spre stăpâtiirele, spre lumeştii stâpânitorii întunerccului, spre
duhurile vicleşugului cele ce sunt sub cele Cereştî” (Ef. 6. 1 2) ~. Iar Apostolul
Petru zice „Trezviţi-vă, privigheaţî, ftindcâ dieavolul pârâşul vostru, umblă ca un
Leă răcnind, căutând pre cine ar înghiţi. Câruia împrotivâ-î staţi, întăriţî ftind cu
credinţa” (1 Petr. 5.8-9) ~‘. Iar Domnul nostru Iisus Hristos vorbind pentru felurî
de înainte alegeri, a voinţelor celor slobode ale celor ce ascult cuvinte]e
Evanghelieî, aă zis: „Apoi vine dieavolul, şi ia cuvântul din inimă, — adecă,

~ Facerea, 3, 1 5: “Duşrnănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi
sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi
capul, iar tu îi vei îilţepa călcdiul”.
~ Psalmii, 90, 14: “Că spre Mine a nădâjduit şi-l voi izbăvi pe el, zice Doinnul; îl
voi auzi pe eI; îl voi acoperi pe
el că a cunoscut ilumele Mcu”.
‘~ ‚ldern, 84, l O: “Dar mântuirea Lui aproape este de cei ce se tcrn de Dânsul, ca
să se sălăşluiască slava în pământul nostru”.
~ Epistolo către Efeseni a Sfântului Aposrol Pcivel, 6, 12: “Câci lupta noastră
nu este împotriva trupului şi a
sâilgelui, ci împotriva a începatoriiior, Înlpotriva stăpâniilor, împotriva
stăpdnitorilor, întunericului acestui veac,
împotriva dullurilOr râutăţii, carc sunt în văzduhuri”.
~ Întâia Epistolă Sobor,)icească o Sfântului Apostol Petru, 5, 8-9:
“8. Fiţi treji, priveghiaţi. Potrivi3iCul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu,
căutând pe cine să înghită.
9. Căruia staţi îrnpotrivă, tari în credinţă, ştiiild că aceleaşi sufcrinţe îndurâ şi
fraţii voştri în lume
Patruzeci de capete pentru trezvtre 525

prin uitare vicleanâ, furarea lucrându-o —‚ pentru ca nu crezând să se mântuiascâ”

(Luc. 8.12) ~‚. Şi iarăşî Apostolul „Căcî că împreună mă bucur cu Legea luî
Dumnezeă întru omul cel dinlâuntru. Insă văd altă lege oştindu-să împrotiva legeî
minţii mele, şi robindu-mă pre mine” (Rom. 7.22-23) ~. Iar acestea le-aă grăit
învăţându-ne pre noî, şi pre cea ascunsă de noî, cunoscută făcându-o.
32. Obicinueşte din ftre, cunoştinţa, în chip oareşicum a să înălţa, părându-i-să
câ decât mulţi ar ft maî presus, dacă adecă, s-ar lipsi de ocărârea de sine şi de
smerenie. Deci carii avem cunoştinţă a neputinţei noastre, aceasta o să înţălegem,
ascultând pre cel ce grăeşte „Fraţilor, eă spre nimeni nu încă socotesc cum că am
ajuns, ci numai una, pre cele din urmâ uitându-le, iar spre cele dinainte întin-
zându-mă. După scopos gonesc spre darul chemăriiceîde sus alui Hristos.” (Filip.
3.13-14) 42• Şi iarăşi:
„Eă aşa alerg, nu ca nearătat, aşa mă lupt, ca nu bătând văzduhul; Ci supţiez pre
trupul meă, şi-l robesc, ca nu cumva altora propoveduind, însumi neiscusit să fîă”
(lCor. 9.26) ‚‘. Văzut-ai smerenie, cât este dimpreună şi alergare spre bunătate?
Vezî pre una ca acesta atâta smerenie a Sfântuluî Pavel în ce fel este? „Hristos zice,
avenitîn lume, sământuiascăpre ceipăcătoşi, dintru care cel dintăîsunteă” (lTim. 1. l
5) „‚. Decî nevoie este a ne smeri noî, de vreme ce pre cea proastă a fireî avem.
Căci ce este maî prost decât tina? Şi a ne aduce aminte noî de Dumnezeă, de vreme
ce pentru aceasta ne-am facut. Ci şi spre înfrânare ni să cuvine a ne nevoi, pentru
ca uşori să alergăm întru Hristos Iisus.
3 3. Cu neputinţă este celui ce aă dat pre sine viclenelor gânduri, curat a fi de
păcate întru omul cel dinafară. Şi nu este cu putinţă nedesrâdăcinându-să gândurile
cele viclene, a nu le aduce înainte pre acestea spre lucruri viclene. Şi a căutăturei
cei prea curveştî, pricina este aceasta, adecă, înainte precurvitor şi întunecat a ft
ochiul cel dinlăuntru. Şi a voi a auzi scârnave, pricina este aceasta, adecă, a ascu]ta
cu urechile cele suf1eteşti pre scârnavii draci ceî dinlăuntru, în ce fel şoptesc
împrotiva noastră. Deci datori suntem prin Donînul, a ne curăţi pre înşine, şi pre
dinlăuntru şi pre dinafară, şi a păzi fteştecarele din noi pre simţirele sale, şi a le
curăti în fieştecare zi de patimi, şi de lucruri şi de păcate. Şi precum mai întăî întru
necunoştinţa noastră, în Iume învârtindu-ne, întru deşertăciunea minţiî noastre, cu
toată mintea şi cu simţirele am slujit înşâlăciunei pâcatuluî; Aşa iarăşî ni să cuvine
nouă întru cea după Dumnezeă vieaţâ mutându-ne cu toată mintea a sluji
Dumnezeuluî celuî viă şi adevărat, şi Dreptăţiî şi voiî luî Dumnezeă.
3 4. Este întăî asupreală, apoi împreunare, după aceea împreună învoire, pe urmă
robire, apoi patimă înftinta tă prin desime şi prin obicînuintă. Deci iată biruinţa
înşălăciuneî cea împrotiva noastră. Pentru că aşa şi de la Sfintii Părinti a ft să
hotăraşte.
3 5. Şi asupreală zic a ft gând supţire, saă închipuire a lucrului, precum s-ar
întâmpla prin arătare tânără nâscută din inimă, şi minţiî arătându-să. Iar împreunare
este aceasta: adecă, împreunâ a vorbi după patimă, saă fară de patimă cu cel ce s-aă
arătat. Iar împreună învoire este aceasta:
adecâ, plecare poftitoare a suf1etului spre cela ce s-aă arătat făcându-să. Iar robire
este aceasta:
adecă aducere a inimii fără de voie, saă petrecătoare, şi de cea prea bună a noastră
stare prăpâditoare,
‚~ Sfâ,ita Evanghelie după Luca. 8, 12: “Iar cea de lângă drum sunt cei care aud,
apoi vine diavoiul şi ia cuvântui din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se
mântuiascâ”.
Epistola câtre Roma,)i a Sfântului Apostol Pavel, 7’ 22-23:
“22. Că, după omul cel lăuntric, mă bucur de iegea lui Dumnezeu.
23. Dar văd în mădularele mele o altă lege, luptându-se împotriva iegii minţii
mele şi făcându-mă rob legii păcatului, care este în mădularele mele”.
~ Epistola către Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, 3, l 3- 1 4:
“13. Fraţilor, eu încă nu socotesc să o fî cucerit.
14. Dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, şi ţinzând către cele de
dinainte, alerg la ţintă, ia răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos
Iisus”.
‘~‘ Întâia Epistolă căt,’e Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, 9, 26: “Eu, deci, aşa
alerg, nu ca la întâmplare. Aşa mă lupt, nu ca lovind în aer”.
Epistola întâia câtr~ Tinîotei a Sfântului Apostol Pavel, 1, 15: “Vrednic de credinţă
şi de toatâ prin3irea e cuvântul că Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe
cei pâcâtoşi, dintre care cel dintâi sunt eu”.
526 SFÂNTUL FILOFTEU SINAITUL

cu ceea ce s-ar întâmpla împreunare. Iar patimă întru adevăr aceasta grăesc a fi:
adecă, ceea ce întru îndelungată vreme în suf1et cu împătimire să încuibează.
Dintru acestea toate, cea dintăî adecă, este fără de păcat; Iar a doua, nu cu totul; Iar
a treia este întru statorniciea celui ce să nevoeşte. Iar luptarea, saă a cununilor, saă
a muncilor este pricinuitoare.
3 6. Robir.’ întru alt fel este în vremea rugăciunei, şi întru alt fel este nu în vreme.
Iar patima fară de îndoială zace, saă sub cea deopotrivă cu cumpănire pocăinţă, saă
sub pedepsirea cea viitoare. Decî cela ce ceii dintăi îi stă împrotivă, saă fară de
pătimire o socoteşte adecă asupreala, toate cele scârnave sub una le-aă tăiat
împrejur. Această luptare, şi către Călugări, şi către cei ce nu sunt călugări este a
viclenilor draci, şi biruire este, şi biruinţă precum aîn zis. Şi saă cununi pentru
biruinţă, saă muncî acelora ce aă greşit şi nu s-aă pocăit urtnează. Deci să ne
nevoim gănditor împrotiva acestora, pentru ca nu pre sfatuire cele viclene ale
acestora, spre lucruri de păcate văzute, să le aducem; Ci din inimă păcatul
tăinuindu-1, Împărăţia Cerurilor înlăuntru nostru să o aflăm. Şi curăţenia inimei
noastre, şi umilinţă de ajuns către Dumnezeă să păzim, prin una ca această bună
lucrare.
37. Mulţi din Călugări nu ştiă pre cea a minţii înşălăciune, care o rabdă de la
dracî. Şi să af1ă îndeletnicindu-să în faptă, negrijindu-să de minte; proşti şi
neprefacuţi petrec vieaţa, dupre cum mi să pare, sunt neavând iscusinţa curăţeniei
inimei, cu totul necunoscând întunerecul patimilor celor dinlăuntru. Decî câţi nu
ştiă luptarea, pre care o grăeşte Sfantul Pavel „numeşte nouă lupta spre sânge saă
spre trup” poate nici spre iscusinţă întru cel bun înfiinţându-să, pre cele dupre
lucrare numaî păcate le judecă, iar pre cele cu cugetarea biruirî şi biruinţe sunt
necunoscându-le. De vreme ce nici vederea obicînueşte din fire a Ie vedea pre
acestea, nepovestite fiind; şi de singur Puitorul de nevoinţâ Dumnezeă, şi de ştiinţa
celui ce să nevoeşte cunoscându-să. Cărora mi să pare a ft grăit scriptura aceea „Şi
am zis pace, zice, şi nu a fost pace” (Eze. 13. 1 0) ‚~. Deci af1ându-să fraţii din
prostitne aşa, să cuvine a ne ruga pentru dânşii, şi mai ales ni să cuvine a-i învăţa,
pentru ca nu numai de faptele cele rele după lucrare să se depărteze, ci şi de
răutatea care să lucrează în inimă. Iar cărora este pof~ire Dumnezească văzătorului
sufletul a să curăţi să ştie că alta este fapta lui Hristos şi alta taina.
3 8. Cuprinzător cu adevărat a multor bunătăţi, este aducerea aminte de moarte cea
arătată:
Născătoare este a plânsului; Îndemnătoare este a ft cu înfrânare despre toate;
aducere aminte este a ghenii; maică este a rugăciunei şi a lacrămilor; strajă este a
inimeî; nepătimire este a lutului şi a celuî de lut; izvor este a cunoştinţeî împreună
cu socoteala. Ale căror fii sunt, frica luî Dumnezeă cea îndoită. Şi curăţire este a
inimei de gândurile cele pătimaşe, saă şi cuprinzătoare este a multor porunci
Stăpâneşti este. Întru acestea să vede luptarea cea foarte cu anevoie de biruit în
fieştecare ceas; şi aceasta este grija la mulţi din nevoitorii lui Hristos.
3 9. De năprasnă lovire de războiă, s-aă năpaste năpădind, vatămă nu puţin luarea
aminte a cugetuluî. Şi pre minte din privirea sa afară scoţându-o, o abate de la cel
mai bun. Iar pricina pierderiî noastre aceştia, este aceasta: adecă, fără de grijă cu
totul a ne af1a întru aduceri]e asupră.
4 O. Nimic nu ne vatămă pre noi întru cele mâhnitoare cu întristare, dacă în toate
zilele vom ft gata a întâmpina cele de scârbă, odatâ ştiind şi cugetare făcând, însuşi
aceasta, pentru care zice Apostolul „Bine voesc întru neputinţe, întru dosădiri, întru
nevoi” (2 Cor. 12. 10) ~. Şi „Toţi ceî ce voesc cu bună credinţă, a vieţui întru
Hristos. Iisus, goniţî vor fi” (2 Timof. 3. 12) î7~
Căruia i să cuvine slava în vecii vecilor
AMIN

~ Iezechiel. 13, I O: “Pentru că duc poporul Meu în rătăcire, spunând «pace)),

atunci când nu e pace ; şi pentru că atunci când el face zid, el îl tencuiesc cu ipsos”.
A doua Epistolă ciitre C()rinteni a Sfân.tului Apostol Pavel, 12, 10: “De aceea mă
bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru
Hristos căci, când sunt slab, atunci sunt tare”.
~ Epistola a doua către 7imoiei. 3, l 2: “Şi toţi cei care voiesc să trăiască cucernic
în Hristos Iisus vor ft prigoniţi”.