Sunteți pe pagina 1din 6

1.

Prezentati si explicati schema de principiu a unui sistem informatizat de control

Sursa fotoni --> Lant productie --> Reflexie piesa --> Captare imagine --> Inregistrare si analiza
--> Decizie

3. Polarizarea luminii

Lumina este emisă de diferite surse cum ar fi Soarele sau becurile. Procesul de emisie al undelor
electromagnetice este rezultatul dezexcitării atomilor care se află în stări cu energie mare,
instabile, care revin în stări cu energie mică numite. Atomii se comportă ca nişte oscilatori
microscopici care emit lumină. Procesul de emisie este unul aleator, o sursă de lumină fiind
compusă din foarte mulţi asemenea oscilatori. Prin urmare direcţia după care oscilează câmpul
electric şi respectiv câmpul magnetic este una aleatoare. Acest tip de lumină se numeşte naturală
sau nepolarizată.

Dacă printr-un procedeu oarecare se selectează din totalitatea planurilor în care oscilează câmpul
electric un singur plan atunci lumină care se obţine se numeşte liniar polarizată sau total
polarizată.

Dacă se selectează un număr mic de direcţii de oscilaţie lumina se numeşte parţial polarizată.

Planul in care oscileaza vectorul luminos se numeste plan de vibratie

Planul perpendicular pe aceasta si care contine directia de propagare se numeste plan de


polarizare

Există mai multe metode de a obţine lumină polarizată:

 Folosind polaroizi
 Prin reflexie
 Prin birefringenţă
7. Pricipalele elemente anatomice ale ochiului uman care definesc capacitatea
acestuia de a recepta imagini

Componentele cu putere de refracţie sunt

 corneea (indicele de refracţie n=1.3671),


 umoarea apoasă (n=1.3364), cristalinul (n=1.36... 1.42) şi
 umoarea vitroasă (n=1.3385).

Cel mai important element în formarea imaginilor este cristalinul, care se prezintă sub forma
unei lentile convergente biconvexe, având razele de aproximativ 6 şi respectiv 10 [mm] şi
grosimea de cca 3.6 [mm]. Cristalinul este singura componentă cu putere de refracţie din
structura ochiului.

Componenta care receptează efectiv stimulul luminos şi care este o prelungire a nervului optic,
este retina. Perceperea detaliilor şi a culorilor se realizează cu ajutorul celulelor denumite
conuri.

15. Ce este dezintegrarea radioactivă


Dezintegrarea radioactivă este fenomenul spontan prin care nucleul unui izotop radioactiv
instabil emite radiații nucleare. În funcție de radiația emisă putem avea dezintegrare alfa, beta
sau gama.
Cantitatea de substanță variază după o lege exponențială:
n t = n 0 ⋅ 2 – t/ Δ t
unde:

 n 0 este cantitatea inițială de substanță


 n t este cantitatea rămasă
 t este timpul scurs de la începutul experimentului,
 Δ t este o mărime numită perioadă de înjumătățire,

17. Ce este perioada de înjumătățire

Perioada de injumatatire reprezintă timpul după care dintr-o cantitate dată de substanță
radioactivă rămâne jumătate din cantitatea inițială.
Termenul a fost folosit prima dată de Ernest Rutherford în 1907 în studiile privind determinarea
vârstei rocilor prin măsurarea dezintegrării radiului la plumb.

23. Afisarea digitală a imaginilor radiografice

RADIOGRAFIA DIGITALA

Convertorul energiei luminoase în energie a curentului electric, care se bazează pe efectul


fotoelectric. Radiaţiile luminoase aplicate catodului unei celule fotoelectice determină emisia
fotoelectronilor care sunt colectaţi la anod, generând microcurenţi de diferite intensităţi. Acest
sistem transformă sistemul analog de date (semnalul luminos) în informaţii digitale (curentul
electric).

Calculatorul, care prelucrează imaginea digitală, şi o transformă în semnal video-TV.

Elementul de bază al imaginii digitale este pixelul. Imaginea radiologică este formată dintr-un
număr de pixeli. Creşterea numărului de pixeli/imagine determină mărirea rezoluţiei imaginii.
Pentru ca imaginile obţinute pe filmele cu dimensiuni 18/24 cm să aibă o rezoluţie bună este
necesar ca numărul corespunzător de pixeli să fie de 3600x4800.

Imaginea Radiografică

Se bazează pe atenuarea diferențiată a radiației X pe proba de examinat.

Cele două efecte responsabile de această atenuare sunt:

 efectul Compton
 efectul fotoelectric.

Imaginea digitală

• corespondentul numeric al imaginii optice

• poate fi memorată în fişiere cu numeroase formate,

• Tipuri de fişiere: .BMP, .GIF, .JPEG, .DICOM

Aparatura digitala a inlocuit filmul radiologic clasic cu un senzor electronic.Imaginea


receptionata de senzor este transmisa catre un computer.Cu ajutorul unui soft specializat
imaginea poate fi prelucrata până la cele mai mici detalii(contast,luminozitate,zoom,claritate)
intocmai ca la o poza facuta cu un aparat foto digital fapt imposibil la tehnologia clasica cu film
radiologic.

Se obtine o imagine net superioara din punct de vedere al clarității.


27. Ce înseamnă sistem aditiv de reprezentare a culorilor

Sistem aditiv = similitutinea totala a imaginii RGB

- Orice culoarea se poate obţine prin amestecul a trei culori primare din sistemul RGB

- Amestecul a câte două culori primare dă culorile secundare

- Amestecul celor trei culori primare este acromatic (R+G+B=alb)

- Se aplică în televiziune

- Orice culoare rezultă prin amestecul culorilor primare MYC

- Culorile secundare care se obţin prin combinarea a câte două culori primare sunt vermillion
(C+Y), orange (M+Y) şi violet (C+M)

- Se aplică în tipografie, pictură, design

Sinteza aditivă a culorilor

Sinteza aditivă a unei culori constă în obținerea luminii de o anumită culoare prin combinarea
unor surse de lumină de diferite culori fixate, numite culori primare.

29. Prezentati sistemul substractiv de culoare MYCK

Sistemul de coordonate CMYK este caracteristic amestecului substractiv al culorilor şi este


utilizat, cu precădere, la tipărire. Culorile primare sunt cyan, magenta şi galben, la care se adaugă
negrul (notat cu K), datorită faptului că prin amestecul culorilor primare rezultă griul neutru.

Sistemul prezintă o importanţă deosebită deoarece este utilizat practic la toate imprimantele.
Convertirea sistemului RGB pe baza căruia redă monitorul imaginea în sistemul CMYK în care
lucrează imprimanta nu este standardizată şi se află la latitudine aproducătorului de imprimante.
Similitudinea totală a imaginii RGB, redată într-un sistem aditiv, nu este posibilă nici chiar
teoretic cu imaginea CMYK, obţinută pe baza unui sistem substractiv.

35. Marimi fundamentale caracteristice sistemelor de preluare a imaginii

2.7 Caracteristicile sistemelor de preluare a imaginii

Proiectarea unui sistem de preluare a imaginii cu ajutorul unui sistem tehnic presupune
cunoaşterea unei serii largi de parametri, dintre care cei mai importanţi sunt:

- câmpul vizual, defineşte aria de pe suprafaţa obiectului care poate fi preluată de senzor.
- distanţa de lucru, reprezintă, de fapt, abscisa obiect în raport cu obiectivul sistemului;

- profunzimea câmpului, reprezintă distanţa măsurată pe adâncime a obiectului, care poate fi


sesizată clar la o anumită focusare, respectiv distanţă de lucru;

- rezoluţia, reprezintă distanţa dintre cele mai apropiate două puncte care mai pot fi sesizate ca
separate. Rezoluţia se exprimă în diverse unităţi de măsură

- mărimea senzorului, se referă în principialla aria activă optic a acestuia.

- mărirea primară, reprezintă raportul dintre aria senzorului şi câmpul vizual. Rezultă că această
caracteristică foarte importantă este o mărime derivată, care depinde de două mărimi
fundamentale.

- mărirea sistemului, se defineşte ca raport între mărimea imaginii finale de pe monitor şi


mărimea obiectului. Mărirea sistemului este o mărime derivată care depinde de mărimea
dispozitivului de redare a imaginii;

- apertura obiectivului

43. Tipuri de operatiuni de imbunatatire a imaginilor

Îmbunătăţirea imaginilor se referă la punerea în evidenţă a unor caracteristici ale imaginii


(contururi, contrast etc), pentru a o face mai elocventă pentru diferite tipuri de aplicaţii. Metodele
de îmbunătăţire nu măresc conţinutul de informaţii, dar măresc dinamica caracteristicilor alese,
pentru a putea fi observate mai uşor.

Din punctul de vedere al algoritmilor utilizaţi pentru îmbunătăţirea imaginii, se disting patru
categorii mari de tehnici de îmbunătăţire:

- operaţiuni punctuale care cuprind: mărirea contrastului, atenuarea zgomotului, operaţiuni de tip
fereastră şi modelarea imaginii prin histograme;

- operaţiuni spaţiale dintre care mai importante sunt: curăţarea de zgomot, filtrarea mediană,
filtrarea trece-jos, trece-sus, trece-bandă şi tehnica de "zooming" a imaginii;

- operaţiuni de transformare a imaginilor, care cuprind: filtrarea liniară, filtrarea de tip radical sau
filtrarea homomorfică (transformare între două structuri alegbrice: grupuri, inele, vectori, matrici
etc);

- operaţiuni de pseudocolorare între care se disting tehnicile de colorare falsă şi pseudocolorare a


imaginilor.