Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
genunchiului
Articulaţia genunchiului (trohleoartroză) este cea mai mare articulaţie a corpului omenesc, căreia i se
acordă o atenţie deosebită datorită următoarelor aspecte:
este solicitată foarte mult în statică şi locomoţie, ceeace determină uzura mai accentuată a
elementelor sale;
A. suprafeţele articulare:
o fiecare condil este orientat oblic , axul său de rotaţie fiind oblic;
o condilul medial este mai proeminent şi se găseşte pe un plan inferior celui lateral;
o condilul medial este mai îngust şi mai lung decât condilul lateral;
epifiza superioară a tibiei – prezintă două fose articulare (cavităţi glenoide) separate prin
eminenţa intercondiliană (spina tibiei) ;
patela (rotula) ;
B.meniscurile intraarticulare - sunt două fibrocartilaje dezvoltate la periferia fiecărei fose articulare
tibiale; ele contribuie la o mai bună concordanţă între suprafeţele articulare;
C.mijloacele de unire:
ligamentele încrucişate:
o fascia genunchiului;
condilul femural intern este mai jos ( în medie cu 4 mm ) decât condilul extern, deci fiecare
cavitate glenoidă primeşte forţele în plan sagital dar la nivele diferite;
axele anatomice ale tibiei şi femurului fac între ele un unghi de 170-177o , deschis înafară ,
numit genu valg fiziologic;
greutatea corpului se repartizează în două forţe egale şi paralele cu punct de aplicare în centrul
cavităţilor glenoide; devierea centrului de greutate duce la încărcarea uneia din cavităţile
glenoide, fenomenului de dislocare opunându-se ligamentul colateral de partea opusă.
a. Flexia – extensia este mişcarea principală . Atunci când membrul inferior lucrează în lanţ cinematic
deschis articulaţia femuro-tibială joacă rol de pârghie de gradul III, iar în lanţ cinematic închis articulaţia
joacă rol de pârghie de gradul I .
Mişcarea de flexie-extensie nu se face în jurul unui ax fix datorită formei volute a condililor femurali.
Deplasarea segmentelor diferă după modul de acţiune a membrului inferior: în lanţ cinematic deschis
femurul rămâne fix, tibia alunecă pe el; în lanţ cinematic închis tibia rămâne fixă, femurul alunecând pe
tibie.
Mişcarea de flexie începe cu o rostogolire şi se termină cu o rotaţie pe loc.
Limita flexiei o reprezintă întâlnirea feţelor posterioare ale segmentelor (coapsă şi gambă). Principalii
flexori ai genunchiului (în lanţ cinematic deschis) sunt: bicepsul femural şi semimembranosul, la care se
asociază şi semitendinosul, gemenii (din tricepsul sural), popliteul, plantarul mic şi croitorul. Flexia
asociază şi o mişcare de rotaţie internă.
Mişcarea de extensie începe cu rotaţia extremităţii femurului şi se termină cu rostogolirea pe platoul
tibial. Extensia asociază şi o rotaţie externă a gambei (datorită bicepsului femural) . Extensia este
limitată de ligamentul posterior (Winslow), ligamentul încrucişat anterior şi posterior, ligamentele
colaterale şi muşchii ischiogambieri. În extensie completă se obţine poziţia de „înzăvorâre” în care forţa
musculară nu mai este necesară . Principalii extensori sunt cvadricepsul şi tensorul fasciei lata; la acţiune
se asociază tendonul cvadricepsului şi rotula care fac parte din aparatul complex de extensie al
genunchiului . Extensorii, fiind muşchi antigravitaţionali, au forţă de acţiune totală mai mare ca cea a
flexorilor.
c. înclinarea laterală - este limitată de ligamentele colaterale; acestea sunt tensionate la maxim în
extensie şi complet relaxate în semiflexie .
BIOMECANICA meniscurilor
Meniscurile sunt solidare cu tibia; ele se deplasează în flexie dinainte-înapoi pe tibie şi se apropie între
ele posterior, iar în extensie mişcarea este inversă, prin modificarea formei .
Funcţiile biomecanice ale meniscurilor (după Bouillet-Graver) sunt :