Echipamente medicale

Echipamentele medicale se pot clasifica în 3 categorii:

- echipamente de investigare, monitorizare şi diagnoză;
- echipamente terapeutice/reabilitare;
- echipamente de substituţie/protezare.
În realizarea unui echipament medical trebuie să se ţină cont de 4 categorii de factori:
a) factori medicali (natura interacţiunii echipament-ţesut (invaziv/neinvaziv), toxicitate
materiale, siguranţa (din punct de vedere electric), disconfort pacient etc);
b) factori de semnal (precizie, liniaritate, sensibilitate, domenii de lucru, răspuns tranzitoriu şi în
frecvenţă, raport semnal/zgomot etc);
c) factori de mediu (specificitate, stabilitate (la presiune, temperatură, radiaţii, umiditate,
acceleraţii, şoc, vibraţii etc));
d) factori economici (cost, disponibilitate, compatibilitate cu echipamente existente, garanţie,
cerinţe consumabile)

Peste 80% dintre echipamentele medicale medicale încorporează principii ale ingineriei electrice.
În general, un echipament medical reprezintă un sistem tehnic controlat, de aceea
funcţionalitatea acestuia este caracterizată de principii ale teoriei sistemelor.
În acest context, se pot identifica 3 categorii de mărimi:
- mărimi de intrare/comandă (ui);
- mărimi de stare (xi);
- mărimi de ieşire (yi).
O abordare sistemică presupune analiza regimurilor tranzitorii/dinamice şi urmărirea
indicatorilor de performantă ai răspunsurilor tranzitorii: precizie, stabilitate, viteză mare de
răspuns.
Un sistem controlat conţine cel puţin o buclă de reglare (automată) închisă.
Există 2 tipuri de reacţii:
- reacţie negativă (specifică proceselor autoregulative)
- reacţie pozitivă (specifică proceselor/fenomenelor cumulative).
La nivelul corpului uman, din punct de vedere organizaţional, se întâlnesc:
- ţesuturi – clustere/grupări de celule, având caracteristici similare; ţesuturile sunt răspândite
pretutindeni in corp, intr-un mod „transversal”;
- organe – cu o structură complexă (cuprinzând diverse ţesuturi) având funcţii specifice;
- sisteme – grupe de organe cu funcţii apropiate, interconectate, in vederea realizării unei sarcini
generale.
Una dintre funcţiile cele mai performante ale organismului este capacitatea de autoreglare. Dacă
o „agresiune” externă acţionează ca o mărime perturbatoare, prin aceste mecanisme
autoregulative (un rol important având si sistemul imunitar) se poate restabili un echilibru, după
legi care pot fi exprimate prin formalisme deterministe (specifice sistemelor tehnice).