Echipament montan

Rucsacul

motto: Omnia mea mecum porto.

După o mare absenţă m-am hotărât să scriu articolul cu care eram dator, referitor la rucsac şi
mai ales la modul de organizare, structurare şi încărcare a rucsacului de munte pentru orice fel de
traseu, scurt, lung, uşor sau greu.
Întâi să stabilim ce fel de rucsac ne este necesar pentru o tură sau o expediţie în munţii noştri.
Am vorbit într-un articol anterior ce echipament folosesc şi recomand, fără a apela la mari luxuri şi
fără a simţi lipsa unor lucruri fără de care nu pot trăi un weekend sau chiar o perioadă de timp mult
mai mare (10-15 zile). Aşadar, rucsacul pe care îl recomand unui munţoman fără pretenţii extreme,
dar cu simţul decenţei, este unul de minim 50 de litri şi, în funcţie de alte necesităţi, purtarea
echipamentului de căţărare, de asistenţă medicală sau alte echipamente diverse, acesta creşte după
necesitatea echipamentului adiacent.
Să nu fiu greşit înţeles, rucsacul de tură se organizează într-un mod, cel de alpinism sau de
ciclism în altul – aici vom vorbi de simplul, dar în acelaşi timp, complexul rucsac de munte, cu un
volum de 55 + 10 litri, acesta fiind rucsacul de care dispun şi de care pot să spun că m-am servit timp
de peste 6 ani fără mari impedimente.
Ca fapt divers, pentru a achiziţiona un rucsac bun este bine să aveţi în vedere următoarele
aspecte:
• raportul greutate-calitate-preţ sa
fie cât mai bun – fiecare renunţă
la ce crede că îi va lipsi cel mai
puţin;
• rucsacul să deţina bare de
rigidizare şi bretele ajustabile, cât
şi centura care se prinde în jurul
taliei şi a pieptului pe măsura
purtătorului şi cât mai comode
(!!! nu cumpăraţi un rucsac dacă
nu îl „probaţi” anterior, mai ales
dacă sunteţi mai corpolenţi sau
mici de statură);
• rucsacul să fie construit pe
minim două compartimente, să
deţina minim două buzunare
laterale şi chingi de compresie,
cât şi alte posibilităţi de ancorare a diverselor lucruri ce vor „atârna” de rucsac (deşi
nu recomand acest lucru se întâmplă să avem nevoie de această nedorită, dar de multe
ori benefică, activitate – atârnarea);
• rucsacul, dacă nu deţine din fabrică, să aibe cumpărată ulterior o husă de ploaie – pe
măsura volumului rucsacului, nu mai mică, nu mai mare (dacă e mică nu acoperă tot
rucsacul atunci când e plin, iar dacă e prea mare face cute şi ţine apa);
 • rucsacul trebuie să aibe măcar fundul dintr-un material rezistent la uzură (dacă nu e
tot dintr-un material asemănător), iar dacă este posibil, pentru cele mai scumpe, să
aibă o membrană cauciucată pe interior;
• marca rucsacului nu este importantă, de cele mai multe ori costă numele firmei – însă
numele este o garanţie a calităţii (!!! calitatea este egală cu zero dacă utilizatorul nu
ştie să folosească echipamentul în mod adecvat).

Echipamentul se aranjează în rucsac după o diagramă, mai mult sau mai puţin respectată de
diverşi „experţi”, însă până la urmă fiecare cum îşi aşterne aşa doarme – tot am auzit poveşti de la
munţomanii mai în vârstă care puneau greutatea maximă la fundul rucsacului, sau legau ceaunul şi-l
lăsau să se bălăngăne acolo. Ţinând cont că omul nu merge la munte perfect drept, este recomandat
ca greutatea cea mai mare (conserve, apă, etc) să se afle în zona omoplaţilor, iar rucsacul pe lângă
sprijinirea pe umeri, să fie legat la talie, fundul lui să stea pe centura de la pantaloni, iar extensiile
bretelelor să fie uşor accesibile pentru a susţine si a direcţiona o parte din greutate. Se poate
demonstra printr-o simplă ecuaţie de mecanică de ce greutatea este recomandată să se afle imediat
sub zona omoplaţilor, fix deasupra centrului de greutate uman – dar nu intrăm acum în detalii – în
cazul în care greutatea ar fi pe fundul rucsacului greutatea tangenţială s-ar opune mişcării de
înaintare, cu atât mai mult cu cât panta ar fi mai mare; dar după cum spuneam, acestea sunt detalii...

Compartimentarea rucsacului, în funcţie de aşezarea

Compartimentarea rucsacului echipamentului conform graficului alăturat, în scopul diminuării
dificultăţilor întâlnite în traseu din pricina centrului de greutate
ridicat, a descentrării rucsacului şi din pricina echipamentului
aşezat deficitar, se organizează după schema:
1. Verde – capacul rucsacului – aici se vor aşeza lucrurile
cele mai utile sau cele mai uşoare. Se vor aşeza în aşa fel
încât să fie uşor de întrebuinţat în ordinea necesităţii – ex.
dacă tura se va face ziua, frontala nu trebuie să fie cea
mai la îndemână ustensilă, însă dacă tura este ziua şi se
anunţă ploi pelerina şi husa rucsacului sunt necesare să
fie la îndemână.
2. Violet – vârful rucsacului – aici se aşează un tricou de
schimb, pentru a fi utilizat la finalizarea traseului, o haină
mai groasă, un aparat foto; echipament uşor şi destul de
util sau haine uşoare şi uscate, neapărat aşezate în pungi
impermeabile – sau huse protectoare. Tot aici se ţin baterii de schimb, ţuica şi ţigările pentru
ciobanul care nu îşi retrage câinii, sau diverse lucruri uşor de accesat şi necesare în timpul
deplasării – un sandwich, o pungă de alune, o trusă de prim-ajutor, etc.
3. Gri – după cum se vede există o porţiune foarte îngustă gri, lângă spatele purtătorului
rucsacului, dar şi în partea îndepărtată. Această zonă va fi populată cu haine pentru a spori
confortul purtătorului şi pentru a atenua eventualele componente ale rucsacului mai
corţuroase sau incomode. Nu e chiar bine să aşezi lucruri grele mai departe de spatele
purtătorului de rucsac, acea greutate sporită trăgând înapoi pe acela care cară rucsacul.
4. Albastru – această zonă este cea mai bună pentru aşezarea echipamentului greu – echipament
de campare, arzător, alimente, apă, etc. Acest lucru este bun deoarece greutatea maximă nu
 se va afla foarte sus pentru a avea un centru de greutate prea înalt, ci exact pe purtătorul de
greutate – zona omoplaţiolor. Este o zonă mică, din punct de vedere al dimensiunii aşa ca
trebuie utilizată la maximum.
5. Maro – este a doua zonă din punct de vedere al greutăţii – aici se recomandă aşezarea
cortului şi a altor elemente de care nu se va avea nevoie pe parcursul traseului, astfel încât să
nu fie indispensabile mersului – aşezarea aceasta îngreunând accesul la această zonă.
6. Galben – fundul rucsacului – este zona în care se recomandă a se aşeza sacul de dormit, însă
acesta, dacă nu are, să fie aşezat într-o husă impermeabilă (rucsacul mai este aşezat jos şi
sacul de dormit se poate uda – lucru primejdios pentru sacii din puf de gâscă). Această zonă
este foarte utilă în separarea hainelor murdare, când este cazul, sau a unei perechi de
încălţăminte secundare.
7. Roşu – buzunarele laterale – în buzunarele laterale se vor aşeza, după nevoi, fie beţele de la
cort, beţele de tracking, sticla cu apă, unelte sau alte părţi ale echipamentului prea mari
pentru a fi introduse în interiorul rucsacului.

Trebuie ţinută seama de aşezarea rucsacului în aşa fel încât greutatea să fie distribuită egal pe
umerii purtătorului de rucsac. Un lucru mai greu de observat este acela că majoritatea oamenilor, din
punct de vedere anatomic, nu au umerii la fel de înalţi, iar picioarele nu sunt la fel de puternice,
astfel greutatea rucsacului trebuie un pic descentrată spre partea mai înaltă a umerilor sau spre
piciorul mai puternic.
În orice caz rucsacul se va alcătui în modul în care se va utiliza cât mai mult din spaţiul
interior, lucrurile din rucsact fiind cât mai bine compactate şi aliniate, astfel încât dacă întoarcem
rucsacul în orice poziţie, chiar şi cu fundul în sus, acesta nu se va dezintegra.
Acestea sunt sfaturile mele referitoare la alegerea şi utilizarea rucsacului – nu mă pot lăuda
cu o vastă experienţă de treker sau cu imense cunoştinţe despre echipament, dar din puţinul meu caut
să învăţ şi pe alţii.