Sunteți pe pagina 1din 2

ZONA EURO

Zona euro se referă la cele 19 state din Uniunea Europeană care au


adoptat euro ca monedă unică.
Zona a fost creată în 1999 de unsprezece state membre (Belgia, Olanda, Luxemburg, Franţa,
Italia, Germania, Irlanda, Spania, Portugalia, Austria, Finlanda) la care s-au alaturat apoi
Grecia în 2001, Slovenia în 2007, Cipru și Malta în 2008, Slovacia în 2009, Estonia în 2011,
Letonia în 2014 și Lituania în 2015.

Trei țări din Uniunea Europeană nu au fost de acord cu introducerea acestei monede, și
anume Danemarca, Regatul Unit si Suedia.

Privind guvernarea, autoritatea emitenta este Banca Centrala Europeana. Controlul politic
este discutat in cadrul Eurogrup-ului, care reprezinta o reuniune a ministrilor de finante din
zona euro.

Potrivit statisticilor populatia Zonei Euro este de peste 337 de mioane iar PIB este de
aproximativ 8 triliarde €.

In prezent, rata de directare a zonei euro, fixată de Banca Centrală Europeană din Frankfurt
am Main, Germania, este de 3,25%.

Introducerea monedei euro în 1999 a reprezentat un pas important pentru integrarea


europeană. A fost, de altfel, şi unul dintre succesele sale majore: aproximativ 337.5 milioane
de cetăţeni europeni folosesc moneda unică şi se bucură de avantaje care se vor extinde pe
măsură ce şi alte ţări vor adopta moneda euro.

Pe lângă faptul că facilitează călătoriile, o monedă unică este un element pozitiv şi din punct
de vedere economic şi politic. Cadrul în care este administrat euro face din moneda
europeană o monedă stabilă, cu un nivel scăzut al inflaţiei şi cu rate ale dobânzilor reduse,
contribuind la soliditatea finanţelor publice.

De asemenea, moneda unică este un complement logic al pieţei unice, a cărei eficienţă
creşte. Folosirea unei monede unice măreşte transparenţa preţurilor, elimină costurile de
schimb monetar, pune în mişcare mecanismele economiei europene, facilitează comerţul
internaţional şi consolidează poziţia UE pe scena internaţională.

Dimensiunea şi forţa zonei euro oferă o mai bună protecţie împotriva şocurilor economice
externe, precum creşterile neprevăzute ale preţului petrolului sau turbulenţele de pe piaţa
valutară.

În acelaşi timp, trebuie să menţionăm că moneda euro reprezintă pentru cetăţenii Uniunii un
simbol tangibil al identităţii lor europene, de care se pot simţi din ce în ce mai mândri, pe
măsură ce zona euro se extinde şi îşi multiplică avantajele pentru statele membre actuale şi
viitoare.

Privind derapajele putem spune ca acestea sunt proceduri de sanctionare care presupun ca,
intr-un interval de 20 de zile, Comisia Europeana sa formuleze o propunere de amenda.

In anul 2016, zona euro a declarat derapaj bugetar Spaniei si Portugaliei. Acestea au avut la
dispozitie 10 zile pentru a explica de ce nu s-au incadrat in tintele de deficit si cum
intentioneaza sa rectifice derapajul.

Cele doua tari iberice au avut in ultimii ani depasiri consistente de deficite bugetare, peste
limita acceptata de 3 procente.

In prezent perspectiva zonei euro este cea mai favorabila din ultimii ani. Politica monetară îşi
face drum în economie. Creşterea se accelerează. Aşteptările referitoare la inflaţie şi-au
revenit, insa acest progres nu înseamnă şi sfârşitul problemelor dar redresarea zonei euro
prinde avânt datorită măsurilor de stimulare aprobate de Banca Centrală Europeană.

Chiar dacă creşterea economică din zona euro este scăzută, evoluţia se îmbunătăţeşte, cu un
avans al PIB-ului regiunii de 0,4%.

Insa perspectivele din zona euro sunt încă umbrite de îngrijorările legate de ţări ca Grecia,
Franţa şi Italia, unde progresele în stabilirea şi aplicarea reformelor structurale sunt lente dar
si criza din Ucraina si negocierile dificile privind datoriile Greciei vor continua sa reprezinte
un risc pentru stabilitatea economica si financiara in urmatoarea perioada de timp.

S-ar putea să vă placă și