Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
LUCRARE DE DISERTAȚIE
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
CONF. UNIV. DR. AURORA ADINA COLOMEISCHI
ABSOLVENT
AGAVRILOAEI PAULA
SUCEAVA
2016
ROLUL POVEȘTILOR ÎN DEZVOLTAREA
ABILITĂȚILOR EMOȚIONALE ALE COPIILOR
PREȘCOLARI
Cuprins
Cuprins ................................................................................................................................... 3
ARGUMENT ......................................................................................................................... 5
PARTEA I.............................................................. Eroare! Marcaj în document nedefinit.
CAPITOLUL 1 ...................................................................................................................... 8
Eroare! Marcaj în document nedefinit.DEZVOLTAREA ABILITĂȚILOR
EMOȚIONALE LA PREȘCOLARI...................................................................................... 1
1.1 Scurt istoric al noţiunii de copil ……………………………………………………...8
1.2 EQ ( emotional quotient) vs IQ ( intelligence quotient)…………………………10
1.3 Despre emoții ............................................................................................................. 15
1.4 Specificul dezvoltării emoționale la preșcolari .......................................................... 22
1.5. Abilități emoționale .................................................................................................. 25
CAPITOLUL 3 ...................................................... Eroare! Marcaj în document nedefinit.
POVEȘTILE CA FACTOR DE DEZVOLTARE EMOȚIONALĂ ................................... 28
2.1 Poveștile și impactul lor asupra copiilor .................................................................... 28
2.2 Funcțiile terapeutice ale poveștilor ............................................................................ 30
PARTEA A II-A .................................................................................................................. 37
CAPITOLUL III .................................................................................................................. 37
DEZVOLTAREA ABILITĂȚILOR EMOȚIONALE PRIN POVEȘTI ............................. 37
STUDIU EXPERIMENTAL ............................................................................................... 37
3.1 Cadrul şi metodologia cercetării ................................................................................ 37
3.2 Structura și desfășurarea programului de intervenție................................................. 40
3.3 Rezultatele cercetării și interpretarea lor ................................................................... 50
3.4 Concluzii și implicațiile demersului investigativ ....................................................... 57
3.5 Limite și noi direcții de cercetare............................................................................... 59
BIBLIOGRAFIA…………………………………………………………………….60
ANEXE………………………………………………………………………………62
The role of stories in enhancing emotional abilities in preschoolers
PhD University Lecturer Aurora-Adina Colomeischi
Second year MA, Paula Agavriloaei, U.S.V.
Abstract
The present paper has approached the development of moral and affective education of
preschoolers through fairy tales, having in mind the fact that, at this age, children are prone to
psychological malleability, which provides teachers with the possibility to intervene
educationally in formative and informative manners. The child’s thinking evolves from being
intuitive to concrete-operative, the language is gradually enriched, communication with both
children and adults is enhanced and an increase of affectivity can be observed. At this age,
one may notice the greatest amount of knowledge amassment, with special results in terms of
intellect, emotionality and morals.
At the backbone of this paper there has been a systematic observation of preschoolers’
behavior within their daily activities where they might have experienced issues such as:
shyness, poor integration into the peer group, isolation, difficulty with expressing emotions,
the use of violence and negativity.
A discovery of the best methods to alleviate these problems has been aimed at. In the
present paper, we have shown the most important characteristics of the preschool years on
both physical and psychological levels, emphasizing the transformations and acquisitions that
take place at this age. A series of aspects on the preschoolers’ emotional development have
been enumerated by means of making a survey of some theoretical elements regarding
emotions. Moreover, we have displayed a series of theories which stand at the core of
emotion and the typology of emotional development in preschoolers at different age groups
as well as the analysis of certain emotional abilities through defining, explaining and
manifesting with children. The theoretical frame has been completed by a short study in
which we have combined elements of descriptive statistics with elements of inferential
statistics so as to determine the role of therapeutic stories at developing emotional abilities by
means of applying a gage and testing the children within an intervention program that
comprises a set of ten therapeutic stories.
The place and role of stories in children’ lives have been presented, taking into account
the child’s behavior during the game, their recognizing and expressing emotions,
understanding emotions and emotional regulation, factors that are analyzed before and after
listening to therapeutic stories. We have been able to observe a series of changes as far as the
emotional abilities in question are concerned, a fact which demonstrates the idea that these
stories are beneficial to the child’s emotional development. The experimental study aimed at
establishing the measure to which therapeutic stories influence the preschoolers’ development
of emotional abilities through stories, taking into consideration aspects such as the
enhancement of capacities to express thoughts, feelings, wishes, the enhancement of
capacities to acquire self-knowledge and self-acceptance, to integrate into the group, to deal
with one’s own emotions and to comprehend one’s own and others’ emotions as well.
ARGUMENT
Potrivit Convenţiei ONU potrivit Drepturile Copilului, “prin copil se înţelege orice
fiinţă sub vârsta de 18 ani, cu excepţia cazurilor când, în baza legii aplicabile copilului,
majoratul este stabilit sub aceasta vârstă.”
Definirea conceptului de copilarie devine mai evidentă atunci când comparăm
concepţiile despre această perioadă care au fost de o importanta majoră în diferite perioade
istorice sau în diferite culturi ale lumii. Factorii economici, politici, sociali şi religiosi au
contribuit şi contribuie la modul cum au fost si sunt vazuţi copiii.
De aceea, raspunsul la întrebarea “Ce este copilul? “ nu poate fi dat ca o caracteristică
valabilă tuturor copiilor, el depinde de natura societăţii, de credinţele şi obiceiurile pe baza
cărora este crescut acel copil.(SHAFFER, 2010)
Chiar dacă în literatura de specialitate nu sunt foarte multe cercetări cu privire la
modul cum vedeau strămoşii noştri copilăria, totuşi cîteva dendinţe generale sunt clare: copiii
erau văzuţi ca adulţi în miniatură, şi, în măsura posibilităţilor erau trataţi la fel. Aceste ipoteze
au fost desprinse şi din picturile care datează din Evul Mediu, în care copiii, sunt reprezentaţi
ca nişte adulţi, doar că într-o versiune mai mică. Chiar şi veşmintele erau nişte copii
micşorate ale celor purtate de bărbaţi şi femei.
După Philippe Aries, a cărui carte “Secole de copilărie”(1962), copilăria este o
invenţie relativ recentă.
“În societatea medievală ideea de copilărie nu exista; aceasta nu înseamnă că toţi copiii erau
neglijaţi, abandonaţi sau dispreţuiţi. Ideea de copilărie nu trebuie confundată cu afecţiunea
faţă de copii; ea corespunde conştentizării naturii particulare a copilăriei, aceea ce îi distinge
de adulţi, chiar şi de adultul tânăr. În societatea medievală această conştentizare lipsea.”
În acea perioadă nu doar că erau văzuţi ca nişte mici adulţi, ci se şi aştepta din partea
copiilor să ia parte la acelea;i activităţi, în muncă sau în joc.
Moartea unui copil în Evul Mediu era un fenomen frecvent şi obişnuit şi de aceea se
pare că apropierea emoţională şi fizică nu era considerată atât de necesară pentru relaţia
părinte - copil, aşa cum este în zilele noastre.
Revoluţia industrială de la sfârşitul secolului al optăsprezecelea a ceat o cerinţă
enormă pentru forţă de muncă ieftină. Nu puţine erau situaţiile în care o familie depindea de
salariul unui copil, iar angajatorii nu ezitau să trimită la muncă în condiţii foarte grele, copii
de 6 ani care erau nevoiţi să stea ore îndelungate în mine şi în hornuri.
Dacă înaintîm în negura istoriei, descoperim că în epoca antică şi medievală
fenomenul de maltratare a copiilor era la o scară foarte largă.
Cercetătorul Llozd DeMause afirma în lucrarea despre “Istoria copilăriei”(1974):
“Istoria copilăriei este un coşmar din care abia am început să ne trezim. Cu cât mergem mai
departe în istorie cu atât este mai scăzut nivelul de îngrijire al copiilor şi cu atât e mai mare
posibilitatea de a vedea copii omorâţi, abandonaţi, bătuţi, terorizaţi şi abuzaţi sexual. ”
În Roma antică, copii erau proprietatea legală a tatălui, el hotăra cum să îi crească,
cum să îi disciplineze şi chiar avea drept de viaţă şi de moarte asupra lor. Se pare că abuzul
sexual era foarte frecvent atât în Grecia cât şi în Roma , iar pedepsirea copiilor era uneori de
o sălbăticie care acum ar fi considerată intolerabilă, proncuciderea era o pactică frecventă în
special în rândul copiilor ce prezentau malformaţii.
Dar nu numai părinţii se comportau cu cruzime faţă de copii. În secolele şaisprezece ,
şaptesprezece tratamentul brutal era justificat prin intermediul moralităţii religioase. Datorită
faptului că se năşteau cu păcatul originar, se considera că sarcina părinţilor şi a educatorilor
era de a stăpâni acel mic diavol. Aşadar, copiii, departe de afi inocenţi, vin pe lume ca nişte
micuţi sălbatici, iar depravarea lor naturală ar fi fost o ameninţare pentru societate. Traiul
adulţilor era adeseori dur în secolele anterioare şi existau puţine încercări de a considera
copiii ca având nevoie de protecţie specială şi de apărare împotriva brutalităţilor vieţii.
Putem afirma că în secolele anterioare ideea de drepturi ale copilului era total străină.
Drepturile copiilor este de dată foarte recentă. Statutul neajutorat al copiilor de protecţie şi nu
de exploatare s-a dezvoltat foarte încet în ultimii 200 de ani şi abia în a doua jumătate a
secolului douăzeci această idee a fost pecetluită sub formă de legislaţii naşionale şi acorduri
internaţionale.
Ca exemplu al atitudinilor prezente, putem considera Convenţia Naţiunilor Unite privind
Drepturile Copilului, adoptată ân 1989. această convenţie susţine faptul că şi copii au nevoie
de un cadru legislativ care să îi apere de abuzurile adulţilor şi au dreptu la copilărie.
“Copii acestei lumi sunt inocenţi, vulnerabili şi dependenţi. Ei sunt de asemena curioşi,
activi şi plini de speranţă. Viaţa lor ar trebui să fie una de bucurie şi pace, de joc, învăţare şi
creştere. Viitorul lor ar trebui modelat în armonie şi cooperare. Ei ar trebui să se foreze prin
lărgirea orizonturilor şi dobândirea de experienţă.”
Astfel de afirmaţii au rolul de a conştentiza nevoile psihologice ale copiilor, precum şi
înţelegerea faptului că societatea are obligaţia de a satisface aceste nevoi.
În ciuda faptului că s-a elaborat un cadru legislativ care protejează drepturile copiilor mai
sunt copii abuzaţi, maltrataţi şi obligaţi să muncească din greu. În ajutorarea lor vin fundaţiile
non- guvernamentale care reuşesc să le ofere acestor copii dreptul la copilărie. (SHAFFER,
2010)
Ce este IQ?
”Nicio emoție, întocmai precum un val, nu își poate păstra pentru mult timp forma sa
individuală.” - Henry Ward Beecher
De multe ori există tendința de a considera emisfera stângă, cea responsabilă de
limbaj și gândire rațională ca fiind mai importantă și mai valoroasă decât emisfera dreaptă,
responsabilă de imaginație, orientare în spațiu, gândire simbolică și intuiție. La fel este
eronată ideea cum că rațiunea, localizată în sistemul cortical este antagonică emoției, situată
în sistemul limbic. (Roco, M., 2004,)
Nu de puține ori însă oamenii acționează sub impulsul momentului, în special în
situații critice, care implică un răspuns imediat. Aflându-se în fața unor evenimente
neprevăzute indivizii acționează fără să gândească. Se produce astfel ceea ce D. Goleman
numea a fi un blocaj emoțional. ”În aceste clipe, după cum sugerează dovezile, un anumit
centru din creierul limbic declară că este vorba de o urgență, concentrând tot restul creierului
asupra acestei realități care nu suferă amânare. Blocajul apare într-o clipă, declanșând o
reacție dramatică înainte ca neocortexul, creierul care gândește, să aibă vreo șansă să
analizeze complet ceea ce se întâmplă și să hotărască ce e de făcut”. (Goleman, D., p. 29)
Se poate afirma astfel că rațiunea este copleșită în unele momente de emoție. Ce este
în schimb emoția? Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au fost preocupați de această
latură a vieții, încercând să o explice. Încă de la Platon, care considera că emoțiile perturbă
gândirea, până la Kant, pentru care ele sunt maladii ale sufletului, Darwin, pentru care se
integrează în prețioasele comportamente adaptative și evolutive ale speciilor, sau Sartre,
pentru care constituie un “mod de existență a conștiinței”ce permite înțelegerea propriei ființe
în lume și înca mulți alții, domeniul emoțiilor se prezintă la fel de confuz atăt în filosofie, cât
și în reprezentările populare.
Emoția este definită ca o stare afectivă de durată mijlocie și de intensitate relativ
scurtă, însoțită adesea de modificări în activitățile organismului, oglindind atitudinea
individului față de realitate. (DEX)
P. P. Neveanu definește emoția ca fiind un fenomen afectiv fundamental ce se
dezvoltă fie ca o reacție spontană și primară, în forma emoției primare sau a afectelor, fie ca
procese mai complexe, legate de o motivație secundară și care reprezintă emoțiile propriu-
zise. Acestea sunt extrem de variate și diferențiate după valori superioare. Se disting astfel
bucuria și tristețea, iubirea și ura, admirația și disprețul, simpatia și antipatia, speranța și
deznădejdea, satisfacția și insatisfacția etc. H. Wallon afirmă că emoțiile urmează matrițele
sociale, prezentând totodată și modele de bipolaritate. (Neveanu, P., P.,1978)
În viață omul încearcă concomitent mai multe feluri de emoții în legătură cu
constelația motivațională și complexitatea relațiilor subiectiv-obiective.
Dacă afectele se exprimă foarte puternic în comportament, uneori consumându-se în
mimică și gestică, emoțiile complexe sunt exprimate într-un mod mai rafinat și urmând unele
tipare sau conveniențe socio-culturale.
Deosebirea dintre râs și zâmbet sau între plâns și mimica suferinței morale dovedește
că emoțiile complexe beneficiază de un grad mai mare de conștientizare și intelectualizare.
Specificul trăirilor emoționale constă în marea lor mobilitate, în aceste condiţii
semnalându-se şi refăcîndu-se mereu echilibrul dinamic cu împrejurările concrete, ceea ce
permite ca, prin succesive reechilibrări, personalitatea cu tot sistemul ei de cerinţe să
evolueze.
V. Pavelcu afirma că emoția parcurge în existenţa umană o traiectorie asemă-nătoare
cu cea a unei rachete ce este lansată dintr-un punct şi cade în altul, născându-se,
desfăşurîndu-şi evantaiul mai mult sau mai puţin vertiginos şi apoi dispărând. După fiecare
emoție intervin restructurări şi noi acumulări de pulsiuni modelate. (Popescu, P., P., 1978)
În concepția lui A. Cosmovici emoțiile reprezintă stări afective, de scurtă durată, care
traduc un specific al relațiilor mele cu un obiect sau o situație, deci, au un caracter situațional
(Cosmovici A., 1996).
Dupa M. Arnold (1960), emoția este tendința trăita a apropierii sau îndepărtării de
obiect, precedată de experimentarea unei situații de un anumit fel, care poate fi favorabilă sau
nefavorabilă (dăunătoare) pentru subiect.
Emoțiile constituie evaluări sau judecăți pe care le facem asupra lumii. Emoția
implică o evaluare din partea subiectului cu privire la semnificația unui eveniment sau unei
situații. (Roco, M., 2004)
Sintetizând se poate observa că se poate face o distincție în ceea ce privește emoțiile.
Acestea sunt stări afective. În unele cazuri ele pot fi spontane, luând forma afectelor, iar în
alte situații emoția implică un caracter conștient, fiind mai complexă. Alți autori aseamănă
emoția cu percepția pe care o are un individ asupra realității, sau emoția este tocmai o
raportare a individului la o anumită situație. Emoția implică o reacție fiziologică sau
psihologică.
Emoțiile sunt importante deoarece ele asigură: supraviețuirea (emoțiile ne
atenționează atunci când ne lipsește impulsul natural), luarea deciziilor, stabilirea limitelor
(emoțiile ne ajută în tragerea semnalelor de alarmă atunci când ceva nu este benefic pentru
noi), comunicarea, unitatea (Roco, M., 2004).
Având în vedere ambiguitatea conceptului de emoție de-a lungul anilor diferiți autori
au formulat teorii care să explice acest termen.
Teoriile evoluționiste încearcă să furnizeze o analiză istorică a emoțiilor. Scopul este
de a explica de ce emoțile sunt prezente în viața omului astăzi, făcând referire la selecția
naturală ce a avut loc în trecutul îndepărtat. Aceste teorii se împart la rândul lor în două
subcategorii. Prima face referire la selecția naturală din perioada humanoidă timpurie.
Majoritatea acestor teorii susțin că selecția s-a produs ca un răspuns la problemele apărute din
cauza mediului social în care oamenii trăiau. (Tooby & Cosmides, 1990; Cosmides & Tooby,
2000; Nesse, 1990; Keltner et al., 2006). Printre aceste emoții se numără: teama de a nu fi
urmărit de un prădător, gelozia sexuală, anxietatea socială, mândria, umilința, furia,
anxietatea, vinovăția, dorința, iubirea, compasiunea.
A doua categorie aparține lui Plutchik care vorbește de adaptarea împărtășită de toate
animalele. Această teorie apare în contrast cu prima. Plutchik susține că selecția s-a produs
mult mai devreme, iar adaptarea este împărtășită de o colecție mai largă de specii astăzi.
Autorul pretinde că sunt opt emoții de bază, fiecare este o adaptare și toate opt se regăsesc la
toate organismele. Conform lui Plutchik emoțiile sunt ”adaptări de bază necesare tuturor
organismelor în lupta pentru supraviețuirea individuală”(1980) selecția ar fi apărut acum 600
de milioane de ani. Cele opt emoții de bază sunt: teama, furia, bucuria, tristețea, acceptarea,
dezgustul, speranța, uimirea. Aceste adaptări sunt specifice comportamentului animal.
Termenul de emoție este folosit în particula pentru a descrie compportamentul oamenilor.
Emoțiile care apar la oameni sunt mult mai complexe, dar cele opt modele funcționale rămân
valabile pentru toate animalele incluzând și oamenii.
O altă teorie este cea propusă de Griffiths în concepția căruia unele emoții trebuie mai
întâi identificate și apoi clasificate. Această clasificare crează o categorie psihologică pe care
Griffiths o numește program emoțional afectiv. Aici se include uimirea, furia, teama,
tristețea, bucuria și dezgustul. Alte emoții aparțin altor categorii clasificându-se în emoții
cognitive puternice și emoții sociale.
Teoriile sociale și culturale prezintă o serie de idei principale: există discrepanțe în
cea ce privește termenii folosiți pentru a reda emoțiile în fiecare limbă; emoțiile se datorează
în mare parte interacțiunii dintre oameni și mai puțin ca simple răspunsuri la un stimul
particular (Parkinson, 1996); emoțiile și exprimarea lor sunt reglate de norme sociale, valori
și așteptări.
Una din teoriile sociale este cea propusă de Averill care susține că ”emoția este un rol
social tranzitoriu ce include o evaluare individuală a situației, acest fapt fiind interpretat mai
degrabă ca o pasiune decât ca o acțiune”. (1980) Averill introduce noțiunea de sindrom
pentru a indica că fiecare emoție (teama, frica, furia) acoperă o varietate de elemente.
Sindromul este o posibilă colecție de posibile răspunsuri la o emoție particulară. De exemplu,
durerea este un sindrom. Individul poate avea ca posibile reacții la acest sindrom șocul,
plânsul, refuzul de a plânge, neglijarea responsabilităților etc. rolul social tranzitoriu impune
reguli care dictează care răspuns este potrivit pentru o anumită situație.
Teorii ale procesului emoțional
Teoriile cognitiviste susțin că declanșarea emoției presupune manipularea informației,
ceea ce implică un proces cognitiv. Există două observații care demonstrează teoria
cognitivistă.
Prima ideea este că indivizi diferiți vor răspunde diferit emoțional unui ecelași
eveniment, sau același individ poate, la momente diferite, să răspundă diferit aceluiași stimul.
Ira Roseman și Craig Smith subliniază că ”este greu de explicat prin teorii faptul că un
anumit stimul conduce la un anumit răspuns emoțional” (2001)
A doua ideea punctează faptul că există o gamă largă de evenimente care cauzează
aceeași emoție.
Modul în care un individ evaluează un anumit stimul detrmină emoția care este
provocată.
Teoria judecății este o versiune a teoriei cognitiviste, dar propusă de filosofi. Ideea de
bază, așa cum o formulează Solomon este că o emoție este ”o judecată de bază despre noi și
locul nostru în lume, proiecția valorilor și ideilor, structuri și mitologii în conformitate cu
care noi trăim și prin care experimentăm viața”. (1993)
Luând furia ca exemplu în teoria lui Solomon ”furia este provocată, după judecata
(percepția) mea, de faptul că am fost insultat și ofensat” (1997). Nussbaum are o descriere
similară dar mai detaliată, în concepția judecățile ce pot fi formulate referitor la furie pot lua
forma următoarelor convingeri: ”a fost produs un rău mie sau cuiva apropiat mie; că răul
produs este semnificativ; că a fost făcut de cineva; că a fost făcut intenționat; că ar fi corect
ca cel care a produs răul să fie pedepsit;” (2004)
Nu toate judecățile sunt emoții. Diferența dintre dintre hudecățile care sunt emoții și
cele care nu sunt, așa cum afirmă Solomon; constă în faptul că ”judecățile și obiectele care
conduc la emoții sunt acelea care sunt importante pentru noi, semnificative, privind subiecte
în care am investit noi înșine”. (1993)
Teoria evaluării cognitive este dezvoltată de psihologi. Această teorie susține ideea că
modul în care un individ evaluează, apreciază un anumit stimul determină emoția. Spre
deosebire de teoria judecății, teoria evaluării cognitive nu se bazează pe resursele psihologiei
populare. Teoria propusă de Ira Roseman (1984) este printre primele teorii ale evaluării
cognitive. Modele similare au fost adoptate și de Roseman, Antoniou și Jose (1996),
Roseman (2001), Lazarus (1991) și Scherer 91993, 2001)
Modelul propus de Roseman are 5 componente de evaluare care pot produce 14
emoții distincte. Acestea sunt: starea motivațională, starea situațională, probabilitatea,
puterea, circumstanțele (autocauzat, cauzat de alții, cauzat de împrejurări).
Teoriile noncognitiviste susțin că judecățile și evaluările nu fac parte din procesul
emoțional. Această teorie este o dezvoltare a concepției psihologiei populare referitor la
emoții, aceasta însemnând că emoțiile sunt separate de operațiile raționale și cognitive.
Ezistă două abordări în acest sens: prima susține că unele emoții nu sunt cognitive
(ipoteză susținută de Ekman și Griffiths), iar a doua că toate emoțiile sunt noncognitive
(Robinson, W. James, Jesse Prinz, Lee Zajonc)
Teoria feedbackului somatic
Teoriile somatice sunt diferite de cele cognitiviste și necognitiviste prin faptul că
susțin ideea că pentru fiecare emoție există un răspuns corăoral unic. Potrivit acestei teorii
există un set de schimbări corporale specifice fiecărei emoții.
Cea mai simplă teorie descrie emoția ca fiind un sentiment diferențiat de senzații și
percepții prin natura sa calitativă. William James a propus o variantă a acestei teorii,
cunoscută sub numele de teoria ”James-Lange” conform căreia schimbările fiziologice duc la
emoții. William James argumenta că reacția fizică este cea care apare prima. Teoria sa era că
stimulii externi generează schimbări fiziologice și comportamentale, iar percepția acestor
schimbări este experiența emoțiilor. De exemplu ce presupune atunci când un câine mare
atacă, lătrând zgomotos? Acest lucru produce bătăi puternice de inimă, respirația devine mai
rapidă, mușchii se încordează, iar percepția acestor schimbări este frica. Teoria lui James a
dezvoltată ulterior de către Damasio (1994, 2001) și Jesse Prinz (2004).
(http://plato.stanford.edu/entries/emotion/)
Luând în calcul cele expuse în paginile anterioare se poate deduce că emoțiile ocupă
un loc destul de semnificativ în viețile oamenilor, indivizii fiind, în anumite momente,
conduși de ele. Am putea merge până la ideea că emoțiile sunt cele care ne conferă latura
umană. Nu de multe ori emoțiile sunt confundate cu sentimentele, fără a avea o imagine
precisă și o descriere clată a acestora. Cert este că sunt multe momente în viața noastră
guvernate de emoție. Putem aminti aici atât emoții pozitive ca bucuria, satisfacția, iubirea, cât
și negative precum furia, tristețea, îngrijorarea etc. Aceste emoții apar așadar ca o reacție pe
care o are individul față de un anumit stimul, eveniment. Emoția apare în urma unei
interacțiuni, fiind condiționată de aceasta.
Având în vedere și faptul că ne confruntăm în viața noastră și cu emoții negative,
apare nevoia de reglare și controlare a acestora pentru a anihila efectul lor nefast asupra
organismului dar și asupra stării psihologice generale.
În acest sens este necesar să ne formăm și dezvoltăm o inteligență emoțională. Când
psihologii au început să scrie şi să se gândească la conceptul de inteligenţă, aceştia s-au
concentrat pe aspecte cognitive, ca şi memoria sau soluţionarea unor probleme. În acelaşi
timp, au apărut şi alţi cercetători care au început să se concentreze pe aspectele non-cognitive.
Ca de exemplu, David Wechsler defineşte inteligenţa: „capacitatea globală a individului de
a acţiona în vederea atingerii unui anumit scop, de a gândi raţional şi de a se adapta eficient
mediului în care trăieşte” (Wechsler, 1958). Chiar din 1940 el face referinţă la elemente ale
intelectului şi elemente ale non-intelectului, adică la factori afectivi, personali şi sociali. Mai
departe, la începutul anului 1943, Wechsler susţine că aceste abilităţi ale non-intelectului sunt
esenţiale în prezicerea succesului unei persoane în viaţă. El spunea: „Principala necunoscută
este dacă abilităţile afective (elementele non-intelecte) reprezintă factori majori ai
inteligenţei generale. Părerea mea este nu numai că reprezintă, ci şi că sunt foarte
importanţi. Am încercat să demonstrez că, pe lângă factori ai intelectului, există şi factori ai
non-intelectului care determină un comportament inteligent. Dacă observaţiile mele sunt
corecte, acest lucru ar însemna că nu ne putem aştepta la a fi capabili în a măsura
inteligenţa integral până când testele noastre nu vor include şi aceşti factori.”
Weschler nu a fost singurul cercetător care a identificat aceste aspecte non-cognitive
ale inteligenţei ca importante pentru capacitatea de adaptare şi pentru succes. Robert
Thorndike, de exemplu, vorbea despre „inteligenţa socială” la sfârşitul anilor 30 (Thorndike
& Stein, 1937). Din nefericire, munca acestor pionieri a fost trecută cu vederea până în anul
1983, când Howard Gardner a început să vorbească depre „inteligenţa multiplă”. Gardner
susţinea că atât inteligenţa „interpersonală”, cât şi cea „intrapersonală” ocupă un loc la fel de
important ca şi ceea ce considerăm noi IQ-ul şi testele prin care se măsoară acesta.
Conceptul de inteligență emoțională a fost folosit pentru prima dată în anul 1985 de
Leon Payne, un tânăr absolvent care l-a utilizat în titlul lucrării sale de dizertație. În anul
1990 John Mayer și Peter Salovey, profesori universitari americani, au încercat să dezvolte o
metodă științifică de măsurare a diferențelor dintre oameni în ceea ce privește abilitatea lor în
zona emoțională. Ei au descoperit că unii oameni sunt mai buni decât alții în a identifica
propriile sentimente, în identificarea sentimentelor altor persoane, și rezolvarea problemelor
privind aspecte emoționale. Aceștia, împreună cu D. Caruso au dezvoltat o serie de teste
(MSCEIT) în vederea măsurării inteligenței emoționale. (Steve Hein,
http://eqi.org/history.htm)
Conform lui Mayer și lui Salovey inteligența emoțională înseamnă ”abilitatea de a
percepe corect, de a evalua și exprima emoțiile; abilitatea de a produce emoțiile care
favorizează procesele de gândire; abilitatea de a înțelege emoțiile și abilitatea de a regla
emoțiile care favorizează creșterea emoțională și intelectuală” (Peter Salovey, David J.
Sluyter, 1997)
Mai mult decât atât Salovey a identificat cinci dimensiuni ale inteligenței emoționale:
Constientizarea, cu alte cuvinte cunoașterea punctelor tari și slabe alături de un
puternic simț al identitații și al valorii personale;
Autocontrolul, adică stăpânirea emoțiilor pentru a le face să lucreze în favoarea, nu
împotriva ta;
Automotivarea - să dai din tine tot ceea ce este mai bun și să perseverezi în atingerea
obiectivelor personale;
Conștientizarea socială, altfel spus constientizarea sentimentelor și a nevoilor
celorlalți;
Abilitățile sociale, care creează relații interpersonale de calitate și te ajută să fii un
bun membru al echipei.
O altă perspectivă asupra inteligenței emoționale este propusă și de Reuven Bar-On
(1992). Acesta formulează o serie de componente ale inteligenței emoționale. Printre acestea
se numără: aspectul intrapersonal (conștientizarea propriilor emoții, optimism, considerație
pentru propria persoană, autorealizare, independență), aspectul interpersonal (empatie,
abilitatea de a întreține relații, responsabilitate socială), adaptabilitate (rezolvarea
problemelor, flexibilitate), controlul stresului (toleranța la stres, controlul impulsurilor),
dispoziția generală (fericire, optimism).
Goleman (2001), poate cel mai vehiculat nume în acest domeniu datorită cărții
”Inteligența emoțională” pornește de la premisa că nu este suficient să fii inteligent din punct
de vedere cognitiv pentru a avea succes în viață ci cheia constă în a fi inteligent din punct de
vedere emoțional. În concepția sa inteligența emoțională cuprinde mai multe laturi: conștiința
propriilor emoții, controlul emoțiilor, empatia, motivația, conducerea relațiilor interpersonale.
Apare astfel necesitatea de a ne dezvolta inteligența emoțională, aceasta fiind,
conform cercetărilor realizate în domeniu, pârghia care asigură succesul și armonia din viața
individului. Pentru acest lucru este impotant de a începe încă de la cele mai fragede vârste
demersul în această direcție. Copilul este o ființă maleabilă și ușor de modelat de aceea
abilitățile deprinse în această perioadă sunt esențiale pentru formarea personalității sale.
Copiii exprima încă de la naștere emoții, de exemplu, un zâmbet spontan care la 3-6
săptamâni se transformă în zâmbet social. În această perioadă exprimarea emoțonală se
realizează cel mai frecvent prin plâns. Principala achiziție din punct de vedere emoțional în
primele 6 luni de viață este sentimentul de frică; aceasta se manifestă prin frica de persoane
străine. La 5-6 luni, copilul e capabil să distingă persoanele cunoscute de cele necunoscute și
pe acestea din urma le respinge întorcând privirea sau refuzând să fie luat în brațe. În primele
24 de luni, reglarea emoțională se realizează prin comportamente de genul suptul degetului
sau căutarea suportului din partea adultului (ex. privire, suport fizic).
De la 2 la 4 ani
Între 2 şi 4 ani, copiii încep să vorbească despre propriile emoţii. La această vârstă
identifică şi diferenţiază expresiile faciale ale emoţiilor de bază (furie, tristeţe, frică şi
bucurie).Tot acum copiii manifestă frecvent accese de furie şi teamă de separare. Copiii de la
2-4 ani se angajează în lupte pentru putere, ceea ce duce, de cele mai multe ori, la apariţia
acceselor violente de furie. În această perioadă, copiii încep să înţeleagă cauzele emoţiilor de
bază. La vârsta de 2-4 ani, copiii nu reuşesc să înţeleagă că ceea ce cauzează o emoţie este
interpretarea şi evaluarea unui eveniment sau situaţii de către o persoană şi nu situaţia în sine.
Ei pot înţelege doar că evenimentele sunt cele care cauzează emoţii. De asemenea, copiii pot
fac inferenţe de genul „dacă...atunci”. Tot în această perioadă, copiii apelează şi la strategii
comportamentale de autoreglaj emoţional precum căutarea suportului adulţilor şi căutarea
proximităţii (aproprierii) fizice a adulţilor.
De la 4 la 5 ani
Identifică şi diferenţiază expresiile faciale ale mai multor emoţii, precum furie,
tristeţe, bucurie, ruşine, mândrie, vină. Identifică şi diferenţiază emoţiile şi pe baza altor
indici decât expresiile faciale, ex. tonul vocii. După vârsta de 3 ani, copiii încep să se simtă
din ce în ce mai confortabil când sunt separaţi de persoane, locuri sau lucruri familiare. În
această perioadă pot categoriza emoţiile în pozitive („bune”) sau negative („rele”). Între 4 şi 5
ani, copiii manifestă interes în exploatarea emoţiilor celorlalţi („ mamă, de ce plangi?” sau
„de ce eşti trist, tată?”). Copiii utilizează etichete verbale pentru diverse trăiri emoţionale care
se diferenţiază mai greu între ele. (ex. „ nu sunt supărat, sunt îngrijorat”).
Evaluează corect majoritatea emoţiilor, însă atribuie cauza emoţiilor unor factori
externi mai degrabă decât unor factori interni; nu înţeleg încă faptul că emoţiile sunt cauzate
nu de situaţiile de viaţă, ci de interpretarea cognitivă a situaţiilor de viaţă. La această vârstă
nu pot întelege faptul că o persoană poate simţi două emoţii în acelasi timp (de exemplu, o
persoană poate fi tristă şi furioasă). Între 4 şi 5 ani, copiii încep să înţeleagă impactul pozitiv
şi/sau negativ al exprimării diverselor emoţii. Acum încep să înţeleagă şi că acelaşi
eveniment poate fi o sursă de emoţii diferite pentru persoane diferite (de exemplu,
câştigătorul concursului e fericit, iar cel care a pierdut e trist). Sunt capabili să amâne o
recompensă imediată, dar mică, pentru o recompensă ulterioară unei activităţi, dar mai
substanţială (de exemplu, „decât o bomboană acum, mai bine o felie de tort după ce aranjez
toate jucăriile la locul lor”).
Copiii de 4-5 ani tolerează trăirile de frustare care nu au o soluţie imediată (de
exemplu, dacă sunt în autobuz şi le este foame pot aştepta fără să se enerveze până la oprirea
autobuzului). E perioada în care interiorizează regulile (regulile de comportament în diverse
situaţii socilale sau pe cele legate de ritualuri de familie) şi se supun cu usurinţă lor, ceea ce
înseamnă că reglarea emoţională se realizează mai uşor. Copiii încep să aplice singuri
strategii eficiente de reglere emoţională precum: identificerea de soluţii adecvate la
problemele cu care se confruntă, raţionalizarea sau minimanizarea.
De la 5 la 7 ani
În identificarea emoţiilor, copiii de 5-7 ani pot lua în calcul şi factorii situaţionali, nu
doar expresiile faciale pentru a descifra un „zâmbet amar”. Datorită dezvoltării intense a
limbajului, în jurul vârstei de 5-7 ani, copiii pot identifica şi denumi majoritea emoţiilor.
Copiiilor de 5-7 ani nu le plac eşecurile şi devin critici cu ei înşişi; este recomandată
stimularea competitivităţii cu ei înşişi şi nu cu alţi copii.
Copiii de această vârstă pot manifesta teama de separare când nu sunt alături de
persoanele semnificative din viaţa lor în situaţii critice (de exemplu, când schimbă grădiniţa
sau când dorm în altă parte decât acasă).Cea mai importantă achiziţie în această perioadă este
dezvoltarea empatiei, adică a abilităţii de a fi interesat şi de a înţelege emoţiile celorlalţi.
Copiii de 5-7 ani încep să îşi formeze simţul moralităţii şi înţeleg termeni abstracţi ca:
onestitate, corectitudine, moralitate. În acestă perioadă înţeleg că emoţiile sunt cauzate NU de
evenimentele externe sau de situaţii în sine, ci de interpretarea cognitivă a acestora, adică de
ceea ce gândim noi despre ele. Copiii de 5-7 ani sunt capabili să îşi elaboreze propriile reguli
de reglaj emoţional în diverse situaţii de joc, de interacţiuni sociale şi uneori aceste reguli
sunt complexe. Deşi la această vârstă copiii apreciază prietenii de aceeaşi vârstă, continuă să
apeleze la adulţi (mai ales la părinţi) pentru ajutor şi ghidaj emoţional. (Denham, S.,1998)
Folosind definiția dată de Denham competenței emoționale reiese că există trei tipuri de
abilități emoționale ce vor fi luate în considerare: abilitatea de a recunoaște și exprima emoții,
abilitatea de a înțelege emoțiile și abilitatea de a regla emoțiile.
Înțelegerea emoțiilor
Reglarea emoțională
Reglarea emoțională a fost definită în mai multe feluri, dar o definiție reprezentativă
este „procesul de inițiere, menținere, adaptare și modificare a apariției, intensității sau duratei
stărilor emoționale interne, a proceselor fiziologice legate de emoții și a comportamentelor
care însoțesc emoțiile în scopul atingerii propriilor scopuri”. (Linscott & DiGiuseppe, 1994),
Katz and Gottman (1995). Un aspect important al reglării emoționale este controlul voluntar
definit ca „abilitatea de a inhiba un raspuns dominant pentru a da un raspuns subdominant”.
Controlul voluntar include reglarea atenției (abilitatea de a-si controla atenția voluntar când
este nevoie) și controlul inhibiției și activării (abilitatea de a inhiba sau activa
comportamentul specific anumitor contexte, mai ales când persoana nu dorește să facă acel
lucru). Reglarea comportamentului este definită ca procesul de inițiere, menținere, inhibare,
adaptare sau schimbare a apariției, formei, duratei comportamentelor relaționate cu emoțiile.
(Tobin, Renee, M. Sansosti, Frank J, McIntyre, Laura Lee, 2007).
Comportamentele care acompaniază emoțiile includ reacții faciale, gesturi și alte
comportamente care apar ca o consecință sau sunt asociate cu emoțiile, stările fiziologice sau
psihologice și scopurile legate de emoțiile interne. Acest tip de reglare implică exprimarea
emoțiilor, adesea vizeaza inhibarea sau activarea comportamentului legat de emoții, iar
uneori încearcă să schimbe contextul care produce emoțiile.
Reglarea emoțională și cea comportamentală sunt asociate, uneori neputând fi
disociate mai ales în perioada copilăriei. Nu doar reglarea comportamentală este afectată de
stările emoționale interne, dar și consecințele reglării emoționale pot influența cursul stărilor
emoționale interne și pot servi la modificarea actuală sau viitoare a proceselor fiziologice și
cognitive legate de emoții. Controlul voluntar (include elemente atenționale și
comportamentale) este relaționat cu niveluri scăzute de emoționalitate negativă, niveluri
ridicate ale empatiei/simpatiei, comportament prosocial, cu competență sociala și niveluri
scăzute ale problemelor de exernalizare. Mai mult, nivelurile scazute de control al atentiei
sunt legate de timiditate și probleme de internalizare –supărare, anxietate, depresie, frică.
Pe lângă reglare și control voluntar, variațiile în intensitatea și valoarea emoționalității
sunt asociate cu calitatea funcționării sociale și a adaptării. Dacă persoanele experimentează
emoții negative puternice și nu îsi pot regla/adapta emoțiile sau modul de exprimare a lor,
acestea se vor comporta într-un mod neadecvat prin externalizarea emoțiilor negative (furia,
iritarea exprimate prin acte agresive). Mai mult, copiii care sunt „capriciosi” sau înclinați spre
emoții negative precum furie sunt mai putin legati de perechile lor decât copiii care nu au
aceasta caracteristică.
Emoționalitatea pozitivă este asociată cu tendința de a simpatiza cu ceilalti în timp ce
emoționalitatea negativă (mai ales furia) este relaționata negativ cu simpatia. Reglarea
emoționala este în primul an de viată un proces de coreglare realizat de copil și de cel care îl
îngrijeste, ajungându-se la vârsta de 2-3 ani la o autoreglare independenta a copilului cu
ajutorul ghidării din partea adultului, iar în perioada preșcolarității la o interiorizare a
controlului emoțional.
Autoreglarea reflectă capacitatea copilului de a manevra acțiuni, gânduri și emoții
într-o maniera adaptativă și flexibilă, într-o varietate de contexte sociale și fizice. Dacă este
eficientă, reglarea emoționala permite flexibilitatea emoțională, reevaluarea rapidă a
situațiilor care provoacă emoții, accesul la o gamă largă de emoții și atingerea scopurilor
propuse. Oricum trebuie reținut faptul că reglarea într-un mediu social normal diferă de tipul
reglării emoționale solicitată de adaptarea la medii dificile sau stresante (exemplu, copiii
expuși la violenta domestica sau în comunitate, care traiesc cu părinți depresivi, care au o
vulnerabilitate temperamentală la stres).
Diferențele individuale în intensitatea și valoarea emoțiilor și în modul de utilizare a
tipurilor de reglare emoțională joacă un rol important în funcționarea socială la parametri
normali. Exprimarea și reglarea emoțională afectează reacțiile noastre la ceilalți oameni și
vice-versa; deci, în timp, competența sociala și adaptarea socială. Multe dintre problemele de
comportament se datorează unei emoționalități negative și lipsei de reglare emoțională. Ca
urmare putem afirma că reglarea emoțională este asociată cu o competență socială sporită,
operaționalizată astfel: comportament adecvat din punct de vedere social, popularitate,
comportament prosocial și putine probleme de comportament sau comportamenent agresiv.
CAP.II POVEȘTILE CA FACTOR DE DEZVOLTARE
EMOȚIONALĂ
„A fost odată…” sunt cuvintele pline de mister, care, odată rostite, cu o forţă magică ne
poartă către o altă lume, către un tărâm fantastic, într-un timp şi un spaţiu în care totul e
posibil. „A fost odată…” este formula de început a unei povești, formulă ce asemenea unei
baghete magice ne teleportează într-un spațiu fantastic pentru a lua parte alături de prinți și
prințese la peripeții pline de suspans și tensiune. Pentru copil „a fost odată…” reprezintă o
poartă care se deschide şi dezvăluie lucruri nebănuite, o portă spre cunoaştere şi dezvoltare.
Basmul, această operă de creaţie literară cu o geneză specială, fiind mitologie,
estetică, ştiinţă, observaţie morală, corespunde setei de cunoaştere a copilului aflat la vârsta
“de ce-urilor” şi va constitui minunata lume prin care îl vor ajuta să cunoască universul şi
chiar pe sine însuşi.
Din povești, copiii află care sunt consecințele defectelor și calităților umane, care sunt
efectele faptelor bune și rele. Antitezele atotprezente în basme îi ajută să facă diferența între
bine și rău, între minciună și adevăr, între lașitate și curaj, îi invață care sunt calitățile
pozitive și care sunt defectele cele mai comune ale oamenilor. Trăind alături de personajul
preferat întâmplările basmului, copilul învată despre lumea din jur, fără să fie el însuși pus în
situații periculoase sau dificile. Un alt avantaj major al poveștilor este acela că stimulează
imaginația și fantezia copilului. Povestitorul folosește cuvinte pentru a descrie imagini pe
care copilul nu le vede. De aici începe să funcționeze imaginația celui mic care este nevoit să
construiască în minte peisaje, chipuri, situații.
În afara de imaginație, poveștile stimulează intelectul copiilor care se străduiesc să
rețină cât mai multe detalii ale poveștii, să memoreze cuvintele folosite de părinte pentru a fi
capabil să le reproducă.
Nu trebuie să uităm nici de rolul benefic pe care poveștile îl au asupra afectivității
unui copil. Frica, bucuria, iubirea sunt trăite de copil la intensitate maximă, fără ca el să fie
pus în situații periculoase sau dificile. Exista părinți care iși fac griji în legătură cu emoțiile
prea puternice provocate de personajele negative. Copiii mai sensibili poate ar fi bine să
beneficieze de o variantă puțin “îndulcită” a poveștii, însă în rest, nu avem de ce să ne temem.
Să nu uităm că la un moment dat copilul va trebui să țină piept lumii care nu este întotdeauna
atât de frumoasă pe cât ne-am dori. Poveștile îl pregătesc pentru momentul în care se va
confrunta cu situații neplăcute. Oricum, basmul îi transmite copilului că totul se va termina cu
bine, la un moment dat, iar la această vârstă este bine să trăiască cu acest gând.
Pe lângă efectul benefic asupra copilului, să nu uităm de rolul poveștilor în relația
părinți – copil. Lipsa timpului îi face pe mulți dintre noi să își abandoneze copiii în fața
televizorului, la desene animate, sau în fața calculatorului, la jocuri. Câte un basm spus măcar
o dată la câteva zile, crează între părinți și copil acea legătură specială dintre doi oameni care
trăiesc aceleași senzații, au aceleași sentimente și își imaginează aceleași scenarii.
Complicitatea creată și limbajul comun construit de părinte și copil îmbunatățește mult relația
dintre cei doi. Momentul poveștii este unul special și poate să se păstreze peste ani, când nu
va mai fi nevoie de povești, dar va fi nevoie de discuții ca între prieteni.
Poveștile transmit valori - în povești se poate vorbi fie despre beneficiile respectării
normelor și valorilor morale, sănătoase, fie despre urmările negative ale încâlcarii lor.
- poveștile au o mare putere de control asupra comportamentului, iar acest aspect este foarte
relevant pentru funcția lor terapeutică.
PARTEA A II-A
CAPITOLUL III
STUDIU EXPERIMENTAL
Problema
Comportamentul social și emoțiile preșcolarilor se dezvoltă odată cu fiecare etapă de
vârstă și potrivit temperamentului fiecărui copil. Unii preșcolari sunt veseli și se adaptează
ușor, în vreme ce alții au tendința de a răspunde negativ în fața unor situații diverse.
Aptitudinile sociale se învată treptat, copilul trecând de la o stare de dependență și
egocentrism la creativitate, independență și sensibilitate. La începutul perioadei preșcolare
copilul este nesigur din punct de vedere afectiv și abia dupa vârsta de 4 ani emoțiile devin
mai profunde și interne, iar copilul reușește să-și stăpânească emoțiile sau să le evoce.
Sentimentele estetice, intelectuale și morale, precum și descoperirea aspectelor
frumoase ale lucrurilor, sunt caracteristice pentru vârsta preșcolara. Acum, copiii își extind
relațiile sociale în afara familiei și dezvoltă aptitudini de joc interactiv și în cooperare cu
ceilalți. Copilul preșcolar învață să facă deosebirea dintre "bine" și "rău", începând să
înțeleagă regulile, iar atunci când greșește, apare sentimentul de vinovăție. Un mediu pozitiv
este esențial pentru ca preșcolarul să aibă încredere și să se simtă în siguranță. În această
privință părinții trebuie să îi ofere copilului afecțiune, stabilitate, siguranță și oportunitatea de
a socializa. Preșcolarul achiziționează aptitudini sociale interacționând cu ceilalți copii.
Fiecare copil urmează un traseu specific al dezvoltării sale, în funcție de posibilitățile
și capacitățile sale din diferite etape ale ontogenezei. Este important a se acorda atenție
tuturor palierelor de dezvoltare, atât fizică, cognitivă, cât și socio-emoțională, pentru a facilita
o dezvoltare armonioasă și bine înghegată. Cercetările au scos în evidență că o neglijare a
dezvoltării în plan emoțional conduce la agresiune, hiperactivitate, probleme de învățare,
anxietate, obsesii etc. Pentru a evita astfel de manifestări, care cu greu pot fi schimbate la
vârsta adultă, este de preferat ca educația emoțională să înceapă de timpuriu și să ocupe un
loc la fel de important ca și preocuparea pentru dezvoltarea cognitivă.
În acest sens problema care se pune în studiul de față este în ce măsură influențează
poveștile terapeutice dezvoltarea abilităților emoționale ale preșcolarilor.
Scopul cercetării este de a determina contribuția poveștilor în dezvoltarea abilităților
emoționale ale preșcolarilor în ceea ce privește comportamentul de relaționare, recunoașterea
emoțiilor, înțelegerea emoțiilor, reglarea emoțională, în vederea implementării și aplicării
unor programe destinate dezvoltării abilităților emoționale ce au la bază poveștile.
Ipoteze
Materiale și metode
Copiilor li s-a povestit un set de 10 povești terapeutice, selectate din cartea Basme
terapeutice pentru copii și părinți de Sempronia Filipoi. Poveștile au fost selectate ținând
cont de scopul cercetării și de obiectivele aferente. Basmele au vizat dezvoltarea capacității
de a exprima emoții, dezvoltarea încrederii în sine, depășirea timidității, a emotivității,
capacitatea de autocontrol, recunoașterea emoțiilor, înțelegerea emoțiilor (Gândăceii
invizibili, Tobi și bandajul nevăzut, Puicuța și scaietele cel țepos), depășirea și stăpânirea
fricii, dobândirea curajului (Plăntuța cea perseverentă, Balaurul din întuneric, Balaurii din
sertare), dezvoltarea sociabilității, a capacității de integrare în colectiv (Maimuțica care se
credea copac, Vițelușul și pietrele de râu), exprimarea emoțiilor într-o manieră potrivită,
controlul furiei, reglarea emoțiilor (Cum a învățat aricelul să mormăie ca o ursoaică, Ursul
îmblânzit). Astfel au fost efectuate un număr de 14 ședințe din care prima pentru evaluarea
inițială, 12 pentru fiecare dintre povești și una pentru evaluarea finală.
Testul folosit: Scala abilităților sociale, elaborată pe baza unui instrument folosit într-
o cercetare anterioară- Social Skills Checklist (Project DATA University of Washington).
Valoarea alpha- indica consistent interna a instrumentului
Reliability Statistics
Cronbach's
Alpha N of Items
.864 24
Variabile independente:
1. Genul
masculin
feminin
2. Momentul măsurării:
3. Grup:
grup experiment
Variabile dependente:
2. înțelegerea emoțiilor
3. reglarea emoțională
Procedură
Scala abilităților sociale a fost aplicată în semestrul al doilea al anului școlar 2015-
2016 unui lot din cadrul grădiniței cu program normal Bărăşti, comuna Boroaia. Tuturor
subiecților li s-a aplicat scala abilităților sociale. Grupul experimental a fost supus unei
sesiuni de 12 povești, în timp ce grupul de control nu a fost supus nici unei intervenții. La
final atât grupului experimental cât și grupului de control li s-a aplicat aceeași scală.
Eșantionul ales este unul de conveniență, datorită ușurinței de a-l obține. Persoana care a
realizat evaluarea a fost o persoană, absolvenă a facultății de psihologie.
Sesiunea 1
Sesiunea 12
Pe baza analizelor statistice obținute pentru fiecare test sunt de reținut acele rezultate
care conduc la confirmarea ipotezelor inițiale.
Test Statistics(b)
TestFinal -
TestInitial
Z -4.288(a)
Asymp. Sig. (2-tailed) .000
a Based on negative ranks.
b Wilcoxon Signed Ranks Test
Pentru testarea acestei ipoteze s-a utilizat Testul Wilcoxon. Scorul Z este de – 4,211
iar pragul de semnificație este mai mic de 0,01 (p<0,01). Astfel, media rangurilor subiectilor
la subscala comportament în joc, la testarea inițială diferă de media rangurilor subiecților la
testarea finală. Rezultatele indică faptul că rezultatele la testarea finală, la subscala
comportament în joc, sunt semnificativ mai mari.
Test Statisticsb
comportame
nt in joc 1 -
comportame
nt in joc 2
Z -4.211a
Asymp. Sig. (2-tailed) .000
a. Based on positive ranks.
b. Wilcoxon Signed Ranks Test
identificareaem
otiilor 1 -
identificareaem
otiilor 2
Z -4.205(a)
Asymp. Sig. (2-tailed) .000
a Based on positive ranks.
b Wilcoxon Signed Ranks Test
Scorul Z obținut în urma aplicării testului Wilcoxon este de – 2.466, iar pragul de
semnificație este de 0,014 (p<0,05). Media rangurilor în favoarea testării inițiale este de 9.88,
iar media rangurilor în favoarea testării finale este 10.66. Având în vedere că pragul de
semnificație este mai mic de 0.05, putem afirma că scorurile obținute de subiecți la subscala
înțelegerea emoțiilor după intervenție sunt mai mari, comparativ cu evaluarea înainte de
intervenție.
Ranks
intelegerea
emotiilor 1 -
intelegerea
emotiilor 2
Z -2.466a
Asymp. Sig. (2-tailed) .014
a. Based on positive ranks.
b. Wilcoxon Signed Ranks Test
Prin aplicare atestului Wilcoxon s-a obținut un scor z de -4, 081 și un prag de semnificație
mai mic de 0,01. Astfel ipoteza de cercetare este confirmată, scoruril eobținute de subiecți la
subscala reglarea emoțiilor, la testarea inițială, sunt diferite de scorurile obținute la testarea
finală. Scorurile obținute în urma intervenției sunt semnificativ mai mari.
Test Statisticsb
reglarea
emotiilor 1
- reglarea
emotiilor 2
Z -4.081a
Asymp. Sig. (2-tailed) .000
a. Based on positive ranks.
b. Wilcoxon Signed Ranks Test
Ranks
Ranks
Prin lucrarea de față ne-am propus să scoatem în evidență rolul pe care îl au poveștile
terapeutice în dezvoltarea abilităților emoționale ale copiilor de vârstă preșcolară. În acest
sens investigațiile au început în zona teoretică, zonă care ne-a oferit un cadru informațional
referitor la particularități ale dezvoltării preșcolarilor, specificul sferei emoționale, precum și
considerații privind poveștile terapeutice.
Cadrul teoretic a fost completat de un mic studiu, în care au fost îmbinate elemente
ale statisticii descriptive cu elemente ale statisticii inferențiale, în scopul determinării rolului
poveștilor terapeutice în dezvoltarea abilităților emoționale, prin aplicarea unui instrument de
măsură și supunerea copiilor unui program de intervenție ce conține un set de 10 povești
terapeutice.
Analizând rezultatele obținute se poate constata că scopul cercetării a fost confirmat și
a fost atins. Se constată așadar că poveștile terapeutice pot influența dezvoltarea abilităților
emoționale ale preșcolarilor. După participarea la programul de intervenție scorurile la
factorii luați în discuție prezintă modificări. Copiii își modifică comportamentul în timpul
jocului: un procent mai mare se joacă și interacționează cu ceilalți copii, au comportamente
adecvate în timpul jocului; se înregistrează modificări și în ceea ce privește recunoașterea
emoțiilor, atât personale, cât și ale celorlalți, înțelegerea emoțiilor: copiii pot identifica și
explica cauza unei emoții; reglarea emoțională: apelează la ajutorul adultului când se află în
conflict, permit adultului să îi împace atunci când sunt supărați sau furioși. Cu toate acestea,
copiii folosesc în continuare mai mult acțiunile decât cuvintele pentru a-și exprima furia. Ei
se manifestă violent față de cei care i-au supărat chiar dacă își exprimă verbal sentimentele:
m-am supărat pe tine, nu mai sunt prietenul tău, nu mă mai joc cu tine. Se poate remarca însă
că și aceste comportamente au suferit modificări după implementarea programului de
intervenție..
Pentru ipoteza conform căreia fetele sunt mai receptive decât băieții la mesajul
poveștilor se constată că aceasta nu se confirmă, atât în cazul fetelor, cât și în cel al băieților
existând diferențe între prima și a doua măsurare.
Fiecare copil se naște cu un potențial cu care l-a înzestrat natura. Acest potențial
trebuie cunoscut și dezvoltat, astfel încât copilul să îl poată duce la îndeplinire. De aceea este
important să oferim un suport afectiv și emoțional activității și tuturor experiențelor în care
este implicat copilul, fortificându-i eul. Cu toate acestea, oricât ne-am strădui copiii sunt
supuși de cele mai multe ori greșelilor pe care le fac adulții, uneori inconștient, greșeli care
pot tulbura profund cursul normal al evoluției copilului. În acest sens se găsesc utile
multiplele programe ce vin în sprijinul acestor copii care întâmpină probleme și nu numai.
Este uimitor cum, fără a leza în vreun fel copilul, se pot înregistra progrese
remarcabile. Ridicatul vocii, jignirea copilului, ironizarea lui, punerea lui într-o postură
inferioară sunt lucruri greu de suportat, mai ales dacă vin din partea părinților. În acest sens,
pentru a evita pe cât posibil astfel de comportamente este util desfășurarea unor programe și
de educare a părinților, de ce nu, utilizând tot poveștile terapeutice. Este bine știut că atunci
când li se spune direct adulților în general că nu procedează corect într-o anumită privință,
mai ales dacă vine vorba de educarea propriului copil, nu este întocmai confortabil, iar
efectele s-ar putea să nu fie cele scontate.
(Dobre Miheț A., 2014) în lucrarea de dizertație, a publicat rezultatele unui studiu
experimental privind rolul jocurilor didactice și al poveștilor în dezvoltarea limbajului la
preșcolari prin activități integrate și sarcini pe măsura posibilităților copiilor. Rezultatele
cercetării au dus la concluzia că rolul jocurilor didactice și al poveștilor în dezvoltarea
limbajului la preșcolari prin activități de tip integrat, cu sarcini pe măsura posibilităților
copiilor asigură participarea activă și creativă a acestora în ceea ce privește însușirea de
cunoștințe.
(Lee K., Talwark V., McCarthy A., et al., 2014) au scos în evidență felul în care
poveștile pot promova adevăruri, și felul în care acestea pot fi un ajutor pentru părinți și
profesori. Poveștile pot promova onestitatea dacă acestea oferă modele pozitive în loc să se
concentreze pe consecințele grave ale efectelor unor acțiuni. Acest studiu a investigat numai
impactul povestirii pe onestitate, dar nu este clar dacă efecte similare vor fi văzute și în
povești care promovează alte valori morale, cum ar fi compasiunea sau curajul. Studiul a fost
conceput cu grupuri de control adecvate și poate servi drept o sursă de inspirație pentru
cercetările viitoare în impactul poveștilor asupra copiilor.
Lee K, Talwar V, McCarthy A, Ross I, Evans A, & Arruda C (2014). Can Classic Moral
Stories Promote Honesty in Children? Psychological science PMID: 24928424 – pentru
bibliografie
(Dunst J., Simkus A., Hamby D., 2012) au făcut o o metaanaliză a unor studii care au
cercetat efectele repovestirii poveștilor cu privire la alfabetizarea timpurie a copiilor. Au fost
prezentate concluziile a 11 studii făcute pe 687 de preșcolari. Rezultatele au indicat faptul că
repovestirea poveștilor influențează vocabularul expresiv, înțelegerea unor enunțuri în
contexte variate, precum și înregistrarea unor rezultate pozitive legate de comportamentele
copiilor.
Numărul redus al subiecților și cadrul restrâns sunt principalele limite ale cercetării,
fapt ce nu poate conduce la generalizarea rezultatelor asupra populației copiilor preșcolari.
Pentru viitoare cercetări se poate alege un număr mai mare de subiecți, cuprinzând o
paletă largă a populației preșcolare, din medii diferite astfel încât rezultatele obținute să poată
fi generalizate. Subiecții din eșantionul ales în mare parte provin din familii cu un nivel
mediu de educație, și cu un nivel mediu al posibilităților financiare. De asemena, în
eventualitatea realizării altor studii ar fi interesant de studiat și diferențe în funcție de mediul
de proveniență, diferențe pe categorii de vârstă, se pot viza alte competențe.
Copilăria cuprinde prima şi cea mai importantă „ decolare” în marile zboruri ale unei
vieţi omeneşti. În perioda copilăriei influenţele educative sunt hotărâtoare.
Vârstele mici constituie baza dezvoltării personalităţii, preocuparea educaţiei de a
intervenii cât mai devreme în formarea şi dezvoltarea copilului.
Este importantă pentru dezvoltarea copilului modalitatea în care adultul (părintele sau
educatorul) facilitează sau descurajează exprimarea emoţiilor specifice: experimentarea
exagerată sau lipsa experimentării unor emoţii de către copil poate dezvolta riscul apariţiei
unor perturbări în dezvoltarea.
În perioada preşcolară copiii înţeleg cauzele emoţiilor şi comportamentelor celorlalţi
şi le vor integra în schemele de comportament social (empatia faţă de ceilalţi, deprinderea de
a coopera şi modera conflictul prin înţelegerea emoţiilor şi abilităţilor de a se integra într-un
grup).
[1] Andrew J. Elliot, Carol S. Dweck, , Handbook of competence and motivation, cap 11,
Lewis M., Margaret Wolan Sullivan, The development of self- conscious emotions, 2005,
Guillford press;
[2] Bacus, Anne, 2007, Copilul de la 3 la 6 ani, Teora, București;
[3] Boca, C., coord., 2008, Să construim împreună cei 7 ani de-acasă, Educația 2000+,
București;
[4] Bogdan, T., Stănculescu, I., I., 1968, Psihologia copilului și pihologia pedagogică,
EDP, București;
[5] Burns, W., 2007, 101 healing stories for children and teens, Guilford Press, New
York;
[6] Burns, W., 2007, Healing with stories, Guilford Press, New York;
[7] Campbell, J. 1987, The Masks of God: Primitive Mythology. New York: Arkana
[8] Cosmovici A., 1996, Psihologie generală, Polirom, Iaşi;
[9] Dafinoiu, I., 2005, Psihoterapii scurte, Polirom, Iași;
[10] Denham, S., 1998, Emotional Development in Young Children, Guilford Press, New
York;
[11] Filipoi, S., 1998, Basme terapeutice pentru copii și părinți, Fundația Culturală Forum,
Cluj-Napoca;
[12] Găișteanu, M., Psihologia copilului, descărcată de pe www.scribd.com
[13] Ghid pentru cadrele didactice din Învăţământul preşcolar. UNICEF, 2007, Despre
dezvoltarea abilităţilor emoţionale şi sociale ale copiilor, fete şi băieţi cu vârsta până în 7
ani;
[14] Goleman, D, 2001, Inteligența emoțională, Curtea Veche, București;
[15] Golu, P., Verza, E., Zlate, M., 1993, Psihologia copilului. E.D.P, București
[16] James, J, Gross, 2007, Handbook of emotion regulation, Guillford Press;
[17] Joseph, G., P. Strain, M. M. Ostrosky, Fostering Emotional Literacy in Young
Children: Labeling Emotions, http://www.vanderbilt.edu/csefel/briefs/wwb21.html
[18] Martha Johnson, 2007, The Art of Therapeutic Story-telling,Minnesota Association
for Children’s Mental Health Annual Conference, Duluth MN May 1;
[19] Merril-Palmer Quaterly, 2008, Emotion and cognition processes in preschool
children, www.questia.com/journals
[20] Neveanu, P., P., Dicționar de psihologie, 1978, Albatros, București;
Osterrieth, P.,1973, Copilul şi familia, EDP, Bucureşti;
[21] Peter Salovey și David J. Sluyter, “Emotional development and Emotional
Intelligence: educational implications”,1997, New York, Basic Books;
[22] Piaget, Jean, 2005, Psihologia copilului, Editura Cartier, București;
[23] Roco, M., 2004, Creativitate și inteligență emoțională, Polirom, Iași;
[24] Ross A. Thompson și Kristin H. Lagattuta, Feeling and understanding: early
emotional development, în ediția editată de Kathleen McCartney și Deborah Phillips, Early
Childhood development, 2006, Blackwell Publishing;
[25] Șchiopu, U., Verza, E. 1997, Psihologia varstelor, EDP, Bucureşti;
[26] Şchiopu, Ursula, (1963), Curs de psihologia copilului, EDP, Bucureşti;
[27] Steve Hein, http://eqi.org/history.htm
[28] Susanne A. Denham și Rosemary Burton, Social and emotional prevention and
intervention programming for preschoolers;
[29] Thorndike & Stein, 1937, An evaluation of the attempts to measure social
intelligence, Psychological Bulletin, 34, 275-284;
[30] Tobin, Renee, M. Sansosti, Frank J, McIntyre, Laura Lee, Developing emotional
competence in preschool children: a review of regulation research and recomandation for
practice, 2007, http://findarticles.com/p/articles/mi_7479/is_200701/ai_n32232066/ ;
[31] Wechsler, 1958, The measurement and appraisal of adult intelligense, MD,
Baltimore;
[32] http://pediatrictherapypartners.com/resources/Social%20Skills%20Checkilist.pdf
[33] http://plato.stanford.edu/entries/emotion/
ANEXE
FIŞĂ DE OBSERVAŢIE PRIVIND
ABILITAŢILE SOCIALE ALE PREŞCOLARILOR
NUMELE COPILULUI…………………………………………………………………
DATA COMPLETĂRII…………………………………………………………………….
DATA NAŞTERII………………………………………………………………………….
CINE COMPLETEAZĂ FORMULARUL………………………………………………...
Completaţi chestionarul de mai jos folosind următoarea scală:
1 - aproape întotdeauna – când copilul manifestă în mod constant aceste
abilităţi, în diverse situaţii, cu o varietate de oameni;
2 - de multe ori – când copilul manifestă abilităţile în unele ocazii, situaţii şi cu
puţini oameni;
3 - uneori – când copilul demostrează aceste abilităţi rareori;
4 - aproape niciodată – copilul nu foloseşte aceste aceste abilităţi niciodată sau
foarte rar.
Dezvoltare emoţională
COPILUL…. 1 2 3 4
COMPORTAMENT ÎN JOC
1.Se joacă împreună cu ceilalţi copii (ex. împart jucării şi povestesc
despre activitatea de joc)
2.Răspunde interacţiunii altui copil (acceptă jucăria, răspunde la
întrebări)
3.Foloseşte modalităţi acceptabile de a se integra în grup (oferirea
unei jucării, observarea şi cererea permisiunii de a intra în joc)
4.Invită alţi copii să se joace
5.Cere colegilor jucării, mâncare sau materiale
IDENTIFICAREA EMOŢIILOR
6.Identifică ceea ce îi place şi ceea ce nu îi place
7.Identifică propriile emoţii (sunt trist, bucuros, furios)
8.Identifică emoţii la ceilalţi
9.Foloseşte cuvintele pentru a exprima emoţiile
10.Identifică emoţiile după expresiile faciale
ÎNŢELEGEREA EMOŢIILOR
11.Înţelege cauza unei emoţii (dacă o fată plânge, un copil poate
spune că plânge fiindcă a căzut şi s-a lovit)
12.Arată afecţiune altor copii (oferă îmbrăţişări)
13.Demostrează empatie faţă de egali (dacă cineva şi-a stricat
jucăria copilul poate fi trist pentru el)
14.Demonstrează un comportament agresiv faţă de alţii
15.Demonstrează comportament agresiv faţă de sine
16.Îsi exprima furia mai degraba în cuvinte decât în actiuni.