Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Proiect NCA
Proiect NCA
Definitii
“Negocierea este procesul in care doua sau mai multe parti , avand obiective comune
si conflictuale, dezbat posibilitatile unui eventual accord.” (Hellriegel, Slocum, Woodman, 1992,
p 478)
“Negocierea este procesul prin care reusim sa obtinem ce vrem de la cei care vor ceva
de la noi.” (Kennedy, 1998, p. 9)
“Negocierea este un proces de comunicare structurat, prin care partile rezolva diferentele
si conflictele care exista intre ele, incercând sa gasească solutii acceptate de toti cei implicati.”
(defintie data de Fundatia Parteneri pentru Dezvoltare Locala )
“Negocierea reprezinta procesul prin care doua sau mai multe parti intre care exista
interdependenta dar si divergente opteaza in mod voluntar pentru conlucrare in vederea ajungerii
la un accord reciproc avantajos.”
“Negociere (vb. Tranzitiv, provine din fr. negocier) – a trata cu cineva incheierea unei
conventii economice, politice, culturale, etc.; a intermedia, a mijlocii o afacere, o casatorie; a
efectua diverse operatii comerciale ( de vanzare de titluri, renta) ; a trafica, samsari; tratative;
trative; tratative purtate in vederea incheierii unui accord sau a unei conventii ” ( DEX, Dumitru
Hancu)
Factorii negocierii
Pentru a deveni buni negociatori, trebuie mai intai sa intelegem elementele cheie ale
acestui proces. Sa privim negocierea ca pe o piesa de treatru si sa analizam elementele sale :
a. Actorii negocierii – doua parti care doresc sa rezolve diferentele si conflictele
dintre ei. Acestia poarta numele de partener, oponent.
b. Varinate de epilog sau rezultatul negocierii – o solutie identificata de catre
partile implicate ca fiind acceptabila. Pot fi 3 variante de epilog, deoarece sunt 3
tipuri de rezultate in procesul de negociere : castig-pierdere, pierdere-pierdere,
castig-castig.
c. Scenariu – este in permanenta scris si rescris chiar de catre actori, un proces de
comunicare structurat, in care partile discuta in mod voluntar despre optiunile lor,
in incercarea de a clarifica diferentele care exista intre ei. Multe persoane tind sa
se concetreze asupra substantei conflictului lor, asupra a “ce” este in joc.
Acordam foarte putin timp si importanta ideii de “cum” vorbim sau “cum”
rezolvam substanta problemei, luand in considerare interesele si punctele de
vedere divergente sau conflictuale.
Persuasiunea
Cedarea
Constrangerea
Rezolvarea problemei
Instruirea
Arbitrarea
1) Pregatirea negocierii :
Stabilirea obiectivelor negocierii ;
Evaluarea cazului celeilalte parti ;
Evaluarea punctelor tari si a punctelor slabe ;
2) Elaborarea unei strategii
3) Inceperea negocierii include inceputul propriu-zis si stabilirea a ceea ce se va discuta
4) Clarificarea pozitiilor celor doua parti :
Obtinerea informatiilor (prin intrebari deschise, inchise, ipotetice, etc) ;
Testarea argumentelor si pozitiilor ;
Folosirea intervalelor timp si amanarilor
5) Negocierea :
Obtinerea concesiilor ;
Depasirea impasurilor ;
Incercarea de a obtine un acord;
6) Incheierea negocierii
Stiluri de negociere
- individualismul ;
- materialismul ;
- atitudinea favorabila fata de schimabare;
- conceptual de timp ca resursa limitata ce trebuie cat mai bine gestionata;
Negociatorii americani sunt individualisti si urmaresc prin negociere realizarea
personala si succesul. Americanii urmaresc castigul pentru un statut apreciat in cadrul
organizatiei din care fac parte.
Bill Scott : “Stilul American in primul rand este caracterizat prin personalitatile care il
folosesc, care sunt in general sincere si calde, increzatoare si positive in modul de a gandi.”
Stilul american se caracterizeaza prin orientarea pe termen scurt, fata de orientarea pe termen
lung a altor culture. Negociatorul american incepe negocierile cu entuziasm, urmarind castigul.
Americanii acorda o mare importanta retoricii, sunt preocupati de tehniciile de construire si
transmitere a mesajelor verbale si pe puterea lor de convingere. Measajele transmise in timpul
negocierilor sunt explicite, clare directe. In timpul discutiilor se apeleaza si la logica.
Prezentarile pe care le fac sunt bine puse la punct si argumentate, expuse in asa fel incat sa atraga
atentia si sa suscite interesul. Abordeaza obiectul negocierilor secvential, problema cu problema.
Concesiile se fac treptat, initial cererile lor depasesc un anumit nivel acceptabil, pentru ca mai
tarziu sa faca unele concesii, in schimbul carora asteapta concesii ala celeilalte parti de la masa
negocierilor.
Punctele tari ale negociatorilor americani se manifesta in special in faza negocierii ofertelor. Se
va deplasa rapid catre aceasta faza. Este adeptul tacticii “in avantaj propriu” si se asteapta ca si
ceilalti sa negocieze cu acelasi profesionalism. Negociatorul american este interesat si de
ambalaj. Americanii au o atitudine pozitiva fata de schimbare si sunt gata sa-si asume unele
riscuri pentru a obtine un castig substantial.
Negociatorii americani pun accent pe utilizarea cat mai eficienta a factorului timp. Timpul este
pentru ei o resursa limitata, extreme de valoroasa, ce trebuie bine gestionata. Acestia sosesc la
timp la intalniri si se simt jigniti daca cealalta parte intarzie. Trec la subiect inca de la inceputul
negocierilor. Stabilesc impreuna cu cealalta parte un program de desfasurare al negocierilor si
doresc ca acesta sa fie respectat. Indeplinirea la timp a formalitatilor este pentru americani o
componenta vitala pentru felul lor de a face afaceri si a stabili relatii amicale. O alta
caracteristica importanta este respectarea termenelor-limita.
- exuberanta ;
- professionalism ;
- abilitate deosebita in negocierea ofertelor ;
- interes pentru ambalaj.
Japonia are un indice relativ ridicat al distantei ierarhice si vor dori sa negocieze cu
reprezentanti ai nivelurilor ierarhice superioare. In adoptarea deciziilor, rolul important il joaca
conducerea de mijloc a corporatiilor, directorii de la diferite nivele. Statutul are pentru ei o
importanta deosebita.
Stilul japonez este diametral opus stilului american. In timpul negocierilor, japonezii folosesc
comunicarea indirecta si incearca sa evite confruntarea excesiva, iar in luarea deciziei se bazeaza
mai ales pe intuitie. Sunt inclinati sa adopte decizii prin consultarea gruplui din care fac parte
(orientare colectivista).
Japonezii abordeaza negocierile in mod holistic. Tind sa ajunga la aspectele specifice ale
obiectului negocierii plecand de la viziunea lor de ansamblu. Japonezii pot vorbi pe langa subiect
minute sau ore in sir, pentru ca abia in final sa ajunga la aspectul specific pe care urmareau sa-l
ilustreze de fapt. Acest stil indirect poate parea ambiguu, inexact, dar trebuie sa tinem seama de
caracteristicile culturale japoneze care imprima modulului lor de comunicare cu caracter puternic
contextual, in care cuvintele si puterea lor de convingere sunt mai putin importante decat relatiile
sociale dintre vorbitori. Caracterul indirect al stilului de negociere japonez se manifesta si prin
evitarea unui refuz categoric si direct, evita sa spuna categoric si emphatic “nu”. Este dificil, ca
raspuns la o propunere de afaceri, el vrea sa spuna cel mai adesea ca propunerea este
inacceptabila. Insistenta celeilalte parti negociatoare in aceasta situatie va fi vazuta ca un
comportament extreme de agresiv si chiar ostil. Japonezii evita confruntarea directa, cautand sa
mentina relatii armonioase cu cei care negociaza. In timpul negocierilor japonezii spun “da” nu
pentru a arata ca sunt de accord cu ceea ce spun cei aflati de cealalta parte a mesei negocierilor,
ci pentru ca au inteles despre ce este vorba.
Un element esential al stilului retoric japonez este tacerea. Pauzele intre doua propozitii, pauzele
mai lungi decat la culturile europene si americana, ii permit negociatorului japonez sa
cantareasca si sa analizeze mai bine situatia. Nerespectarea acestor perioade de liniste este
perceputa ca o persiune insuportabila si lipsa de respect. Utilizeaza translator si nu discuta direct,
in acest sens castigand timp pentru analiza. Ei adopta uneori o pozitie pasiva in mod deliberat,
urmarind ca partenerul sa-si epuizeze toate argumentele. Japonezii sunt renumiti pentru
preocuparea lor pentru analiza comportamentului clientilor sau concurentilor lor. Intr-o echipa de
negociere tipic japoneze, unii componenti au rol de observatori ai procesului negocierii, cu rolul
de a urmarii mai bine negocierea si de a analiza comportamentul verbal si nonverbal pentru a
intelege mai bine negocierea.
Japonezii stiu sa foloseasca in favoarea lor timpul. Negociatorii japonezi, in mod intentionat nu
finalizeaza negocierile decat cu cateva ore inaintea intoarcerii in tara a americanilor, in acest fel
fortandu-i sa mai faca unele concesii.
Se pune accent pe tinuta vestimentara, care trebuie sa fie decenta, fara extravagante.
La baza negocierii sta ideea nationala ca exportul este cheia existentei Japoniei si a firmei sale.
In conceptia negociatorului japonez, piata mondiala este un complex dinamic cu puncte tari si
locuri slabe, si care poate fi atacata cu succes si stapanita prin flexibilitate si adaptare rapida a
productiei la cerintele acesteia. Ideea de fi intotdeauna primul care ataca este ideea de baza a
negociatorului japonez.
Bill Scott ii caracterizeaza pe englezi drept deschisi, prietenosi, sociabili si agreabili. In timpul
negocierilor oamenii de afaceri britanici sunt flexibili si raspund initiativelor.
- bine pregatit ;
- constincios ;
- organizat ;
- sistematic ;
Punctul sau forte este pregatirea ofertelor.
Vor identifica exact afacerea pe care doresc sa o incheie, forma acesteia, variantele ce
vor fi discutate in timpul tratativelor. Negociatorul german este punctual si pune accentual pe
rapiditate si eficienta. Ofertele sunt prezentate clar, ferm, declarative. Acesta nu este foarte
flexibil si este reticient in a face compromisuri si concesii.
- sunt fermi;
- insista sa utilizeze limba franceza in timpul negocierilor;
- folosesc un stil orizontal;
Negocierii francezi pun accent pe prima etapa a negocierii, cea a construirii relatiei cu
cei cu care vor purta tratative. Relatiile pe care le stabilesc cu negociatorii straini constituie un
prilej de a-i cunoaste si de a capata incredere in ei, doresc sa puna bazele unei relatii pe termen
lung. Stilul orizontal al francezilor consta in stabilirea unui acord preliminar, apoi unui acord de
principiu si in cele din urma incheierea unui acord final. Relatiile promovate de francezi in
timpul negocierilor sunt formale. Se pot simti jigniti daca sunt apelati cu prenumele si nu cu
numele de familie. In timpul negocierilor francezii isi pot spun punctul de vedere cu fermitate.
Negociatorii francezi au mare capacitate de a castiga spunand ferm “nu”.
- drept rigid,
- inacapatanat,
- inflexibil,
- bazat pe confruntare.
Sistemul etic rus considera conflictul drept ceva pozitiv. Cuvantul “intelegere” are in
limba rusa conotatii negative, cel care face concesii fiind considerat las au slab. Notiune de
“profit” a capatat conotatii negative in limba rusa. Profitul denota astfel exploatare si obtinerea
unor venituri pe seama altora.
Rusii vad negocierea ca pe o incercare de a ajunge pe o pozitie mai avantajoasa sau mai
puternica decat partea adversa. Pozitia initiala in cadrul negocierilor este una extrema, de-a
lungul negocierilor fac putine concesii. Rusii stiu sa utilizeze foarte bine factorul timp in
favoarea lor. Daca negociaza in strainatate se cazeaza sau inchiriaza o vila, lasand impresia ca au
tot timpul la dispozitie, ca nu se grabesc. Atunci cand partea adversa se asteapta mai putin ei
aplica tactica take it or leave it si spun ca trebuie sa se intoarca urgent in tara.
Rusii sunt considerati foarte buni negociatori ai preturilor. Ei tind sa faca mici concesii fata de
pretul initial. Stilul de negociere rus pare neatractiv. Rusii isi respecta angajamentele
contractuale. Desi negociaza dur contractile, prevederile acestora sunt respectate indeaproape si
doresc ca si cealalta parte sa procedeze la fel. Isi onoreaza la timp angajamentele financiare.
Chinezii abordeaza negocieriile intr-un mod holistic. Chinezii nu fac concesii decat la sfarsitul
negocierilor, tind sa trateze lucrurile, situatiile, problemele in ansamblul lor si nu secvential.
Percep elementele constitutive ale unei situatii prin prisma intregului. Negociatorii chinezi nu
vor face concesii asupra aspectelor pe care nu le-au integrat in viziunea lor finala asupra
angajamentului ce urmeaza a fi incheiat.
Concluzie
Stilul pe care un negociator si-l formeaza trebuie sa fie unul personal : partial va fi
individual, iar partial va reflecta stilul organizatiei.
Fiecare negociator are propriul stil de negociere, care este determinat de cultura din
care provine, educatia primita, personalitate, experienta, mediul familial, relatiile care il leaga de
societate, organizatia din care face parte. Cultura este un element important care influenteaza
comportamentul din timpul negocierilor. Ea include sisteme de valori, norme, atitudini, obiceiuri
care ii influenteaza pe negociatori in modul de abordare a negocierilor. Este important ca atunci
cand un negociator pleaca intr-o alta tara, sa-si pregateasca un bagaj de cunostinte legate de
cultura celor cu care va negocia.
Socializarea relatiei de afaceri este mai importanta pentru anumite culturi decat altele.
Etapa schimbului de informatii ocupa perioade diferite de timp si i se acorda importanta diferita
de catre negociatorii apartinand unor culturi diferite. In etapa urmatoare, cea a argumentarii si
convingerii partenerului de afaceri, intervin de asemenea valori si norme diferite. Ultima etapa a
negocierilor, cea a concesiilor si a acordului, este tratata diferit, in functie de diferentele culturale
care intervin. Astfel sunt unele culturi care tind sa faca concesii la sfarsitul negocierilor (cele cu
orientare holistica), culturile occidentale tind sa faca concesii treptat.
Managerul global, pentru a avea succes in negocierile pe care le poarta, trebuie sa indeplineasca
anumite conditii :