Compatibilitatea electromagnetică este un domeniu de mare actualitate, fiind impusă

de dezvoltarea electronicii, a electrotehnicii neliniare, extinderea și diversificarea rețelelor

de comunicații și transmisii de date, creșterea gradului de interconectare în cadrul rețelelor
energetice de altă natură.

Compatibilitatea Electromagnetică (EMC – Electromagnetic Compatibility ) este

aptitudinea unui sistem electric de a funcţiona corect în mediul său electromagnetic ambiant
fără a produce, la rândul său, perturbaţii asupra altor echipamente din acest mediu.
Imunitatea unui echipament este aptitudinea de a funcţiona corespunzător în
prezenţa unei interferenţe.
Susceptibilitatea reprezintă pierderea imunităţii.
Efectele interferenţelor electromagnetice pot fi de multe feluri: de la o simplă
perturbaţie asupra imaginii de la televizor până la o eroare semnificativă într-o operaţie de
transfer de date sau şi mai grav – distrugerea unui echipament electronic sensibil.
Toate acestea au condus la creșterea gradului de poluare electromagnetică atât în
mediul înconjurător, cât și în cadrul tuturor rețelelor energetice, de comunicații sau de altă
natură.

Poluarea electromagnetică determină o serie de fenomene nedorite:

- folosirea necorespunzătoare a spectrului de radio-frecvențe;

- disfuncționalități pentru echipamentele electrice, electronice și de radio;

- efecte negative asupra țesuturilor umane;

- aprinderea unor substanțe inflamabile.

Un dispozitiv electric se consideră compatibil dacă în calitate de emițător produce

emisii tolerabile, iar în calitate de receptor posedă imunitate, respectiv rezistență la
perturbații.

În cadrul transferului de semnal de la emițător la receptor sunt esențiale urmatoarele

aspecte:

- producerea proceselor fizice prin care are loc influențarea semnalului util;

- mijloacele tehnice de măsurare a influențării.

 Influențarea sau interferența se resimte la receptor, în sensul că energia
electromagnetică, provenind din alte emițătoare decât emițătorul pentru care receptorul
este pregătit, modifică sau interferează semnalul util.

Influențarea sau interferența semnalului util se produce prin intermediul unor cuplaje:

- galvanice

- inductive

- capacitive

- de radiație electromagnetică.

Din punct de vedere al compatibilității electromagnetice, există emițătoare de

perturbații electromagnetice și receptoare de perturbații electromagnetice.

Emițătoare se consideră:

- lămpile cu descărcări în gaze, în faza aprinderii;

- sistemul “DELCO” de aprindere la autovehicule;

- sistemele de emisie radio, TV, radar;

- exploziile nucleare;

- descărcările atmosferice între nori sau între nor și pământ;

- motoarele electrice cu colector.

Receptoare se consideră:

- sistemele de automatizare cu semiconductoare, care pot recepționa semnale false;

- sistemele de recepție a informațiilor (telefonice, televizate, radar);

- sistemele de măsurare electrică a mărimilor electrice și neelectrice (osciloscoape, etc.);

- rețelele de calculatoare;

- microscopul electronic.

Un sistem format dintr-o sursă și un receptor poate suferi interferențe cumulate

(cuplaj galvanic, cuplaj inductiv, cuplaj capacitiv, etc.).

Semnalul de interferență se mai poate numi “zgomot electromagnetic” deoarece

prezența lui deformează informația utilă transmisă de la sursă la receptor și o face mai puțin
clară. În absența unor măsuri tehnice adecvate, nivelul zgomotului în domeniul transmiterii
informației poate atinge acelasi ordin de mărime cu nivelul semnalului util.
 Nivelul de referință al zgomotului electromagnetic se consideră nivelul zgomotului
galactic. Nivelul semnalului util se masoară în raport cu nivelul de referință și în mod normal
se situează deasupra nivelului interferenței funcționale.

Nivelul de prag al zgomotului corespunde situației în care nivelul interferenței

funcționale este identic cu nivelul semnalului util. O diminuare în continuare a semnalului
util este percepută la receptor ca zgomot.

Mijloace de măsurare în CEM

Principala problemă a măsurărilor CEM constă în determinarea interacțiunii dintre

perturbații și echipamentele electronice.

Mărimile care se masoară cel mai frecvent în CEM sunt:

- tensiunile perturbatoare;

- curenții perturbatori.

În procesul de măsurare pot apărea și mărimi de interferență. O condiție primordială

a măsurărilor CEM este aceea de asigurare a reproductibilității acestora. Acest lucru este
posibil pentru perturbațiile care se transmit prin conducție sau sunt unde continue, însă la
măsurarea perturbațiilor tranzitorii pot apărea probleme mari.

Având în vedere fenomenele complexe ce iau naștere în procesul de producere,

propagare și recepționare a perturbațiilor, o importanță deosebită o prezintă locul în care se
face măsurarea.

Astfel, măsurarile CEM se pot efectua :

- în laboratoare special amenajate (ex: camere ecranate, etc);

- în spații libere (ex: măsurările de radiație);

- în locul de montare al echipamentelor.

Primele tipuri asigură teste (reproductibile) și se folosesc la validarea echipamentelor

conform normelor CEM.

Măsurarile efectuate la locurile de montare pot ridica o serie de probleme din cauza
prezenței unor surse de perturbații suplimentare.
Bibliografie

1. Compatibilitatea electromagnetică, Alimpie Ignea, Editura de Vest

2. http://www.ecosys.pub.ro/
3. Universitatea Politehnica Bucureşti, Facultatea de Energetică, Cursuri
4. Hortopan, Gh., - Principii si tehnici de compatibilitate electromagnetica, Bucuresti,
2005.