Sunteți pe pagina 1din 34

UNIVERSITATEA „PETRE ANDREI” DIN IAŞI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI SOCIOLOGIE

VIOLENŢA ÎN ŞCOALĂ. STRATEGII DE INTERVENŢIE.

ÎNDRUMĂTOR,
PROF. UNIV. DR.DORU TOMPEA
CANDIDAT,
ATITIENEI ANDA ROXANA
BOTOŞANI

- 2008 -
UNIVERSITATEA „PETRE ANDREI” DIN IAŞI
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI SOCIOLOGIE

VIOLENŢA ÎN ŞCOALĂ. STRATEGII DE INTERVENŢIE.

I. Introducere.

II. Principalele forme de manifestare a devianţei şcolare.

III. Mitomania la elevi şi abateri disciplinare în şcoală

IV. Cazuri concrete privind manifestarea violenţei în şcoală.

V. Educaţia în şcoală prin orele de dirigenţie, cultură civică şi religie


privind prevenirea violenţei.

VI. Prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli.

VII. Concluzii.

ÎNDRUMĂTOR,
Asist. univ.A. Bodnariuc
INTRODUCERE

Limbaj şi violenţă

Limbajul poate să nască violenţă, iar în acest raport de reciprocitate, violenţa se insinuiază
adesea în limbaj, îl potenţează în sens negativ şi ajunge astfel la exacerbarea ei însăşi. Lumea actuală
trăieşte o epocă de aproape nemaiîntâlnită, diversificată şi complexă violenţă, pe care totodată pare
să o susţină – intenţionat sau nu – oricum s-o tolereze şi, adesea s-o agreeze. Uneori se preferă
violenţa – şi astfel aceasta e încurajată, nemărturisit, prin refuzul unor oferte considerate „paseiste” ,
desuete, depăşite faţă de ritmul şi particularităţile aşa-zise „vieţi moderne” , încurajând violenţa
umană sau îndurând-o cu o bizară resemnare, ca în erele primitive ale omenirii, pe cea a Naturii.
Mă voi referi şi aici la fenomenele generale din spaţiul Terei, însă datele invocate vor fi cele
mai concrete, precise, direct cunoscute din ţara numită „România”. Sunt atâţia factori de „stress”
generatori de violenţă, şi voi menţiona numai câţiva, pe lângă agresiunile propriu-zise, cele
corporale, şi pe cele verbale, despre care voi discuta mai pe larg, zgomotele urbane ieşite de sub
control, dar şi „căutarea” acestora pe Radio sau Televizor, producerea lor voluntară, prin urlete în loc
de vorbire autostăpânită, violentarea prin afişarea opulenţei dezmăţate, a unor „VIP-URI” marcând
răsturnarea sistemelor de valori morale, intelectuale, artistice, politice care urlă frenetic pe stadioane
şi atacă „perdanţii” ori calcă în picioare şi agresează pe cei din publicul neutru, zgomote feroce zise
„muzică” sau mişcările scălămbăiate, agitaţia isterică a dansului sui generis „de discotecă”, tineri
care se automutilează sau cad pradă drogurilor, copii care asasinează adulţi care agresează copii,
puştani care-şi iau lumea-n cap ori îşi iau viaţa. Şi, la o apăsare pe un buton al televizorului, nuduri
exhibate într-o publicitate agresivă, trupuri goale care aţâţă, imperios la violenţă, corpuri care se
zdrobesc în bătăi reciproce, pocnete de pistol şi sânge care ţâşneşte, sau revolvere silenţioase şi viaţa
care trece în moarte. Câte alte imagini terifiante auditive, vizuale, dar nu rareori chiar de alt ordin
senzorial sar putea încă, evoca. Aceste imagini, mult amplificate şi înmulţite prin difuzarea de
„mediile” scăpate de cenzură şi dornice de creşterea tirajelor, produc stare de violenţă cristalizată în
sentimentul violenţă, dar şi acţiunile violente în rândul lor.
Ce este violenţa ? Cine sunt actanţii ei şi factorii sau circumstanţele în care se realizează
?
Aş defini violenţa ca acţiunea prin folosirea unei puteri de orice natură spre a leza integritatea
fizică sau morală ori, în particular, psihică a unor personae sau colectivităţi. Dar aş adăuga şi ipoteza
în care agresiunea se exercită asupra propriei personae, nu numai în cazul limită, al sinuciderii, sau a
unor stări psihice, ci şi automutilările (prin tatuaje, belciuge în nări, despicări ale limbii, etc.)
Cine sunt actanţii, cei care iau parte la acţiunile din sfera violenţei ? Întotdeauna un om care
face acţiunea – atacatorul – şi victima, cel care suportă acţiunea, actantul pasiv ( dar care poate
deveni, la rândul lui, activ, atacator defensivo-ofensiv, or poate, agresivă este, legal, «circumstanţa »,
care nu este mai puţin importantă ca efect psihic ca transformare a personalităţii).
Violenţa se manifestă în exterior ca acţiune (fizică, morală sau verbală), dar ea
este şi o stare afectivă, sentimentală, la ambii actanţi. La « atacator » trăirea – paroxistică, de obicei
– a impulsului iniţial către « arac », a dorinţei de lezare a celuilalt, realizată apoi activ – mereu mai
frecvent observăm acest caz- , deci ca acţiune exterioară : agresiune fizică şi psihică. La victimă, pe
lângă efectul primar al surprizei şi al fricii, adesea al durerii, dar şi al sentimentului de frustare, poate
să urmeze, nu rareori, cel al răzbunării, al violenţei ca ripostă activă. Violenţa este, probabil, una din
actiunile a căror gravitate nu derivă din « gradele » de intensitate, ci gravitatea depinde mult de
efecteleproduse fizic şi îndeosebi psihic, în funcţie de fiecare individ. Factorii generatori ai violenţei
sau circumstanţele în care se desfăşoară violenţa au o mai mare pondere decît o putem expune aici,
într-o prezentare succintă. Unii ca Şcoala, Familia, Mediile au beneficiat treptat de o mai mare
atenţie în bibliografia ( ştiinţifică sau în « Media ») relativă la Violenţă.
Prima ambianţă în care, în genere, persoana umană cunoaşte violenţa este, din păcate,
Familia. În acest mediu, copilul simte agresiunea fizică – bătaia în primul rând -, dar adesea şi pe cea
verbală. În conformitate cu cele menţionate mai înainte, el le va imita imediat sau ulterior. Şcoala
devine nu rareori o ambianţă a violenţei din partea colegilor, dar şi a cadrelor didactice sau din partea
unor persoane din afara şcolii, la «poarta » acesteia, sau din partea elevilor asupra unor profesori mai
vulnerabili. Copilul sau adolescentul întâlnesc violenţa şi în Instituţii de « ocrotire ». Regimul de
bătăi şi înjurături la adresa « pensionarilor » din aceste instituţii se va perpetua până când nu se vor
forma mulţi buni educatori, fie pentru « Centre de plasament », fie din « Adăposturi » sau « Familii
Maternale », cu oferirea şi a unor mijloace normale de viaţă, dar şi pentru evitarea trimiterii înapoi în
familii sărace şi trăind sub nivelul existenţei civilizate.
Nu pot fi neglijate ambianţe generatoare de violenţă fizică şi limbaj, precum « Strada » sau
« Blocul » (« scara blocului » - loc de întâlnire al dependenţilor de drog -, sau liftul sau subsolurile
cu « dependinţe », sau chiar propria locuinţă atacată de jefuitori ori de persoane care au alte mobiluri
decât tâlhăria). Se adaugă « Cârciuma » (sub diverse denumiri mai « numere la modă »), Discoteca,
spectacolele (muzicale), în aer liber mai ales (cu urlete, uniforme, comandate, desigur, iar apoi
imitate, şi cu gesticulaţia frenetică a braţelor întinse sus), sau Arenele de box şi a genelor de lupte
brutale, Stadioanele, unde patima trezită de « întrecere » sau de instinctul dominării prin alţii, prin
cei care joacă, izbind violent obiectul – mingea – dar şi pe parteneri sau adversari, trezeşte o imensă
violenţă aparent neaşteptată ( dar şi conştient organizată – vezi pe zişii « Ultras » şi pe
« Hooligans », nume românizat, de, mult, ca, « huligani »). Acestea oglindeşte adesea o isterie
colectivă (chiar în stradă sau pe terenuri virane ori parcuri de joc, se văd- am mai spus – copii,
imitând strigăte auzite la reporteri sportivi isterizati – « Goool ! »- şi izbindu-se în acelaşi timp în
gambe, în glezne, în cap).
Deşi enumerarea nu poate fi exhaustivă, totuşi să nu neglijăm şi alţi factori de generare ori de
manifestare a violenţei : unele perioade (pre) electorale, Regimul penitenciar, sau al Anchetelor –
Interogatorii politice ( despre care am publicat analize, şi care, cu includerea unor groaznice torturi,
au rămas, sperăm, numai ca sinistre amintiri ale regimului comunist dictatorial). Şi continuând
enumerarea totuşi incompletă : incendierile de maşini, sau demonstraţiile de stradă care se
transformă în izbiri cu lanţuri sau răngi, fugăriri de oameni, terminate în bătăi adesea mortale, sau
acţiuni fantastice cu « bombe » sau « operaţii teroriste » etc.

CAPITOLUL II.

a). Principalele forme de manifestare a devianţei şcolare.

O manifestare categorică a subculturii delicvente, descinde în bună parte din găştile de


cartier, a fost identificată la Constanţa, taxată de cei avizaţi drept « zonă de risc la Marea Neagră ».
Nu demult, în aria Lahovary- Piaţa Romană din Bucureşti a fost identificat un grup masiv « cu
probleme ». Minorii din acest grup, componenta majoritară, nu aveau încă motivaţii clare antisociale
pentru faptele săvârşite, dar au început să « adopte şi să exteriorizeze comportamente teribiliste,
impulsive şi violente prin imitare şi învăţare de la ceilalţi ». La început nestructurat şi nepericulos,
grupul din zona Piaţa Romană a adoptat norme de conduită ilegitime, care au devenit surse de
devianţă şi criminalitate juvenilă. Minorii erau « medium »-ul pentru inducerea unor tehnici de
reuşită infracţională. Evoluţia grupului explica viitoare atitudini comportamentale : furt de lucruri de
care nu aveau nevoie şi pe care nu şi le doreau (motivaţia distrugerii gratuite), atacuri comise
adeseori fără provocare (motivaţia loialităţii faţă de grup), vandalizări fără cauzalitate definită.
Pentru determinarea unei axiologii şi a unei taxonomii privind gradele de periculozitate
(potenţial distructiv) ale unor asemenea grupuri (găşti de cartier), studiul la care facem în continuare
referire enumeră « valorile », standardele şi trăsăturile grupurilor/găştilor de cartier » : îndrăzneala şi
aventura ; respingerea disciplinei şi a eticii muncii, unde munca nu este o « chemare », o « vocaţie »,
ci doar mijloc de a câştiga bani ; gustul pentru lux şi consum ostentativ ; aprecierea bărbăţiei şi a
durităţii (agresivităţii). Se poate observa bine că toate aceste trăsături sunt larg popularizate de unele
televiziuni (filme, publicitate, studii de caz) şi de o mulţime de tabloide, unde profilul « eroului » se
compune şi sugerează o suită de ilegimităţi în contextul social.
Revenind la cazul în speţă, cel din Lahovary-Piaţa Romană, i s-a aplicat şi o grilă de
evaluare, asta pentru a exista un temei solid pentru eliminarea grupului din peisajul din centrul
Capitalei. Astfel, pentru calculul potenţialului de infracţionalitate au fost luate în considerare
următoarele elemente : 5 puncte – includerea în componenţa grupului « paşnic » a unei persoane care
a suferit o condamnare penală ; 4 puncte – abandonul şcolar şi/sau familial, ca factor de risc ; 3
puncte – consumul de băuturi alcoolice şi/sau droguei în grup ; 2 puncte – dacă grupul funcţionează
după ora 22 şi 1 punct – vagabondajul (mobilitatea grupului). Maximul de potenţial de
infracţionalitate ajunge, când sunt însumate, 115 puncte. Pentru Lahovary-Romană, conform
calculaţiei propuse de studiul MIRA, Pi = 5+4+3=12. Punctaj suficient pentru a recurge la măsuri de
stopare a evoluţiei grupului. Evoluţie, din câte am înţeles, destul de rapidă, unde mimarea şi
învăţarea erau „predate” în mod intensiv. Toţi membrii grupului care au făcut obiectul studiului de
caz, indiferent de starea materială sau intelectuală a familiilor din care proveneau, erau animaţi de
sentimente de frustare, izolare şi insatisfacţie socială şi individuală. Înregimentarea în „gaşcă”
devenise un panaceu pentru modelarea trăsăturilor specifice ale fiecărui membru. Se crease un fel de
solidaritate prin respingerea şi contestarea normelor şi valorilor societăţii )”globale” – precizează
studiul) şi instituirea unor norme şi modele care stimulau mijloace indezirabile şi ilicite, potenţau
motivaţii pentru delicvenţă şi infracţionalitate.
Este de menţionat că aceste găşti de cartier, generatoare de subculturi delicvente, au astăzi
variate posibilităţi de extindere ( ca număr şi teritoriu) şi ca potenţial de reacţii antisociale. Cultura
lor, paralelă cu cea consacrată istoric-evolutiv, este mai atrăgătoare când teribilismul şi contestarea
sunt cool. Aceste trăsături, bine stimulate de multimedia, de pescuitul în senzaţional al mass-media,
sunt uneori, in nuce, o punere sub ghilotină a ceea ce a fost. Curricula, orele de consiliere, „sfaturile
bune” sunt persiflate pur şi simplu. O corvoadă socială inutilă (?). Conform principiului „Ceea ce
este interzis devine mai tentant”, plonjarea în asocial şi înscrierea în subcultura antisocialului sunt ca
un fel de oază pentru beduinul însetat.
Voluptatea de a distruge, specifică subculturii delicvente, nu poate fi stopată, sau măcar
atenuată, decât printr-o strategie bine articulată şi cu actori cu putere reală de convingere. Nu sunt
suficiente harul pedagogic, prea desele metamorfozări ale instituţiilor educaţionale, cirovăielile pe
bani de investiţii, turnirurile retorice în triunghiul examene – teste naţionale – teze unice etc. O
asemenea strategie ar trebui să anime şi cele trei viitoare legi ale învăţământului, astfel pedagogia
HBO, vânătoarea de fiţe pe internet, consumul de „iarbă” în mod colectiv şi organizat au toate
şansele să devină markerii de comportament pentru mulţi din promoţiile ce urmează.

Violenţa acasă, în şcoală şi în comunitate

Violenţa este un fenomen din ce în ce mai răspândit, atât acasă, cât şi în şcoală şi în
comunitate. Ea afectează vieţile a mii de copii şi tineri, în calitate de victime, agresori sau
martori.
Există diferite tipuri de violenţă, care se pot clasifica după formă şi după grupul de vârstă
afectat. După formă, violenţa poate fi: emoţională – constă în injurii, ameninţări, intimidări; fizică –
de la smucituri, palme până la răniri grave; spirituală – impunerea de valori, mai ales religioase;
economică – privarea de hrană, îmbrăcăminte, bani; socială – izolarea, împiedicarea activităţilor
şcolare; sexuală.
După grupul de vârstă, violenţa se manifestă asupra copiilor, partenerului de viaţă sau
persoanelor în vârstă. Cauzele violenţei sunt multiple şi complexe. Factorii care complică şi
intensifică problema violenţei sunt, de asemenea, multipli: a) sărăcia şi lipsa oportunităţilor, care
cresc riscul tinerilor de a deveni agresori sau victime ale violenţei; b) toleranţa socială crescută la
violenţă; c) lipsa suportului şi implicării familiei – un număr tot mai mare de copii cresc în medii
familiale disfuncţionale; d) imitaţia – copiii care sunt victime ale abuzului fizic, sexual, emoţional
sau martori ai abuzului în familie prezentă cu risc crescut de a deveni agresori sau victime ale
violenţei. Aceşti copii învaţă că violenţa este o modalitate de exprimare a puterii asupra altora şi de a
obţine, prin violenţă, ceea ce doresc. Aceste comportamente învăţate in familie sunt aduse in şcoala,
apoi in relaţie cu prietenii si in comunitate; e) lipsa unor modele pozitive – daca nu au de unde lua
modele pozitive in familie, copiii recurg la modele din mass-media sau de la alte persoane din jurul
lor; f) violenta in mass-media - comportamentul violent al personajelor din filme poate conduce
copiii la comiterea unor acte de violenta extrema. Prea des se oferă, de către posturile de televiziune,
spre vizionare filme (chiar si desene animate) cu conţinut violent, cu multe arme, sânge si droguri.
Pe langa repercursiunile grave asupra vietii, sanatatii si starii de bine a victimei, violenta are
efecte la fel de serioase si asupra sanatatii mentale a tuturor celor implicati (victima, agresor si
martori). Adolescentii expusi la comportamente violente manifesta niveluri inalte de manie, depresie
si lipsa de incredere in stabilitatea lumii in care traiesc. Multi dintre ei au o viziune fatalista asupra
viitorului si se angajeaza intr-o serie de comportamente de risc.
Atunci cand violenta intra in scoala, procesul educational devine una dintre victimele majore
ale acesteia. Deseori observam cum un copil e agresat de un alt coleg, asistam la o confruntare intre
elevi in curtea scolii sau auzim diverse injurii in randul elevilor. De multe ori, indivizii care se
manifesta asa imita modelele pe care le considera a fi semnificative. Se pot manifesta violent pentru
ca asa au vazut ca fac persoanele pe care le admira (colegii, prietenii, parintii, personajele tv etc).
Educatorul si parintele trebuie sa sprijine copilul, sa constientizeze consecintele faptelor sale
si sa-si asume responsabilitatea pentru acestea.
Alte cauze care pot genera aparitia comportamentului violent mai pot fi :
 mediul fizic imediat (zgomotul, temeperatura ridicata, poluatia, traficul intens);
 dezinhibitori (alcoolul, drogurile);
 prezenta unor potentiale victime (copii a caror mimica tradeaza frica);

Deci, in general, violenta care apare printre elevi nu se datoreaza faptului ca unii sunt mai
violenti decat altii. Manifestarile pot lua nastere ca urmare a frustrarilor resimtite de catre copii, a
contextului in care traiesc si a modelelor pe care le urmeaza.
Parintii joaca un rol, important în educarea copilului, astfel încat acesta sa faca fata
conflictelor in mod pasnic.
Prevenirea violentei este mai facila decat stoparea ei. Eforturile de preventie pornesc de la
ideea ca acesta e un comportament dobandit si prin urmare, prevenirea presupune invatarea de catre
tineri a unor comportamente alternative. Prevenirea trebuie initiata timpuriu, inainte ca tiparele
agresive de comportament sa devina obisnuita.
Programele de preventie a violentei in scoala si comunitate urmaresc formarea a cinci
competente de baza:
1. Identificarea pozitiva, care are efectul de a scadea riscul pentru violenta care deriva din
imaginea de sine negativa.
2.Dezvoltarea personala - scade riscul pentru violenta care deriva din tendinte gresite de
atribuire.
3. Autoreglarea - scade riscul pentru violenta asociata cu un control scazut al impusurilor.
4. Abilitati sociale - scad riscul pentru violenta asociata cu abilitati sociale scazute.
5. Sistem de valori - scade riscul pentru violenta asociata cu atitudini si valori favorabile
acestora.
Experienta profesionala indelungata mai determina sa afirmam ca o colaborare eficienta a
scolii cu familia, un parteneriat educational adevarat are la baza unificarea ansamblului de masuri si
actiuni prin care se poate preveni usor violenta in randul scolarilor.

c).Violenta, o banalitate in orarul şcolilor

Cei mai poate tine in scoala este perspectiva de a provoca o agitatie, ca sa o poate filma cu
telefonul mobil. De asemenea, banalizat este consumul de alcool, numit cu voluptate bautura,
povestit cu voce tare in locuri publice, precedat de umplerea vizibil voluptoasa a carucioarelor pe la
hiper-market, unde interdictia de a se vinde alcool minorilor este incalcata. Se adauga agresarea
celor din jur cu muzica iesita din telefon sau din boxele masinilor parcate ostentativ in poarta scolii,
odata cu schimburile zgomotoase de saluturi si de vulgaritati cu portarul sau cu „bodyguard-ul”. Mai
vin, uneori, si parintii si sporesc doza de violenta prin suparari si amenintari adresate cuiva din
scoala.
Violenta a ajuns (nu numai in scoala) sa nu mai fie perceputa ca atare. Cauzele sunt mai
multe. Una dintre ele este ocuparea cu orice pret, inclusiv print-o formalitate birocratica, a locurilor
in clasa a 9-a. Cerintele repartizarii computerizate impun alcatuirea unei liste compacte a
absolventilor de opt clase in ordinea mediilor si chiar fara medii complete, din moment ce sunt
trecuti acolo inclusiv cei carora le lipseste nota de la Testarea Nationala. In raport cu lungimea listei,
doar o mica parte o formeaza cei care opteaza in cunostinta de cauza si ajung pe un loc si la un liceu
dupa dorinta si rezultat. Altora, foarte multi, li se aplica expresia cum ca acolo i-a aruncat
computerul. In sfarsit, un numar de absolventi, prea mare pentru caracterul de ultima solutie
aplicabil in cazul lor, ocupa locul fara sa fi facut macar o optiune, chiar fara sa stie ca au fost
repartizati. Clase intregi de la arte si meserii sunt populate de oameni ajunsi acolo fara voie, fara
treaba cu scoala. O anume traditie, venita de pe vremea cand rusinea clasei o reprezenta cate un elev
si acela era izolat in ultima banca, ocolit de la ascultare si indemnat sa ramana acasa cand in scoala
venea cate o inspectie, face acum sa fie tratate astfel, efective suta la suta ale unor clase. Fara
ocupatie si declaratii ca nedoriti, adolescentii de acest fel iau oricare alta cale, ca sa se exteriorizeze,
sa arate ca sunt si ei capabili de ceva. Numarul lor este mare, influenteaza, copleseste. Tot prin
crestere si dominanta numerica se explica si influenta unui anumit fel de muzica, numita
conventional manele, odata cu vulgaritatea si antisocialul din mesajul pe care-l contin si cu
agresivitatea mediului din care provin.
Un alt obiceu agresiv care s-a banalizat este filmatul cu telefonul mobil. Desi in vorbe e
dezavuat, iar rezultatele sunt stiute ca fiind inscenari, filmatul cu telefonul e incurajat, valorificat.
Drept dovada, indemnul de a filma ceva, orice si de a expedia la cutare sau cutare televiziune a
devenit formula stereotipa a jurnalelor de actualitati, repetata cu o asiduitate leita festivalului
Cantarea Romaniei de altadata, cand orice diletant provincial care anunta la radio un succes in
productie devenea reporter. Singura diferenta o constituie inlocuirea fraudei cu incurajarea delatiunii.
Astfel au ajuns celebri, cu un exemplu recent profesoara care dansa la catedra si cei care au
demascat-o cu telefonul. Demonstrarea compatibilitatii acelei profesoare cu invatamantul este
sarcina exclusiva a celor autorizati sa o faca , dar de cercetat este si actul fimarii exercitat asupra
profesoarei. Obiceiul de a provoca pe cineva din clasa si de a-l filma nu va disparea pana nu va fi
instituita clar interdictia de a folosi telefonul mobil in spatiul scolii, interdictie scrisa explicit in
regulamentul scolar si marcata prin semnul conventional cunoscut. Deocamdata , interdictia este
ezitanta, prin regulamentele scolii scriind ca se interzic folosirea repetata, folosirea in timpul orelor.
Purtarea violenta si agresarea patrund in scoala de acolo de unde sunt practicate si tolerate,
chiar fara intentie, considerate drept solutie inevitabila: vorbind la telefon in aglomeratie despre tot
felul de intimitati, asteptarea la un ghiseu aproape lipsit de cel din fata, diversele modalitati de
adresare folosite de vorbitorii la televizor, impiedicarea vizibilitatii pe strada si prin geamurile
mijloacelor de transport din cauza reclamelor.
Autoritatile restrang, desi ar trebui sa extinda, apararea scolii de violenta.
Posturi de jandarmi din scoli (ca sin din alte institutii) se desfiinteaza. Eficienta si moralitatea
agentilor de la firmele de paza sunt discutabile. Dispozitia guvernamentala de a nu se mai pretinde
bani de la parinti pentru plata acesor firme, ci se a fi platite de consiliile locale, este incalcata. Cei
ramane scolii este sa insiste cu educatia atat impotriva violentei evidente, cat si acelei ascunse,
inclusiv in stridentele cotidiene si in semnele banale de proasta crestere.

d).Din nou despre violenta in scoli


Incidentele petrecute in ultimele luni, cu o frecventa alarmanta in mai multe scoli din
Romania au atras atentia, prin dimensiune si gravitate, asupra unor stari de lucru mai vechi, care, din
nefericire (si in absenta unor masuri ferme care sa le anuleze sau sa le reduca impactul), tind sa se
cronicizeze. Semnalul de alarma a fost tras, ca de obicei, de mass-media (caci timidele avertizari
venite din partea cadrelor didactice au avut efectul unor „vox clamavi”), iar reflectarea simpla si
insistenta a acestor incidente a adus in prim-planul atentiei publice o realitate ingrijoratoare, opusa
variantei hiperoptimiste care acredita ideea ca, in scolile din Romania , disciplina este la ea acasa,
scene incredibile, cu profesorii agresati de elevi in plina desfasurare a orei sau cu elevi turbulenti
patrunzand in alte clase si luand la bataie pe X sau pe Y, pentru motive numai de ei stiute au devenit
„emblema” unei atmosfere viciate de un comportament nefiresc, situat in afara normelor acceptate.
O pudibonderie prost inteleasa sau teama de a dezvalui realitati inconvenabile a facut ca asemenea
monstre de violente scolare sa fie tratate cu distrectie maxima, desi persistenta lor ar fi trebuit s
focalizeze atentia factorilor de resort si sa declanseze o dezbatere serioasa si responsabila. Fiindca nu
mai e nimic surprinzator in constatarea ca, din pacate, exista elevi pentru care litera regulamentului
scolar este un moft, un simplu enunt de fatada, care nu angajeaza obligatii si nu antreneaza
consecinte. Credem ca e timpul sa se renunte la cliseele festiviste si redundante, care au invadat
spatiul invatamantului romanesc in ultimii 16 ani si sa se recunoasca, cu onestitate si fara
menajamente, ca in numele democratiei (gresit inteleasa) si al libertatii de exprimare (aplicata
denaturat), lucrurile au inceput sa scape de sub control.
Realitatea „de pe teren” (adica din scoli) trebuie sa devina un element profund, preocupant
pentru autoritatile de resort, care, print-o concentrare prompta a eforturilor sa identifice remediile
cele mai eficiente ale acestei „maladii” a invatamantului romanesc. Poate ca si regulamentele
scolare, destul de imperfecte si extrem de permisive, faciliteaza asemenea derapaje de la o conduita
corecta si civilizata. Caci chiulangiii si recalcitrantii claselor stiu sa profite din plin de aceste carente,
ignorand disciplina si sfidand cadrele didactice, carora le rad in nas si le dau cu tifla: „las ca stim
noi ca nu aveti ce ne face!” Adevarul este ca regulametele scolare sunt prea limitative in ceea ce
priveste masurile de sanctionare a elevilor vinovati de incalcarea normelor de comportare. Una din
cele mai „aspre” masuri poate fi scaderea notei la purtare, masura care ii lasa indiferenti pe
campionii obrazniciilor din scoli. Ar fi necesara, poate, o infuzie de severitate, pentru ca unele din
tarele invatamantului romanesc (lipsa disciplinei, lipsa respectului datorat dascalilor si valorilor
scolii, impertinenta crasa si agresiva, lenea , incultura, violenta in limbaj si, iata, violenta in
manifestari ) sa fie eradicate cat mai rapid si mai decis. Este momentul ca factorii responsabili de
destinele invatamantului romanesc sa renunte la principiile „frumoase” si fals-decorative (care dau
bine, desigur, in rapoarte si statistici oficiale, dar care ascund, adesea, o realitate alarmanta) si sa ia,
de urgenta, masuri de reinstaurare a disciplinei si a unui climat de normalitate in scoli. Aceasta
inseamna, printre altele, ca profesorului sa i se redea statutul exponential (acela deformator si
modelator de constiinte), iar elevul sa constientizeze ca datoria sa primordiala este aceea de a invata
si de a-l respecta pe omul de la catedra. Caci scoala presupune, incontestabil, o benefica libertate a
spiritului si a initiativei creatoare, dar in acelasi timp, (si) respectarea unui set de valori umane,
sociale si morale, precum si a unor reguli riguros delimitate. In absenta acestora, orice reforma isi
divulga din start, inconstienta si chiar inutilitatea.

e).Exemple de incidente survenite in scoli

Incidentul de la Colegiul National „Grigore Ghica” din Dorohoi a adus deocamdata doar la o
adevarata coalitie impotriva profesorului implicat in bataie . Elevii din clasa unde s-a produs
incidentul cer schimbarea profesorului, iar solicitarea le va fi aprobata.
Bătaia dintre câţiva elevi şi profesorul de fizică de la Colegiul Naţional „Grigore Ghica”
Dorohoi continuă să agite spiritele. Ieri dimineaţă, elevii clasei a XI-a E, unde învaţă elevii implicaţi
în incident, i-au solicitat printr-o scrisoare inspectorului şcolar general să-l schimbe pe profesorul
Gabriel Alexandru de la clasa respectivă. Cererea elevilor va avea finalitatea dorită de aceştia. Pavel
Rusu nu a exclus posibilitatea ca şi alte clase să facă un demers similar în ceea ce-l priveşte pe
profesor, situaţie în care el va avea ca variante fie solicitarea de a fi mutat la altă şcoală, fie demisia
din învăţământ. Statutul personalului didactic nu include ca sancţiune mutarea disciplinară a cadrelor
didactice, măsură despre care susţine că ar fi benefică pentru calmarea unor cadre care au probleme
în relaţionarea cu elevii.
În urmă cu patru anu la acelaşi colegiu, elevii unei cşase a XII-a şi părinţii au cerut să nu mai
facă ore cu un profesor de matematică.
Ancheta este în derulare la colegiul dorohoian, iar consiliul profesoral se va întruni la
sfârşitul acestei săptămâni. „Practic, profesorul este cel care a provocat incidentul, prin lipsa de tact
pedagogic în ce priveşte conducerea unei lecţii. Consiliul profesoral va stabili sancţiunile, dar vor fi
aplicate atât elevilor, cât şi profesorului”.Sîptămâna viitoare la Colegiul Ghica se va derula o
inspecţie complexă, deoarece conducerea IŞJ nu mai tolerează problemele de aici.Tot ieri, la
Dorohoi au fost prezenţi şi doi psihologi de la Centrul Judeţean de Resurse şi asistenţă Educaţională.
Elevii clasei respective au răspuns la un chestionar referitor la percepţia violenţei în şcoli, iar
profesorii de fizică a rezolvat un test psihologic. „Chestionarele sunt în lucru. Joi vom şti
rezultatele.”
După mai bine de o săptămână de verificări efectuate de Inspectoratul Şcolar şi o
comisie a Colegiului „Ghica”, consiliul profesional al unităţii a stabilit sancţiunile in cazul
profesorului care a lovit un elev in clasă, iar apoi a fost implicat într-o altercaţie in curtea
liceului.
După aproape doua ore de discuţii, membrii consiliului de la Colegiul „Ghica” din Dorohoi
au decis ca profesorului Gabriel Alexandru, implicat într-o altercaţie cu proprii elevi să fie penalizat
cu 10% din leafă pe trei luni si obligat ca în 30 de zile, să-şi facă expertiză psihiatrică si psihologică
la un cabinet de specialitate. Sergiu Robert P. , elevul care i-a provocat profesorului cele mai mari
leziuni a fost exmatriculat fără drept de reînscriere la Colegiul „Ghica”, şi acordarea notei 6 la
purtare. Din toamnă, el poate, însă, să continuie studiile la alte licee, urmând să fie înscris tot in clasa
a 11-a. Claudiu A., colegul de la care a pornit conflictul a fost mutat disciplinat în altă clasă, urmând
a fi sancţionat cu scăderea notei la purtare si eliminarea pe trei zile.
Reprezentantul comitetului de părinţi al clasei unde a avut loc incidentul, a declarat că
ancheta a arătat că principalul vinovat e profesorul care nu a ştiut să gestioneze o situaţie dificilă.
„Regulamentul prevede clar că ar fi trebuit să i se desfacă contractul de muncă pentru lovituri
aplicate elevilor. Sancţiunile elevilor sunt mult mai grele decât cea a profesorului”. Gabriel
Alexandru, profesorul sancţionat, şi-a recunoscut vina şi consideră juste pedepsele. Nu se poate
aprecia care dintre părţi a primit sancţiunea mai drastică. În cazul profesorului s-a aplicat statutul iar
la elev regulamentul de organizare si funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar. Deşi în
cazul profesorului erau aşteptate decizii drastice, acesta a menţionat „aşa e corect, că şi eu am un

Dumnezeu, nu numai profesorul”.

Capitolul III

Mitomania la elevi şi abaterile disciplinare în şcoală

Recomandări pentru părinţi


Mitomania o definim ca o tendinţă iresponsabilă a unor elevi de a minţi, de a evada
din realitate sau de a născoci acţiuni, fapte sau de a denatura adevărul. Poate să apară încă din
copilărie şi se stabilizează la vârsta şcolară, din dorinţa unor elevi de a fi apreciaţi şi lăudaţi.
Înşelătoria este mai gravă decât minciuna, fiind confundată de multe ori cu fabulaţia.
În acest caz, elevul inventează ceea ce ar dori să se întâmple în realitate. În multe situaţii, elevul îi
„fraiereşte” pe cei din jur şi îi duce de nas, copiază pentru a lua o notă mai bună decât merită sau
trişează la jocuri. Mulţi elevi ca să se ridice la nivelul cerinţelor unor părinţi copiază, roagă pe
altcineva să le facă desenele, temele la matematică, harta la geografie sau compunerea; toate acestea
doar pentru a lua o notă care să-i înalţe în ochii părinţilor. Alţi copii ascund carnetul de note, îl
distrug cu bună ştiinţă şi mint că l-au pierdut pentru ca părintele să nu constate vreo notă mică sau
vreo corigenţă. În alte situaţii, care după noi devin mai grave ca semnificaţie psihologică, copilul
fuge de la şcoală şi ascunde părintelui acest fapt. Absenţa de la anumite ore semnifică, în acest caz,
teama că nu reuşeşte să obţină notele pe care şi le doresc părinţii.
Există copii inteligenţi, intuitivi şi perspicace care înşală cu o uimitoare uşurinţă naivitatea
unor bunici sau a unor părinţi pentru a obţine anumite avantaje materiale, cum ar fi:banii, jucării,
îmbrăcăminte sau orice alt gen de recompense. Din păcate, mai tarziu, din rândul lor se recrutează
viitori mari escroci, care produc atâtea necazuri şi nenorociri celor din jur. Constatând gravitatea
faptelor prezentate în conduita unor elevi, le recomandăm părinţilor ca elevul prins asupra faptului
de înşelătorie să nu fie ameninţat cu pedepse şi nici moralizat. Considerăm că cea mai bună strategie
este să vă arătaţi sincer interesat si curios în ceea ce priveşte motivul stării de fapt. Exemplu: „Am
constatat că ai absentat foarte mult la orele de fizică. Nu-ţi place această materie? „ sau „ Nu-ţi place
cum o predă profesorul?” Ideal ar fi ca printr-un astfel de dialog să puteţi obţine o comunicare
deschisă şi sinceră cu copilul dumneavoastră. Cu această ocazie puteţi obţine informaţii extrem de
importante despre copil şi reuşita lui şcolară. Este bine să ştiţi că nu este important ca elevul în cauză
să fie eminent la toate materiile, dacă posibilităţile lui de asimilare sunt mediocre. Este mai bine să-i
deschideţi gustul pentru cunoaştere sau să încercaţi să explicaţi tainele unor materii pentru care nu
are suficientă înţelegere. Nu speraţi că ve-ţi afla tot ceea ce ascunde comportamentul antişcolar al
copilului cu ocazie unei singure discuţii. Va trebui să staţi de vorbă cu el de mai multe ori şi, de
fiecare dată, este important să nu vă enervaţi; astfel puteţi să aflaţi că notele slabe la o anumită
materie dovedesc fie un dezinteres faţă de aceasta, fie o slabă înţelegere a conţinutului datorită
lacunelor înregistrate.
Ca părinte grijuliu şi raţional, este important să aflaţi dacă propriul copil nu are
abilităţi pentru o anumită disciplină de studiu, dar excelează la altele. Astfel, puteţi să aflaţi că un
copil este dezinteresat de şcoală pentru că nu agreează profilul acesteia, dar terorizat de exigenţele
dumneavoastră şi simte că nu le poate realiza, pentru că este comod, leneş, capricios, deoarece i s-au
tolerat prea multe sau se află sub influenţa unui anturaj care îl incurajează la chiul, la înşelătorie,
minciună, şmecherii.
Cum trebuie să fiţi ca părinte, în ochii copilului dumneavoastră? Un exemplu de
onestitate, de fair-play în tot ceea ce faceţi ca părinte. Nu-l criticaţi excesiv, nu vă daţi mereu ca
exemplu, nu-l comparaţi cu cineva cunoscut sau apropiat (frate, vecin, coleg) mai capabil. Trebuie să
ştiţi că toţi suntem egali în ceea ce priveşte ritmul de învăţare. Păstraţi-vă o atitudine moderată atunci
când dumneavoastră înşişi aţi repurtat o victorie. Numai in acest fel veţi oferi copilului un reper
realist de jocul imprevizibil al vieţii. Copilul dumneavsotră trebuie să înţeleagă că, în viaţă succesul
adevărat se obţine fără înşelăciune sau atitudini condamnabile care mai târziu îşi vor primi

răsplata.

Capitolul IV

Agresivitatea

Ca profesor-psiholog şi după ani buni de activitate cu tinerii şi copii, observ că nu


există suficientă preocupare pentru formarea copiilor şi tinerilor prin programe educative. Acesta ar
trebui realizată cu prioritate. Înaintea cunoştinţelor pe care le oferă fiecare oră de curs şi profesor,
grija cea mai mare ar trebui să fie formarea individului ca cetăţean european (cetăţean – om al
civilizaţiei, al timpului trăit în lumea pe care o luăm drept model, de cele mai multe ori doar teoretic
şi ipocritic). Căci, între vorbe şi fapte, între intenţie şi realizări se impun formalul şi superficialitatea.
Cum să considerăm astfel faptul că, deşi au fost implicaţi în programe educative mulţi profesori, nu a
existat o continuare, nu s-au format acele reţele despre care vorbesc educatorii europeni? De cele
mai multe ori, cel format îşi pune diploma în cui şi e mulţumit că are o distincţie numai a lui, nu
formează pe alţii, nici măcar nu vorbeşte despre ce i s-a întâmplat lui cu ocazia formării.
Nemaivorbind de faptul că în loc să disemineze informaţii despre asemenea programe uită rapid
această obligaţie.
Încât, îndrăznesc să afirm că există câteva condiţii ca violenţa şi celelalte fenomene
reprobabile să se diminueze şi să ajungem la stare de normalitate:
1. persoanele formate în programe europene şi naţionale să formeze o reţea funcţională
care să-ţi comunice, să-şi împărtăşească experienţele. Aceasta să constituie o
obligaţie ţinând de deontologia dascălului;
2. timpul acordat orelor educative să fie extins, iar activităţile de acest gen să fie
evaluate de persoane competente la nivel naţional, oameni cu experienţă, pe care nu-i
consultăm suficient pentru eficienţă;
3. în evaluarea cadrelor didactice, a psihologilor, să fie luată în seamă şi activitatea lor
pe plan educativ – nu hârtii fără valoare, ci curba evoluţiei copiilor consiliaţi. Atunci,
ora de dirigenţie, de consiliere nu va mai fi formală – note în carnete, strângerea
fondului clasei şi atât - , căci va deveni un moment plăcut, dorit de elevi;
4. oferirea unor modele fără de care omul adevărat nu poate trăi;
5. formarea unui fundament cultural fără de care viitorii cetăţeninu vor discerne între
valori fundamentale şi subcultură. Pentru acesta şi viitoarea Lege a învăţământului, şi
Statutul cadrelor didactice şi al CJAP să ia în seamă propunerile pertinente ale celor
care ştiu ce înseamnă educaţia, iar implicarea comunităţii locale să fie reală.

Din păcate, asistăm la exacerbarea formalismului. Astfel, activităţi şi acţiuni care în mod
firesc trebuie să se întâmple au loc doar pentru că dă bine să fie bifate, rezultatele, evaluarea,
continuitatea, impactul pentru societate nu interesează sau există incapacitatea de a le urmări.
Este, era de mult cazul să dăm socoteală pentru timpul consumat de oamenii pe care-i
implicăm, de fondurile care se consumă şi sunt demne de o cauză mai bună.
În fine, ca să revenim la subiect, agresivitatea este prezentă la tot pasul, acolo unde
educaţie nu e; uneori, acest fapt naşte şi monştri, de la agresivitatea verbală, la volanul
maşinii, în gesturi şi chiar în fapte reprobabile care ating zona penală.
Avem copii şi tineri excelenţi, care aduc medalii şi premii în competiţiile internaţionale.
Mai departe însă, dincolo de gardul şcolii comportamentul şi atitudinile se află la marginea
unei societăţi civilizate europene.
În fond, vrem să ajungem acolo unde ne este, în mod firesc, locul: în concertul naţiunilor
civilizate. Dar, pentru a nu întârzia la concert trebuie să ştim să intrăm în sală, să ne
îmbrăcăm adecvat, să salutăm, să ştim să oferim un loc, să mulţumim şi să nu confundăm
ierariile spirituale.
În legatură cu manifestarea agresivităţii, fiecare ne putem reproşa cîte ceva. Important
este până unde mergem şi dacă ne dăm seama că am abdicat pentru un moment de la
normele morale şi sociale. Aici revin la nevoia ca oamenii să parcurgă stagii de formare, dacă
până la o anumită vârstă amprenta educativă a şcolii este palidă.
Există tehnici care se exersează pentru a învăţa autocontrolul. Dacă însă fundamanetul
cultural şi educaţia culturală nu există, rezultatele se obţin greu. Nimic însă nu e imposibil şi
ar trebui, poate, să ne imaginăm şi să aplicăm programe educative şi pe acest plan.
La nivel naţional există un excelent program educativ „ character first!/ mai întâi
caracterul” care ar trebui parcurs de toţi cei a căror preocupare este schimbarea în bine a

României.

Capitolul V

a) Rolul dascălului în educaţia moral - religioasă a copiilor

Educaţia moral-creştină a elevilor a reintrat în preocupările


educaţionale ale şcolii româneşti prin introducerea predării religiei,
libertatea cadrelor didactice în a promova adevărata morală a
poporului român, morala creştină.

Un mijloc de răspândire şi întărire a dreptei credinţe a fost întotdeauna educarea copiilor în


spiritul moralei-creştine. Acest mijloc este folosit atât de Biserică şi familie, cât şi de şcoală.
Românii asista în prezent la un fenomen care, prin natura şi proporţiile lui, produce o mare
ingrijorare familiei, şcolii şi societăţii: moralitatea precară a copiilor şi tinerilor. Cresc de la o
perioadă la alta vagabondajul, fumatul, violenţa, tâlhăria, consumul de droguri şi chiar criminalitatea
în rândul acestora.
Cauzele unui asemenea fenomen sunt deosebit de variate şi complexe. Sunt şi elevi care fac
cinste familiei, şcolii şi societăţii prin moralitatea lor. Însă acolo unde lecţiile indiferent de conţinutul
lor nu cultivă inclusiv sentimente morale apar dereglări în activitatea educaţională de ansamblu: se
atenuează motivaţiile, interesele şi aspiraţiile în învăţare; intră în plin plan imboldurile interne
centrate pe săvârşirea unor fapte mărunte, derizorii şi needucative; se extinde fenomenul
mediocrităţii la învăţătură; apare abandonul şcolar.
Educaţia moral-religioasă în şcoală poate determina mijlocirea adevărului de credinţă şi
morală pe temeiul căruia omul îşi câştigă mântuirea sufletească, îşi poate dezvolta funcţiile
sufleteşti, predispoziţia religioasă, desăvârşirea creştină. Şi dacă vorbim de educaţie, de şcoală
vorbim implicit şi despre educatori. Astfel, dascălul care trebuie să fie un pedagog creştin, are
datoria să depăşească el însuşi conceptele contrare ale lumii contemporane, în continuă transformare
pentru a-i oferi copilului şansa integrării într-o societate pusă în slujba progresului spiritual, ştiinţific
şi moral. Trebuie pornit de la ideea reconsiderării ştiinţifice de către cadrele didactice a autenticelor
lor trăiri religioase, în condiţiile în care dispun de o pregătire teoretică suficientă şi de o anumită
formaţie religioasă dobândită în familie şi pe altă cale. Slujitorii şcolii trebuie să înţeleagă faptul că
religia nu respinge ştiinţa, ci dimpotrivă o susţine, îi dă aripi, o ajută să se ridice până la culmile ce le
poate atinge raţiunea.
Este necesar să se imprime activităţii morale din şcoală spiritul adevăratei noastre morale:
morala creştină, să se valorifice atent, sub aspect educativ, inclusiv sub aspect moral civic, sub
aspectul moralei creştine, conţinutul unei lecţii şi activităţi instructiv-educative.
În educaţia moral-religioasă, personalitatea dascălului a avut întotdeauna un rol hotărâtor.
„ Nu legea, nu cartea, regulamentul, inspectorul ori ministrul fac şcoala. Ci o faci zilnic, tu cel care
te sui la catedră. De felul cum te-ai gândit (sau nu te-ai gândit) la lecţie, de chipul cum priveşti (ori
nu priveşti) pe copii, de metoda cu care explici (sau nu explici) lecţiile…., de fiecare pas, de fiecare
cuvânt, de fiecare gest al tău atârnă soarta viitoare a învăţământului. La fel de edificatoare în ceea ce
priveşte rolul dascălului în realizarea educaţiei moral-religioase a copiilor sunt şi cuvintele cu mesaj
testamentar are Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, care afirmă: „Profesorul trebuie să se
comporte la catedră, cu copiii rânduiţi lui spre învăţătură, precum umbla preotul cu cele sfinte în
altar. El trebuie să fie o valoare ca să formeze valori, să aibă lumină ca să lumineze pe altii, să
stăpânească binele ca să transmită şi celorlalţi”. Prin urmare, realizarea educaţiei moral-religioase nu
trebuie să fie considerată ca o chestiune de opţiune pedagogică; ea este o necesitate atât pentru
oameni, cât şi pentru Biserică, este o cerinţă a societăţii actuale care nu mai poate fi amânată, ci
chiar se cere a fi impulsionată, susţinută. Astfel, dascălii trebuie să facă apel la conştiinţa proprie, să
considere apostolatul o misiune şi o chemare pentru care răspund în faţa oamenilor şi mai ales în faţa
lui Dumnezeu.

b) Părinţii – partenerii şcolii în educaţia copilului


Şcoala şi familia sunt cei doi factori importanţi, cei doi piloni de rezistenţă ai educaţiei, iar
între aceştia şi mediul extraşcolar sau extrafamilial pendulează copilul, obiect şi subiect al
educaţiei. După vârsta de 6 ani educaţia este preluată în mare măsură de şcoală. Dacă familia
este nucleul societăţii, şcoala este societatea însăşi, redusă la o scară de proporţii adecvată
vârstei elevului.

Din punctul de vedere al părinţilor, definirea rolului şcolii este foarte diferită. Acesta, cu atât
mai mult cu cât fiecare a avut o experientă personală (plăcută sau neplăcută) în postura de elev.
Unii părinţi văd şcoala ca pe un laborator în care copilul, odata introdus, este supus unor
operaţiuni ştiinţifice, el devenind mai deştept, mai luminat. Aceşti părinţi manifestă încredere
deplină în instituţia de învătământ fără să se implice în mod deosebit în activităţile ce se desfăşoară
în ea. („ De aceea te trimit eu la şcoala: să înveţi!”) Ei consideră că doar şcolii îi revine în
exclusivitate rolul de a educa şi de a instrui copilul.
Altă categorie de părinţi consideră că, oricum, ce învaţă la şcoală este nesemnificativ,
comparativ cu „şcoala vieţii”, de aceea nu se obosesc să dea o mare importanţă acestei instituţii.
(„Lasă că ştiu eu ce se face la şcoală”)
O altă categorie de părinţi se implică atât de mult în activitatea şcolară, încât uneori, din
exces de zel, ajung chiar să le impuna cadrelor didactice să folosească metode pe care ei le consideră
eficiente, să le spună cum să realizeze activităţile.
E bine ca părinţii să aibă încredere în şcoală, dar pentru ca educaţia copilului să se ridice la
nivelul aşteptat ei trebuie să se implice, să colaboreze cu personalul didactic, pentru ca metodele şi
obiectivele propuse să fie convergente („Ce poate crede copilul atunci când la şcoală i se spune ceva,
iar în familie i se cere să facă invers? Pe cine să asculte?”).
Chiar dacă „şcoala vieţii” are un rol important în viaţa fiecărei persoane, aceasta s-a dovedi a
fi de multe ori insuficientă.
Colaborarea dintre şcoală şi familie trebuie să se realizeze în toate aspectele concrete ale
procesului educativ: învătătură, purtare, ţinută, activităţi extracurriculare.
Barierele relaţiei şcoală-familie pot fi: comportamentale (întâlnite atât la părinţi cât şi la
dascăli); de ordin material (relaţia şcoală-familie cere un surplus de efort material şi de timp); pot
apărea dificultăţi şi din idei divergente privind educaţia, impactul mediului familial asupra
rezultatelor şcolare ale copilului, participarea părinţilor la procesul decizional al şcolii.
Nu putem ascunde reproşurile care li se fac părinţilor privind colaborarea cu şcoala: apatia
(nu vin la şedinţele anunţate), lipsa de responsabilitate ( asteaptă să fie invitaţi la şcoală),
timiditate, participare şi ignoranţă (critică cu impertinenţă şcoala), preocupări excesive (exclusiv
pentru randamentul şcolar), conservatorism (reactii negative la idei noi).
Toţi părinţii sunt responsabili legali ai educaţiei copiilor lor. Fără sprijinul lor activ (al
familiei) şcoala nu-şi poate realiza obiectivele educaţionale, oricât de competenţi ar fi educatorii.
De aceea, noi, educatorii, apelăm la diverse modalităţi de realizare a colabărării familiei cu
şcoala: participarea părinţilor la diverse concursuri, excursii, evenimente culturale, vizite, proiecte,
consultaţii lunare, luarea unor decizii privind îmbunătăţirea bazei materiale existente.
Lipsa unei bune colaborări între şcoală şi familie are drept consecinţă doua efecte negative:
scăderea prestigiului şcolii şi risipa de energie bilaterală (educat-educator).

Umanizarea spaţiului educaţional

Comunicarea permanentă cu părinţii, cunoaşterea acestora şi a aşteptărilor lor, a fiecărui copil


şi a dinamicii relaţiilor dintre el şi ceilalţi sunt premisele creării unei atmosfere eficiente de lucru.
Într-o primă etapă, imediat după preluarea clasei, învăţătorul se confruntă cu situaţii
previzibile, aceleaşi de decenii, în fond, inedite însă în formele de manifestare. Părinţii sunt testaţi, în
general, să acorde propriului copil un statut privilegiat – şi vor ca acest statut să primească, la şcoală,
o confirmare oficială. Aşezarea în primele bănci ale copiilor cu deficienţe de văz ori de auz poate
stârni nemulţumiri. Ţine de tactul educatorului de a trece peste asemenea impedimente - ca să dau
un exemplu… inocent. „Complexul detronării” se poate instala rapid în cazul copiilor unici la
părinţi, al celor crescuţi de bunici şi, din păcate, tot mai des, al acelora ai căror părinţi au o situaţie
materială peste medie şi pretenţia, cam de prost-gust, ca acest fapt sa fie „instituţionalizat” şi prin
şcoală. Răsfăţul, mărunta vanitate, dispreţul faţă de ceilalţi, nevoia (firească până la un punct) de a se
afla mereu în centrul atenţiei se pot manifesta la copiii inteligenţi – putând perturba până la
dezorganizarea clasei climatul de lucru.
Îmbinarea fermităţii cu afecţiune, a tonului cald cu acela implacabil, corectitudinea în laudă
şi mustrare sunt necesare clipă de clipă. Abilităţile de comunicare şi atitudinile afective sunt
„armele” educatorului în războiul” (care nu este niciodata unul cu elevii, ci unul cu dezordinea) cu
ignoranţa.
Evident că un rol important în activitatea educatorului va juca, în această etapă comunicarea
non-verbală, tăcerea care grăieşte. Gesturile, privirea, inflexiunile vocii, surâsul ori încruntarea
trebuie să transmită permanent, fiecărui elev în parte şi clasei în întregime, că Învăţătorul este atent,
participând la rându-i sufleteşte, la tot ce se întâmplă. Principiul vechi care impune educatorului să
nu aibă antipatii, nici simpatii evidente (elevi „nesuferiţi” şi „favoriţi”, cu alte cuvinte) se manifestă
prea adesea ca o hipercorectitudine, rigidă şi rece foarte apropiată de indiferenţă.
Climatul de lucru favorabil unei învăţături eficiente presupune, în primul rând, conştiinţa de
sine a echipei şi a valorii cultivate de aceasta. Emulaţia se cuvine a fi stimulată – dar formele ei
patologice trebuie reprimate din faşă. Conflictele incipiente (şi inerente uneori vârstei) trebuie
aplanate fără nicio întârziere. Trebuie temperate, uneori, pretenţiile părinţilor şi trebuie, mai ales, ca
fiecare copil să contribuie fără reţineri, plictisit ori ostentativ la buna desfăşurare a lecţiei.
Dacă educatorul, la rândul său îndeplineşte aceste condiţii, se cheamă că activitatea se
desfăşoară într-adevăr într-un climat de lucru favorabil.

c) Educaţie prin ora de dirigenţie

Educaţia se realizează formal şi informal. Formal, educaţia trebuie să se facă în mod corect.
Informal ea se realizează şi corect şi incorect. Programarea tematicii orelor de dirigenţie are o mare
responsabilitate în educaţia la care este datoare şcoala. Ora de dirigenţie nu se confundă cu
activitatea dirigintelui, care e mult mai complexă, după cum nu se confundă cu o lecţie, întrucât
dirigintele nu este un specialist în orice problemă de viaţă, ci un interlocutor prietenos, care caută
alături de elevi şi pentru eu un răspuns cât mai bun. Totodată, ea nu se confundă nici cu specialitatea
didactică a profesorului diriginte şi, tematic, nu trebuie să se suprapună nici peste informaţiile din
programa analitică a specialităţii acesteia.
Ora de dirigenţie este forma sistemică de dialog şi analiză cu elevii a problemelor lor actuale
şi viitoare. Prin ea de deschide o fereastră către viaţă şi lumea reală, se abandonează academismul,
distanţa, formalismul. Principiile în proiectarea tematicii orelor de dirigenţie sunt: actualitatea
(temele se vor stabili cu ajutorul elevilor, astfel asigurându-se şi democratismul); atractivitatea (în
formularea subiectului încercăm să ne asigurăm participarea afectivă a elevilor la oră”;
accesibilitatea subiectelor şi a tratării; eficienţa (a reuşi să-l ridici pe elec la nivelul de înţelegere a
unor principii şi norme capabile să-l ajute întreaga viaţă); existenţa unui proiect flexibil, cu valoare
de ghid, care să asigure tematicii dintr-un an, dar şi dintr-un ciclu de învăţământ, sistemicitatea,
unitatea, gradualitatea, continuitatea, esenţialitatea (vezi de exemplu evitarea temelor minore şi a
diversificării excesive); proiectul trebuie să aibă o structură optimă, pentru a fi un reper utitl, nici
prea încărcat şi rigid, nici prea vag.
Planul de dezbatere a fiecărei teme trebuie să fie aerisit, dar nu superficial sau improvizat.
Spontaneitatea – necesară - să nu fie o mască a debusolării sau a incompetenţei.
Complexitatea tematicii presupune integrarea tuturor componentelor educaţiei, stabilirea
priorităţilor tematice în funcţie de vârstă, sintalitatea şi fenomenele sau procesele sociale cu impact
major. În stabilirea ei este important accentul pe fenomenul modificării pentru a educa în spiritul
dinamismului, al progresului, al proiectării în viitor şi pentru a atenua „şocul viitorului”.
În continuare, vom schiţa câteva principii de realizare afectivă a orelor de dirigenţie.
Diriginţii, având datoria socială de a îndruma dezvoltarea şi descoperirea de sine a elevilor, trebuie
să se ferească de dirijism. Educaţia este un proces organic pe care-l putem, în cel mai bun caz,
stimula, asista, însă nu pilota, monitoriza. A transforma aberant diferenţele de studii, vârstă sau
poziţii sociale în inegalităţi, aptitudini de a trăi corect sau profitabil nu poate avea decât consecinţe
negative (depersonalizarea subiecţilor sau înstrăinarea lor). Un principiu prim ar fi să ne moralizăm.
Planul de dezbatere trebuie să permită un schimb de replici liber, sincer şi creator. Formularea temei
trebuie să fie incitantă, de exemplu un aforism, o ştire de senzaţie, pentru temele de educaţie morală;
recomandăm să se folosească studiul de aducerea a elevului în situaţia de a ajunge singur la concluzii
valoroase.
Utilizarea de către profesor a procedeelor imaginative, empatice sporeşte şansa comunicării,
întrucât problemele sunt văzute în interiorul elevului ( de exemplu: noi îi învăţăm să dea, ei vor să
ştie cum să ia; noi punem accent pe egalitate şi societate ca scop, ei pun accentul pe libertate şi
societate ca mijloc).

Capitolul VI

Rolul cadrului didactic în prevenirea devianţei şcolare


Schimbările care au loc la nivelul societăţii evidenţiază problematica cu care se confruntă
şcoala, societatea în general - creşterea numărului de copiii cu devianţe comportamentale. În anul
1990, UNESCO a recunoscut această situaţie ca o prioritate a educaţiei la nivel planetar. Familia,
şcoala, dascălul, prin coeziune de interese, acţionând unanim, pot contribui la ameliorarea, chiar
prevenirea devianţei şcolare.
În activitatea la clasă am observat că atitudinea şi interesul părinţilor faţă de şcoală prezintă
importanţă în adaptarea şcolară, de aceea insist pe participatea părinţilor la viaţa şcolii. Având în
atenţie rolul cauzal al şcolii în producerea devianţei şcolare, am urmărit contextul în care se produce
o conduită de devianţă şcolară la nivelul clasei: De ce se produce? Ce împrejurări o întreţin sau o
agravează? În vederea studierii elevilor implicaţi în incidente am întocmit „fişa psihopedagogică a
elevului”, analizând trăsăturile de personalitate şi atitudinea faţă de învăţare, faţă de colectiv, şi am
corelat sarcinile şcolare relevante pentru trebuinţele formative individuale. Clasa determină confort
sau disconfort; relaţiile armonioase consolidează stima de sine, dorinţa de cooperare, creşterea
nivelului de aspiraţie, învestirea cu roluri în cadrul colectivului, asigurâns securitatea, reglementând
relaţiile din interiorul grupului; în cazul unei devianţe, grupul acţionând pentru reintegrare. Am
observat că disciplina şcolară bazată pe „relaţie şi ascultare” facilitează dezvoltarea şi exprimarea
sentimentelor. Ascult şi consiliez elevii, reflect sentimentele lor, evit etichetările si tutelarea, îi ajut să
dobândească controlul asupra comportamentului şi vieţii lor, ajutându-i să-şi asume responsabilitatea
conduitei.
Solicit explicaţii, cu privire la problemă şi implic elevul în identificarea soluţiei, stabilesc
reguli, cu ajutorul colectivului, care să creeze un cadru în care elvii să se simtă valorizaţi, integraţi în
securitate. Dezvolt un mediu de învăţare permisiv, liberal, democratic, care să răspundă nevoilor
fiecărui elev, transformând învăţarea într-un proces motivant. Având în vedere că sancţiunile severe
agravează disciplina evit tratamentul discriminatoriu, analizez comportamenul – problemă, şi nu
elevul, pentru ca acesta să nu fie etichetat, caracterizat, exclus. Îmi pregătesc auxiliarele didactice
înainte de lecţie pentru a preveni indisciplina şi intervenţiile mele se caracterizează prin mesaje
afective, obţinând astfel atenţia şi cooperarea elevilor, şi am în vedere să responsabilizez pe fiecare,
încât să diminuez devianţa şcolară.
Având în vedere că elevul îşi alege un grup de prieteni care îi oferă acestuia posibilitatea
afirmării de sine, dezvoltarea curajului, a responsabilităţii, onestitatea sau din contră, interacţiunea
slabă cu colegii din şcoală determinându-l să se orienteze spre grupul stradal, crescând posibilitatea
de a deveni delincvent, sustin părinţii în demersul lor de a cunoaşte grupul de prieteni prin
introducerea de chestionare, teste pe care le aplic la clasă sau prin discuţii libere în cadrul
colectivului.
Îndrum elevii spre a alege programul de televiziune, care să le formeze spiritul critic,
formarea gustului, a judecăţii estetice, formarea capacităţii de a viziona programe educative.
În demersul meu transform părinţii în participanţi activi la educarea copiilor, la luarea
deciziilor, la organizarea acţiunilor extracurriculare, la împărţirea responsabilităţilor pentru evoluţia
elevului, îi încurajez pe cei care obţin rezultate în educarea copilului să destăinuie celorlalţi părinţi
modalităţile folosite în educaţie, îi responsabilizez şi cooperez cu ei în recuperarea şcolară a copiilor.
În cazurile de devianţă discut cu elevii despre problema ivită în comportament, despre
urmările în viitor, stabilim sarcini şi amintesc de recompensele şi responsabilităţile pe care le va
primi pentru purtarea bună pe care chiar elevul le va alege, îl înştiinţez despre consecinţele
conduitei, încurajându-l în remedierea situaţiei, dându-i şansa să se autocontroleze. Pentru a
descoperi eventualele nepotriviri, am introdus în clasă „cutia cu idei”, în care elevii îsi exprimă
nemulţumirile şi dorinţele, „Caietul de disciplină”, „ Carnetul de corespondenţă cu părinţii”, am
stabilit împreună „Decalogul clasei”. Pentru ameliorarea comportamentelor indizerabile, acţionez
pentru dezvoltarea în colectiv, a încrederii în forţele proprii, recunoaşterea contribuţiei elevului în
rezolvarea unor sarcini, acordarea de respect, trezirea încrederii în forţele proprii, valorizarea
resurselor proprii, crearea de oportunităţi pentru obţinerea de rezultate pozitive, încurajarea copilului
de a deveni competent, acceptarea lui aşa cum este, organizarea discuţiilor de grup – elevii fiind
coparticipanţi în soluţionarea situaţiilor – problemă şi luarea deciziilor, punând accent pe cooperare,
pe promovarea valorilor, pe implicarea în găsirea soluţiilor potrivite. Dezbatem tema din „Contractul
comportamental” încheiat la începutul anului şcolar, cuprinzând 5-6 reguli pozitive privind ordinea,
disciplina în grup, stabilind responsabilităţi, ameliorarea comportamentelor, a atmosferei de grup.
Organizeze jocuri în care elevii pot să-şi manifeste atitudini de comportament social: comunicarea
respectuoasă, susţinerea de idei, ascultarea activă şi atragerea descurajaţilor, izolaţilor, crearea de
către elevi a situaţiilor-problemă oferind grupului posibilitatea alegerii de alternative
comportamentale.
Ignorarea comportamentului deranjant, aprecierea sensibilităţii într-o atmosferă de securitate,
crearea de oportunităţi elevului pentru a participa la activităţi de ajutorare previn devianţa.
Aşadar, învăţătorul trebuie să creeze un context favorabil elevilor, invitaţi să reflecteze, să
analizeze, să înţeleagă, să aleagă, să încerce, să trăiască valori, să coopereze făurindu-şi identitatea
socială potrivit normelor, principiilor şi responsabilităţilor sociale.
ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR.17
BOTOŞANI

Raport privind activitatea comisiei pentru prevenirea şi combaterea violenţei

Având în vedere acutizarea fenomenului de violenţă – în diferitele sale


forme de manifestare – unitatea noastră s-a raliat la programul de măsuri elaborat pe
plan judeţean privind combaterea şi prevenirea violenţei în cadrul elevilor.
S-a constituit comisia specială la nivelul unităţii şcolare, cuprinzând un
număr de 11 persoane:
- 3 directori;
- 2 învăţători;
- 2 profesori;
- 2 reprezentanţi ai părinţilor;
- 1 poliţist de proximitate;
- 1 reprezentant al comunităţii locale.
Ca prime măsuri s-au discutat cu elevii în careuri, cazuri concrete din
comunităţile şcolare, s-au analizat, precizându-se măsurile legale şi reprecursiunile în
perspectivă ale unor asemenea manifestări.
La orele de educaţie civică, educaţie pentru sănătate, cercul "Sanitarii
pricepuţi" şi la orele de consiliere şi orientare au fost introduse teme cu acest specific:
- Cl. a-V-a – "Violenţa domestică" definiţie, forme, motive.
- Cl. a-VI-a – "Maltratarea copiilor"(formă a violenţei domestice).
- Cl. a-VII-a – "Combaterea violenţei domestice – aspecte juridice"
- Cl. a-VIII-a – "Violenţa psihică şi sexuală – aspecte juridice" ghid cu privire la
drepturile copiilor.
Reglementarea securităţii copiilor prin implementarea programului cu
camere video şi audio, instruirea personalului de pază, întâlniri cu jurişti, poliţişti din
cadrul Serviciului de prevenire(Silveanu Cristian, Băiceanu Florentina), poliţistul de
proximitate au alertat la un nivel ridicat gradul de conştientizare al unui asemenea
pericol în rândul elevilor, dar şi posibilele sancţiuni ce decurg din proliferarea unor
asemenea acte.
Concomitent, s-au demarat şi discuţii privind forme specifice de violenţă
asupra femeii, motivele şi consecinţele ce decurg din acest gen de manifestări.
Împreună cu diriginţii claselor din şcoală am realizat o lecţie deschisă la
clasa a-VIII-a A, unde tema: "Intimidarea – o formă de manifestare a violenţei" a
vizat şi acest aspect, iar prezenţa membrilor comitetului de părinţi
din clase, a poliţistului de proximitate, a celor de la prevenire şi a celor de la poliţia
rutieră a avut un impact deosebit.
Dezbaterea care a urmat lecţiei s-a prelungit şi la şedinţele pe clase, unde s-a
discutat această problematică.
Proiectul "Şcoala părinţilor" pe care şcoala îl derulează are o temă ce
vizează acest aspect, respectiv "Violenţa asupra femeii – modalităţi de stopare şi
diminuare a acestui fenomen". Vor fi prezenţi jurişti, psihologi de la centrul de
resurse, inspectori şcolari, poliţişti.
Şcoala, până la acest moment nu a avut cazuri deosebite privind violenţe în
rândul elevilor, având sub control acest fenomen. Pe celălalt palier încercăm cu
psihologul şcolar să găsim eventuale cazuri de violenţă asupra mamelor copiilor,
pentru a sesiza organele abilitate.
Ne gândim şi la un parteneriat interjudeţean cu o şcoală din judeţul
Iaşi(Şcoala nr.46) pentru implementarea unor acţiuni specifice în acest domeniu atât
de gingaş şi sensibil totodată.
Director, Consilier educativ,
Prof. Ioan MINTICI Institutor Sorin RÎPTEA

Estimările evoluţiei demografice marcate de scăderea populaţiei şcolare au fost confirmate


prin efectivele copiilor din grădiniţe şi ale elevilor din învăţământul preuniversitar: în anul şcolar
analizat au fost cuprinşi în sistemul învăţământului de stat 81503 de elevi, ceea ce reprezintă
efective cu ... mai mici decât în anul şcolar 2006-2007.
 Cauzele acestei scăderi rămân cele menţionate în ultimii ani: scăderea natalităţii, migraţia
populaţiei (locuri de muncă în străinătate) şi abandonul şcolar.
 Cele mai mari diferenţe se înregistrează în cazul populaţiei şcolare din tranşa de vârstă 7-11
ani
 La învăţământul particular, efectivele sunt relativ constante
Evoluţia efectivelor de populaţie şcolară continuă curba descendentă, după
cum urmează
Nivelul de învăţământ 2005/2006 2006/2007 2007/2008 Evoluţia
Învăţământ preprimar 16102 16345 16239 -
Învăţământ primar 23751 23570 22307 -
Învăţământ gimnazial 23132 22698 23373 +
Învăţământ liceal – zi 12406 12639 13519 +
Învăţământ profesional 7304 6051 5441 -
(SAM) +
an de completare

Dintre acesti elevi, foarte multi provin din familii monoparentale.


În 2007 – 2008, in urma raportarilor din unitatile scolare:
1. nivel preşcolar: 15968 elevi, din care: rural: 1249; urban: 5719:
- proveniţi din familii monoparentale: 2117, în procent de 13,25%, din care:
rural: 1427; urban: 690;
- proveniţi din familii cu ambii părinţi plecaţi în străinătate: 748, procent de
4,6%, din care: rural: 487; urban: 261;
- alte situaţii (aflaţi în plasament, orfani etc.): 200 (5,9%), din care: rural: 103;
urban: 97;
- 19,19% din totalul preşcolarilor aparţin unor familii cu un singur părinte sau
fără nici unul.
2. nivel primar: 21955 elevi, din care: rural: 4587; urban: 7922:
- proveniţi din familii monoparentale: 3841, din care: rural: 2410; urban: 1422;
- proveniţi din familii cu ambii părinţi plecaţi în străinătate: 1083, din care:
rural: 648; urban: 436;
- alte situaţii (aflaţi în plasament, orfani etc.): 383 din care: rural: 236; urban:
147;
- 24,17% din totalul elevilor de clasele I-IV aparţin unor familii cu un singur
părinte sau fără nici unul.
3. învăţământ gimnazial: 23092 elevi, din care: rural: 13542; urban: 9550:
- proveniţi din familii monoparentale: 4584 (19,8%), din care: rural: 2652;
urban: 1932;
- proveniţi din familii cu ambii părinţi plecaţi în străinătate: 1195 (5,17%), din
care: rural: 679; urban: 516;
- alte situaţii (aflaţi în plasament, orfani etc.): 369 (1,59%) din care: rural: 225;
urban: 144;
4. învăţământ liceal: 13502 elevi, din care: rural: 1054; urban: 12448:
- proveniţi din familii monoparentale: 2605 (19,29%), din care: rural: 177;
urban: 2428;
- proveniţi din familii cu ambii părinţi plecaţi în străinătate: 575 (4,25%), din
care: rural: 40; urban: 535;
- alte situaţii (aflaţi în plasament, orfani etc.): 116 (0,8%) din care: rural: 8;
urban: 108;
5. şcoala de arte şi meserii: 4853elevi, din care: rural: 1862; urban: 2991:
- proveniţi din familii monoparentale: 968 (19,94%), din care: rural: 378; urban:
590;
- proveniţi din familii cu ambii părinţi plecaţi în străinătate: 260 (5,35%), din
care: rural: 109; urban: 151;
- alte situaţii (aflaţi în plasament, orfani etc.): 84 (1,73%) din care: rural: 21;
urban: 63;

Situaţia la învăţătură pentru semestrul I al anului şcolar 2007/2008

Nr. Nivel de Nr. Nr. Elevi Nr. Elevi Procent de Nr. Elevi cu
Crt. învăţământ Elevi la la sfârşit promovaţi promovabilit situaţia
început de ate februarie neîncheiată
de an semestru 2007
1. Învăţământ 22089 21796 20999 96,34% 84
primar
2. Învăţământ 23117 22878 19741 86,28% 461
gimnazial
3. Învăţământ 4617 4573 4207 91,42% 79
liceal zi
teoretic

Situaţia numărului de elevi pe medii de promovare:

Nivel de Nr. De elevi promovaţi pe medii


învăţământ 5-6,99 7-8,99 9-10
Primar 3687 7119 10117
Gimnazial 4489 9330 5925
Liceal zi teoretic 94 2132 1955
Total

Rezultatele prezentate nu cuprind şi pe cele ale elevilor din SAM, întrucât modulele de
specialitate se pot încheia pe parcurs.
Situaţia mişcării elevilor în perioada septembrie 2007-ianuarie 2008
Nivel de Plecaţi în judeţ Plecaţi în alt Veniţi din judeţ Veniţi din alt
învăţământ judeţ judeţ
Primar 287 190 177 53
Gimnazial 323 143 188 41
Liceal zi teoretic 60 18 33 3
Total 670 351 398 97

Situaţia abaterilor elevilor din învăţământul preuniversitar, conform ROFUIP, art 118 lit. (a-g) este
următoarea:

Nivel de Total elevi Din care fete: Din care baieţi:


învăţământ sanctionaţi
Primar 14 2 12
Gimnazial 143 37 106
Liceal zi 181 34 147
Total 338 73 265

Situaţia notelor scăzute la purtare, pentru elevii dinclasele I-XII este:

Nivel de Note la purtare Note la purtare Din care:


învăţământ cuprinse între 7 scăzute sub 7 Pentru alte
şi 9,99 absente motive
Primar 320 16 6 10
Gimnazial 2852 340 211 129
Liceal zi 491 35 31 4
teoretic
Total 3663 391 248 143
Procent 4,57% 0,48%

Modul de incalzire a unitatilor scolare:

o Clădiri şcolare cu CT proprii pe gaz metan = 57, din care:


- 48 clădiri şcolare şcolare în municipiul Botoşani
- 6 clădiri şcolare şcolare în oraşul Dorohoi
- 3 clădiri şcolare şcolare în oraşul Bucecea
o Clădiri şcolare încălzite de la centralele localităţilor = 9, din care:
- 6 clădiri şcolare şcolare în municipiul Botoşani
- 3 clădiri şcolare în oraşul Dorohoi
o Clădiri şcolare cu centrale termice proprii cu combustibil lichid = 13, din care:
- 4 clădiri şcolare în oraşul Dorohoi
- 2 clădiri şcolare în oraşul Săveni
- 1 clădire şcolară în oraşul Darabani
- 2 clădiri şcolare în localitatea Truşeşti
- 1 clădire şcolară în localitatea Pomârla
- 1 clădire şcolară în localitatea Ştefăneşti
- 1 clădire şcolară în localitatea Şendriceni
- 1 clădire şcolară în localitatea Ripiceni
o Clădiri şcolare încălzite cu centrale termice cu combustibil solid prin programul Băncii
Mondiale până în anul 2005 = 52
o Şcoli noi prin programul PRIS încălzite cu radiatoare electrice = 89
o În curs de execuţie, centrale termice cu combustibil solid prin programul PIR şi bugetul de
stat = 60
o Clădiri şcolare încălzite cu sobe cu combustibil solid = 395

 Nu există suficiente sisteme şi proceduri prin care să li se asigure consiliere şi alternative educaţionale
elevilor ai căror părinţi sunt plecaţi la lucru în străinătate sau celor proveniţi din familii monoparentale.
 Materialul de analiză a activităţii Comisiei metodice a ariei curriculare „Consiliere şi orientare” de la
Şcoala cu clasele I-VIII „Tudor Vladimirescu”- Avrămeni este unul narativ, în ciuda repetatelor
solicitări şi recomandări ale inspectorului educativ;
 Dosarul Comisiei metodice a ariei curriculare „Consiliere şi orientare” de la şcolile „Tudor
Vladimirescu” şi „Aurel Vlaicu” – Avrămeni este incomplet.
În cursul anului şcolar 2006-2007 au fost înregistrate un număr de 17 cazuri de violenţă comise în incinta
unităţilor de învăţământ şi în apropierea acestora,fiind implicaţi elevi după cum urmează:
● În luna Septembrie 2006 = 2 cazuri:
- Şcoala gen. Bucecea
- Şcoala gen nr. 11 Botoşani
● În luna Octombrie 2006 = 2 cazuri:
- Liceul Sportiv Botoşani (infracţiune vătămare corporală simplă)
- Colegiul naţional M.Eminescu Botoşani
● În luna Noiembrie 2006 = 3 cazuri:
- Şcoala gen. Nr. 12 Botoşani
- Liceul Pedagogic Botoşani
- Colegiul Gh. Asachi Botoşani
● În luna Decembrie = 0 cazuri.
● În luna Ianuarie 2007 = 4 cazuri, toate la Grupul Şcolar Elie Radu Botoşani
● În luna Februarie 2007 = 0 cazuri
● În luna Martie 2007 = 3 cazuri :
- Grupul Şcolar Elie Radu Botoşani( infracţiune de lovire şi alte violenţe)
- Colegiul Gh. Asachi Botoşani
- Scoala gen. nr. 11 Botoşani
● În luna Aprilie 2007 = 0 cazuri
● În luna Mai 2007 = 3 cazuri:
- Seminarul Teologic Botoşani
- Şcoala gen. Ştiubieni
- Şcoala Specială nr. 5
● În luna Iunie 2007 = 0 cazuri.
De asemenea s-a constatat că în majoritatea evenimentelor au fost implicaţi elevi din cadrul aceleiaşi unităţi de
învăţământ, doar în 2 cazuri fiind implicate persoane străine.
În această perioadă au fost aplicate un număr de 113 sancţiuni contravenţionale conform legii 61/1991 , au
fost verificate 450 unităţi comerciale ce-şi desfăşoară activitatea în preajma unităţilor şcolare,de asemenea,au fost
organizate şi executate 7 acţiuni pe linia absenteismului şcolar .
În urma analizei situaţiei operative au fost identificate, următoarele probleme:
1. Creşterea evenimentelor produse în incinta şcolilor şi în afara lor.
2. Săvârşirea unor infracţiuni cu violenţă ridicată.
CAUZELE FENOMENULUI INFRACŢIONAL DIN UNITĂŢILE DE INVĂŢĂMÂNT ŞI DIN ZONA
ACESTORA
Au fost identificate o serie de cauze care au generat comiterea acestor infracţiuni, astfel;
- degradarea procesului educaţional;
- neimplicarea părinţilor în educarea copiilor;
- unii părinţi sunt la muncă în străinătate, iar copii sunt lăsaţi în grija bunicilor sau a altor persoane,
fiind astfel nesupravegheate;
- familii dezorganizate;
- consumul de alcool;
- tentaţiile din ce în ce mai mari;
- lipsa unor perspective privind un loc de muncă;
- atragerea unor tineri în grupuri infracţionale;
- consumul de droguri;
- violenţa difuzată prin mass-media;
- nr. insuficient de patrule de poliţie;
- lipsa unor măsuri eficiente de pază şi control acces în unităţile de învăţământ conform Legii nr.
333/2003. Pe raza judeţului Botoşani există numai 46 de unitati scolare asigurate cu pază.
FURTURI DE LA ELEVI

Unde? În general:
În şcolile şi liceele din zona urbană şi rurală a judeţului Botoşani.
În particular:
- Grupul Şcolar Industrial ,, Elie Radu ’’ Botoşani;
- Colegiul Naţional ,,A.T.Laurian’’ Botoşani;
- Colegiul Gheorghe Asachi Botoşani;
- Şcoala nr. 10 Botoşani;
- Şcoala Specială nr. 1 Dorohoi
- Şcoala Specială nr. 5 Botoşani.

Când? În perioada orelor de curs, de recreaţie, sau în timpul unor activităţi sportive sau în
apropierea şcolilor.

Cum? Deposedări de bunuri şi valori.

Ce? Telefoane, bani, obiecte de îmbrăcăminte, obiecte de podoabă.

Elevii sau alte persoane din afara şcolii.


Cine?
Elevii din şcolile generale, liceale, studenţii, precum şi cei cazaţi în internate,cămine.
Victime?
Elevi sau alte persoane.

Autorii? Obţinerea de bani sau obiecte de la victime.

Scopul?

VIOLENTELE
Unde? În general:
În şcolile şi liceele din judeţul Botoşani.
În particular în următoarele şcoli:
- Seminarul Teologic ,,Sf. Gheorghe’’Botoşani;
- Grupul Şcolar Elie Radu Botoşani;
- Şcoala Generală nr.14 Botoşani;
- Grupul Şcolar ,,Regina Maria’’Dorohoi;
- Scoala Generală Truşeşti.

Când? În afara orelor de curs, în recreaţie, pe terenurile de sport, în ateliere.

Prin folosirea violenţei verbale şi fizice (ameninţări, loviri).


Cum?
Elevii din şcolile generale, licee, şcoli de meserii, şcoli speciale sau alte persoane din
Cine? afara şcolilor.

Elevii din şcolile generale, licee,şcoli de meserii, şcoli speciale.


Victime?
Elevi sau alte persoane din zona şcolilor care pot fi organizaţi şi în grupuri.

Autorii?
Strategii Măsuri
Conştientizarea autorilor cu
privire la consecinţele Discutarea de către poliţiştii de proximitate,compartimentul de prevenire, cei de
faptelor lor siguranţă publică , cadrele poliţiei criminale cu autorii furturilor în prezenţa
conducerii şcolii, a dirigintelui, a părinţilor în scopul conştientizării privind
consecinţele faptei lor în plan penal, civil, administrativ.

Măsuri de prevenire în şcoli:


a) constituirea sistemelor de pază,se supraveghere video,iluminat de
securitate;
b) uniforme pentru elevi, cu însemne distinctive;
c) ore de dirigenţie cu participarea poliţistului de proximitate;
d) şedinţe organizate cu conducerile şcolilor la care să participe şi
reprezentanţii poliţiei, Prezentarea de cazuri concrete de elevi care
au comis furturi sau violente;
e) Informări;
f) Discuţii cu părinţii elevilor implicaţi în furturi;
g) Mediatizare;
h) Mese rotunde;
i) Recuperarea pagubelor;
j) Creşterea prezenţei poliţiei şi a altor forţe în şcoli şi apropierea
acestora;
k) Destructurarea găştilor;
l) Derularea unor acţiuni comune cu profesorii în stradă, baruri,
discoteci;
m) Organizarea de evenimente sociale;
n) Informare prin pliante, afişe;
o) Apelare la serviciul de urgenta tel. 112;

a) Informarea elevilor privind riscurile la care se expun, precum şi a


măsurilor de prevenire pe care trebuie să le ia pentru a preveni să
Ajutorarea potenţialelor devină victime;
victime prin mijloace de b) Demersuri pentru recuperarea prejudiciului.
prevenire

Proiecte de granturi – runda 2007

Categoria A: Proiecte care sprijină îmbunătăţirea calităţii educaţiei prin formarea profesională şi oferirea de
oportunităţi de dezvoltare în carieră a cadrelor didactice. Proiectele din această categorie au drept scop creşterea
calităţii în educaţie prin formarea continuă a cadrelor didactice şi a directorilor de şcoli. Beneficiari: cadre didactice,
manageri şcolari, elevi, comunităţile locale în general.

Unitatea scolara castigatoare Grant alocat de MEdCT Contributie a comunitatii locale/


fonduri proprii
Grup Şcolar Industrie Usoara 30300 RON 14880 RON
Botosani
Liceul Pedagogic Botosani 14700 RON 4800 RON

Categoria B: Proiecte care sprijină reducerea decalajului existent la nivelul accesului la informaţie şi a
metodelor şi mijloacelor moderne de predare – învăţare. Proiectele din această categorie au drept scop stimularea
motivaţiei pentru învăţare şi creşterea calităţii educaţiei prin dotarea cu materiale didactice, mijloace TIC, carte şcolară,
echipamente pentru ateliere şcolare etc. Beneficiari: cadre didactice, manageri şcolari, elevi, părinţi şi comunităţile locale
în general.

Unitatea scolara castigatoare Grant alocat de MEdCT Contributie a comunitatii locale