JURĂMÂNTUL LUI HIPOCRATE APLICAT IN

PSIHOLOGIE
- Turturica Evelina (căs. Chira)
- Master Psihotraumatologie si Asistare psihologica

Anumite institutiile care interactionează in mod direct cu oamenii oferind servicii, și

care prin realizarea activitatii necorespunzatoare ar putea produce daune clientilor, si-au
dezvoltat de-alungul timpului o serie de principii etice si deontologice dupa care sa functioneze.
Astfel, medicina are ca cod deontologic bine cunoscutul juramant al lui Hipocrate, prin care
promite sa adere la principii de buna practici in favoarea omului cu care interactionaza.

Corespondent al acestui juramant, in psihologia romaneasca este reprezentat de codul

deontologic. Acesta contine o sinteza de principii si standarde etice prin care sunt instituite
reguli de conduita al psihologului. Termenul ‘etic’ este folosit de multe ori intersanjabil cu cel
de ‘moralitate’, motiv pentru care gasesc necesara clarificarea lor. Etica reprezinta un termen
utilizat in mod specific activitatilor organizatiilor alaturi de codurile profesionale de conduita,
cu privier la seturi cat mai cuprinzatoare si complete al regulilor sau orientarilor ce indica
modul in care angajatii se comporta in profesia pe care o exercita, cum ar fi obligatia de a pastra
confidentialita clientilor si a pacientilor cu care lucrezi si datoria de a te ingriji de ei, precum
si principia etice de bunavointa, respect sau dreptate si autonomie.

Moralitatea pe de alta parte are un sens mult mai persona, privat, si este legat de modul
in care indivizii isi conduc viata, de cele mai multe ori facand referire la proprietatea financiara
personala, la comportamentul legat, dar si standardele acceptabile ale comportamentului
interpersonal, cum ar fi veridicitatea, onestitatea etc. Principiile morale se bazeaza in primul
rand pe emotionalitate, studiile pe aceasta ramura evidentiind modul in care deciziile morale
au un fundament intuitiv. Desigur ca ar fi de dorit ca in procesul de luare a deciziilor morale sa
fie implicata si ratiunea, insa acest lucru presupune o cunoastere de sine aprofundata si un nivel
de autocontrol ridicat.

Jonathan Haidt afrima in exceptionala sa carte despre moralitate, numita ‘ Mintea

moralista – de ce ne dezbina politica si religia’, urmatoarele: ‘’ Intuitiile sunt primele urmate
de gangirea morala. Intuitia morala apare automat si aproape instantaneu, cu mult inainte ca
judecata morala sa inceapa, iar acele prime ituitii tind sa ne influenteze judecata ulterioara.
Daca aveti impresia ca jdecata morala este ceea ce facem atunci cand incercam sa aflam
adevarul, veti fi intotdeauna frustrati de partinirea, nesabuinta si lipsa de logic ape care o
manifesta cei care nu sunt de acord cu voi. Insa daca veti considera judecata morala drept o
abilitate pe care noi, oamenii, am dezvoltat-o pentru a ne atinfe scopurile sociale – pentru a ne
justifica propriile actiuni si pentru a ne apara chipa careia ii apartinem, - atunci lucrurile vor
devein mai clare. Fiti atenti la intuitii si nu luati drept bune argumentele morale ale celorlalti.
Majoritatea acestor rationamente sunt sofisme, inventate in zbor si concepute astfel pentru a
promova anumite obiective strategice.’’

Conform acestor informatii, inteleg faptul ca din punct de vedere al moralitatii nu se

poate trasa un cod moral universal, fiecare avand libertate de constiinta de a lua decizii in
conformitate cu ceea ce intuitiile noastre morale de indeamna. In schimb in cazul unor institutii
lucrurile stau diferit, deoarece nu mai exista o responsabilitate individuala, ci una colectiva,
organizationala asupra consecintelor ce se rasfrang asupra clientilor. Din acest motiv a aparut
acest domeniu al eticii si deontologiei profesionale, cu un rol foarte important in trasarea de
reguli si principii pentru desfasurarea activitatii.

In psihologie exista 5 principii largi, generale cu rol orientativ din care se dezvolta o
serie de standarde specifice. Cele 5 principii sunt urmatoarele: Sa faci binele si sa eviti raul,
Incredere si responsabilitate, Integritate, Corectitudine, Respect pentru drepturile si demnitatea
omului.

As vrea sa fac referire in continuare la aplicarea standardelor etice de competenta in

domeniul clinic – psihoterapeutic. Scopul unu psihologi clinician este de a evalua clientul in
vederea stabiliririi unui diagnostic si a realizarii unui plan de interventie. Pentru acest lucru
psihologul are responsabilitatea de a realiza un interviu anamnezic si de a aplica o serie de
chestionare/teste de preferat standardizate, pentru a-si confirma ipotezele avansate in urma
interviului si a stabili diagnosticul si nivelul de afectare al clientului. In practica, din pacate
sunt multe cauzuri de specialist care nu respecta acesti pasi, punand diagnostice fara o evaluare
corespunzatoare, astfel radicand un risc destul de mare de eroare. Diagnosticele eronate pot
avea consecinte destul de mari, atat datorita unui eventual stigmat nejustificat, cat si faptului
ca conform diagnosticului stabilit acesta urmeaza un tratament, medicamentos sau
psihoterapeutic necorespunzator. In cazul tratamentului medicamentos eronat, paciantul poate
avea urmari negative semnificative asupra starii de bine, iar daca discutam despre un tratament
psihoterapeutic necorespunzator, riscurile sunt mai mici, insa cu siguranta procesul este
incetinit. Stiu de un caz in care o persoana a fost la 3 clinicieni si a primit 3 diagnostice diferite,
in urma unui diagnostic primind si tratament cu medicatie psihotropa, nefiind-i necesar.

Un alt aspect pe care as dori s ail evidentiez, este legat de standardul ‘Limitare a
competentei’ care face referire la situatiile in care psihologul, care are obligatia sa-si cunoasca
bine limitele de competent in oferirea serviciilor psihologice, este pus in fata unei probleme in
care nu stie cum sa intervina. Acesta este momentul in care acesta are obligatia sa recunoasca
limitele sale si sa comunice clientului in mod delicat si cu tact acest lucru, precum si sa-i
recomande un alt specialist care l-ar putea ajuta. Un alt principiu precizeaza ‘consultarea in caz
de limit a competentei’. Exista acest sistem de supervizare sau internvizare in psihologie,
dezvoltat tocmai pentru a veni in intampinarea psiologilor care ajung intr-n impas psifesional
prin depasirea limitelor de competenta. Insa acest lucru presupune in primul rand ca psihologul
sa aiba capacitatea de a admite limitele sale si de a cere ajutorul, de a consulta supervizorul sau
pe colegii sai.

Un ultim standard la care imi doresc sa fac referire, deoarece il consider de o importanta
majora, este ‘Pregatirea continua’. Specialistii intra pe piata muncii cu o serie de informatii
acumulate in urma formarii realizate in facultate/master etc. Psihologia, asemenea celorlalte
stiinte, este o stiinta dinamica, ce este intr-un process continuu de dezvoltare, deoarece obiectul
sau este psihicul, iar fiind umana sociala se afla intr-un process contiuu de dezvoltare. In
conditiile in care psihologul nu se updeateaza la descoperirile stiintifice actuale, acesta va
ajunge cu timpul sa practice o psihologie invechita si necorespunzatoare. Exista un concept in
lumea stiintifica internationala, numit ‘evidence-based pratice’ (practica bazata pe dovezi),
concept ce face parte din modelul ‘Scientist practiotionear’. Aceste modele surprind
obligativitatea realizarii activitati in conformitate cu descoperirile stiintifice de la momentul
actual. Practicientii ar trebui sa consulte regulat reviste de specialitate pentru a se infroma si
updata la informatiile de actualitate din domeniul lor de expertiza. Din pacate, situatia in teren
este departe de a arata in acest fel. O mare parte din psihologi inca practica psihologia de acum
10-15 ani, probabil din comoditate, obisnuinta sau dintr-un soi de orgoliu personal (Stiu eu mai
bine ce merge si ce nu, nu am nevoie de stiinta).

Acest compotament este considerat non etic si aduce dupa sine consecinte mai mult sau
mai putin semnificative asupra serviciilor pe care psihologii le desfasoara. Am incredere ca
noile generatii vor fi mai ancorate in aceste principia deoarece a inceput sa fie cat mai promovat
inca de pe bancile facultatii. Salut cu bucurie aceasta initiativa si sper sa pot fi eu personal un
model de urmat in vedere realizarii unei bune activitati profesionale, in accord cu principiile si
codul deontologic.

Bibliografie:

- Haidt, J. (2016). Mintea moralistă: De ce ne dezbină politica şi religia,[The Righteous Mind:

Why Good People Are Divided by Politics and Religion]. Bucharest: Humanitas Publishing
House.
- David, Daniel. C. P. (2006). Codul deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liberă
practică. Psihologie clinică şi psihoterapie: Fundamente.–Iaşi, 261-286.