Caracteristici ale proceselor psihice implicate în învăţare la

şcolarul mic
Înv. Damian Liliana

Gândirea pe parcursul micii şcolarităţi realizează progrese importante

constând în principal în apariţia şi consolidarea construcţiilor logice-
mediate, reversibile- care înlocuiesc procedeele empirice, intuitive, naive.
Construcţiile logice îmbracă forma unor judecăţi şi raţionamente. Potrivit
unor experimente efectuate pe şcolari, la 7-8 ani copiii admit conservarea
materiei, către 9 ani recunosc conservarea greutăţii şi abia către 11-12 ani,
conservarea volumului. Copilul la această vârstă surprinde permanenţa,
invarianţa, gândirea sa ridicându-se în plan abstract, categorial. Surprinderea
invarianţei, a ceea ce este constant şi identic, presupune capacitatea de a
coordona între ele operaţiile gândirii, de a le grupa în sisteme coerente.
Înlăuntrul acestor sisteme devine posibilă mişcarea reversibilă, efectuarea în
sens invers a drumului de la o operaţie la alta.Tocmai reversibilitatea, adică
inversarea operaţiilor, reprezintă baza psihologică a admiterii invarianţei.Ea
reprezintă unul din principalele beneficii ale gândirii în perioada micii
şcolarităţi.Copilul devine capabil să explice, să argumenteze, să dovedească
adevărul judecăţilor sale.Desigur, elemente ale gândirii intuitive concrete, cu
caracter practic, specifice preşcolarului, mai apar în gândirea şcolarului mic,
mai ales în rezolvarea unor sarcini noi, dificile.În gândirea sa se mai
întâlnesc, îndeosebi în primele clase, tendinţe de sincretism.Mai poate fi
supus influenţei iluziei momentane în raportarea la cantităţi(evaluarea
eronată a mărimii, a greutăţii, a volumului), ca urmare a insuficientei
eliberări de sub dominaţia nemijlocită a câmpului perceptiv.
 În procesul de învăţământ se dezvoltă operaţiile de gândire
indispensabile oricărei activităţi intelectuale:analiza şi sinteza, comparaţia,
abstractizarea şi generalizarea, clasificarea şi concretizarea logică.Gândirea
devine mai productivă, ca rezultat al creşterii gradului de flexibilitate şi
mobilitate, al utilizării diferitelor procedee de activitate mintală.
La intrarea în şcoală copilul dispune de un vocabular relativ bogat şi
stăpâneşte la modul practic regulile de folosire corectă a cuvintelor în
vorbire.În cursul micii şcolarităţi se dezvoltă limbajul oral şi cel scris.În ceea
ce priveşte limbajul oral, una din laturile importante este conduita de
ascultare.Cu prilejul rezolvării problemelor de aritmetică sau al exerciţiilor
gramaticale, şcolarul mic învaţă treptat să asculte explicaţiile învăţătorului,
să meargă pe urma raţionamentelor sale.Tot acum se formează capacitatea de
citit-scris, care impulsionează progresele limbajului.Lecturile literare fac să
crească posibilităţile de exprimare corectă.Se însuşeşte fondul principal de
cuvinte.Contactul sistematic cu primele noţiuni de gramatică îi permit
copilului să conştientizeze deosebirile dintre cuvinte ca elemente de limbă şi
obiectele desemnate prin cuvinte.Copilul capătă cunoştinţe despre structura
morfosemantică a cuvintelor, despre rolul pe care îl joacă în
exprimare.Ulterior, însuşirea categoriilor gramaticale propriu-
zise(substantiv, verb, adjectiv, pronume) îi dezvăluie copilului bogăţia
posibilităţilor de exprimare ale limbii materne şi îi prilejuieşte constatări cu
privire la frumuseţea construcţiilor sale.
Dezvoltarea limbajului se face şi în contextul altor activităţi(desen,
muzică, istorie, cunoaşterea mediului) copilul făcând astfel cunoştinţă cu o
nouă terminologie care variază de la un domeniu la altul.Copiii se obişnuiesc
prin limbaj să-şi planifice activitatea, să exprime acţiunile pe care le au de
făcut, ordinea în care vor lucra, toate acestea influenţând întreaga dezvoltare
intelectuală, contribuind la formarea capacităţii de a raţiona, de a argumenta
şi demonstra.
La această vârstă pot apărea şi unele erori de pronunţie şi scriere,uşoare,
care pot fi înlăturate prin munca de predare-învăţare,sau mai complicate,
luând aspectul unor tulburări care afectează conduita verbală a
copilului(dislalia, bâlbâiala, disgrafia). Cadrul didactic apelând la sprijinul
medicului, logopedului, trebuie să descopere care sunt cauzele acestor
tulburări, dacă ele se datoresc preluării de către copil a unor modele de
pronunţie şi scriere greşite, sau dacă este vorba de cauze interne.
Iniţial, motivaţia copilului pentru şcoală se constituie ca o sinteză de
factori externi(observarea şi imitarea de către copil a modelelor exterioare)
şi interni(dorinţa copilului de a deveni şcolar).Deosebit de important pentru
constituirea motivaţiei şcolare este dinamica proceselor de apreciere şi
autoapreciere.În cursul micii şcolarităţi pot fi identificate mai multe trepte de
evoluţie a acestor procese. Într-o primă etapă, care ar corespunde clasei întâi,
se poate vorbi de o atitudine vagă, difuză a copilului faţă de aprecierile
învăţătorului:copilul este interesat în a căpăta cât mai multe aprecieri relativ
independent de nivelul aprecierii.Ulterior, începând cu clasa a treia, trăirea
aprecierii se face în funcţie de nivelul aprecierii:dorinţa de a primi nu pur şi
simplu calificative, ci calificative cât mai mari.
Activitatea copilului poate fi susţinută nu numai de o motivaţie externă
ci şi de o motivaţie internă, care activează procesul de asimilare a
cunoştinţelor într-un mod continuu.Între 6 şi 10 ani, trebuinţa de explorare,
de informare şi documentare a copilului este în plin progres.El doreşte să
afle din ce în ce mai mult despre fapte şi întâmplări la care nu asistă
nemijlocit, se dovedeşte a fi un pasionat colecţionar, poate manifesta
puternice înclinaţii spre muzică, poezie, etc.Cadrul didactic trebuie să
fructifice această deschidere a personalităţii şcolarului mic spre trebuinţa de
a afla, de a cunoaşte, pentru a-i cultiva ataşamentul faţă de şcoală şi
învăţătură.
Motivele sociale ale conduitei şcolarului mic sunt strâns legate nu
numai de activitatea de învăţare, dar şi de modul cum sunt organizate şi cum
se desfăşoară interacţiunea şi activitatea de comunicare cu ceilalţi.
Una din trăsăturile specifice ale micii şcolarităţi o constituie
impregnarea conduitei copilului cu o notă de intenţionalitate şi
planificare.Multe din conduitele copilului încep să se deruleze sub semnul
lui ,,trebuie”, „este necesar”, „nu trebuie”.Voinţa, ca mod de răspuns la
aceste comenzi, îşi pune amprenta asupra altor compartimente ale vieţii
psihice.Percepţia devine intenţională, sistematică şi susţinută prin efort
voluntar, transformându-se în observaţie.Tot acum se formează memoria şi
atenţia voluntară, capacitatea concentrării mintale voluntare de durată mai
mare în rezolvarea unor probleme de gândire.
La începutul micii şcolarităţi, volumul atenţiei este încă redus, copiilor
fiindu-le greu să surprindă simultan, în câmpul atenţiei, explicaţiile verbale
şi tablourile intuitive, acţiunile pe care le fac ei şi cele întreprinse de colegii
lor, desfăşurarea propriu-zisă a acţiunii şi rezultatul ei.Şcolarii mici
întâmpină dificultăţi în a-şi comuta voluntar atenţia de la ceea ce este
superficial, imediat, spre ceea ce este esenţial.Slab dezvoltată este şi
priceperea de a-şi distribui atenţia în mai multe direcţii.Pentru a limita
neajunsurile neatenţie şcolarului mic este necesară o organizare corectă a
activităţii de învăţare:solicitarea cât mai frecventă a acţiunilor practice
externe,de operare cu obiecte, alternanţa acestora cu activitatea în plan
mintal, asigurarea unui tempou optim al lecţiei, din care să fie excluse atât
graba cât şi timpii morţi, dozarea de către învăţător atât a intensităţii propriei
voci,precum şi a mişcării sale în clasă, astfel încât să nu se conturbe
momentele de concentrare a elevilor asupra sarcinilor la care lucrează.