Sunteți pe pagina 1din 20

Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca

Proiect la disciplina „Economia turismului”

Monografia turistică a Sibiului

Cluj-Napoca
2011
Sibiu este reşedinţa şi cel mai mare munincipiu al judeţului Sibiu, fiind un important centru
cultural şi economic din sudul Tansilvaniei. Municipiul Sibiu a reprezentat unul dintre cele mai
importante și înfloritoare orașe din Transilvania, fiind unul dintre principalele centre ale coloniștilor
sași stabiliți în zonă. În ultimii ani a cunoscut o renaştere economică şi culturală semnificativă, fiind
astăzi unul dintre orașele cu cel mai mare nivel de investiții străine din România.
În 2007, Sibiu a fost Capitală Europeană a Culturii, împreun? cu Luxembourg. Sibiul și
împrejurimile sale sunt una din cele mai vizitate zone din România. Centrul istoric este unul dintre cele mai
bine păstrate locații istorice din țară. Multe din zidurile și sistemele de fortificații sunt menținute
într-o stare foarte bună. Centrul istoric este în proces de a deveni Patrimoniu UNESCO.
În Sibiu se găsesc muzee care cuprind colecții de artă, pictură, arte decorative,
antropologie, istorie, arheologie, istoria tehnologiei și științe naturale.
Orașul se află aproape de Munții Făgărașului - o destinație importantă pentru
drumeții - și de stațiunea Păltiniș - o destinație pentru sporturile de iarnă. În zonă sunt
multe biserici fortificate construite de coloniștii sași.
Sibiul are foarte multe obiective de vizitat care a atras în ultimii ani un număr mare de
turişti. Dintre acestea amintim: muzee, biserici istorice, central istoric, monumente istorice,
parcuri şi zone de agrement.

1. Inventarul patrimoniului turistic al Sibiului

Resurse turistice antropice


Muzee

Sibiul are un număr mare de muzee, organizate în jurul a două complexe: Muzeul Brukenthal şi
Muzeul Astra.

MUZEUL NAŢIONAL BRUKENTHAL

Muzeul Naţional Brukenthal cuprinde


nouă obiective expoziţionale (Galeria de Artă
Europeană, Galeria de Artă Românească,
Biblioteca Brukenthal – acestea fiind situate în
perimetrul Palatului Brukenthal din centrul
Sibiului, respectiv Galeria de Artă
Contemporană, Muzeul de Istorie, Muzeul
Farmaciei, Muzeul de Istorie Naturală,
Muzeul de Vânătoare ”August von Spiess”
şi Sala Frescă- în alte zone relativ apropiate de
centrul oraşului).
Muzeul Natţional Brukenthal este
primul muzeu deschis pe actualul teritoriu al
României, precum şi primul din Europa Centrală şi de Est, în momentul de faţă cuprinzând
aproximativ 10000 m² de spaţiu expoziţional. Colecţia expusp în momentul deschiderii (anul
1817) era considerată a doua ca valoare din imperiul Austro-Ungar, după cea de la Viena.
Muzeul Brukenthal a fost restaurant,iar galeriile reamenajate în perioada 2006-2009. De
asemenea, au fost reamenajate magazinele din cadrul Muzeului de Istorie, Muzeului de Istorie
Naturală, Muzeului de Istoria Farmaciei şi Muzeului de Vânătoare.
A fost amenajată şi o terasă în cadrul curţii interioare a Palatului Brukenthal. Mai
mult, a fost lansată şi ciocolata ”Brukenthal” şi au fost realizate efigii şi alte priduse
personalizate cu rol de suveniruri, dar şi destinate consolidării unui brand ”Brukenthal”.
Muzeul de istorie ”Casa Altemberger”

Cunoscută astăzi drept Casa


Altemberger, după numele primului său
proprietar, clădirea a fost cumpărată în anul
1545 de magistratura oraşului, devenind
sediul Primăriei pentru 400 de ani (până în
1948).
Formată din 10 unităţi arhitectonice,
la care se adaugă turnul de apărare, acesta
structurează împreună unul dintre cele mai
impresionante ansambluri de arhitectură
gotică civilă din România şi chiar din Europa
de Sud Est; cea mai veche parte o constituie
turnul-locuinţă, construcţia acestuia fiind iniţiată la sfârşitul secolului al XIII-lea.
Deoarece fondatorul legendar al oraşului purta numele Hermann, vizitatorii sunt întâmpinaţi
în curtea muzeului de câteva figuri decorative, intitulate Hermanni, ce ilustrează tipologiile
orăşeanului la sfârşitul secolului al XVII-lea: vindecătorul, cavalerul, bancherul, măcelarul,
crâşmarul, infanteristul, studentul, primarul şi menestrelul.
În curtea a doua, cunoscută sub numele de Grădina Martirilor, se află lucrări de sculptură
figurativă, precum cele patru console ale loggiei reprezentând portretele în piatră ale unor bărbaţi,
elegant şi minuţios executate, decorând un spaţiu cu elemente de influenţă renascentistă. Multi-
faţetat în maniera de abordare, conceptual general al expozitiei permanente este cel al istoriei locale.
Începând prin prezentarea vieţii de zi cu zi în Paleolitic, expoziţia oferă o imagine asupra felului în
care oamenii au trăit în peşteri, bordeie, gospodării, villa romana sau în locuinţa medievală.
Activităţile umane sunt descrise de la procesarea vânatului la producţia specializată a
ghildelor. Statutul social şi demnitatea conducătorului sunt subliniate de exponatele lapidariului
roman, dar şi de expoziţia Magistratului Sibiului. Războiul a constituit un alt aspect al existenţei
umane, presupunând arme,tactic, logistic şi o organizare specific, ilustrate prin intermediul armelor
şi armurilor. Aspect constant al vieţii umane, credinţa religioasă este ilustrată din preistorie până în
zilele elaboratelor rituri liturgice prin intermediul obiectelor de cult.
În cele din urmă, circuitul expoziţional se încheie cu prezentarea mişcării de emancipare
naţională din sudul Transilvaniei, prezentând evenimente ale perioadei secolelor XVIII – XX.
Astfel, muzeul ”Casa Altemberger” este împărţit în mai multe sectoare: Lapidariul Antic, Lapidariul
Medieval, Arme şi Armuri, Mişcarea Naţională a Românilor din Transilvania, Evoluţia
Comunităţilor Umane în Sudul Transilvaniei, Sticla în Transilvania, Bresle Sibiene, Magistratul
Sibiului, Monede şi Medalii, Tezaur.

Lapidariul Antic

Lapidariul antic conţine exclusiv exponate din


piatră, produse în perioada romană şi databile în
secolele II – III e.n . Prima sală este dedicată
monumentelor onorifice (statui, fragmente de statui şi
inscripţii), pe când în cea de-a doua sală sunt
prezentate monumente votive (altare, statui, socluri,
coloane şi reliefuri de mici dimensiuni).
Remarcabilă este statuia din marmură
reprezentând-o pe zeiţa Hekate amplasată în centrul
sălii. De asemenea este prezentată o selecţie de lucrări
ilustrând elemente arhitectonice (baze de coloane şi
capiteluri), în cea de-a treia sala aflându-se
monumentele funerare sau elemente ale acestora.
Cea de-a patra sală este în întregime dedicată cultului zeului Mithras, prezentând statui,
altare, piese votive în relief, variate inscripţii, păstrate integral sau fragmente ale acestora.
Numărul şi diversitatea acestora, ca şi caracteristicile spaţiului expoziţional au permis
materializarea reconstruirii unui templu, denumit mithraeum, dedicat acestui zeu.
În ultima sală sunt expuse monumente dedicate cultului zeului Jupiter: o statuie acefală a
zeului Jupiter Tronans (tipul verospi), o placă şi altare votive alături de elemente arhitectonice.

Lapidariul Medieval

Lapidariul Medieval al Muzeului Naţional


Brukenthal s-a constituit începând cu sfârşitul secolului
al XUX-lea, ca urmare a unor demolări intempestive de
clădiri cu substanţă istorică din Sibiu.
Expoziţia cuprinde trei secţiuni: piese de
mobilier arhitectural, grupuri de piese reprezentative
pentru clădiri şi ansambluri arhitectonice, puetre
funerare din secolele XVIII – XIX, provenite din
cimitirul comunal. Organizată în trei săli situate în
subsolul muzeului, expoziţia foloseşte lumina artificială
focalizată pe piese sau pe ansambluri de piese.
Panotarea foloseşte culori menite să evidenţieze, pe lângă valoarea documentară şi valoarea
artistică a pieselor. Relaţia spaţială directă a lapidarului cu Grădina Martirilor, precum şi
materialul ilustrativ
din expoziţie, oferă vizitatorului posibilitatea cunoaşterii istorice şi a relaxării spirituale.

Arme şi Armuri

Expoziţia de la parterul Casei Altemberger prezintă


armamentul şi echipamentul militar
într-o varietate impresinantă.
Prima parte a expoziţiei cuprinde piesele de echipament
militar şi harnaşament din epoca medievală, cu referiri speciale
la evoluţia pe care acestea au avut-o în strânsă legătură cu
armamentul.
Expoziţia continuă cu piese de armament medieval ce
variază de la celebrele spade medievale, dăgi şi pumnale,
halebarde sau lănci, până la buzdugane şi bice de luptă.
Categoriile de arme albe, folosite încă din preistorie şi care îşi
ating maxima utilizare în evul mediu, se regăsesc în multitudinea pieselor colecţiei ce reuneşte
obiecte de mici şi mari dimensiuni.
Armele orientale reprezintă un segment important în colecţia muzeului, etalarea lor
urmărind în principal realizarea unei legături, prin intermediul materialelor auxiliare, cu spaţiul
central european.
Expoziţia se încheie cu armele de foc, prezentate evolutiv. Etalarea lor s-a făcut în funcţie de
cele două subtipuri categoriale, respectiv armele cu fitil şi armele cu cremene.

Mişcarea Naţională a Românilor din Sudul Transilvaniei

Expoziţia cuprinde în prezentare evenimente şi personalităţi


din sudul Transilvaniei secolului al XVII-lea, anul revoluţionar
1848, înfiinţtarea Astri şi activitatea societăţii, repere ale vieţii
politice, solidaritatea românilor de pretutindeni, unirea de la 1
Decembrie 1918.
Expoziţia se doreşte o reconstituire a mişcării naţionale în
Sibiul de azi. Circuitul ilustrează principalele momente cu
documentele şi piese tridimensionale originale, completând vizal
informaţia documentară, contribuind la creşterea valorii ştiinţifice şi artistice a expoziţiei.

Evoluţia Comunităţii Umane în Sudul Transilvaniei

Prezentarea priveşte elementele specifice ale


habitatului uman, începând cu paleoliticul şi încheindu-se cu
perioada medievală. Circuitul se deschide cu prezentarea
habitatului de peşteră, ilustrând cele trei funcţii fundamentale
ale acestui tip de adăpost uman: spaţiu domestic, spaţiu de
vânătoare şi spaţiu sacru.
Urmează o reconstituire a habitatului neolitic, prin
prezentarea unui bordei Starčevo-Criş, a unui atelier de
cioplit piatra şi a unei locuinţe de suprafaţă din aria culturii
Vinča.
Sunt reconstituite de asemenea câteva elemente de
viaţă eneolitică: un complex de locuire şi un atelier de olar.
Un spaţiu special este dedicat epocii bronzului; într-un modul al încăperii este prezentat un
depozit de bronzuri în momentul descoperirii.
Viaţa de zi cu zi în perioada dacică este redată prin reconstituirea unei locuinţe şi a unui
atelier de fierar alpturi de reconstruirea unui sanctuar dacic şi piese de factura romanp, descoperite
în aşezări dacice. Locuinţta romană (villa rustica) este prezentată cu anexa gospodărească, turnul de
observaţie şi curtea.
Expoziţia se încheie cu prezentarea interiorului unui cămin medieval, mobilat cu şemineu,
blazoane, stâlp central şi bovindou.

Sticla în Transilvania

Obiectele ilustrează cele mai importante repere din


istoria sticlei aşa cum se reflectă ea în obiectele păstrate sau
descoperite în Transilvania, produse sau aduse din diferite
zone aici.
În prima sală este prezentat procesul de producere a
sticlei de la materiile prime la produsul finit, fiecare dintre
etape fiind punctată cu descoperiri arheologice din fosta
glăjerie de la Porumbacul de Sus. Între exponate se regăsesc
vase farmaceutice, ornamente din sticlă, fragmente de
creuzete, forme de suflat alăturate unei reconstruiri a
cuptorului de la Porumbacu.
Cea de-a doua sală prezintă produsul finit al
prelucrării sticlei, urmarind istoria acestui material de la starea naturală la elaboratele obiecte de
sticlă din secolul al XIX-lea. Totodată sunt expuse piese cu diverse întrebuinţări: unelte, podoabe,
ferestre, oglinzi.

Bresle Sibiene

Istoria dezvoltării urbane a Sibiului este strâns legată


de apariţia şi dezvoltarea breslelor. Breslele sibiene erau
similare sub aspectu organizării şi funcţionării cu cele din
alte oraşe săseşti sau central-europene. Număril breslelor
sibiene a crescut de la 19 în 1936 la 26 bresle în 1719, 34 în
1724 şi 40 în 1780. În prezent, în colecţiile Muzeului
Brukenthal se găsesc peste 2000 de piese ale breslelor şi
frăţiilor calfelor, datând din secolele XIV – XIX.
Prin obiectele etalate s-a evidenţiat organizarea
internă a breslelor şi a frăţiilor de calfe, precum şi producţia
principalelor bresle sibiene, fiind grupate în obiecte cu rol individualizator şi de reprezentare,
reflectând organizarea şi viaţa ghildelor şi produse de o mare diversitatea, adesea vădind măiestrie
artistică. Prezentarea respectă criteriul cronologic şi ia în considerarea materia prima folosită.

Magistratul Sibiului

În 1545 clădirea muzeului a fost cumpărată de


Magistratul oraşului, devenind sediul Primăriei Sibiului.
Din Magistrat făceau parte cei mai înalţi funţionari:
primarul (numit şi consul), administratorul oraşului, judele
regal şi cel de scăunal.
Organul executiv lărgit de conducere era Sfatul
Orăşenesc format din 12 cetăţeni de vază, care formau sfatul
interior-. Centumvirii alegeau un ”orator”, dintre şase
candidaţi care aveau asentimentul Magistratului, caesta
reprezentându-i în prezidiu în timpul alegerilor
Magistratului.
Din 1721 s-a trecut la sistemul votului secret, în
urnă. În mod fericit expoziţia dedicată Magistratului Sibiului este organizată în sala în care se ţineau
şedinţele de consiliu.
Sunt expuse piese ce au aparţinut membrilor Magistratului (pelerină de senator, pelerină şi
pălărie centumvir, urna de vot, fotoliul oratorului, sigilii ale unor primari, comiţi sau oratori precm
Thomas Altemberger). În două vitrine special amenajate sunt expuse steaguri de breaslă şi ale unor
comiţi. Pereţii sunt împodobiţi cu tablouri şi grafică, precum şi cu replici de steaguri.

Monede şi Medalii

Expoziţia de la etajul al doilea al turnului-locuinţă


prezintă colecţia de monede şi medalii ce constituie întreaga
zestre numismatică în aur aflată în posesia Muzeului Naţional
Brukenthal.
Cele mai multe dintre piese provin din moştenirea
culturală lăsată de către întemeietorul muzeului, baronul
Samuel von Brukenthal, dar sunt incluse în expunere şi
monedele de aur achiziţionate ulterior, pe parcursul timpului,
de cptre custozii colecţiei. Pot fi admirate şi un număr mare
de medalii din aur, provenite de la Samuel von Brukenthal.
În mod special au fost alese pentru expunere
monedele din aur, deoarece această categorie a constituit întotdeauna cea mai importantă parte a
unei colecţii numismatice, nu doar pentru bine cunoscuta valoare intrinsecă, cât pentru raritatea
acestor piese. Colecţia de monede şi medalii a fost constituită în secolele XVIII, XIX şi prima parte
a secolului XX.

Tezaur

Începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea, în cadrul


Muzeului Naţional Brukenthal s-a constituit un veritabil tezaur
de obiecte realizate din metale preţioase: argintărie laică şi
liturgică, podoabe şi bijuterii, dezvoltând nucleul reprezentant
iniţial de cabinetul de numismatica al Baronului Samuel von
Brukenthal.
Alături de monede şi medalii, Tezaurul s-a îmbogăţit
treptat prin intermediul donaţiilor şi achiziţiilor, piesele
provenind de la bisericile evanghelice, ghilde, bijutieri etc. .
Un rol important în procesul de colecţionare şi păstrare a
acestor piese l-au avut preoţii şi istoricii saşi precum şi alte
personalităţi ale oraşului Sibiu.
Colecţia tezaur cuprinde 1000 de piese de argintărie, dintre care 12 sunt liturgice,
aproximativ 100 sunt laice, 655 sunt podoabe şi bijuterii şi peste 200 sunt puese pentru servirea
mesei.

Muzeul de Istorie Naturală

Într-o etapă, în care naturalismul


transilvănean, ca şi cel european, cunoştea o
evoluţie rapidă, la Sibiu, s-a înfiinţat în 1849
Societatea Ardeleană de Ştiinţele Naturii din
iniţiativa unor intelectuali saşi, naturalişti, care-
şi doreau o organizaţie în care să-şi
împărtăşească pasiunea lor comună pentru
natură, să răspândească şi în rândul comunităţii
şi nu numai descoperirile lor, să educe tânăra
generaţie în spiritul cunoaşteri şi conservării
naturii.
Lucrările la construcţia clădirii au
început în toamna anului 1894, inaugurarea
festivă având loc la 12 mai 1895. Clădirea este
construită în stilul Renaşterii italiene târzii, având 3 nivele, fiind complet renovată între 2006 şi
2008. Grădina a fost amenajată pentru relaxarea vizitatorilor, dar şi ca spaţiu în care pot fi întâlnite
specii comune şi rare de plante precum copaci şi arbuşti ornamentali.
Muzeul este împărţit în mai multe sectoare: Evoluţia Lumii Vii, Ecosisteme, Sectorul
paleontologic şi sectorul mineralogic.

Evoluţia Lumii Vii

În prima parte a expoziţiei este prezentata succint


evoluţia lumii vii de la cele mai simple organisme până la
păsări, începând cu nevertebratele ce populează mediul
acvatic al mărilor şi oceanelor precum meduzele, coralii,
crustaceele şi continuând cu insectele,peştii, reptile etc. .
Păsările sunt prezentate începând de la cele
alergatoare, fiind considerate curiozităţi ale naturii.
Păsările acvatice reprezintă un sector special,
reconstituindu-se un colţ din Delta Dunării în ceea ce
priveşte fauna şi vegetatia acelei zone.
În afară de această zonă de expunere, păsărilor
acvatice li s-a mai rezervat un spaţiu, reconstituindu-se un
mal surpat, populat cu speciile caracteristice de păsări.
Sectorul median al expoziţiei surprinde aspecte din viaţa păsărilor, în special a celor
arboricole, aici putându-se întâlni de la păsări de dimensiuni foarte mici la răpitoarele mari de zi şi
de noapte.

Ecosisteme

Zona temperată este ilustrată prin toate formele de relief, fiecare din acestea fiind populată
cu fauna şi vegetaţia caracteristice.
Aici se găsesc mamifere,păsări sau animale nevertebrate, dintre acestea aflându-se şi
carnivorele întâlnite la noi în ţară precum vulpea, lupul şi ursul.
Zona tropicală fascinează prin colorit şi forme fiind reprezentată prin numeroase exemplare
de papagali şi fluturi exotici.Se ilustrează condiţiile mediului din regiunile exotice ale globului,
unde clima este favorabilă dezvoltării vegetaţiei luxuriante, elementul floristic fiind deosebit de
abundent.
Zona arctică este reprezentata printr-un exemplar
de focă, caracteristic pentru această zonă, aceasta fiind
una din cele mai vechi piese ale muzeului.De asemenea
se poate admira şin un exemplar de bufniţă polara,
considerată a fi cea mai masivă şi puternică dintre
speciile de bufniţe.
Ultima dioramă din sectorul zoologic, ilustrează
biodiversitatea continentului australian. Fauna acestui
ţinut este una impresionantă, aici fiind expuse o mare
varietate de animale endemic, o mare parte din
amfibienii de aici regăsindu-se doar pe continentul
australian. Ursul Koala, jderul marsupial, pasărea liră, veveriţa marsupială sunt doar câteva specii
de animale care impresionează vizitatorii.

Sectorul Paleontologic

Aici se află expuse câteva piese fosile din colecţia


Societăţii Ardelene pentru Ştiinţele Naturii, unde s epoate
admira un exemplar de Bison priscus, stramoşul zimbrului
european şi al bizonului, respectiv bourului din America de
Nord. Aceste schelet este foarte valoros prin faptul că este
complet, fiind găsite toate oasele.
Acesta a fost găsit în 1900 într-o carieră de piatră din
Sighişoara, fiind restaurat şi montat astfel încât în 1901
putea fi admirat în expoziţia permanentă a muzeului. Alături
de acestă impresionantă piesă mai pot fi văzute resturi
scheletice de mamut şi rinocer lânos, acestea fiind recent
descoperite, precum şi resturi sheletice ale ursului de peşteră.

Sectorul Mineralogic

În holul principal al muzeului se află sectorul mineralogic, organizat după criterii preponderent
estetice, aici putând fi admirate alături de minerale native precum aurul, cuprul, pietre decorative,
semipreţioase.

Muzeul de Istorie a Farmaciei

Acest muzeu a fost deschis în anul 1972, reprezentând prin profilul său o raritate în peisajul
muzeografic românesc şi european.
Înfiinţarea acestui muzeu în Sibiu a fost posibilă din doua motive: primul ar fi ca aici a
funţionat prima farmacie de pe teritoriul ţării noastre, fiind atestată în anul 1494, iar celălalt motiv
ar fi că în această zonă s-a dezvoltat o bogată tradiţie a activităţii farmaceutice.
Clădirea care adăposteşte muzeul constituie un
monument istoric de arhitectura cu elemente gotice şi
renascentiste, aceasta aflându-se în centrul istoric al
Sibiului şi datând din anul 1568.
”La Ursul Negru” este denumirea uneia din cele mai vechi
farmacii sibiene, înfiinţată în jurul anului 1600 care a
funcţionat în această clădire.
Muzeul cuprinde 6600 de piese valoroase pentru
evoluţia medicamentaţiei şi a tehnicilor farmaceutice de-a
lungul a mai mult de trei secole şi jumătate.

Acest muzeu este împărţit în trei sectoare: Oficina, Laboratorul şi Sectorul Homeopatiei.
Oficina

Oficina constituie componenta tradiţională a unei


farmacii, având funcţia de prezentare a produselor
medicamentoase. Mobilierul acestei încăperi a fost executat la
Viena în anul 1902 şi a aparţinut fostei farmacii sibiene ”La
Vulturul Negru”.
Dintre piesele expuse amintim: vase farmaceutice din
lemn, ceramică, faianţă, porţelan, sticlă, mojare din bronz sau
fontă, balanţe şi greutăţi în sistem vienez. Toate acestea
ilustrează atât natura şi evoluţia medicamentaţiei şi a
instrumentarului farmaceutic.
Cel mai vechi obiect din coleţie, este un mojar din
bronz, datând din anul 1597, fiind cel mai valoros obiect al coleţiei dintre instrumentele folosite în
operaţiile preliminare.
Exponatele sunt dovada vie a preocupării constante de îmbinare a utilului cu esteticul,
acestea datând cu peste trei secole şi jumătate în urmă. Aici atrag atenţia îndeosebi borcanele din
lemn, datate în sec. XVIII, cu signatură pictată, pe unele dintre ele putându-se observa prezenţa
simbolurilor alchimice.

Laboratorul

Laboratorul reprezintă sectorul principal al activităţii


farmaceutice, ilustrând prin bogăţia şi diversitatea obiectelor
prezentate complexitatea şi evoluţia proceselor de elaborare a
medicamentelor, în strânsă concordanţă cu evoluţia ştiinţei
farmaceutice.
Una din cele mai vechi obiecte din colecţie este
balanţa farmaceutică din secolul XVII, cu greutăţi din fier şi
piatră ornată. Dintre obiectele expuse pe masa de receptură
menţionăm pilularul din secolul XVIII - dispozitiv utilizat la
prepararea pilulelor, ce sunt considerate primele forme
farmaceutice utilizate în diferite afecţiuni de-a lungul
timpului.
Între exponatele laboratorului se află balanţele de diferite tipuri, mojare din bronz, fontă şi
marmură, maşini de zdrobit şi pulverizat, piese pentru tablete şi supozitoare, percolatoare pentru
obţinerea tincturilor din plante medicinale, recipiente ceramice şi metalice, creuzete, mensuri din
cositor, site, filtre şi sticlărie de laborator.

Sectorul Homeopatiei

Colecţia de Homeopatie ilustrează tradiţia terapiei homeopate la Sibiu.Fondatorul acestei


doctrine terapeutice, Samuel Hahnemann, a trăit şi activat la Sibiu, între anii 1777-1779, ca medic
şi secretar al baronului Samuel von Brukenthal, guvernatorul
Transilvaniei.
Se apreciază că în această perioadă el a avut posibilitatea de
a cunoaşte multe aspecte privind medicaţia populară practicată în
Transilvania, aspecte care au contribuit şi ele la inspirarea
fundamentării doctrinei homeopate.
Colecţia de Homeopatie a muzeului cuprinde peste 2900 de
piese, respectiv truse şi flacoane cu preparate homeopate, care au
fost preluate de la vechea farmacie sibiană ”La Înger”.
Muzeul de Vânătoare ”August von Spiess”

Muzeul de Vânătoare poartă numele uneia


dintre personalităţile importante ale oraşului Sibiu la
sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al
XX-lea: colonelului August von Spiess, vânător al
Casei Regale a României în timpul regelui Ferdinand
I.
Acesta a fost primul muzeu cu acest profil la
nivel naţional, fiind deschis în anul 1966 şi găzduit în
reşedinţa Von Spiess, donată de fiicel colonelului în
acest scop.Colecţia cuprinde un număr de
aproximativ 1600 piese.
În spatele clădirii se află o curte amenajată în scopul relaxării în aer liber şi pentru
desfăşurarea activităţilor de educaţie ecologică a elevilor, cu atât mai mult cu cât găzduieşte un
câine, peşti şi o broscuţă ţestoasă.
Muzeul este împărţit în cinci sectoare: Arme şi Instrumente de Vânătoare, Trofee de
Dimensiuni Medii şi Mici, Sala Memorială August von Spiess, Trofee de Dimensiuni Mari, Trofee
Africane.

Arme şi Instrumente de Vânătoare

Expoziţia debutează cu un scurt istoric al armelor şi instrumentelor de vânătoare începând


din epoca pietrei. Printre exponate se află arme din cremene din paleolitic şi neolitic, lănci, suliţe,
arcuri şi arbalete, arme de foc cu fitil, arme de foc moderne, cu cartuşe, alături de accesorii precum
cartuşiere, tocuri pentru păstrarea prafului de puşcă, pumnale, cornuri de vânătoare, atrape şi curse
folosite de braconieri. Conceptul primei încaperi este unul introductiv, dorindu-se o prezentare
generală.

Trofee de Dimensiuni Medii şi Mici

În cea de-a doua încapere sunt prezentate trofeele de vânătoare.Mesajul tematic al acestei
secţiuni este acela că vânătoarea zilelor noastre încetează a mai fi o practică plină de cruzime,
devenind un mod de selectare şi administrare a fondului cinegetic, având drept scop conservarea
biodiversităţii faunei sălbatice. Sunt prezentate exponate reprezentând trofee ale păsărilor, alături de
vânat de dimensiuni medii precum lupii, vulpile, pisicile sălbatice etc. .

Sala Memorială August von Spiess

Sala memorială a fost dedicată lui August


von Spiess, aceasta prezentând personalitatea
acestuia prin intermediul portretului său, a
fotografiilor, puştii, trofeelor, literaturii scrise,
alături de prezentarea tovarăşilor săi de vânătoare
şi a familiei sale.
O altă secţiune este dedicată lui Emil
Witting, inginer forestier care a donat o mare
parte din colecţia actuala a muzeului. Camera
reconstituie una din camerele din reşedinţa Von
Spiess, folosindu-se o fotografie de interior făcută în timpul vieţii acestuia.

Trofee de Dimensiuni Mari


Aici sunt expuse trofee impresionante de dimensiuni mari ( cerb, urs, mistreţ, capră neagră),
multe din ele fiind premiate la concursuri naţionale şi internaţionale în perioada interbelică,
reflectând valoarea excepţională a vânatului românesc.
Trofee Africane

Această încăpere descrie cele două expediţii în Africa, întreprinse de Von Spiess la 72 ani şi
respectiv 74 ani, prezentând trofee africane: antilope, bivoli Caffer, rinoceri, zebre etc. .

Biblioteca Brukenthal

Deschisă pentru public în anul 1817,


biblioteca Brukenthal şi-a legat existenţa de cea a
muzeului, înlesnind şi favorizând în permanenţă
creşterea şi studierea colecţiilor acestuia. În
momentul inaugurării sale, biblioteca însuma
15.972 de volume, provenind în totalitate din
fondul baronului.
Erau lucrări din literatura social-politică şi
beletristică a secolului al XVIII-lea, importante
atât pentru conţinutul lor cât şi pentru bogăţia şi
perfecţiunea artistică a ilustraţiilor, datorate unor
gravori vestiţi ai perioadei rococo ş clasiciste,
cum au fost Gravelot, Eisen, Chodowiecki sau
Jean Moreau Le Jeune.
Tot din biblioteca personală a baronului Brukenthal, provine o serie de manuscrise
importante cum ar fi "Breviarul", datând de la sfârşitul secolului al XV-lea ăi începutul secolului al
XVI-lea precum şi cele legate de istoria Transilvaniei din secolele al XII-lea şi al XIII-lea.
În anul 1879, bibliotecii Brukenthal i se alătură aşa numita "biblioteca capelei" care
cuprindea fondurile majorităţii bibliotecilor medievale existente în Sibiu. Este vorba de colecţiile
primei biblioteci a oraşului, atestată documentar la 1300, şi ale cărei exemplare erau pirogravate cu
stema oraşului Sibiu, apoi manuscrise şi cărţi tipărite provenite de la bibliotecile ordinelor religioase
din oraş şi desfiinţate la mijlocul secolului al XVI-lea de reforma religioasă, precum şi de biblioteca
gimnaziului evanghelic ce funcţiona în oraş din anul 1544.
Toate aceste biblioteci medievale au fost reunite, în timpul judelui regal Albert Huet, în
capela aşa numită Sf. Iacob. In momentul dărâmării acesteia, în anul 1879, cele aproape 120.000 de
volume ale bibliotecii au fost unite cu biblioteca Brukenthal, imprimând astfel acesteia dublul
caracter de bibliotecă muzeală (prin fondurile valoroase de carte veche pe care le deţine) dar şi
documentar-ştiinţifică prin literarura de specialitate servind cercetării în domeniile istoriei, artei,
etnografiei şi istoriei naturale.
Cea mai valoroasă colecţie este reperezentată de cele 381 de incunabule, cele mai vechi,
datând din anul 1468. Cartea provine chiar din atelierul tipografic al lui Johann Gutenberg şi a fost
executată de colaboratorul acestuia Peter Schoffer. Dispunerea textului pe două coloane,
ornamentarea manuală a iniţialelor, dovedeste încă stângăcia primelor tipărituri dar şi tendinţa
tipografilor de a nu rupe totalmente cu arta şi tradiţia manuscriselor.
După Germania, Italia este cea care adoptă rapid marea descoperire a tiparului, biblioteca
Brukenthal deţinând o serie de lucrări din oficinele veneţiene, precum cea a lui Simon Bavilaqua,
Bonetus Locatellus, Gabriel Peri şi mai ales Aldus Manutius.
Colecţia de incunabule este constituită în general din lucrări teologice dar nu lipsesc nici
lucrările de istorie (Liber Chronicarum, Historia Romana, Chronica Hungariae etc.), matematică
(Euclides: Elementa geometriae), medicină (Cauliaco: Chirurgia), drept (Institutiones, Digesta,
Codex). In colecţia de manuscrise, se distinge deja amintitul "Breviar", scris pe pergament, într-o
frumoasă minusculă gotică şi cu nenumarate miniaturi datorate pictorilor flamanzi Simon Bening şi
Gerhard Horenbaut. O bogată ornamentaţie gotică precum şi notaţii muzicale (neume) cuprinzând şi
manuscrisele "Liber specialis missarum", realizat în anul 1394 la Şura Mica sau "Vigiliale" din anul
1507 de la Şura Mare.
Dintre manuscrisele chirilice, menţionăm "Psaltirea” de la Răşinari, din anul 1776, cu
numeroase ornamente amintind de încrustaţiile populare în lemn sau de motivele geometrice ale
ţesăturilor româneşti.
Colecţia de carte rară din secolele al XVI-XVIII-lea cuprinde exemplare valoroase ca ediţia
primă a "Utopiei" lui Thomas Morus aparută la Basel în anul 1518 şi ilustrată de fraţii Hans şi
Ambrosius Holbein, "Despre proporţiile corpului omenesc", aparută la Nurnberg în anul 1528 cu
ilustraţii de Albrecht Durer sau "Hortulus animae" aparută la Wittenberg şi ilustrată de Lucas
Cranach. Sunt prezente în bibliotecă şi lucrările celor mai de seamp reprezentanţi ai umanismului ca
Erasmus de Rotterdam,Giovanni Boccaccio, Francesco Petrarca, Machiavelli etc.
Adevărate capodopere ale geniului le reprezintă lucrările "Cosmographia" lui Sebastian
Munster, aparută în anul 1578, cu ilustraţii ale lui Hans Holbein cel Tanar sau "Biblia" din anul
1541 de la Anvers, cuprinzând peste 90 de gravuri în cupru. Dintre tipăriturile secolului al XVII-lea
se remarcă în general "elzevirele", lucrări care s-au impus în viaţa culturală şi artistică a Europei
timpului, atât prin varietatea conţinutului şi a ornamentaţiei, cât şi prin preţul scăzut.
Colecţia de carte veche românească, formată în special în ultimii treizeci de ani, cuprinde
printre altele "Sbornicul slavonesc" din 1580 tipărit la Sebeş de diaconul Coresi, "Cazania lui
Varlaam", de la Iaşi (1643), "Noul Testament de la Bălgrad", (1648) precum şi primul ziar
românesc apărut în afara graniţelor ţării "Fama Lipschii" (Leipzig, 1827). Pentru valoarea sa
documentară, remarcăm şi colecţia de periodice şi calendare, începand cu cel mai vechi ziar din
Sibiu "Siebenburgische Zeitung" (1784), "Gazeta de Transilvania", "Foaia Duminicii" sau
cotidienele "Hermannstadter Zeitung" şi "Siebenburgisch -Deutsches Tageblatt".
În prezent, biblioteca a devenit şi un important centru de informare în domeniul muzeologiei
iar schimbul de publicaţii desfăşurat cu peste 800 de parteneri din ţară şi străinştate, permite
continua îmbogăţire a fondului de carte, indispensabilă cercetării şi valorificării colecţiilor muzeale.

COMPLEXUL NAŢIONAL MUZEAL ASTRA

La 4 km de Sibiu în mijlocul unei rezervaţii de 993 ha, care cuprinde şi un lac de 16 ha, se
află Complexul Naţional Muzeal ”ASTRA” care a luat fiinţă în 2001 având cea mai vastă structură
etnomuzeală din România, tratând, distinct, specificul culturii populare româneşti, săseşti şi a celei
a rromilor, (în fază de proiect), în cadrul Muzeului Civilizaţiei Tradiţionale Populare “ASTRA”,
Muzeului Civilizaţiei Transilvane “ASTRA”, Muzeului de Etnografie Săsească “Emil Sigerus”,
Muzeului Culturii şi Civilizaţiei Rromilor (proiect), iar a popoarelor extraeuropene în cadrul
Muzeului de Etnografie Universală.
Un rol important îl au noile sectoare create în premieră la Sibiu, la standarde mondiale:
Centrul de Informare şi Documentare în Etnologie “Cornel Irimie”, Departamentul Zonal de
Restaurare-Conservare, Studioul ASTRA-Film, Departamentul de Marketing şi Relaţii cu Publicul.
Un loc aparte, în semn de omagiu pentru contribuţia deosebită adusă de Cornel Irimie la dezvoltarea
muzeografiei sibiene şi româneşti, ca şi la relansarea postbelică a învăţământului universitar cu
profil etnografic sibian, a fost organizat şi inaugurat, la 15 august 1993, “Cabinetul Memorial
Cornel Irimie”, prin achiziţionarea obiectelor şi colecţiilor deţinute în camera sa de lucru, de cel ce
a fondat cel mai important, original şi valoros muzeu al României postbelice.
Succesele obţinute de Complexul Naţional Muzeal “ASTRA”, datorate proiectelor şi
manifestărilor culturale pe care le-a organizat, consensual cu cele mai originale şi inovatoare direcţii
pe plan mondial ale activităţii muzeale de profil, au fost răsplătite, de-a lungul timpului, cu
numeroase premii naţionale şi internaţionale.

Complexul Muzeal ASTRA este împărţit în mai multe unităţi muzeale:


- Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale Astra
- Muzeul Civilizaţiei Transilvane Astra
- Muzeul de Etnografie Universală ”Franz Binder”
- Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Săsească ”Emil Sigerius”
- Proiectul unui Muzeu al Culturii şi Civilizaţiei Rromilor

Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale Astra

Principala caracteristică a Muzeului


Civilizaţiei Populare Tradiţionale "ASTRA"
- muzeu etnografic în aer liber - şi ceea ce-l
deosebeşte de alte muzee în aer liber din ţara şi din
Europa, încă din faza de organizare a acestuia (sub
numele de Muzeul Tehnicii Populare), este
conceperea sa ca muzeu în aer liber tematic,
reprezentarea patrimoniului său monumental ca părţi
componente ale civilizatiei populare. Aceasta
conceptie porneşte de la abordarea ştiinţifică
prealabilă, încă din proiect a domeniilor de aplicare a tehnicii populare. Pe parcurs, evoluţia
muzeului a tins spre modificarea conceptelor de bază, limitate la tehnica populară, spre cuprinderea
întregii fenomenologii a civilizatiei populare, inclusive de istorie a civilizatiei populare din
România.
Investigarea realităţii etnografice de teren a dus la realizarea "proiectului tematic" şi a unei
liste de 150 viitoare monumente, în muzeu, amplasate nu întîmplător şi nici în viziunea sociologică
a reprezentării unui "sat" (asemeni modelului muzeului satului din Bucureşti), ci distribuite în
cadrul unor sectoare şi grupe tematice. Proiectul de organizare în teren a monumentelor prevedea
gruparea lor în 4 sectoare tematice (după 1990 în 6 sectoare). Criteriul de dispunere a
monumentelor în sectoare si grupe tematice, are la baza o structură comună pornind de la materia
primă, tehnologie, instrumentar si topologii specifice.
Primele 4 sectoare tematice de baza erau organizate pe grupe tematice, fiecare tratând un
anumit fenomen de civilizaţie populară, în ordinea detaşării lor ca fenomene specifice de organizare
a producţiei.
S-a pornit de la ocupaţiile cu achiziţie naturală, continuând cu ocupaţiile de producere în
natură a materiilor prime şi evoluând la meşteşuguri producătoare de marfă, inclusiv industrial
populare.
În cadrul sectoarelor s-au departajat grupe tematice pe baza materiei prime sau al
produselor. Succesiunea monumentelor în fiecare grup tematic, tine cont de specificul arhitecturii
(planimetrie, tehnica de constructie, tipologie) integrate peisagistic, cît mai aproape de provenienta
lor în mediul existent înainte de transferare.

Muzeul este împărţit pe mai multe sectoare şi grupe tematice:


- sectorul procese şi procedee pentru obţinerea şi prelucrarea produselor animaliere şi vegetale în
scop alimentar
- sectorul tehnici şi mijloace de transport şi comunicaţii
- sectorul procese şi procedee pentru prelucrarea materiilor prime în vederea obtinerii materialelelor
de construcţie şi a obiectelor de uz gospodăresc
- sectorul procese şi procedee de prelucrare a pieilor şi fibrelor animale şi vegetale pentru
îmbrăcăminte şi obiecte de uz utilitar gospodăresc
- sectorul edificii de utilitate public-socială
- sectorul expoziţia de sculptură monumentală
Sectorul procese şi procedee pentru obţinerea şi prelucrarea produselor animaliere şi vegetale în
scop alimentar

Acest sector prezintă totalitatea procedeelor şi tehnologiilor ocupaţionale înceând cu cele


mai vechi ocupaţii apărute în civilizaţia umanp şi constând în ocupaţiile tradiţionale care au gasit
condiţii favorabile în mediul carpatic şi în jurul Carpaţilor.

Ocupaţii auxiliare:
- Grupa vânătoarea tradiţională (în curs de realizare): va cuprinde instalaţii de capturare a
animalelor dispuse pe criterii tipologice;
- Grupa pescuitul tradiţional: legată de valorificarea faunei piscicole a cursurilor de apă şi a
apelor stătătoare. Este prezentată ocupaţia la nivel de gospodărie specializată şi atelier de prelucrare
a produselor piscicole;
- Grupa albinărit: reprezentată prin procedeele de obţinere a mierii şi de valorificare a cerii.

Ocupaţii principale:
- Creşterea animalelor – curpinde monumente ce reprezintă modalităţi de creştere a animalelor mari
şi mici, sedentar sau transhumant, activitatea de obţinere şi depozitare a nutreţurilor, prelucrarea
produselor din lapte, lână, îmbrăcăminte sau alte necesităţi.
- Pomicultura şi viticultura – vechi ocupaţii sedentare în spaţiul carpatic, reprezentate prin
monumente cu arhitectură şi tehnologie specifică şi instrumentarul variat al acestor ocupaţii
- Uleitul tradiţional – prezentat prin succesiunile de faze, procedee şi nivele energetice de
realizare a uleiului natural în gospodăriile şi atelierele specializate inclusiv în cadrul unui pavilion
aparte, unde sunt reprezentate instalaţiile de presat;
- Agricultura cerealieră – veche şi stabila ocupaţie în spaţiul carpatic şi pe Dunărea Inferiară,
indiferent de zonele de relief în cadrul unor gospodării specializate la munte, dela, şes. Se acordă
atenţie unor modalităţi de practicare străveche a fertilizării solului.
- Sisteme de conservare şi depozitare – a produselor agricole ce cuprind variate soluţii de
păstrare a hranei oamenilor, nutreţului, obiectelor casnice etc. ;
- Instalaţiile de măcinat – muzeul posedă cea mai variată colecţie de mori din Europa, ca o
demonstraţie a numeroaselor soluţii realizate pe plan tipologic şi energetic, oferit de mediul natural.
Morile sunt prezentate, pornind de la sursa de energie utilizată, precum şi pe principul sistemelor
tehnice şi în sfârşit morile plutitoare şi morile de vânt, unele unicate în muzeele din România.

Sectorul tehnici şi mijloace de transport şi comunicaţii

Datorită poziţiei sale, de mijlocitori între diverse ocupaţii şi meşteşuguri, transportul şi-a
realizat propriile sisteme tehnice, pe baza diverselor modalităţi de efectuare a funcţiilor sale şi a
surselor energetice utilizate, aducîndu-şi contribuţia la civilizaţia umană.

O prezentare tipologică a transportului


popular se va realiza într-un pavilion aparte, pe baza
unui proiect existent. Prezentarea mijlocelor de
transport va ţine cont atît de modalitătile şi energiile
implicate în realizarea lui, cît şi de poverile
specifice şi de mediul în care acesta avea loc.
Caracterul complex al mijloacelor de
transport, de la mijloacele simple, purtate de om si
animale, pîna la vehicule, are variabile ţinînd de
transportul pe uscat (purtat, glisat, rulat) cît şi pe
ape, în mediul muntos, deluros sau la şes si ţinând
cont de poverile transportate (resurse, mărfuri,
persoane). Monumentele prezentate în sector sunt cele ce relizează comunicaţia între două ţărmuri
ale apelor curgătoare: un pod plutitor cu cablu şi un bac de traversare a Dunării fără cablu.
Sectorul procese şi procedee pentru prelucrarea materiilor prime în vederea obţinerii materialelelor
de construcţie şi a obiectelor de uz gospodăresc

Este sectorul meşteşugurilor din Muzeul în Aer Liber din Dumbravă Sibiului. Meşteşugurile
populare s-au dezvoltat de la exploatarea resurselor naturale (materii prime), valorificând cu
îndemânare atât pe cele din propriul spaţiu cât şi pe arii mai întinse.
Unele sate s-au specializat în meşteşuguri anumite, fiind centre de atragere a locuitorilor
altor zone pentru deservirea acestora şi pentru valorificarea produselor respectivelor meşteşuguri.
Pe un fond străvechi, civilizaţia populară poate fi considerată o " civilizaţie a lemnului", "civilizaţia
pietrei", sau "civilizaţia ceramicii", a "metalelor". Pădurile au oferit taranului materia primă, care
prelucrata adesea cu un instrumentar arhaic, au asigurat construcţia casei şi a diverselor obiecte de
uz - vase, instrumentar de masă, podoabe. La fel metalele, mineralele, piatră şi argila au constituit
resurse ale meşteşugurilor ţărăneşti.

Sectorul cuprinde mai multe grupe tematice legate de:


- Exploatarea şi prelucrarea lemnului - pornind de la importanţa lemnului în arhitectura populară,
prin prezentarea unor complexe arhitectonice din judeţele în care pădurile de răşinoase şi foioase au
constituit o adevărată bogăţie (Maramureş, Vrancea, Gorj, Bucovina), sectorul continua prin
prezentarea instalaţiilor de prelucrare a lemnului (joagăre), inclusiv în cadrul unor complexe de
instalaţii pentru valorificarea resurselor lemnoase şi cu reprezentarea gospodăriilor specializate în
meşteşuguri ce folosesc resursele lemnului pentru confecţionarea vaselor de lemn, a instrumentelor
muzicale, a mijloacelor de transport şi a uneltelor de muncă.
Tot aici se reprezintă evoluţiile gospodăriilor de meşteşugarii şi negustori ambulanţi în
cadrul unui "crâng", cătun arhaic din Munţii Apuseni, ilustrând evoluţia casei tradiţionale, într-o
asemena formă de aşezare, de la sfârşitul sec. XVIII până la sfârşitul sec. XIX.
În continuare se va organiza în acelaşi sector şi prezentarea producerii cărbunelui de lemn, a
meşteşugului ladaritului sau cruceritului.
- O grupă tematica legată de prelucrarea pietrei în cadrul gospodăriei, va completa sectorul în viitor.
- Exploatarea şi prelucrarea minereurilor, îndeosebi a celui aurifer, prin intermediul prezentării unei
mine tradiţionale (cu vagonet din lemn) şi instalaţiile de zdrobit materia primă auriferă (şteampuri).
- Metalurgia populară este prezentată la nivelul meşteşugurilor apărute în gospodărie şi evoluând la
nivel de atelier specializat.
- Ceramică populară sau meşteşugul olăritului popular, de veche tradiţie, dezvoltat în centre
specializate de olari, având în general tehnologii asemănătoare dar şi procedee şi instrumentar inedit
în fiecare din aceste centre, la fel şi produsele, dovedind variabilitate în forme şi decor. Civilizaţia
populară a lutului este prezentată prin gospodarii provenite din centre producătoare de ceramică
neagră, rosie (de tradiţie romană), cu decor oriental-policrom şi smalt dar şi cea produsă în centre de
olari secui din Transilvania. În întregime aceasta grupa tematica apare ca un adevărat " sat de olari",
printre celelalate monumente transferate şi amplasate în spaţiul muzeului.

Sectorul procese şi procedee de prelucrare a pieilor şi fibrelor animale şi vegetale pentru


îmbrăcăminte şi obiecte de uz utilitar gospodăresc

Secvenţa de civilizaţie populară legată de


îmbrăcăminte (port popular, precum şi de confecţionarea
unei părţi a obiectelor casnice şi gospodăreşti prin
intermediul unor meşteşuguri corespunzătoare, are la baza
materii prime de natura animală (piele, blana, fibre
animale: păr, lină, borangic) şi vegetală (cânepa şi inul).
Aceste meşteşuguri s-au desfăşurat atât în gospodăria
ţărănească cât şi în sate specializate în confecţionarea unor
produse legate de portul popular şi prelucrarea acestor
materii prime.
Pieile şi blănurile de animale prin intermediul argăsitului şi tăbăcitului, serveau în
continuare la confecţionarea pieselor de vestimentaţie. Lină, cânepa şi inul se prelucrau în
gospodărie în cadrul unei adevărate "industrii casnice". Zona Sibiului a favorizat intens dezvoltarea
unor meşteşuguri precum: curelaritul, cojocaritul, prelucrarea linii, în sate specializate în creşterea
oilor, cum ar fi de exemplu Poiana Sibiului.
Meşteşugul prelucrării unor asemenea materii prime, a dat în unele localităţi, o caracteristică
aparte întregii vieţi sociale, arhitecturii, artei populare, a interiorului locuinţei, a obiceiurilor, etc.,
precum şi specializării acestor sate în schimburi de materie primă şi produse cu alte localităţi şi cu
întreprinderile din mediul urban.
Tot la nivel gospodăresc, sunt prezentate, prin monumente transferate din unele localităţi ale
ţării, meşteşuguri de o veche tradiţie cum ar fi: prelucrarea părului de capră sau confecţionarea
borangicului prin intermediul creşterii viermilor de mătase. De asemenea printre monumentele
sectorului, gospodăria din Săpânţa Maramureş, reprezintă un fenomen modern realizat la cerere de
piaţă, cum ar fi confecţionarea cergilor, generalizată în aproape toate gospodăriile localităţii.
De la "industria casnică" meşteşugurile prelucrării fibrelor de origine animală şi vegetală au
evoluat spre adevărate "industrii ţărăneşti" reprezentate prin pive, dârste, vâltori, puse în funcţiune
în forţă apei, reprezentând nivelul preindustrial de dezvoltare al industriei, expresia primei revoluţii
industriale europene, din epoca medievală, ce a influenţat puternic şi gospodăria ţărănească din
spaţiul de civilizaţie populară româneasca.
Instalaţiile hidraulice de prelucrare a fibrelor textile au funcţionat adeseori în strânsă
legătură unele cu altele şi cu alte instalaţii, folosind acelaşi curs de apă, în adevărate complexe
ţărăneşti industriale, ce reprezintă o sinteză la nivelul la care tradiţia civilizaţiei populare a ajuns în
prima jumătate a sec. XX. În cadrul acestor complexe industriale ce finalizeza prezentarea
sectorului, întâlnim: pive, dârste şi vâltori, alături de mori, joagăre, polizoare şi alte instalaţii,
funcţionând pe baza surselor de energii naturale, îndeosebi hidraulice.

Sectorul edificii de utilitate public-socială

După experienţa avută în prezentarea tehnicii populare în cadrul celor 4 sectoare iniţiale ale
muzeului, în 1990-92, odată cu transformarea Muzeului Tehnicii Populare în Muzeul Civilizaţiei
Populare Tradiţionale "ASTRA", un nou sector realizează prezentarea unui alt aspect al civilizaţiei
populare, prin monumente cu arhitectură specifică, reprezentând edificii de utilitate publică şi
socială din satul românesc.
Prin intermediul lor, fenomenele de civilizaţie populară prezentate în vechile sectoare, ating
dimensiunea implicării în civilizaţia rurală a vieţii spirituale, culturale, religioase sau ludice.
Nouă categorie de monumente porneşte de la realitatea descinderii din casa taranesca tradiţională a
celorlalte edificii ale satului, ce concentrau viaţa socială, construcţiile prezentând şi stadiul
asimilării unor variate modele şi influente provenind din mediul urban sau din alte arii culturale.
Monumentele de utilitate publică se referă la viaţa economică şi comercială a satului.
Cârciuma cu arhitectură casei ţărăneşti şi hanul cu influenţe urbane, prima în vatra satului celălalt în
locuri de popas, în trecătorile carpatice ale negustorilor şi călătorilor, cu colpoltori de fluxuri
culturale pe spaţii întinse.
Viaţa ludică e reprezentată prin altfel de monumente ce ţin de mode şi modele urbane -
pavilionul de joc, popicăria, scrânciobul, pavilionul loc de popas, etc.
Instituţiile satului tradiţional şi în modernizare sunt reprezentate de monumente specifice – remiză
de pompieri şi conform proiectului tematic, în viitor, prăvălia ţărănească, şcoală sau primăria.
În sfârşit, viaţa spirituală, laica sau religioasă culminează cu reprezentarea obiceiurilor şi
credinţelor.
Practicile magice străvechi, mentalităţile arhaice ale credinţelor şi psihologia gândirii
preştiinţifice a comunităţii săteşti sunt reprezntate de "casa mesteroaiei" (vrăjitoarea satului), cu
deschidere spre ceea ce era ascuns percepţiilor umane, spre semnele rosturilor fiinţei şi cosmosului.
Vatră religioasă a satului şi instituţia să religioasă – biserica – pornesc în civilizaţia populară de la
casa ţărăneasca de lemn, aşa cum este biserica transferată din satul Bezded (jud. Sălaj). În viitor i se
va adăuga şi biserica pictată în sec. XVII de la Dreţea (jud, Cluj).
Majoritatea acestor monumente cuprinse în sectorul edificiilor publice, sunt monumente
funcţionale – slujba religioasă şi căsătorii, botez la biserică, servicii specifice la cârciumă şi han,
utilizarea pavilioanelor de joc, a popicăriei, scrânciobului, pentru distracţia vizitatorilor în muzeu.
Sectorul expoziţia de sculptură monumentală

Pe "Aleea călăreţilor" precum şi la intrarea şi ieşirea


aleii de la grupa tematica de prezentare a "Civilizaţiei
lemnului", un nou sector din muzeu găzduieşte un număr de 15
sculpturi monumentale realizate de autori romani şi străini
contemporani, în a căror opera se regăseşte tradiţia populară a
sculpturii în lemn.
Monumentele reprezintă, creaţiile premiate la cele trei
ediţii ale Festivalului de sculptură monumetala "Constantin
Brâncuşi" (1992, 1993, 1994), creaţii pe care Muzeul în Aer
Liber le-a integrat cu generozitate, patrimoniului sau
tradiţional, ca o semnificaţie a relaţiilor dintre tradiţia populară
şi creaţia artiştilor contemporani.

Muzeul Civilizaţiei Transilvane Astra

Muzeul Civilizaţiei Transilvane “ASTRA”, înfiinţat în


anul 1993, este continuatorul unor tradiţii muzeale datând
încă din anul 1905 când a fost constituit primul muzeu
naţional al românilor din Transilvania, Muzeul Asociaţiunii,
fondat de Asociaţiunea Transilvană pentru Cultura şi
Literatura Poporului Român.
Muzeul Civilizaţiei Transilvane “ASTRA” este
conceput ca un muzeu multietnic şi interdisciplinar şi are ca
scop definirea multiculturalităţii unei regiuni europene cu o
convieţuire plurietnică multiseculară şi evidenţierea valorilor
comunitar europene şi particular etnice.
În paralel, pornind de la Recomandările UNESCO din
1989 (Paris) şi 1999 (Veneţia), consolidate după Convenţia
UNESCO din anul 2003 privind salvgardarea patrimoniului
cultural imaterial (Paris) Muzeul (îndeosebi în condiţiile de a nu avea încă disponibil sediul pentru
expoziţia permanentă) a iniţiat şi aplicat conceptul modern de „museum vivum”, privind salvarea şi
stimularea prezervării active a valorilor culturii naţionale, reprezentând tradiţiile culturii populare.
Programul, aflat sub sintagma UNESCO – Tezaure Umane Vii, constă în: Asociaţia Creatorilor
Populari din România; Târgul Creatorilor Populari din România (organizat anual la 15 august, de
Sfântă Marie Mare); Academia Artelor Tradiţionale din România; Olimpiada Naţională
„Meşteşuguri Artistice Tradiţionale”; Festivalul Naţional al Tradiţiilor, etc.

Muzeul de Etnografie Universală ”Franz Binder”

Muzeul de Etnografie Universală "Franz Binder", este departament al C.N.M. "ASTRA"


SIBIU. Inaugurat în 1993, Muzeul "Franz Binder" este primul şi unicul muzeu de etnografie extra –
europeană din România. Muzeul este organizat într-o clădire monument istoric, construită în stil
neogotic între 1865 – 1867, iniţial ca sediu al Asociaţiei Micilor Meseriaşi, având de-a lungul
timpului diverse funcţiuni. După restaurarea din 1989 a devenit sediul Muzeului "Franz Binder".
Prin valoarea excepţională a patrimoniului
etnografic deţinut, Muzeul "Franz Binder" este, în
România, un pionier în domeniul cercetării etnologice şi a
valorificării patrimoniului de provenienţă extra –
europeană.
Proiectele naţionale şi internaţionale dezvoltate în
cei zece ani de la înfiinţare, recomandă muzeul nostru ca
un partener ideal pentru colaborările în domeniu.

Muzeul de Etnografie şi Artă Populara Săsească "Emil Sigerus"

Proiectul de înfiinţare, în cadrul Complexului


Naţional Muzeal „ASTRA”, a unei unităţi muzeale
de artă populară săsească a debutat în anul 1997 cu
deschiderea expoziţiei de bază Cahle transilvănene.
Secolele XV-XIX şi au avut ca scop
valorificarea, salvarea, conservarea şi promovarea
patrimoniului cultural material şi imaterial
aparţinând acestei minorităţi etnice, dat fiind faptul
că Sibiul a reprezentat un spaţiu primordial de
rezidenţă pentru saşi.
Baza colecţiilor Muzeului de Etnografie şi Artă Populară Săsească „Emil Sigerus” a
constituit-o patrimoniul etnografic aflat în proprietatea Muzeului Carpatin (Siebenbürgischer
Karpatenverein),
care a funcţionat în perioada anilor 1895 – 1920.
Un rol important în formarea şi organizarea primului muzeu cu profil etnografic săsesc l-a
avut colecţionarul Emil Sigerus, care a donat peste 500 de obiecte valoroase cuprinzând textile,
mobilier pictat, sticlă, cositor, argintărie, dar cu precădere ceramică transilvăneană.
Patrimoniul Muzeului „Emil Sigerus” s-a îmbogăţit de-a lungul anilor prin donaţii şi achiziţii,
însumând la ora actuală un număr de 8.900 de piese, conservate în trei colecţii: port – textile -
broderii, mobilier pictat şi ceramică.
Colecţia de port – textile – broderii însumează un număr de 4.500 de obiecte extrem de
valoroase şi rare în colecţiile muzeale din ţară şi străinătate, piese care datează din secolele XVII –
XX. Textilele decorative, precum ştergarele de paradă, ştergarele de sobă, ştergarele de culme,
feţele de masă, feţele şi căpătâiele de pernă, cuverturile de pat, paramentele bisericeşti, păretarele
etc., au fost folosite pentru împodobirea interiorului din gospodăriile ţărăneşti, fiind achiziţio-nate
în mare parte din zonele Sibiu şi Bistriţa datorită unicităţii, autenticităţii şi valorii lor artistice.

BISERICI ISTORICE

Catedrala Ortodoxă

Dorinţa zidirii unei catedrale ortodoxe a aparţinut mitropolitului Andrei Şaguna incă din
1857 an în care primeşte acceptul conducerii de la Viena de a ridica o catedrală pentru românii
ortodocşi transilvăneni.
În urma apelurilor făcute s-a început organizarea colectei propriu-zise, primul donator fiind
însuşi Împăratul Francisc-Iosif I care a donat 1000 de galbeni, urmat apoi de guvernatorul
Transilvaniei, de mitropolitul Şaguna şi de mulţi alţii. Pe locul ales pentru construcţia bisericii
există o bisericuţă grecească care a fost demolata în 1902. Lucrările au început în anul 1902 şi au
continuat până în 1904, când biserica a fost pusă sub acoperiş, fiind coordonate de către arhitectul
Sibiului de atunci Iosif Schussnig. Planul
catedralei a fost acceptat în urma unui concurs
la care s-au prezentat 31 de arhitecţi, fiind
declarat câştigător planul arhitecţilor Virgil
Naghy şi Iosif Konemer.
Construcţia bisericii catedrale este
caracterizată printr-un vast portal romanic,
flancat de două masive turnuri rectangulare cu
o înălţime de 45 metri, ce creează
contrapondere la impozanta navă bizantină,
inspirată în mod evident din arhitectura
bazilicii constantinopolitane Sfânta Sofia.
Diametrul cupolei este de 15 m, iar înălţimea în interior este de 34,70 m, greutatea acesteia fiind
susţinută de patru pandantivi puternici acoperiţi în exterior de cele patru turnuleţe octogonale.
Pictura bisericii ca şi a iconostasului a fost realizată de către Octavian Smigelschi, originar din satul
Ludoş, judeţul Sibiu.
La 30 octombrie 1903 au fost sfinţite şi ulterior înălţate crucile celor două turnuri de 1,50 m
înălţime, realizate la Sibiu, dar aurite la Viena, iar candelabrul a fost realizat în urma unui concurs
de către firmă Zeiser, Habinger şi Cnie din Viena.
La 30 aprilie 1906, catedrala a fost sfinţită de către mitropolitul Ioan Metianu alături de un
ales sobor de preoţi şi diaconi. La sfinţire a fost prezent şi profesorul Nicolae Iorga.
În decursul vremii, Catedrala din Sibiu a fost restaurată de mai multe ori şi împodobită, în
vremea noastră, cu o frumoasă pictură neobizantină executată de Iosif Keber şi Anastasie Demian.

Biserica Evanghelică

Biserica Evanghelică este una dintre cele


mai impresionante clădiri din Sibiu. A fost ridicată
în sec XIV pe locul unde există o veche biserică
încă din secolul 12. Clădirea este dominată de
turnul pe şapte nivele cu cele patru turnuleţe pe
colţuri, semn că oraşul avea dreptul de condamnare
la moarte.
Cu înălţimea de 73,34 m, turnul este cel mai
înalt din Transilvania.
Corul catedralei este la balcon pe latura de
sud şi cuprinde o orgă în stil baroc realizată de un
meşter slovac în 1671 care a înlocuit prima orgă
adusă la Sibiu în 1585. Noua orgă a fost construită
de către firmă Wilhelm Sauer (Frankfurt / Oder) şi montată în biserica sibiană în anul 1915.
Inventarul mobil al Bisericii Evanghelice de la Sibiu, unul dintre cele mai impresionante lăcaşuri de
cult gotice din România, este deosebit de valoros. Chiar dacă o serie de vase de cult din argint aurit,
opere ale unor vestiţi meşteri sibieni, precum Sebastian Hann, nu sunt accesibile publicului, alte
piese de mare valoare pot fi admirate în biserică.
În cor, în axul bisericii se afla una din cele mai frumoase cristelniţe de bronz existente în
ţara noastră. Are forma unui potir cu talpă, picior, nod şi bazin, fiind decorat cu o serie de inscripţii
gotice. De asemenea, pe suprafaţa sa, sunt realizate 228 de plachete în relief, multe din ele
reprezentări figurative de influenţa bizantină. Cristelniţa datează din anul 1438 fiind opera
meşterului Leonhardus. Se presupune că a fost turnata din bronzul tunurilor turceşti capturate de
către sibieni în 1437.
Începând cu anul 1496, timp de 300 de ani, Biserica a servit şi că loc de înmormântare
pentru primari, comiţi sau alte personalităţi sibiene. În anul 1796 se interzic înhumările în biserică,
dar cu toate acestea, se va mai face o excepţie în anul 1803, când trupul neînsufleţit al baronului
Samuel von Brukenthal va fi depus în cripta amenajată lângă amvon. Pietrele funerare care
acopereau mormintele au fost demontate din nava bisericii în anul 1853 şi încastrate în zidurile
ferulei, obţinându-se astfel o galerie de 67 de lespezi funerare, unică în România.