Sunteți pe pagina 1din 53

ANDREEA MIHAELA BĂLTĂREŢU

AMENAJAREA TURISTICĂ A TERITORIULUI


-Manual de studiu individual-
București, 2016
CUPRINS

INTRODUCERE

MODULUI I
Unitatea de învăţare 1
AMENAJAREA TERITORIULUI

1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare
1.3.1. Terminologie şi definiţii
1.3.2. Procesul de amenajare a teritoriului la nivel european
1.3.3. Amenajarea teritoriului în context naţional
1.3.4. Amenajarea turistică a teritoriului-componentă a amenajării teritoriului
1.3.4.1. Elemente introductive
1.3.4.2. Formele şi caracteristicile amenajărilor turistice
1.3.4.3. Metodologia amenajării turistice a teritoriului
1.3.4.4. Principiile de amenajare a zonelor turistice
1.4. Îndrumar pentru autoverificare

Unitatea de învăţare 2
AMENAJAREA TURISTICĂ A ZONELOR DE LITORAL

2.1. Introducere
2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
2.3. Conţinutul unităţii de învăţare
2.3.1. Caracteristicile actuale ale turismului de litoral
2.3.2. Etapele amenajării zonelor de litoral la nivel internaţional
2.3.2.1. Faza de pionierat
2.3.2.2. Debutul turismului de masă
2.3.2.3. Explozia contemporană
2.3.3. Amenajarea litoralului românesc
2.3.4. Programul „Blue Flag”
2.3.5. Criterii de autorizare a plajelor din România în scop turistic
2.3.6. Modalităţi de degradare şi de protejare a litoralului
2.3.7. Modele de amenajare turistică a litoralului
2.4. Îndrumar pentru autoverificare

Unitatea de învăţare 3
AMENAJAREA TURISTICĂ A ZONELOR BALNEARE

3.1. Introducere
3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
3.3. Conţinutul unităţii de învăţare
3.3.1. Tendinţele turismului balnear la nivel naţional şi internaţional
3.3.2. Turismul de sănătate
3.3.3. Tipologia principalelor staţiuni balneare din România după profil. Aspecte pozitive
şi negative
3.3.4. Tipuri de clientelă a staţiunilor balneare şi caracteristicile acesteia
3.3.5. Modele de amenajare turistică a zonelor balneare

2
3.4. Îndrumar pentru autoverificare
Temă de control – Modulul I

MODULUL II
Unitatea de învăţare 4
AMENAJAREA TURISTICĂ A ZONELOR MONTANE

4.1. Introducere
4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
4.3. Conţinutul unităţii de învăţare
4.3.1. Etapele de dezvoltare a turismului montan
4.3.1.1. Faza iniţială
4.3.1.2. Faza de tranziţie
4.3.1.3. Marea fază de dezvoltare
4.3.2. Politica zonelor montane
4.3.3. Protejarea mediului în zonele montane
4.3.4. Clasificarea staţiunilor de altitudine
4.3.5. Turismul montan în România
4.3.6. Caracteristicile clientelei staţiunilor montane
4.3.7. Modele de amenajare turistică a zonelor montane
4.4. Îndrumar pentru autoverificare

Unitatea de învăţare 5
AMENAJAREA TURISTICĂ A ALTOR TIPURI DE ZONE
0
5.1. Introducere
5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
5.3. Conţinutul unităţii de învăţare
5.3.1. Amenajarea ariilor naturale protejate
5.3.1.1. Principii directoare cu privire la oferta de programe de educaţie şi
interpretare a mediului dintr-o arie protejată
5.3.1.1.1. Tehnici utilizate
5.3.1.1.2. Organizarea unei expoziţii
5.3.1.2. Amenajarea de itinerarii pentru amatorii de natură
5.3.2. Amenajarea zonelor periurbane
5.3.3. Amenajarea peşterilor
5.4. Îndrumar pentru autoverificare
Temă de control – Modulul II

Răspunsuri la testele de evaluare/autoevaluare

Bibliografie

3
INTRODUCERE

Disciplina Amenajarea turistică a teritoriului este înscrisă în planul de învăţământ în cadrul


disciplinelor opționale, cu caracter teoretico-aplicativ. Amenajarea turistică a teritoriului este un
domeniu particular, complex şi coerent al procesului de amenajare a teritoriului în general.
Durabilitatea oricărei acţiuni întreprinse în prezent atât la nivel macro cât şi la nivel microeconomic
este o cerinţă de mare actualitate a societăţii contemporane, deci şi a procesului de amenajare.
Principiile directoare pentru dezvoltarea teritorială durabilă a continentului european ţin cont,
în sensul conceptului de dezvoltare durabilă, de nevoile tuturor locuitorilor regiunilor europene fără a
compromite drepturile fundamentale ale generaţiilor viitoare.
Prin respectarea principiilor de amenajare a teritoriului şi urbanism se contribuie la creşterea
economică durabilă şi la crearea de locuri de muncă, precum şi la dezvoltarea socială şi ecologică în
toate regiunile.
Pentru a aborda diversitatea de probleme pe care le incumbă activitatea de amenajare turistică a
teritoriului s-a folosit o bogată literatură de specialitate, un variat instrumentar de cercetare statistico-
matematic, analize comparative, rezultatele unor investigaţii sociologice etc. care evidenţiază
complexitatea acestei acțiuni.
Prin conţinutul şi alcătuirea sa, Manualul se adresează învăţământului universitar economic, cu
profil turistic, formei de învăţământ cu frecvenţă redusă, managerilor şi specialiştilor din domeniu ți
tuturor celor interesaţi să cunoască fenomenul utilizării durabile a spațiului.

Obiectivele cursului

Disciplina adâncește pregătirea studenţilor ce urmează specializarea "Economia comerţului,


turismului şi serviciilor", prin studierea problemelor specifice organizării teritoriului şi valorificării
acestuia în plan turistic. In acest scop sunt cercetate obiectivele amenajării turistice, metodologia
amenajărilor turistice şi modelarea acestui proces în cazul diferitelor areale.

Competenţe conferite

După parcurgerea acestui curs, studentul va fi în măsură:


- Să cunoască şi să utilizeze în mod corect conceptele şi noţiunile specifice disciplinei;
- Să identifice termeni, relaţii, procese, să perceapă relaţii şi conexiuni în cadrul disciplinelor
economice;
- Să utilizeze corect termenii de specialitate din domeniul amenajării turistice a teritoriului în
general;
- Să definească/nominalizeze conceptele ce apar în domeniul amenajării turistice a teritoriului;
- Să dobândească o capacitate de adaptare la situaţii noi ce pot apărea în activitatea de amenajare
turistică a teritoriului;
- Să generalizeze, particularizeze și integreze unele domenii economice în amenajarea turistică a
teritoriului;
- Să realizeze conexiuni între noţiuni specifice domeniului amenajarea turistică a teritoriului;
- Să explice şi să interpreteze idei, proiecte, procese din teoria şi practica amenajării turistice a
teritoriului;
- Să realizeze conexiuni între elementele ce caracterizează amenajarea turistică a teritoriului;
- Să fie capabili să descrie stări, sisteme, procese, fenomene ce apar pe parcursul activității de
amenajare turistică a teritoriului;
- Să aibă capacitatea de a transpune în practică cunoștințele dobândite în cadrul disciplinei de
amenajare turistică a teritoriului;
- Să dobândească abilităţi de organizare şi planificare a activităţilor din sfera amenajării turistice a
teritoriului;
- Să fie capabili să analizeze şi să sintetizeze fenomenele generate de activitatea de amenajare
turistică a teritoriului;

4
- Să obţină abilităţi de cercetare şi creativitate în sfera activităţii de amenajare turistică a
teritoriului;
- Să poată concepe proiecte şi să se implice în derularea acestora privind amenajarea turistică la
nivel naţional sau în profil teritorial (regiune de dezvoltare, staţiune, judeţ, zonă);
- Să poată soluţiona litigiile apărute în procesul de amenajare turistică a teritoriului;
- Să adopte un comportament etic în faţa partenerilor de afaceri, angajaţilor şi turiştilor;
- Să dobândească cunoştinţele necesare pentru o bună colaborare cu specialişti din domenii conexe
amenajării turistice a teritoriului;
- Să fie capabil să se implice în activități științifice în legătură cu amenajarea turistică a teritoriului.

Resurse şi mijloace de lucru

Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenţilor. În timpul convocărilor, în
prezentarea temelor cursului sunt folosite echipamente audio-vizuale, metode interactive şi
participative de antrenare a studenţilor pentru conceptualizarea şi vizualizarea practică a noţiunilor
predate.
Activităţile tutoriale se pot desfăşura după următorul plan tematic, conform programului fiecărei
grupe:
1. Amenajarea în scopuri turistice a zonei ”X”. (1 oră);
2. Determinarea capacităţii optime de primire a pârtiilor de schi. Norme privind omologarea,
amenajarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement. (1 oră).

Structura cursului

Cursul este compus din două module şi 5 unităţi de învăţare:

MODULUL I
Unitatea de învăţare 1. AMENAJAREA TERITORIULUI (5 ORE)
AMENAJAREA TURISTICĂ A ZONELOR DE LITORAL
Unitatea de învăţare 2.
(5 ORE)
AMENAJAREA TURISTICĂ A ZONELOR BALNEARE
Unitatea de învăţare 3.
(5 ORE)
MODULUL II
AMENAJAREA TURISTICĂ A ZONELOR MONTANE
Unitatea de învăţare 4.
(5 ORE)
AMENAJAREA TURISTICĂ A ALTOR TIPURI DE ZONE
Unitatea de învăţare 5.
(4 ORE)

Teme de control (TC)

Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei şi acestea vor avea
următoarele subiecte:
1. Cum se determină şi ce reprezintă indicele de atractivitate şi capacitatea optimă de primire?
(2 ore);
2. Analizaţi impactul activităţii şi al amenajărilor turistice asupra ariilor naturale protejate. (2
ore).

Bibliografie obligatorie:
1. Băltăreţu Andreea, Amenajarea turistică a teritoriului, Editura Universitară, Bucureşti,
2013
2. Băltăreţu Andreea, Amenajarea turistică şi dezvoltarea urbană, Editura Universitară,
Bucureşti, 2010
5
3. Băltărețu Andreea, Amenajarea turistică a teritoriului. Manual de studiu individual, Editura
Universitară, București, 2012
4. Erdeli George, Gheorghilaş Aurel, Amenajări turistice, Eitura Universitară, Bucureşti, 2006
5. Glăvan Vasile, Amenajarea turistică a teritoriului, Editura Alma Mater, Sibiu, 2003

Metoda de evaluare:

Examenul final la această disciplină este un examen scris, sub formă de întrebări tip grilă şi
subiecte/întrebări deschise şi sub formă de aplicaţii (rezolvarea unor probleme), ţinându-se seama de
proiect, participarea la activităţile tutoriale şi rezultatul la temele de control ale studentului.

6
MODULUI I
Unitatea de învăţare 1
AMENAJAREA TERITORIULUI

Cuprins:

1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare
1.3.1. Terminologie şi definiţii
1.3.2. Procesul de amenajare a teritoriului la nivel european
1.3.3. Amenajarea teritoriului în context naţional
1.3.4. Amenajarea turistică a teritoriului-componentă a amenajării teritoriului
1.3.4.1. Elemente introductive
1.3.4.2. Formele şi caracteristicile amenajărilor turistice
1.3.4.3. Metodologia amenajării turistice a teritoriului
1.3.4.4. Principiile de amenajare a zonelor turistice
1.4. Îndrumar pentru autoverificare

1.1. Introducere

Dezvoltarea economică şi socială a determinat, odată cu trecerea


timpului, identificarea şi necesitatea rezolvării urgente a unor probleme
legate de utilizarea spaţiului.

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

- Însușirea unor definiții, concepte, terminologii privind


amenajarea teritoriului și amenajarea turistică a teritoriului;
- Cunoașterea componentelor amenajării teritoriului;
- Înțelegerea procesului de amenajare a teritoriului la nivel
european;
- Înțelegerea procesului de amenajare a teritoriului la nivel
național;
- Identificarea obiectivelor fundamentale ale amenajării
teritoriului;
- Analiza principalelor documente europene în domeniul
amenajării teritoriului;
- Prezentarea provocărilor teritoriale majore la nivelul Uniunii
Europene;
- Identificarea funcțiilor și atribuțiilor ministerului de resort din
România în domeniul amenajării teritoriului;
- Cunoașterea atribuțiilor consiliilor județene în domeniul
amenajării teritoriului;
- Identificarea și prezentarea succintă a documentațiilor de
amenajare a teritoriului;

7
- Cunoașterea politicii privind amenajarea teritoriului în România;
- Analiza semnificațiilor amenajării turistice;
- Cunoașterea elementelor definitorii ale procesului de amenajare
turistică a teritoriului;
- Cunoașterea tipologiei amenajărilor turistice;
- Analiza caracteristicilor amenajării turistice;
- Analiza metodologiei și a etapelor de amenajare turistică a unei
zone;
- Cunoașterea principalelor criterii de selecție a zonelor turistice;
- Analiza categoriilor de unități teritoriale utilizate în procesul de
amenajare a teritoriului;
- Cunoașterea semnificației și componentelor zestrei turistice;
- Cunoașterea tehnicilor speciale de dimensionare şi amplasare
în teritoriu a obiectivelor turistice;
- Prezentarea principiilor de amenajare turistică a teritoriului.

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească conceptele de amenajare a


teritoriului, amenajare turistică a teritoriului, selecție a
teritoriului;
– studenţii vor cunoaşte evoluția procesului de amenajare a
teritoriului la nivel european;
– studenţii vor cunoaşte evoluția procesului de amenajare a
teritoriului la nivel național;
– studenții vor identifica principalele documente europene în
domeniul amenajării teritoriului la care a aderat și România;
– studenții vor identifica structura și atribuțiile în domeniul
amenajării teritoriului în cazul ministerului de resort din
România;
– studenții vor cunoaște și analiza documentațiile de amenajare a
teritoriului (PATN; PATZ; PATJ);
– studenții vor fi capabili să prezinte și explice obiectivele
fundamentale ale procesului de amenajare a teritoriului;
– studenții vor cunoaște evoluția conceptului de amenajare
turistică a teritoriului precum și specialiștii în domeniu;
– studenții vor fi capabili să analizeze formele și caracteristicile
amenajărilor turistice;
– studenții vor cunoaște metodologia amenajării turistice a
teritoriului;
– studenții vor fi capabili să analizeze categoriile de unități
teritoriale utilizate în procesul de amenajare a teritoriului;
– studenții vor cunoaște conținutul și semnificația principiilor de
amenajare a teritoriului.

8
Timpul alocat unităţii de învăţare: 4 ore

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

1.3.1. Terminologie şi definiţii

De-a lungul timpului, au fost utilizaţi diverşi termeni pentru


definirea aceloraşi procese precum amenajarea teritoriului, planificare
regională, localizare, sistematizarea teritoriului (utilizat în România
până în anii '90). Deşi nu se suprapun întru-totul, aceşti termeni şi
conţinutul pe care îl acoperă definesc problematica utilizării raţionale a
spaţiului şi valorificarea resurselor regionale 1.

1.3.2. Procesul de amenajare a teritoriului la nivel european

Principalele documente europene în vigoare care sintetizează


experienţa privind amenajarea teritoriului şi la care România îşi aliniază
politicile sale sunt2:
 Carta europeană a amenajării teritoriului
 Schema de Dezvoltare a Spaţiului Comunitar (SDEC)
 Principii directoare pentru o dezvoltare teritorială durabilă a
continentului european
 Agenda Teritorială Europeană

1.3.3. Amenajarea teritoriului în context naţional

În România, activităţile de amenajare teritoriului si de urbanism


se desfăşoară conform Legii 350/2001 privind amenajarea teritoriului
şi urbanismul, cu modificările ulterioare, care stabileşte ca obiective ale
amenajării teritoriului:
 dezvoltarea economică şi socială echilibrată a regiunilor şi
zonelor, cu respectarea specificului acestora;
 îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor şi colectivităţilor umane;
 gestionarea responsabilă a resurselor natural;
 protecţia mediului;
 utilizarea raţională a teritoriului.
Politica privind amenajarea teritoriului în România are
următoarele obiective:
1. Capacitatea instituţională;

1
Minciu Rodica, Amenajarea turistică a teritoriului, Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”, Bucureşti,
2002, pag. 11
2
http://www.mie.ro
9
2. Dezvoltarea echilibrată şi durabilă a teritoriului naţional;
3. Dezvoltarea unui sistem integrat de transport şi comunicaţii ca suport
pentru formarea şi expansiunea sistemului urban de tip policentric;
4. Conservarea şi dezvoltarea moştenirii culturale şi naturale;
5. Construcţii de interes public şi locuinţe;
6. Creşterea performanţei energetice în clădirile de locuit;
7. Reducerea riscului seismic al construcţiilor existente;
8. Dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii localităţilor;
9. Integrarea politicilor de cercetare-dezvoltare şi de infrastructură a
calităţii în politica industrială.
1.3.4.
1.3.5. 1.3.4. Amenajarea turistică a teritoriului-componentă a amenajării
teritoriului

Activitatea turistică, prin conţinutul ei, presupune un ansamblu


de raporturi şi schimburi cu mediul din care face parte, ceea ce determină
ca o parte a problemelor din acest domeniu să se regăsească în structura
preocupărilor de amenajare a zonelor turistice.

1.3.5.1. Elemente introductive

Noţiunea de “amenajare turistică” a început să fie utilizată


începând cu anii ’70. Abordarea amenajării zonelor turistice ca fenomen
economic şi prin prisma economiei turismului s-a realizat pentru prima
dată în anul 1970 cu prilejul unui seminar internaţional desfăşurat la
Dubrovnik în Iugoslavia ocazie cu care a fost definită şi amenajarea
turistică a teritoriului – reprezintă un proces complex şi dinamic de
organizare ştiinţifică a spaţiului turistic, luând în considerare relaţiile
dintre mediu şi colectivităţile umane precum şi toţi factorii care
influenţează aceste relaţii.
Prin urmare, amenajarea turistică a teritoriului se circumscrie
strategiei unei creşteri controlate în toate domeniile, a evitării unei
rupturi între om şi natură.

1.3.5.2. Formele şi caracteristicile amenajărilor turistice

Datorită specificităţii fenomenului turistic, în practica turistică


întâlnim o varietate de tipuri de amenajări determinate de particularităţile
teritoriului, de natura funcţiilor turistice cărora le răspund, unele sunt
preluate din experienţa ţărilor mai avansate în practica turistică, unele
provin din studiile teoretice ale unor specialişti în domeniu, unele decurg
din studiile efectuate de instituţiile de specialitate.
Tipologia amenajărilor turistice se face pe baza următoarelor
criterii:
1. Din punctul de vedere al caracteristicilor, dimensiunilor
resurselor şi modului de distribuire a acestora în teritoriu (mai ales a
condiţiilor naturale şi bogăţiilor cultural-istorice):
amenajări turistice univoce;
amenajări turistice plurivoce;

10
amenajări turistice echivoce.
2. Din punctul de vedere al naturii spaţiului geografic (este criteriul
adoptat de organismele internaţionale şi recomandat tuturor ţărilor
lumii):
amenajarea turistică a siturilor3 (balneare) de litoral;
amenajarea turistică a siturilor (staţiunilor) montane;
amenajarea turistică a staţiunilor termale;
amenajarea turistică a ariilor naturale protejate (parcuri
naţionale şi rezervaţii);
amenajarea turistică a siturilor istorice şi arheologice (oraşe);
amenajarea turistică a zonelor periurbane;
amenajarea turistică a zonelor rurale;
amenajarea turistică a zonelor silvestre etc..
3. Din punctul de vedere al valorii resurselor turistice şi distribuţiei
acestora în teritoriu:
amenajări turistice de mici dimensiuni, punctiforme, izolate;
amenajări turistice complexe.

În procesul de amenajare turistică trebuie ţinut cont de


următoarele caracteristici4:
o Unicitatea prestaţiei;
o Localizarea turistică se face la “sursă”;
o Localizarea turistică este îndepărtată de piaţa cumpărătorului;
o Polivalenţa staţiunilor (amenajărilor);
o Amenajările turistice se dezvoltă cu prioritate în zonele
caracterizate printr-o expansiune a terţiarului.
Amenajarea turistică necesită numeroase acţiuni ce trebuie
întreprinse în scopul obţinerii unor staţiuni polivalente şi polifuncţionale
care să satisfacă majoritatea nevoilor turiştilor dar să şi prevadă
modificările intervenite în preferinţele vizitatorilor.

1.3.5.3. Metodologia amenajării turistice a teritoriului

Procesul de amenajare turistică a teritoriului presupune


parcurgerea a numeroase etape, în urma cărora putem vorbi de apariţia
unei staţiuni sau aşezări turistice cu toate dotările necesare în funcţie de
resursele existente, care să satisfacă o mare parte a nevoilor turiştilor, să
creeze condiţii pentru relaxare, recreere şi odihnă.
În urma identificării categoriilor de amenajări turistice urmează
etapa de selectare a zonelor ce urmează a fi amenajate în funcţie de mai
multe criterii precum volumul şi valoarea resurselor existente, gradul de
atractivitate şi capacitatea acestora, posibilitatea de extindere în teritoriu.
Principalele criterii de selecţie a zonelor turistice se referă la
următoarele aspecte:
1. Condiţiile naturale
2. Bogăţia cultural-istorică
3. Condiţiile economico-sociale
4. Infrastructura generală şi echipamentele de cultură şi
odihnă.

3
cité-oraş, poziţie, localizare; zonă în care omul şi natura au intervenit în mod egal pentru a crea condiţii de
relaxare şi recreere
4
prelucrare după Minciu Rodica, op. cit., pag. 39
11
5. Protejarea mediului, legislaţia şi reglementările în vigoare.
Următoarea etapă a procesului de amenajare turistică este cea
de delimitare a zonelor turistice în funcţie de resursele
existente şi, pe această bază, determinarea profilului dominant al
fiecărui perimetru. Presupune stabilirea limitelor teritoriale
(unităţilor teritoriale) ale zonelor ce vor fi amenajate din punct
de vedere turistic, ceea ce permite identificarea tipologiei
amplasamentelor ca şi structura optimă a acestora în cadrul unui
anumit teritoriu.
În funcţie de particularităţile şi funcţiile zonelor turistice întâlnim
următoarele categorii de unităţi teritoriale:
1. Punctul (obiectivul turistic);
2. Localitatea (centrul turistic);
3. Complexul turistic;
4. Zona (arealul) turistic;
5. Regiunea (provincia) turistică.
În continuare, procesul de amenajare turistică presupune alocarea
spaţiilor destinate organizării ştiinţifice, respectiv zonarea turistică a
teritoriului. În primul rând, are loc identificarea resurselor turistice şi
clasificarea acestora după cum urmează:
 din punctul de vedere al valorii, exprimată prin originalitate şi
unicitate, pot fi identificate5:
- resurse unice, rare şi originale (unicate) la nivel mondial;
- resurse de creaţie-originale, dar nu unice în lume,
înregistrându-se în forme apropiate, în diverse;
- resurse atractive, comune celor mai multe zone turistice ale
lumii;
 după gradul de polarizare a resurselor turistice:
- resurse turistice concentrate într-un teritoriu relativ
restrâns ca întindere;
- resurse turistice dispersate pe arii teritoriale relativ întinse;
 din punctul de vedere al naturii elementelor constitutive ale
ofertei turistice:
- cadrul natural;
- valorile culturale;
- structura socială a zonei;
- condiţiile economice.
După ce s-a încheiat etapa de clasificare a resurselor turistice
urmează evaluarea acestora.
Amenajarea turistică presupune şi organizarea funcţională a
teritoriului, respectiv abordarea „zestrei turistice” a arealului ce
urmează a fi dotat cu diverse echipamente.
Înzestrarea (zestrea) turistică a unei staţiuni cuprinde două categorii
principale de elemente:
1. funcţionale;
2. recreative.
Următoarea etapă în procesul de amenajare turistică a teritoriului
constă în determinarea dimensiunii şi locului de amplasare pentru
componentele zestrei turistice a unei staţiuni. Aceste operaţiuni se
realizează prin intermediul unor tehnici speciale de dimensionare şi
amplasare în teritoriu a obiectivelor turistice:
1. Tehnica distribuirii în spaţiu a obiectivelor (numită şi
5
Minciu Rodica, Economia turismului, Ediţia a II-a revăzută, Editura Uranus, Bucureşti, 2004, pag. 165
12
cartografică);
2. Tehnica ce se bazează pe rezultatele economico-financiare ce
urmează a fi evaluate pentru fiecare obiectiv în parte;
3. Elaborarea unor norme şi standarde referitoare la dimensiunile
optime ale unei staţiuni şi ale elementelor constitutive ale acesteia.

1.3.5.4. Principiile de amenajare a zonelor turistice

În scopul amenajării turistice durabilă a unei zone astfel încât să se


protejeze şi conserve toate componentele mediului ambiant, se impune
respectarea principiilor de mai jos.
1. Principiul integrării armonioase a condiţiilor naturale cu suprafeţele
construite, cu structura serviciilor şi cu infrastructura;
2. Principiul flexibilităţii sau al structurilor evolutive;
3. Principiul corelării activităţii principale cu recepţia secundară;
4. Principiul reţelelor interdependente între construcţiile şi activităţile
turistice şi populaţia autohtonă, cu activităţile ei social-economice;
5. Principiul funcţionalităţii optime a întregului sistem de reţele;
6. Principiul eficienţei (rentabilităţii) directe sau indirecte.
Strategia amenajării turistice a teritoriului se impune a fi
respectată astfel încât orice implantare turistică să poate fi eficientă şi să
se integreze în ansamblul economico-social al regiunii.

1.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 1

Scopul de bază al amenajării teritoriului îl constituie armonizarea la nivelul întregului


teritoriu a politicilor economice, sociale, ecologice si culturale, stabilite la nivel naţional şi local
pentru asigurarea echilibrului în dezvoltarea diferitelor zone ale ţării, urmărindu-se creşterea coeziunii
şi eficienţei relaţiilor economice şi sociale dintre acestea.
În România, conceptul de amenajare a teritoriului este racordat la principalele documente
europene din acest domeniu. Acesta se concretizează prin studii, planuri, programe si proiecte care
armonizează la nivel teritorial politicile economice, sociale, ecologice şi culturale în vederea
asigurării dezvoltării durabile în profil spaţial a diferitelor zone ale ţării.
Activitatea în domeniu la nivel naţional este coordonată de către Guvern, care stabileşte în
raport cu conţinutul Programului de Guvernare, programe prioritare, linii directoare şi politici
sectoriale.
Complexitatea acţiunilor de amenajare, varietatea metodelor, tehnicilor şi instrumentelor
utilizate antrenează în fazele de proiectare şi realizare un număr mare de specialişti şi instituţii din
domenii diverse. În aceste condiţii se pune problema coordonării activităţii acestor organisme şi,
respectiv, stabilirea unor responsabilităţi privind realizarea unor acţiuni.
Și în domeniul amenajării turistice a teritoriului regăsim aceleaşi principii şi exigenţe în
realizarea staţiunilor ca şi în cazul amenajării teritoriului în general.
Amenajarea turistică reprezintă o formă particulară a amenajării teritoriului în general,
elementele de specificitate fiind generate de sejurul şi deplasarea turiştilor precum şi de gestiunea
resurselor care se constituie ca atracţii turistice.

13
În momentul în care se ia decizia de amenajare turistică a unui perimetru, pe lângă criteriile
menţionate anterior trebuie să se ia în considerare şi tendinţa generală de dezvoltare a teritoriului
respectiv, specificul acestuia, prevederile cuprinse în planurile de amenajare a teritoriului judeţean,
zonal şi chiar naţional.
Evaluarea şi ierarhizarea zonelor turistice presupune elaborarea unei metodologii care să ia în
calcul cele mai importante componente ale teritoriului, cu influenţă majoră asupra activităţii turistice,
finalizându-se într-o ierarhizare reală şi corectă a unităţilor teritorial-administrative.

Concepte şi termeni de reţinut

 Amenajarea teritoriului;
 Sistematizarea teritoriului;
 Amenajarea turistică a teritoriului;
 Selecția teritoriului;
 Delimitarea teritoriului;
 Evaluarea resurselor turistice;
 Conferința Europeană a Miniștrilor Responsabili cu Amenajarea teritoriului (CEMAT);
 Zestrea turistică;
 Amenajări turistice univoce, plurivoce, echivoce;
 Unicitatea prestației;
 Unități teritorial-administrative;
 Principiile amenajării turistice.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. În ce constă înzestrarea turistică a unei staţiuni şi care sunt componentele sale?


2. Principiul flexibilităţii sau al structurilor evolutive.
3. Enumeraţi principalele categorii de unităţi teritoriale şi dezvoltaţi trei la alegere.
4. Tehnicile speciale de dimensionare şi amplasare în teritoriu a obiectivelor turistice. Dezvoltaţi.
5. Analizaţi, la alegere, trei dintre caracteristicile amenajărilor turistice.

14
Teste de evaluare/autoevaluare

1. Printre activităţile ce nu fac obiectul procesului de amenajare turistică a teritoriului se


numără şi:
a) protejarea mediului ambiant;
b) organizarea ştiinţifică a teritoriului;
c) organizarea ştiinţifică a vieţii în colectivităţile umane;
d) conservarea resurselor naturale.
2. Tipologia localizărilor turistice în funcţie de caracteristicile, dimensiunile şi răspândirea
în teritoriu a resurselor este următoarea:
a) complexe, plurivoce, polifuncţionale;
b) punctiforme, izolate, complexe;
c) simple, complexe, multiple;
d) univoce, plurivoce, echivoce.
3. “Localizarea turistică îndepărtată de piaţa cumpărătorului” presupune:
a) integrarea amenajărilor turistice în contextul global al zonei;
b) amenajarea staţiunilor la locul “materiei prime”, adică al resurselor turistice;
c) amplasarea amenajărilor în zonele cu un nivel de dezvoltare economico-socială mai ridicat;
d) realizarea unor amenajări complexe.
4. Unitatea de bază a activităţii turistice este reprezentată de:
a) complexul turistic;
b) punctul turistic;
c) pavilionul turistic;
d) clubul turistic.
5. În scopul evitării fenomenului de respingere şi realizării unor localizări turistice
raţionale şi eficiente este necesară dezvoltarea unor relaţii de intercondiţionare între
sistemul de organizare a vieţii populaţiei permanente şi cel destinat satisfacerii nevoilor
turiştilor. Aceste acţiuni sunt specifice principiului:
a) interdependenţei reţelelor;

15
b) corelării activităţii principale cu recepţia secundară;
c) structurilor evolutive;
d) funcţionalităţii optime a întregului sistem de reţele.

Bibliografie obligatorie:
1. Băltăreţu Andreea, Amenajarea turistică a teritoriului, Editura Universitară, Bucureşti,
2013
2. Băltăreţu Andreea, Amenajarea turistică şi dezvoltarea urbană, Editura Universitară,
Bucureşti, 2010
3. Băltărețu Andreea, Amenajarea turistică a teritoriului. Manual de studiu individual, Editura
Universitară, București, 2012
4. Erdeli George, Gheorghilaş Aurel, Amenajări turistice, Eitura Universitară, Bucureşti, 2006
5. Glăvan Vasile, Amenajarea turistică a teritoriului, Editura Alma Mater, Sibiu, 2003

16
Unitatea de învăţare 2
AMENAJAREA TURISTICĂ A ZONELOR DE LITORAL

Cuprins:

2.1. Introducere
2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
2.3. Conţinutul unităţii de învăţare
2.3.1. Caracteristicile actuale ale turismului de litoral
2.3.2. Etapele amenajării zonelor de litoral la nivel internaţional
2.3.2.1. Faza de pionierat
2.3.2.2. Debutul turismului de masă
2.3.2.3. Explozia contemporană
2.3.3. Amenajarea litoralului românesc
2.3.4. Programul „Blue Flag”
2.3.5. Criterii de autorizare a plajelor din România în scop turistic
2.3.6. Modalităţi de degradare şi de protejare a litoralului
2.3.7. Modele de amenajare turistică a litoralului
2.4. Îndrumar pentru autoverificare

17
2.1. Introducere

În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, litoralul este definit ca


porţiunea de teren (fâşia de pământ) situată de-a lungul ţărmului
oceanului, mării sau al unui lac, pe care de obicei o udă apele. În
acelaşi timp, zona litorală reprezintă o zonă care cuprinde păturile de
apă apropiate de ţărm care acoperă platforma de prelungire a uscatului
sub apele marine (platoul continental). Din punct de vedere biologic,
zona de litoral este cea care cuprinde totalitatea ecosistemelor existente
până la 200 m adâncime.

2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

- Însuşirea unor concepte, definiții și termeni specifici amenajării


turistice a zonelor de litoral;
- Prezentarea caracteristicilor actuale ale turismului de litoral;
- Analiza etapelor amenajării zonelor de litoral la nivel
internațional;
- Analiza etapelor amenajării zonelor de litoral la nivel național;
- Cunoașterea tipologiei stațiunilor de litoral;
- Analiza principalilor indicatori ai bazei tehnico-materiale și
circulației turistice din stațiunile de litoral românești;
- Prezentarea particularităților Programului ”Blue Flag”;
- Prezentarea criteriilor de autorizare (minime și facultative) a
plajelor din România în scop turistic;
- Prezentarea modalităților de degradare și protejare a litoralului;
- Cunoașterea modelelor de amenajare turistică a litoralului.

Competenţele unităţii de învăţare:

– Studenţii vor cunoaşte definiția litoralului și a zonei litorale;


– Studenții vor fi capabili să prezinte caracteristicile actuale ale
turismului de litoral;
– Studenții vor prezenta și analiza etapele amenajării zonelor de
litoral la nivel internațional;
– Studenții vor prezenta și analiza etapele amenajării zonelor de
litoral la nivel național;
– Studenții vor cunoaște clasificarea stațiunilor de litoral;
– Studenții vor fi capabili să analizeze și interpreteze principalii
indicatori ce caracterizează baza tehnico-materială și circulația
turistică din stațiunile de litoral românești;
– Studenții vor fi capabili să prezinte principalele trăsături ale
Programului ”Blue Flag”;
– Studenții vor fi capabili să analizeze criteriile ce stau la baza
acordării distincției ”Blue Flag” pentru plaje;
– Studenții vor fi capabili să analizeze criteriile ce stau la baza
acordării distincției ”Blue Flag” pentru porturi de agrement;
18
2.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 2

Turismul de litoral reprezintă prima formă de turism la nivel mondial. În fiecare vară,
130 de milioane de turişti vizitează litoralul din sudul Europei, zeci de milioane de americani vizitează
Florida, Carolina şi California. La nivel mondial, o mare parte a sejururilor se desfăşoară în zonele
de litoral. Litoralul concentrează o mare parte din capacitatea de cazare a unor ţări ale lumii precum
Portugalia (90%), Mexic (85%), Tunisia (80%), mai mult de 2/3 în Italia şi Bulgaria, România (40%).
În Europa, mai ales în zona Mediteranei dezvoltarea este spectaculoasă, apărând ansambluri
rezidenţiale construite în jurul porturilor de agrement, exemplele fiind numeroase în acest sens: în
Franţa, Portugalia etc.. În Spania, faza aceasta a urbanizării a determinat apariţia unor complexe
turistice care reunesc reşedinţe individuale sau colective, hoteluri şi unităţi comerciale.
În afara Europei situaţia este asemănătoare: coastele Floridei şi Carolinei de Sud sunt foarte
urbanizate; în Caraibe noile staţiuni se înmulţesc; în America de Sud marile oraşe dispun de anexe
balneare; în Africa şi Asia, noile unităţi sunt finalizate pentru a răspunde cererii clientelei
internaţionale. Tendinţa de a construi la înălţime se generalizează. Unităţi turistice sub formă de
enclavă, hoteluri izolate sau complexe turistice diversificate care asociau structuri de cazare şi
echipamente sportive, se dezvoltau la Maghreb (Agadir, Jerba), în Orientul Mijlociu (Dubai), în
Caraibe (Cancun), în Asia de Sud-Est (Phuket), în Africa Occidentală (Abidjan) şi Orientală
(Mombasa), în Pacificul de Sud (Vanuatu).
Programul „Blue Flag-Steagul Albastru” are ca scopuri protecţia mediului costier,
informarea şi educaţia populaţiei, în principal a turiştilor, privind respectarea şi protejarea
mediului.
Echilibrul ecologic al zonelor de litoral este afectat de următoarele activităţi:
 activitatea turistică;
 urbanizarea;
 sporirea numărului de locuitori;
 industria.
Modelele de amenajare a zonelor de litoral sunt complexe de genul stațiunilor integrate unui
centru locuit sau independente de acestea dar și izolate.

Concepte şi termeni de reţinut

 litoral;
 zonă litorală;
 turism de litoral;
 amenajarea turistică a litoralului;
 faza de pionierat;
 turism de masă;
 democratizarea vacanțelor;
 explozia contemporană;
 stațiuni de litoral;

6
Ministerul Transporturilor, Construcţiilor si Turismului - Autoritatea Naţională pentru Turism, Programul
Steagul Albastru-Blue Flag, pag. 10

7
Minciu Rodica, op. cit., pag. 70
19
 Programul ”Blue Flag”;
 Plaje;
 Cura helio-marină;
 Localizare turistică;
 Urbanizare;
 Microurbanizare.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Care sunt destinaţiile litoralului ce îi afectează într-o mare măsură echilibrul ecologic?
2. Care sunt soluţiile de amenajare a zonelor de litoral?
3. Analizați caracteristicile actuale ale turismului de litoral.
4. Enumerați etapele amenajării zonelor de litoral la nivel internațional/național și dezvoltați
două la alegere.
5. Care sunt principalele trăsături ale Programului ”Blue Flag”?

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Centrul staţiunii de mici dimensiuni, amplasat între gară şi mare, caracterizează


următoarea etapă a amenajării zonelor de litoral la nivel internaţional:
a) debutul turismului de masă;
b) faza de pionierat;
c) urbanizarea;
d) explozia contemporană.
2. În România, etapa amenajărilor de litoral de mare amploare este specifică:
a) amenajării zonei de sud a litoralului;
b) construcţiei caselor de vacanţă care aparţineau personalităţilor vremii;
c) înfloririi centrelor balneare existente;
d) dezvoltării staţiunilor de mici dimensiuni.
3. Staţiunea Costineşti se încadrează în tipul de amenajare de litoral numit:
a) punctiform;

20
b) periferic;
c) amfiteatru;
d) integrarea într-un centru locuit.
4. Printre destinaţiile litoralului cu o influenţă majoră asupra echilibrului ecologic al
acestei zone, nu se regăseşte:
a) dezvoltarea implantărilor nucleare;
b) dezvoltarea turismului de masă;
c) dezvoltarea intensă a agriculturii;
d) afirmarea urbanismului.
5. Staţiunea Eforie Sud se încadrează în tipul de amenajare de litoral numit:
a) punctiform;
b) periferic;
c) amfiteatru;
d) integrarea într-un centru locuit.

Bibliografie obligatorie:
1. Băltăreţu Andreea, Amenajarea turistică a teritoriului, Editura Universitară, Bucureşti,
2013
2. Băltăreţu Andreea, Amenajarea turistică şi dezvoltarea urbană, Editura Universitară,
Bucureşti, 2010
3. Băltărețu Andreea, Amenajarea turistică a teritoriului. Manual de studiu individual, Editura
Universitară, București, 2012
4. Erdeli George, Gheorghilaş Aurel, Amenajări turistice, Eitura Universitară, Bucureşti, 2006
5. Glăvan Vasile, Amenajarea turistică a teritoriului, Editura Alma Mater, Sibiu, 2003

21
Unitatea de învăţare 3
AMENAJAREA TURISTICĂ A ZONELOR BALNEARE

Cuprins:

3.1. Introducere
3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
3.3. Conţinutul unităţii de învăţare
3.3.1. Tendinţele turismului balnear la nivel naţional şi internaţional
3.3.2. Turismul de sănătate
3.3.3. Tipologia principalelor staţiuni balneare din România după profil. Aspecte pozitive şi
negative
3.3.4. Tipuri de clientelă a staţiunilor balneare şi caracteristicile acesteia
3.3.5. Modele de amenajare turistică a zonelor balneare
3.4. Îndrumar pentru autoverificare
Temă de control – Modulul I

22
3.1. Introducere

În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, staţiunea balneară


este definită ca localitatea unde se găsesc băi folositoare pentru
vindecarea unor boli. În acelaşi timp, tratamentul este asimilat
îngrijirii medicale iar cura reprezintă tratamentul medical aplicat unui
bolnav care constă în băi, regim alimentar, odihnă.

3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

- Însuşirea unor concepte și definiții specifice domeniului


amenajării turistice a zonelor balneare;
- Identificarea tendințelor turismului balnear la nivel național și
internațional;
- Cunoașterea și analiza segmentelor turismului de sănătate;
- Prezentarea Planului de acțiune necesar pentru consolidarea
sectorului balnear românesc;
- Identificare și anliza principalilor indicatori ce caracterizează
baza tehnico-materială și circulația turistică din stațiunile
balneare românești;
- Prezentarea tipologiei principalelor stațiuni balneare din
România după profil;
- Identificarea căilor de degradare și decădere a turismului balnear
românesc;
- Identificarea aspectelor pozitive ale turismului balnear
românesc;
- Analiza tipurilor și caracteristicilor clientelei stațiunilor
balneare;
- Cunoașterea modelelor de amenajare turistică a zonelor
balneare.

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor cunoaște noțiunile teoretice privind amenajarea


turistică a zonelor de litoral;
– studenții se vor familiariza cu tendințele turismului balnear la
nivel național și internațional;
– studenții vor fi capabili să identifice și să descrie formele
turismului de sănătate;
– studenții vor cunoaște strategia de dezvoltare a turismului
balnear românesc;
– studenții vor fi capabili să analizeze și interpreteze indicatorii ce
caraterizează baza tehnico-materială și circulația turistică din
stațiunile balneare românești;
– studenții vor cunoaște aspectele pozitive și negative ale
stațiunilor balneare din România;
– studenții vor fi capabili să identifice și să explice caracteristicile
23
3.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 3

România deţine aproximativ o treime din izvoarele minerale naturale din Europa. Oferta
include o diversitate de tratamente legate de aceste resurse naturale. Există 117 localităţi în România
cu factori naturali terapeutici din care 29 sunt desemnate staţiuni balneare de importanţă naţională iar
32 drept staţiuni de importanţă locală.
Turismul de sănătate a cunoscut o evoluţie semnificativă de-a lungul timpului. Se referă la o
serie de servicii sau elemente naturale care să ofere turistului o stare de bine, de reconfortare generală
sau revitalizare. Segmentele turismului de sănătate sunt următoarele: tratamentul medical, întreținere
și revitalizare, reabilitare și recuperare, turism balnear, talasoterapia, hidroterapia, wellness sau spa,
sejurul sportiv și fitness-ul.
Clientela stațiunilor balneare este alcătuită din persoane cu venituri medii și submedie, de vârsta
a treia și fidele unei anumite destinații turistice balneare.
Modelele de amenajare a stațiunilor balneare sunt, pe de o parte, cele clasice respectiv simple și
complexe, pe de altă parte întâlnim și forme particulare precum pânză de păianjen, tablă de șah și
amenajare radiocentrică.

Concepte şi termeni de reţinut

 Stațiune balneară;
 Tratament;
 Cură;
 Potențial balnear;
 Factori naturali de cură;
 Termalism;
 Turism de sănătate;
 Talasoterapia;
 Hidroterapia;
 Wellness;
 Fitness;
 Afecțiune;
 Urbanizare;
 Complex balnear;
 ”tablă de șah”;
 ”pânză de păianjen”;
 Radiocentric;
 ”Amfiteatru”.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Care sunt soluţiile de implantare a dotărilor în cazul zonelor balneare?


2. Prezentați caracteristicile clientelei stațiunilor balneare.
3. Analizați tendințele turismului balnear la nivel național și internațional.
8
Master Plan pentru Dezvoltarea Turismului Balnear, Faza 2, J. Benabdallah, J. Tomatis, noiembrie, 2009
9
Master Plan pentru Dezvoltarea Turismului Balnear, Faza 2, J. Benabdallah, J. Tomatis, noiembrie, 2009
24
4. Enumerați formele turismului de sănătate și dezvoltați trei la alegere.
5. În ce constă strategia de dezvoltare a turismului balnear românesc?

Teste de evaluare/autoevaluare

1. În cazul staţiunilor balneare, realizarea unor dotări complexe care să asigure caracterul
permanent al staţiunii poartă numele de:
a) formula “totul sub acelaşi acoperiş”;
b) urbanizare;
c) microurbanizare;
d) localizare izolată.
2. În funcţie de configuraţia zonelor şi cerinţele urbanizării, se pot delimita următoarele
soluţii de amplasare a echipamentelor în cazul zonelor balneare:
a) radială, circulară, amfiteatru;
b) tablă de şah, pânză de păianjen, radiocentrică;
c) liniare, terminale, de contact;
d) urbanizări, localizări izolate, tablă de şah.
3. Tratamentul medical aplicat unui bolnav care constă în băi, regim alimentar, odihnă
poartă numele de:
a) tratament;
b) cură;

25
c) turism de sănătate;
d) staţiune balneară.

4. Elementul de referinţă în dimensionarea şi localizarea amenajărilor zonelor balneare îl


constituie:
a) factorii naturali de cură;
b) regimul eolian;
c) precipitaţiile;
d) suprafaţele posibil de amenajat.
5. Una dintre caracteristicile clientelei staţiunilor balneare este reprezentată de:
a) încadrarea în grupa de vârstă „adulţi”;
b) fidelitatea;
c) durata scăzută a sejurului;
d) posibilitatea efectuării tratamentului doar într-o anumită perioadă a anului.

Bibliografie obligatorie:
1. Băltăreţu Andreea, Amenajarea turistică a teritoriului, Editura Universitară, Bucureşti,
2013
2. Băltăreţu Andreea, Amenajarea turistică şi dezvoltarea urbană, Editura Universitară,
Bucureşti, 2010
3. Băltărețu Andreea, Amenajarea turistică a teritoriului. Manual de studiu individual, Editura
Universitară, București, 2012
4. Erdeli George, Gheorghilaş Aurel, Amenajări turistice, Eitura Universitară, Bucureşti, 2006
5. Glăvan Vasile, Amenajarea turistică a teritoriului, Editura Alma Mater, Sibiu, 2003

Temă de control – Modulul I

1. Cum se determină şi ce reprezintă indicele de atractivitate şi capacitatea optimă de primire? (2


ore);

26
MODULUL II
Unitatea de învăţare 4
AMENAJAREA TURISTICĂ A ZONELOR MONTANE

Cuprins:

4.1. Introducere
4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
4.3. Conţinutul unităţii de învăţare
4.3.1. Etapele de dezvoltare a turismului montan
4.3.1.1. Faza iniţială
4.3.1.2. Faza de tranziţie
4.3.1.3. Marea fază de dezvoltare
4.3.2. Politica zonelor montane
4.3.3. Protejarea mediului în zonele montane
4.3.4. Clasificarea staţiunilor de altitudine
4.3.5. Turismul montan în România
4.3.6. Caracteristicile clientelei staţiunilor montane
4.3.7. Modele de amenajare turistică a zonelor montane
4.4. Îndrumar pentru autoverificare

4.1. Introducere

Turismul în mediul montan prezintă multiple analogii cu


turismul de litoral:
 Dezvoltarea rapidă a staţiunilor după război;
 Amplificarea recentă a frecventării care, în prezent, pune
probleme de saturare a infrastructurii de acces şi de primire;
 Degradarea mediului natural foarte vulnerabil la turismul de
masă;
 Adoptarea tardivă a politicilor de stopare sau de control a acestor
fenomene.
 Totodată, turismul montan prezintă şi câteva caracteristici
specifice:
 Frecventarea continuă şi concentrată într-un număr restrâns de
staţiuni;
 Condiţiile geografice şi de pantă restrâng practicarea schiului la
câteva masive importante din regiunile temperate;
 Costurile crescute ale echipamentelor necesare practicării
diverselor sporturi de iarnă dar şi al serviciilor oferite limitează
această formă de turism la ţările bogate.

4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

- Identificarea etapelor de amenajare a turismului montan;


- Cunoașterea politicii zonelor montane;
27
- Prezentarea modalităților de protejare a mediului în zonele
montane;
- Identificarea tipologiei stațiunilor de altitudine;
- Prezentarea particularităților turismului montan românesc;
- Analiza principalilor indicatori ce caracterizează baza tehnico-
materială și circulația turistică din stațiunile montane românești;
- Cunoașterea caracteristicilor clientelei stațiunilor montane;
- Cunoașterea modelelor de amenajare turistică a zonelor
montane.

Competenţele unităţii de învăţare:

– Studenţii vor cunoaşte etapele de dezvoltare a turismului


montan și caracteristicile acestora;
– Studenții vor fi capabili să descrie acțiunile specifice politicii
zonelor montane;
– Studenții vor identifica modalitățile de degradare și protejare a
zonelor montane;
– Studenții vor fi capabili să prezinte și să analizeze tipologia
stațiunilor de altitudine;
– Studenții se vor familiariza cu evoluția cronologică a turismului
montan din România, cu principalele asociații, cluburi, societăți,
instituții și personalități marcante;
– Studenții vor fi capabili să analizeze și interpreteze principalii
indicatori ce caracterizează baza tehnico-materială și circulația
turistică din stațiunile montane românești;
– Studenții vor cunoaște caracteristicile clientelei stațiunilor
montane;
– Studenții vor cunoaște modelele de amenajare a zonelor
montane.

Timpul alocat unităţii de învăţare: 4 ore

4.3. Conţinutul unităţii de învăţare

4.3.1. Etapele de dezvoltare a turismului montan

Se porneşte de la descoperirea Chamonix-ului de către un englez la


începutul secolului XIX şi care a fondat în anul 1857 Clubul Alpin
Britanic. Se adaugă accelerarea frecventării în anii '30 şi după 1960 ca
şi specializarea câtorva staţiuni la începutul secolului XXI ca urmare
a apariţiei unor noi activităţi sportive.

4.3.1.1. Faza iniţială (sfârşitul secolului XIX- începutul Primului Război


Mondial);
28
4.3.1.2. Faza de tranziţie (1930-1960);
4.3.1.3. Marea fază de dezvoltare (1960-prezent).
În ultima perioadă de timp a crescut numărul turiştilor care
practică sporturi extreme precum parapantă, bungee-jumping,
mountainbiking, canioning, rafting, schi extrem, snowboard etc.,
devenind chiar o modă.

4.3.2. Politica zonelor montane

Din punctul de vedere al politicilor elaborate pentru zona


montană, Franţa deţine un loc central şi reprezintă un exemplu de bune
practici în literatura de specialitate. După 1960, această ţară a pus în
aplicare o veritabilă politică montană: s-au înfiinţat Serviciul de Studii
pentru Amenajarea Turistică a Zonei Montane şi Comisia
Interministerială pentru Amenajarea Turistică a Zonei Montane;
adoptarea în anul 1960 a „Plan Neige”; votarea în 1985 a Legii
Muntelui; în anii '70, accentul s-a pus pe realizarea unui mare număr de
echipamente care să atragă în special turiştii străini. În anul 1977, odată
cu schimbarea conjuncturii economice generale, situaţia s-a schimbat,
accentul punându-se pe pluriactivităţi şi protejarea patrimoniului
natural împotriva abuzurilor provocate de turism şi de turişti.

4.3.3. Protejarea mediului în zonele montane

Turismul montan reprezintă cauza multor daune provocate


mediului.
Măsurile de protejare sunt multiple: stoparea proiectelor
agresive cu mediul ambiant, realizarea studiilor de impact, zonarea strictă
în cadrul planurilor de ocupare a solurilor, delimitarea spaţiilor protejate,
parcurilor naturale şi rezervaţiilor naturale.
Eficacitatea unor asemenea măsuri depinde în mod definitiv de
capacitatea colectivităţilor locale de a rezista tentaţiilor şi de rigoarea
autorităţilor în impunerea respectării legislaţiei în vigoare.

4.3.4. Clasificarea staţiunilor de altitudine

Avântul turismului montan a antrenat crearea unui mare număr de


staţiuni foarte diverse din punctul de vedere al dimensiunii, localizării,
altitudinii, arhitecturii, nivelului de echipare. Astfel, se disting patru
tipuri ce corespund generaţiilor succesive de staţiuni.
1. Primul tip corespunde staţiunilor dezvoltate pornind de la un sat;
2. Al doilea tip este reprezentat de staţiuni construite după un plan de
amenajare de ansamblu;
3. Al treilea tip este constituit din „staţiunile integrate”;
4. A patra categorie de staţiuni - au fost create acum 20 de ani ca o
reacţie la gigantismul lipsa de personalitate a staţiunilor integrate.

4.3.5. Turismul montan în România

În România, amenajarea turistică a zonei montane a debutat la


sfârşitul secolului XIX odată cu înfiinţarea primelor asociaţii şi societăţi
montane. Astfel, în anul 1873 s-a înfiinţat Societatea Carpatină
Ardeleană (Erdely I Karpat Egyesulet) din Braşov.

29
În anul 1875 lua fiinţă, la Bucureşti „Societatea geografică
română”, una dintre cele mai prestigioase societăţi cultural-ştiinţifice
din ţara noastră, sub auspiciile căreia se organizau excursii prin ţară cu
profesorii de geografie.
În anul 1880 se înfiinţează la Sibiu, în Transilvania, una dintre cele
mai puternice societăţi, „Societatea carpatină ardeleană a turiştilor”
(SIEBENBURGIESCHE KARPATHENVEREIN-S.K.V.) cu membrii
cotizanţi din Sibiu, Braşov, Cluj, Bucureşti, Giurgiu, Viena, Londra,
Frankfurt pe Main.
În anul 1885 a luat naştere Societatea Maghiară de Cultură
Generală din Transilvania, cu sediul la Cluj-Napoca, care se ocupa,
între altele, şi cu propagarea turismului.
Printre primele societăţi se numără şi „Societatea Carpatină din
Sinaia”. La 21 februarie 1893 un număr de locuitori ai Sinaiei s-au
întrunit la mănăstirea Sinaia şi au hotărât înfiinţarea „Societăţii carpatine
şi de tir Sinaia”, delegând cu elaborarea proiectului de statut pe
arhimandritul Nifon, căpitanul Tetrat, Iorgu Ionescu, inginer Ptetrorian,
inginer C. Costache şi inginer Simion Pop. La 11 martie 1893 a avut loc
adunarea generală de constituire, când s-a aprobat şi statutul.
O iniţiativă importantă a acelor vremuri a fost apariţia ziarului
„Gazeta sporturilor”, la 14 septembrie 1924 care, de-a lungul timpului,
la rubrica „Alpinism” a prezentat, prin articolele sale, informaţii despre
ascensiuni, înfiinţarea şi activitatea derulată de societăţile menţionate
anterior, întâmplări din zonele montane.
Savantul Emil Racoviţă a înfiinţat în anul 1920 primul Institut de
Speologie din România, sub auspiciile Universităţii din Cluj.
O dată cu terminarea primului război mondial, oamenii au reînceput
să se deplaseze către munte. Dintre aceştia, persoane care fie au făcut
parte din alte asociaţii anterioare, fie cei neimplicaţi până în prezent, au
avut iniţiativa creării unei noi Societăţi anonime pe acţiuni numită
„Hanul Drumeţilor”, al cărei statut a fost adoptat la data de 15 februarie
1921. Printre iniţiatori s-au numărat cunoscuţi oameni de munte precum
Bucura Dumbravă, Mihai Haret, Ion Bianu, Sofia Bragadiru ş.a..
La data de 2 aprilie 1926 Hanul Drumeţilor se transformă în
cunoscuta asociaţie „Touring-Clubul României” (T.C.R.), asociaţie de
turism şi pentru protecţia naturii.
În aceeaşi perioadă mai apare A.D.M.I.R. (Asociaţia Drumeţilor din
Munţii Iubiţi ai României) a cărei activitate se dezvoltă în Bucegi,
Piatra Craiului şi Făgăraş.
Prin Legea pentru protecţia monumentelor naturii din anul 1930 se
înfiinţează Comisia Monumentelor Naturii.
Asociaţia Turistică „România Pitorească” a luat naştere la
Bucureşti la data de 21 mai 1930, primul preşedinte fiind Paul Arian şi a
avut drept scop dezvoltarea turismului şi alpinismului, în special în
masivul Ciucaş.
În anul 1934, la 18 martie, s-a înfiinţat Clubul Alpin Român
(C.A.R.) la Bucureşti, din iniţiativa unui grup ce se intitula "Gruparea
alpină".
Ideea lui Emil Racoviţă, susţinător entuziast al turismului, de a
înfiinţa o instituţie de stat în vederea coordonării, organizării şi
dezvoltării turismului în ţara noastră se concretizează abia în anul 1936
când se constituie Oficiul Naţional pentru Turism (O.N.T.). Este cea
mai solidă organizaţie de turism din România interbelică, iar mai apoi

30
primul organism administrativ din domeniul turismului din România.
Activitatea O.N.T. s-a concretizat prin construirea de cabane şi refugii pe
drumuri şi poteci de munte, prin marcarea unor trasee montane, printr-o
rodnică şi susţinută campanie publicitară, prin publicarea de cărţi,
articole, ziare, reviste, almanahuri şi chiar ample studii pe teme de
economia turismului.
Prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 2170 din anul 1968 a fost
înfiinţat Biroul de Turism pentru Tineret (B.T.T.), ca organ central cu
atribuţii în organizarea întregii activităţi turistice pentru tineret, atât pe
plan intern cât şi extern, având personalitate juridică şi patrimoniu
propriu.
Aşadar, la începuturi, mişcarea turistică autohtonă s-a îndreptat, în
primul rând, către zonele montane, frumoase, cu peisaje inedite, ce deţin
numeroase atracţii turistice unice sau rare la nivel mondial, poate şi
datorită faptului că acestea ocupă 1/3 din suprafaţa ţării.

4.3.6. Caracteristicile clientelei staţiunilor montane

Vizitatorii staţiunilor montane prezintă următoarele


caracteristici:
1. Din punctul de vedere al vârstei, o mare parte a celor care vizitează
staţiunile montane este formată din tineri;
2. Din punctul de vedere al veniturilor, vizitatorii acestor staţiuni se
situează în categoria celor cu venituri medii, peste medie şi foarte mari
deoarece sporturile de iarnă, respectiv echipamentele necesare şi
practicarea lor, necesită cheltuieli substanţiale;
3. Din punctul de vedere al categoriei socio-profesionale, vizitatorii
staţiunilor montane sunt, în general, persoane cu un nivel de cultură şi de
instruire ridicat, fapt asociat şi cu veniturile ridicate.

4.3.7. Modele de amenajare turistică a zonelor montane

Selecţia ariilor teritoriale se face în funcţie de existenţa


condiţiilor naturale adecvate practicării sporturilor definitorii pentru
profilul staţiunii.
În funcţie de apropierea faţă de masivul montan, există trei
modele de amenajare:
1. Localizarea periferică;
1a. Localizarea periferică limită exterioară;
1b. Localizarea periferică de contact;
1c. Localizarea periferică limită interioară.

31
Figura nr. 4.1. Amenajare periferică limită interioară: Hotel Peştera-Masivul
Bucegi

2. Localizarea liniară;

Figura nr. 4.2. Amenajare periferică liniară: Valea Prahovei

3. Localizarea terminală.

32
Figura nr. 4.3. Amenajare periferică terminală: staţiunea Parâng (stânga);
cabana Caraiman-masivul Bucegi (dreapta)

4.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 4

Zona montană este supusă, în ultima perioadă de timp, presiunii turistice datorită lipsei poluării,
în contrast cu calitatea aerului din zonele urbane de reședință dar și multiplelor posibilități de relaxare.
În același timp, turismul montan reprezintă cauza mai multor daune provocate mediului. De aceea,
prin politica adoptată de decidenții în domeniu, trebuie identificată o cale de mijloc care să permită
deplasările spre zonele montane în continuare dar în condițiile protejării mediului ambiant.
Etapele de dezvoltare a turismului montan sunt:
- faza inițială (sfârșitul secolului XIX-începutul primului război mondial;
- faza de tranziție (1930-1960);
- marea fază de dezvoltare (1960-prezent).
Practicarea cu intensitate în ultima perioadă de timp a sporturilor extreme reprezintă o
particularitate specifică zilelor noastre.
În ceea ce privește particularitățile politicii zonelor montane, Franța este un model în acest
domeniu, modelul turistic Chamonix-Mont Blanc reprezentând un reper pentru toate celelalte zone
montane ale lumii.
Stațiunile de altitudine pornesc de la cele dezvoltate având ca origine un sat de munte, au
evoluat în timp la stațiuni construite după un plan de amenajare de ansamblu, pentru a ajunge la
”stațiunile integrate” și, în prezent, la stațiunile moderne de dimensiuni medii, cu un impact redus
asupra mediului.
În România, turismul montan are vechi tradiții, acesta debutând într-o formă organizată la
sfârșitul secolului XIX odată cu înființarea primelor asociații și societăți montane. Prima stațiune
montană din România a fost Păltiniș.
Din punctul de vedere al caracteristicilor clientelei stațiunilor montane, aceasta este
formată din tineri, cu studii superioare ce dispun de venituri medii, peste medie și mari.
Modelele de amenajare a zonelor montane sunt localizarea periferică, localizarea liniară și
localizarea terminală.

33
Concepte şi termeni de reţinut

 turism montan;
 alpinism;
 stațiune montană;
 sporturi extreme;
 stațiuni de altitudine;
 stațiuni integrate;
 model de amenajare;
 localizare periferică;
 localizare liniară;
 localizare terminală.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Care sunt soluţiile de implantare a dotărilor în cazul zonelor montane?


2. Care sunt caracteristicile clientelei staţiunilor montane?
3. În ce constă amenajarea liniară în cazul zonelor montane? Dar cea terminală?
4. În ce constă amenajarea periferică în cazul zonelor montane?
5. Care sunt etapele de dezvoltare a turismului montan?

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Localizările turistice specifice amenajărilor montane şi situate dincolo de limita


aşezărilor umane se numesc:
a) liniare;
b) periferice;
c) terminale;
d) circulare.
2. Clientela staţiunilor montane se încadrează în grupa de vârstă:
a) adulţi;
b) tineri;
c) a III-a;

34
d) 40-60 de ani.
3. Staţiunile montane construite de grupuri private în zonele selecţionate de organismele
publice cu atribuţii în domeniul amenajării poartă numele de:
a) staţiuni de mici dimensiuni;
b) staţiuni integrate;
c) staţiuni dezvoltate pornind de la un sat;
d) staţiuni tradiţionale.
4. Din punctul de vedere al veniturilor, clientela staţiunilor montane deţine resurse
financiare: a) submedie;
b) peste medie;
c) scăzute;
d) de peste 1000 lei/lună.
5. Staţiunile Sinaia, Buşteni şi Predeal au fost create în perioada:
a) interbelică;
b) modernă;
c) prerenascentistă;
d) de după cel de-al doilea Război Mondial.

Bibliografie obligatorie:
1. Băltăreţu Andreea, Amenajarea turistică a teritoriului, Editura Universitară, Bucureşti,
2013
2. Băltăreţu Andreea, Amenajarea turistică şi dezvoltarea urbană, Editura Universitară,
Bucureşti, 2010
3. Băltărețu Andreea, Amenajarea turistică a teritoriului. Manual de studiu individual, Editura
Universitară, București, 2012
4. Erdeli George, Gheorghilaş Aurel, Amenajări turistice, Eitura Universitară, Bucureşti, 2006
5. Glăvan Vasile, Amenajarea turistică a teritoriului, Editura Alma Mater, Sibiu, 2003

35
Unitatea de învăţare 5
AMENAJAREA TURISTICĂ A ALTOR TIPURI DE ZONE
1
Cuprins:

5.1. Introducere
5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
5.3. Conţinutul unităţii de învăţare
5.3.1. Amenajarea ariilor naturale protejate
5.3.1.1. Principii directoare cu privire la oferta de programe de educaţie şi
interpretare a mediului dintr-o arie protejată
5.3.1.1.1. Tehnici utilizate
5.3.1.1.2. Organizarea unei expoziţii
5.3.1.2. Amenajarea de itinerarii pentru amatorii de natură
5.3.2. Amenajarea zonelor periurbane
5.3.3. Amenajarea peşterilor
5.4. Îndrumar pentru autoverificare
Temă de control – Modulul II

5.1. Introducere

Zonele protejate sunt de o mare însemnătate pentru societatea


actuală dar şi pentru cea viitoare deoarece ele conservă moştenirea
naturală şi culturală a lumii. Este vorba de o contribuţie majoră la
prezervarea eşantioanelor reprezentative ale regiunilor naturale ale
globului şi la protejarea diversităţii biologice ceea ce implică stabilitatea
ecologică a regiunilor înconjurătoare.

5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

- Cunoaşterea conceptelor și definițiilor ariilor protejate;


- Identificarea categoriilor de arii protejate din România;
- Analiza în structură și dinamică a numărului de arii naturale
protejate din România;
- Analiza în structură și dinamică a suprafeței ariilor naturale
protejate din România;
- Identificarea principiilor directoare ce stau la baza ofertei de
programe de programe de educație și interpretare a mediului
dintr-o arie protejată;
- Prezentarea metodelor de comunicare cu turistul într-o arie
protejată;
- Prezentarea modalităților și a avantajelor organizării unei
expoziții într-o arie protejată;
- Prezentarea modalității de amenajare a unor itinerarii pentru
amatorii de natură;

36
- Identificarea caracteristicilor generale ale unui itinerar pentru
amatorii de natură;
- Cunoașterea modalității de amenajare a zonelor periurbane;
- Analiza particularităților turismului de week-end;
- Identificarea cerințelor pe care trebuie să le respecte soluțiile de
amenajare a zonelor de week-end;
- Identificarea cerințelor pe care trebuie să le respecte dotările
efective ale zonelor de week-end;
- Analiza evoluției spațiilor verzi la nivel național;
- Cunoașterea potențialului turistic al peșterilor din România;
- Identificarea principalelor elemente de amenajare a unei peșteri.

Competenţele unităţii de învăţare:

– Studenţii își vor însuși definiția ariilor naturale protejate;


– Studenții vor fi capabili să identifice componentele rețelei de
arii naturale protejate la nivel național;
– Studenții vor fi capabili să expună particularitățile fiecărei
categorii de arie naturală protejată și să distingă între acestea;
– Studenții vor fi capabili să analizeze și interpreteze evoluția
numerică și din punctul de vedere al suprafeței în cazul ariilor
naturale protejate din România;
– Studenții vor cunoaște principiile directoare ce stau la baza
ofertei de programe de educație și interpretare a mediului dintr-o
arie protejată;
– Studenții vor cunoaște metodele de comunicare cu turiștii în
interiorul unei arii protejate;
– Studenții vor cunoaște modul de organizare a unei expoziții în
interiorul unei arii protejate;
– Studenții vor cunoaște modul de amenajare a unor itinerarii
pentru amatorii de natură în interiorul unei arii naturale
protejate;
– Studenții își vor însuși modul de amenajare a zonelor
periurbane;
– Studenții își vor însuși modul de amenajare a peșterilor.

Timpul alocat unităţii de învăţare: 4 ore

5.3. Conţinutul unităţii de învăţare

5.3.1. Amenajarea ariilor naturale protejate

Ariile naturale protejate din România sunt diverse din punct de


vedere tipologic dar şi al conţinutului.
Deci, în România sunt desemnate următoarele categorii de arii
naturale protejate:
37
 de interes naţional: rezervaţii ştiinţifice, parcuri naţionale,
monumente ale naturii, rezervaţii naturale, parcuri naturale;
 de interes internaţional: situri naturale ale patrimoniului natural
universal, geoparcuri, zone umede de importanţă internaţională,
rezervaţii ale biosferei;
 de interes comunitar sau situri "Natura 2000": situri de
importanţă comunitară, arii speciale de conservare, arii de
protecţie specială avifaunistică;
 de interes judeţean sau local: stabilite numai pe domeniul
public/privat al unităţilor administrativ-teritoriale, după caz.

5.3.1.1. Principii directoare cu privire la oferta de programe de


educaţie şi interpretare a mediului dintr-o arie protejată

Pentru marele public, modalitatea cea mai directă de a învăţa să


cunoască zonele protejate este, în primul rând, deplasarea în acele locuri.
Este esenţial ca prima impresie a vizitatorilor să fie una pozitivă.
Serviciul de interpretare a mediului trebuie să sensibilizeze publicul
cu privire la obiectivele, politica parcului ca şi la eforturile de protecţie.
Serviciul de informare al unei zone protejate se ocupă de toate
mijloacele de informare, de la broşuri la proiecţii de filme.

Figura nr. 5.1.: Panou informativ al Parcului Naţional Ceahlău

 ce pot vedea vizitatorii: informaţiile esenţiale trebuie să fie


prezentate într-o manieră simplă şi concisă dar interesantă;
 comportamentul pe care trebuie să-l aibă într-o rezervaţie:
explicarea regulamentului rezervaţiei (ce este permis şi ce nu).

38
Figura nr. 5.2.: Activităţi interzise într-o arie protejată

 de ce a fost creată rezervaţia?;


 de ce o zonă protejată incită vizitatorii la reveniri?;
 posibilităţile de colaborare între vizitatori.

5.3.1.1.1. Tehnici utilizate

Sunt disponibile variate tehnici de la cele mai simple la cele mai


complexe pentru a comunica informaţii cu privire la zonele protejate.
Toate însă trebuie să satisfacă cele mai diverse gusturi.
Lista celor mai folosite metode de comunicare cu turistul
cuprinde10:
 broşuri, pliante, afişe: ele trebuie să fie bogate în culoare,
foarte atrăgătoare şi cât se poate de interesante.

10
Principes Directeurs: Aménagement des Parcs Nationaux et des Zones Protegées pour le Tourisme, OMT,
Madrid, 1992, pag. 38

39
Figura nr. 5.3.: Activităţi de recreere în Parcul Fluvial Alcantara din Italia

 ghiduri specializate, registre care ajută la o mai bună


cunoaştere a parcului naţional;
 puncte de reper.

Figura nr. 5.4.: Panou informativ în Parcul Naţional Retezat

Există arii protejate în lume, de exemplu, Parcul fluvial


Alcantara, Sicilia, Italia, în care panourile cu informaţii sunt
destinate inclusiv persoanelor cu dizabilităţi, respectiv celor cu
deficienţe de vedere (în braille);

40
Figura nr. 5.5.: Panou informativ în braille Parcul Fluvial
Alcantara din Italia

 vizite ghidate.

Figura nr. 5.6.: Panou/traseu educativ în Parcul Naţional


Ceahlău

Informaţiile sunt oferite şi prin intermediul unor panouri


educative.

41
Figura nr. 5.7.: Panou/traseu educativ în Parcul Fluvial
Alcantara, Italia

 puncte de interes;
 centre de informare a vizitatorilor.

Figura nr. 5.8.: Clădirea Serviciului de Administrare al


Parcului Naţional Ceahlău

Expoziţiile pot fi compuse din fotografii prezentate pe


pereţi sau panouri, machete ale rezervaţiei, specimene de plante
şi animale fixate pe diferiţi suporţi, animale împăiate, scheme
ale lanţului trofic etc..

42
Figura nr. 5.9.: Intrarea în Parcul Naţional Ceahlău dinspre
Durău

Aceste centre de informare sunt foarte utile pentru a


ocupa timpul vizitatorilor blocaţi din cauza vremii
necorespunzătoare sau care aşteaptă să le fie vizate permisele,
sau, care, din lipsă de timp, nu pot vizita întreaga rezervaţie şi
doresc mai multe informaţii;

Figura nr. 5.10.: Modalităţi de amenajare a traseelor într-o arie


protejată (Parcul Fluvial Alcantara, Italia-stânga; Parcul Naţional
Retezat-dreapta)

 centre didactice;
 grădini botanice sau orfelinate pentru animale;
 simple contacte între administratorii parcului şi turişti;
 păreri şi reacţii ale vizitatorilor.

5.3.1.1.2. Organizarea unei expoziţii

Organizarea unei expoziţii în interiorul unei zone protejate


necesită o muncă asiduă atât de necesară obţinerii unei satisfacţii pe
43
măsură din partea vizitatorilor.
În amenajarea unei expoziţii în interiorul unei arii protejate
trebuie să se ţină cont de următoarele elemente:
- alegerea unei teme (exemplu: pădurea tropicală);
- identificarea publicului ţintă şi încercarea de a-i satisface nevoile;
- definirea obiectivelor (exemplu: educarea, amuzarea, motivarea
sau ameliorarea relaţiilor publice);
- decizia cu privire la tipul (tipurile) de expoziţie (expoziţii) ce pot
fi montate: panouri (cu text, scheme, fotografii), obiecte şi specimene,
diaporame, eşantioane vii etc;

5.3.1.2. Amenajarea de itinerarii pentru amatorii de natură

Unul dintre cele mai eficiente mijloace de încurajare a vizitatorilor


să cunoască parcul şi să beneficieze de plimbări interesante care să la
satisfacă curiozitatea, îl reprezintă organizarea de itinerarii în interiorul
ariilor protejate.
Caracteristicile generale ale unui astfel de itinerar 11 sunt:
- să fie scurt;
- să fie sub formă de circuit;
- să fie instructiv;
- să aibă un aspect atrăgător;
- să fie curat şi bine întreţinut.
Organizarea de vizite în ariile protejate trebuie să respecte toate
cerinţele anterioare în scopul minimizării numărului de efecte negative
asupra florei şi faunei existente, ceea ce presupune utilizarea unor tehnici
ale managementului durabil.

5.3.2. Amenajarea zonelor periurbane

Turismul de week-end a înregistrat o evoluţie deosebită în ultima


perioadă de timp în toate ţările lumii ca urmare atât a influenţei factorilor
generali de creştere a turismului cât şi unor factori specifici.
În acest context, particularităţile turismului de week-end sunt
următoarele:
 Distanţe scurte;
 Durata week-end-ului;
 Destinaţia;
 În week-end, turistul călătoreşte cu familia.

5.3.3. Amenajarea peşterilor

România deţine un potenţial speologic de excepţie. O ţară


mică, dar plină de goluri subterane. În România sunt inventariate
aproximativ 12 500 de peşteri, majoritatea de dimensiuni mici şi medii,
situate de obicei în zone greu accesibile, în zonele montane înalte sau la
periferia acestora, multe cu posibilităţi de amenajare în scop turistic.
Organizaţii non-guvernamentale speologice sau chiar angajaţii

11
Principes Directeurs: Aménagement des Parcs Nationaux et des Zones Protegées pour le Tourisme, OMT,
Madrid, 1992, pag. 42

44
Parcurilor Naturale care ar trebui să aibă numai scopul explorării sau
protecţiei peşterilor s-au transformat în societăţi comerciale neautorizate
care oferă turistului vizite în peşterile protejate. Unele dintre peşteri sunt
intrate deja în circuitul turistic, dar nu sub formă organizată, ceea ce duce
la un impact negativ mult mai mare şi la o degradare rapidă. Articolele
de lege privind protecţia peşterilor, şi aşa apărută cu foarte mare
întârziere, interzic utilizarea neautorizată a peşterilor.
Principalele elemente de amenajare a unei peşteri:
- Drumul de acces la gura peşterii;
- Drumul propriu-zis prin peşteră;
- Amenajarea traseului.
În multe ţări din lume există peşteri deschise pentru turism, dar
vizitele se fac respectând anumite reguli, cum ar fi alegerea traseului prin
peşteră (pentru a diminua pe cât posibil impactul asupra mediului
subteran), stabilirea numărului de vizite pe zi şi a numărului de turişti pe
vizită şi altele. Orice administrator al unei asemenea peşteri trebuie să
facă un studiu de impact care să stabilească regulile şi apoi să le respecte
dacă doreşte să păstreze peştera pentru mulţi ani.

5.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 5

Ariile protejate reprezintă destinația optimă pentru practicarea unui turism de calitate, a unui
turism durabil. Evoluția ariilor naturale protejate la nivel național arată o lipsă de preocupare a celor ce
ar trebui să se implice în acest domeniu deoarece numărul și suprafața acestora sunt constante în
ultimul timp.
Educaţia şi interpretarea mediului reprezintă instrumentele esenţiale care servesc
administratorilor parcurilor naţionale pentru o mai bună înţelegere a activităţii turistice.
Într-un parc naţional, serviciile de interpretare a mediului diferă de cel de informare, în sensul că
nu este vorba despre simple anunţuri ale acţiunilor desfăşurate ci despre încercarea de a descoperi
noţiuni, semnificaţii şi interacţiuni ale fenomenelor naturale.
Obiectivul serviciului de interpretare a mediului trebuie să fie cel de informare, de amuzare, de
interesare şi de educare a vizitatorilor într-un cadru agreabil şi captivant pentru a le câştiga sprijinul în
aplicarea planului de administrare a parcului. Este vorba, aşadar, de un instrument de gestionare
influenţat de comportamentul vizitatorilor, căutându-le sprijinul, facilitând în acest fel îndeplinirea cu
uşurinţă a sarcinilor şi obligaţiilor administratorilor parcului.
Zonele destinate practicării turismului de week-end sunt din ce în ce mai solicitate deoarece
reprezintă o alternativă la stresul și poluarea din timpul săptămânii.
Referitor la amenajarea acestora, elementele luate în calcul sunt drumul de acces către peșteră,
gura peșterii și traseul prin peșteră.

Concepte şi termeni de reţinut

 arie protejată;
 rezervație științifică;
 parc național;
 parc natural;
 rezervație a biosferei;

45
 program de educație și interpretare a mediului într-o arie protejată;
 serviciul de interpretare a mediului;
 serviciul de informare;
 itinerar;
 centru didactic;
 turism de week-end;
 spații verzi;
 potențial speologic.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Care sunt particularitățile amenajării turistice a peşterilor?


2. Particularităţile turismului de week-end. Dezvoltaţi.
3. Definiţi parcul naţional și prezentaţi-i zonele componente.
4. Analizați caracteristicile unui itinerar destinat amatorilor de natură.
5. Prezentați evoluția ariilor naturale protejate din România.

46
Teste de evaluare/autoevaluare

1. În rândul particularităţilor turismului de week-end nu se numără şi:


a) călătoria cu familia;
b) distanţele medii de deplasare;
c) pădurile ca destinaţie turistică preferată;
d) durata scurtă a perioadei de deplasare.
2. În cazul organizării zonelor preorăşeneşti, una dintre principalele probleme de care
trebuie să se ţină seama este:
a) structura bazei tehnico-materiale;
b) accesul în zonă;
c) delimitarea ariei teritoriale;
d) cunoaşterea potenţialului turistic al zonei.
3. În rândul zonelor componente ale unui parc naţional nu se regăseşte cea:
a) sălbatică;
b) tampon;
c) periferică;
d) liniară.
4. Una dintre particularităţile turismului de week-end este următoarea:
a) distanţele de deplasare sunt lungi;
b) durata deplasării este mare;
c) călătoria este efectuată numai de persoanele adulte;
d) călătoria se face împreună cu familia.
5. În România sunt amenajate în scop turistic:
a) 122 de peşteri;
b) 250 de peşteri;
c) 12 peşteri;
d) 28 de peşteri.

Bibliografie obligatorie:
1. Băltăreţu Andreea, Amenajarea turistică a teritoriului, Editura Universitară, Bucureşti,
2013
2. Băltăreţu Andreea, Amenajarea turistică şi dezvoltarea urbană, Editura Universitară,
Bucureşti, 2010
3. Băltărețu Andreea, Amenajarea turistică a teritoriului. Manual de studiu individual, Editura
Universitară, București, 2012
4. Erdeli George, Gheorghilaş Aurel, Amenajări turistice, Eitura Universitară, Bucureşti, 2006
5. Glăvan Vasile, Amenajarea turistică a teritoriului, Editura Alma Mater, Sibiu, 2003

Temă de control-Modulul II

1. Analizaţi impactul activităţii şi al amenajărilor turistice asupra ariilor naturale protejate. (2


ore).

47
RĂSPUNSURI LA TESTELE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE

Unitatea de învăţare 1: 1c; 2d; 3d; 4b; 5a.

Unitatea de învăţare 2: 1b; 2a; 3d; 4c; 5d.

Unitatea de învăţare 3: 1a; 2b; 3b; 4a; 5b.

Unitatea de învăţare 4: 1c; 2b; 3b; 4b; 5a.

Unitatea de învăţare 5: 1b; 2b; 3d; 4d; 5c.

48
BIBLIOGRAFIE

1. Almaşi Nicolae, Scurt istoric al organizării turistice în România, Revista „România turistică”,
Anul III, Nr. 145
2. Alpopi Cristina, Elemente de urbanism, Ediţia a II-a, Editura Universitară, Bucureşti, 2009
3. Barabaş N., Rusu T., Curs de turism, Universitatea „Babeş-Bolyai”, secţia de Educaţie Fizică,
Cluj Napoca, 1979
4. Baticu Niculae, Ţiţeica Radu, Pe crestele Carpaţilor, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1984
5. Băltărețu Andreea, Amenajarea turistică a teritoriului. Manual de studiu individual, Editura
Universitară, București, 2012
6. Băltăreţu Andreea, Amenajarea turistică a teritoriului, Editura Universitară, Bucureşti, 2013
7. Băltăreţu Andreea, Amenajarea turistică durabilă a teritoriului, Editura Sylvi, Bucureşti,
2003
8. Băltăreţu Andreea, Amenajarea turistică și dezvoltarea urbană, Editura Universitară,
Bucureşti, 2010
9. Băltăreţu Andreea, Minciu Rodica, Popescu delia, Pădurean Mihaela, Hornoiu Remus, Ghid
de bune practici privind comportamentul vizitatorilor în interiorul ariilor naturale protejate,
Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2011
10. Băltăreţu Andreea, Ecoturism şi dezvoltare durabilă, Editura Pro Universitaria, Bucureşti,
2007
11. Berbecaru Iulian, Botez Mihai, Teoria şi practica amenajării turistice, Editura Sport-Turism,
Bucureşti, 1977
12. Bleahu Marcian, Omul şi peştera, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1978
13. Bran Florina, Marin Dinu, Simon Tamara, Economia turismului şi mediul înconjurător,
Editura Economică, Bucureşti, 1998
14. Bran Florina, Şimon Tamara, Nistoreanu Puiu, Ecoturism, Editura Economică, Bucureşti,
2000
15. Cardaş A. (coord.), Judeţele patriei – Monografie Botoşani, Editura Sport – Turism,
Bucureşti, 1980
16. Cazes Georges, Lanquar Robert, Raynouard Yves, L'aménagement touristique, Press
Unversitaires, Paris, 1980
17. Cândea Melinda, Bran Florina, Spaţiul geografic românesc, Editura Economică, Bucureşti,
2001
18. Cândea Melinda, Bran Florina, Cimpoeru Irina, Organizarea, amenajarea şi dezvoltarea
durabilă a spaţiului geografic, Editura Universitară, Bucureşti, 2006
19. Cândea Melinda, Erdeli George, Şimon Tamara, Potenţial turistic şi turism, Editura
Universităţii din Bucureşti, 2000
20. Ceballos-Lacurain Hector, Tourism, Ecotourism and Protected Areas, IUCN, Cambrige,
Royaume-Uni, 1996
21. Chiotoroiu Brânduşa, Amenajarea turistică a teritoriului, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2005
22. Chiotoroiu Brânduşa, Geografia turismului, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2002
23. Ciocănea Doina Marilena, Gheorghe Rodica, Planificarea urbană-verigă în cadrul sistemului
integrat de monitorizare şi prognoză a calităţii aerului, Consiliul General al Municipiului
Bucureşti, Centrul de Planificare Urbană şi Metropolitană Bucureşti, Marriott, 27 aprilie 2007
24. Cosmescu Ioan, Turismul, Editura Economică, Bucureşti, 1998
25. Costăchescu M. Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, vol. II, Editura Viata
Românească, Iaşi, 1967
26. Costin M., Opere, Editura P.P. Panaitescu, Bucureşti, 1958
27. Dewailly Jean Michel, Flament Emile, Le tourisme, Sedes, Paris, 2000
28. Dincă Dragoş, Dezvoltare şi planificare urbană, suport de curs, Şcoala Naţională de Studii
Politice şi Administrative, Facultatea de Administraţie Publică, Departamentul pentru
Învăţământ la Distanţă, Bucureşti, 2007

49
29. Erdeli Geoge, Cucu Vasile, România. Populaţie, Aşezări umane. Economie, Editura
Transversal, Bucureşti, 2005
30. Erdeli George, Gheorghilaş Aurel, Amenajări turistice, Eitura Universitară, Bucureşti, 2006
31. Erdeli George, Istrate Ioan, Amenajări turistice, Editura Universităţii din Bucureşti, 1996
32. Falniţă Eugen, Amenajări turistice şi managementul calităţii mediului, Editura Mirton,
Timişoara, 2002
33. Firoiu Daniela, Economia turismului şi amenajarea turistică a teritoriului, Editura Sylvi,
Bucureşti, 2002
34. Florea Adrian, România în contextul crizei ambientale globale, Editura Universităţii din
Oradea, 2001
35. Garnier-Beaujeu Jacqueline, Chabot Georges, Geografia urbană, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti, 1971
36. Ghibănescu, Gh., Dorohoiul, Studii şi documente, Atelierele grafice „Lumina Moldovei”, Iaşi,
1924
37. Ghica Constantin, Infrastructură teritorială şi dezvoltare urbană, Editura Uranus, Bucureşti,
2004
38. Giurescu C. C., Târguri sau oraşe şi cetăţi moldovene, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti,
1976
39. Glăvan Vasile, Amenajarea turistică a teritoriului, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 1996
40. Glăvan Vasile, Amenajarea turistică a teritoriului, Editura Alma Mater, Sibiu, 2003
41. Glăvan Vasile, Geografia turismului în România, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 1995
42. Glăvan Vasile, Geografia turismului în România, Editura Institutului de Management în
Turism Eden, Bucureşti, 1996
43. Glăvan Vasile, Turismul în România, Editura Economică, Bucureşti, 2000
44. Grigoraş N., Din istoria diplomaţiei moldoveneşti (1432-1457), Institutul de istorie naţională
„A. D. Xenopol”, Iaşi, 1948
45. Guţic O., Dorohoi, Editura Sport – Turism, Bucureşti, 1982
46. Hall Peter, Urban&Regional Planning, Penguin Books, 1982
47. Ionaşcu S. Gheorghe, Amenajarea teritoriului, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2002
48. Ionaşcu S. Gheorghe, Dezvoltare spaţială durabilă şi urbanism, Editura Fundaţiei România de
Mâine, Bucureşti, 2004
49. Ionescu-Dunăreanu Ion, „Scurt istoric al turismului românesc”, Arhiva „România
pitorească”, Nr. 400/2005
50. Iordan I., Nume de locuri romaneşti, vol. I, Editura Academiei R.P.R., Bucureşti 1952
51. Iordan Ion, Bonifaciu Sebastian, România. Ghid Turistic, Editura Garamond, Bucureşti, 1998
52. Joder Andrea, Sustainable Development, Ecotourism and Globalisation: Are They
Compatible?, University of California, 1998
53. Martiniuc D. , „A.D.M.I.R.”, „Almanahul „Vacanţa '83”
54. Mesplier Alain, Duraffour-Bloc Pierre, Le tourisme dans le monde, 7e édition, Bréal, France,
2009
55. Minciu Rodica, Amenajarea turistică a teritoriului, Universitatea Creştină “Dimitrie
Cantemir”, Bucureşti, 1995
56. Minciu Rodica, Economia turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2000
57. Minciu Rodica, Economia turismului, Ediţia a II-a revăzută, Editura Uranus, Bucureşti, 2004
58. Minciu Rodica, Ţigu Gabriela, Economia turismului – Caiet de probleme, proiecte şi referate,
A.S.E., Bucureşti, 1997
59. Nae Mariana Mirela, Bucureşti. Dezvoltare urbană şi calitatea vieţii, Editura Universitară,
Bucureşti, 2009
60. Neacşu Nicolae, Turismul şi dezvoltarea durabilă, Editura Expert, Bucureşti, 1999

50
61. Nimigeanu V., Câmpia Moldovei – Studiu geografico – economic, Universitatea Al. I. Cuza,
Iaşi 1985
62. Păunescu Al. şi colab., Repertoriul arheologic al judeţului Botoşani, vol. I şi II, Bucureşti,
1976
63. Petrescu Carmen, Modelul turistic Chamonix-Mont Blanc, Editura Sport-Turism, Bucureşti,
1978
64. Popescu Irina, Oraşul şi competiţia urbană, Editura Economică, Bucureşti, 2007
65. Simon Tamara, Amenajarea turistică a teritoriului, Editura Universităţii România de Mâine,
Bucureşti, 2006
66. Snak Oscar, Baron Petre, Neacşu Nicolae, Economia turismului, Editura Expert, Bucureşti,
2001
67. Stănciulescu Gabriela (coord.), Lexicon de termeni turistici, Editura Oscar Print, Bucureşti,
2002
68. Stănciulescu Gabriela (coord.), Managementul turismului durabil în ţările riverane Mării
Negre, Editura All Beck, Bucureşti, 2000
69. Stănciulescu Gabriela, Lupu Nicolae, Ţigu Gabriela, Dicţionar poliglot explicativ de termeni
utilizaţi în turism, Editura All Educational, Bucureşti, 1998
70. Theobald F. William, Global Tourism, Butterworth Heinemann, Great Britain, 1998
71. Tufescu V., Judeţul Botoşani, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1977
72. Ungureanu Al., Oraşele din Moldova – Studiu de geografie economică, Editura Academiei
R.S.R., Bucureşti, 1980
73. Ureche, G., Letopiseţul Ţării Moldovei, E.S.P.L.A., Bucureşti, 1958
74. Vasile Mihai, Ghidul aşezămintelor monahale ortodoxe din România, Editura Sophia,
Bucureşti, 2002
75. Vlăsceanu Gheorghe, Ianoş Ioan, Oraşele României, Casa Editorială Odeon, Bucureşti, 1998
76. *** Agenda Teritorială a Uniunii Europene 2020, 19 mai 2011
77. *** Agenda Teritorială a Uniunii Europene, Reuniunea Informală a Miniştrilor Europeni
responsabili cu Dezvoltarea Urbană şi Coeziunea Teritorială, Leipzig, 24-25 mai 2007
78. *** Analiza comparativă a dezvoltării zonelor metropolitane din Europa, Centrul de
Documentare pentru Construcţii, Arhitectură, Urbanism şi Amenajarea teritoriului, Bucureşti,
2007
79. *** Anuarul Statistic al României 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, Institutul Naţional de
Statistică, Bucureşti, 2009, 2010, 2011, 2012
80. *** Anul 2050: Va ajunge populaţia României la mai puţin de 16 milioane de locuitori? O
viziune prospectivă asupra populaţiei României în secolul 21, Academia Română, Institutul
Naţional de Cercetări Economice, Centrul de Cercetări Demografice "Vladimir Trebici",
Studiu destinat dezbaterilor în cadrul proiectului Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă -
România 2025 - decembrie 2003
81. *** Breviar Statistic. Turismul României, Institutul Național de Statistică, București, 2008-
2012
82. *** Buletin statistic lunar, Nr. 1/2009, Nr. 12/2009, Institutul Naţional de Statistică,
Bucureşti, 2009
83. *** Carta Europeană a Amenajării Teritoriului, Consiliul Europei, Torremolinos, Spania,
1983
84. *** Documente privind istoria României, A. Moldova sec. XIV şi XV în vol. I; sec. XV în
vol. II; sec XVI în vol. I şi III, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1967
85. *** Earth Summit Agenda 21, The United Nations Programme of Action from Rio, United
Nations, 1992
86. *** Global Environment Outlook 2000, United Nations Environment Programme, Earthscan
Publications Ltd, London, 1999
87. *** Glosar AMTRANS-Ghid termeni de specialitate
88. *** Guide à l' intention des autorités locales: Développement durable du tourisme, OMT,
Madrid, 1996

51
89. *** International Data Base, U.S. Bureau of the Census,
http://www.xist.org/earth/his_proj_continent.aspx
90. *** International Tourism: A Global Perspective, OMT, Madrid, 1997
91. *** Istoria României, vol. III, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1964
92. *** IUCN and UNEP-WCMC (2012) The World Database on Protected Areas WDPA:
February 2012. Cambridge, UK: UNEP-WCMC
93. *** Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul
94. *** Legea nr. 100/19 aprilie 2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 351/2001
privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional-Secţiunea a IV-a-Reţeaua de
localităţi (M.O. nr. 284/27 aprilie 2007)
95. *** Master Plan pentru Dezvoltarea Turismului Balnear, Faza 2, J. Benabdallah, J.
Tomatis, noiembrie, 2009
96. *** Mediul înconjurător în România, Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti, 2001
97. *** Parcuri pentru viaţă: Acţiune pentru ariile protejate din Europa , Editura
Caminante, Bucureşti, 1997
98. *** Parks for Life: Action for Protected Areas in Europe, IUCN, 1994
99. *** Plan integrat de dezvoltare urbană centru urban Dorohoi. Dorohoi XXI spaţiu urban-
spaţiu natural-spaţiu integrat, 2009
100. *** Planul de acţiune pentru dezvoltarea turismului balnear
101. *** Planul de Amenajare a Teritoriului Național Secțiunea a VI-a Turismul, 2004
102. *** Politica de mediu 2001, Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului
103. *** Primul document consultativ pentru Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013,
Guvernul României, Ministerul Finanţelor Publice, octombrie 2004
104. *** Principes Directeurs: Aménagement des Parcs Nationaux et des Zones Protegées
pour le Tourisme, OMT, Madrid, 1992
105. *** Programul Steagul Albastru-Blue Flag, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi
Turismului - Autoritatea Naţională pentru Turism
106. *** Proiect Legea Turismului: http://www.turism.gov.ro/ro/proiecte-de-acte-
normative/494/proiectul-de-lege-a-turismului/
107. *** Raport anual privind starea mediului în România pe anul 2008, Ministerul Mediului,
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, Bucureşti, 2009
108. *** Raport național privind starea mediului pentru anul 2010, 2011, Ministerul Mediului
și Pădurilor, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, București, 2011, 2012
109. *** Regulament de Organizare şi Funcţionare al aparatului propriu de specialitate al
Consiliului Local al Municipiului Dorohoi-www.primariadorohoi.ro
110. *** Statutul Asociaţiei Carpatine Ardelene a Turiştilor - S. K. V. - Siebenbürgischer
Karpatenverein (http://skv.sibiuonline.com//?page_id=6)
111. *** Statutul Asociaţiei Intercomunitare de Dezvoltare Alba Iulia
112. *** Strategia de dezvoltare durabilă a Municipiului Dorohoi, Primăria Municipiului
Dorohoi
113. *** Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă a României. Orizonturi 2013-2020-2030,
Guvernul României, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Programul Naţiunile Unite
pentru Dezvoltare, Centrul Naţional pentru Dezvoltare Durabilă, Bucureşti, 2008
114. *** Strategia Naţională de Dezvoltare Economică a României pe Termen Mediu, Academia
Română, Centrul Român de Economie Comparată şi Consensuală, Bucureşti, 2000
115. *** Studiu de prefezabilitate. Amenajarea şi reamenajarea turistică a unor peşteri, Etapa I,
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Turism Bucureşti, Institutul de Speologie „Emil
Racoviţă”, Bucureşti, octombrie 2009
116. The Millennium Development Goals Report, United Nations, 2011
117. Traşcă Doru, http://aest.ro/index.php?option=com_content&task= view&id=135&Itemid=27
118. *** World Data Base on Protected Areas, 2008
119. http://www.clubulalpinroman.org/istoric.htm#
120. http://dictionare.edu.ro

52
121. www.firma.paginialbastre.ro/sc-conted-sa
122. www.vilabran.ro
123. http://www.muntii-bucegi.ro/Codul_eticii_turismului_montan/
124. http://www.primariaconstanta.ro/PrimariaConstanta/Machete/Macheta2.aspx?
paginaID=201&titluID=6&detaliuID=563
125. http://www.zmi.ro/strategia_dezvoltare.html
126. http://www.zmo.ro/
127. www.alpinet.org
128. www.blueflag.org
129. www.mappm.ro
130. www.mie.ro
131. www.mindo.ro
132. www.monitoruloficial.ro
133. www.old.retezat.ro
134. www.osc.ro/companii_show
135. www.primariadorohoi.ro
136. www.pronatura.ro
137. www.romaniantourism.ro
138. www.turism.gov.ro
139. www.un.org

53