Sunteți pe pagina 1din 33

CAPITOLUL I- Aspecte generale privind operația de filtrare

Filtrarea este procedeul de trecere a apelor printr-un mediu poros, unde particulele de
mici dimensiuni aflate în suspensie sunt reţinute. Funcţie de dimensiunea porilor filtrului acesta
poate retine particule cu dimensiuni mai mari sau mai mici. În consecinţă există filtre grosiere şi
filtre foarte fine. La filtrele grosiere reţinerea particulelor se face simplu, în sensul că particulele
cu dimensiuni mai mari decât porii vor fi reţinute. În cazul unor filtre foarte fine reţinerea
particulelor în filtru este un proces mult mai complex apărând o serie de fenomene fizico –
chimice ce depind de caracteristicile materialului filtrant şi de natura particulelor aflate în
suspensie în apele uzate.

Schema principiului filtrarii

Curgerea fluidului supus filtrării (suspensia) cu debitul Q prin mediul filtrant, se produce
sub acţiunea diferenţei de presiune (căderea de presiune) Δp dintre presiunea p1 din amonte şi p2

din aval de filtru. Această cădere de presiune poate fi asigurată de următoarele condiţii: forţa
gravitaţională, presiunea fluidului, vacuumul din aval de filtru, forţa centrifugă (cazul aplicării
separatoarelor centrifugale ca instalaţii de filtrare).

Noţiunii de filtrare i se poate atribui şi posibilitatea separării componenţilor unor sisteme


(amestecuri) omogene lichide sau gazoase, utilizând straturi granulare active ca de exemplu:
înlăturarea substanţelor colorate sau rău mirositoare cu ajutorul cărbunelui activ, dedurizarea
cuschimbători de ioni, separarea componenţilor nocivi din aerul poluat cu filtrele măştilor de
gaze, separarea prin cromatografie. Aceste procese se bazează pe efectele proceselor de adsorbţie
ori ale reacţiilor chimice pe suprafaţa granulelor stratului filtrant activ.

3
În comparaţie cu celelalte metode sau procedee de separare, filtrarea nu este condiţionată
de diferenţa densităţilor fazelor care se separă. În acest capitol se vor trata bazele teoretice ale
filtrării sistemelor fluid – solid.
Filtrarea poate asigura următoarele operaţii de separare grupate astfel:
• separarea impurităţilor solide;
• purificarea (limpezirea) fluidului;
• filtrarea de siguranţă;
• separarea grosieră.

Separarea impurităţilor solide are ca scop înlăturarea solidelor dintr-o suspensie relativ
concentrată.
Se pot distinge câteva categorii de separare:
• filtrarea simplă (fără spălare şi stoarcere);
• filtrarea urmată de stoarcere cu aer sau gaz comprimat;
• filtrarea, spălarea simplă şi stoarcerea;
• filtrarea, spălări multiple şi stoarcerea;
• filtrarea solidelor îndesate (îngroşate);
• filtrarea şi repunerea în suspensie a concentratului solid.
Purificarea (limpezirea) constă în eliminarea unei cantităţi relativ mici de solide fine sau
coloizi aflaţi în suspensie în fluidul de purificat. Limita concentraţiilor între filtrarea prin
„separarea de solide” şi „purificarea (limpezire)” se situează între 0,1 la 0,15 % (procente de
masă).
Anumite filtre de limpezire nu permit recuperarea materiilor solide în stare pură, acestea
fiind reţinute sau amestecate în interiorul mediului filtrant (filtre de nisip, cartuşe filtrante).
Operaţia de limpezire (purificare) care include şi microfiltrarea, se aplică în următoarele
cazuri:
→pentru obţinerea unui fluid curat, limpede, clar sau transparent;
→pentru a facilita tratamente ulterioare;
→pentru protejarea instalaţiilor contra abraziunii mecanice produse de impurităţile
solide.

Se pune întrebarea dacă un filtru care permite separarea solidelor din lichide poate
asigura şi limpezirea lichidelor. Experienţa arată că filtrele care permit separarea solidelor sub
formă de „turtă” (cake) nu asigură totdeauna purificarea sau limpezirea satisfăcătoare, fiind
necesară o operaţie suplimentară de filtrare secundară denumită „filtrare fină prin microfiltrare”.
4
Filtrarea de siguranţă are ca scop eliminarea impurităţilor care se găsesc accidental într-
un fluid deja curăţit (de exemplu filtrarea uleiului de masă înaintea îmbutelierii). Nu există limite
de comparaţie între filtrarea de limpezire sau purificare de filtrarea, de siguranţă, iar aceleaşi
filtre pot fi utilizate în ambele cazuri.
Separarea (filtrarea) grosieră, se aplică pentru eliminarea impurităţilor de dimensiuni
mari existente în cantităţi mici în fluid. Se utilizează fie ca operaţie preliminară de prefiltrare
(înaintea filtrării propriu-zise), fie pentru protejarea aparaturii şi utilajelor tehnologice,
schimbătoare de căldură, pompe sau aparataj hidraulic.

Medii şi materiale filtrante


Materialele utilizate ca elemente filtrante trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
• caracteristici filtrante ridicate (permeabilitate sau capacitate de curgere şi capacitate de
filtrare);
• posibilitatea regenerării uşoare a structurii permeabile prin decolmatare;
• rezistenţă mecanică suficientă pentru solicitările exterioare (presiunea de lucru a
fluidului, solicitările din timpul procesărilor mecanice);
• rezistenţă la acţiunea corozivă a fluidului;
• să permită evacuarea completă a turtei depuse;
• cost scăzut;
• prelucrabilitate bună în timpul procesărilor tehnologice de fabricare.

În practica filtrării se utilizează o multitudine de medii şi materiale filtrante. Materialele


filtrante sunt materiale poroase permeabile, de regulă dispuse în straturi de grosime
corespunzătoare, sub formă de membrane sau în vrac (granulare).

Materiale filtrante sinterizate

Sistemul poros ideal sinterizat, prezintă modelul simplificat al sistemului poros real,
determinat de un aranjament neordonat al particulelor de formă neregulată şi de diferite mărimi.

Sistemele poroase reale sinterizate prezintă o varietate mare de modele determinate de


forma şi dimensiunea porilor, de orientarea lor în spaţiu, datorită modului de aşezare al
granulelor, de mărimea şi forma acestora.

Asemenea structuri poroase existente în practică (prezentate în figura de mai jos), sunt
obţinute prin sinterizarea pulberilor metalice din diferite forme geometrice ale particulelor (a –
structuri din pulbere sferică de bronz; b –structuri din pulbere sferică de inox; c – idem din

5
pulbere neregulată). Se constată forma neregulată şi mărimea diferită a porilor, datorită
aranjamentului neordonat al granulelor pulberii, precum şi datorită formei şi mărimii acestora.

6
CAPITOLUL 2- ANALIZA FUNCȚIONALĂ A UTILAJELOR DE FILTRARE

Tipuri de utilaje pentru filtrare

În filtrarea apei se utilizează o multitudine de utilaje de filtrare, care se pot clasifica după
următoarele criterii [60, 66, 67, 68, 69, 71, 72, 75, 76, 81, 104]:
a) După destinaţia filtrului:
– filtre pentru reţinerea materiilor grosiere şi a microorganismelor: denumite şi degrosiere:
site, site rotative, microsite;
– filtre pentru eliminarea unei cantităţi relativ mici de impurităţi solide sau coloidale în
suspensie în apă. Sunt cele mai frecvent întâlnite în tratarea apelor şi pot fi clasificate la
rândul lor după gradul de limpezire dorit;
– filtre pentru corectarea anumitor indicatori calitativi ai apelor, ca deferizarea,
demanganizarea, demineralizarea, îndepărtarea gustului şi mirosului.

b) După modul de funcţionare:


 filtre gravitaţionale în care presiunea care acţionează este realizată de înălţimea coloanei
de apă, categorie în care intră atât filtrele granulare prin starturi groase, cât şi filtrarea
prin pereţi subţiri, prin site sau microsite, acestea putând fi staţionare sau mobile;
 filtre sub presiune la care forţa care acţionează apa pentru trecerea prin materialul poros
este realizată de instalaţii speciale care pot asigura viteze mari de trecere prin materiale
granulare, ţesături, membrane;
 filtre cu vid sunt acelea la care diferenţa de presiune se realizează prin aplicarea unei
depresiuni (vacuum) asupra filtratului, fiind categoria de filtre care se utilizează în
general la deshidratarea nămolului;
 filtrele centrifuge la care recuperarea fazei solide se face prin extragerea apei cu ajutorul
apei forţei centrifuge;
 filtre cu funcţionare continuă sau filtre cu funcţionare discontinuă.

c) După viteza de filtrare:


– filtre lente, la care viteza cu care apa trece prin filtru este de ordinul a 2 ÷ 6 m3/zi;
– filtre rapide, la care viteza cu care apa trece prin filtru poate fi între 4 ÷ 15 m3/h;

7
– filtre ultrarapide, la care viteza cu care apa trece prin filtru ajunge la 100 m3/h, folosite
mai ales la tratarea apelor industriale.

d) După caracterul stratului filtrant:


 filtre granulare, în care stratul filtrant este alcătuit din materiale granulare (nisip, antracit,
granat);
 filtre cu grătare sau filtre cu site, în care peretele filtrant este format dintr-o ţesătură din
fire metalice, fire naturale sau sintetice;
 filtre cu materiale poroase, care constituie suport pentru materialele ajutătoare şi sunt
formate din ceramică poroasă, fire metalice etc.;
 filtre cu ţesături în care stratul este format dintr-o ţesătură din fire metalice, fire naturale
sau sintetice.

e) După sensul de curgere a apei:


– filtre descendente în care apa are o circulaţie gravitaţională, de sus în jos prin filtru;
– filtre ascendente, în care apa datorită presiunii disponibile circulă de jos în sus, o aplicaţie
a acestei metode o constituie filtrul de contact;
– filtre cu dublu sens, în care circulaţia apei se face de sus în jos şi de jos în sus, colectarea
filtratului făcându-se în zona centrală;
– filtre radiale, în care apa se introduce în zona centrală, iar colectarea se face pe
circumferinţa filtrului, având forma cilindrică.

f) După modul de spălare al filtrului:


 cu spălare cu apă;
 cu spălare cu apă şi aer;
 cu spălare permanentă;
 cu spălare automată.

g) După locul ocupat de filtru în ansamblul schemei de tratare :


– filtre pentru pretratare sau filtre de siguranţă;
– filtre ca treaptă unică de tratare, în cazul tratării apelor subterane sau a apelor limpezi din
lacuri;
– filtre ca treaptă intermediară de tratare;
8
– filtre ca treaptă avansată de tratare.

h) După modul de alcătuire al stratului filtrant:


– filtru cu strat simplu, în care stratul este alcătuit dintr-un singur material granular;
– filtre cu dublu strat, în care pentru o eficienţă mai bună se folosesc două materiale cu
greutăţi specifice diferite (antracit – nisipos; cocs metalurgic – nisip; nisip – granat; nisip
– cărbune activ); stratul superior are în general şi un caracter adsorbant;
– filtre multistrat, în care numărul materialelor filtrante care participă la realizarea
încărcăturii este de 3, 4 sau chiar 5.

i) După modul de alcătuire al filtrului:


– filtre deschise – cu nivel liber;
– filtre închise – sub presiune.

Tabelul nr. 1.3. prezintă condiţiile de separare şi performanţele filtrelor lente şi filtrelor
rapide utilizate frecvent în tratarea apelor, în scopul obţinerii apei potabile sau industriale [91].

Condiţiile de operare şi performanţele filtrelor lente şi rapide [85].


Nr. Filtre rapide
Caracteristici Filtre lente
crt. Gravitaţional Sub presiune
1. Viteza de filtrare 2 ÷ 6 m3/m2·zi 120 ÷ 360 m3/m2·zi

2. Suprafaţa stratului filtrant mare (2000m2) mică (100m2)

300 mm pietriş, 1 m 500 mm pietriş, 0,7 ÷ 1,0 m nisip,


3. Înălţimea stratului filtrant
nisip, nestratificat stratificat

4. Mărimea particulelor de nisip 0,35 mm 0,6 ÷ 1,2 mm

5. Coeficient de uniformitate 2 ÷ 2,5 1,5 ÷ 1,7

6. Pierderea de sarcină >1m >3m

7. Durata de filtrare 20 ÷ 90 zile 1 ÷ 2 zile

îndepărtarea stratului de
spălare inversă cu aer şi amestec
la suprafaţă şi spălare
8. Metoda de curăţire de aer şi apă sau, în unele cazuri,
(sau înlocuirea cu strat
curăţirea suprafeţei
filtrant nou)

0,2 ÷ 0,6 % din cantitatea 3 ÷ 6 % din cantitatea de apă


9. Consumul de apă de spălare
de apă filtrată filtrată

9
Penetrarea solidelor în
10. suspensie prin materialul superficială adâncă
filtrant

11. Pretratare prin coagulare nu da da


12. Construcţii de protecţie nu opţional da

13. Cheltuieli de investiţie mari mari medii

14. Costul de operare mic mare mare

15. Supraveghere nu este necesară necesară

Îndepărtarea
16. 99,99 % 90 – 99 %
microorganismelor

1. Filtre rapide

Filtrele rapide sunt folosite în mod curent pentru limpezirea finală a apei de alimentare, în
general după o tratare prealabilă a apei cu reactivi de coagulare [55, 72].

Filtrele rapide sunt construcţii asemănătoare filtrelor lente. La filtrele rapide, reţinerea
particulelor în suspensie se face în toată masa nisipului filtrant într-o măsură mai mare în partea
superioară şi mai mică spre fundul filtrului. Lipsa membranei biologice face ca pentru a obţine o
apă potabilă să urmeze după filtrare, operaţia de dezinfectare a apei. În tabelul nr. 1.4. sunt
prezentate caracteristicile filtrelor rapide [67, 71].

Acest tip de filtre se utilizează atât în procesul limpezirii apelor din râuri şi lacuri, cât şi
în procesul de limpezire a apei subterane, care a fost supusă în prealabil tratării chimice
(reducerea durităţii, deferizare etc.). Filtrele rapide se pot folosi atât în cazul decantării
prealabile a apei, cât şi în cazul limpezirii unei ape nedecantate (de exemplu o apă captată din
lacuri mari) [105].

Filtrele rapide pot fi clasificate în funcţie de modul cum realizează mişcarea apei în [71,
73, 85, 105]:

– cu scurgere gravitaţională (cu nivel liber) – deschise;


– cu scurgere sub presiune – închise.

Filtrele rapide deschise se compun dintr-un bazin de beton, de formă paralelipipedică,


divizat în compartimente (cuve), nivelul apei putând fi constant sau variabil în timpul ciclului de
filtrare, în funcţie de metoda de operare aleasă. În filtrele rapide clasice, stratul de nisip are o

10
grosime de 80 ÷ 120 cm, cu granulozitate de 0,7 ÷ 2,0 mm. Alte variante constructive prevăd
straturi duble (nisip şi pietriş), grosimea stratului de pietriş fiind de 25 ÷ 30 cm. În figura 1.13.
este prezentat schematic un filtru rapid deschis. Apa decantată este adusă prin conducta 1 şi
repartizată pe toată suprafaţa filtrului. Apa care a străbătut stratul filtrant, este colectată prin
sistemul de drenaj aflat la partea inferioară a stratului filtrant şi evacuată prin conducta 12, către
etapa de dezinfecţie. Curăţirea stratului filtrant se poate face cu apă de spălare (conducta 11) sau
cu un amestec apă – aer, în sens invers sensului de filtrare (curent ascendent). Stratul filtrant este
astfel expandat, impurităţile reţinute la suprafaţa granulelor fiind evacuate odată cu apa de
spălare prin conducta 3 [104, 105].

Caracteristici ale filtrelor rapide [85].


Nr. Caracteristica filtrului Valori
crt.
1. Grosimea materialului filtrant 0,6...1 m

2. Diametrul mediu al particulei de


(1,2...2,0)10-3
nisip

3. Debitul apei de spălare 5,0...8,0 L/m3s

4. Aerul comprimat, din perioada de debit 18,0...25,0 L/m3s


spălare
suprapresiune (0,4...0,5)105 N/m2

viteza în orificii 25,0...30,0 m/s

Fig. 1.13. Schema unui filtru rapid deschis [104, 105]:

11
1 – admisia apei brute; 2 – ventil; 3 – evacuare apă de spălare; 4 – strat filtrant de
granulaţie mică (nisip); 5 – strat filtrant (pietriş) şi sistem de drenaj; 6 – canal de
colectare apă de spălare; 7 – nivelul apei în timpul operaţiei de spălare; 8 – conductă
pentru aer; 9, 10 – ventile; 11 – apă de spălare; 12 – evacuare apă filtrată.

În figura 1.14. este prezentat un filtru descendent, în care apa are o circulaţie
gravitaţională, de sus în jos prin filtru [85, 104].

În figura 1.15. este prezentat un filtru ascendent, în care apa, datorită presiunii
disponibile, circulă de jos în sus. O aplicaţie a acestei metode o constituie filtrul de contact [71,
73, 105].

Fig. 1.14. Schema unui filtru rapid cu nivel liber [85, 104]:
1 – strat filtrant; 2 – jgheaburi; 3 – apă decantată; 4 – preaplin; 5 – apă şi aer de
spălare; 6 – golire; 7 – apă filtrată; 8 – drenaj.

12
Fig. 1.15. Schema filtrului de contact [74, 76]:
1 – strat filtrant; 2 – drenaj de mare rezistenţă; 3 – jgheaburi; 4 – buzunar de colectare; 5 – aparat
de debit constant; 6 – conducte de ventilaţie;

7 – preaplin; 8 – apă brută; 9 – apă de spălare; 10 – coagulant;

11 – conductă de evacuare.

Filtre care funcţionează la presiune hidrostatică. Sunt filtre deschise, cu funcţionare


periodică (discontinuă), construite din recipiente cilindrice cu diametru mare, la baza cărora se
află o sită, un ciur sau un grilaj, care constituie suportul de aşezare a materialului filtrant pe care
se depune precipitatul (fig. 1.16.). Amestecul A este alimentat printr-o conductă plasată în partea
de sus a recipientului, filtratul (lichidul) L este evacuat printr-o conductă aflată la partea de jos a
recipientului sub sita pe care se află materialul filtrant, iar precipitatul P se descarcă manual prin
gura de evacuare plasată la înălţimea materialului de filtrare. Deasupra materialului de filtrare se
poate monta un agitator, care să asigure afânarea precipitatului, precum şi evacuarea
precipitatului la terminarea operaţiei [57, 60].

13
Fig. 1.16. Schema unui filtru cu funcţionare sub presiune hidrostatică [57, 60].
Filtru rotativ celular cu depunerea precipitatului la exterior. Este format dintr-un
cilindru orizontal 1 perforat (fig. 1.17.), pe care se află o pânză de filtrare 2. În interiorul
cilindrului perforat se montează un cilindru 3 din tablă, care are legătură cu cilindrul 1 prin
pereţii radiali 4, care împarte filtrul în compartimentele sau celulele 5. Cilindrul central este şi el
împărţit în mai multe compartimente, astfel [71, 72]:

– compartimentul I, în care are loc colectarea filtratului datorită depresiunii create cu


ajutorul conductei 6 legată la instalaţia de vid;
– compartimentul al II-lea, în care este colectat filtratul ce rezultă după spălarea
precipitatului; compartimentul al II-lea este legat la instalaţia de vid prin conducta 7;
– compartimentul al III-lea, în care se introduce aer sub presiune prin conducta 8 pentru
desprinderea precipitatului;
– compartimentul al IV-lea, în care se introduce aer sub presiune prin conducta 9 pentru
desfundarea porilor pânzei de filtrare 2.

Amestecul este alimentat continuu în cuva 10, în care se montează un agitator 11. Tot
ansamblu este sprijinit pe un postament pe care se fixează atât cuva, cât şi cilindrul perforat prin
intermediul axului 12 şi a unor lagăre de susţinere.

14
III

IV

Fig. 1.17. Schema filtrului rotativ celular cu depunerea precipitatului la exterior [71, 72].

Filtrul funcţionează continuu, ansamblul de cilindri rotindu-se cu viteză mică în cuva 10


(4 ÷ 5 rot./min.).

Filtrele celulare, la care filtratul este aspirat din exterior şi precipitatul se aşează pe
suprafaţa exterioară a cilindrului, se construiesc în foarte multe variante.

Filtru celular cu suprafaţă interioară de filtrare. Este compus dintr-un cilindru


perforat 1, pe a cărui suprafaţă interioară se montează pânza de filtrare 2 (fig. 1.18.). În interior
se montează, ca şi la filtrul celular cu suprafaţă exterioară de filtrare, un cilindru compartimentat
3, legat de cilindrul perforat prin pereţi radiali. Celulele sunt puse în legătură cu un cap
distribuitor aflat la unul din capetele cilindrului interior, prin intermediul unor conducte care
pornesc de sub pânza de filtrare [71, 73, 105].

Filtratul trece prin pânza de filtrare şi prin conducte ajunge în distribuitor, care face
legătura cu conducta de evacuare. Precipitatul desprins cu ajutorul cuţitului 4 cade în colectorul
5, de unde este evacuat de melcul transportor 6. În faza de desfundare a porilor pânzei de filtrare,

15
precipitatul cade în cuva în care se află amestecul pentru filtrare (partea inferioară a cilindrului
perforat) [71, 73, 105].

Capul de distribuţie este utilizat la toate filtrele de funcţionare cu vid, realizând


comunicarea celulelor în diferite faze ale operaţiei de filtrare, astfel: cu instalaţia de vid, cu
instalaţia de apă pentru spălare, cu instalaţia de colectare a filtratului, cu instalaţia de aer pentru
curăţirea porilor pânzei de filtrare.

Fig. 1.18. Schema filtrului celular cu suprafaţă interioară de filtrare [71, 73, 105].

Filtrul cu discuri (fig. 1.19.) este utilizat pentru filtrarea amestecurilor eterogene cu
conţinut redus de fază solidă în suspensie. Suprafeţele filtrante sunt de forma unor discuri
orizontale 1, montate prin intermediul pieselor 2 pe axul 3. Pe axul 3 se montează mai multe
discuri, care sunt strânse la partea superioară şi fixate în mantaua 4 de formă cilindrică şi
acoperită cu capacul rabatabil 5. Alimentarea amestecului se face pe la partea inferioară a
mantalei prin racordul 6, filtratul intră prin discurile de filtrare şi este colectat în axul central de
unde este evacuat pe la partea inferioară. Precipitatul este evacuat prin racordul 7 [24, 84].

16
2

Fig. 1.19. Schema filtrului cu discuri orizontale [24, 84].

Filtrele cu dublu curent (bi-flow) au apărut ca urmare a necesităţii


îmbunătăţirii performanţelor filtrelor rapide cu curent ascendent sau descendent.
Astfel, filtrele cu curent descendent au o productivitate relativ mică, deoarece
acumulează în partea superioară a stratului filtrant o cantitate mare de suspensii. În
cazul filtrelor rapide cu curent ascendent, depăşirea unor viteze limită de filtrare
poate produce desprinderi ale stratului şi antrenarea impurităţilor în apa filtrată.
Prin combinarea celor două sensuri de filtrare s-a realizat o mărire a productivităţii
staţiilor de filtrare [85].

Filtrul cu dublu curent (fig. 1.20.) se compune dintr-un prefiltru 2, care


funcţionează în curent ascendent, peste care sunt suprapuse în aceeaşi cuvă două
straturi de filtrare 3 cu sensuri diferite: unul superior, cu sens descendent şi unul
inferior, cu sens ascendent. Apa brută, respectiv, apa de spălare sunt introduse atât
pe la partea inferioară, cât şi pe la partea superioară a filtrului. Apa filtrată este
colectată şi evacuată prin conducta 4, situată în partea de mijloc, în timp ce, apa de
spălare este evacuată prin conducta 6 aflată la partea superioară a filtrului bi-flow
[85].

17
În figura 1.21. este prezentat un alt tip de filtru (AKH) cu dublu sens, în
care circulaţia apei se face de sus în jos şi de jos în sus, colectarea filtratului
făcându-se în zona centrală [73, 76].

Fig. 1.20. Schema filtrului bi – flow [85]:


1 – apă brută; 2 – prefiltru; 3 – straturi de filtrare duble; 4 – conductă de evacuare a apei filtrate;
5 – apă filtrată; 6 – conductă evacuare apă de spălare.

Filtrele Buoyant pot fi de formă cilindrică sau paralelipipedică şi folosesc, de obicei, ca


material filtrant polistirenul expandat sau polietilena. În figura 1.22. este reprezentat filtrul
Buoyant, cu sens ascendent şi strat filtrant de polietilenă. Alimentarea cu apă se realizează prin
conducta 1, iar aerul introdus prin conducta 2 determină atât o afânare a stratului filtrant, cât şi
îndepărtarea impurităţilor aderente şi eliminarea lor pe la partea inferioară. Apa străbate stratul
filtrant 3, trecând apoi prin grătarul 4 şi filtratul este eliminat pe la partea superioară. În acest tip
de filtre, sistemul de drenaj este înlocuit de grătarul de la partea superioară 4 şi, de obicei, nu este
necesară spălarea inversă. Nivelul apei este menţinut constant printr-un regulator de nivel [85].

Filtrele de tip Moore (fig. 1.23.) sunt caracterizate de faptul că fiecare filtru este
construit deasupra propriului rezervor de spălare. Apa brută este alimentată pe la partea
superioară, sensul de spălare prin stratul granular 2 fiind descendent. Rezervorul de spălare 3
este umplut lent şi continuu, astfel încât, nivelul apei în filtru să rămână constant. Apa de spălare
18
este împinsă de rezervorul 3, cu ajutorul aerului introdus prin conducta 4. Rezervorul de spălare
are rol de vas de presiune. Filtratul este colectat şi eliminat pe la partea inferioară a filtrului 5
[85].

Fig. 1.21. Schema filtrului AKH [73, 76]:


1 – jgheaburi; 2 – apă filtrată; 3, 4 – sistem de colectare;

5 – sistem de distribuţie; 6 – gură de vizitare; 7 – apă de spălare; 8 – apă filtrată.

Fig. 1.22. Schema filtrului Bouyant [85]:

19
1 – admisia apei brute; 2 – conductă pentru introducerea aerului comprimat;

3 – bile de polietilenă; 4 – grătar; 5 – apă filtrată; 6 – apă de spălare.

Fig. 1.23. Schema filtrului Moore [85]:


1 – alimentare cu apă netratată; 2 – strat filtrant; 3 – rezervor de spălare;

4 – conductă aer; 5 – evacuare filtrant.

Filtrele rapide multistrat reprezintă o modalitate de eficientizare a sistemelor clasice, în


sensul îmbunătăţirii condiţiilor de filtrare şi spălare. Pentru filtrele convenţionale cu nisip, după
spălare, materialul filtrant este stratificat cu granulele de dimensiuni mici, la suprafaţă şi cele de
dimensiuni mari, la partea inferioară a filtrului. Pentru rezolvarea acestei probleme au fost
propuse alternativele [85]:

a. Utilizarea mai multor straturi filtrante (straturi duble sau multiple). Această
variantă trebuie să aibă în vedere şi evitarea amestecului straturilor filtrante la interfaţa de
contact a acestora. Un exemplu de filtru cu dublu strat în care această cerinţă este respectată îl
constituie flotofiltrul, reprezentat schematic în figura 1.24. Flotofiltrele utilizează ca material
filtrant bile din plastic (polipropilenă şi polistiren). Bilele din polipropilenă realizează o filtrare
grosieră, în timp ce, bilele din polistiren conduc la o filtrare fină. Ambele materiale filtrante au
masă specifică mai mică decât a apei conducând la formarea unui strat plutitor pe suprafaţa
acesteia. Polipropilena are o densitate mai mare decât polistirenul, constituind partea inferioară a
stratului plutitor filtrant, deci, operaţia de filtrare are loc în sens ascendent. Acest tip de filtru
necesită un grătar la partea superioară care să împiedice transportul materialului filtrant odată cu
apa filtrată. Datorită diferenţei mari dintre densităţile celor două tipuri de materiale filtrante,

20
acestea nu se amestecă nici în condiţiile unei agitări puternice, păstrând o interfaţă clară între
cele două medii de filtrare. Acest fapt elimină majoritatea problemelor operaţionale întâlnite în
cazul filtrelor clasice.

Fig. 1.24. Schema unui flotofiltru [85].

Datorită existenţei zonei de protecţie (tampon), cuprinsă între stratul filtrant şi zona de
alimentare, acesta nu este afectat de condiţiile turbulente de curgere în sistemul de drenaj,
conducând la simplificarea sistemului de drenaj şi, astfel, la reducerea costurilor de investiţie şi
operare. De asemenea, datorită faptului că cele două materiale plutesc pe suprafaţa apei, acestea
pot fi uşor fluidizate, utilizându-se o cantitate mai mică de energie decât în cazul filtrelor clasice.
Comparativ cu filtrele rapide clasice, şi cantitatea de apă necesară pentru spălarea inversă a
filtrului este mai mică.

b. Utilizarea unui singur strat filtrant cu diametru mai mare al particulelor, dar în
care compoziţia granulometrică este mai uniformă (0,9 ÷ 1,0 mm), adâncimea stratului filtrant
fiind de asemenea, mai mare. Această variantă oferă posibilitatea unei mai bune penetrări a
solidelor în strat, conducând, astfel la, un timp mai mare de operare şi o mărire a vitezei a
filtrare.

21
2. Filtre lente

Din punct de vedere funcţional şi constructiv, filtrele lente sunt similare filtrelor rapide.
Diferenţele de bază sunt în funcţie de [53, 72, 76]:
– viteza de filtrare mult mai mică, în cazul filtrelor lente;
– diametrul granulelor de nisip utilizate în filtrarea lentă este mult mai mic faţă de cel utilizat
în filtrarea rapidă;
– mecanismul de reţinere a impurităţilor.

Filtrele lente sunt realizate dintr-un suport pentru materialul filtrant (fig. 1.25.), depus în
bazine de formă cilindrică sau paralelipipedică. Stratul suport este format din pietriş, cu
granulaţia (8...10)·10-3 m, consolidat cu lapte de ciment (care să nu obtureze spaţiile dintre
pietre). Stratul filtrant (cu grosimi de 0,6...1,2 m) este realizat din nisip fin (granulaţia
(0,5...1,0)·10-3 m) [71, 60, 67].

3
3

11

2 2 2 2 2

A B

Fig. 1.25. Suport pentru materialul filtrant [41]:


1 – pereţii bazinului; 2 – fante; 3 – pietriş.

22
6

Fig. 1.26. Schema unui filtru lent [72, 104]:


1 – intrare apă netratată; 2 – robinet de ieşire a apei filtrate ; 3 – robinet de golire a
bazinului; 4 – robinet de golire a apei de deasupra nisipului;

5 – preaplin; 6 – robinet de umplere a filtrului.

Viteza de funcţionare a filtrelor lente (fig. 1.26.) este apropiată de viteza de mişcare a
apei în straturile naturale de apă subterană. Reţinerea particulelor în suspensie se face printr-un
proces fizic, chimic şi biologic în stratul superior de nisip, în care se formează o membrană
biologică de 1...2 cm grosime, alcătuită în mare parte din microorganisme vegetale şi animale
aerobe (care se dezvoltă în mediu cu oxigen mult). Această membrană reţine şi aproape toate
bacteriile care se află în apă, de aceea filtrele lente dau în general o apă potabilă, fără a mai fi
necesară o dezinfectare ulterioară. Restul masei filtrante rămâne aproape complet lipsită de
impurităţi [72, 104].

23
CAPITOLUL 3- ANALIZA PROCESELOR TEHNOLOGICE

Cunoaşterea bazelor teoretice ale filtrării este utilă pentru:

 evaluarea datelor experimentale obţinute la scară de laborator sau pilot


 evaluarea condiţiilor optime pentru filtrarea la nivel industrial
 evaluarea influenţei modificării parametrilor de operare asupra performanţei procesului

Teoria filtrării are la bază ecuaţia curgerii fluidelor prin medii poroase, dezvoltată de Darcy în
1856.

w= k ⋅ p
H⋅η

k - permeabilitatea mediului poros (stratului granular) H-înălţimea stratului poros

η - vâscozitatea dinamică

w - viteza de curgere a fluidului (filtratului) p-diferenţa de presiune

viteza de filtrare: volumul de filtrat ce trece în unitatea de timp prin unitatea de suprafaţă filtrantă
(productivitatea filtrului)

w = debitului volumetric /aria totală a suprafeţei filtrante (viteză fictivă)

Conform legii generale a transportului de proprietate, viteza de transport este egală cu raportul
dintre forţa motrice şi rezistenţa la transport:

24
Filtrarea de suprafaţă cu formarea turtei de precipitat

În timpul filtrării de suprafaţă grosimea stratului cu acţiune filtrantă creşte în timp (la grosimea
mediului de filtrare propriu-zis se adaugă şi înălţimea precipitatului) → viteza de filtrare scade în
timpul procesului

Se alege un interval de timp dτ suficient de mic astfel încât viteza de filtrare să poată fi
considerată (aproximativ) constantă

În acest interval de timp (infinit de mic) va filtra un volum de lichid dV cu viteza (constantă) w:

w = A1 ⋅ dVdτ = Rp

w - viteza de curgere a filtratului, m*s-1

A - aria suprafeţei filtrante, m2

dV - volumul de filtrat ce trece prin filtru in intervalul dτ dτ- intervalul de timp, s

p - diferenţa de presiune, N*m-2

R - rezistenţa la filtrare, N*s*m-3

Ipoteze simplificatoare:

 faza dispersă este distribuită uniform în tot volumul suspensiei


 curgerea filtratului prin stratul granular este unidimensională
 regimul de curgere este laminar
 grosimea turtei de precipitat nu este limitată extern
 filtratul nu conţine particule solide
 numărul şi diametrul capilarelor sunt uniforme pentru întreaga arie a turtei şi nu se
modifică în timpul filtrării (particulele solide nu pătrund în interiorul capilarelor şi nici nu
le blochează)
 se neglijează pierderile de presiune în conductele de alimentare cu suspensie ⁄ evacuare
filtrat

25
 turta este incompresibilă
 se neglijează pierderile de presiune în conductele de alimentare cu suspensie ⁄ evacuare
filtrat
 turta este incompresibilă

 Calculul rezistenţei totale la filtrare exprimată ca pierdere de presiune se face pornind de


la premiza existenţei a două rezistenţe legate în serie: rezistenţa datorată turtei de
precipitat ( p1) şi rezistenţa datorată mediului de filtrare propriu-zis ( p2) .
 Rezistenţa opusă de turta de sediment la curgerea filtratului poate fi descrisă prin ecuaţia
Darcy
 Căderea de presiune ce apare la curgerea filtratului prin turta de precipitat este
proporţională cu:

Analogie între pierderea de presiune la filtrarea de


suprafaţă cu formarea turtei de precipitat şi rezistenţa unui circuit electric cu rezistenţe în serie:

 viteza de curgere :

 înălţimea stratului de sediment H, m


 vâscozitatea filtratului η, N•s/m2
 constanta αH denumită rezistenţa specifică a turtei, m-2
26
În SI constanta αH are ca unităţi de măsură m-2.

Rezistenţa specifică poate fi considerată ca reprezentând lungimea fictivă a porilor din 1m2 de
material filtrant.

Înversul rezistenţei specifice poartă numele de permeabilitate(k):

1/αH =k
Permeabilitatea turtei reprezintă din punct de vedere fizic debitul volumetric de filtrat ce trece
printr-un filtru cu arie egală cu 1m2 şi grosime 1m când vâscozitatea filtratului şi diferenţa de
presiune dintre cele două feţe ale filtrului sunt egale cu unitatea.

Grosimea reală a precipitatului este dificil de determinat experimental

Se definește o grosime medie a turtei de precipitat prin raportarea masei de precipitat la suprafaţa
filtrului (M/A)

În acest caz, variabilele sunt:

 viteza de curgere w, m/s


 grosimea turtei (M/A), kg/m2
 vâscozitatea η, N*s/m2
 rezistenţa specifică αm

27
 în practică vâscozitatea filtratului este rareori determinată separat;

 se utilizează produsul αH*η sau αm*η ce reprezintă rezistenţa la filtrare

Rezistenţa la filtrare variază între:

1011 mPa⋅s/m2 (filtrare foarte rapidă) şi 1016 mPa*s/m2 (practic nefiltrabil) dacă este
exprimată prin αH*η

108-1013 mPa*s*m/kg pentru αm*η

Căderea de presiune datorată mediului filtrant

28
rezistenţa mediului filtrant propriu-zis (de obicei pierderile [β]SImN⋅s de presiune pe
conducte sunt incluse în acest termen)

 în cazul în care nu se folosesc paturi de adjuvanţi, rezistenţa mediului de filtrare poate fi


neglijată în comparaţie cu rezistenţa turtei
 în cazul filtrelor cu funcţionare continuă, permeabilitatea materialelor filtrante este mai
mare si rezistenta mediului de filtrare poate fi neglijata
 în cazul filtrărilor discontinue rezistenţa mediului filtrant propriu-zis nu poate fi neglijată
(se folosesc paturi de adjuvanţi şi pânze mai groase care au o rezistenţă la filtrare
semnificativă)

Diferenţa de presiune necesară asigurării unei viteze w, va fi egală cu:

Dacă distribuţia fazei solide în volumul suspensiei este omogenă, volumul stratului de sediment
va fi proporţional cu volumul de filtrat colectat:

29
Cele două ecuaţii sunt identice dacă:

α H ⋅ KH = αm ⋅ Km

Ecuaţiile pot fi integrate fie pentru cazul în care diferenţa de presiune este constantă, fie pentru
cazul în care debitul este constant.

a) debit constant (dV/dt=ct)

30
b) diferenţă de presiune constantă (p=ct)

Prin prelucrarea ecuaţiei anterioare se obţine forma cea mai utilizată în analiza datelor
experimentale prin metoda integrală:

Prin reprezentarea datelor obţinute la filtrarea la presiune constantă sub forma τ/V=f(V) se obţine
o dreaptă de ecuaţie:

Vτ =a ⋅ V+b unde:

31
La o formă asemănătoare se ajunge dacă considerăm filtrarea ca un proces de curgere printr-un
strat poros format dintr-un număr mare de capilare identice cu diametrul dc de înălţime h.

În cazul filtrării cu formare de precipitat se consideră că faza solidă nu pătrunde în interiorul


porilor şi în consecinţă numărul şi secţiunea capilarelor nu se modifică în timpul filtrării.
Datorită depunerii precipitatului deasupra straturilor depuse anterior se modifică însă înălţimea
capilarelor.

1. curbe teoretice;
2. creşterea aparentă a rezistenţei mediului de filtrare datorată sedimentării unor particule
înaintea începerii filtrării;
3. rezistenţă aparent negativă la filtrare datorată trecerii unei cantităţi de precipitat prin filtru
(dacă filtratul este limpede, solidele sunt reţinute în interiorul materialului filtrant ceea ce
duce la înfundarea porilor după o anumită perioadă de funcţionare a filtrului);
4. solidele sedimentează complet, ultimile porţiuni de suspensie fiind de fapt lichid limpede
ce filtrează printr-un mediu de rezistenţă constantă;
5. sedimentează doar particulele grosiere şi rezistenţa la filtrare creşte progresiv datorită
contribuţiei particulelor fine la îngroşarea turtei;
6. particulele fine blochează porii turtei şi/sau ai mediului de filtrare.

32
Instalaţie de laborator pentru determinarea constantelor caracteristice filtrării; filtrarea poate fi
clasificata in funcţie de viteza de formare a turtei în instalaţia de laborator:

rapidă 0,1-10,0 cm/s;


medie 0,1-10,0 cm/min;
lentă 0,1-10,0 cm/h

33
CONCLUZII

Industria alimentară este industria cu cea mai mare cifră de afaceri din România, dar și
din Europa. Domeniul alimentar în Programul de Cercetare European Cadru 7 este încadrat la
prioritatea 2, împreună cu agricultura și biotehnologiile. Având în vedere integrarea României în
UE și promovarea produselor alimentare românești pe piața internațională este necesar ca și
activitatea de cercetare să se integreze în Spațiul de Cercetare European. Cercetarea în domeniul
alimentar trebuie privită cu importanța necesară la nivel național în concordanță cu potențialul
existent. Scopul cercetării în acest domeniu este de a îmbunătăți calitatea alimentelor, de a
asigura siguranța și securitatea alimentară, de a avea produse competitive și activități eficiente,
de a asigura competitivitatea și profitabilitatea producătorilor pe întreg lanțul alimentar.
Cercetarea trebuie să mențină și să crească rolul de lider în asigurarea calității și siguranței
alimentare și de furnizor de produse agroalimentare cu calități nutritive corespunzătoare
cerințelor consumatorilor. Cercetarea trebuie să identifice politicile de asigurare a securității și
siguranței alimentației. Într-o lume competitivă cu resurse limitate, cercetarea trebuie să ia în
calcul maximum de eficiență al investiției realizate prin: cerințe ale pieții; politici agroalimentare
la momentul dat.

HACCP este un acronim de proveniență engleză „ HAZARD ANALYSIS AND


CRITICAL CONTROL PROCES ” și este un sistem de identificare, evaluare și control al
riscurilor asociate produselor alimentare.

Sistemul HACCP este cel mai eficace mod de a administra și controla pericolele asociate
produselor alimentare atât pe parcursul preparării cât și al manipularii, având avantajul că este
general acceptat de instituțiile legislative, de organismele de control și de asociatiile profesionale
din domeniul alimentar.

34
BIBLIOGRAFIE

1. BĂCĂOANU, Ana. Operații și utilaje în industria alimentară. Iași:Universitatea


Tehnică ”Gheorghe Asachi”, 1997
2. BANU, Constantin (coord). Manualul inginerului de industrie alimentară:Vol 1.
București: Editura Tehnică, 1998.
3. BANU, Constantin (coord). Manualul inginerului de industrie alimentară:Vol 1.
București: Editura Tehnică, 1998-1999.
4. BANU, Constantin (coord). Manualul inginerului de industrie alimentară:Vol 2.
București: Editura Tehnică, 1998-1999.
5. BIBIRE, Luminița. Operații și aparate:industria alimentară. Chișinău: Tehnica-Info,
2004.
6. DALE, C., NITULESCU TH., PRECUPEȚU P. Desen tehnic industrial pentru
construcții de mașini. București:Editura Tehnică, 1990.
7. GANEA, Grigore. Utilaj tehnologic în industria alimentară. Probleme și metode de
rezolvare. București: Editura Tehnică, 2011.
8. IOAN, Băisan. Operații și tehnologii în industria alimentară:curs pentru studenții
specializării Mașini și Instalații pentru Agricultură și Industria Alimentară. București,
2015.
9. MANUALUL inginerului de industrie alimentară. București, 2002.
10. RĂȘENESCU, Ioan. Operații și utilaje în industria alimentară Vol. 1 și 2. București:
Editura Tehnică, 1971-1972.
11. RĂȘENESCU, Ioan. Lexico-îndrumar pentru industria alimentară: tehnologii,
operații, procese și produse. Vol. 1. A-L. București: Editura Tehnică, 1987.
12. TELEOACĂ, R., PETCULESCU, E., ONOFREI, I. Procese și aparate în industria
alimentară. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1993.

ARTICOLE DIN PERIODICE


13. ALEXANDER, Warning; ASHISH, Dhall; DIANA, Mitrea; ASHIM, K. Datta.
Porous meida based model of deep-fat vacuum frying potato chips. În: Journal of Food
Engineering, 2012, vol. 110, nr.3, pp. 428-440.

35

S-ar putea să vă placă și