Sunteți pe pagina 1din 1

Bucuria mea depăşeşte toate limitele bucuriei obişnuite, iar liniştea mea e alcătuită din toate

neliniştile lumii. Port în mine toate tulburările, şi de aceea nimic nu mă tulbură.

Capul mi se umple de lumina, de marea cea necuprinsă, de munţi, de insule, de strigăte, de


culori. Privesc şi ma bucur în tăcere. Lumea e o minune, numai că e nevoie de multă luptă ca s-o putem
vedea. Deodată văd: văd pentru prima oară stelele, marea, femeile, copacii, şi trupul meu ars de soare
care primeşte darul tuturor acestor minuni, le trăieşte intens, să străduieşte să le salveze. (…) Să iubeşti,
să te bucuri de armonia întregului!

Viaţa mi s-a părut o poveste fără sens- un mirage al deşertului- , şi trebuia să simt trupul tău cald
ca să mă agăţ de el.

Chinezii spun: “Dacă ai două cămăşi, vinde una şi cumpără-ţi un trandafir”.

Nu ştiu de ce îi simt mai aproape de mine, ca pe nişte fraţi, pe oamenii de pe meleagurile foarte
indepărtate.

Nu mă interesează oamenii, ci flacăra ce îl mistuie pe om.

Clipa trecătoare capătă câteodata tensiune, febrilitate, dimensiunea veşniciei. Şi-mi spun: poate
de dragul acestei clipe, atât de simplă, atât de omenească, merită să ne naştem.

Uneori mă obsedează gândul acesta: să urc pe vârful unui munte şi să nnu mai cobor niciodată!
Nu avem nimic de împărţit cu oamenii, nu avem nevoie de ei şi nici ei nu au nevoie de noi, ne asediază în
fel şi chip. Nici aerul, nici aspiraţiile noastre, nici gândirea oamenilor nu constituie climatul nostru.

Mă înfrupt cu lăcomie din viaţa asta atât de minunată şi de profundă. Tot ce mă înconjoară îmi
pare sfânt şi nicicând n+o să mă satur de viaţă.

De atâţia ani umblu, mă duc şi vin, circul în această închisoare tainică şi întunecată, cu aceste
două ferestruici, căreia îi spunem OM! De la aceste două ferestruici privesc cu nesaţ lumea şi nu mă
satur s-o tot privesc. Ce minunată e lumea asta!