Universitatea Transilvania din Brașov

Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane

PSIHOLOGIA VÂRSTELOR 70-72 ANI

Programul de master PSMS

Masterand: IoanaMaghiar
 INTRODUCERE

În decursul timpului, respectul şi aprecierea faţă de bătrâni, faţă de ceea ce au realizat, dar mai
ales faţă de modul înţelept de a se raporta la generaţiile tinere, de a evalua diferitele situaţii şi
de a se adapta la acestea, de a interveni cu sfaturi realiste şi de a fi utili celor din jur s-a
concretizat în proverbul românesc " Cine nu are bătrâni să-i cumpere ".

Considerate ca vârste fragile, de involuţie, etapele de după 65 de ani pun mai multe
probleme clinice decât celelalte vârste. Observaţiile comune consideră bătrâneţea ca vârstă
aînţelepciunii, cu tendinţe de împăcare cu lumea şi de detaşare de viaţă.

Conceptul de bătrâneţe a trezit numeroase dispute nu numai datorită faptului că îmbătrânirea este
foarte diferită în diferite arii geografice (factori bioclimatici), dar şi de la persoană la persoană.

Specialiştii consideră că se poate vorbi de 3 stadii: stadiul de trecere spre bătrâneţe (de la
65 la 75 de ani), stadiul bătrâneţii medii (de la 75 la 85 de ani) şi stadiul marii bătrâneţi sau al
longevivilor (peste 85 de ani).

Tipul fundamental de activitate devine adaptarea la un nou orar de activităţi (familiale şi

sociale), consultări profesionale etc. Tipul de relaţii se modifică restrângându-se din aria
profesională, dar şi din aria altor activităţi. Ieşirile încep să fie condiţionate tot mai mult de
timpul favorabil, însorit şi de dispoziţie.

Sub identitatea maritală rămâne esenţială. Sub identitatea parentală rămâne relativ
expansivă, datorită apariţiei nepoţilor care solicită emoţional identificarea de prelungire a
urmaşilor. Încetează caracteristicile reproductive ale vieţii la bărbaţi. Este o perioadă de oarecare
fragilitate biologică. Bolile mai curente sunt infarctul, cancerul, bolile respiratorii. De obicei,
bolile se trec greu. La femei sunt mai frecvente tulburările afective.

Îmbătrânirea e consecinţa utilizării continue a organismului, a acumulării factorilor

stresori şi a consecinţelor acestora. Există celule care, din punctul de vedere tradiţional, nu se
înlocuiesc, în creier şi inimă. Restul celulelor se pot tot mai greu repara sau înlocui. Stresorii
interni şi externi acumulaţi, inclusiv substanţele nocive, produşi critici ai metabolismului,
agravează acest proces.
 Îmbătrânirea fiziologică este un proces natural care se produce treptat, prin diminuarea
lentă a funcţiilor diferitelor organe şi sisteme.

Îmbătrânirea precoce sau patologică este rezultatul acţiunii unor factori interni sau
externi nefavorabili: factori genetici, alimentaţia neraţională, sedentarismul, fumatul,
alcoolismul, poluarea mediului, stresul, bolile etc. Un factor stresant foarte important este tocmai
bătrâneţea: dificultatea de a accepta modificările fizice şi psihice, ideea de a deveni dependent,
necesitatea morţii. Incapacitatea de a accepta acestea poate contribui la apariţia nevrozelor de
involuţie sau a tendinţelor spre suicid. Cele mai frecvente boli ale bătrâneţii suntbolile
cardiovasculare, cancerul şi bolile neuropsihice (20% dintre persoanele care au peste 85 de ani
suferă de dementă).

Vârsta psihologică şi socială se apreciază prin modul de funcţionare al proceselor

psihice (procesele intelectuale, afectiv-motivaţionale etc.), prin calitatea relaţiilor sociale,
receptivitatea faţă de nou, varietatea intereselor. Toate acestea sunt în legătură cu starea
fiziologică a organismului în general şi a sistemului nervos central, în particular.

De asemenea, depind de experienţa de viaţă, situaţia materială, relaţiile familiale ale

bătrânului. Din punct de vedere psihomotor mişcările devin greoaie, mai puţin precise, timpul de
reacţie scade. Activitatea devine mai lentă, se fac mai multe greşeli, sunt necesare mai multe
pauze. La mulţi bătrâni se modifică scrisul.

Pe plan senzorial, scade sensibilitatea vizuală şi auditivă ceea ce poate determina

dificultăţi în relaţiile interpersonale şi eventual reacţii atitudinale (accentuarea neîncrederii în
alţii). Îmbătrânirea biologică este însoţită de îmbătrânirea creierului (apar plăci şenile, diferite
modificări biochimice) ceea ce are consecinţe asupra funcţiilor intelectuale şi a capacităţii de
adaptare la mediu.

Gândirea şi vorbirea devin mai lente. Fluenţa şi cantitatea ideilor scade, se revine
frecvent la aceeaşi idee. Opiniile privind evenimentele de viaţă devin mai subiective, atitudinile
sunt mai rigide. Scade capacitatea de argumentare.
 Cei în vârstă devin mai egocentrici, sunt preocupaţi cu precădere de problemele
personale. Discuţiile nu au caracter general; bătrânii vorbesc mai ales despre probleme personale
(sănătate, nemulţumiri create de copii, nepoţi).

Deteriorarea inteligenţei este mai gravă la persoanele care nu sunt obişnuite cu munca
intelectuală. Cu cât creierul este menţinut mai activ, cu atât există şanse mai mari să rămână în
bună stare de funcţionare până la vârste înaintate.

Degradarea memoriei este mai pregnantă pentru memoria de scurtă durată decât pentru
cea de lungă durată. Deşi memoria de lungă durată este mairezistentă, totuşi se fac unele
confuzii. Capacitatea de concentrare a atenţiei scade. Orientarea în timp şi spaţiu devine mai
greoaie.

Mulţi bătrâni prezintă probleme de natură emoţională. Dintre tulburările emoţionale mai
frecvente menţionăm hiperemotivitatea, labilitatea afectivă, depresia, apatia, anxietatea. Unii au
impresia că nu sunt luaţi în seamă de cei din jur sau au idei de inutilitate. Sunt frecvente teama de
moarte, regretul pentru anii care au trecut, frustrările generate de ideea că au fost pierdute multe
ocazii importante.

Aceste stări se accentuează după pierderea soţului său a cunoştinţelor de vârstă

apropiată. Integrarea socială devine dificilă din cauză că mulţi bătrâni sunt irascibili, nervoşi,
capricioşi, încăpăţânaţi, negativişti în conversaţii. Cu toate acestea există şi persoane în vârstă
care rămân active, cooperante, bine adaptate social.

Am arătat că la femei, la sfârşitul perioadei adulte, menopauza produce modificări

organice şi psihice. La bărbaţi andropauza poate fi însoţită de modificări psihocomportamentale.
Aceasta are loc între 55-65 de ani, uneori chiar după 70 de ani.

Instalarea andropauzei se produce mai lent şi mai puţin dramatic decât la femei. În
această perioadă începe involuţia activităţii sexuale care poate fi acompaniată de intensificarea
dorinţei sexuale, tulburări psihice cum ar fi cefaleea, astenia, insomnia, modificări emoţionale,
reducerea randamentului intelectual, modificarea intereselor şi a relaţiilor interpersonale (
Enăchescu, 1996).
 Caracteristici psihice: Întregul tablou al activităţii psihice poartă, pe de o parte,
amprenta experienţei de viaţă parcurse, pe de alta, a proceselor complexe de reechilibrare ce
antrenează forţele compensatorii ale experienţei şi cele funcţionale ale organismului.

Văzul se degradează prin scăderea capacităţii de modificare a cristalinului (presbiţie).

Scade capacitatea discriminatorie a nuanţelor de culori şi câmpul vizual cromatic. Are loc
scăderea clarităţii imaginii, a acomodării vizuale şi convergente, a acuităţii şi discriminării
vizuale.

Auzul se modifică, de asemenea. Scade sensibilitatea absolută auditivă. Auzul fonematic

devine mai puţin sensibil. Fenomenele de surditate se manifestă de cele mai multe ori datorită
sclerozării urechii interne. În cazurile în care sunt afectate celulele centrilor corticali ai
analizatorului auditiv, au loc fenomene de surditate psihică ce se manifestă prin faptul că
persoana în cauză aude, dar nu înţelege. Există o scădere a toleranţei auditive, o mai mare
fragilitate a acesteia.

Dezvoltarea proceselor psihice complexe: Procesele de cunoaştere complexe sunt

influenţate de experienţa cultural-intelectuală, dar şi de capacităţile funcţionale constituite între
timp, deşi acestea sunt relativ mai fragile la deteriorare. În ceea ce priveşte problema memoriei,
apar câteva fenomene caracteristice.

Mai semnificativ este faptul că degradarea memoriei este mai pregnantă pentru
componenta ei de scurtă durată (MSD). Memoria de mai lungă durată (MLD), este mai
rezistentă. Oamenii în vârstă uită uşor unde au pus un obiect, ce au spus într-o împrejurare sau
alta etc. În memoria de lungă durată (MLD) mai rezistentă, se fac totuşi asociaţii confuzive.
Devine mai lentă gândirea, atenţia, vorbirea (au loc şi modificări de voce). Aceasta din urmă se
realizează cu pauze relativ lungi.

Concomitent are loc o exacerbare a emoţionalităţii, a nervozităţii, a stărilor de

irascibilitate, a fenomenelor de dominare şi refulare mai ales în faza a doua, când se manifestă şi
tulburări ale unor funcţii psihice – slabă cooperare, anxietate, capricii, dependenţe de moment
etc.
 Desigur, există destule persoane în vârstă care reuşesc să-şi conserve luciditatea şi
echilibrul psihic general şi rămân active, cooperante, deschise la nou, se păstrează pe un palier de
bună adaptare vreme îndelungată. Multe deprinderi se menţin chiar dacă viteza acţiunilor scade.

Totuşi, tumultul ideilor scade, se manifestă momente de vid intelectual, urmate de

momente de conştientizare a declinului pe care îl reprezintă aceste momente – teama de angajare
în discursuri verbale pentru a nu apărea un astfel de vid. În aceste condiţii se manifestă reticenţe
verbale, timiditate, autism. După 70 de ani, discursul verbal devine mai rar în cadenţă.

Tulburările memoriei se asociază frecvent cu cele ale gândirii şi limbajului. Ideile de

persecuţie creează impresia persoanei că este în permanenţă observată şi urmărită, că nimic din
ceea ce spune şi gândeşte nu este pe placul altora. Aceste stări se pot asocia cu ideile ipohondrice
când persoana se crede bolnavă somatic şi nu i se acordă atenţia cuvenită, sau nu este crezută. În
plan verbal exprimarea devine anevoioasă, lentă şi incoerentă.

De multe ori oamenii în vârstă nu-şi găsesc cuvintele potrivite, apar repetările şi uşoare
forme de bâlbâială. Scrisul este nesigur, colţuros, tremurat şi sacadat.

Fenomenele parkinsonice, care intervin frecvent, îngreuiează şi mai mult transpunerea

ideilor în spaţiul grafic. În plan comportamental, persoanele cu astfel de tulburări se manifestă ca
nervoase, irascibile şi trăiesc un sentiment de frustrare.

La vârstele înaintate expectanţa obiectivă şi subiectivă a morţii este din ce în ce mai

mare. Se diferenţiază trei faţete ale evenimentelor terminale: moartea biologică, psihologică şi
socială, fiecare dintre acestea cu manifestările specifice.

Pensionarea. Teoria dezangajării sociale

Dacă adulţii tineri nu se gândesc la problema pensionării, preocupări legate de acest

eveniment apar în perioada premergătoare pensionării.

Sunt întâlnite trei atitudini mai frecvente fată de pensionare:

 atitudine optimistă: pensionarea va aduce repausul meritat, posibilităţi de

distracţie, de realizare a unor proiecte amânate etc.;
  atitudine pesimistă: pensionarea e privită ca o „catastrofă‖ care aduce
devalorizarea, plictiseala, bolile etc.;

 atitudine senină, calmă, de acceptare a aspectelor pozitive şi negative ale vieţii

care va urma.

În perioada imediat următoare pensionării se produc modificări importante în modul de viaţă,

fiind descrise trei etape prin care trece persoana pensionată:

 perioada care urmează imediat după pensionare subiectul are un sentiment de frustrare şi
o stare de insecuritate. Este o perioadă de stres care favorizează apariţia tulburărilor
nevrotice şi psihosomatice;
 urmează faza de nelinişte şi căutare a unui nou rol psihologic şi social. Această fază
durează aproximativ 6-12 luni;
 individul acceptă rolul de pensionar (faza de stabilizare).

Atitudinea fată de pensionare şi eventualele reacţii psihosomatice care pot urma depind de
personalitatea individului, de sexul său, cultura zonei în care se află, profesia pe care a avut-o şi
mediul urban sau rural în care locuieşte. Bărbaţii suportă mai greu pensionarea. În cazul lor se
produce o mai accentuată schimbare a poziţiei sociale, diminuarea prestigiului este suportată
greu, mai ales de cei care au ocupat funcţii de conducere.
Cei care sunt sănătoşi fizic şi ar fi dorit să îşi continue activitatea se simt frustraţi, inutili,
respinşi de societate. Nu ştiu cu ce să îşi umple timpul liber, nu îşi găsesc locul acasă, ceea ce
poate să creeze şi conflicte familiale.
Mulţi bărbaţi reacţionează prin stări de depresie, apatie, sau anxietate, iritabilitate, ceea ce
afectează starea lor de sănătate şi determină o mortalitate mai mare în primii 5 ani după
pensionare.
Femeile îşi continuă activitatea casnică şi după pensionare. La ele sentimentul inutilităţii şi
cel al frustrării este mult mai redus, mai ales dacă se implică şi în îngrijirea nepoţilor. La femei
tulburările psihosomatice de după pensionare sunt mult mai reduse.
Ca urmare a modificărilor hormonale, scade energia instinctelor (scăderea libidoului) şi a
eficienţei adaptării, după ce în finalul fazelor adulte a avut loc anularea capacităţii de procreare.
Îmbătrânirea fiziologică, spre deosebire de îmbătrânirea patologică, se realizează fără seisme
prea evidente, dat fiind faptul că organismul antrenează rezervele compensatorii şi parcurge
forme de echilibre proprii extrem de complexe (Ursula Şchiopu, Verza, 1997, p. 349).

PROBLEME DE NATURĂ PSIHOAFECTIVĂ ŞI COMPORTAMENTALĂ

Perioada bătrâneţii este şi cea în care creşte numărul neuronilor care ies din funcţie, iar
greutatea creierului scade şi, ca urmare, scade şi mobilitatea proceselor de excitaţie şi inhibiţie şi
creşte latenta emiterii de răspunsuri la excitanţi complecşi. În declinul funcţiilor psihice un rol
major îl joacă diminuarea funcţionalităţii SNC, începând cu scleroza celulelor din receptori.
Degradarea sistemului nervos este legată şi de reducerea capacităţii organismului de a satisface
cerinţele de irigare, oxigenare şi alimentare a creierului. Modificările intelectuale sunt mai puţin
accentuate decât schimbările fizice sau senzoriale.
Descreşte funcţionalitatea intelectuală mai ales după 70 de ani şi ca urmare a modificărilor
structurale ale sistemului nervos. Se diminuează memoria de scurtă durată, iar memoria de lungă
durată se păstrează mai bine.
Scade interesul pentru activităţi noi, cât şi cel pentru activităţile obişnuite; are loc diminuarea
capacităţii de concentrare a atenţiei şi sunt afectate, mai ales, activităţile intelectuale care cer
viteză de reacţie.
Pe scala evenimentelor celor mai stresante, pierderea partenerului de viaţă are un scor foarte
ridicat, indiferent de vârsta persoanei care traversează această situaţie. Cu cât persoana este mai
în vârstă însă, adaptarea la noua situaţie de viaţă este mai dificilă şi cu atât pare să fie mai
dureroasă şi mai plină de consecinţe pentru starea psiho-fizică a individului. Problema cu care se
confruntă partenerul rămas în viaţă este singurătatea, chiar dacă acesta are suportul şi compania
familiei şi prietenilor. Soţul rămas singur pierde o sursă primară de suport material, de ajutor în
activităţile zilnice, de companie şi, de asemenea, pierde şi un partener sexual.
Simptomele psihice ale depresiei ar putea include pierderea apetitului, pierderea în greutate,
oboseală severă, lipsa de somn, constipaţia sau diareea. Cresc tensiunea şi anxietatea care poate
contribui la construirea unor stări de agitaţie.
Unii indivizi pot traversa anumite probleme psihice, deoarece refuză tristeţea sau deprimarea.
Depresia severă este deseori acompaniată de gânduri de suicid. Suicidul poate apărea în anii
bătrâneţii ca urmare a evenimentelor stresante, cum ar fi pensionarea, văduvia, bolile sau
sentimentul eşecurilor anterioare (Shulman şi Berman, 1988).

CONCLUZII
 Ca o concluzie, pot spune că persoanele de vârsta a 3 a, mai reprezentativ cele cuprinse în
intervalul 70-72 de ani sunt persoane trecute prin viaţă, sensibile din punct de vedere fizic cât şi
psihic, înţelepte dar şi cu marje de minusuri, acestea fiind de la caz, la caz.
Niciun om nu seamănă cu celălalt, astfel ca toate aceste generalizări, se pot bifa mai mult sau
mai puţin la o gamă mai largă de subiecţi.
Tot ce contează este ca orice vârstă este frumoasă în felul ei, că are câştigurile, beneficiile
şi plăcerile sale şi că trebuie să ne bucurăm de fiecare moment, de orice clipă petrecută alături de
cei dragi. Viaţa merită trăită din plin! Trăiţi-o, simţiţi-o!

BIBLIOGRAFIE

1. Albu E., (2007), Psihologia Vârstelor, Curs universitar, Tg. Mureş

2. Briceag S., (2014), Psihologia Vârstelor, Curs universitar, Bălţi
3. Creţu T., (2009), Psihologia Vârstelor, Polirom, Iaşi
4. Munteanu A., (2009), Psihologia Dezvoltării umane, Polirom, Iaşi
5. Sion G., (2007), Psihologia Vârstelor, Fundaţia România De Mâine, Bucureşti.
6. Şchiopu U., Verza E., (1997), Psihologia Vârstelor, Ciclurile vieţii, Editura didactică şi
pedagogică, R.A., Bucureşti
7. Verza E., Verza F., (2000), Psihologia Vârstelor, PROHUMANITATE, Bucureşti
8. Verza E., (1993), Psihologia Vârstelor, HYPERION, Bucureşti