Legea fundamentală a dinamicii

1. Scopul lucrării
În cadrul lucrării se verifică legea fundamentală a dinamicii şi se determină dependenţa de
timp a distanţei parcurse şi a vitezei unui mobil accelerat uniform.

2. Consideraţii teoretice

Un punct material de masă m asupra căruia acţionează o forţă F se deplasează cu
    
acceleraţia a  d 2 r dt 2 orientată în sensul forţei F , r  r  t  fiind vectorul de poziţie al punctului
 
material. Relaţia între acceleraţia a , forţa F şi masa m a punctului material este dată de legea
fundamentală a dinamicii (legea a doua a lui Newton): 
F  ma . (1)
 
Dacă forţa F este constantă, atunci şi a este constantă şi mişcarea punctului material este
uniform accelerată. Considerăm condiţiile iniţiale
 
r  0   0, v  0   0 , (2)
  
unde v  v  t   dr dt este viteza punctului material. După un timp t de la începutul mişcării,
poziţia şi viteza punctului material vor fi:  
 1F 2  F
r t   t , vt  t . (3)
2m m

3. Principiul experimental
Considerăm mişcarea unui ansamblu format din două corpuri de mase m1 şi m 2 . Corpul
m 2 este plasat pe un plan orizontal fără frecare şi legat printr-un fir trecut peste un scripete de
corpul m1 , care se poate deplasa în plan vertical. Corpul m 2 este acţionat de forţa de greutate a
masei m1 : F  m1 g . Fie a acceleraţia sistemului format din cele două corpuri, trasată de-a
lungul firului care le uneşte. Legea fundamentală a dinamicii se scrie pentru ansamblu:
m1 g  a   m1  m2  , (4)
de unde
m1 g
a . (5)
m1  m2
 
Cu condiţiile iniţiale (2), poziţia s  t   r  t  şi viteza v t   v  t  a punctului material devin:
1 m1 g m1 g
s t    t 2 , v t   t . (6)
2 m1  m2 m1  m2

4. Montaj experimental
Montajul experimental este compus dintr-o cale de rulaj pe aer, prevazută cu o conductă cu
orificii, în care se injectează aer printr-o pompă. Pe calea de rulaj se poate deplasa un planor uşor
din tablă. Când se injectează aer în conductă, acesta este evacuat prin orificiile situate în partea
superioară, făcând planorul să leviteze. În felul acesta, forţele de frecare care vor acţiona asupra
planorului vor fi foarte mici. Masa planorului poate fi modificată adăugând mase gradate pe suporţii
săi. Aceste mase trebuie sa fie de aceeaşi valoare şi se plasează simetric pentru a nu destabiliza
planorul. Planorul este legat printr-un fir trecut peste un scripete de un suport pe care se pot aşeza
mase gradate. Acestea vor induce planorului o mişcare uniform accelerată. Scripetele este prevăzut
cu spiţe şi este plasat pe un senzor cu barieră luminoasă care va măsura timpul t între două
treceri succesive ale spiţelor în dreptul fasciculului luminos. Acest timp este folosit pentru calculul
vitezei corpului m 2 .
Iniţial planorul este imobilizat cu ajutorul unei tije de pornire şi a unui magnet; la acţionarea
butonului tijei de pornire, planorul este eliberat. În faţa planorului, la o anumită distanţă, se plasează
un opritor care va opri planorul înainte ca suportul cu mase gradate să ajungă la podea. Cu ajutorul

1
unui cronometru cu barieră luminoasă şi a unităţii de măsură şi control se pot determina distanţa
parcursă, viteza şi acceleraţia planorului funcţie de timp. Măsurătorile se fac automat la intervale de
50 ms.

5. Mod de lucru şi tabele cu date experimentale

1) Se cântăreşte atât planorul cât şi suportul pentru greutăţi.
2) Se porneşte pompa de aer şi se urmăreşte mişcarea planorului cu firul decuplat. Dacă planorul nu
rămâne în repaus, se ajustează picioruşele căii de rulaj până se atinge poziţia orizontală a acesteia.
3) Se porneşte programul Measure în modul Translation/Rotation. Se verifică că optiunea pentru
diametrul axului este de 25 mm.

4) Se încarcă suportul pentru greutăţi cu o masă de 19 g. Se calculează masa m1 .

Dependenţa acceleraţiei de masă:

5) Se rulează planorul pe calea de rulaj, încărcându-l cu mase de 2  50 g, 2  60 g, 2  70 g,
2  80 g, 2  100 g. Se calculează m 2 .
6) Se porneşte o măsurătoare. Se obţin graficele s  t  , v  t  şi a  t  . Se elimină primele două
grafice din butoanele de pe interfaţă care conţin mărimile respective (dreapta-sus). Se accesează
tabelul cu datele numerice din butonul cu un tabel (sus). Din acesta se elimină, folosind butonul cu
foarfecă, porţiunea iniţială pe care a creşte de la 0, precum şi porţiunea finală după oprirea
planorului, pe care a fluctuează puternic. Rămâne doar porţiunea pe care planorul s-a deplasat
uniform accelerat. Se calculează o acceleraţie medie pe această porţiune folosind funcţia Show
average value din meniul Analysis. Aceasta se trece în tabelul de mai jos.
 1 
7) Se reprezintă grafic a  f   şi se aproximează cu o dependenţă liniară. Se compară panta
 m1  m2 
experimentală cu panta teoretică m1 g .
1
Nr. crt. m1 m2 a panta exp. intercept exp. pantateor .
m1  m2
- kg kg kg 1 m s 2 m kg s 2 m s 2 m kg s 2

Dependenţa acceleraţiei de forţă:

8) Se rulează planorul încărcat cu masele 2  50 g pe calea de rulaj. Se mută pe rând mase gradate
de câte 2 g de pe suport pe planor şi se determină de fiecare dată acceleraţia medie. Se reprezintă
grafic a  f  m1 g  şi se aproximează cu o dependenţă liniară. Se compară panta experimentală cu
1
panta teoretică . Se completează tabelul de mai jos.
m1  m2
Nr. crt. m1 m2 m1 g a panta exp. intercept exp. pantateor .
1 2 2 2
- kg kg kg ms m kg s ms m kg s 2

Se foloseşte g  9.8 m s 2 .