Sunteți pe pagina 1din 12

Analiza cartografica a reliefului

-subiecte posibile si rezolvari-

1. Definitia analizei cartografice

Analiza cartografica a reliefului poate fi definite drept o disciplina de intersectie intre


geomorfologie si cartografie, avand ca scop cercetarea formelor de relief prin studiul
complex al reprezentarilor cartografice ale reliefului din punct de vedere morfogenetic,
morfocronologic, morfostructural, morfometric, morfografic si mordofinamic.

2. Enumerati principiile analizei cartografice

Principiile analizei cartografice sunt:

- Generalizarii;
- Claritatii in reprezentare;
- Expresivitatii;
- Cantitativ;
- Calitatii;
- Uniformitatii;
- Reprezentatii cronologice;
- Redarii unitare;
- Distributiei teritoriale in reprezentare;
- Prioritatii in reprezentare;
- Selectivitatii;
- Analizei generale;
- Analizei selective (logice).
3. Enumerati metodele de analiza cartografica

-Semnelor conventionale;

-Arealelor;
-Curbelor de nivel;

-Fondului colorat;

-Izoliniilor;

-Liniilor dinamice;

-Umbrelor;

-Hasurilor;

-Punctului;

-Cartogramelor;

-Cartodiagramelor;

-Reprezentarii spatial a reliefului;

4. Enumerati tipurile si clasificarile hartilor geomorfologice

a) in functie de elementele geomorfologice reprezxentate (gradul de selectivitate):

- harta geomorfologica generala;

- hartile geomorfologice tematice (morfografice, morfometrice, morfogenetice);

b) in functie de integralitatea unitatii de relief reprezentate:

- harti geomorfologice;

- schite geomorfologice;

c) in functie de planul de reprezentare al reliefului:

- harti si schite geomorfologice in plan;

- profile geomorfologice;

- blocdiagrama;
d) in functie de destinatie:

- de cercetare;

- didactica;

- de informare;

- geotehnice;

- baze de sprijin pentru schite de detaliu;

e) in functie de unitatea geografica reprezentata:

- ale continentelor;

-ale tarilor;

-ale unor unitati majore de relief;

-ale unei unitati de relief;

- ale unui bazin hidrografic;

-ale unei forme de relief;

f) in functie de culorile utilizate:

- color;

- alb-negru;

-bicolor;

-monocrom (nuante ale aceleiasi culori);

g) dupa scara:

- la scara de detaliu: >= 1:10 000: schite geomorfologice, echivalente planurilor


topografice;
- la scara mare, cu valori ale numitorului intre 10 000 si 50 000;

- la scara medie sau mijlocie: 1:50 000 – 1:100 000;

- la scara mica: 1:100 000 – 1:500 000;

- la scara mica, cu grad foarte mare de generalizare, ajungand frecvent la scara 1:1 000
000 pentru relieful Romaniei, 1: 10 000 000 pentru al Europei, 1: 30 000 000 pentru
continente mari cum e Asia in atlase sau chiar 1:40 000 000, cum este planiglobul;

h) dupa modul de interactiune cu alte harti si reprezentari ale formelor de relief:

- harti geomorfologice propriu-zise;

- harti geomorfologice reprezentate pe suportul unor material de teledetectie;

- harti geomorfologice realizate pe suportul altor harti;

i) dupa capacitatea de sinteza si analiza geomorfologica:

- harti cu diferite grade de generalizare;

- harti analitice, cu detalii geomorfologice;

- harti selective.

5. Elementele de la exteriorul cadrului hartilor

a) Titlul are rolul de a identifica unitatea sau arealul de studiu sau de a localiza elemental
studiat. El indica tipul hartii prin caracterul tematic al continutului.

In cadrul hartilor geomorfologice, este compus (ex. : Bazinul hidrografic Salatrucel.


Harta geomorfologica generala).

Se va scrie in partea de sus, centrat fata de laturile hartii, prima indicatie pe primul rand,
cu caractere mai mari, iar cea de-a doua, sub, pe al doilea rand, cu caractere mai mici.

b) Legenda cuprinde totalitatea semnelor conventionale utilizate pentru reprezentarea


geomorfologica; este cel mai extins element de la exteriorul cadrului hartii.
Se plaseaza in partea de jos sau, in unele cazuri, in partile laterale si de jos. Trebuie
grupata, iar semnele conventionale sa fie egale si de forma dreptunghiulara.

Semnele conventionale, foarte diversificate pe hartile geomorfologice, se vor clasifica pe


criterii de: morfometrie, morfografie, tipuri genetice de relief, evolutie paleografica,
morfologie, semne cu caracter general etc.

c) Scara este obligatorie si arata de cate ori au fost micsorate distantele masurate pe teren
pentru a fi reprezentate pe harta (aceste distante sunt raportate la planul orizontal al
locului, de exemplu, in cazul versantilor, proiectia lor in plan).

Scara poate fi:

 Numerica (ex. 1:25 000);


 Directa (ex.: 1 cm = 250 m);
 Grafica (un segment divizat din cm in cm, prezicandu-se valoarea la fiecare cm);

Scara numerica este cea mai exacta in exprimare; e necesara la prelucrarile ulterioare ale
hartii; scara directa e mai practica, iar scara grafica permite efectuarea masuratorilor
direct pe harta; ea ajuta si in cazul prelucrarii prin marire/micsorare, pentru ca se
modifica in mod egal.

d) Exista si elemente cu caracter optional care pot aparea, pentru o mai buna intelegere a
continului hartii, de exemplu: indicatii despre proiectie, programul utilizat, declinatia
magnetica, numele autorului, colectia de care apartine etc.

6. Elementele de la interiorul cadrului hartii

Cadrul hartilor delimiteaza „suprafata utila”, „interiorul hartii” sau continutul acesteia. In
interiorul lui, se intalneste suprafata reprezentata. Tot ce se afla in interiorul lui sunt
semne conventionale, indiferent de tipul lor.

Continutul sau se poate clasifica in:

- semne conventionale geomorfologice;

- elemente de altimetrie;
- elemente de planimetrie;

- denumirile diferitelor componente (toponime, hidronime etc);

- indicatii si indici sub forma prescurtarilor, a grupurilor de litere sau litere si cifre
alaturate.

Semnele conventionale geomorfologice difera de la un tip de harta la alta si ele alcatuiesc


partea cea mai cuprinzatoare a hartilor/schitelor geomorfologice. Subiectul reprezentarii
cartografice determina felul acestora. Ele se pot reprezenta pe harta si la o scara diferita
de cea pe care o are harta.

Elementele de altimetrie se regasesc sub forma cotelor cu valori absolute, a curbelor de


nivel, a punctelor asupra carora s-au efectuat masuratori de inaltime (altitudine relativa).
Altitudinea relativa e utilizata mai ales pentru a indica terasele fluviatile, inaltimea
halderelor de steril, a malurilor abrupte etc.

Elementele de planimetrie se bazeaza pe reprezentarea proiectiei in plan orizontal a


formelor de relief, care permite observatii asupra suprafetelor, lungimilor, latimilor, dar si
asupra formei in plan.

Denumirile diferitelor componente se regasesc sub forma de toponime, adica locuri


propriu-zise (numele subunitatilor de relief), a varfurilor, interfluviilor, a hidronimelor
(rauri, lacuri si izvoare), hileonimelor (paduri si formatiuni vegetale) etc.

Indicatii si indici care dau informatii suplimentare despre locul analizat. Au caracter
conventional, astfel incat apartin legendei semnelor conventionale, fara a fi improvizate.

7. Harta hipsometrica

Este una dintre principalele harti morfometrice ale reliefului.

Harta hipsometrica este o reprezentare cartografica, in plan, a altitudinii formelor de


relief, atat la nivelul suprafetelor, cat si la nivelul punctelor importante. De aceea, pe
suportul ei se vor regasi elemente caracteristice altitudinii: valoarea maxima, minima,
unele puncte caracteristice (varfuri, poduri de terasa, baza unor elemente depresionare
etc).

Reprezentarea hipsometriei se face in functie de caracteristicile suprafetei cartografiate si


de scopul si scara hartii.

Elementele grafice ale reprezentarii hipsometrice sunt:

- curbele hipsometrice;

- arealele hipsometrice;

- cotele altimetrice.

Curbele hipsometrice sunt linii maro, subtiri, cu proprietati altitudinale si delimitand


areale hipsometrice. Prin forma si elementul reprezentat, sunt identice cu cele de nivel de
pe hartile topografice, dar difera ca densiate si prin posibilitatea interpretarii morfografiei
de detaliu a reliefului.

Densitatea curbelor hipsometrice se stabilieste de catre specialistul geomorfolog in


functie de anumite criterii si obiective: desfasurarea pe verticala a formei de relief si
numarul de intervale hipsometrice ales pentru constructia hartii.

Curbele hipsometrice se pot intrerupe pentru a scrie valoarea lor; ele se aleg la intervale
egale.

Arealele hipsometrice sunt suprafete cu valori egale ale altitudinii, delimitate de doua
curbe hipsometrice vecine. In interiorul unui areal, altitudinea este cuprinsa intre valorile
care il delimiteaza. Acestea mai sunt numite si „trepte hipsometrice”. Semnele
conventionale folosite sunt hasurile sau metoda fondului colorat.

Arealele hipsometrice au un anumit grad de generalizare in reprezentare, cu atat mai mare


cu cat intervalele valorice alese sunt mai mari.

Cotele altimetrice sunt punctele topografice ale altitudinii, transpuse pe harta


hipsometrica. Se utilizeaza doar valori absolute.
Pe langa valorile minime si maxim, este necesar sa se regaseasca si o serie de valori
intermediare care sa reprezinte puncte caracteristice pentru varfuri montane sau
deluroase, altitudinea unor subunitati de relief si a unor forme caracteristice etc.

In cazul cotelor situate in interiorul arealelor hipsometrice, acestea vor avea valori
cuprinse intre cele ale curbelor care limiteaza arealul.

Ele sunt necesare in analize morfometrice sau chiar morfografice, fiind un indicator
precis al altitudinii.

8. Proflul geomorfologic

Profilul geomorfologic este o reprezentare grafica a caracteristicilor pe care le au formele


de relief, realizata de-a lungul unui aliniament ales pentru studiu.

Aliniamentele sau directiile pe care le urmeaza profilele geomorfologice sunt alese in asa
fel incat sa scoata in evidenta:

- componența morfografica a unei regiuni;

- caracteristicle morfometrice de tip dimensional ale formelor de relief;

- trasaturile morfologice ale reliefului (petrografia si structura);

- caracteristici ale proceselor geomorfologice actuale;

- structura, componenta si succesiunea tipurilor genetice de relief.

Se pot realiza tranversal, longitudinal, pe intreaga unitate sau doar pe sectoare


caracteristice. Foarte utile sunt cele in lungul raurilor (profile longitudinale de vale) sau
cele de creasta (culme ori interfluviu).

Structura profilelor geomorfologice

a) Elemente componente
In alcatuirea lor, sunt incluse mai multe elemente care dau gradul de complexitatea pe
care il au profilele. Se disting astfel:
-forma pe care o au elementele reliefului (componenta topografica), aici avand de a
face cu linia profilului, adica raportarea masuratorilor altimetrice de tipul celor
topografice (se pot folosi valorile curbelor de nivel). In analize de detaliu, se folosesc
si masuratori de teren.
- elemente suplimentare, care contureaza aspectul profilului si indica aspectul de
sectiune prin mediul geomorfologic.
Sub linia profilului, se intalnesc:
- indicii asupra petrografiei si structurii;
- aliniament pentru precizarea proceselor geomorfologice dominante;
- date despre agentii morfogenetici modelatori.
Pe linia de profil se pot adauga si semne conventionale asupra unor elemente
geomorfologice importante (terase, maluri instabile, praguri glaciare, cascade etc) sau
indicii morfometrice asupra altitudinii unor puncte importante, orientarea culmilor etc.
b) Scara profilului geomorfologic
La un profil se disting doua tipuri de scara, ce pot prezenta diferente valorice
reprezentative:
- scara in plan orizontal;
- scara in plan vertical (scara verticala).

Scara in plan orizontal e stabilita la valori mai mici decat ale celei verticale, fiind adesea
identice cu scara hartii topografice de pe care s-a realizat profilul. Poate fi marita in
analizele de detaliu.

Scara verticala permite reprezentarea pe profil a valorilor altitudinii reliefului. Pentru o


reprezentare cat mai precisa, se recurge la marirea valorii ei. Exagerarea scarii verticale
este cu atat mai necesara in cazul unor reprezentari pentru cele ale crovurilor din campie,
a unor depresiuni de tasare, a unor profile longitudinale de vale etc.

c) Intocmirea profilului

Pentru construirea profilului, sunt necesare:

- directia alinimentului, stabilita in functie de scopul analizei;


- altitudinea formelor de relief si variatiile intalnite de-a lungul profilului;

- lungimea liniei de profil, preluata de pe harta topografica si reprezentand


proiectia „la sol” a formelor de relief;

- marcarea pe profil a unor semne conventionale esentiale;

- informatii despre geologie, procese geomorfologice actuale, agenti modelatori


etc.

Dupa obtinerea acestor date, se trece la raportarea punctelor caracteristice pe


sistemul celor doua axe de coorodonate, precum si a informatiilor suplimentare
sau a semnelor conventionale.

Se poate adauga o legenda a semnelor conventionale sau date referitoare la scara


reprezentarii in cele doua planuri.

d) Tipuri de profile geomorfologice


Se diferentiaza dupa:
 Modul cum interesectaza formele de relief reprezentate:
- Longitudinal de creasta;
- Transversal pe interfluviu;
- La nivelul deporesiunilor;
- In cadrul circului glaciar;
- De-a lungul orgnismului torential;
- De detaliu asupra formelor de relief periglaciar;
- Longitudinal de vale;
- Transversal de vale;
- La nivelul suprafetelor de nivelare;
- De versant etc.
 Dupa gradul de complexitate:
- Simple;
- Complexe;
* Profilele simple sunt cele mai raspandite, fiind reprezentate printr-o linie simpla la
nivelul suprafetei topografice, la care se adauga in partea de jos elementele componente:
geologie, agenti, procese etc. (Exemple: longitudinal de vale, transversal de vale etc.).

* Profilele complexe se obtin prin alaturarea a doua sau mai multe profile simple,
raportate la acelasi sistem de axe. In cadrul lor, se remarca profile: compuse,
comparative, in succesiune.

 Profilele compuse rezulta din combinarea profilului longitudinal de vale cu cel


transversal al aceleasi vai!!! Se pot face suprapuneri ale profilelor transversale din
trei sau mai multe sectoare: superior, mediu si inferior, ale vaii raului analizat
peste profilul longitudinal al aceleasi vai.
 Profilele comparative sunt obtinute prin reprezentarea pe aceleasi axe a unor
profile simple ce apartin unor vai diferite, cu scopul de a le compara morfologia.
 Profilele in succesiune urmaresc obtinerea unor informatii referitoare la dinamica
in timp a unor forme de relief (de exemplu pentru organisme torentiale; pe acelasi
sistem de axe, se reprezinta profile obtinute la un anumit interval de timp.), ori la
succesiunea in spatiu a morfologiei unor tipuri de relief (de exemplu, studiul
asupra reliefului glaciar de la un masiv la altul).

9. Semnele conventionale geomorfologice (forma, culoare, dimensiune).

Forma este una conventionala si poate fi asemanatoare cu cea a elementului reprezentat,


daca daca avem de-a face cu forma in plan sau pe verticala. De exemplu, unele fome se
reprezinta prin forma lor in relief: stancile izolate, blocurile glisante, dunele etc, altele
prin aspectul pe are il au in plan, mai ales formele negative de relief: crovuri, doline etc.

Dimensiunea semnelor conventionale poate fi legata de scara hartilor, de importanta unor


forme de relief pentru reprezentarea cartografica in sine sau de unicitatea elementului
reprezentat. De obicei, se deseneaza peste scara hartii, insa, in cazul in care formele de
relief au suprafete mari (padine, uvale, complexe glaciare montane), se vor desena la o
scara identica cu cea a hartii. In cazul in care formele de relief sunt micsorate pentru a
putea fi prinse pe spatiul hartilor, acestea sunt foarte rare, ele avand cel mult rol de
prezentare si nu unul de analiza stiintifica.
Culoarea ofera posibilitati mai largi de exprimare si poate fi specifica semnelor prorpiu-
zise sau specifica reprezentarilor pe suprafete extine, unde se aplica metoda fondului
colorat.

Bibliografie: Analiza cartografica a reliefului si atlasul semnelor conventionale


geomorfologice, Achim, Florin, Ed. Transversal, Bucuresti, 2017