RECENZIE

Politica de coeziune a uniunii europene

DATELE DE IDENTIFICARE ALE ARTICOLULUI

Titlul în limba română: Fără industrie, Fără viitor?

Titlul original: No industry, No future?
Anul: 2014
Autorii: by Lionel Fontagnéa, Pierre Mohnenb and Guntram Wolffc
Instituţia la care sunt French Council of Economic Analysis
afiliați autorii:
Titlul revistei: Les notes du conseil d’analyse économique
Datele de identificare a
articolului în revistă No 13, Iulie 2014, 12 pag
(volum, număr, pagini):
Baza de date în care este
indexată revista:

DATELE DE IDENTIFICARE ALE RECENZORILOR

Gănescu Lavinia Mioara
Nume şi prenume:
Ioniță Andra
Grupa, seria, an: 964, 965, an I

CONŢINUTUL MATERIALULUI

Cuvinte cheie:

Principalele probleme abordate:

Articolul debutează cu enumerarea problemelor economice majore de actualitate cu o

persepectivă amănunțită asupra economiei franceze. În contextul unei creșteri slabe, a șomajului
ridicat, a dezechilibrelor din finanțele publice și a deficitului extern persistent se poate discuta de
revenirea unei abordări proactive a politicii industriale, iar în Franța chiar a întoarcerii intervenției
directe în industrie. Intervenția publică concentrată pe anumite sectoare este din nou luată în
considerare, iar industria este încă o dată percepută ca o oază de slujbe, exporturi și creștere.
Autorii introduc întrebarea principală a articolului,” poate exista un viitor fără industrie?”.
Raspunsul la această întrebare nu pare a fi evident, dar reflectarea asupra scopului politicilor
industriale și asupra metodelor abordate este esențială. Fenomenul care pare a declanșa această

Pag | 1
întrebare este frontiera neclară între industrie și servicii: serviciile au devenit o industrie, iar
industria cumpără și vinde servicii și în final o parte din companii clasificate ca producători de
servicii sunt în realitate companii industriale care și-au împărțit lanțul valoric la nivel internațional.
Astăzi activitatea industrială constă în crearea de produse sau externalizarea producției, organizarea
lanțului valoric, controlul mărcilor și a accesului către consumatori și în final obținerea de rezultate
în urma investițiilor.
Se pune accentul pe faptul că industria trebuie să fie redefinită și nu mai poate fi asimilată
doar ca simpla producție a bunurilor. Acest lucru necesită o adaptare a discursului politic și voința
de a încuraja restructurarea și dinamismul tehnologic. În consecință este necesară investiția în
antrenarea și promovarea mobilității resurselor ce pot fi concentrate în centre de creștere, iar motivul
pentru care majoritatea rapoartelor economice concluzionează cu această recomandare este faptul că
trebuie prioritizată în agenda politicilor economice.
Următoarea problemă discutată este dificultatea industriei franceze de a se recupera în urma
crizei. Problemele întâlnite de industria franceză pot fi însumate astfel:
 scăderea recentă în proporția valorii adăugate atribuite industriei a fost mai pronunțată în
Franța decât în țări comparabile;
 această scădere este rezultatul pierderilor la nivelul cotei de piață pe plan internațional;
 pierderile rezultă din deteriorarea competitivității costurilor care sunt parțial transferate
prețurilor de export, cu ajustarea marjele de profit în mod descrescător;
 insuficiența competitivității non-preț, care nu permite costurilor crescute să se observe în
prețuri, este urmarea unei lipse de investiții din cauza unei marje de profit insuficiente.
La prețuri constante, între anii 2000 și 2007 proporția valorii adăugate totale atribuite
industriei a scăzut cu 6% în Franța și Italia și cu 16% în Marea Britanie. În același timp, valoarea a
crescut cu 4% în Statele Unite și cu 6% în Germania. De la începutul crizei se poate observa că
diferențele în dezvoltare dintre țări au devenit și mai pronunțate. La cel mai mic nivel, producția
industrială în cele mai dezvoltate țări din Europa a scăzut între 13% în Marea Britanie și 26% în
Spania comparat cu începutul anului 2007. Franța este printre țările cele mai sever afectate, o
scădere de 21%, alături de Germania cu 20%. Diferența principală între cele două țări este totuși
recuperarea Germaniei, ce a permis nivelului dinaintea crizei să fie atins în 2011. Cazul Italiei și
Spaniei corespunde cu o versiune mai dramatică a cursului evenimentelor din Franța.
În urmăroarea parte a articolului, autorii relatează observațiile cele mai importante legate de
problema abordată și încearcă argumentarea acestora. Prima observație constă în dificultățile pe care
le-a întălnit industria franceză în drumul său spre recuperare în urma crizei, probabil din cauza
încetinirii dezvoltării în cursul anilor 2000 și parțial din cauza devierii costurilor în ceea ce privește
factorul muncă comparat cu competitorii gemani, pentru anumite nivele de calificare. Această primă
observație necesită reexaminarea politicilor industriale referitor la scopul și mjloacele lor.
Pentru a înțelege această observație autorii pornesc de la baza ei, cu definirea bunurilor și
a industriei, ce este compusă din totalitatea activităților economice ce combină factori de producție
pentru a produce bunuri materiale destinate piețelor. Daca folosim definiția drept ghid se poate
observa ca realitatea abia se încadrează în aceasta deoarece unele companii manufacturiere produc și

Pag | 2
servicii, altele produc în principal servicii și mai sunt și acelea care produc doar servicii. În multe
industrii aceste proporții reflectă creșterea importanței serviciilor în vânzarea companiilor aparținând
sectorului manufacturier. Astăzi, consumatorii sunt obișnuiți să cumpere bunuri și servicii
inseparabile, vândute de întreprinderi industriale, cum ar fi garanțiile extinse pentru mașini. Industria
și serviciile sunt de asemenea legate una de cealaltă prin consumul intermediat, varietatea și costurile
serviciilor la care au acces producătorii de bunuri sunt un element esențial al competitivității lor.
Având în vedere externalizarea a numeroase funcții, industria se bazează din ce în ce mai mult pe
servicii.
Schimbări similare încep să apară și pentru servicii, la fel ca industria, producția de servicii,
mai ales cele legate de tehnologia informației, este caracterizată de crearea de valoare bazată pe
economiile de scară și a câștigurilor crescute de productivitate.
Împărțirea internațională a lanțurilor de valoare adăugată constituie cea mai nouă și
spectaculoasă schimbare ce trece granița dintre servicii și industrie. Cu comerțul activităților, unele
dintre cele mai performante companii industriale si-au concentrat activitatea pe avantajele lor
competitive din designul produselor, marketing, organizarea lanțului valoric și crearea de sisteme
omogene ce combină bunuri și servicii, abandonând în același timp toată producția fizică. Aceștia
sunt numiți producători de bunuri fără fabrică( factoryless goods producers- FGPs). Cel mai des
citate exemple sunt Apple, Dyson și companiile din industria semiconductoarelor și a hainelor.
A doua observație analizată în acest articol se referă la natura industriei care este în
schimbare deoarece serviciile și industria devin o singura entitate. Frontierele companiilor se
schimbă odată cu împărțirea lanțurilor de valori.
În următoarea parte se definește scopul industriei, iar oricare ar fi granițele dintre aceasta și
servicii cel mai important aspect este capacitatea activităților de a genera venit. Pe baza unui
recensământ ce implică 8 milioane de angajați din 320 de zone de angajare pe o perioadă de 30 de
ani se poate observa apariția de brain hubs, zone urbane ce înglobează angajați înalt calificați cu
venituri mari. Astfel se poate face un contrast între acestea și fostele capitale industriale ce se află în
declin. Diferența dintre acestea nu este atribuită unui concept general de graniță ci concentrării de
calificări. Mai mult, acest fenomen duce la întrebări despre schimbări structurale, de la perioada post
razboi, economiile OECD s-au dezvoltat de la economii bazate pe agricultură și industrii la economii
bazate pe servicii. Dezindustrializarea, statistic vorbind, este doar un aspect al procesului de
dematerializare din economii.
Schimbarea structurală a fost însoțită de o creștere puternică în puterea de cumpărare și de
apariția a mai mult de 6 milioane de locuri de muncă începând cu 1954. De asemenea odată cu
creșterea salariului pe locuitor, s-au schimbat și tipurile de consum. La fel cum pâinea a fost
înlocuită în bugetele oamenilor de alimente pe bază de carne, iar acestea au fost înlocuite de
alimente semi preparate, așa și bunurile industriale au fost înlocuite de servicii cum ar fi turismul,
sănătatea și educația.
Un argument foarte important în favoarea menținerii industriei se referă la echilibrarea
contului curent. Bunurile pot fi exportate, în timp ce serviciile se produc local, favorizând investițiile
străine directe. Dacă industria este înlocuită de servicii, economia nu va mai exporta și va trebui să

Pag | 3
importe toate produsele pe care le consumă. Chiar și dacă o parte din servicii trec granița și
contribuie la exporturi, schimbările în evoluția contului curent de-a lungul timpului sugerează că
bunurile încă joacă un rol important.
În Franța în anul 2010, 80% din cheltuielile publice pentru cercetare dezvoltare au fost
făcute spre industrie, comparativ cu 18% în servicii. Însă din anul 2007 cercetarea și dezvoltarea în
servicii a crescut cu 15,8% anual reflectând importanța în creștere a serviciilor la nivel de cercetare.
Aceasta este considerată a fi unul din stâlpii creșterii sustenabile. Prin cheltuieli în acest sector
companiile și guvernul investesc în producția de cunoștințe, generând noi produse, metode de
producție care permit întreprinderilor să rămână competitive în termeni de costuri de producție,
calitate și varietatea produselor. Pe termen lung această acumulare de cunoștințe duce la câștiguri de
productivitate și la creșterea bunăstării.
Prin urmare, declinul industriei poate fi explicat prin rata crescută de productivitate din
acest sector, comparativ cu cel al serviciilor și efectul saturării consumului. Consumatorii alocă o
parte mai mare din venituri serviciilor atunci când și nivelul de trai crește. Al doilea factor
contributor al dezindustrializării este faptul că externalizarea serviciilor de către companiile
industriale este o consecință neintenționată a erorii de măsurare din punct de vedere statistic. În final
alt factor este competiția industrială, iar pentru că au un avantaj comparativ în unele aspecte cum ar
fi marketingul, designul produsului sau cercetare, economiile cu venit ridicat tind să se specializeze
în activități care nu pot fi categorisite ca și activități industriale.

Pag | 4
Principalele concluzii:

Comentarii cu privire la bibliografia articolului recenzat (actualitatea, relevanța acesteia etc.)

Relevanța articolului pentru disciplina Design și estetica mărfurilor:

Pag | 5
Alte aspecte științifice relevante:

Pag | 6