A vorbi despre Miorița înseamnă a accede la Ființa poporului
român, din al cărui geniu creator s-a plămădit această baladă, pentru a rămîne apoi încrustată în curgerea generațiilor. Cea mai frumoasă epopee pastorală a lumii ( cum o caracteriza Alecu Russo ), a fost descoperită de către aceste într-un spațiu păstoresc arhitepal. În puritatea astrală a silabelor baladei se concentrează o ocupație străveche (păstoritul) și o concepție filosofică asupra destinului uman. Balada nu se poate defini, ci numai descrie, fiindcă ea nu e o stare universală, ci un aspect sufletesc particular cîtorva indivizi, o expresie muzicală a emoțiilor sufletești, nu gîndurile sale, ci pe ale noastre le face poetul să cînte în noi. Înțelegîndu-l, noi devenim poeți ca și el. Este arta de a remedia ceea ce este mediocru în natură și desăvîrșește ceea ce nu este decît bun. Sîntem recunoscători artisului pentru că spune atît de limpede ceea ce am simțit noi întotdeauna, dar n-am fost în stare să exprimăm. Textul are o densitate, o încărcătură afectivă, o profunzime, o varietate de mijloace artistice, armonie și echilibru, o prelucrare originală a mitologiei populare, încît balada a devenit o capodoperă a literaturii noastre populare și un model pentru creația cultă. Miorița rămîne un izvor nesecat de frumuseți artistice și delectare estetică, un mesager spiritual etic și estetic al neamului românesc. Mihail Sadoveanu a relevat cu emoție, splendoare unică a acestui mărgăritar poetic, ca și sensurile adînce ale destinului omenesc în plan. Golban Marin